Rezultate din textul definițiilor
A ÎNȚELÉGE înțelég 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz. : Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

PONT2 ~uri n. 1) fam. Aluzie răutăcioasă; vorbă înțepătoare; împunsătură. ◊ A vorbi în ~uri a da de înțeles. 2) Carte de joc considerată ca având valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destăinui cuiva un secret în schimbul unui câștig. 3) înv. Punct care fixează o limită (în spațiu sau în timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la țanc. /<ung. pont

CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].

CLEUÁSM s. n. figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat. (< fr. cléuasme, gr. kleuasmos)

BA2 adv. 1) Nicidecum; nu. Ai fost la școală?Ba. 2): Ba bine că nu evident că da; se înțelegeda. /<bulg., sb. ba

CONȘTIÍNȚĂ s.f. 1. Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realității obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- și al vieții sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzații, percepții, reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ◊ Conștiință socială = viața spirituală a societății ca reflectare a vieții ei materiale; conștiință de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la o anumită clasă, de a înțelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale. ◊ Proces de conștiință = luptă sufletească generată de momente și de situații de viață deosebite, cruciale.; mustrare de conștiință = remușcare. 4. Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pron. -ști-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, după știință].

CONȘTIÍNȚĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. ◊ gândire, spirit. 2. faptul de a-și da seama; înțelegere. ♦ ~ socială = ansamblul concepțiilor etc. unei societăți ca reflectare a vieții ei materiale; ~ de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la o anumită clasă, de a înțelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale. ♦ proces de ~ = luptă sufletească generată de momente și de situații de viață deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remușcare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

aluziúne f. (lat. allúsio, -ónis. V. iluziune. Modu de a spune pe departe ceva ca să se înțeleagă alt-ceva. A face aluziune la ceva, a bate șaŭa să priceapă ĭapa, a da să înțeleagă. – Și alúzie.

concretizéz v. tr. (d. concret. Francejiĭ zic concréter, a solidifica). daŭ un înțeles (un caracter) concret: în doŭă cuvinte îțĭ concretizează o ideĭe.

IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa.

INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta, a (se) scula din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti.

DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-e******e.

ÎNȚELEGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dova de înțelegere; predispus să înțeleagă o situație grea; binevoitor. Om ~. Atitudine ~oare. /înțeleg + suf. ~ător

A LĂMURÍ ~ésc tranz. 1) (probleme, texte, lucruri neînțelese etc.) A face înțeles, comentând și dând informații necesare; a explica; a arăta. 2) (persoane) A ajuta să înțeleagă lucruri neclare, obscure. 3) A face să se lămurească. /Din lamură

A SE UITÁ mă uit intranz. 1) A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ◊ ~ chiorâș a privi cu bănuială, dușmănos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ în gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu bănuială, cu neîncredere; b) a examina îndeaproape pe cineva. ~ în pământ a) a nu dori să va pe cineva; b) a-i fi rușine să privească în ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dând ceva de înțeles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (în construcții negative) A avea în vedere; a ține cont; a căuta. ◊ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu răspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relații cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare

bunghí (-ghésc, -ít), vb.1. A cerceta, a observa, a desluși. – 2. A-și da seama, a înțelege. – 3. (Refl.) A se uita cu atenție, a face ochii mari. – Var. sbunghi. Cuvînt de argou, probabil din țig. bangi (f. de la bangos) „trecătoare, strungă” (Graur, BL, II, 185 și V, 222; Juilland 160). Din același cuvînt ar putea proveni rom. sbanghiu (var. sbanchiu, spanchiu), adj. (sașiu), cf. Graur, BL, II, 195. daR și Vasiliu, GS, VII, 105, identifică acest cuvînt cu pronunțarea moldovenească a bunghi, der. de la bumb.Der. bunghială, s. f. (atenție, păzea!).

LUCÍD1 ~ (~zi, ~de) Care înțelege bine lucrurile; limpede. /<fr. lucide, lat. lucidus

ACCÉPȚIE s.f. Sens în care este folosit la un moment dat un cuvânt; semnificație, înțeles, sens. [Gen. -iei, var. accepțiune s.f. / cf. fr. acception, lat. acceptio].

sovón (-oáne), s. n.1. Văl. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. săvon, zovon, zăvon. Origine îndoielnică. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. sávan pare dificilă fonetic. Ar putea fi contaminat cu zăbun, mai ales că Scriban diferite sensuri cu înțelesul de „îmbrăcăminte”. – Der. (în)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un văl).

RESERVATIO MENTALIS (lat.) rezervă mintală – Formulă inventată de iezuiți pentru a evita sperjurul. Nevoiți să jure pe un lucru, ei deau în mintea alt înțeles jurământului. Concesie formală, dar lașă.

CREZĂMÂNT n. 1) v. CREZARE. 2) Înțelegere față de nevoile cuiva. ◊ A da ~ a da crezare. /a crede + suf. ~ământ

REALIZÁ vb. I. tr. 1. a înfăptui, a face ceva; a-și îndeplini obligațiile, planul etc. 2. a crea, a elabora; a desăvârși; a întruchipa. 3. a obține, a câștiga (ceva). 4. a-și da bine seama, a reuși să înțeleagă. II. refl. a se dezvolta deplin, a se desăvârși; a-și pune în valoare capacitățile creatoare. (< fr. réaliser, /I, 4/ engl. realize)

PALINDRÓM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piar sensul; p. ext. joc distractiv constând în găsirea unui cuvânt care citit și normal și invers, să aibă fie același înțeles, fie, în al doilea caz, să dea un alt cuvânt. – Din fr. palindrome.

ȘARÁDĂ s. f. 1. enigmă în versuri din mai multe fragmente reprezentând cuvinte de sine stătătoare, care, unite între ele, dau un cuvânt nou. 2. lucru greu de înțeles; enigmă. (< fr. charade)

CÁSĂ1 ~e f. 1) Construcție servind ca locuință pentru oameni. ◊ De ~ produs în condiții casnice. A avea ~ și masă a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gosporie. 3) Încăpere cu destinație specială într-o clădire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie în casele țărănești destinată oaspeților. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreună; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trăi în înțelegere; a trăi cu cineva în căsnicie. 5) Nume dat unor instituții, așezăminte, firme comerciale etc. ~ de cultură. ~ de odihnă. ~a scriitorilor. 6) Unitate economică (de producție, de comerț sau de servicii sociale), care are o conducere unică; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

EXPLICÁ vb. I. 1. tr. A arăta, a clarifica, a lămuri (ceva obscur). ♦ A descoperi, a lămuri cauza; a demonstra, a arăta. ♦ (Fam.) A preda o lecție; a face expunerea unor cunoștințe în cadrul lecției. 2. refl. A se justifica, a-și lămuri (vorbele, faptele etc.) ♦ A se înțelege, a se pricepe. ♦ (Despre persoane) A-și da lămuriri reciproce referitor la o chestiune, a limpezi o situație. [P.i. explíc, var. esplica vb. I. / cf. fr. expliquer, lat. explicare].

SEMIAUXILIÁR adj. n. (Gram.) Verb semiauxiliar = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală izvorâtă din înțelesul său lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].

SEMIAUXILIÁR adj., s. n. (verb) având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, izvorâtă din înțelesul său lexical. (< fr. semi-auxiliaire)

GLÚMĂ1, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. V. anecdotă.Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

TĂLMĂCÍ, tălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lămuri; a dezlega, a desluși, a ghici o problemă, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-și da explicații, a se lămuri; a se sfătui, a se înțelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ.

SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

RĂMĂȘÁG ~uri n. Înțelegere între persoane care, susținând lucruri contrare, se obligă să dea o compensație materială celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A câștiga un ~. /rămas + suf. ~șag

acórd (acórduri), s. n. – Înțelegere, învoială. < Fr. accord.Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s. n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s. m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s. m. (acordor); acordor, s. m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).

ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional al unui grup social care, spre a nu fi înțeles de restul societății, folosește cuvinte speciale (regionale și străine), sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.

cot n., pl. coate (lat. cúbitus și cúbitum, cot, d. cŭbare, a sta culcat; it. gómito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. cóvado). Partea mijlocie a brațuluĭ la locu unde se îndoaĭe (corespunzînd cu genuchĭu [!] la picĭor): mă sprijin în cot. Partea mîniciĭ [!] care acopere [!] cotu: haĭnă roasă 'n (saŭ la) coate. Cot la cot, cu coatele alăturea: mergețĭ cot la cot, hoțu a fost legat cot la cot (i s´aŭ legat coatele unu de altu). A-țĭ da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te înțelege pe ascuns cu el; 2) a trăi în societatea luĭ. Pl. coturĭ. Cotitură, îndoitură de rîŭ saŭ de drum: la coturĭ rîu sapă malu. Bucată de lemn orĭ de metal de măsurat stofele saŭ de calculat capacitatea butoaĭelor: Jidanu rupsese amîndoŭă coturile apărîndu-se de cînĭ [!]. Parte încovoĭată la un burlan de fum, la o țeavă. S. m. O veche măsură de lungime, (în Țara Rom. 0m., 664, în Moldova 0m., 637, în Dobrogea 0m., 680): doĭ coțĭ de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupĭ, și rupu 2 grefĭ).

GUST ~uri n. 1) Simț al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) proprietățile chimice ale substanței cu care vine în contact. 2) Senzație produsă, în special de alimente, asupra mucoasei bucale și limbii. ~ sărat. ~ amar. ~ neplăcut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a începe să placă. 3) Facultate a omului de a înțelege și a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simț estetic. De prost ~ a) lipsit de simț estetic; b) care produce o impresie neplăcută. 4) Preferință deosebită pentru ceva; predilecție. ~ pentru cărți vechi. ~ pentru călătorii. 5) Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; poftă; chef. ◊ A-i trece (sau a i se tăia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

PÁCE f. 1) Situație de înțelegere în care nu există război. 2) Tratat între părțile beligerante care prevede încetarea unui conflict armat. 3) Atmosferă în care domnește liniștea, armonia și buna înțelegere între oameni; raport calm între oameni. 4) Lipsă de gălăgie, de zgomot; liniște. ◊ A da ~ cuiva (sau a lăsa în ~ pe cineva) a nu tulbura liniștea cuiva; a nu deranja, a nu supăra pe cineva. -i ~! lasă-l în voia lui; -l încolo. 5) Stare de liniște sufletească; lipsă de griji; tihnă; odihnă; astâmpăr. ◊ Fii pe ~! să n-ai nici o grijă; fii liniștit. Mergi (sau rămâi) în ~ mergi (sau rămâi) cu bine, cu sănătate. Nu-i și ~! a) nu-i nicăieri; a dispărut; b) nici gând să vină. [G.-D. păcii] /<lat. pax, pacis

bogdapróste interj. – Mulțumesc, să fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogŭ da p******ĭ „Domnul să-i ierte (pe morții tăi)”. Este formulă păstrată tradițional de cerșetori, care se folosește numai pentru a mulțumi cînd se primește ceva de pomană. Se pare că daR greșește considerînd că pui de bogdaproste „om nenorocit, prăpădit” trebuie să se înțeleagă drept „copil de cerșetor”; este mai curînd o aluzie la puii care se deau în dar sau ca bir mănăstirilor, și care nu se alegeau desigur dintre cei mai grași și mari, cf. și expresia echivalentă de căpătat.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

ROBÓT1, roboți, s. m. Sistem automatizat care acționează pe baza unui program de lucru stabilit sau care reacționează la anumite influențe exterioare, dând impresia executării unor acțiuni omenești. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoa. – Din fr. robot.

CUM1 adv. (cu sens interogativ) 1) În ce mod? în ce fel? în ce chip? ~ ai venit?~ și în ce fel (~ și în ce chip?) se spune când cineva reușește să facă ceva greu de realizat. (da) ~ să (sau de) nu! se spune atunci când interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbește. Apoi (păi) ~ se spune atunci când totul este foarte clar; desigur; se înțelege! 2) Este adevărat? ~, nu v-ați întâlnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce preț? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

CURÁT2 adv. 1) Întru totul; exact; precis; întocmai; chiar. ~ vorba ceea: șezi binișor, nu-mi da pace. 2) Bine; cu măiestrie. A scrie ~. A spăla ~. 3) (construit cu verbul a spune) Pe înțeles; limpede; deslușit. /cf. lat. curare

SITUÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu de împrejurări în care se află o persoană, o colectivitate, un popor sau o țară la un moment dat; stare de fapt. ~ economică. ~ familială. ◊ A te pune în ~a cuiva a căuta să înțelegi comportarea cuiva, închipuindu-te în locul lui. A fi la înălțimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate; a fi la nivel. Ieșire din ~ modalitate de a ieși dintr-o încurcătură; soluție. ~a obligă poziția ocupată implică responsabilitate. 2) Poziție socială sau materială. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva să avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le pose o persoană sau o colectivitate; avere. 4) Dispoziție spirituală; stare sufletească. 5) Document prin care se prezintă o stare de lucruri; scurtă dare de seamă. [G.-D. situației; Sil. -tu-a-ți-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ.

concért n., pl. e (fr. concert, d. it. concerto, care vine d. lat. con-, împreună, și certare, a se întrece. V. cert 2). Armonie de vocĭ saŭ de instrumente: a da un concert. Ședință muzicală. Bucată muzicală p. un instrument întovărășit de orhestră [!]. Fig. Acord, uniune, înțelegere: concert de laude, de opiniunĭ. Concertu eŭropean, acordu țărilor Eŭropeĭ. În concert, în conivență, în înțelegere: a lucra în concert.

ajúng, -júns, a -júnge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pînă la: ajung fructele cu mîna, potera ĭ-a ajuns pe hoțĭ. Apuc, nemeresc [!]: rele timpurĭ am ajuns! A ajunge pe cineva din urmă, a-l ajunge în mers, a veni pînă la el. V. intr. Ating, vin pînă la: ajung cu mîna' n pod. Sosesc, vin pînă la: am ajuns acasă. Sînt destul: ajunge o măcĭucă la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns să traduc bine. Parvin. Vin la cineva să-l rog (Vechĭ). Valorez: asta nu ajunge o ceapă degerată (Vechĭ). A ajunge bine, a sosi fără accident, (fig.) a fi fericit, în situațiune bună. A ajunge la aman, la mare nevoĭe. A ajunge la cineva, la mîna cuĭva, a ajunge să cerĭ ajutor de la el, să trăĭești din ceĭa ce-țĭ el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se înțelege, a se învoi: nu ne-am ajuns din preț. A te ajunge cu leafa, a-țĭ fi suficientă (maĭ elegant a-țĭ ajunge leafa).

Baucis, țărancă din Phrygia de condiție umilă, căsătorită cu Philemon, alături de care a trăit toată viața în cea mai armonioasă înțelegere. Odată, pe cînd Zeus și Hermes cutreierau ținutul sub chipul și înfățișarea a doi călători, ei le-au dat găzduire în modestul lor bordei. Drept mulțumire zeii le-au transformat locuința într-un templu măreț și le-au făgăduit să le îndeplinească orice dorință. Cum Philemon și Baucis au cerut să nu se despartă niciodată, voia le-a fost îndeplinită. După ce au trăit pînă la adînci bătrîneți, au murit în aceeași zi și au fost transformați, după moarte, în doi copaci, așezați unul lîngă altul, la intrarea templului.

DESLUȘÍ, deslușesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larmă de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaște, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A face să apară clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lămuri, a clarifica o problemă, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lămuriri, a face pe cineva să priceapă ceva. ♦ Refl. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru); a înțelege. – Din bg. doslušam.

COLȚ2 ~i m. 1) Dinte cu vârf ascuțit, situat între dinții incisivi și măsele; dinte canin. ~i de morsă. ~i de elefant. ◊ A-și arăta ~ii a-și da pe față firea agresivă. A fi la ~i cu cineva a trăi rău cu cineva; a nu se putea înțelege. 2) Bucată rămasă dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de greblă. ~ de furcă. 4) Cui cu gămălia mare și crestată, care se aplică pe talpa încălțămintei de sport sau de iarnă pentru a împiedica alunecarea. 5) Vârful unei plante, mai ales al ierbii, când răsare din pământ. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a încolți. 6) Proeminență cu vârf ascuțit. ~ de stâncă. 7) Fiecare dintre tăieturile triunghiulare făcute pe marginea unei stofe; zimț. 8): Floare-de-~ mică plantă erbacee, cu frunze albicioase, pufoase și ascuțite, care crește pe crestele stâncoase ale munților; floarea-doamnei; albumeală; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

ARANJAMÉNT s.n. Acord, înțelegere. ◊ Aranjament muzical = transcriere a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voci. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor, fiecare obiect neputând intra decât cel mult o dată într-o grupă. [Pl. -te. / < fr. arrangement].

cricí, cricésc, vb. IV (reg.) 1. a trimite vorbă, a da știre, a anunța. 2. a da cuiva o însărcinare, a însărcina. 3. a pune cuiva în vedere un lucru; a stărui, a recomanda. 4. (refl.) a se înțelege (cu cineva), a cădea de acord.

ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. Acord, înțelegere, învoială. ♦ Aranjament muzical = transcriere a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte distincte în grupuri care să conțină un număr dat de obiecte și să difere între ele prin natura sau ordinea obiectelor. – După fr. arrangement.

REHMKE [rémkə], Johannes (1848-1930), filozof german. A înțeles filozofia ca știință fundamentală „lipsită de prejudecăți”, al cărei obiect îl constituie „ceea ce este cel mai general al unui dat”. Teoria sa realist-monistă a cunoașterii era îndreptată, în special, împotriva idealismului din teoria cunoașterii și a metafizici tradiționale („Filozofia ca știință fundamentală”).

SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să au, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră sur = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.

SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

PARÍU ~ri n. Înțelegere între două sau mai multe persoane, care susțin lucruri contrare, ce-l obligă pe cel care nu va avea dreptate să dea o compensație materială (de obicei bănească) celuilalt; rămășag; prinsoare. /<fr. pari

A ARĂTÁ arăt 1. tranz. 1) (ființe, obiecte etc.) A expune intenționat vederii; a lăsa să se va. 2) (lucruri, valori etc.) A face să fie văzut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greșelile de punctuație. ~ cărarea. Termometrul arată zero grade.~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rău în mod direct despre cineva. ~ ușa cuiva a da afară dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune în față; a prezenta; a înfățișa. ~ legitimația. ~ un bolnav medicului. 4) A face să înțeleagă; a explica; a lămuri. ~ cum se rezolvă problema. 5) A adeveri prin raționamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea să arate ce știe. A-și ~ curajul.Ți-oi arăta eu! te-oi învăța eu minte! 6) A face să se arăte. 2. intranz. A avea o anumită înfățișare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

PRINSOÁRE ~óri f. 1) Înțelegere între două (sau mai multe) persoane care susțin lucruri contrare, ce-l obligă pe cel care nu va avea dreptate să-i dea o compensație materială (de obicei bănească) celuilalt; rămășag; pariu. 2) înv. pop. Loc unde sunt închiși cei lipsiți de libertate. 3) rar Capcană de prins păsări sau animale. /prins + suf. ~oare

SURD ~ (~zi, ~de) 1) și substantival Care este lipsit de simțul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface că nu aude sau că nu înțelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi în zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potrivește se spune despre cineva care la o întrebare cu totul alt răspuns, decât cel așteptat. Du-te (sau să te duci) unde a dus ~dul roata și mutul iapa se spune cuiva, pe care îl alungi și nu vrei să mai știi nimic despre el. 2) fig. Care vădește o nepăsare absolută; căruia nu-i pasă de necazurile altuia. 3) și substantival Care nu are rezonanță; lipsit de sonoritate; mat; șters. Vuiet ~. A răspuns ~.Consoană ~ consoană care este emisă fără vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stări, sentimente, senzații etc.) Care este puțin pronunțat; care nu se manifestă acut. Durere ~. /<lat. surdus

RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul rilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare. – V. rupe.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer în stare lichi, folosit în industrie. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A pluti în aer, se spune despre ceva care nu se sprijină pe realitate. ♦ Climă, climat. 3. Înfățișare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

PĂI1 adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dânsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gând! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).

FENOMENOLOGÍE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifestă ele în timp și spațiu. ♦ Termen în filozofia lui Hegel care denumește teoria despre dezvoltarea conștiinței umane, înțeleasă ca formă a autodezvoltării „spiritului absolut”. ♦ Curent filozofic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială. [Gen. -iei. / < fr. phénoménologie].

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Nici un capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete < lat. capita).

ARANJAMÉNT s. n. 1. acord, înțelegere. 2. mod de alcătuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formații decât acelea pentru care a fost compusă. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilităților de așezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare să difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Des1- + [a]stupa.

TOCMÍ vb. v. afla, alcătui, aranja, asemăna, asemui, așeza, călăuzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, găsi, găti, ghida, gândi, grupa, hărăzi, hotărî, imagina, institui, inventa, împărți, împodobi, închiria, îndrepta, îndruma, înființa, înfiripa, însănătoși, întări, întocmi, întrema, înțelege, învoi, înzdrăveni, lecui, logodi, meni, născoci, numi, ordona, organiza, orienta, orândui, plănui, plăsmui, potrivi, predestina, pregăti, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tămădui, ursi, vindeca.

așá și (maĭ vechĭ) așí adv. (lat. eccum sic, ĭaca așa. V. și). Ast-fel, în acest fel: cum îțĭ veĭ așterne, așa veĭ dormi. Asemenea, ast-fel de: la așa oamenĭ (unor așa oamenĭ) nu le daŭ voĭe. Așa de, ast-fel de, atîta de: era așa de întuneric, în cît nu se vedea nimic. (Maĭ puțin bine fără de: așa prost mă crezi?). Așa și așa saŭ nicĭ așa, nicĭ așa (fam.), potrivit, modest: o casă așa și așa. Cam așa, aproape așa: cam așa s´a întîmplat. Ĭaca așa (fam.), formulă de încheĭere a uneĭ povestirĭ: ĭaca așa, măĭ băĭețĭ! Așa dar, deci, pin [!] urmare, vrea să zică: așa dar, ne-am înțeles. Azĭ așa, mînĭ [!] așa, se zice cînd povesteștĭ despre un fapt repetat: azĭ așa, mînĭ așa (de ex., fura), pînă cînd a fost prins. Se întrebuințează și cînd nu vreĭ saŭ nu poțĭ da un răspuns precis: De ce nu vreĭ să mergĭ? – Așa! – În nord. barb. după germ. so ein: așa un om, așa o casă. Rom. corect așa om, asemenea om, ast-fel de om.

avînt (avînturi), s. n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După daR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).

NEGÁȚIE s. f. 1. negare. ◊ judecată, propoziție care neagă ceva. ◊ semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică). ◊ cuvânt care un sens negativ unei propoziții. 2. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului. 3. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș.Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început. În capăt = în frunte; exact, deplin. Din capăt = de la început. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe; în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A scoate (sau a duce) ceva la capăt = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. 2. Fragment; rămășiță de... ◊ Expr. Până-ntr-un capăt de ață = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

JUDECÁTĂ ~ăți f. 1) Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simț; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raționament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecății (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. /<lat. judicata



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)