Rezultate din textul definițiilor
HAIT2, haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se inchide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apa care duce plutele. – Din ucr. hat'.
SLABI, slabesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre fiinte) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre fiinte) A pierde din forta, din putere, din rezistenta. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultati etc.) A nu mai functiona normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, actiuni) a-si incetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face sa fie mai putin strans, mai putin incordat, a da drumul din stransoare; a lasa liber, a s*****i. ◊ Expr. A nu slabi pe cineva = a nu lasa in pace pe cineva; a urmari de aproape, a tine din scurt. – Din slab. Cf. bg. slabja, scr. slabiti.
SCAPA, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (dintr-o cursa, dintr-o stransoare etc.); a se descatusa. ♦ A se strecura prin..., a strabate. ♦ A iesi cu bine dintr-un necaz, dintr-o incurcatura, dintr-o situatie grea; a se feri de..., a evita, a se apara de... ♦ Intranz. si tranz. A reusi sa (se) elibereze de cineva sau de ceva suparator, neplacut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde (fiindca a fugit smulgandu-se din mana cuiva, desprinzandu-se din legaturile in care era legat etc.). 2. Tranz. A lasa un obiect sa cada din mana fara voie (din cauza unei emotii, a neatentiei sau din cauza ca este prea greu); a da drumul din mana involuntar la ceva. ◊ Expr. A scapa din mana (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obtine ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A cobori spre asfintit; a fi in declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fara voie, din greseala; a nu se putea stapani de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scapa o vorba = a face (din imprudenta) o indiscretie. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o intalnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (intarziind), a sosi prea tarziu. 6. Tranz. A lasa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua in seama, a omite. ◊ Expr. A nu scapa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a tine (pe cineva sau ceva) sub continua observatie. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat in seama. 7. Intranz. A nu reusi momentan sa-si aminteasca de... 8. Refl. A avea senzatia acuta de d******e sau de u*****e, a simti imperios nevoia de a iesi afara. – Lat. *excappare.
A DESCHIDE deschid 1. tranz. 1) (usi, ferestre, porti) A da in laturi lasand liber accesul (intr-o incapere, intr-un spatiu etc.). ◊ ~ cuiva ochii a face pe cineva sa inteleaga anumite lucruri. A-si ~ sufletul (sau inima) a-si exterioriza sentimentele; a-si marturisi tainele; a se destainui. A-si ~ urechile a asculta cu mare atentie. ~ pofta de mancare a stimula pofta de mancare. 2) (valize, sertare, borcane, sticle etc.) A face sa aiba o deschizatura sau o trecere, dand in laturi piesa corespunzatoare (mobila). ◊ ~ robinetul a da drumul la debitul de apa dintr-o conducta. ~ cu cheia a descuia. ~ paranteza a) a pune prima parte a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a face o abatere in cursul unei comunicari (pentru a scoate ceva in evi-denta). ~ gura a) a despreuna buzele si falcile; b) a vorbi. ~ ochii a) a despreuna pleoapele; b) a se destepta; c) a fi atent. 3) (caiete, carti etc.) A desface intorcand copertile. 4) (aparate, mecanisme etc.) A face sa functioneze. 5) (rani, cavitati ale corpului) A desface in vederea unei operatii chirurgicale. 6) (cai de comunicatie) A da in exploatare. 7) (intreprinderi, institutii, localuri etc.) A face sa ia nastere si sa functioneze. 8) (adunari, sedinte, jocuri sportive etc.) A realiza in partea initiala; a incepe; a porni. /<lat. disculdere
A TARAI1 pers.3 taraie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apa) A curge picatura cu picatura, producand un zgomot caracteristic. 2) A ploua marunt si des; a tartara. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte si ascutite, caracteristice speciei; a face „tarrr-tarrr”; a sfarai. 4) rar v. a TARLAI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbarnai. 2. tranz. A face sa cada o picatura sau sa curga putin cate putin; a da drumul cu incetul. /tar + suf. ~ii
balt, (balturi), s. n. – 1. Lat, siret, panglica. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gatul alb sau patat cu alb. – Mr. baltu. Lat. balteus „panglica” (Puscariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capat”, cat. balc, sp. balzo. Se foloseste numai in Trans. Der. balti, vb. (a incovoia); balti, vb. (Mold., a da drumul din strinsoare); balta, vb. (a impestrita); baltat, adj. (pestrit, in multe culori, patat); baltatura, s. f. (impestritare); imbalta, vb. (despre mirese, a-si pune voalul); a imbaltui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a balti este normal; a balti pare a fi suferit, atit ca semantism cit si ca fonetism, influenta lui a bolti. Adj. baltat se considera in general cuvint aparte, derivat direct din lat. balteatus „incins, incununat” (Puscariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanus › it. balzano, v. fr. baucant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a balta, format in mod regulat. De la el provin rut. balec „pestritat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urma probabil prin asociere cu sl. belu „alb”.
plancui, plancuiesc, vb. IV (reg.; despre despre busteni, trunchiuri de copac) a da drumul pe planca (pe jilip), a impinge pe planca trunchiurile.
ranui, ranuiesc, vb. IV (reg.) a da drumul lemnelor pe jilip.
cleste (cleste), s. n. – 1. Unealta alcatuita din doua brate incrucisate care serveste la apucarea, intoarcerea unei piese. – 2. Penseta. – 3. Mucarnita. 4. Spargator de nuci. – 5. Instrument de extras dinti. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealta de dulgherie, pentru strins sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brate in forma de cleste ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a insemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ste, megl. cleasti. Sl. kleste, pl. de la klesta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klesti, sb. kleste, slov. klesc, rus. klesti. – Der. cleasca, s. f. (cleste; cirlig; unealta stricata, vechitura, rabla); clestar, s. n. (unealta dogarului; navod); cles(t)nita, s. f. (clanta de usa; usa falsa; ciot de creanga); inclesta, vb. (a apuca, a prinde; a indesa; a stringe in brate; a stringe, a presa); inclestatura, s. f. (epilepsie); desclesta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slabi strinsoarea).
cura (-r, -at), vb. – 1. A curata. – 2. A despaduri, a defrisa. – 3. A desface coaja, pielita. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a s*****i. – 6. A dezvinovati, a absolvi de vina. – Mr. curare „a curata”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curata un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a ingriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortes 127), ca termenul rom. sa fi ajuns sa se confunde cu lat. colare „a strecura, a curata un lichid”, al carui rezultat trebuia sa fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curatoare, s. f. (placenta, la vaca; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfacut, defrisat, eliberat; iertat; curatit; lipsit de murdarie, pur; autentic, veritabil, adevarat; senin, clar, neprihanit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curati, vb. (a inlatura murdaria, a spala; a defrisa, a despaduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a ramine fara un sfant; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a smangli; a da un purgativ; a spala de pacate, a salva, a izbavi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovati); necurati, vb. (a trai in pacat); curatitor, adj. (care curata; purificator); curatitura, s. f. (curatare de coaja, pielita, etc.; gunoi; resturi); curaticiune, s. f. (inv., puritate); curatie, s. f. (curatie; puritate; neprihanire, nevinovatie; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvint putin inv.; necuratie, s. f. (murdarie; pacat, fapta rea; patima condamnabila; viciu; m*********e); curatenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihanire; m*********e; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofa); necuratenie, s. f. (murdarie; excrement); curatura, s. f. (curatare de coaja, pielita, etc.; teren destelenit; coji curatate; frunze uscate; pleava, ciuruiala); curatitoare, s. f. (sita, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi si reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Puscariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteza este mai probabila si este suficienta, cf. calabr. curare „a spala pinza”, comel. kuratu „piele argasita” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine sas. curat(ich) „curat”. Pentru curatura, Candrea-Dens., 452 propune si o der. directa din latina.
da (dau, dat), vb. – 1. A dona. – 2. A s*****i, a se desprinde de. – 3. A imparti cartile de joc. – 4. A atribui, a acorda. – 5. A oferi, a procura. – 6. A exprima, a comunica, a spune: a da buna ziua. – 7. A trimite,a expedia: a da o telegrama. – 8. A vinde, a pune un pret. – 9. A oferi, a propune un pret. – 10. A plati, a suporta. – 11. A comanda, a insarcina. – 12. A creste o planta. – 13. A produce, a face, a stirni. – 14. A casatori, a incuvinta casatoria unei fiice. – 15. A lovi, a palmui, a trage. 15. bis A imprima o miscare unui obiect sau unei persoane: a da vint, a da afara; a da drumul. – 16. A executa o miscare in sensul indicat de complement: a da fuga; a da inapoi; a da in laturi; a da cu piciorul. 16. bis A oferi, a pune: a da fata; a da ochi. – 17. A prezenta: a da seama. – 18. (Cu prep. cu) A se servi de un instrument, a executa o actiune prin intermediul unui obiect: a da cu bobii. – 19. (Cu din) A misca, a clatina: a da din cap. 20. (Cu in) A cadea: a da in sant; a da in gropi. – 21. (Cu in) A impinge, a pune in miscare: a da in leagan. 22. (Cu in) A fi pe punctul: a da in copt; a da in foc; a da in mintea copiilor. – 23. (Cu de) A se pomeni, a se gasi: a da de bine; a da de d****l. – 24. (Cu de) A provoca ceva: a da de furca. – 25. (Cu de, drept) A (se) preface, a trece drept. – 26. (Cu peste) A lovi, a bate: a da peste nas. – 27. (Cu peste) A descoperi, a afla. – 28. (Cu in, spre, la) A comunica, a raspunde, a privi. – 29. (Cu prin, pe) A traversa, a trece peste. – 30. (Cu pe, peste) A aseza intr-un anume fel, a situa. – 31. (Cu cu) A vopsi, a acoperi. – 32. (Cu conj. sa) A fi gata de, a incepe, a fi pe punctul de face ceva. – 33. (In constructia a-i da cu) A continua, a insista, a starui, a bate la cap. – 34. (In constructia a-i da de) A ajunge la o rezolvare, a gasi pricina. – 35. (In constructia a o da pe) A vorbi in alta limba, a o rupe pe alta limba. – 36. A cadea, a surveni (vorbind despre intemperii). – 37. A ajunge, a veni. – 38. A navali, a se arunca, a asalta. – 39. (Refl.) A se aseza, a se pune. – 40. (Refl.) A se preda, a se declara batut. – 41. (Refl.) A face o miscare (indicata de complement): a se da jos. – 42. (Refl., cu pe, in) A se dedica exercitarii a ceva sau a unui sport: a se da pe ghiata; a se da peste cap. – 43. (Refl.) A se obisnui. – 44. (Refl.) A exista, a se afla, a se produce. – 45. (Refl.) A se apropia de, a se familiariza cu. – 46. A se dedica, a se consacra. – 47. (Refl.) A adula. – 48. (Refl., cu la) A se repezi asupra, a se napusti. – Mr. dau, ded, didei, dare, megl. dau, dare, istr. dǫu, dǫt. Lat. dāre (Puscariu 487; Candrea-Dens., 470; REW 2476). Prez. presupune o forma lat. *dao in loc de do, cf. Densusianu, Hlr., 155. – Der. dare, s. f. (inv., dar, cadou; actiunea de a da; donare; farmec; bir; contributie, dijma); dat, s. n. (donare; farmec, vraja; obicei, uzanta; activ, la un bilant sau buget); datator, adj. (care da, donator; comanditar); datatura, s. f. (donare; vraja; lovitura); datina, s. f. (traditie, obicei vechi), pare a proveni din sl. dedina incrucisat cu dat, cf. dedina; indatina, vb. (a avea drept de obicei, a fi de uzanta veche). Cf. data, daravela, deda, trada.
dabalaza (-zez, -at), vb. – 1. (Refl., Trans) A se bosumfla. – 2. A slabi, a da drumul. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. dalabaza, dabala, dabila, daula, de(h)ula, decula. Origine expresiva. Primul sens indica prezenta sl. lobuza „buza”; dar tratamentul var. se explica numai printr-o interpretare expresiva (cf. Candrea, Scriban). Dupa Cihac, II, 89, din sl. debelati, dificil din punct de vedere semantic. Philippide, Principii, 140, interpreteaza pe dabalazat ca deszalaba. REW 2941 (dupa Puscariu) il explica pe daula prin lat. debilis; si Cihac, II, 93, interpreteaza var. trans. decula prin pol. kulawic „a schiopata”. Der. dabalat, adj. (despre buze sau urechi; cazut; suparat; imbufnat); dabila (var. dabula, dabala), s. f. (gloaba, mirtoaga; dare, bir; femeie rotofeie, durdulie), pentru a carui evolutie semantica cf. gloaba; dabilar, s. m. (perceptor, stringator de dari). Dupa Candrea si Scriban, dabila s-ar explica prin mag. debella „femeie inalta”. Graur, BL, II, 145, pleaca de la tig. dabul- „futuere”, si in BL, IV, 77, de la tc. dabul „femeie grasa”; ipoteza putin probabila, deoarece cuvintul circula numai in Mold. si Trans., unde imprumuturile din tc. sint rare, si fiindca nu tine seama de celelalte sensuri ale cuvintului rom.
degaja (-jez, -at), vb. – A desprinde, a da drumul, a lasa liber. Fr. degager. – Der. degajat, inv. (dezinvolt; nepasator); degajament, s. n., din fr. degagement.
desbate (-t, -atut), vb. – 1. (Inv.) A elibera, a da drumul, a emancipa. – 2. A desprinde, a scoate. – 3. A dezbate, a discuta. De la bate cu pref. des-; cu ultimul sens, este traducere din fr. debattre. – Der. desbatere, s. f. (discutie), cu semantismul fr. debat.
LASA vb. tr. (rar) 1. a desface, a slabi (din stransoare); a da drumul. 2. (fig.) a scapa, a lasa sa(-i) scape. (< fr. lacher)
jur (jururi), s. n. – Inconjurare, ocol, imprejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incerta. Se considera reprezentant al lat. gyrus ‹ gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; insa der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indica faptul ca imprumutul ar trebui sa fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), si prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz in care ramine fara o explicatie satisfacatoare rezultatul γυ › g. Daca se admite ca var. giur e primitiva, s-ar putea presupune ca rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umatate sau bucin › bucium. Totusi, aceasta alterare este incerta la vocala tonica, si nu este necesara o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (inv., in jur de); imprejur, adv. (in locul inconjurator); imprejura, vb. (a inconjura, a incinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; imprejurare, s. f. (inconjurare; circumstanta, conditie; situatie, pozitie); imprejurator, adj. (care asediaza); imprejuras (var. imprejurean), s. m. (inv., vecin); imprejurime, s. f. (locul sau tinutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune in libertate, a da drumul). – Cf. inconjura.
lasa (las, lasat), vb. – 1. A parasi, a da drumul unui lucru, a se indeparta de ceva. – 2. A face sa ramina. – 3. A da din mina, a da drumul, a pune in libertate. – 4. A permite, a consimti. – 5. A abandona, a renunta la ceva. – 6. A parasi, a se desparti, a divorta. – 7. A omite, a exclude, a trece cu vederea. – 8. A reduce, a scadea (un pret sau o pretentie). – 9. (Inv.) A ierta, a scuti. – 10. A amina (se construieste cu prep. pe). – 11. A parasi, a abandona un loc. – 12. A trinti la examen, a declara cazut la examen pe cineva. – 13. A ramine in urma, a imprima dire, urme. – 14. A dispune, a porunci cu limba de moarte. – 15. (Despre Dumnezeu) A porunci, a ordona, a stabili. – 16. A insarcina, a incredinta. – 17. A numi, a desemna. – 18. A s*****i, a produce, a emana. – 19. A produce, a renta. – 20. (Refl.) A se destinde, a se inmuia. – 21. (Refl.) A ceda, a renunta, a se da convins. – 22. (Refl.) A ceda, a admite, a consimti, a permite. – 23. (Refl.) A se infrina, a se abtine (se construieste cu prep. de). – 24. (Refl.) A se increde, a se sprijini, a avea incredere (se construieste cu prep. in sau pe). – 25. (Refl.) A ceda, a sovai, a se mladia, a se potoli, a se domoli. – 26. (Refl.) A cadea, a se culca. – 27. (Refl.) A cobori, a scadea. – 28. (Refl., Trans. de S.) A descaleca; a se face noapte. – 29. (Refl.) A surveni, a se apropia o intemperie. – 30. (Refl.) A ameninta, a fagadui (Arg., se construieste cu prep. cu). – Mr. (a)las, megl. las, istr. lǫsu. Lat. laxāre (Diez, I, 243; Puscariu 945; Candrea-Dens., 953; REW 4955; DAR), cf. it. lasciare, prov. laissar, fr. laisser, alb. lesoń (Philippide, II, 646). – Der. lasator, adj. (neglijent); lasatoare, s. f. (carare de oi); lasiu, adj. (neglijent); lasat, s. n. (abandon; parasire; carnaval); lasatura, s. f. (lasare; omisiune; deprimare); lasaciune, s. f. (iertare; separare; divort, inv.); lasamint, s. n. (Trans., legat, testament, mostenire).
slobod (-da), adj. – Liber. – Megl. slobod. Sl. svobodu, prin intermediul bg., slov. sloboden, sb. slobodan (Miklosich, Slaw. Elem., 44), cf. mag. szabad. – Der. s*****i, vb. (a elibera, a pune in libertate; a dezlega, a lasa; a autoriza, a permite; a ierta, a absolvi; a descarca o arma de foc; refl., a se elibera; refl., a da drumul, a lasa sa cada; refl., a se pripi, a se napusti; refl., a e*****a), cf. sl. svoboditi, sb. sloboditi; s********e, s. f. (libertate; autorizatie, licenta, permis; iertare); s*****ie, s. f. (libertate; permis; scutire de taxe, sistem fiscal stabilit in Munt. si Mold. pentru a incuraja formarea unor sate de colonisti, cu ajutorul scutirii de taxe pe un anumit numar de ani; sat, catun, comuna infiintata pe baza scutirii de taxe); s*******n (var. s*****ian), s. m. (locuitor al unu sat scutit de bir); s*****itor, adj. (eliberator; frina sau piedica la razboiul de tesut). Toate aceste cuvinte sint mai mult sau mai putin invechite.
voie (-i), s. f. – 1. Vrere, vointa. – 2. Liber-arbitru, bun plac. – 3. (Inv.) Favoare, trecere. – 4. Dispozitie, umor, chef. – 5. Licenta, permis, autorizatie. – 6. Libertate. Sl. (sb., slov., pol., rus.) volja (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 461; Conev 101; Tiktin), cf. v(r)oi, vrea si voios. – Der. invoi, vb. (a permite, a da autorizatie; a acorda, a concede; a consimti, a admite, a accepta; a cadea de acord, a se intelege; a da satisfactie; refl., a se obliga, a se angaja; refl., a se potrivi, a se asorta, a se simti bine); invoiala, s. f. (acord, pact, compromis, contract; concordie, armonie); invoitor, s. m. (lucrator in acord); volnic, adj. (liber, independent, autonom), inv.; volnici, vb. (a elibera, a da drumul, a lasa liber; a dezrobi), cf. pol. wolnic „a dezrobi”; volnicie, s. f. (libertate, dezrobire; licenta, autorizatie, permis), inv.; nevolnic, adj. (mizerabil, nenorocit). Cf. nevoie.
LANSA, lansez, vb. I. Tranz. 1. A pune (pentru prima oara) in circulatie, a difuza, a raspandi, a face (larg) cunoscut. ♦ Spec. a da drumul pe apa unui vas nou construit sau reparat, a-l face sa pluteasca pentru prima oara (dupa construire sau reparare). ♦ A emite un decret, un mandat de arestare etc. 2. A arunca, a azvarli (spre un obiectiv). ♦ A arunca, a indrepta spre tinta un anumit fel de armament. ♦ Refl. A se arunca cu putere, a face o saritura indrazneata. ♦ Refl. Fig. A se angaja cu indrazneala intr-o actiune. – Din fr. lancer.
LASAT2, -A, lasati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Caruia i s-a dat drumul sau a fost scapat din mana. 2. La care s-a renuntat, care a fost parasit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca mostenire. 4. (Despre mirosuri, caldura etc.) Care a ramas in urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre intuneric, ger, caldura) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborat, care a fost dat mai jos. 7. Incovoiat. – V. lasa.
LIBERA, liberez, vb. I. 1. Tranz. si refl. (Pop.) a da drumul sau a pleca acasa dupa efectuarea stagiului militar, a unei concentrari etc. 2. Tranz. (Inv.) A elibera (o tara, un popor). – Din fr. liberer, lat. liberare.
MOLA3, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) a da drumul complet unei parame. – Din fr. moler.
RABUFNI, rabufnesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A produce prin izbire sau prin cadere un zgomot surd si puternic; a (se) tranti, a (se) izbi producand un zgomot infundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A rasuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a tasni, a navali. ♦ Tranz. a da drumul la..., a imprastia. ♦ A napadi. 3. Intranz. A-si exprima pe neasteptate si in mod violent nemultumirea, dupa ce tacuse mult timp. – Din razbufni (inv. „a rabufni” < raz- + bufni).
S*****I, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune in libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o stransoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal in libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ◊ A nu-l s*****i (pe cineva) inima sa... = a nu se indura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. a da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspandi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvant. – Din slobod.
STAVILA, stavile, s. f. Constructie mobila sau parte mobila a unei constructii, manevrata manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgatoare sau pentru a indrepta spre alt fagas cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stavilarului, care, coborandu-se sau ridicandu-se, opresc apa sau ii dau drumul, dupa necesitate. ♦ Ingramadire de busteni, de crengi, de pamant etc. aduse de ape (la cotitura unui rau) si care ii impiedica cursul. ♦ P. gener. Piedica (materiala), bariera. ◊ Loc. adv. Fara stavila = intruna, necontenit; in mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavila gurii = a-si impune tacere, a se retine de a spune ceva. ♦ Fig. Opozitie, impotrivire; greutate, dificultate. [Pl. si: stavili] – Din sl. stavilo.
IESI vb. 1. a merge, (inv. si pop.) a purcede. (Sa ~ putin in gradina.) 2. a se elibera, a se libera, a scapa. (A ~ din inchisoare.) 3. a ajunge, a da. (drumul ~ in sat.) 4. v. germina. 5. v. aparea. 6. a-i aparea, a-i da. (Copacului ii ~ frunzele.) 7. v. tasni. 8. a se naste, a proveni. (Ce ~ din pisica soareci mananca.) 9. v. d****a. 10. v. u***a. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. aparea. 13. v. decolora. 14. a se ispravi, a se sfarsi, a se termina. (Cum o ~, sa iasa.)
A LANSA ~ez tranz. 1) (idei, stiri, publicatii etc.) A face cunoscut (pentru prima oara) unui cerc larg de persoane; a pune in circulatie. 2) (barci, corabii, vapoare etc.) a da drumul sa pluteasca pentru prima data. 3) (rachete, torpile, sateliti etc.) A arunca (cu ajutorul unui dispozitiv special), trimitand spre o tinta. /<fr. lancer
A LASA las tranz. 1) a da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare
SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu
DEFULA vb. I. refl. (Frantuzism) A se lasa purtat de stari afective; a-si da drumul. [< fr. (se) defouler].
jlip, jlipuri, s.n. (reg.) loc priporos si lunecos, inchis pe ambele parti, prin mijlocul caruia li se da drumul butucilor la vale.
sutau, sutauri, s.n. (reg.) 1. trecere inclinata care face legatura intre doua nivele intr-o mina; suitoare. 2. despartitura in suitoare in forma de jgheab, prin care se transporta carbunele sau minereul; locul unde se da drumul minereului in jghiab.
RELEU s.n. 1. (Tehn.) Aparat sau dispozitiv de comanda pentru anumite modificari (inchiderea sau deschiderea unui circuit etc.) ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. Dispozitiv care retransmite (amplificand) semnalele receptionate. ♦ Comunicatie intre mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. (Rar) Cai, atelaj de schimb pentru anumite drumuri lungi, postati din loc in loc. ♦ Loc unde se tin caii de schimb si se face schimbarea acestora. ♦ Cainii de vanatoare carora li se da drumul pentru a-i inlocui pe cei obositi de goana. [Pl. -ee, -euri. / < fr. relais].
desface (desfac, desfacut), vb. – 1. A dezlega. – 2. A descompune. – 3. A suprima, a elimina. – 4. a da drumul, a s*****i. – 5. A dezghioca, a desfaca. – 6. A vinde, a lichida. – 7. (Refl.) A se deschide, a se crapa, a se farima. – Mr. disfac, disfeatire. Lat. disfacere (Candrea-Dens., 538; Candrea); sau, mai probabil, de la facere, cu pref. des-; cf. it. disfare (calabr. disfaciri), prov. defar, fr. defaire, sp. deshacer, port. desfazer. – Der. desfacut, s. n. (farmec sau descintec care are drept scop anihilarea influentei nefaste a altui descintec potrivnic); desfacatura, s. f. (veriga, farmec).
mola interj. – Lasa, da drumul! It. molla, prin intermediul tc. mola (Scriban). Termen marinaresc.
resteu (resteie), s. n. – Cui cu care se inchide jugul. – Var. rasteu, restei, restel. Mag. ereszto „care da drumul” (Scriban; Galdi, Dict., 95). Legatura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastellus (Tiktin) este dubioasa.
RAFUI, rafuiesc, vb. IV. 1. Refl. A limpezi cu cineva o situatie, a lamuri o neintelegere; a se certa; a se bate cu cineva. ◊ Tranz. Dupa ce-l rafuia bine, ii da drumul (CREANGA). 2. Tranz. (Inv.) A lichida un cont cu cineva; a achita, a plati.
Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).
Calypso, nimfa din insula Ogygia, unde se spunea ca ar fi naufragiat Odysseus. Indragostindu-se de erou, Calypso i-a fagaduit nemurirea, cerindu-i in schimb sa ramina pururi linga ea. Minat de dorul de a se intoarce neintirziat in Ithaca, Odysseus refuza sa se invoiasca. El e retinut totusi timp de sapte (dupa o alta varianta – timp de zece) ani de catre Calypso care, in cele din urma, la porunca lui Zeus ii da drumul, lasindu-l sa-si continue calatoria (v. si Odysseus).
Cercopes, fiii Theiei, erau niste tilhari vestiti – de statura uriasa si inzestrati cu o forta extraordinara – care-i jefuiau pe calatori. Incercind sa-l prade si pe Heracles, au fost prinsi si legati cobza de catre erou, care insa mai apoi le-a dat drumul teferi si nevatamati. Continuindu-si viata de jafuri si pradaciuni, cercopii au sfirsit prin a-i minia pe zei, care i-au transformat in maimute. Dupa o alta legenda, cercopii erau niste spiridusi.
Elpis, la greci, zeita Sperantei, identificata cu Spes din mitologia romana. Cind Pandora a desfacut cutia in care erau inchise toate relele si le-a dat drumul in lume, speranta singura, uitata la fund, le-a ramas muritorilor.
MANA, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) Mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.
MOLA1 interj. Cuvant folosit pentru a da comenzi pe vapoare; lasa! da-i drumul! – Din tc. mola.
STRAda ~azi f. 1) drum special amenajat (pavat sau asfaltat) dintr-o localitate (de obicei urbana). ~ principala. ◊ Om de pe (sau din) ~ necunoscut; trecator. A arunca pe cineva in ~ a) a alunga pe cineva afara din casa; b) a lasa pe cineva pe drumuri; a saraci pe cineva. 2) Ansamblul pietonilor aflati la un moment dat pe un asemenea drum. 3) fig. Mediu asupra caruia societatea sau familia nu-si exercita influenta culturala. [G.-D. strazii] /<it. strada
AMORSA s.f. 1. Nada, momeala (pentru pesti). 2. Dispozitiv de aprindere a unei incarcaturi explozive. 3. Banda neagra de celuloid, opaca, care serveste la incarcarea sau la descarcarea aparatelor cinematografice sau a casetelor de filme la lumina. ♦ (Cinem.) Detaliu plasat in primplanul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime. 4. Amorsa drumului = portiunea din traseul unui drum la intrarea in orase, avand o latime mai mare decat restul traseului. 5. (Cib.) Serie de instructiuni care permit introducerea unui program. [< fr. amorce].
AMORSA s. f. 1. dispozitiv de aprindere a unei incarcaturi; capsa. ◊ cantitate de pulbere asezata intre dispozitivul de aprindere si incarcatura de azvarlire a unei lovituri de artilerie. 2. banda neagra, opaca, de celuloid, care serveste la incarcarea-descarcarea aparatelor cinematografice ori a casetelor de filme la lumina. ◊ (cinem.) detaliu plasat in prim-planul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime. 3. a drumului = primul tronson terminat al unui drum. 4. nada, momeala (pentru pesti). 5. (cib.) serie de instructiuni care permit introducerea unui program. (< fr. amorce)
CALAUZA, calauze, s. f. 1. Persoana care insoteste pe cineva spre a-i arata drumul si a-i da explicatiile necesare; ghid. 2. Persoana, p. ext., organ, teorie, invatatura etc. care indrumeaza intr-o actiune, intr-un domeniu de cercetare etc.; conducator. [Var.: calauz s. m.] – Tc. kılavuz.
CALAUZA, calauze, s. f. 1. Persoana care insoteste pe cineva spre a-i arata drumul si spre a-i da indicatiile sau explicatiile necesare; ghid. 2. Persoana care indrumeaza intr-o actiune, intr-un domeniu de cercetare etc.; conducator, indrumator. 3. Indreptar, ghid. [Var.: calauz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalauzis.
RAZBATATOR, -OARE, razbatatori, -oare, adj. Care isi face drum biruind obstacolele, care nu se da batut; tenace. – Razbate + suf. -ator.
HARTOI, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a carmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sanii) A aluneca intr-o parte. [Var.: hartui vb. IV] – Din magh. fartolni.
PLIMBARE, plimbari, s. f. 1. Actiunea de a (se) plimba; mers in voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discutie (cu cineva), a da afara; a concedia. ♦ Calatorie (de agrement), drum; peregrinare, umblatura. 2. (Inv.; concr.) Loc de promenada. [Var.: (reg.) preumblare, primblare s. f.] – V. plimba.
ABATE vb. 1. v. devia. 2. a se departa, a devia, a divaga, a se indeparta, (inv.) a (se) scapata. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ in drum si pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gandurile il ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.
CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara, care transporta marfuri, bagaje etc., prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule si de calatori care parcurg impreuna acelasi drum. ◊ Caravana cinematografica = grup de automobile special amenajate, care dau reprezentatii cinematografice in anumite locuri. 2. (Reg.) Caruta sau car pentru transport. – Fr. caravane.
ZBRANCA s. f. art. (Reg.; in expr.) A face zbranca = a da iures, distrugand, nimicind. A da zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lasa pe drumuri. – Et. nec.
sleau2, sleauri, s.m. 1. (inv. si reg.) drum batatorit, neamenajat (de mare circulatie); itinerar, traseu; (in expr.) a da pe sleau = a aduce pe calea cea buna. 2. (reg.; in forma: sleah) sosea. 3. (pop.) fagas lasat (pe drum) de rotile unui vehicul; (in expr.) a merge pe sleau = a reusi; a avea spor; a merge sleau = a se desfasura in mod curgator. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. si fam.; in loc. adv.) pe sleau = de-a dreptul fara inconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vantului; spulberis. 9. (reg.; in forma: sleu) loc plan pe varful unui munte; coama de munte sau de deal.
ZBRANCA s. f. art. (Reg., in expr.) A face zbranca = a da iures, distrugand. A da cuiva zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lasa pe drumuri.
AZIMUT s.n. Unghi cuprins intre meridianul unui loc si planul vertical al directiei respective. ♦ (Astr.) Unghi diedru format de un plan vertical fix cu un plan vertical, trecand printr-un punct dat al unui astru. [Pl. -turi. / < fr., it. azimut < ar. as-samt – drum drept].
A MATURA matur tranz. 1) (case, strazi, drumuri etc.) A face sa fie curat (strangand gunoiul cu matura). 2) fig. (persoane) A da afara dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugari. 3) (obiecte) A inlatura complet de pe o suprafata. /Din matura
A NIMERI ~esc 1. tranz. 1) A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat. ◊ A-l ~ pe cineva a-i face cuiva pe plac; a satisface hatarul cuiva. A o ~ bine a) a (nu) da gres; b) a spune ceva potrivit. 2) A gasi pe baza unor informatii prealabile. ~ drumul. 2. in-tranz. A ajunge pe neasteptate (intr-un loc sau intr-o situatie); a se trezi; a se pomeni; a cadea; a pica. ~ in incurcatura. ◊ ~ tocmai bine (sau la tanc) a veni la momentul potrivit. /<bulg. nameria
fartoi, fartoiesc, vb. IV (reg.) 1. a da carul intr-o parte, apucandu-l de partea dindarat; a carmi carul din drum. 2. (refl.; despre sanie) a aluneca cu fundul intr-o parte din cauza drumului aplecat.
TRASA vb. I. tr. 1. A trage, a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♦ A arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].
TRASA vb. tr. 1. a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ◊ a arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. (< fr. tracer)
A SE INCRUCISA ma ~ez intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din directii diferite, intalnindu-se intr-un punct; a se intretaia; a se intersecta. 2) (despre fiinte sau obiecte in miscare) A trece prin acelasi loc, venind in intampinare si continuandu-si drumul in directii opuse; a se intalni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influenta reciproc in urma unui contact, dand nastere unui idiom amestecat. /in + crucis
GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.
comunic, a -a v. tr. (lat. communico, -are. V. cuminec). Transmit, dau: soarele comunica caldura. Informez, fac cunoscut: a comunica un secret. V. intr. Is in comunicatiune: a comunica cu un erudit, acest drum comunica cu orasu.
TRASA, trasez, vb. I. Tranz. 1. A insemna pe o suprafata linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a insemna pe o piesa bruta conturul suprafetelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive in vederea unei actiuni sau a unei activitati; a arata prin cateva idei generale ceea ce este esential intr-o problema, intr-o situatie etc.; a schita. – Din fr. tracer.
OCOL2 ~uri n. 1) Miscare in jurul unui punct sau loc; inconjur. ◊ ~ul pamantului (sau lumii) calatorie indelungata, prin multe regiuni si tari. 2) Deplasare in spatiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care inconjoara; care ocoleste. Cu ~uri pe departe; indirect. Fara ~uri a) fara a inconjura; b) drept in fata. A da ~ a se invarti pe langa cineva sau ceva. /<bulg. okolu
Battus 1. Cioban care l-a surprins pe Hermes minind catre munti animalele furate din cirezile lui Apollo. In schimbul legamintului de a nu-i da in vileag hotia, Hermes i-a daruit o junca. Mai apoi, vrind sa-i puna credinta la incercare, zeul s-a intors din drum si, sub alta infatisare, prefacindu-se a fi pagubasul, i-a fagaduit rasplata indoita daca-i ajuta sa gaseasca hotul. Calcindu-si legamintul, Battus a fost transformat de Hermes intr-o stinca. 2. Intemeietor mitic al coloniei Cyrene, situata pe coasta de nord a Africii.
A DESCALECA descalec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv intr-un loc, punand inceputurile unei tari. 3) inv. A se opri pentru odihna in cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare
BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.
BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.
A DESFUNda desfund tranz. 1) (butoaie) A deschide scotand fundul sau dand cep. 2) (sticle sau borcane inchise ermetic) A deschide scotand dopul sau capacul; a destupa. 3) (canale, conducte etc. infundate) A curata de depuneri (nisip, gunoi etc.); a destupa; a despotmoli. 4) (drumuri) A face sa se desfunde. 5) (terenuri intelenite) A ara adanc (in vederea unor plantatii); a desteloni. /des- + a [in]funda
cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).
DIBUI, dibui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranta, sovaielnic, cautand un drum. ♦ Tranz. si intranz. A cauta cu nesiguranta; a cauta pipaind prin intuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipaind, cautand cu mainile, fara sa vada; la intamplare, la nimereala. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a gasi, a descoperi, a afla, a dibaci. [Prez. ind. si dibuiesc] – Et. nec.
STRAda, strazi, s. f. 1. drum (pavat sau asfaltat) in interiorul unei localitati, de-a lungul caruia se insira, de o parte si de alta, trotuarele si casele. ◊ Expr. Omul de pe strada = un anonim, o persoana oarecare (reprezentand opinia publica). A arunca (pe cineva) in strada = a da (pe cineva) afara din casa; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a saraci. 2. Locuitorii unei strazi (1). [Pl. si: (inv.) strade] – Din ngr. strata, it. strada.
BATUT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A BATE. ◊ A se da ~ a se lasa convins; a ceda. Lapte ~ lapte usor fermentat, cu gust acrisor; lapte prins. Bani ~ti bani in numerar; bani disponibili; bani gheata. 2) (despre flori) Care are petale multe si dese; bogat in petale. 3) (despre struguri) Care are bobite multe si strans lipite una de alta. 4) (despre drumuri, carari) Care este supus unei circulatii intense; umblat; batatorit. /v. a bate + suf. ~ut
SFARSIT ~uri n. 1) Partea cu care se termina sau se incheie ceva. ~ul drumului. ◊ In ~ in cele din urma. La ~ la urma. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fara ~ a) care nu se termina niciodata; b) mereu; intruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adauga la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminatie; desinenta. 3) Stingere din viata; moarte. ◊ A-si da obstescul ~ a muri. /v. a sfarsi
ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti incotro sa se indrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat intr-o anumita imprejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A indrepta pe cineva intr-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva intr-o anumita pozitie sau directie fata de punctele c*******e. ♦ Fig. A indruma, a indrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie in plan in jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
Aeolus 1. Fiul lui Hellen, regele Magnesiei (Thessalia) si unul dintre intemeietorii semintiei hellenilor. A urmat la domnie dupa tatal sau si a avut numerosi fii si fiice, printre care se numarau: Sisyphus, Athamas, Cretheus si Salmoneus. 2. Fiul lui Hippotes (sau, dupa o alta versiune, al lui Poseidon). Salasluia in insulele Aeolice, unde Zeus ii daduse in stapinire vinturile. Aeolus le tinea inchise intr-o pestera sau, dupa altii, intr-un burduf. Cind Odysseus s-a abatut prin insulele Aeolice a fost gazduit de Aeolus. Acesta i-a daruit la plecare burduful in care erau inchise toate vinturile, cu exceptia unuia singur: Zephyrus, care avea sa-l conduca pe erou in patrie. Crezind ca e plin cu vin, tovarasii lui Odysseus au deschis insa burduful, dind drumul si celorlalte vinturi. In felul acesta s-a iscat o groaznica furtuna pe mare (v. si Odysseus).