Rezultate din textul definițiilor
GREȘÍ, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greșeală; p. ext. a se înșela. ♦ Intranz. și tranz. A nu nimeri ținta, obiectivul ochit; a da greș. 2. Tranz. A executa ceva greșit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ◊ Expr. A greși drumul (sau calea) = a (se) rătăci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduită. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva față de cineva, a face cuiva un rău, un neajuns; p. ext. a păcătui. – Din sl. grĕšiti.

MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

FALIMÉNT, falimente, s. n. Situație de insolvabilitate în care se află un comerciant, un industriaș etc., declarată de o instanță judiciară; fig. ruină, eșec total. ◊ Expr. A da faliment = a) a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș etc.); b) a da greș, a nu reuși într-o acțiune; a se prăbuși. – Din germ. Falliment, it. fallimento.

EȘUÁ, eșuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se așeza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc unde apa are o adâncime redusă. 2. A suferi un eșec, a da greș, a nu reuși, a nu izbuti. [Pr.: -șu-a] – Din fr. échouer.

RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater.

CHIX ~uri n. rar Rezultat negativ al unei acțiuni; eșec; insucces; nereușită. ◊ A da ~ a da greș. /<germ. Kicks

GARD ~uri n. 1) Construcție (de lemn, de piatră, de metal etc.) care înconjoară un teren, o curte sau o grădină. ◊ ~ viu împrejmuire formată din plantații dese de arbuști. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oiștea în ~ a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situație; a da greș. A lega ceva de ~ a abandona ceva; a se lăsa de ceva. A sări peste ~ a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la ~ a găsi ieșire dintr-o încurcătură. 2) Baraj de nuiele sau de trestie făcut de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru a opri peștele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pistă de alergări. /<alb. gardh, sl. gradu

pripí, pripésc, vb. IV 1. (înv.; despre unități militare) a se îndrepta, a se deplasa grabnic către un loc; a veni, a sosi repede într-un loc. 2. (refl.; înv. și pop.; despre oameni) a se grăbi, a se zori; a face un lucru în grabă și fără chibzuială; a da greș într-o acțiune din cauza grabei. 3. (înv.; despre oameni) a face, a obliga să acționeze în grabă; a grăbi, a îndemna, a zori (pe cineva). 4. (refl.; înv. și reg.) a se sili, a se strădui (să facă ceva cât mai repede). 5. (înv. și reg.; despre acțiuni, deplasări) a accelera, a iuți, a grăbi (pentru a realiza ceva). 6. (înv.; despre oameni) a urmări de aproape și în grabă pentru a pune pe fugă, pentru a învinge,pentru a prinde; a fugări. 7. (înv.) a constrânge, a forța, a sili (să facă ceva în grabă). 8. (înv. și reg.) a surprinde asupra faptului (reprobabil). 9. (înv. și reg.) a încălzi puternic, a înfierbânta, a încinge (la foc). 10. (reg.; despre alimente) a coace sau a frige repede și superficial; a prăji numai la suprafață; a rumeni. 11. (refl.; reg.; despre pâine) a se coace prea repede, făcând găuri mari sub coajă; a se coși. 12. (înv. și reg.; despre soare) a arde puternic, a dogori. 13. (reg.; despre cereale sau fructe) a face să ajungă la maturitate înainte de vreme, a coace prematur.

brodí (-désc, -ít), vb. 1. (Înv.) a bălăci. – 2. A vorbi aiurea, a spune prăpăstii. – 3. A nimeri, a potrivi, a ajunge la țintă. Sl. broditi, al cărui sens de bază este „a tranzita, a trece prin vad” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac, II, 29; DAR), cf. brod, de asemenea, sb. broditi „a trece prin vad”, slov. broditi „a hoinări” și breditĭa da greș”. Sensul fundamental din rom., „a nimeri” se explică în DAR prin ideea intermediară de „a ajunge la timp pentru a se urca pe ponton, a nimeri momentul”; dar aceasta înseamnă să se derive un sens primar de la o accepție secundară și tîrzie. A brodi trebuie să fi însemnat mai întîi „a găsi vadul” sau „a afla drumul”, cf. bg. izbroždanĭă „a afla, a descoperi”. Der. brodeală, s. f. (întîmplare, hazard); brudiu (var. înv. brodiu, brodiv), adj. (aiurit, zăpăcit, nesăbuit, bezmetic), legat direct de accepția 2; brudnic, adj. (zăpăcit). Este greșită opinia lui Loewe 70, care îl leagă pe brudiu de lat. brutus.

búză (búze), s. f.1. Fiecare din cele două părți cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. L***e, margine a v****i. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. - (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepția de „buză”, ca în bg. buza „obraz”; cf. și bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezența cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu răcina *br- „gură”, cu suf. -zë (cf. lituan. burná „gură”, armen. beran „gură”), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 și Rosetti, II, 112, menționează doar corespondența rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Pușcariu 242 (și JB, XI, 48) imagina o răcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrșit, Vaillant, BL, XIV, 16, pornește de la sl. *lobŭza „buză” sau „sărut”, cf. lobŭzati „a săruta” și bălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-și umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgrațios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s. m. (poreclă pentru botoși, sau pentru copiii plîngăcioși); buzar, s. m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziș, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucălat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gură, în limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da greș” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë „buză”.

cădeá (cád, căzút), vb.1. A se lăsa în jos, a pica. – 2. (Despre timp, precipitații) A se lăsa, a veni, a se apropia. – 4. A se arunca, a se precipita. – 5. A deceda, a sucomba. – 6. A nu reuși, a da greș. – 7. A se preda, a se da bătut. – 8. A fi înlocuit, a-și pierde funcția. – 9. A decădea, a ajunge la o situație de inferioritate. – 10. A nu rezista ispitei, a ceda. – 11. (Înv.) A deveni, a ajunge într-o situație (care nu este în mod obligatoriu de inferioritate). – 12. A nimeri întîmplător, a da de cineva sau ceva. – 13. A pica pe neașteptate, a deranja. – 14. A ajunge în același punct, a coincide. – 15. A recădea, a reveni la. – 16. A suna armonios (se spune despre ritmul final al unei perioade retorice). – 17. (Refl., impers.) A ședea bine; a se potrivi. – Mr. cad, cădeare; megl. cad, cădeari; istr. cǫdu. Lat. cadēre (Pușcariu 249; REW 1451; Candrea-Dens., 207; DAR); cf. it. cadere, prov. cazer, fr. choir, cat. causer, sp. caer, port. cair. Din fr. cheoir der. v. fr. cheance, fr. changerom. șansă. Sensul 17 coincide cu it. accadersi, abruz. accadé. La conjunctiv prezent, forma normală de pers. 2, să cazi, a dat naștere unei oscilări între formele corecte să cad, să ca, și formele analogice să caz, să cază, ca la alte vb. al căror radical se termină cu -d. Cf. scădea. Der. cădenie, s. f. (conveniență, uz stabilit); cădere, s. f. (acțiunea de a cădea; conveniență; casca); cădință, s. f. (conveniență); căzătură, s. f. (cădere; bătrîn ramolit; femeie pierdută, p*********ă; tăietură de ziar, rest); căzător, adj. (care cade); căzut, adj. (înfundat în cap; potrivit; pofticios, pasionat); decădea, vb., formație neol.; precădere, s. f. (prioritate, preferință).

RATÁ vb. I. 1. tr. A scăpa, a pierde o ocazie, a da greș. ♦ A nu reuși, a nu izbuti în ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].

tropá, tropéz, vb. I (reg.) a da greș, a suferi o înfrângere.

CHIX s. n. (fam.) nereușită, insucces, eșec. ♦ a da ~ = a nu izbuti, a da greș. (< germ. Kicks)

CLACÁ vb. I. intr. 1. a face să se au, a produce un zgomot sec ◊ (despre condensatori) a se strica. 2. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări. ◊ a eșua, a da greș. II. refl. a-și luxa tendonul la picior. ◊ (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din față) umflate. (< fr. claquer)

RATÁ vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reuși, a da greș. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)

împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpătaa da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.

țîr interj. – Imită scîrțîitul, țiuitul. – Var. țîra (-țîra), țur. Creație expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen.Der. țîr, s. n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. țiu; țîră (var. țiră), s. f. (bucățică, fărîmă, pic; Trans., fîșie, zdreanță); țîrfă, s. f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); țîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); țîrîi (var. țurui, ciurui, țîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greșit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); țîrîit, s. m. (țiuit; cu țîrîita, picătură cu picătură); țîrîitor, adj. (care țiuie; s. m., obleț, Alburnus lucidus); țîrîitură, s. f. (țîrîit); țîrloi, s. m. (Trans., ciocîrlie; țeavă, tub); țîrc, interj. (imită țîrîitul laptelui muls); țîrcîi (var. țîrcăi, Trans. țîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu țîrcîita, picătură cu picătură); țîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puțină sau cu lînă scurtă); țurloi (var. rară țurlui), s. n. (țeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. țîrloi; țurțur (var. țu(r)țur(e), țuțuroi), s. m. (sloi mic și subțire de gheață ascuțit la un capăt), formă reduplicată a interj. țur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); țurțura, vb. (a atîrna ca țurțurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetație; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eșuat, frustat) pare a fi var. a lui țîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greș). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. țurcă.

GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. a da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).

A NIMERÍ ~ésc 1. tranz. 1) A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat. ◊ A-l ~ pe cineva a-i face cuiva pe plac; a satisface hatârul cuiva. A o ~ bine a) a (nu) da greș; b) a spune ceva potrivit. 2) A găsi pe baza unor informații prealabile. ~ drumul. 2. in-tranz. A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a se trezi; a se pomeni; a cădea; a pica. ~ în încurcătură. ◊ ~ tocmai bine (sau la țanc) a veni la momentul potrivit. /<bulg. nameria

nemințít, -ă, adj. (înv.) care nu greș niciodată; care nu se dezminte, nedezmințit.

RATÁT, -Ă adj. 1. Care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (Despre scriitori, artiști etc.; adesea s.) Care nu a izbutit să se afirme, să creeze ceva de valoare. [Cf. fr. raté].

RATÁT, -Ă adj. 1. care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (despre oameni; și s. m. f.) care nu a izbutit să se afirme. (< fr. raté)

sdrunciná (-n, -at), vb.1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).

TANTAL (TANTALUS) (în mitologia greacă), fiul al lui Zeus și al nimfei Pluto, tatăl lui Pelops și al Niobei; rege al Frigiei (sau al Lidiei). După unii autori, osândit la foame și sete veșnică în Infern pentru vina de a fi dezvăluit muritorilor secrete ale Olimpului sau de a fi furat nectarul și ambrozia zeilor, după alții de a-și fi servit propriul fiu drept bucate la un ospăț al zeilor. Expresia „chinuri tantalice” se referă la suferințele unei strădanii care mereu greș, chiar atunci când este pe punctul de a reuși.

CHIX s.n. Nereușită, greș, eșec. ◊ A da chix = a nu izbuti (în atingerea rezultatului propus). [Pl. -xuri. / < germ. Kicks].

SANHEDRÍN s.n. Tribunal la vechii evrei; consiliu suprem prezidat de marele preot, care judeca pricinile importante, interpreta legea și delibera asupra chestiunilor publice. ♦ (Fig.) Grup închis de oameni care pretind a da sentințe fără greș. [< fr. sanhédrin < gr. synedrion – tribunal, adunare].

GREȘ ~uri n. înv. pop. v. GREȘEALĂ. ◊ Fără de ~ fără greșeală; perfect. A da ~ a nu nimeri; a greși. /Din a greși

amețésc v. tr. (orig. neșt. Cp. cu lat. amittere, a trimete [!], a da drumu, a perde [!], și vgr. methýo, mă îmbăt. În Ban. și Háțeg amet, ameți, amete, să ameață. La Polizu amățesc. La Șincai, 2, 291, amoțesc poate fi o greș. de citire îld. amăgesc). Am amețeală: învîrtindu-mă, am amețit. Mă cam îmbăt: bînd vin, am amețit. Fig. Îmĭ perd cumpătu: a amețit de atîta onoare. V. tr. Cauzez amețelĭ (pr. și fig.): vinu, baniĭ l-aŭ amețit. V. refl. Mă cam îmbăt (pr. și fig.): m' am amețit de atîta vin. – Și amițesc (Acad.).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)