Rezultate din textul definițiilor
ACTIONA, actionez, vb. I. 1. Intranz. A intreprinde o actiune, o fapta etc. ◊ Expr. (Tranz.) A actiona (pe cineva) in justitie (sau in judecata) = a intenta un proces, a da in judecata. ♦ A exercita o influenta asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune in miscare, a face sa functioneze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de functionare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ti-o] – Din fr. actionner.

A TRIMITE trimit tranz. 1) (persoane) A face sa se duca (printr-o rugaminte, hotarare sau dispozitie). ~ dupa apa. ~ la invatatura.~ (pe cineva) pe lumea cealalta (sau in rai) a ucide; a omori. ~ (pe cineva) in judecata a da in judecata; a intenta un proces impotriva cuiva. 2) (persoane) A face sa se adreseze (la o sursa oarecare). ~ la un articol de revista. 3) (obiecte) A face sa ajunga la destinatie (pe o cale anumita sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin posta. 4) (despre divinitati) A face sa apara in mod miraculos. /<lat. tramittere

PROCES s.n. 1. Mers, evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui eveniment etc.). ♦ Prefacere, transformare succesiva, progresiva. 2. (Jur.) Activitatea pe care o desfasoara o instanta judecatoreasca in legatura cu solutionarea unei cauze de natura penala, civila etc. ◊ A intenta un proces = a da in judecata (pe cineva). 3. Proces-verbal = act oficial prin care se constata un fapt; redarea in scris a discutiilor si a hotararilor dintr-o sedinta. [Pl. -se, -suri. / < fr. proces, processus, germ. Processus < lat. processus].

improcesua, improcesuez, vb. I (reg., inv.) a actiona in judecata, a face proces, a da in judecata (pe cineva).

TRADUCE vb. I. tr. 1. a transpune dintr-o limba in alta; a talmaci. ◊ (spec.) a restabili un text telegrafic pe baza semnalelor receptionate. 2. (fig.) a exprima, a reda (prin arta). 3. a ~ in viata = a infaptui, a pune in aplicare. 4. (tehn.) a transforma o marime de o anumita natura intr-o marime de o alta natura. 5. (jur.) a cita in fata justitiei, a da in judecata. 6. (fam.) a insela (in dragoste). II. tr., refl. a (se) manifesta, a (se) exprima (prin). (< lat. traducere, dupa fr. traduire)

daRE, dari, s. f. Actiunea de a da2.Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. dare la semn = tragere la tinta. dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. dare la lumina = publicare, tiparire. dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da2.

A ACTIONA ~ez 1. intranz. 1) A intreprinde o actiune. 2) A influenta (asupra cuiva sau a ceva), producand un efect. 2. tranz. 1) (masini, instalatii) A pune in actiune; a face sa functioneze. 2): ~ (pe cineva) in judecata a da pe cineva in judecata. [Sil. -ti-o-] /<fr. actionner

ACTIONA vb. I. 1. intr. A intreprinde o actiune, a lucra. V. activa. 2. tr. (Mec.) A face sa functioneze, a pune in miscare. 3. tr. A actiona (pe cineva) in justitie (sau in judecata) = a da (pe cineva) in judecata. [Pron. -ti-o-. / < fr. actionner, cf. it. azionare].

ACTIONA, actionez, vb. I. 1. Intranz. A intreprinde o actiune, o fapta etc.; a lucra. ♢ Expr. (Tranz.) A actiona (pe cineva) in judecata = a da (pe cineva) in judecata. ♦ A influenta asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune in miscare, a face sa functioneze. [Pr.: -ti-o-] – Fr. actionner.

actionez v. tr. (fr. actionner). dau in judecata, intentez actiune in justitie. Pun in miscare: masina actionata cu petrol.

acuzatiune f. (lat. accusatio, -onis). Actiunea de a acuza. dare in judecata. Invinovatire. – Si -atie si -are.

judecatA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

CONdaMNARE, condamnari, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligatie impusa unei persoane, prin judecata, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecata, a unei sanctiuni penale; osanda la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severa; blam. – V. condamna.

PARI, parasc, vb. IV. Tranz. (Folosit si absol.) 1. A se plange de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a invinui. ♦ A da pe fata in mod rautacios faptele cuiva, adesea exagerand sau mintind; a vorbi de rau; a denunta. 2. (Inv.) A da pe cineva in judecata, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)reti.

A LEGIUI ~iesc tranz. 1) A hotari prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentinta; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

ACTIONA vb. I. intr. a intreprinde o actiune. ◊ a se comporta intr-o anumita imprejurare. II. tr. 1. a pune in miscare un sistem, utilaje etc. 2. a ~ in justitie = a da (pe cineva) in judecata. (< fr. actionner)

JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinand argumentele, luand in considerare imprejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana in calitate de judecator si a da o hotarare judiciara; p. ext. a hotari, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarare judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi in proces, in litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

APARENTA ~e f. Infatisare exterioara inselatoare a unui lucru. ◊ In ~ judecand dupa exterior. A salva ~ele a da unei situatii un aspect agreabil pentru a ascunde esenta neplacuta. Dupa toate ~ele dupa cum pare. [G.-D. aparentei] /<fr. apparence, lat. apparentia

APARENTA s.f. Ceea ce pare pe din afara ; infatisare, manifestare exterioara evidenta a lucrurilor. ◊ In aparenta = judecand dupa exterior ; a salva aparentele = a da (unui lucru, unei situatii) o infatisare care sa ascunda o defectiune interna. [Var. (inv.) aparinta s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].

daT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata ii iarta pe corbi si ii napastuieste pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. judecatorii se inclina in fata celor tari.

SOCOTEALA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

astern, -ut, a asterne v. tr. (lat. asternere. – Sa astearna. V. strat). Intind, lungesc: a asterne mantaua pe pamint. Pregatesc: a asterne patu, masa. Trintesc: a asterne pe cineva la pamint. Acoper [!]: a asterne mormintu cu flori, a asterne flori pe mormint. Pavez: a asterne soseaua cu peatra [!]. Redactez: a asterne pe hirtie o reclamatiune. Fig. Raportez, incondeiez, dau de gol: a asterne un pungas la judecata. V. refl. Alerg grozav, vorbind de cai: s´a asternut drumului.

VERDICT s.n. 1. Raspuns dat de juriu in legatura cu culpabilitatea unui inculpat. 2. judecata care are loc in urma unui concurs. 3. Hotarare, judecata (definitiva). [Pl. -te, -turi. / < fr., engl. verdict, cf. lat. vere – adevarat, dictum – spus].

VERDICT s. n. 1. raspuns dat de juriu in legatura cu culpabilitatea unui inculpat. 2. judecata care are loc in urma unui concurs. 3. hotarare, judecata (definitiva). (< fr. verdict)

INCONSTIENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este constient; fara cunostinta. 2) si adverbial Care nu-si da seama de ceea ce face; lipsit de constiinta; fara judecata. 3) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este facut fara participarea constiintei sau a vointei; efectuat din instinct; instinctiv; masinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-sti-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient

ZALUD ~da (~zi, ~de) 1) Care si-a pierdut facultatea de a judeca normal; care si-a iesit din minti; zanatic; zapacit; smintit; ticnit; scrantit; bezmetic. 2) Care este nestatornic; fluturatic. 3) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; nerod; nauc; stupid; netot; tont; natarau; natang. /<bulg. zaluden

FAVORIZARE s.f. Actiunea de a favoriza si rezultatul ei. ◊ Favorizarea infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i usura consecintele infractiunii (urmarire, judecata sau executarea pedepsei). [< favoriza].

DEFERI vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite in judecata, a supune spre judecare in fata justitiei. ◊ A deferi juramant = a cere cuiva, in lipsa de alte probe, sa jure in fata justitiei. [P.i. defer. / < fr. deferer, lat. deferre].

APARENTA, aparente, s. f. Infatisare exterioara, vizibila si adeseori inselatoare a unui lucru, a unei fiinte sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. In aparenta = judecand dupa exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparentele = a da unui lucru, unei situatii etc. o infatisare care sa ascunda un rau launtric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia).

INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

cred (est) si crez (vest), a crede v. tr. (lat. credere, it. credere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezi, sa creada. V. perd, vind). Sint convins ca e adevarat: cred o legenda, cred ca e aci. Imi inchioui, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede ca e prost. V. intr. dau crezare: satulu nu crede celui flamind (Prov.). Am credinta: a crede in Dumnezeu. V. refl. Am cea mai buna ideie de mine, is fudul: te prea crezi, mai prostule!

CRITIC, -A adj. 1. De critica, privitor la critica. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, facute de un editor la editarea unui text; editie critica = editie a unui text literar insotit de aparat critic. ♦ Bazat pe critica, care foloseste critica. 2. Referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critica (sau punct critic) = stare a unui fluid in care dispare diferenta intre starea lichida si cea gazoasa. // s.m. Specialist in probleme de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza opere de arta (pentru a le lamuri publicului si pentru a da artei o anumita orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – in stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

REZON, rezoane, s. n. (Inv.) 1. Indreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. 2. Ratiune, judecata dreapta. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a invata minte (pe cineva), a pune la respect; a constrange sa judece mai bine, sa se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

DICASTER s.n. 1. Nume dat fiecareia dintre cele zece sectiuni ale tribunalului heliastilor in vechea Atena. 2. Tribunal bisericesc care judeca procesele de divort. ♦ (Fig.) Tribunal, instanta de judecata. [Var. dicasteriu s.n. / < fr. dicastere, gr. dikasterion, cf. dikazein – a judeca].

UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).

NEGATIE s. f. 1. negare. ◊ judecata, propozitie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta, inlaturarea vechiului si afirmarea noului, unitatea dintre continuu si discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este inteleasa ca un proces continuu de innoire, de negare si preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)

SANHEDRIN s.n. Tribunal la vechii evrei; consiliu suprem prezidat de marele preot, care judeca pricinile importante, interpreta legea si delibera asupra chestiunilor publice. ♦ (Fig.) Grup inchis de oameni care pretind a da sentinte fara gres. [< fr. sanhedrin < gr. synedrion – tribunal, adunare].

IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoasterii logice; notiune, concept. 2. Principiu, teza cuprinzatoare, teza fundamentala, conceptie, gandire, fel de a vedea. ♦ Opinie, parere, gand, convingere, judecata. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunostinte (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamatie de dezaprobare. da-mi o idee = ajuta-ma cu o sugestie sau sa gasesc o solutie. ♦ Intentie, plan, proiect. 3. (In expr.) Idee fixa = imagine, gand delirant izolat, intens si durabil, lipsit de ratiune. ♦ Teama, grija cu privire la ceva, panica. ◊ Expr. (Fam.) A baga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face sa se ingrijoreze, sa se teama sau a se ingrijora, a se teme. 4. (In expr.) O idee (de...) = o cantitate mica, redusa etc. O idee mai mare. – Din fr. idee, lat. idea.

cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in Tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.

BABESC, -EASCA, babesti, adj., s. f. 1. Adj. (Peior.). Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta. Leacuri babesti = mijloace empirice cu care se incearca vindecarea unor boli. Socoteala babeasca = socoteala facuta in mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, ingusta. 2. S. f. Soi romanesc de vita de vie, cu struguri ramurosi si boabe rotunde, de culoare neagra-albastruie, din care se produc vinuri rosii. – Baba + suf. -esc.

judecatA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

PRECIS adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. v. exact. 3. adv. v. exact. 4. adv. bine, corect, exact. (I-a dat ~ calculul.) 5. adv. v. drept. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. riguros. 8. adv. exact, (inv.) sadea. (Mai ~ spus ...) 9. adv. exact, riguros, (inv. si reg.) nesmintit. (judeca ~ lucrurile.) 10. adj. v. sigur. 11. adj. clar, deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, limpede, net, raspicat, (livr.) comprehensibil, (inv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 12. adv. v. desigur. 13. adv. v. sigur.

NEGATIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofica care reflecta actiunea permanenta, complexa de schimbare a calitatii obiectelor si proceselor in cadrul miscarii universale. ♦ judecata, propozitie care neaga ceva (declarand nevalabila legatura dintre mai multe notiuni). ♦ Semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ♦ Cuvant care da un sens negativ unei propozitii. [Gen. -iei, var. negatiune s.f. / cf. lat. negatio, fr. negation].

CHELTUIALA, cheltuieli, s. f. 1. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiti. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloacele banesti oferite de cineva. Bani de cheltuiala = bani destinati cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuiala = a cheltui mult. A intra la cheltuiala = a fi obligat sa cheltuiesti mult. A baga (pe cineva) la cheltuiala = a face (pe cineva) sa cheltuiasca bani multi. (Fam.) A da cuiva de cheltuiala = a bate, a chelfani pe cineva. 2. (In contabilitate, la pl.) Rubrica unde se trec sumele cheltuite. 3. (In expr.) Cheltuieli de judecata = suma de bani pe care este obligata s-o plateasca, pe baza unei hotarari judecatoresti, partea care a pierdut un proces. 4. Fig. Risipa, irosire de energie, de timp etc.

dauna f., pl. e (lat. damnum, pin analogie cu scaun si fem. dupa paguba; it. danno, vfr. dame, dam [nfr. dommage], sp. dano, pg. dano. V. damnez, condamn). Paguba, stricaciune, detriment. daune-interese sau daune si interese (fr. dommages [et] interets), despagubire acordata pin judecata.

BABESC, -EASCA, babesti, adj. (Peior.) Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta; scornituri. Leacuri babesti = mijloace empirice, cu care unele babe pretind ca vindeca bolile, exploatand ignoranta unora. Socoteala babeasca = socoteala facuta in mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, ingusta. – Din baba + suf. -esc.

audienta f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor sa-ti vorbeasca: ministru acorda audienta azi; a obtinea [!] o audienta. Sedinta in care judecatorii intreaba partile, asculta apararea si judeca. (Audientele-s publice, dar daca dezbaterile pot fi vatamatoare ordinii publice ori bunelor obiceiuri, judecatorii le pot face secrete. In ori-ce caz, sententa [!] se da publicamente).

DIVERGENTA, divergente, s. f. 1. Deosebire, dezacord de pareri, de conceptii, de atitudini; p. ext. neintelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi in) divergenta = (despre o parte a unui complet de judecata) a-si exprima sau a avea pareri deosebite de ale majoritatii asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze si fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Marime a unui camp vectorial egala cu suma derivatelor partiale ale componentelor vectorului intr-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia.

ADjudeca vb. I tr. A da, a atribui (un bun, o lucrare etc.) aceluia care ofera mai mult in cadrul unei licitatii sau al unei concurente. ♦ Refl. (rar) A-si atribui, a apuca, a-si lua ceva. [< lat. adiudicare, cf. fr. adjuger, dupa judeca].

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

BALANTA s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cantar. ♦ a pune in ~ = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (fin.) raport intre doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. ♦ ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele incasate si platile efectuate de catre o tara in relatiile sale cu alte tari intr-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

CHELTUIALA, cheltuieli, s. f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiti. ◊ Cheltuieli de judecata = suma de bani pe care este obligat s-o plateasca, pe baza unei hotarari judecatoresti, partea care a pierdut un proces partii care a castigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace banesti oferite de altcineva. Bani de cheltuiala = bani destinati cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuiala = a cheltui mult (si nerational). A baga (sau a pune pe cineva) la cheltuiala = a face (pe cineva) sa cheltuiasca bani multi. (Fam.) A da cuiva de cheltuiala = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de munca, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligatii etc. ♦ (In contabilitate; la pl.) Rubrica dintr-un registru in care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eala.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)