Dex a da la o parte

MATURA, matur, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A curata o suprafata de praf, de gunoi etc. cu matura (1); a strange, a indeparta praful, gunoiul etc. cu matura. ♦ Tranz. A atinge in trecere. 2. Tranz. P. a**l. (Despre vant, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a strabate cu repeziciune o suprafata, indepartand totul din cale. 3. Tranz. Fig. A inlatura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvarli, a goni. – Din matura.

RESPINGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A indeparta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca inapoi. 3. A tine piept unui atac armat, a sili pe dusman sa se retraga. 4. Fig. A inabusi un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

DEFALCA vb. I. tr. 1. A desprinde, a da la o parte o suma dintr-o socoteala, dintr-un cont; (p. ext.) a desprinde o parte dintr-un tot. 2. A imparti (o lucrare etc.) in mai multe parti. [P.i. defalc, -chez. / < fr. defalquer, it., lat. defalcare].

otanci, otancesc, vb. IV (pop.) a usura, a da la o parte.

basca adv. – In afara de, exceptind. – Megl. basca. Tc. baska (Roesler 590; Seineanu, II, 40; Lokotsch 263); cf. alb. baske „impreuna”, bg. baska „separat”. -Der. bascalui, bascasi, bascui, vb. (a desparti, a da la o parte).

brac (bracuri), s. n. – Rest, ramasita buna de aruncat. Germ. Brack, in parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. bracui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).

primiti, primitesc, vb. IV (reg.) 1. (despre pleava sau paiele de cereale) a da la o parte, a curati, a matura cu primiteaua (felezeul, tarnul) la vanturat cu lopata. 2. a matura in casa, a scutura, a curati; a innoi, a reinnoi; a varui. 3. (in forma: premeti) a primeni rufaria (de corp sau de pat). 4. (despre paine; in forma: premeti) a framanta, adaugand aluat nou la cel vechi. 5. (despre unele pasari si animale) a agita mereu ceva.

DEFALCA vb. tr. 1. a desprinde, a da la o parte o suma dintr-o socoteala, dintr-un cont; a desprinde o parte dintr-un tot. 2. a imparti (o lucrare, un teren etc.) in mai multe parti. (< fr. defalquer, lat. defalcare)

MARGINALIZA vb. I. tr., refl. a (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. II. tr. a da la o parte, a diminua (pe nedrept) valoarea cuiva sau a ceva prin neglijare, in mod voit; a periferiza. (< fr. marginaliser)

gol (goala), adj. – 1. Dezbracat. – 2. Desert, lipsa de continut. – 3. Autentic, exact. – Mr., megl. gol. Sl. (bg., sb., cr., slov.) golu (Miklosich, Lexicon, 135; Cihac, II, 123; Conev, 90; DAR). – Der. golan, s. m. (derbedeu), cu suf. -an (der. din sb. golem propusa de Graur, Rom., LIII, 384, nu pare posibila); golanca, s. f. (fata sau femeie neserioasa); golanet, adj. (imbracat saracacios); golas, adj. (gol, despuiat, fara imbracaminte sau invelis de protectie), cf. sb. golac; golanime, s. f. (saracie; multime de golani); goli, vb. (a dezbraca, a despuia, a descoperi, a da la o parte; a goli; inv., a prada, a jefui, a fura), cf. sb. goliti; goliciune, s. f. (starea omului gol; mizerie, saracie); golatate, s. f. (inv., goliciune); golime, s. f. (gol, lipsit de continut); desgoli, vb. (a dezbraca, a despuia), rezultat din incrucisarea cu desveli.

intimpina (intampin, intampinat), vb. – 1. A i se ivi cuiva un obstacol sau un dusman. – 2. A preveni, a prevedea. – 3. A replica, a raspunde. – 4. A iesi cuiva inainte pentru a-l primi. – 5. A afla, a gasi. – 6. (Refl.) A se intilni, a da pe fata. – Var. inv. timpina, (in)timpina. De la timpi „a toci”, cu suf. -ina, ca clati › clatina, smuci › smacina, rosi › rusina etc. Pentru semantism, cf. ostimpi „a da la o parte” sau sb. stupiti „a toci” › „a opri”. Celelalte der. propuse par mai putin probabile: din gr. ὑπαντάω „a intilni” (Cihac, II, 666); de la un lat. *tempināre (Byhan 32), din lat. *in-tropāre, cu inlocuirea suf. ināre (Cretu 339). Mai acceptata in general, der. de la timpina (Candrea, Elements, 26; JB, V, 337; Puscariu, Dacor., II, 762; DAR; Scriban) nu este satisfacatoare, deoarece sensul etimologic („a primi cu muzica de tobite”) nu pare firesc, nepotrivindu-se cu conditiile istorice ale rom., si nu apare cu nici un sens inv. sau actual al cuvintului, in ciuda afirmatiei contrare din DAR. etimonul sl. tǫpanu (Rosetti, III, 56), nu e probabil. Der. imtimpinare, s. f. (intilnire, primire; prevenire; obiectie, observatie; epilepsie); intimpinat, s. n. (boala nedefinita a oamenilor si vitelor); intimpinatura (var. intunchinatura), s. f. (reumatism poliarticulat acut), numit astfel datorita caracterului sau brusc, cf. intinitura; timpis, adv. (inv., de ajutor), der. neclara, folosit rar in sec. XVII; preintimpina, vb. (a preveni, a anunta), der. modern, format pe baza fr. prevenir.

BORD, borduri, s. n. Fiecare din partile laterale ale puntii unei nave. ◊ Loc. adj. De bord = referitor la navigatia pe apa, p. ext. referitor la navigatia aeriana. Jurnal de bord. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) bord = pe puntea navei, p. ext. pe avion. ◊ Expr. A arunca peste bord = a da la o parte, a inlatura. – Fr. bord.

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mancarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

da vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. dau, 1 pl. dam, 2 pl. dati, imperf. 3 sg. dadea, perf. s. 1 sg. dadui, 1 pl. daduram, m. m. c. perf. 1 sg. dadusem, 1 pl. daduseram; conj. prez. 3 sg. si pl. dea; imper. neg. 2 sg. nu da; part. dat; ger. dand

ELIda vb. I. tr. A suprima vocala finala a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe cu o vocala; a face o eliziune. [P.i. 3,6 -deaza, part. -dat. / < fr. elider, it., lat. elidere – a da afara].

DILI, dilesc, vb. IV. (Arg.) 1. Tranz. A lovi, a bate. 2. Tranz. A fura, a sterpeli. (etim. neclara; prob. din gr. δηλέομαι (= a lovi), prin interm. tig.; se poate de asemenea pune in leg. cu tig. da-, part. dilo (= a da) (Graur, Juilland); provine, cu prob. mai mare, din sl. deliti (= a imparti, a distribui) (cf. deli); acceptia 2. se justifica fara nici o indoiala din expresia a da o lovitura; der. dileala)

pontui, pontuiesc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se ciorovai, a se ciondani. 2. a spune ceva pe ocolite, a face aluzie la ceva. 3. a da partea care i se cuvine cuiva din ceva.

PASIV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ♦ parte a bilantului in care sunt inscrise fondurile unei intreprinderi sau ale unei institutii la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasiva a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].

PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

CALCAI, calcaie, s. n. 1. partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.

MASELAR, maselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Maselarita. 2. Nume dat diferitelor parti ale unor obiecte sau unelte. – Din masea + suf. -ar.

DISPENSATOR, -OARE, dispensatori, -oare, adj. (Rar) Care distribuie, care da fiecaruia partea sa. – Din fr. dispensateur, lat. dispensator, -oris.

REVENI vb. 1. v. reintoarce. 2. a reaparea, (rar) a se reivi. (Actorul a ~ la rampa.) 3. a recadea. (A ~ in pozitia initiala.) 4. v. intoarce. 5. (FIZ.) a se intoarce, a se rasfrange, a se reflecta, a se repercuta, (inv.) a se refrange. (Unda sonora ~ la intalnirea unui obstacol.) 6. v. recidiva. 7. v. razgandi. 8. a se dezmetici, a se reculege, a se regasi, a se trezi, (inv.) a se dezmeti, a se recuceri, a se remite, (rar fig.) a se dezbata. (Si-a ~ destul de repede si a actionat normal.) 9. (livr.) a incumba. (Iti ~ o datorie de onoare.) 10. a i se cadea, a i se cuveni, (inv. si reg.) a-i veni. (da-mi partea care-mi ~.) 11. v. costa.

A ALUNGA alung tranz. 1) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a fugari; a goni; a izgoni. 2) (fiinte) A face sa paraseasca un loc, urmarind. 3) fig. (ganduri, stari sufletesti etc.) a da la o parte; a inlatura. /<lat. allongare

A CUMPARA cumpar tranz. 1) (obiecte, lucruri) A obtine contra plata. 2) (persoane) A castiga de partea sa, dand mita; a mitui. /<lat. comparare

A EXCEPTA ~ez tranz. A lasa la o parte; a da afara; a lipsi de atentie; a inlatura. /<fr. excepter, lat. exceptare

A FUGARI ~esc tranz. (fiinte) 1) A face sa fuga, alergand din urma; a pune pe fuga urmarind; a goni. 2) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a alunga; a goni; a izgoni. /fuga + suf. ~ari

A GONI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte) A face sa fuga, alergand din urma; a fugari. 2) (animale sau pasari de vanatoare) A alunga indreptand spre locul de panda al vanatorilor. 3) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se misca foarte repede. /<sl. goniti

A IZGONI ~esc tranz. (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a alunga; a goni; a fugari. /<sl. izgoniti

LOCALNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) Care tine de localitatea, de locul despre care se vorbeste; propriu localitatii, locului despre care se vorbeste. 2) Care isi trage originea din locul dat; din partea locului. /<rus. lokal'nyi

DISPENSATOR, -OARE adj., s.m. si f. (Rar) (Cel) care distribuie, care da fiecaruia partea sa. [Cf. fr. dispensateur].

prichidele s.f. pl. (reg.) nume dat unor parti ale carutei.

COMPLEMENT s. n. 1. complinire; ceea ce se adauga la ceva pentru a-l intregi. complementul unui numar = numar care se obtine prin scaderea unui alt numar initial. ◊ (mat.) unghi care, impreuna cu un unghi dat, insumeaza 90°. 2. parte secundara a propozitiei care determina un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexina. (< fr. complement, lat. complementum)

DISPENSATOR, -OARE adj. care distribuie, care da fiecaruia partea sa. (< fr. dispensateur)

sfert (-turi), s. n. – 1. A patra parte, patrime. – 2. dare stabilita in 1739 si platibila in 4 sferturi; in realitate a fost marita la 5 in 1741 si la 6 in 1774. – Var. Mold. sfert. Sl. cetvrutu (CIhac, II, 387), cf. ciosvirta. – Der. sfirteca (var. sferteca, sfirtica, sfartica), vb. (a sfisia, a rupe in bucati), pentru a carui comp. cf. sp. descuartizar (dupa Candrea, din lat. *exfracticāre).

AZVARLI, azvarl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o miscare rapida si violenta. ♦ a da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi naravas. 3. Refl. A se repezi, a se napusti, a se avanta, a se arunca. – Contaminare intre a[runca] si zvarli.

ALALALT, AIALALTA, aialalti, alelalte, pron. dem., adj. dem. (Pop. si fam.) Celalalt. A vorbit alalalt. partea aialalta. [Gen.-dat.sg.: aluilalt, aleilalte; gen.-dat.pl.: alorlalti, alorlalte. – Var.: alalalt, allalt, ailalta pron. dem., adj. dem.] – Al(a) + alalt (=alalalt).

ASTALALT, ASTALALTA, astialalti, astelalte, pron. dem., adj. dem. (Pop. si fam.) Acesta (din doi) care este in apropierea noastra, cel mai aproape de noi. A venit astalalt. partea astalalta. [Gen.-dat. sg.: astuilalt, asteilalte si asteilalte; gen.-dat. pl.: astorlalti, astorlalte]. – Ast + alalt (= alalalt).

HARTOI, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) a da la o parte, a carmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sanii) A aluneca intr-o parte. [Var.: hartui vb. IV] – Din magh. fartolni.

INLATURA, inlatur, vb. I. Tranz. a da la o parte, a indeparta; a delatura; p. ext. a face sa dispara. – In + laturi (pl. lui latura).

ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ a da la o parte, a lepada un lucru (ne folositor sau vatamator). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsii launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca, a sari. Se zvarle pe cal. – Cf. scr. vrljiti, bg. hvarljam.

RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

ZGANdaRI, zgandaresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pamant, gunoi, paie, etc.) A rascoli dand la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. 2. (Focul, jaraticul) A amesteca (cu ceva) pentru a arde mai tare; a rascoli; a scormoni; a zadari. 3. (Rani, bube) A irita prin rupere sau scarpinare. 4. (Fig.; Sentimente, amintiri, etc.) A readuce in memorie (producand durere sufleteasca); a scormoni; a rascoli. 5. (Fig.; Fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare; a atata; a incita; a starni; a intarata. (Et. nec.)

OSPATATOR, -OARE, ospatatori, -oare, s. m. si f. (Inv.) Persoana care da (sau ia parte la) un ospat. – Ospata + suf. -tor.

DOSAR, dosare, s. n. Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problema, la o persoana; p. ext. invelitoare (de carton) in care se pastreaza aceste acte. ◊ Expr. A inchide dosarul = a pune definitiv capat unei actiuni judiciare, unor cercetari, unei anchete fara sa fi ajuns la solutionarea lor in fond; a clasa. A pune la dosar = a) a pune la o parte, a nu da curs (unei cereri sau unui act); b) a nu-i pasa (de ceva), a nu se sinchisi. – Dupa fr. dossier.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

DESTUPA, destup, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas infundat. 2. a da la o parte, a inlatura ceea ce acopera un obiect, o gaura, o deschizatura; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-si destupa urechile = a asculta cu atentie, a incerca sa inteleaga exact ceea ce aude. – Des¹- + [a]stupa.

DESZAVORI, deszavorasc, vb. IV. Tranz. A da intr-o parte zavorul pentru a deschide o usa, o poarta, o camera etc. incuiata. – Des¹- + zavori.

DEZLOCUIT, -A, dezlocuiti, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte si inlocuit de un corp solid. – Dez- + [in]locuit.

DEZVELI, dezvelesc, vb. IV. L Tranz. si refl. a da la o parte, a indeparta din jurul cuiva, de pe cineva sau ceva, sau de pe sine o invelitoare; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperisul de pe o casa. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (indepartand invelitoarea care le acoperea). 2. Tranz. Fig. A face sa apara, a lasa sa se vada; a arata. ♦ Refl. (Rar) A aparea in fata cuiva; a se infatisa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) da in vileag; a (se) trada. 4. Refl. (Despre mugurii si bobocii plantelor; p. ext. despre plante; adesea fig.) A se deschide. – Dez- + [in]veli.

daR¹ conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) da; insa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.

A DEFALCA ~chez tranz. 1) (parti componente) A desprinde dintr-un tot. 2) (sume banesti) a da la o parte dintr-un cont. 3) (proiecte, lucrari etc.) A repartiza pe etape sau la diferiti executanti. 4) (terenuri) A imparti in loturi. /<fr. defalquer, lat. defalcare

A DESTERNE destern tranz. (cuverturi, covoare etc. asternute) a da la o parte (intentionat sau intamplator). /des- + a asterne

A DEZVELI ~esc tranz. 1) A descoperi, dand la o parte o invelitoare. 2) (obiecte) A face sa se vada scotand din ambalaj. 3) (casa) A lipsi de invelis. 4) (monumente, statui) A inaugura cu solemnitate in fata publicului (indepartand invelitoarea). 5) fig. A face sa se vada; a arata. /dez- + a [in]veli

A RASCOLI ~esc tranz. 1) (lucruri) A intoarce in dezordine cautand; a ravasi. 2) (focul, jaraticul) A amesteca facand sa arda mai tare; a scormoni. 3) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face sa reinvie (producand durere sufleteasca); a scormoni. ~ sufletul. 4) (straturi de deasupra) a da la o parte (cautand ceva si patrunzand in adancime). 5) A pune in miscare. ~ praful cu picioarele. 6) fig. A supune unor emotii puternice; a tulbura; a ravasi. 7) rar A face sa se revolte. /<sl. rascoliti

A RACAI racai tranz. (pamant, paie, gunoi etc.) A rascoli, dand la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inima a roade (pe cineva) un gand, o parere de rau, o grija. / Onomat.

A SCORMONI ~esc 1. tranz. 1) (pamant, paie, gunoi etc.) A rascoli dand la o parte straturile de deasupra; a scurma. 2) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face sa reinvie (producand durere sufleteasca); a rascoli. 3) A scobi patrunzand in adanc; a scociori. ~ o rana. 4) (focul, jaraticul) A amesteca cu ceva, facand sa arda mai tare; a rascoli. 2. intranz. A rascoli peste tot, cautand cu ravna; a cotrobai; a scociori; a scotoci. /Orig. nec.

A SCURMA scurm tranz. 1) (pamant, paie, gunoi etc.) A rascoli, dand la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a racai. 2) fig. (despre ganduri, griji etc.) A chinui sufleteste; a nu lasa in pace. 3) fam. (persoane) A incerca de a submina, rascolind trecutul cuiva (pentru a gasi lucruri compromitatoare); a rama. /cf. lat. excorrimare

A SE SMULGE ma smulg intranz. 1) A se rupe brusc din locul de aflare. 2) A se da la o parte printr-o miscare brusca. 3) A inceta de a mai fi impreuna; a se desparti. /<lat. exmulgere

A ZGANdaRI ~esc tranz. 1) (pamant, gunoi, paie etc.) A rascoli dand la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. 2) (focul, jaraticul) A amesteca (cu ceva) pentru a arde mai tare; a rascoli; a scormoni; a zadari. 3) (rani, bube) A irita prin rupere sau scarpinare. 4) fig. (sentimente, amintiri etc.) A readuce in memorie (producand durere sufleteasca); a scormoni; a rascoli. 5) fig. (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare; a atata; a incita; a starni; a intarata. /Orig. nec.

DEBLOCA vb. I. tr. 1. a da la o parte, a inlatura obstacolele de pe o cale de comunicatie; a degaja. ♦ A despresura (o cetate asediata, un port blocat etc.) ♦ A destepeni (masini, aparate). 2. A scoate de sub blocare bani sau valori banesti. 3. A scoate din cadrele active ale armatei (ofiteri), a pensiona inainte de vreme (functionari). [P.i. -chez si debloc. / < fr. debloquer].

INFORTIAT s.f. Nume dat de glosatori partii a doua a digestelor. [Pron. -ti-at. / < fr. infortiat, lat. infortiatus].

OVUL s.n. 1. Celula s*****a produsa de ovar, care, dupa fecundatie, da nastere embrionului. ♦ parte a carpelei plantelor fanerogame care, dupa fecundare, se transforma in samanta. 2. Drajeu de forma unui ou, de obicei mare cat o cireasa, preparat din glicerina, solidificata, care contine un medicament. [Var. ovula s.f. / < fr. ovule].

PATINARE² s.f. Actiunea de a patina² [in DN]. ♦ Metoda de finisare care urmareste a da mobilelor sau partilor din lemn ale unei cladiri restaurate un aspect vechi. [< patina² [in DN]].

gaji, gajesc, vb. IV (reg.) 1. a face partie prin noroi, prin zapada. 2. a se da la o parte din multime.

scart, scarturi, s.n. (reg.) 1. (in unele jocuri de carti) punere de o parte a unor carti, pentru a fi schimbate cu altele; cartile puse astfel de o parte. 2. (in expr.) a pune in scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea in mana carti de o anumita culoare. 3. saizeci si sase. 4. material de palarie care nu se valorifica, datorita calitatii sale inferioare.

sovarcai, sovarcaiesc, vb. IV (reg.; despre oameni) 1. a se da la o parte (ferindu-se de ceva). 2. a incerca sa ocoleasca, sa ascunda adevarul; a cauta pretexte.

deretica (deretic, dereticat), vb. – 1. (Inv.) a da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.

deschide (deschid, deschis), vb. – 1. a da la o parte ceva care inchide. – 2. A incepe, a face inceputul, a porni. – 3. A stirni, a atita, a stimula. – 4. A gauri, a perfora. – 4. bis (Refl.) A deveni mai deschis, a se face mai luminos. – Mr., megl. discl’id, istr. rescl’id. Lat. disclūdere (Puscariu 509; Candrea-Dens., 368; Tiktin), cf. it. dischiudere, prov. desclaure. – Der. deschis, adj. (dat la o parte; neacoperit, dezvelit; limpede; inteligent, franc; sincer; adv., in mod limpede, in mod sincer); deschizator, adj. (care deschide); deschizatura, s. f. (loc liber prin care poate patrunde sau se poate vedea ceva; trecere). Cf. inchide.

FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

INFORTIAT s.f. nume dat de glosatori partii a doua a digestelor. (< fr. infortiat, lat. infortiatus)

intiri (intiresc, intirit), vb. – 1. a da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmari. – 3. A intarca mieii, iezii etc. – Var. interi. Sl. terjati „a desparti” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.

rusui (-uesc, -it), vb. – (Mold., inv.) A uzurpa, a pune stapinire. – Var. rusii. Sl. rusiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre actiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, raslui, vb. (a uzurpa, a lua cu forta). Explicatia lui Tiktin, prin intermediul lui razlusi, vb. refl. (inv., a se separa, a se indeparta) ‹ sl. razluciti, nu este convingatoare. Cred ca etimologia corecta este numai cea aratata deja de Ghibanescu; dar imi lipseste posibilitatea de a o confirma.

ASTALALT, ASTALALTA, astialalti, astelalte, pron. dem. Acesta (din doi) care este in apropierea noastra, cel mai aproape de noi. ◊ (Adjectival) partea astalalta. [Gen.-dat. sg.: astuilalt, asteilalte si asteilalte, gen.-dat. pl.: astorlalti, astorlalte] – Din ast + alalt (= alalalt).

ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ a da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). Zvarle pistolul acela ca mi-e frica de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsiuni launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani nebuneste, fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face sa plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca intr-un loc (mai ridicat), sarind cu indemanare. Se zvarle pe cal. – Comp. bg. hvarlja, sb. vrljiti.

arunc, a -a v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvirl, trimet cu forta pin [!] aer: a arunca o peatra [!] peste gard. dau la o parte, lepad: a arunca gunoiu afara. Fig. Resping: a-l arunca pe dusman peste riu. A-ti arunca ochii, a-ti indrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l invinovati. V. refl. Ma raped: a te arunca la asalt. Ma vars: Prutu se arunca in Dunare (Barb. dupa fr. se jeter). Seman, am asemanare: copilu se arunca spre tata-su, in partea lui tata-su. V. intr. Copiii arunca cu petre [!] in nuc.

CONVEX, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care prezinta o proeminenta. 2. (MAT.; despre un arc de curba in raport cu un punct exterior) Ale carui coarde sint situate, toate, in intregime pe partea opusa punctului dat; (despre o curba inchisa) care este situata, in intregime, pe aceeasi parte a oricarei tangente a sa. ◊ Multime c. (de puncte din plan sau din spatiu) = multime care are proprietatea ca, o data cu fiecare doua puncte, contine intregul segment ce le uneste.

contingent, -a adj. (lat. contingens, -entis, d. contingere, a se´ntimpla, a veni la sort. V. tangenta). Care se poate intimpla (poate fi) ori nu. S. n., pl. e. parte, cota (de dat ori de primit). parte pusa in sarcina fie-carei circumscriptiuni teritoriale in impartirea anuala a birurilor directe, dar mai ales a recrutarii: contingentu judetului cutare. Anu recrutarii: soldat din contingentu 1930. Numar, cantitate: un contingent de soldati, de elevi, de cititori. V. relativ.

SᾹO FRANCISCO [səu frəsisku] Rio ~, fl. in E Braziliei; 3.199 km (de la izv. lui Rio das Velhas); supr. bazinului hidrografic: 631, 2 mii km ². Izv. din Sierra da Canastra, din partea central-sudica a statului Minas Gerais, dela 1.276 m alt., si curge pe directie predominanta S-NNE pana in aval de Juazeiro, dupa care se indreapta spre E, varsandu-se in Oc. Atlantic la 96 km NE de Aracaju. In partea superioara are un curs rapid, cu multe cascade (din care trei au o cadere de c. 80 m), dupa care se angajeaza pe o vale adanca. Este o importanta artera de comunicatie intre Oc. Atlantic si tinuturile interioare ale tarii. Hidrocentrale (barajele si lacurile de acumulare Tres Marias, Sobradinho, Itaparica); irigatii. Navigabil in cursul inferior si mijlociu, in aval de Pirapora, pe c. 1.400 km. Afl. pr.: Rio das Velhas si Rio Grande.

ALBINARIT s. n. 1. Apicultura. 2. (In evul mediu, in Tara Romaneasca) dare reprezentand a zecea parte din mierea si ceara produse. – Albina + suf. -arit.

INCOLTI, incoltesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colt, a rasari din pamant; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A incepe sa se dezvolte; a aparea, a se ivi, a se naste. II. Tranz. A infige coltii spre a musca. ♦ A inconjura din toate partile, fara a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la stramtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a coplesi. – In + colt.

INTALNI, intalnesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla in prezenta cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta intr-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva in urma unei intelegeri prealabile; a avea intrevedere cu cineva. 3. Tranz. A gasi; a descoperi. ♦ (De obicei in constructii negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. si refl. A (se) gasi, a (se) afla. 5. Tranz. si refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar intr-o competitie sportiva; a se lupta, a se confrunta cu cineva intr-o competitie sportiva. – In + talni (Inv. „a intalni”, probabil < magh.).

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

fartoi, fartoiesc, vb. IV (reg.) 1. a da carul intr-o parte, apucandu-l de partea dindarat; a carmi carul din drum. 2. (refl.; despre sanie) a aluneca cu fundul intr-o parte din cauza drumului aplecat.

STABILIZATOR, -OARE adj. Care da stabilitate. // s.n. 1. partea fixa a ampenajului orizontal, care asigura stabilitatea avionului in timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilatiile unei nave. 3. Aparat pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. // s.m. Substanta care se adauga unei solutii coloidale sau unei suspensii pentru a-i mari stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].

DECUPA vb. I. tr. a taia un material dupa un contur dat; a taia o parte dintr-un intreg. II. tr., refl. a (se) detasa (I, 1). (< fr. decouper)

DERMOBLAST s. n. parte a mexodermului care da nastere corionului. (< fr. dermoblaste)

SUBINCHIRIA vb. tr. a da cu chirie (o parte dintr-)un imobil, inchiriat pe seama sa. ◊ a inchiria o parte dintr-un imobil de la locatarul principal. (dupa fr. sous-louer)

CALEDONIA, nume dat initial de romani partii din Marea Britanie, situata la N de zidul construit de imparatul Hadrian; limitat apoi numai la Scotia.

danos, -oasa adj. (d. vsl. danu, part. d. dati, a da). Rar. darnic.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

ZECIUIALA, zeciuieli, s. f. (inv.) dare anuala reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. [Pr.: -ciu-ia-] – Zeciui + suf. -eala.

DIJMA, dijme, s. f. dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, perceputa de stapanii feudali de la producatorii directi; (mai tarziu) forma de renta funciara feudala, care consta in cedarea de catre taran proprietarului funciar a unei parti din productia obtinuta de pe bucata de pamant primita de la acesta spre a fi lucrata. – Din sl. dizma.

INCOACE adv. 1) Inspre mine; in partea (sau in directia) mea; in partea aceasta. Vino ~. ◊ A se da mai ~ a se apropia. ~ si incolo intr-o parte si in alta; in toate directiile. A avea pe vino-ncoace a avea ceva atragator. 2) Mai aproape de timpul actual; inspre timpul prezent. ◊ Mai ~ a) mai aproape; b) intr-un timp mai apropiat. De la o vreme ~ de catva timp. [Sil. -coa-] /<lat. in-eccu[m]-hocce

TIROID ~da (~zi, ~de) si substantival : Glanda ~da glanda endocrina situata in partea anterioara si inferioara a gatului. /<fr. thyroide

ACCEPTANT, -A adj., s.m. si f. (Jur.) (parte) care accepta, care-si da consimtamantul. [< fr. acceptant].

COTA¹ s.f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. Semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].

intreiala (intriiala), s.f. (inv.) dare constand din a treia parte din produse sau venituri.

dijma (dijme), s. f. – dare care reprezinta a zecea parte din produse. Sl. dizma, din. lat. decima (Cihac, II, 96; Tiktin), cf. sb., cr., ceh. dezma, mag. deszma (dupa Tagliavini, Omagiu R. Ortiz, Bucarest 1929, p. 172, rom. ar proveni din mag.). – Der. dijmar, s. m. (inv., stringator de dijma); dijmarit, s. n. (dijma pe stupi si porci; in 1766 era generalizat la 4 parale pe bucata); dijmui, vb. (a primi dijma; a decima, a pricinui pierderi mari sau morti); dijmuitor, s. m. (persoana care profita de pierderile celorlalti).

COTA¹ s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa², rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.

ZECIUIALA, zeciuieli, s. f. (Inv.) dare anuala, reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. – Din zeciui + suf. -eala.

BACIT s. n. 1. Ocupatia baciului. 2. partea din produsele stanii care se dadea in trecut baciului drept remuneratie. – Baci + suf. -it.

IMPARTI, impart, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) separa in parti, a (se) desparti in grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operatia de impartire a unui numar prin altul, a face o impartire. 2. Tranz. A da mai multor persoane cate (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce imparti sau a nu avea nimic de impartit (cu cineva) = a nu avea nici o legatura, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se raspandi, a se imprastia. 3. Tranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „cu”) A impartasi ceva cu cineva. – Lat. impartire.

PARADIGMA, paradigme, s. f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvant. ♦ Tablou al formelor unui cuvant, dat ca model pentru flexiunea unei parti de vorbire sau a unei clase din cadrul unei parti de vorbire. 2. (Inv.) Exemplu, model; pilda; invatatura. – Din lat. paradigma, ngr. paradigma.

PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaleta confectionat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinti marunti, care serveste la pieptanat¹ parul sau pe care femeile il poarta in par ca podoaba. 2. (Mai ales la pl.) Unealta cu dinti metalici, folosita in industria casnica la pieptanatul¹ fibrelor textile; pieptanusi; p. ext. element al masinii industriale de pieptanat fibrele textile. 3. P. a**l. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau parti componente ale acestora, care seamana, ca forma sau ca intrebuintare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.

POMNEATA, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (Reg.) Colac impletit care se da de pomana la inmormantari. [Var.: (reg.) pomeneata s. f.] – Din sl. pamĩatu.

SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru parti egale in care se poate imparti un intreg; a patra parte dintr-un intreg; firtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cat a patra parte (sau cat trei parti) din intreg. ◊ Expr. Trei sferturi = pozitie a capului intermediara intre pozitia din fata si cea din profil. 2. (Inv.) dare in bani reprezentand a patra parte din bir si platibila de patru ori pe an. [Var.: (reg.) sfert s. n.] – Din sl. cetvrutu.

FIBRILA, fibrile, s. f. 1. (Anat.) Element constitutiv al unei fibre; element constitutiv al tesutului conjunctiv, care da fibrei musculare un aspect striat. 2. parte constitutiva a unor fibre textile. – Din fr. fibrille.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

DISTRIBUI, distribui, vb. IV. Tranz. A imparti ceva in mai multe locuri sau la mai multe persoane, dand fiecareia una sau mai multe parti; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere.

SAGETATURA, sagetaturi, s. f. 1. Tragere cu arcul; sagetare, 2. Lovitura de sageata; rana provocata de o sageata. 3. Fig. Durere vie, patrunzatoare, care strabate pe neasteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni si animale, care se manifesta prin dureri acute de cap, ochi, nas masele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrala. – Sageta + suf. -tura.

A SE INCADRA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) A fi in armonie (cu un mediu oarecare); a se imbina in mod armonios; a se armoniza. 2) A incepe sa-si dea concursul; a consimti sa ia parte. ~ in intrecere. 3) A intra (intr-un colectiv) ca parte componenta; a se integra. /<fr. encadrer

A RASUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii sarme etc.) A invarti in jurul lui insusi sau in jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ◊ ~ mustatile a suci capetele mustatilor pentru a le da o forma anumita. 2) (corpul sau parti ale corpului) A suci brusc intr-o parte; a intoarce. 3) A face sa se rasuceasca. /ras- + a suci

A SAPUNI ~esc tranz. 1) (corpul, parti ale lui, rufe etc.) A da cu sapun. 2) fig. fam. (persoane) A supune unei critici aspre. /Din sapun

FIBRILA s.f. 1. Fibra mica. ♦ Element al unui tesut conjunctiv, care da fibrei musculare un aspect striat. 2. parte constitutiva a unei fibre textile. [< fr. fibrille, lat. fibrilla].

jlip, jlipuri, s.n. (reg.) loc priporos si lunecos, inchis pe ambele parti, prin mijlocul caruia li se da drumul butucilor la vale.

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

calafat (-turi), s. n. – Cilti imbibati cu catran cu care se astupa crapaturile navelor. Tc. kalafat „calafatuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, si, pe de alta parte, bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orasului Calafat. – Der. cal(a)fatui, vb. (a astupa cu calafat gaurile).

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizeaza, care da stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixa a ampenajului orizontal, care asigura stabilitatea avionului in timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilatiile unei nave. 3. aparat pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. 4. dispozitiv automat care contribuie la mentinerea constanta a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de miscarile acestuia. III. s. m. substanta care se adauga unei solutii coloidale, unei suspensii pentru a-i mari stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

PREMANda s. f. (Reg.) 1. Plata in natura (constand din cereale si alte produse) care se da unui muncitor sau unui argat. 2. parte cuvenita cantaretilor bisericesti din prinoase. – Comp. lat. lit. praebenda.

BAZILICA, bazilici, s. f. 1. Biserica romano-catolica medievala, in forma de dreptunghi, impartita in interior in trei parti prin siruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunatoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul impartit, prin siruri de coloane, in trei sau in cinci parti. – Din fr. basilique, lat. basilica.

LANTANIda, lantanide, s. f. (La pl.) Nume dat mai multor elemente chimice care fac parte din grupa pamanturilor rare; (si la sg.) element chimic apartinand acestei grupe. – Din fr. lanthanide.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ◊ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a inlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a indeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamantului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.

TAIGA, taigale, s. f. Padure formata in special din conifere, care acopera o regiune mlastinoasa intinsa din Siberia si din partea europeana a Rusiei; p. ext. nume dat subzonei padurilor de conifere din nordul zonei temperate a emisferei boreale. – Din rus. taiga. Cf. fr. taiga.

SUBINCHIRIA, subinchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil inchiriat pe seama sa. ◊ A lua cu chirie de la chiriasul principal o parte dintr-un imobil sau intregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub¹- + inchiria (dupa fr. sous-louer).

CAPAT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafata, lucru, stare, perioada de timp etc.); margine; extrema. ~atul podului. ◊ Fara ~ fara sfarsit. De la ~ de la inceput. Pana la ~ pana la sfarsit. A pune ~ a face sa inceteze. A da de ~ a duce la bun sfarsit. 2) parte a ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; ramasita; rest. Un ~ de lumanare. /<lat. capita

DIJMA ~e f. (in evul mediu) Plata obligatorie, in natura, reprezentand a zecea parte din recolta, pe care taranii o dadeau boierilor; zeciuiala; desetina. /<sl. dizma

INAPOI adv. 1) In partea din spate; in urma; indarat. ◊ A da ~ a) a se retrage; b) a ceda intr-o actiune, intr-o discutie; c) a fi in declin; a regresa. 2) La locul pe care il ocupa anterior; in locul unde se afla mai inainte; indarat. Du-te imediat ~. ◊ A da (ceva) ~ a inapoia; a restitui. A-si lua vorba ~ a-si retrage spusele; a renunta la cele afirmate anterior. 3) Cu o treapta mai jos; intr-un loc sau intr-o situatie mai dezavantajoasa. ◊ A da (pe cineva) ~ a cobori in rang (pe cineva); a retrograda. 4) Intr-o perioada de timp trecut; in urma; indarat. Teoria e orientata ~. [Sil. in-a-] /in + apoi

A INLATURA inlatur tranz. A da in laturi; a lasa la o parte; a excepta. /in + laturi

OGIVA ~e f. 1) arhit. Arcada, caracteristica stilului gotic, constituita din doua arcuri de cerc, care, intersectandu-se, dau nastere unui varf de unghi ascutit. 2) parte anterioara, de forma conica, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive

A SE RETRAGE ma retrag intranz. 1) A se intoarce, mergand spre locul de pornire. 2) A se da deoparte; a se duce intr-o parte. 3) A pleca, parasind un loc. 4) (despre armate) A da inapoi in fata inamicului. 5) A parasi un domeniu de activitate sau o functie. 6) A se departa de tumultul vietii, traind in singuratate; a se pustnici; a se inchide; a se izola. ~ la tara. 7) (despre ape) A reintra in albie (dupa revarsare). 8) (despre mare) A fi in reflux. /re- + a trage

ROTUND ~da (~zi, ~de) 1) Care are forma unui cerc (semicerc) sau a unei sfere (emisfere); circular. Vas ~. 2) (despre nu-mere) Care este alcatuit din unitati fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg. ◊ Suma ~da suma considerabila. 3) (despre fiinte sau despre partile corpului lor) Care este grasut. /<lat. retundus

FLANC¹ s.n. 1. Extremitate, parte laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta; latura. ◊ De flanc = dintr-o parte; in flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. partea laterala a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].

JURISCONSULT s.m. 1. (In Roma antica) Persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. 2. Specialist care da consultatii in probleme de drept. 3. Specialist in stiintele juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. [< fr. jurisconsulte, cf. lat. iurisconsultus].

SUBINCHIRIA vb. I. tr. A da cu chirie un imobil (sau o parte dintr-un imobil) inchiriat pe seama sa. ♦ A inchiria o parte dintr-un imobil de la locatarul principal. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < sub- + inchiria, dupa fr. sous-louer].

BAZILICA, bazilici, s. f. 1. Biserica medievala, in forma de dreptunghi, impartita in interior in trei parti prin siruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunatoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul impartit, prin siruri de coloane, in trei sau in cinci parti. – Fr. basilique (lat. lit. basilica).

BACIT s. n. 1. Ocupatia baciului. 2. partea din produsele stanii care i se dadea in trecut baciului drept remuneratie. – Din baci + suf. -it.

CHEFAL, chefali, s. m. Nume dat mai multor specii de pesti marini, cu partea superioara a capului mare si turtita si cu o pata aurie pe opercul (Mugil). - Din ngr. kefalos.

CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sasiu. 5. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mic sau (in parte) astupat. 6. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de continut. A nu avea para chioara sau (rar, substantivat) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Din tc. kor.

DOMINION, dominioane, s. n. Nume mai vechi dat statelor din afara insulelor britanice care fac parte din Imperiul Britanic, avand statut de suveranitate si egalitate in drepturi cu metropola. [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

TAIN, tainuri, s. n. 1. Portie de alimente sau de bautura care se dadea zilnic ienicerilor, ostasilor pamanteni, subalternilor, de catre domnitor sau boieri; p. gener. ratie de alimente. ♦ Suma de bani care se dadea zilnic servitorilor, echivalenta cu ratia lor alimentara. ♦ Provizie. 2. Portie de nutret care se da animalelor intr-o anumita perioada de timp. 3. parte care ii revine cuiva in urma unei repartizari, a unei imparteli etc. – Din tc. tayin.

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

PANTALON s.m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de imbracaminte (purtat in special de barbati), care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. Piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. [< fr. pantalon, cf. Pantalone – personaj din comedia bufa italiana].

CAPOTA vb. I intr. (Despre autovehicule, avioane etc) A se da peste cap, a se rasturna (intrand cu partea din fata in pamant). [< fr. capoter].

insorti, pers. 3 sg. insorteste, vb. IV refl. (inv.) 1. a fi desemnat, a iesi la sorti. 2. a avea parte, a-i fi ursit, a-i fi dat (ceva, sa ...).

AdaU s.n. (Ban., Cris., Trans. SV) dare, impozit. Adaulu tarii. SAVA, ASEZAMINTURILE. De o parte simt in ceasta lume boalele si neputintele, de alta parte simt... greotatile si adaole. MOL. 1695, 59r. Adeu. Tributum. AC, 326. Forme gramaticale: pl. nom.-ac. adao (MOL. 1695, 59r). Etimologie: magh. ado. Cf. ajutorinta, rasura², rupta, ruptoare, satara.

PANTALON s. m. 1. (pl.) obiect de imbracaminte, care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. 4. tub metalic protector in care se roteste axul elicei de la unele nave. 5. carenaj profilat care acopera roata si jamba unui tren de aterizare neescamotabil. (< fr. pantalon)

CHIOR, CHIOARA, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; caruia ii lipseste un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbeste. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sasiu. 4. Fig. (Despre surse de lumina) Care da o lumina slaba, insuficienta; (despre lumina) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina strabate cu greu, care este prea mica sau (in parte) astupata. 5. (In expr.) Apa chioara = a) nume dat in ironie unor alimente lichide sau unor bauturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioara sau (rar) a nu avea chioara in punga = a nu avea nici un ban. – Tc. kor.

bei m. (turc. bei. V. beg). Guvernator al unei provincii sau al unui oras turcesc (cu rol de pasa cu un singur tui). Titlu dat de Turci domnilor romanesti. Titlu onorific mai mic decit decit pasa (care se da numai Turcilor). La arsic (in Munt. vest), partea in forma de S, numita si domn (opusa armasului. V. sici).

CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

HAITEIE s. f. pl. 1. Totalitatea partilor din care se compune plugul sau carul. 2. Nume dat diferitelor unelte de plugarie, formand un tot. [Var.: haiteie s. f. pl.] – Din hinteu.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

RACHITICA, rachitele, s. f. 1. Diminutiv al lui rachita. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina taratoare, cu fructe rosii, acrisoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene si cu frunze ascutite, acoperite pe o parte si pe alta cu solzi stelati care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Rachita + suf. -ica.

FERI vb. 1. v. apara. 2. a se pazi, (inv. si reg.) a se socoti, (inv.) a se lepada, a se veghea. (Sa te ~ de raceala.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se pazi, (inv.) a se indupleca. (Se ~ sa faca un anumit lucru.) 5. a evita. (Ma ~ sa-l intalnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-si ascunde. (A-si ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede intr-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

CUPON ~oane n. 1) Bon al unei hartii de valoare care se decupeaza si care serveste pentru a incasa dividende la scadenta. 2) parte detasabila a unei chitante, a unui bilet, care da detinatorului anumite drepturi. 3) Bucata, ramasa dintr-un val de stofa sau din oricare alt material. /<fr. coupon

INdaRAT adv. 1) In partea din spate; in spate; in urma; inapoi. A da ~. 2) La locul ocupat anterior; la locul de unde provine. A veni ~. 3) Intr-o perioada trecuta; mai demult; in urma; inapoi. /<lat. in-de-retro

MELITA ~e f. 1) Unealta de lemn constand dintr-o limba basculanta si doua falci, folosita pentru a zdrobi tulpinile de canepa sau de in in vederea separarii firelor de partea lemnoasa. 2) fig. peior. Organ al vorbirii; gura. ◊ A da cu ~a a toca din gura; a palavragi. [G.-D. melitei] /<bulg. melica

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

COda s.f. Serie de masuri adaugate la partea finala a unei compozitii muzicale pentru a-i da mai multa stralucire. ♦ Codita unei note; cauda (2). [Cf. fr. coda].

DIVIDEND s.n. parte din profitul unei societati pe actiuni care se da unui actionar in raport cu actiunile pe care le are. [Pl. -de, -duri. / cf. fr. dividende, it. dividente, lat. dividendus – care trebuie impartit].

Bellerophon(tes), fiul lui Glaucus, regele Corinthului, si al Eurymedei. Savirsind din greseala o crima, Bellerophon e nevoit sa-si paraseasca patria si sa se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo insa Antea, sotia lui Proetus, se indragosteste de el. Cu toate ca Bellerophon ii respinge dragostea, el trezeste gelozia lui Proetus care-l indeparteaza, trimitindu-l la curtea socrului sau, Iobates, spre a fi ucis. Ca sa-l piarda, Iobates ii da o serie de insarcinari: sa se lupte cu himera (v. si Chimaera), pe care Bellerophon izbuteste s-o omoare, calarind pe calul sau inaripat Pegasus (v. si Pegasus), sa se razboiasca cu amazoanele, pe care le invinge etc. Plin de admiratie fata de vitejia lui Bellerophon, Iobates sfirseste prin a-i cruta zilele si a-i da pe fiica sa de sotie, impreuna cu o parte din regat. Scapat de razbunarea muritorilor, Bellerophon e urmarit totusi de minia zeilor. El se duce in pustiu unde, dupa o viata retrasa, moare in cele din urma departe de oameni. Intr-o alta varianta, minat de o trufie oarba, el ar fi incercat sa ajunga pe calul sau inaripat, pina la lacasul zeilor. A fost insa pravalit de Zeus inapoi pe pamint, unde si-a curmat singur viata.

GET, -A, geti, -te, s. m. si f. (La pl.) Nume dat de greci dacilor; (si la sg.) persoana care facea parte din populatia bastinasa a daciei. ◊ (Adjectival) Triburi gete. – Din fr. Getes, lat. Getae, -arum.

A INMORMANTA ~ez tranz. 1) A pune in mormant (respectand anumite ritualuri); a ingropa; a inhuma. 2) rar A astupa din toate partile, ascunzand privirii. 3) fig. A lasa sa fie uitat; a da uitarii. /in + mormant

NAda ~e f. 1) Hrana folosita pentru ademenirea si prinderea pestelui sau a vanatului; momeala. 2) fig. Lucru care ademeneste. ◊ A da de ~ a prinde gust pentru ceva; a se innadi. 3) parte innadita, adaugata la un obiect. [G.-D. nadei; Pl. si nazi] /<bulg. nada

NUD¹ ~da (~zi, ~de) 1) Care nu are nici o haina pe el; neimbracat; dezbracat; gol. 2) (despre plante si despre parti ale lor) Care nu are peri sau puf. ◊ Floare ~da floare fara petale si sepale, numai cu stamine. 3) si fig. (despre materiale din natura) Care este lipsit de artificiu; natural; simplu. Piatra ~da. 4) fig. Care este exprimat direct, fara ocolisuri; nevoalat. Afirmatie ~da. /<lat. nudus, it. nudo

plecatel, -ea, plecatica, adj. 1. (inv. si reg.) putin aplecat, putin inclinat intr-o parte, lasat putin in jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat sa suga la alta oaie decat cea care l-a fatat.

da CAPO (loc. it.) (Indica repetarea unei lucrari muzicale sau parti a acesteia ori, p. ext., a unei actiuni, operatii) De la inceput. ◊ da capo al fine = (indica reluarea unui fragment dintr-o lucrare muzicala) de la inceput pana la sfarsit.

NEGLIJA, neglijez, vb. I. Tranz. A nu avea grija de cineva sau de ceva, a nu da atentia cuvenita; a trece cu vederea, a lasa la o parte, a omite. ♦ Refl. A nu avea grija de propria sa persoana; a se lasa. – Din fr. negliger.

GHINT ~uri n. 1) Santulet elicoidal pe partea interioara a tevii unei arme de foc, menit sa-i dea proiectilului o miscare de rotatie. 2) Cui de metal cu gamalie mare si bombata. /<pol. gwint, ucr. gvint

NETED ~da (~zi, ~de) 1) (despre suprafete) Care nu are ridicaturi sau adancituri. 2) (despre piele sau parti ale corpului) Care nu are zbarcituri; lipsit de riduri. Fata ~da. 3) (despre par) Care este neondulat; lins. 4) fig. Care este ajustat; fara asperitati. /<lat. nitidus, ~a

STATUS s.n. 1. Loc pe care il ocupa un individ oarecare intr-un sistem si la un moment dat. 2. Comportament la care un individ poate sa se astepte din partea celorlalti. [< lat. status].

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

PAPILA s.f. 1. Proeminenta de pe suprafata dermei sau a unor mucoase, care da pielii sensibilitate. 2. Mica protuberanta rigida alungita de pe suprafata unor parti ale plantei. [< fr. papille, cf. lat. papilla].

deli (-lesc, -it), vb. A da, a imparti. Bg. delia „a imparti”, din sl. delu „parte”; cf. deal. Cuvint rar. Pare identic, sau cel putin trebuie sa se fi incrucisat cu dili. – Der. delnita, s. f. (inv., si Olt., tarina, aratura), din sl. delnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (instarit, avut), din sl. delniku.

JURISCONSULT, -A I. s. m. (in Roma antica) persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. II. s. m. f. 1. specialist care da consultatii in probleme de drept. 2. specialist in stiinte juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. (< fr. jurisconsulte, lat. iurisconsultus)

megias (-si), adj. – 1. Vecin, alaturat. – 2. (S. m.) Proprietar, vecin. – Var. (Mold.) megies. Sb., cr., slov. medjas, din sl. mezdu „intre” (Cihac, II, 191; Berneker, II, 32; Tiktin), in parte prin intermediul mag. megyes (Rosetti, BL, IX, 80), cf. bg. mezda „frontiera”. – Der. megiesesc, adj. (de vecin, de proprietar); megiesi, vb. refl. (a se invecina); megiesie, s. f. (Mold., vecinatate). – Cf. meje.

amnar n., pl. e (lat. igniarium, materie inflamabila, iasca [d. ignis, foc], de unde s' a facut emnar, amnar). Bucatica de otel de lovit cremenea ca sa scapere. Cit ai scapara (sau ai da) din amnar, foarte rapede [!], intr' o clipa. La razboiu de tesut, partea cu care se intinde pinza. Un cui cu care se da mai sus ori mai jos feru [!] cel lat al plugului sau care tine loitra la caruta. Un lemn scurt in care se prind mai multe grinzi la tavan si aiurea.

antiscian, -a s. si adj. (d. lat. antiscius, d. vgr. anti, contra, si skia, umbra). Geogr. Nume dat popoarelor care locuiesc pe acelasi meridian, dar de o parte si de alta a ecuatorului si ale caror umbre la ameaza-s opuse.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.

VIESPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemanatoare cu albina, prevazute de obicei in partea posterioara a abdomenului cu un ac si cu o punga cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

POLISINDETON s. n. Figura de stil care consta in repetarea unei conjunctii la inceputul fiecareia dintre partile unei fraze sau inaintea fiecaruia dintre termenii unei enumerari, pentru a da discursului mai multa forta. – Din fr. polysyndeton.

COLT¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

UMAR¹ umeri m. 1) parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

daCAPO loc. adv. (Muz.) De la capat, de la inceput; (p. ext.) din nou, inca o data. ◊ dacapo al fine (indicand repetarea unei parti dintr-o bucata muzicala) = de la inceput pana la sfarsit. [< it. da capo].

REPLICA s.f. 1. Raspuns (la un alt raspuns); raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ Fara replica = definitiv; a vorbi in replici = a raspunde in cursul unor dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. ♦ Raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, intr-un tertet etc. 2. Copie a unui original executata de autor. 3. Mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. replique, it. replica].

BARBAR, -A, barbari, -e, s. m. si f. 1. Nume dat in antichitate de greci si de romani oricarei persoane care facea parte dintr-o populatie straina si pe care ei o considerau pe o treapta de cultura inferioara. 2. (La m. pl.) Nume dat in trecut popoarelor migratoare care s-au asezat, la inceputul evului mediu, in Europa; (la sg.) persoana facand parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoana care se comporta in mod necivilizat, care are o purtare grosolana, salbatica. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).

creier m., uzitat si la pl., si n., pl. e cind e vorba de creier ca organ anatomic: doua creiere de gips (lat. cerebrum, crebrum, de unde s´a facut creur, apoi creier, dupa greier; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu ciur). Substanta nervoasa din craniu. Fig. Spirit, minte. Creierii muntilor, partea de unde inceteaza vegetatiunea si ramine stinca goala (ceia ce da impresiunea c´ai ajuns in craniu muntilor), coclauri, locuri neumblate pin [!] munti. A-ti zbura creierii (d. fr. se bruler la cervelle), a te impusca in cap. – In Banat criel.

BANCHER, bancheri, s. m. 1. Capitalist care, prin intermediul bancii², (1), da bani cu imprumut sau finanteaza in schimbul unei dobanzi sau al unei parti din profit pe capitalistii sau institutiile lor din industrie, comert, agricultura etc.; proprietar sau mare actionar al unei banci². 2. (La unele jocuri de carti) Persoana care conduce jocul si dispune de o suma suficienta de bani spre a acoperi mizele celorlalti jucatori. – Din fr. banquier, it. banchiere.

LEGANA, leagan, vb. I. 1. Tranz. A misca lin intr-o parte si in alta un copil (cu leaganul sau cu bratele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lasa purtat, amagit de sperante desarte. 2. Tranz. si refl. A (se) misca intr-o parte si in alta; a (se) clatina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da in leagan (4). 3. Refl. (Despre oameni) A misca ritmic (in mers, in pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

COT¹ coate n. 1) Articulatie dintre brat si antebrat. 2) parte exterioara a acestei articulatii. ◊ ~ la ~ cu cineva alaturi de cineva; impreuna. A da din coate a) a impinge pe cei din jur pentru a-si asigura trecerea; b) a actiona energic, dar fara scrupule, pentru a-si atinge scopul. A-si da coate (sau a-si da cu ~ul) unul altuia a impinge cu cotul pentru a atrage atentia asupra unui lucru sau a unei vorbe. 3) partea din afara a manecii care acopera aceasta articulatie. ◊ A-si roade coatele (pe bancile scolii) a-si face timp indelungat invatatura. /<lat. cubitus

ORI conj. (exprima un raport disjunctiv si leaga propozitii sau parti de propozitie coordonate) Sau; fie (ca). Pleci ~ ramai cu noi. ~ azi, ~ maine. ~ da, ~ ba. /Orig. nec.

YANKEU ~i m. 1) Persoana care face parte din populatia ce locuieste in nord-estul Statelor Unite ale Americii. 2) Nume dat locuitorilor din nordul S.U.A. in timpul razboiului de secesiune. 3) Locuitor al S.U.A.; american. /<engl. yankee

VARIA vb. I. 1. intr. A avea, a prezenta deosebiri, variatie; a se deosebi. 2. tr. A schimba, a da o forma diferita. [Pron. -ri-a., p.i., 3,6 -iaza, 5 -iati, ger. -iind, part. -iat. / < fr. varier, cf. lat. variare].

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

MASAJ s. n. frecare a diferitelor parti ale corpului pentru a activa circulatia sangelui, a inviora nervii si a da suplete muschilor. (< fr. massage)

STATUS s. n. 1. pozitie a unui individ sau a unui corp intr-un sistem dat; statut social. 2. comportament la care un individ poate sa se astepte din partea celorlalti. (< lat. status)

harazi (harazesc, harazit), vb. – 1. A da, a acorda. – 2. A dedica, a inchina. – Mr. harasire, harzire. Ngr. χαρίζω (Murnu 27), in parte prin intermediul sl. charizati. – Der. harazeala (var. harazitura), s. f. (inv., donatie; inchisoare); harazitor, adj. (care harazeste). – Cf. har, haram.

amanunt si amarunt n., pl. e, vechi uri (a 4 si manunt, marunt). parte marunta, particularitate, detaliu: amanuntele luptei, o veste fara nici un amanunt, a da amanunte, a intra (sau a te perde) in amanunte. Cu amanuntu sau cu de-a manuntu [!] (mai exact de cit cu de amanuntu, ca si cu de-a sila), amanuntit, in detaliu: a povesti, a vinde cu de-a manuntu. V. toptan si diba.

VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au tinut cu invingatorul, sar Cato cu cel invins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. In lupta dintre Cezar si Pompei, numai Cato cel Tanar a ramas pana la sfarsit de partea invinsului Pompei. Elogiu celui care apara consecvent o cauza, chiar daca isi da seama ca e pierduta.

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A mentiona, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o fapta, o intamplare care trebuie sa serveasca de exemplu. 2. A reproduce intocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva inaintea unei instante judecatoresti in calitate de parte intr-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

daIREA ~ele f. Instrument muzical de percutie oriental, constand dintr-o toba portativa de dimensiuni mici, cu pielea intinsa pe o singura parte, prevazut de jur imprejur cu placi de metal sau cu zurgalai; tamburina. [Sil. dai-rea] /< turc. daire

OISTE ~i f. 1) Bara in partea din fata a unei carute, de partile careia se inhama caii si care serveste pentru carmuire. ◊ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea in gard a spune sau a face ceva nepotrivit intr-o situatie data. 2) Dispozitiv cu ajutorul caruia o moara de vant e intoarsa cu aripile in bataia vantului. [Sil. o-is-] /<bulg. oiste

COMPONENT, -A adj. (adesea s.) Care intra ca parte intr-un intreg, intr-o compozitie etc. ◊ Corpuri componente = corpuri care, combinandu-se, dau un corp compus; (fiz.) forte componente (si s.f.) = forte care produc asupra unui corp acelasi efect ca o singura forta, numita rezultanta. // s.f. (Mat.) Proiectie a unui vector pe una din axele sau pe unul din planurile unui sistem de coordonate. [Cf. lat. componentes, germ. Komponente, it. componente].

praminda (pramande), s. f. – (Trans.) parte din pomeni cuvenita dascalilor. – Var. preminda. Lat. praebenda, prin intermediul sl. prebąda (Miklosich, Slaw. Elem., 30). Este dubletul lui prebenda, s. f. (venit fix acordat unui cleric catolic).

TANTAR², tantari, s. m. (La pl.) Nume dat populatiei aromane din Macedonia de populatia slava localnica; (si la sg.) persoana care face parte din aceasta populatie. – Et. nec.

AdaOS ~uri n. parte care se adauga la ceva in vederea completarii; supliment; anexa. ~ la o circulara. [Sil. -da-os] /v. a adauga

A MISCA misc 1. tranz. 1) A face sa se miste. 2) fig. (persoane) A determina la actiune; a indemna. 3) fig. A face sa traiasca anumite emotii, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba pozitia, clatinand dintr-o parte in alta. ~ din maini. ~ din coada. 2) (despre fiinte) A (mai) fi in viata; a da (inca) semne de viata. Accidentatul misca. 3) (despre afaceri, intreprinderi, actiuni etc.) A se dezvolta in mod progresiv si prosper. 4) fig. (despre persoane) A vadi anumite cunostinte sau deprinderi intr-un anumit domeniu. /Orig. nec.

VELURAT, -A adj. (Despre piei) Scamosat pe o parte; cu aspect de velur. // s.n. Masina de velurat = masina cu ajutorul careia se da pielii un aspect catifelat, de velur. [< velur + -at].

MASAJ s.n. Frecare a diferitelor parti ale corpului pentru a activa circulatia sangelui, pentru a inviora nervii si pentru a da suplete muschilor. [Pl. -je, -juri. / < fr. masage].

faliment (falimente), s. n. – Situatie de insolvabilitate declarata de o instanta judiciara, bancruta. – Mr. falimentu. It. falimento, in parte prin intermediul ngr. φαλλιμέντο, sau al germ. Falliment, cf. bg. faliment. – Der. falimenta, vb. (a da faliment); falimentar, adj. (in faliment); falit, s. m. (persoana care a dat faliment), din it. fallito.

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. pop. capitina.

DOGORI, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A raspandi o caldura puternica, arzatoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzatie de caldura arzatoare; a incinge, a infierbanta ceva. 2. (Despre oameni si despre parti ale corpului lor) A fi aprins, incins, infierbantat de o emotie, de boala etc. [Var.: dogori vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.

EPIZOAR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care traiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (si la sg.) animal care face parte din aceasta categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. epizoaire.

REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce ramane dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost consumata, indepartata, luata, scoasa; ramasita. 2. Tot ceea ce nu face parte din randul lucrurilor mentionate anterior. 3. Suma de bani care se inapoiaza celui care face o plata cu monede ori cu bancnote reprezentand o suma mai mare decat cea cuvenita. 4. (Mat.) Numar care reprezinta rezultatul unei scaderi; diferenta. ♦ parte care ramane nedivizata la o impartire si care, adaugata produsului dintre impartitor si cat, ne da deimpartitul. – Din ngr. resto, fr. reste. Cf. it. resto, germ. Rest.

REEDUCA, reeduc, vb. I. Tranz. A indrepta educatia (gresita) a cuiva; a da cuiva o noua educatie. ♦ A deprinde un infirm sa se foloseasca din nou de acea parte a corpului sau de acea facultate psihica ce a suferit un traumatism sau un accident. ♦ A deprinde un infirm cu o noua meserie (adecvata situatiei sale). – Din fr. reeduquer.

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

DISTRIBUTIV, -A adj. Care distribuie. ◊ Numeral distributiv = numeral care indica repartizarea unor obiecte sau a unor fiinte; atentie distributiva = atentie care se poate indrepta in mai multe parti deodata; atentie dispersata; (mat.) operatie distributiva = operatie care, efectuata separat asupra termenilor dintr-o expresie, da acelasi rezultat ca si in cazul cand ar fi aplicata intregii expresii. [Cf. fr. distributif, lat. distributivus].

izbrani (-nesc, -it), vb. – A solda, a achita, a lichida. Sl. izbrati, part. izbiranu (Cihac, II, 153). Imprumut cultural, inv. (sec. XVIII). – Der. zbranca, s. f. (in expresia a da zbranca, a prada, a jefui).

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat (in vederea consumului). 2. Cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. *capitina.

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

GLUMA¹, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.

TRAPAS, trapasi, s. m. (La pl.) Nume generic dat raselor de cai specializati pentru o mare viteza la trap (1); (si la sg.) cal care face parte dintr-o astfel de rasa. – Trap + suf. -as.

INCOLO adv. 1) In alta parte; in directia aceea; intr-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai tarziu; peste un timp oarecare. ~ si incoace dintr-o parte in alta; de colo pana colo. Nici ~, nici incoace a) nici inainte, nici inapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasa-l (sau da-l) ~ nu-i acorda atentie; lasa-l in pace. De aici ~ din acest loc si mai departe. De acum (sau de azi, de maine) ~ in viitor. 2) In alta privinta; de altminteri; in afara de aceasta; in rest. E cam suparacios, ~ e om de treaba. /in + colo

RAdaCINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

CONCHISTADOR s. m. nume dat aventurierilor spanioli din sec. XV-XVI care plecau sa cucereasca teritorii in America sau in alta parte a lumii. (<sp., fr. conquistador)

HAINA, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de imbracaminte (in special) barbatesti. ◊ Un rand de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Imbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmant lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; in sintagma) Haina de nunta = infatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari in perioada imperecherii. – Din bg. halina, scr. haljina.

ZEBRA, zebre, s. f. Nume generic dat speciilor de cai salbatici africani cu blana vargata cu benzi alternative, deschise si inchise; animal care face parte din aceste specii. ♦ Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constand din dungi paralele albe sau galbene. – Din fr. zebre.

MULA¹, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da forma unui obiect, prin presarea materialului plastic in tipare sau in matrite. ♦ Fig. A da forma dorita, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate in relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de imbracaminte) A se lipi de corp (scotandu-i in evidenta formele). – Din fr. mouler.

CUPA¹ ~e f. 1) Pahar de metal sau de sticla, cu picior, largit in partea superioara. 2) Continutul unui astfel de pahar. 3) Trofeu ce consta dintr-un vas de metal care li se da castigatorilor unei competitii sportive. 4) Competitie sportiva desfasurata pentru a castiga un astfel de trofeu. 5) tehn. Caus metalic montat la un elevator sau la o alta masina, care serveste pentru incarcarea sau ridicarea unor materiale (nisip, pamant, ciment etc.). ~a excavatorului. /<fr. cuppa

CONVINGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. sa recunoasca adevarul sau sa adopte o parere intr-o anumita chestiune. ♦ refl. A-si da seama, a se incredinta ca ceva este intr-un anumit fel. [P.i. conving, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, dupa invinge].

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

ALIVANTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („intr-o parte, la o parte”).

ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scanduri care unesc transversal extremitatile razboiului de tesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute pentru a tine stranse lemnele care o compun. 2. Constructie rudimentara de scanduri in care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Bolta ori acoperis al unei cladiri. – Et. nec.

CONVINGE, conving, vb. III. Tranz. A face pe cineva sa adopte o parere pe baza de dovezi si argumente, a-l face sa recunoasca ceva ca adevarat. ♦ Refl. A-si da seama, a recunoaste ca ceva este intr-un anumit fel, a se incredinta de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (dupa invinge).

RASARIT¹, rasarituri, s. n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare Soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare Soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. Rasaritul si Apusul = lumea intreaga. – V. rasari.

FRONT ~uri n. 1) Teritoriu pe care se desfasoara actiuni militare in timp de razboi. 2) Grupare operativa compusa din mai multe armate, aflata sub o comanda unica pe un astfel de teritoriu. ~ul de nord. 3) Formatie de militari, de elevi sau de sportivi, aliniati cu fata la persoana care da dispozitii. 4) Sfera de activitate; domeniu; taram. ~ ideologic. 5) fig. Grupare de forte obstesti in vederea unei activitati comune. 6) fig. partea din fata a ceva. /<fr. front

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

REMIZA s.f. I. 1. partida de sah in care nici una dintre parti nu castiga. 2. Forma de retribuire a muncii potrivit careia pentru munca prestata se acorda o cota procentuala. ♦ Comision dat la o vanzare, la o cumparare etc.; reducere, rabat. II. 1. Constructie pentru adapostirea vehiculelor, a locomotivelor etc. 2. Padurice care serveste ca loc de adapost pentru vanat. [< fr. remise].

apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).

cordon (cordoane), s. n. – 1. Cingatoare, centura, curea. – 2. Legare, stringere cu sireturi. – 3. Nume pe care taranii moldoveni il dadeau provinciei Bucovina, dupa ocuparea acesteia de catre austrieci (1775). – Var. cordun(a). Mr. curdone. Fr. cordon (sec. XVIII), in parte prin intermediul germ. Kordon, cf. rus. kordon. In mr., din it. cordone, cf. ngr. ϰορδόνι, tc. kordun. – Der. cordonas, s. m. (granicer, politia de frontiera fiind creata in 1814).

ESANTION s. n. 1. portiune, cantitate dintr-un produs, dintr-o marfa etc., detasata, prin selectie; mostra. 2. parte reprezentativa (statistic) a unei populatii. 3. (radio) impuls foarte scurt care defineste semnalul din care provine la un moment dat. (< fr. echantillon)

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

DIGITIGRAD, digitigrade, s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de animale mamifere care se sprijina in mers numai pe degete; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Animal digitigrad. – Din fr. digitigrade.

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

FIECARE pron. nehot. (Indica fiintele sau lucrurile luate in parte dintr-un grup sau dintr-o categorie) si unul, si altul; oricare. ◊ (Adjectival) Fiecare om. [Pr.: fi-e-. – Gen.-dat. fiecaruia, fiecareia. – Var.: (inv. si pop.) fiescare, fiestecare, fistecare pron. nehot.] – Fie¹ + care.

A TRAda ~ez tranz. 1) (persoane, interese, cauze, idealuri, sentimente etc.) A abandona in mod perfid sau las (trecand de partea adversa). ~ Patria. ~ prietenul. 2) fig. (despre facultati fizice sau psihice) A nu mai sluji ca inaite, diminuand ca potenta; a da de sminteala. 3) fig. (persoane) A arata asa cum este in realitate; a da de gol; a destainui; a vadi. L-a tradat privirea. Vocea lui tradeaza neliniste. /<lat. tradere

PRINCIPE s.m. (Ist.) 1. Titlu dat imparatului in Imperiul roman. 2. (la pl.; acc. principi) Nume dat soldatilor veterani care formau o a doua linie in formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. Persoana care face parte dintr-o familie domnitoare sau care detine suveranitatea unui stat (mic); print. [< lat. princeps, cf. it. principe].

chelar (chelari), s. m. – Majordom, intendent, persoana care detinea cheile camarii unei gospodarii boieresti. Gr. ϰελλάριος (Murnu), in parte prin intermediul sl. kelari. La origine este lat. cellarium (cf. it. cellaio, fr. cellier), care, prin intermediul ngr. ϰελλάρι(ον), a dat si chelar, s. n. (camara, depozit de provizii), cf. celar. Cuvintul gr. a trecut in tc., bg. kiler, de unde dubletul rom. chiler, s. n. (camara). – Der. chelarita, s. f. (sotia chelarului; femeie care indeplinea functia de chelar); chelarie, s. f. (indeletnicirea de chelar).

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

SAH, (1) sahi, s. m., (2) sahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzator titlului de imparat; persoana care are acest titlu; sahinsah. 2. S. n. Joc de origine orientala care se disputa intre doua persoane, pe o tabla impartita in 64 de patratele, alternativ albe si negre, cu 32 de piese, miscate dupa anumite reguli, scopul final fiind castigarea regelui adversarului; p. ext. tabla si piesele care servesc la joc; satrange. ♦ Situatie in cursul jocului mai sus definit, in care regele uneia dintre parti este atacat de o piesa a adversarului; (cu valoare de interjectie) cuvant insotind miscarea care creeaza aceasta situatie. ◊ Expr. A da sah = a pune in pericol regele adversarului. A tine (pe cineva) in sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui; fig. a tine pe cineva in tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. sah. Cf. germ. Schach.

OBOL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Suma modesta cu care cineva contribuie la o actiune; p. gener. contributie de orice natura. ◊ Expr. A-si da obolul = a contribui cu un mic ajutor in scop de binefacere. 2. S. m. Veche moneda greceasca, egala cu a sasea parte dintr-o drahma. – Din fr. obole, lat. obolus.

adint, a -a v. intr. (lat. ad-hiantare, d. hians, hiantis part. prez. d. hiare, a casca, a dori cu pofta, „cu gura cascata”, ca si it. spaventare d. lat. expaventare, a spaiminta, format tot dintr' un part. prez. P. ian devenit in, cp. cu crestin. V. hiat). Vechi. Mold. (Tkt. Acad.). Ma uit cu atentiune, nu dau uitarii.

MEMBRANA, membrane, s. f. 1. Nume dat tesuturilor animale sau vegetale, subtiri si suple, foarte diferite ca structura, care captusesc, imbraca, leaga, sustin sau delimiteaza anumite organe sau parti de organe; piele subtire; pielita. ♦ Diferentiere protoplasmatica sau celulozica, care inveleste si limiteaza celula animala si cea vegetala. 2. (Fiz.) Corp subtire flexibil, care prin v******e, poate produce sau transmite sunete, fiind intrebuintat la telefon, la microfon si la alte aparate acustice sau de percutie. 3. Corp subtire folosit pentru a separa doua medii; diafragma. 4. (Inv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane.

STERIL, -A, sterili, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau seminte; sterp. ♦ (Despre pamant) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot creste (in bune conditii) plante. ◊ Pamant steril (si substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zacamant sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu da nici un rezultat; care este fara folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. sterile, lat. sterilis.

ARANJAMENT ~e n. 1) Modul in care este aranjat ceva. 2) Intelegerea dintre doua sau mai multe parti; acord; invoiala. 3) Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau pentru voce. 4) mat. Totalitate a posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte in grupe. /<fr. arrangement

ESTRAda ~e f. 1) Scena improvizata intr-o sala sau in aer liber pe care au loc reprezentari artistice. ◊ Concert (muzica) de ~ concert (muzica) cu caracter usor, distractiv, variat. 2) parte mai ridicata intr-o sala, pe care este asezata masa unui prezidiu, o catedra etc. [G.-D. estradei; Sil. e-stra-da] /<fr. estrade

NORMAND ~da (~zi, ~de) m. si f. 1) la pl. Populatia germanica care locuia in Peninsula Scandinava si in insulele vecine. 2) Persoana care facea parte din aceasta populatie. /<fr. normand

TAIN ~uri n. 1) Portie de nutret ce se da animalelor intr-o anumita perioada de timp; mertic. 2) Ratie alimentara data cuiva pentru un anumit timp in schimbul unor servicii prestate. 3) parte care revine cuiva la impartirea sau distribuirea unui bun comun. /<turc. tayin

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

FLANC s. n. 1. extremitate laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta. ♦ din ~ = dintr-o parte; in ~ (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (teatru) nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. portiune laterala dintr-o cuta de teren, in care straturile isi mentin inclinarea aproximativ constanta. ◊ fiecare dintre partile laterale exterioare ale unei nave. 5. fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. (< fr. flanc)

BANdaI San, vulcan activ in partea centrala a ins. Honshu (Japonia), la SV de Fukushima. Alt. max.: 1.819 m. La 5 iul. 1888 a erupt catastrofal (1,17 km³ de material, 71 km² supr. acoperita cu lava), aruncind cenusa la peste 6.000 de m alt. (vulcanul cu cea mai mare inaltime a norului de eruptie de pe glob). A dat numele unui tip de activitate vulcanica exploziva, care antreneaza in timpul eruptiei dopul de lava acida, consolidata pe cos, si uneori partea superioara a conului vulcanic.

ALIVANTA interj. 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: (reg.) alivanti interj.] – It. alla banda (ngr. alla vanda) „la o parte”.

BOT, boturi, s. n. 1. partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

MARE², mari, s. f. Nume generic dat vastelor intinderi de apa statatoare, adanci si sarate, de pe suprafata Pamantului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o stramtoare; parte a oceanului de langa tarm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vantura mari si tari = a calatori mult. A incerca marea cu degetul = a face o incercare, chiar daca sansele de reusita sunt minime. Peste (noua) mari si (noua) tari = foarte departe. ♦ Fig. Suprafata vasta; intindere mare; imensitate. ♦ Fig. Multime (nesfarsita), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

SVAB², -A, svabi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Nume generic dat colonistilor germani, francezi, italieni, spanioli si bulgari asezati succesiv in unele regiuni din Banat si Transilvania, prin sec. XVIII; persoana care face parte dintre urmasii acestor colonisti. 2. Adj. Care apartine svabilor² (1), privitor la svabi². – Din germ. Schwabe.

FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg.) Mana ◊ (In limba literara numai in expr.) A merge (sau a fugi, a se tari etc.) pe (sau in) branci = a merge (sau a fugi etc.) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea (sau a da) in (sau pe) branci = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a lucra) pe branci = a munci pana la istovire. 2. (Reg.) partea de jos a picioarelor animalelor; laba. – Lat. branca.

CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. Cu catel, cu purcel = cu toata familia si cu intreg avutul. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule, dispus sa faca orice. 3. Compuse: catelul-pamantului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozatoarelor, care traiesc sub pamant; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

CIUCAS, masiv muntos situat in partea de S a Carpatilor Orientali, intre riurile Teleajen, Buzau (spre E) si Doftana (spre V). Este alcatuit din conglomerate si calcare care dau un relief ruiniform, spectaculos, cu abrupturi (sectorul Tigailor Mari si Mici), si stinci izolate („Sfinxul Bratocei”, „Porumbelul Bratocei”, unele dintre ele avind si forma unor ciuperci uriase), turnuri, coloane, hornuri. Alt. max.: 1.956 m (vf. Ciucas). Rezervatie complexa. Obiectiv turistic.

LITERAR, -A, literari, -e, adj. Care apartine literaturii, care se refera la literatura, care corespunde cerintelor literaturii. ◊ Limba literara = aspectul cel mai corect al limbii nationale, produs al unei continue prelucrari a limbii din partea scriitorilor, a publicistilor, a oamenilor de stiinta etc. si constituind o sinteza a posibilitatilor de exprimare ale limbii intregului popor la un moment dat. – Din fr. litteraire, lat. litterarius.

CAMASA ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. Isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia

INTRODUCE vb. III. tr. 1. A baga, a vari (undeva, in ceva). ♦ A include, a ingloba. ♦ refl. A intra. 2. A face sa fie primit de cineva. 3. A initia, a calauzi, a da cunostintele initiale intr-un anumit domeniu. 4. A institui, a stabili, a consolida (un obicei, o practica etc.). [P.i. introduc, perf. s. -dusei, part. -dus, var. introduce vb. III. / < lat. introducere < intro – inauntru, ducere – a duce].

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivnita. Probabil din cuman. bec „fortificat” (daR, Puscariu, Lr., 315), cuvint oriental care s-a pastrat si in numele vechi al Vienei, tc. bec › rom. Beci (cf. Seineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (sef peste bucatariile domnesti, dregator al curtii care, incepind cu sec. XVIII, exercita efectiv functia stolnicului); becerie, s. f. (bucatarie domneasca). Numele de becer (cf. pivnicer) se explica prin intrebuintarea data in mod traditional pivnitelor drept camara. Totusi, daR da originea sa ca necunoscuta, si se gindeste numai la o posibila legatura cu germ. Zucker-backer. Nu este sigur, pe de alta parte, ca becer inseamna, „placintar”, cum gresit afirma daR si Candrea; cf. Odobescu: becerul, adica bucatarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pecar „brutar”.

BOT, boturi, s. n. 1. partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus) (pe numele adevarat Lucius Domituis Claudius N.), imparat roman (54-68 d. Hr.), ultimul din dinastia iulio-claudica. A instituit o guvernare autoritara si cruda, soldata cu asasinate, printre care cel al mamei sale Agrippina, al fratelui sau Britannicus, al sotiei sale Octavia si al lui Seneca, profesorul si mentorul sau. In ultimii ani ai domniei a avut numeroase aparitii grotesti in public in calitate de conducator de care de curse, cantaret si actor, impunand adulatia, prin teroare, din partea apropiatilor sai si neglijand problemele statului. In timpul sau, un urias incendiu a mistuit Roma (64 d. Hr.); banuit de acest fapt, N. a dat vina pe primii crestini, incepand persecutiile impotriva lor. S-a sinucis dupa izbucnirea rascoalei legiunilor din Spania si Africa.

INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.

ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (din care fac parte glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.); glucide. – Din zahar.

MANECHIN, manechine, s. n. 1. Figura de lemn, de ceara, de material plastic etc., care infatiseaza corpul omenesc sau o parte a lui si este folosita ca model in pictura si sculptura, ca suport pentru a proba ori a expune o haina etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care executa servil si mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, usor de condus si influentabil. 2. Persoana angajata de un (mare) atelier de croitorie, de o casa de mode etc. pentru a imbraca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

PERGHEL, pergheluri, s. m. 1. (Inv. si reg.) Cerc; cirumferinta. ◊ Loc. adv. In perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a inconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arsice. 2. Instrument in forma de compas, folosit la masurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. partea concava a unei bolti; zidarie in forma de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus), cu scoarta neteda, alb-cenusie si cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioara, cu petiolul lung si flori crescute in amenti (Populus). ◊ Expr. Cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

NOBIL, -A, nobili, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie; capabil de sentimente inalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onoreaza, care pune intr-o lumina favorabila pe cineva. O actiune nobila. 2. Distins, elegant, desavarsit; gratios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal pretios, v. pretios. Gaz nobil = nume dat fiecaruia dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in atmosfera in mici cantitati. II. S. m. si f., adj. (Persoana) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

CEAFA cefe f. partea posterioara a gatului; grumaz; cerbice. ◊ Gros in ~ a) gras, obez; b) care poseda mari resurse materiale. Cand ti-i vedea ~a niciodata. A-i da cuiva la ~ a-l bate pe cineva. [G.-D. cefei] /Cuv. autoht.

NEGROID ~da (~zi, ~de) m. si f. 1) la pl. Rasa de oameni raspandita in Africa de Sud, in Melayzia, Noua Guinee si America. 2) Persoana care face parte din aceasta rasa. /<fr. negroide

RATA, rate, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari domestice si salbatice, inotatoare, cu ciocul lat si turtit, cu trunchiul scurt si indesat, si cu picioarele scurte, deplasate in partea posterioara a trunchiului (Anas). ◊ Rata salbatica = stramosul celor mai multe rate domestice, foarte asemanatoare cu acestea si apreciata pentru carnea ei gustoasa (Anas platyrhynchos). Rata domestica = denumire data multiplelor varietati provenite prin domesticirea ratei salbatice si deosebite intre ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitatile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se misca, a umbla) ca o rata = (a merge etc.) cu mersul leganat, greoi. 2. U****l. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Cf. alb. rose, scr. raca.

BOB¹ ~i m. 1) Planta leguminoasa cu fructul pastaie, cu seminte mari, ovale si plate. 2) Samanta acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminte ale acestei plante. ◊ A da (sau a ghici) in ~i a prezice viitorul cuiva dupa felul cum se aranjeaza bobii aruncati de catre ghicitor. ~ cu ~ amanuntit, luand fiecare element in parte; fir cu fir. Din ~ in ~ fara graba si foarte atent. ~ numarat exact; intocmai. /<sl. bobu

POALA ~e f. 1) partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (si din care fac parte: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.). – Din zahar.

STRAda, strazi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) in interiorul unei localitati, de-a lungul caruia se insira, de o parte si de alta, trotuarele si casele. ◊ Expr. Omul de pe strada = un anonim, o persoana oarecare (reprezentand opinia publica). A arunca (pe cineva) in strada = a da (pe cineva) afara din casa; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a saraci. 2. Locuitorii unei strazi (1). [Pl. si: (inv.) strade] – Din ngr. strata, it. strada.

MULA vb. I. tr. 1. a da forma unui material plastic prin presare in tipare sau in matrite. ◊ (fig.) a modela, a fasona. 2. a scoate in relief, a contura corpul omenesc sau o parte a lui. II. refl. (despre haine etc.) a lua perfect forma corpului. (< fr. mouler)

darabana f., pl. e (turc. daraban, bataie de toba; rut. pol. taraban, toba). Est. Scurt cilindru de metal acoperit de amindoua partile c’o pele foarte intinsa in care se bate cu doua bete ca sa rasune (toba mica) si care se intrebuinta in armata ca sa dea cadenta mersului (si azi inca pin sunetu ei se cheama cumparatorii la mezat). Fig. A bate darabana, a bate toba, a divulga la toata lumea. – Si bar- iar in sud tar-. V. buhai n., si timpana.

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste in lupta impotriva inamicului, la vanat, in unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (In sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului inconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a invinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

OALA ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mancarii. ◊ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savarsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a in foc a-si pierde calmul; a se aprinde de manie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, inalt si mai ingust in partea de sus, in care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars in care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit in tehnica, industrie si in operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie in forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla

siregla, siregle, s.f. (reg.) 1. partea de dinapoi a carutei sau carului; codarla. 2. loitra. 3. gratar pentru nutret fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului. 4. (in forma: sirigla) deschizatura in peretele grajdului, prin care se da nutret vitelor. 5. impletitura de nuiele, in forma de lada, fixata pe sanie, in care se transporta nutretul. 6. targa folosita la transportarea pamantului, a minereului aurifer etc. 7. nasalie. 8. roaba de transport. 9. capra de lemn pentru transportarea plugului.

dada (dade), s. f. – Nume care se da de obicei la tara unei surori mai mari, unei matusi, si, in general, unei femei mai in virsta. – Mr. dada. Tc. dada „stapina casei, gospodina”, probabil in parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dadaca, s. f. (doica); dadaci, vb. (a creste; a educa, a forma, a calauzi); dadaceala, s. f. (crestere; educatie, grija); daica, s. f. (Olt., Munt., stapina casei; sora mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. doda.

ZGARCI, zgarcesc, vb. IV. 1. Tranz. A-si strange, a-si contracta corpul sau parti ale lui (de durere, de frig etc.). ◊ Refl. Ma strang, ma zgarcesc covrig (STANCU). ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micsora, a degenera. 2. Refl. A da dovada de zgarcenie, a se scumpi. – Slav (v. sl. sugruciti).

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CONJUNCTIE, conjunctii, s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii intr-o fraza sau doua cuvinte cu acelasi rol sintactic intr-o propozitie. 2. Pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. [Var.: conjunctiune s. f.] – Din fr. conjunction, lat. conjunctio, -onis.

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

DOMINANTA s.f. 1. (Muz.) Treapta a cincea a oricarei game diatonice. 2. parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ♦ Nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 3. Focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (Genet.) Capacitate a unei gene de a se manifesta. [< it. dominante].

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

PALMIER, palmieri, s. m. (La pl.) Nume dat mai multor specii de arbori tropicali si subtropicali cu trunchiul drept, neramificat, avand in varf o coroana bogata de frunze penate sau palmate (1); (si la sg.) arbore care face parte dintr-una din aceste specii; palm. [Pr.: -mi-er] – Din fr. palmier.

VITEAZ, -A, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care da dovada de curaj in lupta; p. gener. indraznet, darz, curajos. 2. S. m. (La pl.; in evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Stapan de pamant care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.

TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.

SORT, sorti, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartitie prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasa sa decida intamplarea, dand sanse egale tuturor participantilor; zar sau bilet folosit la aceasta operatie. ◊ Expr. A trage la sorti = a) a hotari, prin sorti, o imparteala, un castig etc.; a participa, ca parte interesata, la o alegere prin sorti; b) (In vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru indeplinirea serviciului militar prin sistemul sortilor. A cadea (sau a iesi) la sorti = a fi ales sau desemnat prin sorti. A se alege sortii = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situatie. Sorti de izbanda = posibilitati de reusita; sansa. – Refacut din sorti (pl. lui soarta).

A NAVALI ~esc 1. intranz. 1) A da navala; a intra in numar mare si cu scopuri agresive (pe un teritoriu strain). 2) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a se napusti; a tabari; a se repezi; a napadi. 3) (despre lichide, mase de aer etc.) A razbate cu putere, iesind de undeva. 4) fig. (despre persoane) A intra pe neasteptate in mare graba; a da buzna. 5) (mai ales despre multimi)A iesi in mare graba si in neoranduiala. 6) (despre sange) A curge cu putere si in cantitate mare (dintr-un organ sau dintr-o parte a corpului). 2. tranz. 1) A ataca mereu si insistent; a napadi. ~ cu intrebari pe cineva. 2) (despre stari sufletesti sau fizice) A cuprinde brusc si cu putere; a napadi; a coplesi; a podidi. /<sl. navaljati

PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis

RADICAL⁴ ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal

UNDE¹ adv. 1) (adesea in constructii interogative) In ce loc (?); in care parte (?); incotro (?). ~ plecati? ~ locuiti? ◊ ~ si ~ a) pe alocuri; b) cand si cand; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? Pana ~? pana in ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o indoiala) ~ sa cedeze el! ◊ De ~ si pana ~ ?! cum adica? (da) de ~! nici vorba! vorba sa fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neasteptate; ca din senin. ~ nu incepe o furtuna puternica. /<lat. unde

UNUL una (unii, unele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, destept etc.) decat altul toti la fel de buni (frumosi, destepti etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fara deosebire; deopotriva. Pana una-alta intre timp. A da toate pe una a supune intreaga activitate unui singur scop. A sti (sau a o tine) una si buna a persista intr-o opinie. /<lat. unus, una

TANTIEMA s.f. 1. Indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, reprezentand o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. [Pron. -ti-e-. / < fr. tantieme, cf. tant – atat].

doda (dode), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).

ACORdaT, -A, acordati, -te, adj. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta. 3. dat, atribuit; ingaduit, asigurat. – V. acorda.

ZOREA, zorele, s. f. (La pl.) Nume dat mai multor specii de plante agatatoare ornamentale, cu flori mov-roscate sau albastre, avand corola in forma de palnie; buna-dimineata, adormitele (Ipomaea, Pharbitis); (si la sg.) planta care face parte dintr-una din aceste specii. – Zori¹ + suf. -ea.

STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care da stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigura stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. 4. S. n. partea fixa a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legatura elastica intre capetele osiei unui autovehicul, care impiedica inclinarile mari ale acestuia. 6. S. m. Substanta care se adauga unei solutii pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

DESCINDE vb. III. intr. 1. A se trage din cineva, a avea o anumita descendenta. 2. A cobori, a se da jos. 3. A se opri pentru un anumit timp undeva. 4. (Despre organele fortei publice) A se deplasa la fata locului pentru a face o investigatie. [P.i. descind, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat. descendere, cf. fr. descendre].

ELEMENT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu in care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut in care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. element, it. elemento].

audienta f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor sa-ti vorbeasca: ministru acorda audienta azi; a obtinea [!] o audienta. Sedinta in care judecatorii intreaba partile, asculta apararea si judeca. (Audientele-s publice, dar daca dezbaterile pot fi vatamatoare ordinii publice ori bunelor obiceiuri, judecatorii le pot face secrete. In ori-ce caz, sententa [!] se da publicamente).

IMpartaSI, impartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua impartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A imparti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din”) A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se infrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gand, o idee etc. – In + partas.

FOCA, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit si cu picioarele in forma de lopeti care traiesc mai ales in regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

A SE LEGANA ma legan intranz. 1) A se misca usor dintr-o parte in alta; a se cumpani; a se agita; a se clatina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se misca ritmic, plecandu-se putin (in timpul mersului sau al dansului). 3) A se da in leagan. 4) fig. (despre persoane) A-si face iluzii; a fi prada unor vise sau unor promisiuni desarte; a se iluziona. /<lat. liginare

CEANGAU, ceangai, s. m. (La pl.) Nume dat populatiei de grai romanesc si maghiar si de religie catolica, emigrata de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei in Moldova (mai ales in judetul Bacau); (si la sg.) persoana care face parte din aceasta populatie. – Din magh. csango.

ORGANON (‹ ngr., fr.) s. n. Nume dat in mod traditional celor sase tratate de logica ale lui Aristotel („Categoriile”, „Despre interpretare”, „Analiticele prime”, „Analiticele secunde”, „Topica”, „Respingerile sofistice”) si reflectand conceptia peripateticienilor care sustineau ca logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetarilor. Prin extindere, termenul se foloseste la desemnarea unei logici sau a unei metode (Fr. Bacon, Novum Organum).

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. Om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

1) ceas n., pl. uri (vsl. casu). Ora, a doua-zeci si patra parte dintre doua rasarituri de soare. Moment, timp: ceasu prinzului, ceasu plecarii. Ceasornic: un ceas de aur, ceasu umbla in ainte [!]. Ceas rau, moment care aduce nefericire. Intr´un ceas bun, noroc sa dea Dumnezeu (formula de urare). La opt ceasuri sau la opt, la ceasu al optulea. Cit e ceasu (V. cit), ce ceas e sau cite ceasuri sint, ce ora e, ce ora arata ceasornicu? E ceasu opt (si) jumatate, opt si un sfert, opt fara un sfert, opt si 10, opt fara 10 minute sau sint opt ceasuri, ceasornicu arata opt ore s. a. Pl. Parti din ceaslov rostite la diferite ceasuri. – Dim. cescut, pl. uri sau e (Prav. MB).

CEAS¹ ~uri n. 1) Unitate de masura a timpului (egala cu a douazeci si patra parte dintr-o zi); ora. Un ~ si jumatate. 2) Interval (scurt) de timp. ◊ Cu ~urile (sau cu ~ul) foarte mult timp. ~ul mortii momentul de sfarsit al vietii. ~ul incercarilor moment in care cineva trebuie sa dea dovada de tarie de caracter si de prezenta de spirit. Intr-un ~ rau (sau greu) intr-un moment neprielnic, nefast. Intr-un ~ bun intr-un moment prielnic. Din ~ in ~ foarte curand. In ~ul al doisprezecelea in ultima clipa. 3) Lectie predata timp de 45 de minute intr-o institutie de invatamant; ora. ~ academic. 4) Aparat care masoara si indica timpul; ceasornic. ~ de mana. ~ de masa. ~ de buzunar. ~ de perete. ◊ A merge ca ~ul a functiona foarte bine. /<sl. tasi