Rezultate din textul definițiilor
BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz.și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.
STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.
A BÁTE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul să meargă. ~ peste obraji. ◊ ~ măr a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mâna cu cineva pentru a cădea de acord într-o tranzacție. Bătut în cap prost, țicnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicăli; a necăji întruna pe cineva. A-și ~ capul cu ceva a-și frământa mintea. ~ la ochi a atrage atenția; a fi suspect. A-și ~ gura degeaba (sau în vânt) a vorbi în zadar. A-și ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gândul (sau mintea) a se gândi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuți, a-l înfige în ceva etc.). ~ frișca. ◊ Bate fierul până-i (sau cât îi) cald acționează până nu-i târziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi ușor cu palma umărul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția sau pentru a-i arăta bunăvoința. 5) (toba, toaca etc.) A face să răsune. ◊ ~ toba a răspândi zvonuri; a nu păstra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curăța de praf (lovind repetat cu un băț, cu bătătorul etc.). 7) (suprafețe, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept și neted; a bătători; a bătuci; a tăpși. 8) A lovi ca să cadă de pe copac. ~ nucile. ◊ ~ tactul (sau măsura) a marca tactul unei bucăți muzicale prin lovirea ușoară a unui obiect cu mâna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fără rost; a hoinări; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ~ câmpii a vorbi fără nici o legătură logică; a vorbi aiurea. ~ mătănii a face mătănii. 9) (la războiul de țesut) A presa cu spata firele de băteală. 2. intranz. 1) A lovi o dată sau repetat în ceva (la poartă, la ușă etc.). ~ la fereastră. ◊ ~ la ușa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a mișca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ◊ ~ din palme a aplauda. Cât ai bate din palme foarte repede, într-o clipă. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pământ; b) a se răsti; a porunci. ~ din buze a rămâne înșelat în așteptările sale. 3) (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (făcând stricăciuni în agricultură). 4) (despre vânt) A purta curenții de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critică) la ceva. 6) (despre inimă, puls) A-și intensifica bătăile; a se mișca neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvâcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre câini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hămăi; a lătra. 9) (despre Soare, Lună) A atrage cu razele, răspândind lumină, căldură. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul până într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanță de ... /<lat. batt[u]ere
A STRÂNGE strâng tranz. 1) A face să se strângă. 2) A aduce din mai multe părți punând laolaltă; a aduna. ~ vreascuri. 3) (legume, fructe, culturi agricole etc.) A aduna după coacere (rupând, secerând, cosind). ~ grâul. 4) (bani, avere) A dobândi prin muncă asiduă (punând deoparte); a aduna; a agonisi. ◊ ~ în casă a strânge lucrurile împrăștiate prin casă; a deretica. L-a strâns Dumnezeu a murit. 5) (noduri, cingători, chingi, șuruburi etc.) A face să fie mai bine legat sau unit. ◊ ~ frâul a) a înfrâna calul cu ajutorul frâului; b) a ține din scurt. ~ cureaua a duce lipsuri materiale. ~ șurubul a recurge la mijloace de constrângere. 6) (despre îmbrăcăminte sau despre încălțăminte) A apăsa asupra corpului incomodând (fiind îngust sau strâmt). Îl strâng pantofii. ◊ A-l ~ pe cineva în spate (de frig sau frică) a se înfiora. 7) A presa cu putere. ~ în dinți (o nucă). ~ de braț (pe cineva). ◊ A-i ~ cuiva mâna a da mâna cu cineva. ~ pe cineva în brațe (sau la piept) a îmbrățișa. ~ pe cineva de gât a) a gâtui; a sugruma; b) a constrânge. ~ pe cineva cu ușa (sau în clește, în balamale, în chingi) a forța pe cineva să facă ceva. A-și ~ gura a tăcea. 8) (rândurile, relațiile etc.) A face să se unească mai strâns; a întări; a consolida. ~ legăturile de prietenie. /<lat. stringere
BÁTE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrânge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gândi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sâcâi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gândul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gândul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mândri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mângâia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producând răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Când se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A câștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul până-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspândi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui râu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pământul. ♦ A azvârli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate câmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul până la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge până la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vânt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele până la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcâie. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cât ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pământ ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pământ de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin ”din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre câini; determinat prin ”din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tâmple) A zvâcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțând ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre câini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.
CĂÚȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră într-un căuș (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se așază și se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uș.
SLÓBOD ~dă (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucură de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mână ~dă a fi darnic. Cu inima ~dă liniștit, împăcat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se află sub stăpânire străină; nestăpânit de alt stat; neatârnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) și adverbial (despre acțiuni) Care se efectuează fără restricții; care se face cu ușurință; fără efort; nestânjenit; nestingherit; liber. Respirație ~dă. A păși ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~dă. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit după bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~dă. 7): Cu ~da cu deșertul; fără încărcătură. /<sl. slobodi, svobodu
CĂÚȘ, căușe, s. n. Vas în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră în vasul descris mai sus. – Din *cau (< lat. cavus) + suf. -uș.
NEC CUIVIS HOMINI CONTINGIT ADIRE CORINTHUM (lat.) nu este dat oricui să ajungă la Corint – Horațiu, „Epistulae”, I, 17, 36. Traducerea proverbului grecesc „U panthos andros eis Korinthon est ho plus” („Nu oricăruia îi este dat să navigheze până la Corint”). Cetatea Corint exercita o puternică atracție prin lux și rafinament, dar nu oricui îi dădea mâna să o viziteze. P. ext. Nu oricine are posibilități materiale sau înzestrare spirituală pe măsura unor înalte aspirații.
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. dare la semn = tragere la țintă. dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. dare la lumină = publicare, tipărire. dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În evul mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani și în natură; impozit. – V. da2.
AJUTÓR2 ~oáre n. Susținere materială sau morală; sprijin; reazem. A da ~. ◊ A da o mână de ~ a ajuta pe cineva. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is
CÂINÉȘTE adv. 1) Ca un câine; precum câinii. ◊ A înota ~ a înota dând din mâini și din picioare. 2) Cu dușmănie; dușmănos. 3) În mod chinuitor; greu. ◊ Câine-~ a) cu chiu cu vai; foarte greu; b) de mântuială. /câine + suf. ~ește
A GESTICULÁ ~éz intranz. A face gesturi; a da din mâini. /<fr. gesticuler, lat. gesticulari
A ÎNMÂNÁ ~éz tranz. A da în mână; a preda; a remite. ~ un aviz. ~ o scrisoare. /în + mână
A PREDÁ predáu tranz. 1) (obiecte) A da în mână; a remite. 2) (persoane) A da în puterea cuiva. 3) (lecții, materii de studiu) A expune oral în fața auditoriului (într-o instituție de învățământ) cu scop instructiv; a explica. /<sl. prĕdati
A REMÍTE remít tranz. 1) A da în mână; a da în posesie; a înmâna; a preda. 2) (datorii ale debitorilor) A șterge de pe lista de plată. /<lat. remittere
PULCHRE, BENE, RECTE! (lat.) frumos, bine, drept! – Horațiu, „Ars poetica”, 428. Poetul ironizează glaota criticaștrilor, care elogiază în termeni excesivi pe versuitorii cu dare de mână.
*dáre de mấnă (bogăție) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de mấnă
PUMN s. 1. mână. (I-a dat un ~ de stafide.) 2. (pop. și fam.) scatoalcă, (prin Olt. și Munt.) potârnog, (înv.) buș, chilom. (I-a tras un ~ zdravăn.)
BRÂNCĂ2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. ◊ A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca
CHÉIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis
VRÁBIE vrăbii f. Pasăre sedentară de talie mică, cu cioc scurt și conic, având penaj de culoare brună-cafenie cu dungi negre pe spate și cenușii pe pântece. ◊ ~a mălai visează fiecare se gândește la ceea ce îi trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mână pe cioara din par (sau din gard) mai bine mulțumește-te cu puținul de care dispui, decât să râvnești la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij
prididít, prididítă, adj. 1. (înv.; în forma: pridădit) care a fost dat, predat pe mâna cuiva. 2. (pop.) care este năpădit, copleșit, depășit.
stupái interj., s.m. (înv.) 1. (interj.) marș!; (în expr.) a da stupai = a mâna din urmă. 2. (s.m.) unitate militară aflată în marș. 3. (s.m.) soldat. 4. (s.m.) cotropire a unui teritoriu străin, a unei localități, de către o armată.
PREDÁ, predáu, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva în primire un obiect, un bun care îi revine de drept sau de care trebuie să răspundă; a înmâna, a încredința, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaște învins și a se pune la dispoziția dușmanului, urmăritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva în mâna cuiva care să dispună de el. 3. Tranz. A transmite cuiva în mod sistematic cunoștințele unei discipline (în cadrul unei instituții de învățământ, al unor cursuri speciale); a expune o lecție. – Din sl. prĕdati.
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se dă de pomană celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac împletit care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĩatŭ.
GRÍJĂ s. 1. v. îngrijorare. 2. v. prudență. 3. atenție, vigilență. (Manifestă multă ~.) 4. atenție, interes, preocupare, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, (pop.) păsare, (înv., în Ban. și Transilv.) câștigă. (Fără nici o ~ pentru ...) 5. v. migală. 6. v. protecție. 7. pază, seamă, (fig.) mână. (I l-a dat în ~.)
pomnéată, pomnéși, s.f. 1. (pop.) șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se dă de pomană celor care iau parte la înmormântare. 2. (reg.; în forma: pomnetă) bucată de pânză în care se învelesc oasele unui mort când sunt dezgropate. 3. (reg.) colac împletit care se dă de pomană la înmormântări. 4. (reg.; în forma: pocmet) manșetă la cămășile bărbătești țărănești. 5. (reg.; în forma: pogmată) fâșie împodobită la poalele unei fuste femeiești. 6. (reg.; în formele: pocmată, pogmată) cingătoare de fată împodobită cu cusături. 7. (reg.) guler la o cămașă bărbătească. 8. (reg.) fiecare dintre cele două ațe cu care se leagă cămașa bărbătescă la gât.
MÂNĂTÓR, -OÁRE, mânători, -oare, s. m. și f. Persoană care mână vitele; cioban care dă oile la strungă; strungar. ◊ (Adjectival) Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. – Din mâna + suf. -(ă)tor.
A STRUNGĂRÍ2 ~ésc pop. 1. tranz. (oi) A mâna la strungă. 2. intranz. A da oile la strungă. /strung + suf. ~ări
VOINICEÁSCĂ f. 1) Stil de înot, constând în întinderea concomitentă a ambelor mâini în lături, fără a da din picioare. 2) art. dans popular, executat de patru sau opt flăcăi într-un tempo vioi și însoțit de strigături. 3) Melodie după care se execută acest dans. /voinic + suf. ~ească
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda în mână ceva cuiva. – În + mână.
sulinár, sulinári, s.m. și sulináre, s.n. 1. (s.m.; reg.) variatate de crap de formă lunguiață; sulac. 2. (s.n.; înv. și reg.) tub de canal, pentru scurgerea apei. 3. (s.n.; înv. și reg.) copac tânăr sau trunchi de copac înalt, subțire și drept. 4. (s.n.; înv. și reg.) lemn gros, drept și rotund; carâmbul loitrei carului sau căruței. 5. (reg.) fiecare dintre cele două țepușe de pe coama caselor țărănești; bold, săgeată, suliță, țeapă. 6. (s.n.; reg.) mână curentă. 7. (s.n.; reg.) lăstar dat din tăietura trunchiul unei sălcii.
BÂȚÂÍ, bấțâi, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. A tremura, a mișca nervos și repede din mâini, din picioare sau din cap; a da repede din coadă. – Bâț + suf. -âi.
TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.), A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar.
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica
BRÁCCIO s. n. viola da ~ = violă din sec. XVII, ținută pe mână, din care s-a dezvoltat ulterior viola și violina. (< it. /viola da/ braccio)
MAÉSTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei școli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. II. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)
BÂȚÂÍ, bấțâi, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. A mișca repede din mâini, din picioare sau din cap; a da din coadă. – Din bâț(a) (puțin folosit).
TRANSMÍTE vb. 1. a comunica, a spune, a zice, (înv.) a parastisi, (fig.) a servi. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 2. a prezenta. (Îți ~ salutările lui.) 3. a-i duce. (A-i ~ salutări de la ...) 4. v. înmâna. 5. v. preda. 6. v. împărtăși. 7. v. anunța. 8. a da, a trece, (fam.) a pasa. (~ scrisoarea din mână în mână.) 9. a purta, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 10. v. transfera. 11. a trece. (Maladia s-a ~ de la unul la altul.) 12. v. răspândi. 13. v. propaga. 14. v. emite.
STUPÁI interj. (Înv., exprimă o comandă) Înainte! marș! ◊ Expr. A(-i) da cuiva stupai = a goni pe cineva, a mâna din urmă, a alunga. – Rus stupat'.
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.
PRINS2, -Ă, prinși, -se, adj. 1. Care a căzut în mâinile cuiva, care este lipsit de libertate; captiv. ◊ Expr. A se da prins = a se recunoaște învins, a se preda. ♦ (Despre încheieturi, articulații etc.) Anchilozat. 2. Ocupat cu diverse treburi, copleșit de treburi. 3. (Despre lapte) Închegat, coagulat; bătut. – V. prinde.
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în lucrăturile românești. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță.
A MIȘCÁ mișc 1. tranz. 1) A face să se miște. 2) fig. (persoane) A determina la acțiune; a îndemna. 3) fig. A face să trăiască anumite emoții, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba poziția, clătinând dintr-o parte în alta. ~ din mâini. ~ din coadă. 2) (despre ființe) A (mai) fi în viață; a da (încă) semne de viață. Accidentatul mișcă. 3) (despre afaceri, întreprinderi, acțiuni etc.) A se dezvolta în mod progresiv și prosper. 4) fig. (despre persoane) A vădi anumite cunoștințe sau deprinderi într-un anumit domeniu. /Orig. nec.
BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.) mână ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se târî etc.) pe (sau în) brânci = a merge (sau a fugi etc.) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brânci = a munci până la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.
PRESTIDIGITATÓR, prestidigitatori, s. m. 1. Specialist în prestidigitație (care dă reprezentații publice); scamator. 2. Fig. Persoană care posedă o mare agilitate a mâinilor. – Din fr. prestidigitateur.
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut2. – Din fr. shooter.
scart, scárturi, s.n. (reg.) 1. (în unele jocuri de cărți) punere de o parte a unor cărți, pentru a fi schimbate cu altele; cărțile puse astfel de o parte. 2. (în expr.) a pune în scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea în mână cărți de o anumită culoare. 3. șaizeci și șase. 4. material de pălărie care nu se valorifică, datorită calității sale inferioare.
DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și dibuiesc] – Et. nec.
PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
PÉNSĂ ~e f. 1) Instrument de metal format din două brațe unite la unul dintre capete, folosit pentru apucarea obiectelor care nu pot fi (sau nu trebuie) luate cu mâna. 2) Cută interioară făcută la o haină pentru a-i diminua dimensiunile și a-i da o anumită formă. /<fr. pince
PLACÁJ s. n. 1. placă de lemn prin încleierea mai multor foi de furnir așezate unele peste altele, servind la confecționarea de mobile, panouri etc. 2. îmbrăcăminte de protecție sau cu caracter estetic din piatră, cărămidă, lemn etc. a unui element de construcție, obiect de lemn etc., pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. (rugbi) oprirea din acțiune a unui jucător prin imobilizare cu mâinile. (< fr. placage)
GEST, gesturi, s. n. 1. Mișcare a mâinii, a capului etc. care exprimă o idee, un sentiment, o intenție, înlocuind uneori vorbele sau dând mai multă expresivitate vorbirii. 2. Faptă sau purtare dictată de un anumit scop, de anumite interese, având o anumită semnificație etc. – Din fr. geste, lat. gestus.
FRÁGED ~dă (~zi, ~de) 1) (despre plante, ființe) Care este la început de dezvoltare; tânăr de tot. Iarbă ~dă. 2) (despre legume, carne etc.) Care fierbe repede și se taie ușor cu dinții. 3) (despre obraji, mâini etc.) Care are finețe și gingășie tinerească. /<lat. fragilus
PLACÁJ s.n. 1. Placă obținută prin încleierea mai multor foi de furnir așezate unele peste altele; se folosește la confecționarea de mobile, de panouri etc. 2. Înveliș de piatră, de cărămidă, de lemn etc. cu care se acoperă un element de construcție, un obiect de lemn etc. pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. Oprirea din acțiune a unui jucător la rugbi prin imobilizare cu mâinile; placare. [< fr. placage].
ACÓLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășețe limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân') pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și acoló] – Lat. eccum-[i]lloc.
ACÓLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. Dintr-acolo = din acel loc. Într-acolo = spre acel loc. De acolo = din locul de unde pornește o acțiune sau o mișcare. De pe acolo = cam din acel loc. ♢ Expr. Pân' pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai în față (sau în mână etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (în clipa de față)? (Fam.) Fugi de-acolo! = da de unde! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și: acoló] – Lat. eccum-[i]lloc.
CRÚCE ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortură, pe care erau pironiți osândiții la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, făcut din două bucăți de lemn, din piatră sau din metal așezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul creștinismului. 3) Simbol al creștinismului, constând dintr-un gest făcut cu degetele mâinii drepte, care este dusă de la frunte la piept și de la un umăr la altul. ◊ Fă-ți ~! dă-ți seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în formă de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea căruței. 6) (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; treflă. damă de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis
DÁRE dări f. 1) v. da. ◊ ~ de seamă raport asupra unei activități pentru o anumită perioadă. ~ pe față (sau în vileag) divulgare. Cu ~ de mână înstărit; avut; bogat. 2) înv. Plată obligatorie (în bani sau în natură) vărsată de cetățeni în bugetul statului; dajdie; impozit. /v. a da
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini, punea sarea și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar.
BUZUNÁR, buzunare, s. n. Un fel de pungă cusută la haine, în care se țin lucruri mărunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poartă în buzunar: p. ext. de format sau de proporții mici. ◊ Expr. A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. Bani de buzunar = sumă mică de bani, prevăzută pentru cheltuieli mărunte. A da din buzunar = a plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunár s. n.] – Ngr. buzunári.
BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ.
PRÍZĂ s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 3. Priză de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priză = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mică porție de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorală a unui medicament făcută la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stâncă. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Poziția mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesă de șah) În priză = amenințată să fie capturată. 9. Priză directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. [< fr. prise].
CIOLÁN ~e n. 1) Os de animal tăiat. ◊ A da (cuiva) un ~ de ros a promova pe cineva într-un post avantajos, din care se poate trage anumite foloase. A scăpa ~ul din mână a pierde o situație privilegiată. A umbla după ~e a căuta venituri ușoare. 2) Parte a corpului omenesc; mădular; membru. 3) Parte constitutivă a scheletului; os. ◊ A-și odihni ~ele a se întinde pentru odihnă. A-i trece (cuiva) ~ prin ~ a fi foarte obosit. A i se m**a ~ele a se slei de puteri. A-i rupe (sau a-i m**a, a-i frânge) (cuiva) ~ele a bate foarte tare (pe cineva). A-i putrezi ~ele a fi mort de mult timp. A-i rămâne ~ele (pe undeva) a muri prin străini. /<sl. țlanu
BUZUNÁR, buzunare, s. n. Un fel de pungă interioară cusută la haine, în care se țin lucruri mărunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poartă în buzunar: p. ext. de format sau de proporții mici; de valoare redusă. Ediție de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat să cheltuiască mereu. Bani de buzunar = sumă de bani pentru cheltuieli mărunte. A da din buzunar = a plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunár s. n.] – Din ngr. buzunára.
AZVÂRLÍTĂ, azvârlite s. f. (Reg.) Distanță (relativ) mică, socotită dintr-un punct oarecare până la locul unde ar putea ajunge bătaia puștii, un obiect aruncat cu mâna etc. ◊ Expr. De-a azvârlita = numele unui joc de copii care constă în azvârlirea cât mai departe a unei pietre, a unui băț etc. A da (cu ceva) de-a azvârlita = a arunca (ceva) cât colo. [Formă gramaticală: (în expr.) azvârlita] – V. azvârli.
FÂLFÂÍ, pers. 3 fấlfâie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A da din aripi, producând zgomotul caracteristic care însoțește zborul. 2. Intranz. și tranz. A (se) legăna (o pânză, un steag, o batistă etc.) în bătaia vântului sau prin mișcarea mâinii; a flutura. 3. Intranz. (Despre o flacără) A pâlpâi. [Var.: fâlfăí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
PẤLNIE, pâlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce) palmele pâlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute și) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în formă de pâlnie (1), care amplifică sunetele. ◊ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de formă conică, formată în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leagă galeria superioară cu cea inferioară a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 5. Locul unde se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip. 6. Tub care servește unor animale cefalopode la mișcare. – Et. nec.
CĂDEÁ vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajeră.) 2. v. prăbuși. 3. a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pământ.) 4. a se prăbuși, a se prăvăli. (Apa ~ de la înălțime, formând o cascadă.) 5. a scăpa. (Îi ~ pâinea din mână.) 6. a sări. (I-au ~ patru nasturi de la haină.) 7. v. lăsa. 8. a se așeza, a se așterne, a se depune, a se lăsa, a pica. (A ~ bruma peste câmpii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravănă.) 10. v. apleca. 11. v. atârna. 12. a eșua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sărbătoarea a ~ într-o sâmbătă.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi să stăm pasivi?) 19. v. reveni.
DESÉN s.n. 1. Prezentare grafică a unui obiect printr-o îmbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente; desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc.; desene animate = înșiruire de desene care reprezintă fazele unei mișcări și care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor ființe vii cinematografice. V. animație. 2. Arta și tehnica de a desena. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].
BUZUNÁR ~e n. Săculeț cusut la o haină, mai ales pe partea ei interioară, pentru a ține diferite obiecte mici de uz personal (batistă, pieptene, portmoneu etc.) sau în scopuri decorative. ◊ De ~ care încape în buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poartă în buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hoț de ~e hoț de lucruri mărunte. A da (sau a pune, a plăti) din ~ a plăti din banii proprii o pagubă pentru care nu ești vinovat. A avea (sau a băga) pe cineva în ~ a avea pe cineva în puterea sa. A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.
MANÉVRĂ s.f. 1. Manevrare. 2. (Mil.; la pl.) Pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă; (p. ext.) deplasare a unei armate sau a unei flote pe câmpul de luptă pentru a da inamicului o lovitură neașteptată. 3. Totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. ♦ (Mar.) Frânghie folosită la legarea și mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 4. (Fig.) Uneltire, intrigă, mașinație. [Cf. fr. manoeuvre, rus. manevr, germ. Manöver < lat. manus – mână, opera – lucru].
CEAS1 ~uri n. 1) Unitate de măsură a timpului (egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi); oră. Un ~ și jumătate. 2) Interval (scurt) de timp. ◊ Cu ~urile (sau cu ~ul) foarte mult timp. ~ul morții momentul de sfârșit al vieții. ~ul încercărilor moment în care cineva trebuie să dea dovadă de tărie de caracter și de prezență de spirit. Într-un ~ rău (sau greu) într-un moment neprielnic, nefast. Într-un ~ bun într-un moment prielnic. Din ~ în ~ foarte curând. În ~ul al doisprezecelea în ultima clipă. 3) Lecție predată timp de 45 de minute într-o instituție de învățământ; oră. ~ academic. 4) Aparat care măsoară și indică timpul; ceasornic. ~ de mână. ~ de masă. ~ de buzunar. ~ de perete. ◊ A merge ca ~ul a funcționa foarte bine. /<sl. țasi
PIEPT1 ~uri n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului cuprinsă între gât și abdomen; torace. ◊ Coșul ~ului cavitate toracică. Boală de ~ tuberculoză pulmonară. Luptă ~ la ~ luptă în care adversarii se află unul lângă altul; luptă corp la corp. Cu ~ul deschis fără frică. Cu capul în ~ cu capul în jos, aplecat. Cu mâinile (încrucișate) la ~ fără a face ceva; fără treabă. Cu mâinile pe ~ decedat. A strânge la ~ a cuprinde; a îmbrățișa. A se bate cu pumnii în ~ a se lăuda peste măsură. A ține ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe această parte a corpului folosită în alimentație. ~ de găină. 3) la sing. Organ-pereche de secreție a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; țâță; sân; mamelă. ◊ A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte (în perioada de alăptare). 4) Coastă de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus
FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.
DEPLASÁ vb. 1. v. merge. 2. v. muta. 3. a se da, a se duce, a merge. (Se ~ cu doi pași înapoi.) 4. v. duce. 5. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) mișca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vâșca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.) 6. a duce. (A ~ lingura la gură.) 7. a mișca, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gură.) 8. v. circula. 9. v. trece. 10. a împinge, a mâna. (Vântul ~ departe frunzele căzute.) 11. a aluneca. (Un strat de roci s-a ~.) 12. v. luxa. 13. v. acționa. 14. v. schimba.