Dex a da pe fata

IVEALA s. f. (Rar) Ivire. ◊ Expr. A iesi la iveala = a aparea, a se infatisa; a se descoperi. A scoate (sau a da) la iveala = a da pe fata, a face cunoscut, evident; a face sa fie vazut; a tipari. – Ivi + suf. -eala.

MARTURISI, marturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a sustine. ♦ Spec. A face o depozitie in fata unei instante. ♦ (Inv.) A propovadui, a predica o credinta, o invatatura morala. 2. Intranz., Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaste (ca adevarat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe fata, a arata fara ocol. 5. Tranz. si refl. A (se) destainui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DIVULGA, divulg, vb. I. Tranz. A face ca o taina sa fie cunoscuta de cineva sau de multa lume; a da in vileag, a da pe fata. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neindreptatite sa le cunoasca. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.

A DESCOPERI descopar tranz. 1) (obiecte, fiinte) A lipsi de ceea ce acopera lasand sa se vada. ~ o caldare. ~ o casa. 2) A scoate la iveala (cautand sau din intamplare); a gasi; a afla. 3) (lucruri, fenomene etc. necunoscute) A face pentru prima data. 4) fig. A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. 5) fig. (taine, secrete etc.) A face cunoscut publicului larg; a destainui; a dezvalui; a divulga. 6) (flancul unei armate) A lasa neaparat; a expune unui atac. /<lat. disco[o]perire

A DESTAINUI destainui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti etc.) A comunica in mod confidential; a incredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui

A EXTERIORIZA ~ez tranz. (ganduri, idei, sentimente etc.) A face sa se exteriorizeze; a da pe fata. [Sil. -ri-o-] /<fr. exterioriser

A MARTURISI ~esc tranz. 1) (lucruri stiute sau banuite, intamplate etc.) A face cunoscut; a da pe fata; a declara. 2) pop. A admite ca real; a considera ca veritabil; a recunoaste. 3) A adeveri prin fapte reale; a proba; a dovedi; a demonstra. /<sl. marturisati

A VADI ~esc tranz. 1) A scoate la iveala; a remarca; a releva; a decela; a evidentia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a da de gol; a trada; a destainui. /<sl. vaditi

VILEAG n. inv. Numar mare de oameni in dezordine; multime; gloata. ◊ A da (sau a scoate) in ~ a face cunoscut in public; a scoate la iveala; a da pe fata. /<ung. vilag

DECONSPIRA vb. I. tr. A descoperi, a da pe fata o conspiratie; a dezvalui un secret. ♦ refl. A se trada, a-si dezvalui identitatea ascunsa. [p.i. deconspir. / et. incerta].

colaci, colacesc, vb. IV (reg.) 1. a recomanda cuiva pe cineva pentru casatorie, a-i gasi nevasta; a peti. 2. a recomanda pe cineva strain sa se aciuieze undeva. 3. a cauta favoarea cuiva. 4. a sfatui de rau pe cineva. 5. (inv.) a cauta, a cerceta. 6. a minti. 7. a da pe fata, a denunta. 8. (refl.; despre animale) a se pripasi. 9. (refl.) a se incolaci.

DEMASCA vb. I. tr. A scoate (cuiva) masca. ♦ (Fig.) A face cunoscut, a da pe fata, a dezvalui (caracterul, planurile, conduita, intentiile cuiva). [P.i. demasc. / cf. fr. demasquer].

aievea (ea dift.) si aiave (vechi) adv. (a 4 si vsl. iavie. V. ivesc). Vechi. Pe fata, fatis. Azi. In realitate, chear in fiinta: o soapta de sus aievea mi-a spus (P. P.). Vechi. A face aievea, a da pe fata, a da in vileag. V. aidoma.

NETED ~da (~zi, ~de) 1) (despre suprafete) Care nu are ridicaturi sau adancituri. 2) (despre piele sau parti ale corpului) Care nu are zbarcituri; lipsit de riduri. fata ~da. 3) (despre par) Care este neondulat; lins. 4) fig. Care este ajustat; fara asperitati. /<lat. nitidus, ~a

MACHIA vb. I. tr., refl. A(-si) da fetei o anumita infatisare cu ajutorul fardurilor; a (se) grima. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. maquiller].

CHERUBISM s. n. boala rara prin displazia fibroasa a maxilarului inferior, care da fetei unui copil aspectul bucalat de ingeras. (< fr. cherubisme)

ginere (gineri), s. m. – 1. Sotul unei femei, in raport cu parintii acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. ziner. Lat. gener (Puscariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; daR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvint comun in toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „barbat casatorit” pe care Sandfeld 37 il presupune, deducindu-l din ngr. γαμβρός; indica numai persoana casatorita, din punctul de vedere al inrudirii sale spirituale cu socrii, sau in cursul ceremoniei de nunta. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva sa-i fie ginere, a-si da fata dupa cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).

daRE, dari, s. f. Actiunea de a da². ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. dare la semn = tragere la tinta. dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. dare la lumina = publicare, tiparire. dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da².

VADI, vadesc, vb. IV. Tranz. A face sa fie evident, a dovedi, a demonstra, a arata. ♦ a da pe fata, a denunta, a demasca. – Din sl. vaditi.

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.

CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

CIUTA, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaica. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu miscari vioaie si pline de eleganta. – Cf. alb. shute.

MARITA, marit, vb.I 1. Refl. (Despre femei) A se casatori. ♦ Tranz. A da o fata in casatorie. ◊ Compus: (Bot.) marita-ma-mama = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un pret derizoriu un lucru nefolositor sau de proasta calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, conceptii etc.) A tine pe cineva sau ceva sub influenta sau stapanirea sa; a stapani. ♦ Refl. A reusi sa nu-si dea pe fata sentimentele, gandurile etc. a se retine, a se stapani. 2. Tranz. si intranz. A intrece (cu mult) prin inaltime lucrurile sau fiintele inconjuratoare, a se inalta deasupra tuturor. 3. Intranz. si tranz. A se impune prin numar sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (intr-o competitie sportiva). – Din fr. dominer, lat. dominari.

PARI, parasc, vb. IV. Tranz. (Folosit si absol.) 1. A se plange de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a invinui. ♦ a da pe fata in mod rautacios faptele cuiva, adesea exagerand sau mintind; a vorbi de rau; a denunta. 2. (Inv.) A da pe cineva in judecata, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)reti.

DESCOPERI, descopar, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoana ceea ce le acopera. ♦ Refl. A-si scoate palaria, caciula etc. ♦ Fig. A lasa neocrotit, neaparat, expus unui atac. A descoperi aripa dreapta a unei armate. ♦ A face sa nu aiba acoperire legala. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) da pe fata, a (se) dezvalui, a (se) da de gol, a (se) trada. 2. A gasi un lucru cautat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune in bataie de joc cuiva care face caz de un lucru stiut, cunoscut de toata lumea. ♦ A patrunde o taina, un mister. – Lat. disco(o)perire.

PETIC, petice, s. n. 1. Fasie (nu prea mare) taiata, rupta sau ramasa dintr-o tesatura, dintr-o bucata de piele, dintr-o hartie etc.; spec. bucata dintr-un material cu care se repara, prin aplicare si coasere sau lipire, obiecte de stofa, de piele etc. rupte sau gaurite. ◊ Expr. Si-a gasit sacul peticul sau cum e sacul, si peticul, se spune despre doi insi asociati care au aceleasi cusururi. (A nu se mai tine) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrentuite. A-si da in petic = a-si da pe fata, a-si arata, fara voie, anumite cusururi. 2. Suprafata mica de teren (cultivabil). 3. P. a**l. Bucata, portiune mica din ceva (in raport cu intregul). Se vede ici-colo cate un petic de zapada. [Var.: petec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

VEVERITA, veverite, s. f. Mamifer rozator de talie mica, cu blana roscata sau neagra pe spate si alba pe piept, cu coada lunga si stufoasa, care traieste pe arbori (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. veverica.

DUDUCA, duduci, s. f. Termen de politete care se dadea altadata fetelor si femeilor tinere de la oras. – Cf. tc. dudu „doamna armeanca sau grecoaica”.

TRAda, tradez, vb. I. 1. Tranz. A insela in mod voit si perfid increderea cuiva, savarsind acte care ii sunt potrivnice, pactizand cu dusmanul etc. ♦ A fi neloial fata de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduita, a dovedi inconsecventa fata de o actiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate in dragoste sau in casnicie; a insela. 2. Tranz. (Despre facultati fizice sau psihice) A nu mai functiona (bine), cauzand dificultati. Memoria il tradeaza. 3. Tranz. si refl. A (se) da pe fata; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.

RICTUS, rictusuri, s. n. Contractie a muschilor fetei, care da figurii expresia de ras crispat; strambatura a gurii provocata de aceasta contractie, care apare in unele boli ale sistemului nervos si da impresia de ras fortat. – Din fr., lat. rictus.

DEMASCA, demasc, vb. I. Tranz. si refl. 1. A(-si) scoate masca. 2. Fig. A (se) arata in adevarata lumina, a(-si) da pe fata planurile, actiunile, gandurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o actiune ascunsa. – Din fr. demasquer.

DESTAINUI, destainuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveala o taina, un gand ascuns; a marturisi, a divulga. 2. Refl. A-si da pe fata gandurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe fata, a iesi la iveala; a se trada. [Prez. ind. si: destainui] – Des¹- + tainui.

CUPEROZA, cuperoze, s. f. Inflamatie cronica a glandelor cutanate ale fetei. ♦ Nume dat vinisoarelor rosii sau vinete care apar la oamenii in varsta in jurul nasului si pe umerii obrajilor. – Din fr. couperose.

COLT² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

DOTA ~e f. Avere sau suma de bani care se da unei fete cand se marita; zestre. /<fr. dot, lat. dos, dotis

MASCA masti f. 1) Obiect dintr-un material rigid (stofa, carton etc.) reprezentand o fata de om sau figura unui animal, cu care se acopera fata pentru a-si schimba aspectul natural. ~ de carnaval. ◊ A-si scoate (a-si arunca, a-si lepada) ~a a-si da pe fata firea sau intentiile. 2) Persoana mascata. 3) Strat de fard de pe fata celui machiat; machiaj. 4) Ansamblu de procedee menite sa sustraga vederii inamicului un obiectiv militar. /<fr. masque, germ. Maske

OCOL² ~uri n. 1) Miscare in jurul unui punct sau loc; inconjur. ◊ ~ul pamantului (sau lumii) calatorie indelungata, prin multe regiuni si tari. 2) Deplasare in spatiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care inconjoara; care ocoleste. Cu ~uri pe departe; indirect. Fara ~uri a) fara a inconjura; b) drept in fata. A da ~ a se invarti pe langa cineva sau ceva. /<bulg. okolu

A TACEA tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca pestele, ca pamantul) a nu rosti nici un cuvant. Taci si inghite nu te opune. 2) A inceta sa planga, sa rada sau sa vorbeasca. ◊ Taca-ti gura (sau taci din gura)! Termina odata! 3) fig. A inceta de a se mai manifesta; a amuti. Vantul tace. 2. tranz. rar A tine in taina; a nu da pe fata; a tainui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. ta-cea] /<lat. tacere

A TALMACI ~esc tranz. 1) (texte) A transpune dintr-o limba in alta; a talcui; a traduce. 2) (lectii, teme, fenomene, fapte etc.) A expune clar, comentand pe larg; a talcui; a lamuri; a explica. 3) A supune unei interpretari personale. 4) a da pe fata; a exterioroza. /<sl. tlumatiti

cristata, cristate, s.f. (reg., inv.) colac cu cruce la mijloc dat de fetele mari, la Pasti, flacailor pe care-i iubesc.

ANONIM, -A, anonimi, -e, adj. (Despre persoane) Care nu-si da pe fata numele; al carui nume ramane necunoscut; (despre un text) fara nume de autor. ♦ (Substantivat, f.) Scrisoare nesemnata. ♦ Fig. Nestiut, necunoscut. ♦ Societate anonima = societate reprezentand principala forma de organizare a intreprinderilor capitaliste, alcatuita prin asocierea mai multor actionari. – Fr. anonyme (lat. lit. anonymus).

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

CAPITULA, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armata, p. ext. despre un stat) A inceta ostilitatile si a se preda invingatorului, in conditiile dictate de acesta. ♦ Fig. (Despre oameni) A da inapoi in fata piedicilor sau a greutatilor; a nu mai continua o actiune, o discutie; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare.

INTREPID, -A, intrepizi, -de, adj. (Livr.) Care nu da inapoi in fata greutatilor, care infrunta pericolul; brav, curajos, indraznet, cutezator. – Din fr. intrepide, lat. intrepidus.

INZESTRA, inzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cand se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o intreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – In + zestre.

SPETA, spete, s. f. 1. Specie. 2. Pricina adusa spre rezolvare inaintea unui organ de jurisdictie. ◊ Loc. adv. In speta = in cazul de fata, in cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espece.

ASISTENT, -A, asistenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata la ceva. 2. S. m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic in invatamantul superior, inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent.

ARAMA, (2) aramuri, s. f. 1. Metal de culoare rosiatica, extrem de maleabil, de ductil si foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-si da arama pe fata = a-si arata adevaratul caracter (nemairespectand convenientele sociale, politetea). 2. (La pl.) Obiecte facute din arama (1). – Lat. *aramen (= aeramen).

LUPA, lupe, s. f. 1. Instrument optic alcatuit dintr-o lentila convergenta sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind asezate in fata unui obiect, dau o imagine marita a acestuia. 2. (In siderurgie) Bucata de otel buretos amestecat cu zgura, obtinuta prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe.

DOTA, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o institutie, o intreprindere etc. cu cele necesare desfasurarii activitatii; a inzestra. 2. A pune la dispozitia unei institutii sau unei intreprinderi fondurile banesti necesare desfasurarii activitatii. 3. A da dota unei fete. 4. Fig. A inzestra cu calitati intelectuale, sufletesti. – Din fr. doter, lat. dotare.

TAIOS, -OASA, taiosi, -oase, adj. I. (Despre obiecte) Care este ascutit, dur si poate taia; ascutit. II. Fig. 1. (Despre vant, ger etc.) Care biciuieste trupul sau fata, care iti da senzatia ca te taie. 2. (Despre privire, glas etc.) Patrunzator, aspru, ascutit. 3. (Despre vorbe, stil etc.) Muscator, caustic. – Taia + suf. -os.

RETRAGE, retrag, vb. III. 1. Tranz. A trage inapoi. ♦ A scoate, a lua inapoi un lucru. ♦ Refl. A iesi voluntar dintr-o institutie, dintr-o functie etc.; a renunta la... 2. Refl. A merge, a pleca (inapoi); a se indeparta. ♦ A da inapoi din fata dusmanului, a efectua operatia de retragere. ♦ A se da deoparte. ♦ A parasi un loc, o incapere. ♦ A se izola. 3. Tranz. Fig. A retracta. 4. Refl. (Despre ape curgatoare) A reintra in albie dupa revarsare. – Re¹- + trage (dupa fr. retirer).

ARAMA aramuri f. 1) Metal de culoare rosiatica, maleabil, ductil, bun conducator de caldura si de electricitate, intrebuintat in industrie; cupru. ◊ A-si da ~a pe fata (sau a-si arata ~a) a-si arata adevaratul caracter, adevarata fire (rea). 2) la pl. Obiecte facute din arama. [G.-D. aramei] /<lat. aramen

A FARda ~ez tranz. (fata, buzele) A da cu fard; a machia. /<fr. farder

A GRIMA ~ez tranz. (actori, fata lor) A da cu grima (pentru a capata infatisarea ceruta de rol); a machia. /<fr. grimer

A SE GUDURA ma gudur intranz. 1) (despre caini) A-si manifesta atasamentul fata de stapan, tarandu-se in fata lui si dand din coada. 2) fig. (despre oameni) A se lingusi (pe langa cineva), manifestand servilism. /<alb. gudulis

A MACHIA ~ez tranz. 1) (fata, buzele) A da cu fard; a farda. 2) (mai ales actori) A da cu fard ca sa capete o alta infatisare; a preschimba prin fardare. [Sil. ma-chi-ai /<fr. maquiller

MARTOR ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care asista sau a asistat la desfasurarea unui eveniment. 2) Persoana care da lamuriri in fata unui organ judiciar in legatura cu anumite fapte, pe care le cunoaste si care pot ajuta la solutionarea unui proces. 3) inv. Persoana care insotea pe fiecare dintre participantii la un duel. 4) tehn. Punct fix dupa care se fac masuratori in lucrarile de constructii. /<lat. martyr

A RATINA ~ez tranz. (tesaturi) A supune unei operatii de rasucire a fibrelor scamosate de pe fata, pentru a da un aspect buclat sau valuros. /<fr. ratiner

A SE RETRAGE ma retrag intranz. 1) A se intoarce, mergand spre locul de pornire. 2) A se da deoparte; a se duce intr-o parte. 3) A pleca, parasind un loc. 4) (despre armate) A da inapoi in fata inamicului. 5) A parasi un domeniu de activitate sau o functie. 6) A se departa de tumultul vietii, traind in singuratate; a se pustnici; a se inchide; a se izola. ~ la tara. 7) (despre ape) A reintra in albie (dupa revarsare). 8) (despre mare) A fi in reflux. /re- + a trage

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere

FIDEISM s.n. 1. Conceptie filozofica irationalista care da credintei prioritate fata de stiinta sau pune credinta pe acelasi plan cu stiinta. 2. Conceptie irationalista, dezavuata de biserica, potrivit careia credinta ar depinde mai ales de sentiment, putand ajunge singura la adevaruri superioare, inaccesibile ratiunii. [Pron. -de-ism. / < fr. fideisme, cf. lat. fides – credinta].

DOTA vb. I. tr. 1. A prevedea (o institutie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. A da dota unei fete la casatoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

DOTA vb. tr. 1. a utila (o institutie, o intreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

TRADUCE vb. I. tr. 1. a transpune dintr-o limba in alta; a talmaci. ◊ (spec.) a restabili un text telegrafic pe baza semnalelor receptionate. 2. (fig.) a exprima, a reda (prin arta). 3. a ~ in viata = a infaptui, a pune in aplicare. 4. (tehn.) a transforma o marime de o anumita natura intr-o marime de o alta natura. 5. (jur.) a cita in fata justitiei, a da in judecata. 6. (fam.) a insela (in dragoste). II. tr., refl. a (se) manifesta, a (se) exprima (prin). (< lat. traducere, dupa fr. traduire)

pre- Pref. verbal care indica repetitia sau insistenta. Lat. per-, cf. de ex. sara „a pune sare”, fata de a presara „a imprastia” sau „a risipi” linge „a da cu limba” fata de a prelinge „a picura”. S-a confundat formal cu pre- ‹ lat. prae-, frecvent in formatii neologice si mai rar in formatii traditionale, care arata anterioritatea: cf. seara „amurg”, preseara „ajun”. Din cauza asemanarii, a substituit uneori pref. sl. pre-, cf. pribeag, primejdie, prisaca (Nandris, R. istorica rom., II, 407; Rosetti, II, 45).

ARAMA, (2) aramuri, s. f. 1. Cupru. ◊ Expr. A-si da arama pe fata = a-si arata fondul ascuns (si rau) al firii. 2. (La pl.) Obiecte facute din arama (1). – Lat. *aramen (= aeramen).

ASISTENT, -A, asistenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata. 2. S. m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ◊ Asistent (universitar) = grad in invatamantul superior, mai mare decat preparatorul si inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Fr. assistant (lat. lit. assistens, -ntis).

BUBA, bube, s. f. 1. Nume dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe fata, s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care se ivesc in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rana. 2. Fig. Punct slab, parte delicata a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Ii stiu eu buba = stiu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

CAPITULA, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armata, p. ext. despre un stat) A se preda invingatorului, in conditiile dictate de acesta. ♦ Fig. A da inapoi in fata piedicilor sau a greutatilor; a ceda. – Fr. capituler (lat. lit. capitulare).

bucsan si bocsan, -a adj. (probabil, d. Bocsa, o localitate). Un fel de boi moldovenesti ososi buni de munca. (Vacile bucsane se ingrasa bine, nu fata des si dau lapte putin).

ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

EXAGERA, exagerez, vb. I. Tranz. A prezenta un fapt in dimensiuni marite fata de realitate, a da proportii, a amplifica peste masura; a deforma realitatea prin marirea proportiilor unui fapt. – Din fr. exagerer, lat. exagerare.

PLAFON, plafoane, s. n. 1. Suprafata interioara a planseului superior al unei incaperi; tavan, bagdadie. 2. Cifra-limita, limita valorica (maxima) in cadrul unor operatii financiare, care nu poate fi depasita. ◊ Plafon de casa = limita pana la care se pot pastra in permanenta intr-o casierie sume pentru efectuarea unor plati curente. 3. Nivel maxim al unei marimi (viteza, turatii etc.) pe care il poate atinge un sistem tehnic. 4. Inaltime la care se gaseste, la un moment dat, suprafata inferioara norilor fata de sol. 5. Altitudine maxima la care se poate urca o aeronava. – Din fr. plafond.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

VECINATATE, vecinatati, s. f. I. 1. Starea, situatia cuiva sau a ceva care este, se afla, locuieste, traieste alaturi, in apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai multi vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; imprejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alaturi sau in apropiere (fata de altii sau fata de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumanie, iobagie. – Lat. vicinitas, -atis.

PUDRA, pudrez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) da cu pudra (pe fata), a (se) farda cu pudra; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subtire de pulbere (de faina, de zahar etc.). – Din pudra. Cf. fr. poudrer.

FIDEISM s. n. Conceptie care da prioritate credintei religioase fata de stiinta ori le pune pe acelasi plan. – Din fr. fideisme.

RATINA, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat fetei unei tesaturi. – Din fr. ratiner.

SCART interj. 1. Cuvant care imita zgomotul ascutit, strident produs de usi, roti etc. ♦ Cuvant care imita zgomotul ascutit, alternativ al unui lucru care se misca cand intr-un sens, cand in altul. ♦ Compus; (depr.) scarta-scarta-pe-hartie s. m. = functionar, contopist. 2. Cuvant care imita zgomotul caracteristic produs de incaltaminte in timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la incaltaminte, pentru a o face sa scartaie in timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamatie de dezaprobare, de impotrivire sau de dispret fata de afirmatia cuiva; da' de unde! vorba sa fie! [Var.: scarta, scartai interj.] – Onomatopee.

SULIMENI, sulimenesc, vb. IV. Tranz. si refl. (Inv.) A(-si) da cu suliman pe fata; a (se) farda. [Var.: sulemeni vb. IV] – Din suliman.

CITIRE ~i f. v. A CITI. ◊ A da ~ a citi in fata publicului. Carte de ~ manual pentru clasele primare. /v. a citi

FRONT ~uri n. 1) Teritoriu pe care se desfasoara actiuni militare in timp de razboi. 2) Grupare operativa compusa din mai multe armate, aflata sub o comanda unica pe un astfel de teritoriu. ~ul de nord. 3) Formatie de militari, de elevi sau de sportivi, aliniati cu fata la persoana care da dispozitii. 4) Sfera de activitate; domeniu; taram. ~ ideologic. 5) fig. Grupare de forte obstesti in vederea unei activitati comune. 6) fig. Partea din fata a ceva. /<fr. front

PALID ~da (~zi, ~de) 1) (despre fata) Care este de culoare galben-albie (din cauza unei boli, a unei emotii). 2) (despre persoane) Care are fata cu o astfel de culoare. 3) (despre lumina) Care este lipsit de intensitate; fara stralucire; pal; stins. 4) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; putin intens. 5) fig. Care este lipsit de expresie, de colorit; inexpresiv; decolorat; fad; sters. Expunere ~da. /<lat. pallidus, it. pallido

A PUDRA ~ez tranz. 1) (fata, pielea, parul) A da cu pudra (pentru a face sa capete un aspect placut, pentru a trata, a proteja etc.). 2) (preparate culinare, in special copturi) A presara cu zahar pudra. /<fr. poudrer

RAC¹ raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea bruna-verzuie (rosie dupa fierbere), avand prima pereche de picioare in forma de cleste. ◊ Rosu ca ~ul cu fata foarte rosie. A da inapoi (sau indarat) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelatie situata in dreptul Soarelui, cand acesta ajunge la solstitiul de vara. ◊ Tropicul ~ului paralela de 23°27' latitudine nordica. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douasprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare maligna constand din inmultirea excesiva a celulelor cu distrugerea tesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku

intaia vb. I (inv.) a avea intaietate fata de cineva; a da cuiva intaietate, prioritate.

JURISCONSULT s.m. 1. (In Roma antica) Persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. 2. Specialist care da consultatii in probleme de drept. 3. Specialist in stiintele juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. [< fr. jurisconsulte, cf. lat. iurisconsultus].

MANIFESTA vb. I. 1. tr., refl. A (se) vadi, a (se) arata, a (se) face cunoscut. ♦ A (se) da (fara voie) pe fata, a (se) trada. 2. intr. A participa la o manifestatie, a face o manifestatie. [P.i. (1) manifest si (2) -tez, 3,6 -ta. / < fr. manifester, cf. lat. manifestare].

RATINA vb. I. tr. (Text.) A da un aspect buclat fetei unei tesaturi. [< fr. ratiner].

RATINA vb. tr. a da un aspect buclat fetei unei tesaturi. (< fr. ratiner)

AVANPREMIERA, avanpremiere, s. f. Spectacol dat ca ultima repetitie in fata unui cerc de specialisti si invitati. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. avant-premiere.

GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.

INCREDERE s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. Om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.

PUDRAT, -A, pudrati, -te, adj. dat, acoperit cu pudra; cu fata acoperita de un strat de pudra; pudruit. – V. pudra.

fata, fate, s. f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de peste mic (care inoata repede). 2. (Fam.) Femeie care se fataie. – Din fatai (derivat regresiv).

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

NASTE, nasc, vb. III. 1. Tranz. A aduce pe lume un copil, a da viata unui copil. ♦ A fata. 2. Refl. A capata viata, a veni pe lume, a incepe sa traiasca. ◊ Intranz. Ce naste din pisica soareci mananca. 3. Tranz. Fig. A crea, a plasmui, a produce; a provoca, a starni. 4. Refl. Fig. A se forma, a se ivi, a se isca, a aparea. – Lat. nascere.

DOTA, dote, s. f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete cand se marita; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, -dotis.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

CREZAMANT n. 1) v. CREZARE. 2) Intelegere fata de nevoile cuiva. ◊ A da ~ a da crezare. /a crede + suf. ~amant

LIVID ~da (~zi, ~de) 1) Care are fata palida din cauza unor emotii negative, de oboseala sau de frig. 2) (despre lumina) Care este foarte slab; care abia licareste. /<fr. livide, lat. lividus

MOMENT ~e n. 1) Interval scurt de timp; clipa; secunda; clipita; minut. ◊ Pentru ~ deocamdata. La ~ pe loc; imediat. Din ~ ce deoarece. 2) Interval de timp in desfasurarea unui proces sau fenomen din natura sau din societate; etapa; stadiu; faza. ◊ In ~ul de fata in prezent. La un ~ dat a) intr-un anumit timp; b) deodata. 3) Episod din actiunea unei opere literare. 4) Timp cand urmeaza sa se produca un eveniment. 5) Situatie favorabila. /<lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment

REVISTA ~e f. 1) Publicatie periodica care trateaza probleme dintr-o anumita specialitate sau din domenii variate; magazin. ◊ Trecere in ~ a) trecerea prin fata unei formatii militare care da onorul; b) examinare pe rand a anumitor fapte. 2) Spectacol de varietati. /<it. rivista

SOCOTEALA ~eli f. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate in vederea determinarii valorii unei marimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-si gresi ~elile a se insela in asteptarile sale. A iesi la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capat. A rade pe ~ cuiva a-si bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua in seama ceva; a tine cont de ceva. A da cuiva ~ a raspunde in fata cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva sa raspunda de ceva. A tine ~ a lua in considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-si da cu ~eala a fi de parere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limita pana la care este posibil ceva; masura. ◊ Cu (sau fara) ~ a) cu (sau fara) chibzuiala; b) cu (sau fara) masura. 4) rar pop. Activitate intreprinsa in vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situatia? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eala

ZESTRE f. 1) Avere sau suma de bani care se da de catre parinti unei fete cand se marita; dota. 2) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva, (a unei persoane, colectivitati, comunitati etc.). [G.-D. zestrei] /<lat. dextrae

ELONGATIE s.f. 1. Valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. ♦ Distanta unghiulara dintre doi astri in raport cu Pamantul. 2. (Med.) Intindere terapeutica a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongatiune s.f. / cf. fr. elongation].

ACAR conj. (Ban., Cris., Trans. SV) Desi, cu toate ca, macar ca; fie, ori. Pina iaste vie si tinara, ea-si da d******i trupul sau, acar fata, acar nevasta. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akar. Vezi si acarcare, acarce. Cf. batir.

DEFILA vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece in randuri, in sir. ◊ (despre trupe, unitati militare) a trece prin fata unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fara intrerupere. (< fr. defiler)

ELONGATIE s. f. 1. valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. 2. distanta unghiulara dintre un astru si Soare, in raport cu Pamantul. 3. (med.) intindere a unui membru al corpului. (< fr. elongation, lat. elongatio)

nivel (niveluri), s. n. – 1. Inaltimea unui punct, a unei suprafete etc. fata de un plan orizontal dat. – 2. Nume a mai multor instrumente care masoara diferente de inaltime. – 3. Stadiu, grad, indice. Fr. niveau, adaptat fonetismelor derivatelor (din fr.); nivela, vb. (a egala); nivelator, s. m., adj., (buldozer; care niveleaza).

ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. Dintr-acolo = din acel loc. Intr-acolo = spre acel loc. De acolo = din locul de unde porneste o actiune sau o miscare. De pe acolo = cam din acel loc. ♢ Expr. Pan' pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai in fata (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (in clipa de fata)? (Fam.) Fugi de-acolo! = da de unde! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si: acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

UITARE, uitari, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-si aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricarei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepasare (altruista) fata de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lasa) uitarii (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a inceta sa mai iubeasca sau sa-si aminteasca (de cineva sau de ceva), a se sili sa uite. ♦ Ratacire morala. 2.. Fig. Nefiinta, neant. – V. uita.

PLOCON, plocoane, s. n. 1. dar omagial intrand in obligatiile vasalilor catre Poarta sau ale supusilor catre curtea domneasca sau catre stapanul mosiei; (astazi, fam.) dar, cadou (facut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva in fata cuiva. ♦ Spec. dar care se da nasilor (la nunta, la botez sau in anumite ocazii). 2. (Inv.) Jertfa, ofranda. 3. (Si in sintagma plocon de nume) Denumire data, in evul mediu, in tarile romane, unor dari sau daruri, devenite apoi obligatii ale birnicilor. [Var.: poclon s. n.] – Din sl. poklonu.

SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru parti egale in care se poate imparti un intreg; a patra parte dintr-un intreg; firtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cat a patra parte (sau cat trei parti) din intreg. ◊ Expr. Trei sferturi = pozitie a capului intermediara intre pozitia din fata si cea din profil. 2. (Inv.) dare in bani reprezentand a patra parte din bir si platibila de patru ori pe an. [Var.: (reg.) sfert s. n.] – Din sl. cetvrutu.

SECANTA, secante, s. f. 1. Dreapta care intretaie o curba sau un cerc in cel putin doua puncte. 2. Functie trigonometrica a unui unghi dintr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat². – Fr. secante (lat. lit. secans, -ntis).

CUCOANA, cucoane, s. f. 1. Termen de politete dat unei femei (maritate); doamna. 2. (Inv.) fata tanara dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoana, coana s. f.] – Cf. ngr. kokkona.

RASARIT¹, rasarituri, s. n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare Soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare Soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. Rasaritul si Apusul = lumea intreaga. – V. rasari.

AER¹ ~e n. 1) Amestec de gaze pe care il respira vietatile aerobice; atmosfera. ◊ In ~ liber sub cerul liber; afara. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifica a fetei; mina; infatisare; aspect. ◊ A-si da ~e (a umbla cu ~e) a-si da importanta; a o face pe grozavul. /<lat. aer

COORDONATA ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2): ~e geografice marimi care determina pozitia unui punct pe suprafata Pamantului (latitudinea, longitudinea si inaltimea in raport cu nivelul marii). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul carora se determina pozitia unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnee

A daNTELA ~ez tranz. 1) (obiecte de metal, lemn) A cresta pe margine, dand aspect de dantela. 2) (batiste, panze, fete de masa, piese vestimentare) A garnisi cu dantela. /<fr. denteler

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

COORDONATA s.f. 1. (Mat.) Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. ♦ (Fig.) Directie; cadru. 2. (La pl.) Sistem de linii imaginare prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. 3. Sistem de determinare a pozitiei astrilor prin raportare la diferite sisteme de referinta. [Var. coordinata s.f. / cf. fr. coordonnee, it. coordinata].

RUJA vb. I. refl. A-si da cu ruj (pe buze, pe fata). [< ruj].

SECANTA s.f. 1. Dreapta care intersecteaza o curba in cel putin doua puncte. 2. Functia trigonometrica a unghiului intr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat. [< fr. secante, cf. lat. secans < secare – a taia].

COORDONAT, -A I. adj. pus de acord. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care se afla in raport de coordonare cu alta. II. s. f. 1. (mat.) fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane si paralele) prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. ♦ e astronomice = sistem de linii care permit determinarea pozitiei astrilor pe bolta cereasca. 3. (fig.) directie, reper; situatie; cadru. (< fr. coordonne)

INDULGENTA s. f. 1. atitudine ingaduitoare fata de greseli; toleranta, ingaduinta. 2. document dat de papa pentru iertarea pacatelor credinciosilor in schimbul unei sume de bani. (< fr. indulgence, lat. indulgentia)

Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetatii Athenae. Era fiul lui Hephaestus (dupa o versiune cu Atthis, dupa o alta cu Gaea sau cu zeita Athena). Se spunea ca Athena, ca sa nu afle ceilalti zei de nasterea copilului, l-ar fi inchis pe Erichthonius intr-un cufar, pe care l-a dat, in mare taina, in pastrare fetelor lui Cecrops. Impinsa de curiozitate, una dintre fete a deschis cufarul, fapt pentru care si-a primit pedeapsa cuvenita (v. Aglauros). Mai tirziu Erichthonius a fost luat si crescut de insasi divina lui mama, in templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lasat urmas la tron. Erichthonius s-a casatorit cu nimfa Praxithea si a avut un fiu, Pandion, care a domnit dupa el in cetatea Athenae.

INFRUNTA, infrunt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocari. 2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (in fata unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

FARdaT², -A, fardati, -te, adj. (Despre fata, buze, ochi; p. ext. despre oameni) dat cu fard; sulimenit. – V. farda.

DERULA, derulez, vb. I. Tranz. 1. A desface, a desfasura, a intinde ceva care a fost rulat. 2. A taia furnir dintr-un bustean caruia i se da o miscare lenta de invartire in fata ferastraului. – Din fr. derouler.

DEFILA, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o multime) A trece in pas cadentat in coloana (de mars) prin fata comandantilor sau reprezentantilor autoritatilor, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbari sau a unei inspectii; (despre persoane, cortegii) a trece in sir (prin fata cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. defiler.

SALVA, salvez, vb. I. Tranz. si refl. A scapa pe cineva sau a izbuti sa scape singur dintr-o primejdie, dintr-o incurcatura etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situatia = a reusi sa indrepte o situatie grea, neplacuta; a face fata unei situatii. A salva aparentele = a da unui lucru, unei situatii etc. o infatisare capabila sa ascunda un rau launtric. – Din lat., it. salvare.

A PARI ~asc tranz. A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag, cu intentii rele (in fata unor persoane sau organe oficiale); a denunta; a declara. /<sl. p[a]reti

RICTUS ~uri n. 1) Contractie a muschilor fetei (caracteristica pentru unele boli ale sistemului nervos), care da impresia unui ras nefiresc. 2) Grimasa a fetei, provocata de un ras silit. /<fr., lat. rictus

SPETA ~e f. 1) v. SPECIE. 2) jur. Problema litigioasa prezentata spre solutionare in fata unui organ judiciar. ◊ In ~ in cazul dat. /<lat. species

INDULGENTA s.f. 1. Atitudine ingaduitoare fata de greseli; toleranta, ingaduinta, bunatate. 2. Document dat de papa pentru iertarea pacatelor credinciosilor in schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].

MANdaT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

RAPORT s. n. I. 1. legatura intre obiecte, fenomene, notiuni etc. ◊ (pl.) relatie intre doua valori. ◊ (mat.) catul a doua marimi de acelasi fel. 3. (gram.) relatie stabilita intre cuvinte, constructii si propozitii. II. castig. ♦ casa de ~ = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. 1. dare de seama, facuta de cineva in fata unei adunari, a unei autoritati etc., o relatare asupra unei activitati. 2. scurta prezentare orala asupra situatiei trupei facuta de un militar in fata superiorului sau. (< fr. rapport)

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

PROTAPI, protapesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) tine cu putere. 2. Tranz. si refl. A (se) intepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.) A se opri (provocator, cu indrazneala etc.) in fata cuiva; fig. a se ingamfa, a-si da importanta. – Din protap.

FURNIRUI, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin incleiere si prin presare una sau doua foi de furnir pe fata unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Fumir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren.

A MARITA marit tranz. 1) (fete, femei) A face sa se marite; a da in casatorie; a casatori. 2) fig. (lucruri putin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un pret de nimic. /<lat. maritare

RATINARE ~ari f. Operatie de rasucire a fibrelor scamosate de pe fata unei tesaturi de lana, pentru a-i da un aspect buclat sau valuros. /v. a ratina

PARAFRAZA s.f. 1. Explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. ♦ Imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. 2. Compozitie muzicala care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din alta opera. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alaturi, phrasis – fel de a vorbi].

CITA vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a intari ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) in fata unei instante judecatoresti printr-o citatie. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].

JURISCONSULT, -A I. s. m. (in Roma antica) persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. II. s. m. f. 1. specialist care da consultatii in probleme de drept. 2. specialist in stiinte juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. (< fr. jurisconsulte, lat. iurisconsultus)

MISS s. f. inv. (adresare pentru fete in tarile de limba engleza) domnisoara. ◊ nume dat unei femei considerate de un juriu special ca cea mai frumoasa dintr-o tara, dintr-o regiune etc. (< engl. miss)

PARAFRAZA s. f. 1. explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. 2. imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. ◊ (peior.) comentariu verbios si difuz. 3. compozitie muzicala, prelucrare cu caracter liber, de pura virtuozitate, a unei teme luate din alta opera. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)

SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gura saliva, f****a etc. cu o miscare specifica a buzelor si a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau in urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), in semn de batjocorire, de injosire, de dispret; fig. a-si manifesta dispretul fata de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvarli ceva afara din gura, p. ext. din gatlej sau din plamani; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-si scuipa plamanii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoza care tusesc si expectoreaza des; b) se spune pentru a arata ca cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fara rezultatele scontate). A scuipa sange = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de saliva) un corp strain aflat sau introdus in gura. 3. Intranz. si tranz. Fig. A arunca ceva cu forta. – Lat. *scupire.

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

DEFILA vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece in randuri, in sir. ♦ (Despre trupe, unitati militare) A trece prin fata unui comandant, a unui sef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. defiler, lat. filum – fir].

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

MANdaT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

APOLITISM s. n. Atitudine de aparenta abtinere si indiferenta fata de viata politica, prin care de fapt se da sprijin politicii reactionare. – Din apolitic (dupa rus. apoliticinosti).

ESTRAda, estrade, s. f. 1. Platforma (demontabila) de dimensiuni mici, adesea improvizata, intr-o sala sau in aer liber, pe care se desfasoara reprezentatii artistice. ◊ Loc. adj. De estrada = (despre muzica, concerte, spectacole) distractiv, usor si variat; (despre teatre) care da spectacole cu program distractiv, usor si variat. ♦ Platforma ridicata fata de nivelul unei sali, pe care este asezata masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical usor, distractiv, cuprinzand mici piese vocale si instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ◊ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a inlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a indeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamantului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.

IFOS ~e f. Atitudine de superioritate nejustificata fata de altii; infumurate; ingamfare; fala; semetie; mandrie; maretie. ◊ A-si da ~e a se crede fara nici un temei superior fata de altii. /<ngr. ifos

RUBICOND ~da (~zi, ~de) rar Care este rumen sau imbujorat la fata. /<fr. rubicond, lat. rubicondus

CAPOTA vb. I intr. (Despre autovehicule, avioane etc) A se da peste cap, a se rasturna (intrand cu partea din fata in pamant). [< fr. capoter].

PLANTA s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbusti etc.). ♦ Iarba, planta erbacee. 2. (Anat.) fata interioara a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pamantul. [< lat. planta, cf. fr. plante].

ATLAZ, atlazuri, s. n. Tesatura de matase cu un sistem de impletire a firelor care ii da un luciu si un desen special, pe o singura fata. [Var.: atlas s. n.] – Tc. atlaz.

BUNAVOINTA s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare fata de cineva; ingaduinta. 2. Tragere de inima; ravna, zel, sarg. [Gen.-dat.: bunavointei] – Buna + vointa (dupa lat. benevolentia).

INCONSTIENTA s. f. 1. Lipsa sau pierdere a cunostintei, care apare in diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini constiente, rationale fata de realitatea inconjuratoare; stare sufleteasca in care omul nu-si da seama de actele sale. [Pr.: -sti-en-] – Din fr. inconscience (dupa inconstient).

DEZVELI, dezvelesc, vb. IV. L Tranz. si refl. A da la o parte, a indeparta din jurul cuiva, de pe cineva sau ceva, sau de pe sine o invelitoare; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperisul de pe o casa. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (indepartand invelitoarea care le acoperea). 2. Tranz. Fig. A face sa apara, a lasa sa se vada; a arata. ♦ Refl. (Rar) A aparea in fata cuiva; a se infatisa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) da in vileag; a (se) trada. 4. Refl. (Despre mugurii si bobocii plantelor; p. ext. despre plante; adesea fig.) A se deschide. – Dez- + [in]veli.

TOT adj., s., adv. 1. adj. v. total. 2. adj. v. intreg. 3. s. v. ansamblu. 4. adv. inca. (~ mai ploua.) 5. adv. v. inca, totusi. (Cat ii da si ~ i se pare putin.) 6. adv. iar. (El avea o fata si ea ~ o fata.) 7. adv. v. numai. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 8. adj. v. fiecare.

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

ROSU² ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sangelui; sangeriu. 2) Care are reflexe rosietice. ◊ Pieile ~ii nume dat populatiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are fata rumena; aprins la fata; imbujorat. ◊ A se face ~ a se aprinde la fata (din anumite cauze); a se imbujora. 4) (despre metale) Care a fost incalzit foarte tare in foc. ◊ Fier ~ fier infierbantat puternic, cu care se insemneaza animalele. 5): (Rasa) ~ie de stepa rasa de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) In care este un aflux anormal de sange; injectat. /<lat. roseus

SIMTIRE ~i f. 1) v. A SIMTI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) Stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ Fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. Bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti

ATACA vb. I. I. tr. 1. A incepe o lupta, a face un act de agresiune; a da un atac. 2. (Fig.) A lua atitudine potrivnica, trecand la actiune, fata de o situatie, fata de o teorie etc. 3. A vatama, a distruge, a mina, a roade. ♦ A cere in justitie anularea sau reformarea unei hotarari judecatoresti sau a unui act juridic. 4. A aborda (o problema, un subiect, o discutie). II. intr. 1. A lua initiativa intr-o intrecere sportiva. 2. A incepe executarea unei piese muzicale. [P.i. atac, conj. -ce, ger. -cand. / < fr. attaquer, it. attacare].

plecatel, -ea, plecatica, adj. 1. (inv. si reg.) putin aplecat, putin inclinat intr-o parte, lasat putin in jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat sa suga la alta oaie decat cea care l-a fatat.

AREOLAR, -A adj. 1. referitor la areola. 2. (geol.) eroziune ~a = eroziune care actioneaza lateral. 3. viteza ~a = cantitate ce caracterizeaza la un moment dat aria descrisa de raza vectoare care defineste pozitia unui mobil fata de un punct fix. (< fr. areolaire)

LANDGRAF s. m. titlu dat unui principe german din evul mediu; magistrat care raspundea in fata justitiei in numele imparatului. (< germ. Landgraf)

CAUTIUNE, cautiuni, s. f. Suma de bani sau lucru pe care cineva il da in pastrare altuia, drept garantie pentru indeplinirea unei obligatii luate fata de acela;p. ext. garantie. [Pr.: ca-u-ti-u-] – Fr. caution (lat. lit. cautio, -onis).

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.

CATRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, inspre, la. Catre casa. ♦ (Precedat de prep. „de”) Dinspre, de la... ♦ (Pop.) Aproape de..., pe langa. 2. (Cu sens temporal) Pe la..., cam la... Catre seara. 3. fata de... ♦ (Inv.) Impotriva, in contra. 4. (Precedat de prep. „de”) De. Ajutorul dat de catre prietenii lui. 5. (Cu sens final; inv.) Cu scopul... pentru... [Var.: (reg.) catra prep.] – Lat. contra.

RASPUNS, raspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunica celui care intreba ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a intrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) raspuns = a raspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunostintelor in fata unui examinator. ♦ Riposta, replica. ♦ Solutie, dezlegare. 2. Stire, veste, informatie. – Din lat. responsum.

ROFII s. f. pl. (Pop.) Nume dat unor bube care apar uneori la copii, pe cap sau pe fata, indata dupa nastere. – Cf. scr. rohav „ciupit de varsat”.

MILOS, -OASA, milosi, -oase, adj. 1. Plin de mila¹, sensibil fata de necazurile sau de nenorocirile altuia; bland, bun; compatimitor, milostiv. 2. Care da pomana; binefacator, darnic. – Mila¹ + suf. -os.

CLINOMETRU, clinometre, s. n. Nume dat mai multor instrumente care servesc la masurarea unghiurilor in plan vertical fata de orizont, a unghiurilor zenitale fata de verticala unui loc, a unghiului format de un strat geologic sau de suprafata pamantului cu un plan orizontal etc. – Din fr. clinometre.

daRE dari f. 1) v. da. ◊ ~ de seama raport asupra unei activitati pentru o anumita perioada. ~ pe fata (sau in vileag) divulgare. Cu ~ de mana instarit; avut; bogat. 2) inv. Plata obligatorie (in bani sau in natura) varsata de cetateni in bugetul statului; dajdie; impozit. /v. a da

A PREda predau tranz. 1) (obiecte) A da in mana; a remite. 2) (persoane) A da in puterea cuiva. 3) (lectii, materii de studiu) A expune oral in fata auditoriului (intr-o institutie de invatamant) cu scop instructiv; a explica. /<sl. predati

AVOCAT, -A, avocati, -te, s. m. si f. Persoana care are pregatirea si calitatea de a da consultatii in chestiuni juridice si de a reprezenta pe impricinati in fata instantelor. [Var.: advocat, -a s. m. si f.] – Fr. avocat (lat. lit. advocatus).

TINUTA, tinute, s. f. 1. Atitudine, pozitie pe care o da cineva corpului sau. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta fata de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se imbraca, de a se prezenta in societate; p. ext. imbracaminte, costum, uniforma. ◊ Mare tinuta sau tinuta de ceremonie = imbracaminte sau uniforma de sarbatoare sau de parada, destinata pentru anumite solemnitati sau ceremonii. Tinuta de seara = imbracaminte eleganta, de o croiala speciala, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Tinuta de campanie = echipamentul complet al unui ostas in timpul campaniei. 3. (Fon.) Pozitia pe care o are organul vocal in timpul articularii sunetelor. – V. tine (dupa fr. tenue).

MANdaT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

METALIZA, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal in scopul protejarii lui fata de actiunea agentilor externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect placut etc. – Din fr. metalliser.

daT¹ data (dati, date) v. A da. ◊ ~ d******i a) foarte istet; ager; b) smecher. La un moment ~ la un moment oarecare; dintr-o data. In cazul ~ in cazul de fata. ~ fiind (ca...) avand in vedere; deoarece; intrucat. ~ uitarii parasit; uitat. / v. a da

JURISCONSULT ~ti m. 1) Specialist in drept care da consultatii juridice. 2) Jurist angajat de o institutie pentru a o sustine in fata justitiei. /<lat. jurisconsultus, fr. jurisconsulte

balai, -aie adj., pl. m. balai, f. balai (d. bal, infl. de lai s.a. V. balan). Blond (ob. mai mult la fem.): fata, vaca balaie. Prov. A’ntarcat Balaia (numele vacii), nu mai da lapte, adica „s’a sfirsit cutare chilipir”. Ori laie, ori balaie. V. lai 1.

MIRONOSITA, mironosite, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care au dus balsamuri la mormantul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernica, smerita. ◊ Expr. A face pe mironosita = a-si lua aere de nevinovatie, a simula pietate si modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefacute, care simuleaza nevinovatia, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din fata albe cu pete cafenii si cu cele din spate cenusii-albastrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

A OFERI ofer tranz. 1) A pune la dispozitie; a propune; a da. ~ un ajutor. 2) A da in semn de atentie sau respect. ~ un cadou. ~ un buchet de flori. 3) A da pentru o marfa. 4) fig. A expune pentru a fi vazut; a pune in fata; a infatisa; a prezenta; a arata. /<it. offerire, fr. offrir, lat. offerre

RAPORT¹ ~oarte n. 1) Comunicare (orala sau scrisa) prezentata in fata unei adunari sau a unei autoritati, cuprinzand informatii despre activitatea personala sau colectiva; dare de seama. 2) mat. Catul a doua marimi de acelasi fel. /<fr. rapport

RASPUNDERE ~i f. Atitudine responsabila de obligatiile proprii; responsabilitate. Lucreaza cu toata ~ea. ♦ A purta ~ a fi responsabil. A avea simt de ~ (sau simtul ~ii) a-si da seama de importanta sarcinilor ce urmeaza a fi realizate. Lipsa de ~ atitudine indiferenta fata de obligatiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteala in fata unor instante. Pe ~ea cuiva pe garantia cuiva. /v. a raspunde

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

A PREZENTA prezint tranz. 1) A aduce in prezenta (cuiva), mentionand numele si alte informatii, pentru a face sa fie cunoscut; a recomanda. 2) (obiecte) A pune in fata; a infatisa; a arata. ◊ ~ arma a manui arma intr-un mod special pentru a da onorul. 3) (lucrari, proiecte, planuri etc.) A aduce spre examinare, expunand vederii sau facand cunoscut continutul (pe scurt). 4) (spectacole, emisiuni, reprezentatii etc.) A face cunoscut publicului (interpretand, expunand etc.). 5) (candidati) A face sa fie inscris in calitate de participant (la un concurs, la alegeri etc.). 6) A insemna prin sine; a constitui; a reprezenta. /<fr. presenter, lat. praesentare

MATERNITATE s.f. 1. Starea, calitatea de mama; instinctul de mama. ♦ (Rar) Sarcina. 2. Spital unde se dau ingrijiri femeilor care nasc. ♦ Incapere special amenajata (dintr-o ferma etc.) unde urmeaza sa fete animalele. [Cf. fr. maternite].

VILEAG, vileaguri, s. n. (Pop.) 1. Lume, multime de oameni. ◊ Loc. adv. In vileag = in fata lumii, in public. ◊ Expr. Catu-i (sau pana-i) lumea si vileagul = niciodata. A da (sau a scoate) in (sau la) vileag = a face cunoscut, a divulga. 2. (In expr.) In vileagul vantului = in bataia vantului. – Magh. vilag.

Bellerophon(tes), fiul lui Glaucus, regele Corinthului, si al Eurymedei. Savirsind din greseala o crima, Bellerophon e nevoit sa-si paraseasca patria si sa se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo insa Antea, sotia lui Proetus, se indragosteste de el. Cu toate ca Bellerophon ii respinge dragostea, el trezeste gelozia lui Proetus care-l indeparteaza, trimitindu-l la curtea socrului sau, Iobates, spre a fi ucis. Ca sa-l piarda, Iobates ii da o serie de insarcinari: sa se lupte cu himera (v. si Chimaera), pe care Bellerophon izbuteste s-o omoare, calarind pe calul sau inaripat Pegasus (v. si Pegasus), sa se razboiasca cu amazoanele, pe care le invinge etc. Plin de admiratie fata de vitejia lui Bellerophon, Iobates sfirseste prin a-i cruta zilele si a-i da pe fiica sa de sotie, impreuna cu o parte din regat. Scapat de razbunarea muritorilor, Bellerophon e urmarit totusi de minia zeilor. El se duce in pustiu unde, dupa o viata retrasa, moare in cele din urma departe de oameni. Intr-o alta varianta, minat de o trufie oarba, el ar fi incercat sa ajunga pe calul sau inaripat, pina la lacasul zeilor. A fost insa pravalit de Zeus inapoi pe pamint, unde si-a curmat singur viata.

VILEAG s. n. (Pop.; in loc. adv. si expr.) (A da sau a scoate, a iesi etc.) in vileag = (a face sau a deveni cunoscut) in fata lumii, a tuturor, in public. – Din magh. vilag.

MILUI, miluiesc, vb. IV. Tranz. l. A da cuiva de pomana. ♦ Spec. (Inv.) A face o danie; a darui. 2. A se arata milostiv (1) fata de cineva; a se indura de cineva. – Din sl. milovati.

DRES ~uri n. 1) Produs cosmetic care se aplica, in special, pe fata pentru a-i modifica aspectul natural; fard; sulimeneala. ◊ A-si pune ~uri (sau a se da cu ~uri) a se farda; a se sulemeni. 2) la pl. Condimente care se adauga in mancare pentru a fi mai gustoasa. /v. a drege

A RADE rad tranz. 1) (par, barba, mustati) A taia de la radacina, inlaturand complet (cu briciul sau cu masina de barbierit); a barbieri. 2) (persoane) A lipsi de par cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fara sapun a critica foarte aspru. ~ o mama de bataie a bate zdravan. ~ o palma a da o palma (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curata de elementele necomestibile (par, solzi, murdarie etc.). 4) (unele straturi subtiri) A desparti de unde este prins (cu o unealta taioasa). 5) (legume) A curata de coaja. 6) A da prin razatoare; a razui. 7) fig. A face sa nu mai existe; a sterge (de pe fata pamantului); a distruge; a prapadi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de carti) A face sa piarda toti banii. 9) rar (despre pasari in zbor, proiectile lansate etc.) A atinge usor la suprafata (apa, pamantul). /<lat. radere

DEFERI vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite in judecata, a supune spre judecare in fata justitiei. ◊ A deferi juramant = a cere cuiva, in lipsa de alte probe, sa jure in fata justitiei. [P.i. defer. / < fr. deferer, lat. deferre].

TU NE CEDE MALIS (lat.) nu ceda in fata raului! – Vergiliu, „Eneida”, VI, 95. Nu te lada coplesit de loviturile soartei, ci infrunt-o. Sfat dat lui Enea din Sibila din Cumae.

CREZAMANT, crezaminte, s. n. (Inv.) 1. Crezare, incredere. ◊ Loc. adv. Cu crezamant = cu adevarat, intr-adevar. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezamant = a da crezare. A afla (sau a avea) crezamant = a se bucura de incredere, a fi crezut. 2. Intelegere, fata de cineva sau de ceva; consideratie, mila. – Crede + suf. -amant.

F****D ~da (~zi, ~de) 1) Care manifesta indiferenta; lipsit de afectivitate. 2) (despre persoane) Care vadeste aversiune si/sau indiferenta fata de actul s****l; lipsit de placere s****la. /<fr. f*****e, lat. f******s

UMAR¹ umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) Partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

CLACA vb. I. intr. 1. a face sa se auda, a produce un zgomot sec ◊ (despre condensatori) a se strica. 2. (fig., fam.) a ceda psihic in urma unor suprasolicitari. ◊ a esua, a da gres. II. refl. a-si luxa tendonul la picior. ◊ (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din fata) umflate. (< fr. claquer)

INFLORIT, -A, infloriti, -te, adj. I. (Despre plante) Care a facut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care si-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre fata; p. ext. despre oameni) Imbujorat; luminat. 2. Impodobit cu desene, cu ornamente; inflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat in imagini; care cauta sa impresioneze prin bogatia imaginilor. – V. inflori.

A STERGE sterg tranz. 1) (lichide sau alte substante) A indeparta (de pe o suprafata) prin frecare usoara (cu ceva). ~ praful. 2) (urmat uneori si de un complement indirect cu prepozitia de) A face sa devina curat sau uscat. ~ ghetele de praf. ◊ ~ putina (sau a o ~) a pleca grabit si pe neobservate. Cat te-ai ~ la ochi intr-o clipa. 3) (texte scrise sau desene) A taia cu o linie, considerand neadecvat sau inutil. 4) fig. A face sa se stearga. ◊ ~ de pe fata pamantului a distruge; a omori. ~ urmele a face sa dispara orice urma. 5) A lovi cu repeziciune; a da o lovitura cu iuteala. ~ o palma. 6) pop. (lucruri marunte) A fura cu abilitate; a sterpeli. /<lat. extergere

COTA¹ s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ Parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. Semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].

DESCINDE vb. III. intr. 1. A se trage din cineva, a avea o anumita descendenta. 2. A cobori, a se da jos. 3. A se opri pentru un anumit timp undeva. 4. (Despre organele fortei publice) A se deplasa la fata locului pentru a face o investigatie. [P.i. descind, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat. descendere, cf. fr. descendre].

APRINS², -A, aprinsi, -se, adj. 1. (Despre foc) In stare de ardere; arzand. 2. Care arde dand lumina. ♦ Fig. Stralucitor, invapaiat. Copilul... ii urmarea cu ochi aprinsi (SAHIA). 3. Incins, infierbantat, ars. 4. Fig. Rosu la fata, imbujorat. ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. Fig. Pasionat, inflacarat. 6. (Despre fan, cereale etc.) Incins; stricat (printr-un inceput de fermentatie). – V. aprinde.

INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).

BUGED ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre obraji) Care este moale si umflat (de betie, somn, boala). 2) (despre persoane) Care are fata cu asemenea obraji; buhait. /<lat. buccidus

OISTE ~i f. 1) Bara in partea din fata a unei carute, de partile careia se inhama caii si care serveste pentru carmuire. ◊ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea in gard a spune sau a face ceva nepotrivit intr-o situatie data. 2) Dispozitiv cu ajutorul caruia o moara de vant e intoarsa cu aripile in bataia vantului. [Sil. o-is-] /<bulg. oiste

AVIVA vb. tr. 1. a da unui material textil, unei piei o nuanta mai vie prin tratarea cu anumite substante. 2. a face sa sangereze fetele unei plagi sau fistule. ◊ a inviora. 3. (fig.) a invenina, a irita; a rascoli (o durere). (< fr. aviver)

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

RECENSAMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

SUPRAfata, suprafete, s. f. 1. Partea exterioara sau de deasupra a unui corp; fata. ◊ Loc. adv. La suprafata = fara a patrunde in esenta lucrurilor, in mod superficial. 2. Intindere nelimitata (de teren, de padure etc.) considerata sub raportul lungimii si latimii, masurata in unitati la patrat. ◊ Suprafata de respiratie = suprafata pulmonara care da capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie² limitata de o linie inchisa (franta sau curba) masurata in unitati la patrat. – Din supra- + fata (dupa fr. surface).

AVIVA vb. I. tr. 1. A da unui material textil sau unei piei o nuanta mai vie prin tratarea cu anumite substante. 2. A face sa sangereze fetele unei plagi sau fistule pentru a se suda dupa cicatrizare. ♦ A inviora. 3. (Fig.) A invenina, a irita ; a rascoli (o durere, o suparare). [P.i. -vez. / < fr. aviver].

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti incotro sa se indrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat intr-o anumita imprejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A indrepta pe cineva intr-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva intr-o anumita pozitie sau directie fata de punctele c*******e. ♦ Fig. A indruma, a indrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie in plan in jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

A DESCINDE descind intranz. 1) A avea descendenta; a se trage. 2) A se da jos. 3) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru odihna; a poposi. 4) (despre organele in drept) A se deplasa la fata locului pentru a cerceta sau pentru a perchezitiona. /<lat. descendere, fr. descendre

LAC² ~uri n. 1) Solutie a unor rasini sau uleiuri cu care se unge suprafata unui obiect pentru a-i da luciu sau pentru a-l feri de contactul daunator cu aerul sau cu umezeala. 2) Piele sau imitatie de piele cu fata neteda si lucioasa. /<germ. Lack, fr. laque

ASTEPTA, astept, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de fata la ceva, pentru a vedea pe cineva etc. ◊ Expr. La sfantul- (sau la mos-) asteapta = niciodata. 2. A avea rabdare, a da cuiva ragaz; a pasui. ♦ A sta la indoiala; a ezita; a zabovi. ♦ (La imper., in amenintari) Stai (putin)! 3. A spera, a nadajdui. ♦ Refl. A crede, a-si inchipui; a prevedea; a conta (pe ceva). – Lat. *astectare (= adspectare).

LATITUDINE s. f. 1. pozitia in grade a unui punct de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta. 2. (mat.) una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 3. (fig.) libertate de actiune, de alegere. (< it. latitudine, fr. latitude, lat. latitudo)

daTOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de platit cuiva o datorie (baneasca). ◊ Expr. dator vandut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datoreaza. ♦ Indatorat fata de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceste sau prin lege, printr-o invoiala) sa faca ceva. – Lat. debitorius (dupa da²).

APARATOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apara + suf. -ator.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

3) cer, cerut si (vechi) cersut, a cere v. tr. (lat. quaero, quaerere, supinu quaesitum, a cauta, a´ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, cei si ceu, ceri si cei, cere; cerui, vechi cersui; sa cer, sa ceri, sa ceara, vechi sa cei, sa ceie; imp. cere, nu cere; cerind, vechi si ceind. V. cersesc, chestiune, inchizitiune). Rog sa mi se dea ceva: a cere un mar, o favoare. Solicit, pretind: a cere o functiune. Exig, pretind: a cere punga sau viata. Am nevoie: pamintu cere ploaie, politeta [!] cere sa fii blind. Doresc, poftesc: stomahu [!] imi cere o limonada. Cersesc: calicu, pina nu cere, nu maninca cu placere. Petesc: a cere o fata in casatorie. A cere inapoi, a reclama sa ti se restitue [!]. A cere un elev din internat, a cere sa i se dea voie sa iasa. A cere de pomana, a cere pomana sau mila, a cersi. V. refl. A cere voie: m´am cerut de la tata sa ma duc la plimbare. A avea cautare, a se cauta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afara din clasa, a-i cere voie sa iesi din clasa. Se cere, trebuie, e necesar: se cere sa murim pentru patrie.

ASTEPTA, astept, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de fata la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adasta. ◊ Loc. adv. La sfantu- (sau la mos-) asteapta = niciodata. 2. A avea rabdare, a da cuiva ragaz pentru a face ceva; a pasui. ♦ (In constructii negative) A sta la indoiala; a ezita; a zabovi. 3. A lasa sa treaca timpul sperand sa... sau ca... ♦ Refl. A crede, a-si inchipui; a prevedea; a conta (pe ceva). – Lat. *astectare (= adspectare).

CACOYANNIS, Michael (n. 1922), actor, scenarist si regizor grec. Spectacole de teatru si film ce dau expresie specificului national, fie ca pornesc de la modelele clasice („Electra”, „Troienele”, „Ifigenia”), fie ca se inspira din viata moderna a Greciei („Stella”, „fata in negru”, „Zorba Grecul”).

daT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata ii iarta pe corbi si ii napastuieste pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecatorii se inclina in fata celor tari.

BARA s.f. Drug de metal (destinat prelucrarii). ♦ Piesa de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosita in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ♦ Sut in stalpul portii de fotbal. ◊ A da in bara = (argotic) a gresi, a rata. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; (p. ext.) locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticala sau oblica, folosita ca element de separare intr-un text. ♦ Linie verticala care separa masurile unui portativ. ♦ Ridicatura de metal liniara dispusa transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicand locurile in care se pot produce sunetele de o anumita inaltime. 6. Ingramadire de nisip, de mal etc. la gura unui rau sau a unui fluviu care se varsa intr-o mare fara flux si reflux. 7. (Fig.; med.) Senzatie apasatoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

SECHESTRU s. n. 1. masura de asigurare ordonata de organele judiciare sau financiare, constand in aplicarea de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ masura exceptionala de administrare fortata sau de supraveghere adoptata de un stat beligerant fata de un bun al inamicului in vederea conservarii acestuia. ◊ retinere a unei nave de catre un stat, cu privire la care exista un litigiu, pana la solutionarea acestuia. 2. fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. ◊ tesut necrozat. (< fr. sequestre, lat. sequestrum)

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.

CASURARE s. f. Acoperire prin lipire a fetei unei coli de hartie sau de carton cu o coala de hartie de calitate superioara, cu o coala de celofan etc., eventual ornamentata, pentru a-i da un aspect mai frumos; casare (2). – Din casa.

A DEZVELI ~esc tranz. 1) A descoperi, dand la o parte o invelitoare. 2) (obiecte) A face sa se vada scotand din ambalaj. 3) (casa) A lipsi de invelis. 4) (monumente, statui) A inaugura cu solemnitate in fata publicului (indepartand invelitoarea). 5) fig. A face sa se vada; a arata. /dez- + a [in]veli

LATITUDINE s.f. 1. Distanta unghiulara a unui punct oarecare de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta, masurata in grade pe meridian. ♦ (Geom.) Una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 2. (Fig.) Libertate de actiune, de alegere. [< it. latitudine, cf. fr. latitude, lat. latitudo – largime].

in- Pref. lat. care serveste pentru a da anumitor cuvinte o valoare contrarie sau negativa, indicind lipsa ori absenta. Lat. in-. Apare numai in cuvinte neol., introduse in principal prin filiera fr., ca inaccesibil fata de accesibil, inconsistenta fata de consistenta, intolerant fata de tolerant.

CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.

PRODUCE, produc, vb. III. 1. Tranz. A realiza prin munca bunuri materiale, valori stiintifice sau artistice, a crea ceva (printr-o activitate oarecare); p. restr. a fabrica. 2. Tranz. (Folosit si absol.; despre pamant, plante etc.) A da roade. 3. Tranz. A realiza un profit, un venit. 4. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a da nastere; a provoca. 5. Refl. (Despre evenimente, actiuni etc.; la pers. 3) A se infaptui, a se realiza, a avea loc; a se intampla, a se petrece. 6. Refl. A se prezenta in fata spectatorilor cu un program artistic. 7. Tranz. (Livr.) A arata, a prezenta (ca dovada). – Din lat. producere.

DESCINDE, descind, vb. III. Intranz. 1. A-si avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a cobori. 3. A ajunge (si a se opri) intr-un loc; a trage (la un hotel, la o gazda). 4, (Despre organele fortei publice) A se deplasa, a sosi la fata locului in vederea unei investigatii sau a unei perchezitii. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre.

SPECTACOL ~e n. 1) Prezentare in fata publicului a unor opere artistice (teatrale, coregrafice, cinematografice, de circ etc.); reprezentatie. 2) Ansamblu de lucruri sau de fapte care se ofera privirii, provocand anumite reactii; scena impresionanta; priveliste. ◊ A se da in ~ a aparea in public intr-o lumina ridicola. /<fr. spectaculum, fr. spectacle, it. spettacolo

DE² interj. 1. Introduce afirmatii si replici, exprimand: a) nedumerire, sovaiala, nesiguranta; b) resemnare; c) nepasare fata de cineva. Apoi de! ce sa-ti fac!; d) suparare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprima o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uita, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) da, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

VARE, VARE, REDDE MIHI LEGIONES! (lat.) Varus, Varus, da-mi legiunile inapoi! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”. Strigatul lui Octavian August la primirea stirii ca generalul Varus a pierdut trei vestite legiuni in luptele cu germanii. Strigat de deznadejde in fata unei pierderi ireparabile.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

INFLORI, infloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-si face aparitia, a se arata; a se ivi; a se dezvolta, a creste, a prospera. ♦ A fi in toata frumusetea, stralucirea. ♦ (Despre fata) A se imbujora, a se lumina. 2. Tranz. A impodobi (prin cusaturi, desene, ornamente etc.), a infrumuseta. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o panza sau un obiect confectionat din panza sa devina alb-stralucitor (prin spalare si uscare la soare). – Lat. inflorire.

FATUI, fatuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafata unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafetei) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala asternuta pe un element de constructie. 2. (In industria tabacariei) A curata pielea de ultimele impuritati ramase dupa cenusarit. 3. Fig. (Pop.) A palmui pe cineva. – fata + suf. -ui.

BACTERIE (‹ fr. {i}; {s} gr. bakteria „baston”) s. f. (MICROBIOL.) Nume generic dat microorganismelor unicelulare, sporulate sau nu, cu structura foarte simpla; contin un nucleu difuz, iar inmultirea se face prin diviziune directa. B. sint impartite in familii pe baza morfologiei (coci, bacili, vibrioni), a afinitatilor fata de colorantii de anilina (bacili acido-rezistenti, germeni gram-pozitivi sau negativi etc.) si a proprietatilor biologice: rezistenta la temperaturi ridicate (b. termofile), tipul de nutritie (b. autotrofe sau heterotrofe), de respiratie (b. aerobe sau anaerobe), patogenitatea pentru om si animale. Prin ritmul rapid de multiplicare si prin actiunea enzimelor proprii, b. au un rol esential in circulatia carbonului si azotului in natura (b. nitrificante, b. celulolitice, b. de putrefactie), asigurind echilibrul biochimic necesar existentei lumii vii. B. sint folosite pe scara larga in industria farmaceutica (in prepararea antibioticelor, vitaminelor), industria alimentara (in prepararea derivatelor de lapte, produselor alcoolice) etc.

TEREN, terenuri, s. n. 1. Intindere de pamant delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa in spatiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, imprejurarile, inainte de a intreprinde ceva; a se informa. A castiga teren = a progresa putin intr-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat intr-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.

A MATRASI ~esc tranz. fam. 1) (persoane nedorite) A indeparta in mod fortat si obraznic; a da afara; a sili sa plece; a alunga; a goni; a izgoni; a fugari. 2) A face sa se matraseasca. 3) (oameni, animale, plante, asezari etc.) A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi; a distruge. /cf. sb. potrositi

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

APAREA vb. 1. a se arata, a se ivi, a se vedea, a se zari, (italienism inv.) a spunta. (Nu ~ cu saptamanile la biblioteca.) 2. a se arata, a se ivi, a pica, (inv. si reg.) a se scociori, (inv.) a se sfeti. (Atunci a ~ si el.) 3. v. infatisa. 4. a se arata, a se ivi, (inv.) a mijloci, (fig.) a incolti, a se infiripa, a inflori, a se naste. (Un zambet ~ pe fata lui.) 5. a se arata, a se ivi, a se infatisa, a se revela, (inv. si pop.) a se dezveli. (Campia ~ in toata splendoarea ei.) 6. a se arata, a iesi, a se ivi. (A ~ iarba.) 7. a-i da, a-i iesi. (Copacului i-au ~ frunzele.) 8. v. rasari. 9. a se arata, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iti, a (se) slomni. (Au ~ zorii.) 10. v. starni. 11. v. produce. 12. a se declara, a se ivi. (A ~ o epidemie.) 13. a iesi, a se publica, a se tipari. (A~ un nou dictionar.)

TEREN ~uri n. 1) Intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain

RAPORT s.n. I. 1. Legatura, relatie intre fenomene, intre notiuni etc. ♦ (La pl.) Legaturi (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Catul a doua marimi de acelasi fel. 3. Relatie (numerica) intre doua valori. II. Casa de raport = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisa sau orala, dare de seama, expozeu care se adreseaza catre o instanta judiciara, catre un sef ierarhic, catre o adunare generala etc.; momentul cand se face aceasta prezentare. ♦ (Mil.) Scurta prezentare orala asupra situatiei trupei, facuta de un militar in fata superiorului sau. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].

INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.

PREZENTA vb. I. 1. refl., tr. A aparea sau a face sa apara in fata cuiva, a (se) infatisa. 2. tr., refl. A se recomanda. 3. tr. A infatisa publicului sinteza unei activitati, rezultatul unor cercetari, un program artistic sau muzical etc. 4. tr. (Mil.) A prezenta arma = a manui arma dupa anumite prescriptii pentru a da onorul sau in cadrul unei ceremonii. [P.i. prezint, 3,6 prezinta. / < fr. pesenter, cf. lat. praesentare].

TEREN s. n. 1. intindere de pamant. ♦ a sonda (sau a tatona) ~ ul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa; a castiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da inapoi) intr-o actiune; a parasi ~ ul = a ceda, a se da batut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spatiu amenajat pentru sporturi si recreare. 3. totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 4. loc unde se desfasoara o activitate, unde are loc o actiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupari. ♦ pe ~ = la fata locului; la locul de munca. (< fr. terrain)

CEda vb. 1. a da, a lasa. (Ii ~ intregul aparta-ment.) 2. a se indupleca, a se lasa, (fig.) a se m**a. (Sa nu ~ cu nici un pret.) 3. a abandona, renunta, (fig.) a capitula. (A ~, n-a mai continuat discutia.) 4. a se pleca, a se supune. (~ in fata dusmanulul.) 5. v. capitula. 6. v. atenua. 7. v. rupe. 8. v. deforma.

GRIJA ~i f. 1) Gand ce provoaca neliniste, cauzat de o eventuala neplacere sau primejdie. 2) Atitudine binevoitoare, plina de atentie si de interes fata de cineva sau de ceva; preocupare pentru cineva sau ceva. ~a fata de generatia in crestere. ◊ A avea ~ sa..., a fi atent sa..., a baga in seama sa... A purta ~a cuiva, a purta ~ de cineva (sau de ceva), a purta cuiva de ~ a se preocupa de cineva (sau de ceva). A da (sau a lasa) in ~a cuiva (pe cineva sau ceva) a da insarcinare cuiva sa supravegheze ceva sau pe cineva. [G.-D. grijii] /<bulg. griza

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

POSOMORI, posomorasc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fata, privirea lor) A se intuneca, a se intrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorat. ♦ A lua o infatisare severa; a se incrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, intunecat, inchis, ploios. 2. Tranz. A da o nota de tristete; a innegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

OBLIC, -A adj. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; piezis. ◊ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].

JERBA s. f. 1. buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fantani arteziene al caror jet da impreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)

PREZENTA vb. I. tr., refl. 1. a aparea, a face sa apara in fata cuiva, a (se) infatisa. 2. a (se) recomanda. II. tr. 1. a avea, a constitui un anumit aspect, o infatisare etc. 2. a infatisa publicului sinteza unei activitati, rezultatul unor cercetari, un program artistic sau muzical etc. 3. (mil.) a ~ arma = a manui arma pentru a da onorul. (< fr. presenter, lat. praesentare)

OCCAMISM (‹ n. pr. Ockham) s. n. Termen folosit de istoricii gandirii medievale pentru atitudinea critica si sceptica, dominanta a sec. 14, fata de teologia rationala si metafizica traditionala si explicata prin dezvoltarea anumitor tendinte critice, empiriste si sceptice latente la W. Ockham. O. constituia, in sec. 14 si 15, via moderna in contrast cu via antiqua, asociata scolasticii in sec. 13. Reprezentanti: R. Holkot, A. Woodham, Gregorio da Rimini, J. d’Mirecourt, N. d’Autrecourt, J. Buridan, Albert din Saxonia, Nicole Oresme.

GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

A VEDEA vad 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A percepe prin vaz. ~ bine. ◊ ~ lumina zilei a se naste. ~ lumina tiparului a aparea de sub tipar. ~ lumina rampei a juca o piesa in fata publicului. 2) (persoane) A vizita sau a intalni. Nu l-am vazut de mult. ◊ Sa ne vedem sanatosi formula de salut la despar-tire. 3) (persoane, lucruri, obiecte etc.) A cerceta cu privirea; a privi. ~ ce se petrece in jur. 4) A fi martor la un eveniment. ~ multe in viata. 5) A-si da seama; a pricepe. ~ ca e bolnav. 2. intranz. A avea grija (de cineva sau de ceva). ~ de casa. /<lat. videre

BRAZda, brazde, s. f. 1. Fasie de pamant rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug. ◊ Loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazda = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreapta, a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant desprinsa cu iarba cu tot; glie. 3. Rand de iarba (sau de grau etc.) cosita; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); razor. 5. Urma, dara, partie; crestatura. ♦ Fig. Zbarcitura, cuta a fetei. – Slav (v. sl. brazda).

COTA¹ s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa², rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)

REFERINTA, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

RARI, raresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de acelasi fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar fata de celalalt (in timp sau in spatiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai putini la numar. 2. Refl. si tranz. A fi, a deveni sau a face sa fie, sa devina mai putin des sau mai putin compact. 3. Tranz. A incetini ritmul unor actiuni. ◊ Expr. A (o) mai rari cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decat de obicei, a incetini ritmul unei activitati, a o lasa mai domol. A (o) mai rari de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar.

DUMPING [daM-] s. n. 1. export de marfuri la preturi mult inferioare celor de pe piata interna si mondiala, promovat de unele tari capitaliste, cu scopul de a patrunde pe o anumita piata si de a impune apoi preturi de monopol. ◊ ~ valutar = dumping bazat pe decalajul creat intre cursul, micsorat intentionat, al valutei nationale a tarii exportatoare fata de cursul valutei tarii importatoare. 2. ~ sindrom = sindrom care survine postprandial la bolnavii cu gastroectomie, fiind determinat de patrunderea brusca a continutului gastric in jejun si manifestandu-se prin slabiciune, ameteli, transpiratie etc. (< fr., engl. dumping)

OBLIC, -A I. adj. inclinat fata de o dreapta sau de un plan; piezis. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muschi) a carui actiune se exercita in directii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)

PERNITA, pernite, s. f. I. 1. Diminutiv al lui perna (1); pernuta (1), pernioara, pernisoara; spec. puisor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Saculet de diferite forme, umplut cu calti, vata, nisip etc., in care se infig, pentru a fi pastrate, ace si bolduri; pernuta (2). ♦ Piesa confectionata din vata de croitorie, care se aplica la umerii unor obiecte de imbracaminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da imbracamintei respective forma corespunzatoare umarului. ♦ Mica perna (1) confectionata din tesatura de lana sau de bumbac, cusuta cu sarma subtire de cupru, montata in cutia de osie inferioara a vehiculelor de cale ferata si folosita la ungerea fusului osiilor. II. (In forma perinita) dans popular in care un baiat iese in centrul horei, isi alege din hora o fata cu care ingenuncheaza (pe o perna sau o batista) si o saruta, fata urmand sa faca in continuare acelasi lucru cu alt baiat; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: perinita s. f.] – Perna + suf. -ita.

FORTA, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrange, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A manui cu violenta un mecanism, o inchizatoare etc., deteriorandu-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarama, a sparge. ◊ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila in casa cuiva. A forta (cuiva) mana = a constrange (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a intrece masura in comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol in ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

OBRAZ¹ ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

algebra si (mai rar) algebra (fr. algebre, it. sp. algebra d. ar. el-ǧebr) f., pl. e. Acea parte a matematicii care se ocupa de chestiunile de aritmetica si geometrie intr' un mod general, inlocuind cu litere cantitatile stiute si nestiute. Carte care trateaza despre aceasta stiinta. – Algebra, al carei scop e sa scurteze si sa generalizeze solutiunea chestiunilor relative la cantitati, e de origine recenta fata de aritmetica. Ia [!] a fost introdusa in Europa pe la 950 de Arabi, care o descoperisera in cartile Grecilor, mai ales in ale lui Diofante din Alexandria (sec. 4 dupa Hristos). Leonardo din Pisa a raspindit-o in Italia in sec. 14, si de atunci a progresat rapede [!] in Europa. In sec. 16, Francezu Viete introduse literele in algebra. Hariot, Girard si mai ales Descartes i-au dat si mai mare adincime. Mult timp ia [!] a fost stiuta numai de savanti, si de aceia, cind vorbesti de un lucru greu sau nestiut de cineva, zici: asta e algebra pentru el.

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

COPIL ~i m. 1) Baiat (sau fata) in perioada de la nastere pana la adolescenta. ~ mic. ~ de scoala. ◊ De mic ~ din copilarie. A ajunge (sau a cadea) in mintea ~ilor a avea manifestari copilaresti. ~ de casa fecior de boier care slujea ca paj la curtea domneasca sau la un boier mare. ~ de trupa copil (orfan) crescut si educat de o unitate militara. 2) Persoana de orice varsta luata in raport cu parintii sai. 3) fig. Persoana matura care da dovada de naivitate si lipsa de experienta. /Cuv. autoht.

BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

HABITUS (cuv. lat.) s. n. 1. (MED.) Aspect fizic exterior, static si dinamic al unui individ, care poate da indicatii asupra starii de sanatate, a existentei unei predispozitii morbide sau a unei boli (ex. h. fizic, h. apopletic). 2. Maniera, mod de a fi; obisnuinta. 3. (SOCIOL.) Mod personal ori generic de a fi, a gandi, a actiona sau a reactiona in conformitate cu valorile normale, principiile reprezentative sau dominante dintr-o cultura sau dintr-un sistem social. 4. (MINER.) Aspect morfologic exterior, specific, pe care il capata cristalele prin dezvoltarea relativa a fetelor cristalografice (ex. h. prismatic, acicular, tabular, lamelar etc.).

CAPTUSEALA, captuseli, s. f. 1. Panza sau stofa cu care se dubleaza, in interior, un obiect de imbracaminte, pentru a-i da un aspect mai ingrijit si pentru a-l face mai calduros. ♦ Material aplicat in interiorul incaltamintei pentru ca aceasta sa-si mentina forma. 2. Panza sau stofa cu care se invelesc unele obiecte pentru a le feri de deteriorare. 3. Strat rezistent de lemn, de metal sau de caramida, cu care se acopera un obiect pe dinauntru sau pe dinafara (pentru a-l feri de degradare, pentru consolidare, izolare termica, acustica etc.). 4. Rama de lemn care acopera fetele interioare ale golului unei usi si de care sunt fixate canaturile usii. – Captusi + suf. -eala.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

BRAZda, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; razor¹. 5. Urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.

CERCA, cerc, vb. I. (Adesea in concurenta cu incerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. si refl. A se stradui, a se sili, a cauta sa... Biata fata... se cerca sa zica si ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A cauta. Cercam un vad Sa ies la lumea larga (EMINESCU). 5. Tranz. (Inv.) A supune la grele incercari. Mai mult de opt zile cercara tara (BALCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici carciumaritei nu-i era tocmai urat a sta intre noi, de ne cerca asa des (CREANGA). 7. Intranz. A reveni; a da tarcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.