Rezultate din textul definițiilor
sămăduí, sămăduiésc, vb. IV (reg.) a da seamă, a da socoteală de ceva.
RĂSPÚNDERE (‹ răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.
GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ◊ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. și tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. și intranz. A se îngriji, a-i păsa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. și intranz. A-i trece cuiva prin minte (că...); a crede, a socoti (că...). 4. Tranz. și refl. A lua în considerare (că...), a-și da seama (că...). 5. Refl. A intenționa (să...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihică a omului de care el nu-și dă seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapă conștiinței. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).
INCONȘTIÉNȚĂ s. f. 1. Lipsă sau pierdere a cunoștinței, care apare în diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini conștiente, raționale fată de realitatea înconjurătoare; stare sufletească în care omul nu-și dă seama de actele sale. [Pr.: -ști-en-] – Din fr. inconscience (după inconștient).
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul care-i revine în societate; ♦ Care realizează scopuri dinainte stabilite; care acționează pe baza cunoașterii legilor obiective ale vieții sociale și își dă seama de consecințele sociale ale acțiunilor sale. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști).
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).
MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
NEȘTÍRE s. f. (în loc. adv.) În neștire = a) fără să-și dea seama, fără a ști cum sau de ce; la întâmplare; absent, distrat; p. ext. involuntar; b) fără rost, fără sens, în mod inutil; c) fără măsură, fără socoteală; la nesfârșit. (Rar) Din neștire = din nebăgare de seamă; involuntar. – Ne- + știre.
TREZÍ, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deștepta, a (se) scula din somn. 2. Refl. și tranz. A-și veni sau a face să-și vină în fire (dintr-o stare de reverie, de leșin etc.). 3. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină conștient, a ajunge sau a face să ajungă, să înțeleagă, să-și dea seama de realitate, de adevăr; a (se) dumeri, a (se) lămuri. 4. Refl. A se pomeni pe neașteptate cu cineva, a ajunge deodată undeva, la cineva sau într-o situație neprevăzută. ◊ Expr. Unde te trezești? se spune unui om prea îndrăzneț sau care se comportă în mod nepotrivit. ♦ A se afla într-un anumit loc sau într-o anumită stare de când știe, de când își poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mâncăruri, băuturi, mirosuri) A-și pierde tăria, gustul, aroma; a se răsufla. – Din sl. trĕzviti.
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-e******e.
SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paști. Săptămâna luminată (sau albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștilor. Săptămâna brânzei = prima săptămână din postul Paștilor, în care Biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana.
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.
CÂT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ și ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E înalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precât. (~ îmi dau seama ...) 4. conj. oricât. (~ era el de reținut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ aș mai râde!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (înv.) câtuitor, cuprinzător, cvoțient, petrecător. (~ al unei împărțiri.)
NORMÁL adj., adv. 1. adj. întreg, sănătos, zdravăn. (Ești om ~, îți dai seama ce ai făcut?) 2. adj. v. obișnuit. 3. adj. firesc, obișnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. v. firesc. 5. adj. obișnuit, ordinar. (Sesiune ~.) 6. adv. v. exact. 7. adv. v. desigur.
BUMB ~i m. pop. Piesă mică (de os, sidef, metal etc.) de obicei rotundă, folosită la încheiatul unor obiecte de îmbrăcăminte sau ca podoabă; nasture. ◊ A se juca cu țara în ~i a nu-și da seama de seriozitatea lucrurilor. /<ung. gomb
A SE CONVÍNGE mă convíng intranz. A ajunge să fie sigur (de ceva); a-și da seama; a se încredința. /<lat. convincere
A SE DEZBĂTÁ mă dezbăt intranz. reg. 1) A-și reveni din beție; a înceta de a mai fi beat. 2) fig. A-și da seama de adevăr; a se trezi; a se dumeri; a pricepe. /dez- + a se [îm]băta
A SE DUMERÍ mă ~ésc intranz. A-și da seama de o realitate, de un adevăr. /<bulg. domerja
A SE GÂNDÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi conștient (de ceva); a-și da seama. 2) A-și aduce aminte, evocând în memorie sau în imaginație. ~ la anii de școală. /Din gând
INCONȘTIÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este conștient; fără cunoștință. 2) și adverbial Care nu-și dă seama de ceea ce face; lipsit de conștiință; fără judecată. 3) și adverbial (despre acțiuni, lucruri etc.) Care este făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; efectuat din instinct; instinctiv; mașinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-ști-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient
A SE ÎNCREDINȚÁ mă ~éz 1. tranz. (urmat de o propoziție completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-și da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauție); a căpăta siguranță; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credință
A ÎNȚELÉGE înțelég 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz. : Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere
NEȘTÍRE f. (negativ de la știre): În ~ a) fără a-și da seama; b) în stare de inconștiență. Din ~ fără a ști. /ne- + știre
RĂSPÚNDERE ~i f. Atitudine responsabilă de obligațiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea. ♦ A purta ~ a fi responsabil. A avea simț de ~ (sau simțul ~ii) a-și da seama de importanța sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă față de obligațiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în fața unor instanțe. Pe ~ea cuiva pe garanția cuiva. /v. a răspunde
SIMȚÍRE ~i f. 1) v. A SIMȚI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectivă față de cineva sau ceva; simțământ. 4) Stare în care omul își dă seama de ceea ce se petrece în jur. ◊ Fără ~ fără cunoștință. A-și pierde ~ea (sau ~ile) a-și pierde cunoștința; a leșina. A-și veni în ~ (sau în ~i) a-și recăpăta cunoștința. 5) pop. Bun simț; bună-cuviință. /v. a simți
A SE TREZÍ mă ~ésc intranz. 1) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se deștepta; a se scula. ~ în zori. 2) A reveni la starea de sesizare conștientă a realității; a se deștepta. ~ din reverie. 3) fig. A-și da seama de adevăr; a se dumiri. 4) A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a nimeri; a se pomeni; a pica; a cădea. /<sl. trĕzviti
A VEDEÁ văd 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A percepe prin văz. ~ bine. ◊ ~ lumina zilei a se naște. ~ lumina tiparului a apărea de sub tipar. ~ lumina rampei a juca o piesă în fața publicului. 2) (persoane) A vizita sau a întâlni. Nu l-am văzut de mult. ◊ Să ne vedem sănătoși formulă de salut la despăr-țire. 3) (persoane, lucruri, obiecte etc.) A cerceta cu privirea; a privi. ~ ce se petrece în jur. 4) A fi martor la un eveniment. ~ multe în viață. 5) A-și da seama; a pricepe. ~ că e bolnav. 2. intranz. A avea grijă (de cineva sau de ceva). ~ de casă. /<lat. videre
CONȘTIÉNT, -Ă adj. 1. Care are conștiința trează, care își dă seama de realitatea unui fapt, a unui lucru. 2. Care își dă seama de posibilitățile proprii, de rolul care îi revine în societate. // s.n. (Fil.) Categorie care exprimă ceea ce omul înfăptuiește în conformitate cu un anumit scop. [Pron. -ști-ent. / < fr. conscient].
CONȘTIÍNȚĂ s.f. 1. Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realității obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- și al vieții sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzații, percepții, reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ◊ Conștiință socială = viața spirituală a societății ca reflectare a vieții ei materiale; conștiință de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la o anumită clasă, de a înțelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale. ◊ Proces de conștiință = luptă sufletească generată de momente și de situații de viață deosebite, cruciale.; mustrare de conștiință = remușcare. 4. Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pron. -ști-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, după știință].
CONVÍNGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i. convíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge].
INTENȚIE s.f. 1. Dorință, plan, gând de a întreprinde ceva. 2. (Jur.) Atitudine psihică a cuiva care-și dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i sau acceptându-i efectele. [Gen. -iei, var. intențiune s.f. / cf. fr. intention, lat. intentio].
bunghí (-ghésc, -ít), vb. – 1. A cerceta, a observa, a desluși. – 2. A-și da seama, a înțelege. – 3. (Refl.) A se uita cu atenție, a face ochii mari. – Var. sbunghi. Cuvînt de argou, probabil din țig. bangi (f. de la bangos) „trecătoare, strungă” (Graur, BL, II, 185 și V, 222; Juilland 160). Din același cuvînt ar putea proveni rom. sbanghiu (var. sbanchiu, spanchiu), adj. (sașiu), cf. Graur, BL, II, 195. daR și Vasiliu, GS, VII, 105, identifică acest cuvînt cu pronunțarea moldovenească a bunghi, der. de la bumb. – Der. bunghială, s. f. (atenție, păzea!).
PREVEDEÁ vb. II. 1. tr. A-și da seama, a deduce mersul evenimentelor viitoare din unele fapte prezente sau trecute a căror legătură cauzală cu ele este evidentă. 2. tr. (Despre legi) A stabili, a specifica. 3. tr. A echipa, a înzestra cu... 4. refl. A se întrezări. [P.i. prevăd. / după fr. prévoir, it. prevedere < lat. praevidere].
conștiént (conștiéntă), adj. – Care își dă seama de realitate, care are conștiință. Fr. conscient, cu fonetismul influențat de știință. – Der. conștiință, s. f., din lat. conscientia (sec. XIX); conștiut, adj. (cunoscut); conștiincios, adj. pe baza fr. consciencieux; conștiinciozitate, s. f. (scrupulozitate); inconștient, adj.; inconștient, s. n.; subconștient, s. n. din fr.
CONȘTIÉNT, -Ă adj. 1. care își dă seama de realitatea înconjurătoare. 2. care își dă seama de posibilitățile proprii, de rolul care îi revine în societate; lucid. ◊ care realizează scopuri dinainte fixate. (< fr. conscient)
CONȘTIÍNȚĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. ◊ gândire, spirit. 2. faptul de a-și da seama; înțelegere. ♦ ~ socială = ansamblul concepțiilor etc. unei societăți ca reflectare a vieții ei materiale; ~ de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la o anumită clasă, de a înțelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale. ♦ proces de ~ = luptă sufletească generată de momente și de situații de viață deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remușcare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)
INTÉNȚIE s. f. 1. dorință, plan, gând de a întreprinde ceva. 2. (jur.) atitudine psihică a cuiva care-și dă seama de caracterul ilicit al faptei sale. (< fr. intention, lat. intentio)
MAIEÚTICĂ s. f. (la Socrate) arta de a scoate la iveală în discuțiile filozofice, prin întrebări dibace, adevărurile pe care se presupune că interlocutorul le-ar poseda fără să-și dea seama. (< fr. maïeutique, gr. maieutike)
oblicí (oblicésc, oblicít), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-și da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (înv., denunțător).
BẤRNĂ, bârne, s. f. Trunchi gros de copac, cojit (și fățuit cu barda), folosit ca material de construcție. Vezi gunoiul (sau paiul) din ochiul altuia și nu vezi bârna din ochiul tău = te supără micile defecte ale altora, dar nu-ți dai seama de defectele tale mari. – Slav (v. sl. brŭvĩno).
IRESPONSABILITÁTE (‹ fr.) Faptul de a fi iresponsabil; lipsă de responsabilitate. ♦ (Dr.) Situație în care făptuitorul, în momentul săvârșirii infracțiunii, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze.
O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.
VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, sar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. dare la semn = tragere la țintă. dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. dare la lumină = publicare, tipărire. dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În evul mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani și în natură; impozit. – V. da2.
JUDICIÁR, -Ă, judiciari, -e, adj. 1. Care ține de justiție, privitor la justiție; judecătoresc. ◊ Cronică judiciară = dare de seamă asupra proceselor și dezbaterilor care au loc înaintea justiției. 2. Făcut prin autoritatea justiției. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. judiciaire, lat. judiciarius.
DUMERÍ, dumeresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumirí, domirí vb. IV.] – Din bg. domerja.
EXPOZÉU, expozeuri, s. n. Prezentare dezvoltată, amănunțită și sistematică, expusă oral sau scris, a unor fapte, a unei situații, a unor idei etc.; dare de seamă, expunere. – Din fr. exposé.
CINEVÁ pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai mulți), o persoană pe care n-o cunoaștem (sau care nu trebuie sau nu vrem să fie numită); oarecine, careva, cinevași. ♦ (Fam.; purtând accentul în frază) Un om de valoare, de seamă. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.
RECENZÁ1, recenzez, vb. I. Tranz. A face o scurtă dare de seamă, a analiza sau a prezenta critic o lucrare literară, științifică, un spectacol etc. – Din recenzie (derivat regresiv). Cf. germ. rezensieren.
REFERÁT, referate, s. n. dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărți, a unei activități etc. ♦ Raport (de câteva rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (în care se propune o soluție). – Din germ. Referat.
DÁRE s. 1. v. trasare. 2. dare de seamă = raport, referat, situație, (prin Transilv.) sămădaș, (înv.) doclad, otnoșenie, tacrir, (rusism înv.) predstav-lenie. (A întocmit o ~ despre ...) 3. v. bir.
DOCLÁD s. v. dare de seamă, raport, referat, situație.
OTNOȘÉNIE s. v. dare de seamă, raport, referat, situație.
PREDSTAVLÉNIE s. v. dare de seamă, raport, referat, situație.
RAPÓRT s. 1. v. relație. 2. legătură, relație, (livr.) contingență, nex, (înv.) legământ, referință, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între ...?) 3. v. contact. 4. v. proporție. 5. (MAT.) proporție. 6. conformitate. (Cheltuieli în ~ cu veniturile.) 7. v. dare de seamă.
REFERÁT s. v. dare de seamă.
SĂMĂDÁȘ s. v. calcul, dare de seamă, raport, referat, situație, socoteală.
SITUÁȚIE s. 1. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejurstare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.) 2. v. împrejurare. 3. v. dispoziție. 4. stare, (înv.) stepenă. (~ înfloritoare.) 5. soartă, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 6. etapă, fază, punct, stadiu. (În ce ~ se află lucrările începute?) 7. (concr.) raport, referat, dare de seamă, (prin Transilv.) sămădaș, (înv.) doclad, otnoșenie, tacrir, (rusism înv.) predstavlenie. (A întocmit o ~ despre ...) 8. condiție, poziție, stare, (înv. și pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ socială.) 9. v. rang. 10. loc, poziție. (Ocupă o ~ onorabilă în societate.) 11. poziție, (înv.) pusăciune. (O ~ de indiviat.) 12. rost, stare. (Avea acum și el o ~.) 13. v. avere.
SOCOTEÁLĂ s. 1. calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seamă. (Câte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, tact. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rânduială. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect. (Nu și-a putut realiza ~.)
TACRÍR s. v. dare de seamă, declarație, depoziție, interogatoriu, mărturie, mărturisire, memoriu, petiție, proces-ver-bal, raport, referat, situație.
dáre de seámă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. dării de seámă; pl. dări de seámă
CRÚCE ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortură, pe care erau pironiți osândiții la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, făcut din două bucăți de lemn, din piatră sau din metal așezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul creștinismului. 3) Simbol al creștinismului, constând dintr-un gest făcut cu degetele mâinii drepte, care este dusă de la frunte la piept și de la un umăr la altul. ◊ Fă-ți ~! dă-ți seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în formă de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea căruței. 6) (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; treflă. damă de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis
DÁRE dări f. 1) v. da. ◊ ~ de seamă raport asupra unei activități pentru o anumită perioadă. ~ pe față (sau în vileag) divulgare. Cu ~ de mână înstărit; avut; bogat. 2) înv. Plată obligatorie (în bani sau în natură) vărsată de cetățeni în bugetul statului; dajdie; impozit. /v. a da
RAPÓRT1 ~oárte n. 1) Comunicare (orală sau scrisă) prezentată în fața unei adunări sau a unei autorități, cuprinzând informații despre activitatea personală sau colectivă; dare de seamă. 2) mat. Câtul a două mărimi de același fel. /<fr. rapport
SITUÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu de împrejurări în care se află o persoană, o colectivitate, un popor sau o țară la un moment dat; stare de fapt. ~ economică. ~ familială. ◊ A te pune în ~a cuiva a căuta să înțelegi comportarea cuiva, închipuindu-te în locul lui. A fi la înălțimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate; a fi la nivel. Ieșire din ~ modalitate de a ieși dintr-o încurcătură; soluție. ~a obligă poziția ocupată implică responsabilitate. 2) Poziție socială sau materială. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva să avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le posedă o persoană sau o colectivitate; avere. 4) Dispoziție spirituală; stare sufletească. 5) Document prin care se prezintă o stare de lucruri; scurtă dare de seamă. [G.-D. situației; Sil. -tu-a-ți-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation
AUDÍT s.n. Control al evidențelor contabile, al situației financiare a unei societăți. ♦ dare de seamă care reflectă rezultatul unui asemenea control. (cf. engl. audit, din lat. auditus = auzire, din audire = a auzi) [Cuvinte străine (recent intrate în limbă), pp. 1046-1052; def., et. MW]
RECÉNZIE s.f. Scurtă dare de seamă sau prezentare cu caracter critic apreciativ, privitor la o lucrare literară, științifică, la un spectacol etc. [Gen. -iei. / cf. fr. recension, it. recensione, germ. Rezension, lat. recensio – recensământ].
EXPOZÉU s.n. Expunere detaliată și sistematică a unei situații, a unor fapte etc.; dare de seamă, expunere. [< fr. exposé].
perilípsis, perilípsisuri, s.n. (înv.) 1. pricepere, iscusință. 2. rezumat, prescurtare; conținut. 3. dare de seamă; inventar; extras de cont; liste de cheltuieli.
povéscă s.f. (înv.) raport, dare de seamă, relatare.
MEMÓRIU s.n. 1. Expunere, dare de seamă amplă privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situație. ♦ (La pl.) Culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 2. Cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < mémoire, după memorie].
RAPÓRT s.n. I. 1. Legătură, relație între fenomene, între noțiuni etc. ♦ (La pl.) Legături (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Câtul a două mărimi de același fel. 3. Relație (numerică) între două valori. II. Casă de raport = casă construită pentru a fi închiriată și a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisă sau orală, dare de seamă, expozeu care se adresează către o instanță judiciară, către un șef ierarhic, către o adunare generală etc.; momentul când se face această prezentare. ♦ (Mil.) Scurtă prezentare orală asupra situației trupei, făcută de un militar în fața superiorului său. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].
REFERÁT s.n. dare de seamă asupra unei activități, asupra unei cărți etc. ♦ Raport scurt făcut pe marginea unei cereri, a unui act etc. [Cf. fr. référé, germ. Referat].
SITUÁȚIE s.f. 1. Stare, poziție, așezare, ansamblu de împrejurări în care se află la un moment dat o țară, un popor etc. din punct de vedere economic, politic și social. ♦ A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva în viața socială. ♦ Stare a unei persoane în raport cu condiția sa (economică, socială etc.) sau cu interesele sale. 2 dare de seamă, raport (asupra unei stări de fapt, a unui inventar etc.). 3. Așezare, poziție a unei localități, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situațiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].
EXPOZÉU s. n. expunere detaliată și sistematică a unei situații, a unor fapte etc.; dare de seamă. (< fr. exposé)
RAPÓRT s. n. I. 1. legătură între obiecte, fenomene, noțiuni etc. ◊ (pl.) relație între două valori. ◊ (mat.) câtul a două mărimi de același fel. 3. (gram.) relație stabilită între cuvinte, construcții și propoziții. II. câștig. ♦ casă de ~ = casă construită pentru a fi închiriată și a aduce astfel beneficii. III. 1. dare de seamă, făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., o relatare asupra unei activități. 2. scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său. (< fr. rapport)
REALIZÁ vb. I. tr. 1. a înfăptui, a face ceva; a-și îndeplini obligațiile, planul etc. 2. a crea, a elabora; a desăvârși; a întruchipa. 3. a obține, a câștiga (ceva). 4. a-și da bine seama, a reuși să înțeleagă. II. refl. a se dezvolta deplin, a se desăvârși; a-și pune în valoare capacitățile creatoare. (< fr. réaliser, /I, 4/ engl. realize)
REFERÁT s. n. 1. dare de seamă asupra unei activități, a unei cărți etc. 2. raport scurt făcut pe marginea unei cereri, a unui act etc. (< germ. Referat)
SITUÁȚIE s. f. 1. stare, poziție, așezare, ansamblu de împrejurări în care se află la un moment dat o persoană, o localitate, o țară, un popor etc. din punct de vedere economic, politic și social. ♦ a fi la înălțimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate. ◊ loc, stare pe care o are cineva în viața socială. ◊ stare a unei persoane în raport cu condiția sa (economică, socială etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limită = situație excepțională, extremă, care impune hotărâri radicale. 2. dare de seamă, raport (asupra unei stări de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)
memórie (memórii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie);
comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.
BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți. Bănuiam că n-am s-o mai găsesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A întrezări ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde bănuia prin întunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. Așa a trebuit să se întâmple și n-ai cui bănui (CREANGĂ). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. da ia seama ce iubești, Nu cumva să bănuiești (JARNIK-BÎRSEANU). – Magh. bánni.
ATÉNȚIE f. 1) Concentrare a conștiinței într-o anumită direcție, asupra unui anumit lucru. ~ dispersată. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi în centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua în seamă. 2) Atitudine binevoitoare, amabilă. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fără plată în semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atenției] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis
VÂNT ~uri n. 1) Mișcare naturală a maselor de aer, provocată de diferența de temperatură și presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăștia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situații, fără a ține seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-și face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acțiune. A-și lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus
CHIORẤȘ, -Ă, chiorâși, -e, adv., adj. I. Adv. (În expr.) A privi (sau a se uita) chiorâș = a) a privi sașiu; b) a se uita pe furiș, încruntat, cu dușmănie, cu dispreț. A da chiorâș prin ceva = a se repezi fără a lua seama peste ce calcă. (Înv.) A da chiorâș la (sau în) ceva = a ținti. II. Adj. 1. Sașiu. 2 Fig. încruntat, supărat, îmbufnat. – Chior + suf. -âș.
GRÍJĂ, griji, s. f. 1. Teamă sau neliniște simțite de cineva la gândul unei eventuale primejdii sau întâmplări neplăcute pe care le-ar putea îndura; îngrijorare. ◊ Expr. A intra la griji = a începe să fie îngrijorat. ♦ Cauza îngrijorării cuiva. 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atenție acordată unei ființe, unei probleme etc. ◊ Loc. vb. A (nu) avea grijă (de cineva sau de ceva) = a (nu) se îngriji (de cineva sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) păzi (pe cineva sau ceva). ◊ Expr. A avea grijă (să...) = a băga de seamă, a fi atent (să...). A da (sau a lăsa) în grija (cuiva) = a da (sau a lăsa) în directa supraveghere (a cuiva); a încredința. – Din bg. griža.
GRÍJĂ s. 1. v. îngrijorare. 2. v. prudență. 3. atenție, vigilență. (Manifestă multă ~.) 4. atenție, interes, preocupare, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, (pop.) păsare, (înv., în Ban. și Transilv.) câștigă. (Fără nici o ~ pentru ...) 5. v. migală. 6. v. protecție. 7. pază, seamă, (fig.) mână. (I l-a dat în ~.)
SEMIFINISÁT, -Ă, semifinisați, -te, adj. Care se află încă în stadiul de finisare, urmând a fi dat ulterior în vânzare sau în funcțiune. – Semi- + finisat.
nebăgá vb. I (înv.; în expr.) a nebăga în seamă (pe cineva sau ceva) = a nu da atenția, a nu lua în considerație, a nu băga în seamă, a desconsidera.
BULETÍN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială care conține informații de actualitate și de interes public. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicații periodice cu scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atestă identitatea unei persoane. 3. (În sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzând numele și prenumele candidaților la o alegere, cu ajutorul căruia alegătorii își exercită dreptul de vot. – Din fr. bulletin.
CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operații constând din debit și credit, care exprimă valoric existența și mișcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conține astfel de operații. ◊ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-și bate joc. A ține ~ de ceva a ține seama de ceva; a lua în considerație. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăți. Pe ~ pro-priu din proprie inițiativă și pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut prețul unei consumații într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte
SOCOTEÁLĂ ~éli f. 1) Totalitate a operațiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-și greși ~elile a se înșela în așteptările sale. A ieși la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capăt. A râde pe ~ cuiva a-și bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua în seamă ceva; a ține cont de ceva. A da cuiva ~ a răspunde în fața cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva să răspundă de ceva. A ține ~ a lua în considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-și da cu ~eala a fi de părere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limită până la care este posibil ceva; măsură. ◊ Cu (sau fără) ~ a) cu (sau fără) chibzuială; b) cu (sau fără) măsură. 4) rar pop. Activitate întreprinsă în vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situația? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eală
SPÁTE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spinare. ◊ În ~ pe partea dindărăt a corpului. Pe ~ culcat cu fața în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urmă; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supăra pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fără știrea cuiva. A nu ști nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu bănui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul neliniștit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lăsa în seama altuia anumite obligații. A avea ~ (tare) a fi protejat, susținut (de cineva). 2) Probă sportivă de înot (cu fața în sus). 3) Partea dindărăt a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dușmanului. /<lat. spatha
BULETÍN, buletine, s. n. 1. Act oficial care atestă identitatea unei persoane. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. 2. (Cu determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială, cuprinzând informații de actualitate și de interes public. 3. Nume dat unei publicații periodice cuprinzând scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. ◊ Buletin (oficial) = publicație periodică cu caracter oficial, de stat, cuprinzând legi, decrete, decizii etc. 4. Listă cu numele candidaților la o alegere, cu ajutorul căreia votează alegătorul. – Fr. bulletin (<it.).
ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.
RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. ♦ (În logica matematică) Conexiune între doi sau mai mulți termeni (în mulțimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulțimi date). 2. (La pl.) Legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relații de producție = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. Relații diplomatice = relații politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin agențiile diplomatice ale acestora. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, influenți). 3. Expunere, informație; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relații = a informa, a referi, a relata. [Var.: (înv.) relațiúne s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.
ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i. atríbui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].
IMPORTÁNȚĂ s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate; semnificație. ◊ Loc. adv. Cu importanță = cu convingerea (nejustificată) că spune sau face ceva important; cu înfumurare. ◊ Expr. A-și da importanță = a se îngâmfa, a se crede om de seamă, superior. Plin de importanță = înfumurat, îngâmfat, încrezut. – Din fr. importance.
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.
JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în evul mediu, în țările române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. – Din sl. županŭ.
SEMIAUXILIÁR ~ă ( ~i, ~e) : Verb ~ verb cu rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, care dă o nuanță modală, reieșită din sensul său lexical. /<fr. semi- auxiliaire
SUBÎNCHIRIÁ vb. tr. a da cu chirie (o parte dintr-)un imobil, închiriat pe seama sa. ◊ a închiria o parte dintr-un imobil de la locatarul principal. (după fr. sous-louer)
SÁMĂ s. f. (în țările românești) 1. Recensământ făcut de domnie, pentru fixarea birului. 2. dare în bani care îngloba toate obligațiile financiare ale birnicilor. – Din seamă.
SEMILICHÍD ~dă (~zi, ~de) și substantival Care este pe jumătate lichid. /<fr. semi-liquide
SEMINOMÁD ~dă (~zi, ~de) și substantival Care este pe jumătate nomad. /<fr. semi-nomade
ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) dar, cadou. [Var.: atențiúne s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.
SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ◊ A lua cu chirie de la chiriașul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (după fr. sous-louer).
SUBÎNCHIRIÁ vb. I. tr. A da cu chirie un imobil (sau o parte dintr-un imobil) închiriat pe seama sa. ♦ A închiria o parte dintr-un imobil de la locatarul principal. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < sub- + închiria, după fr. sous-louer].
SEMIAUXILIÁR adj., s. n. (verb) având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, izvorâtă din înțelesul său lexical. (< fr. semi-auxiliaire)
SEMIFLUÍD ~dă (~zi, ~de) și substantival Care este pe jumătate fluid; fluid numai parțial. /<fr. semi-fluide
UTOPÍE s. f. 1. nume dat teoriilor fanteziste, irealizabile, care preconizează crearea unei alte ordini sociale, fără a ține seama de condițiile concret-istorice date și de legile obiective ale dezvoltării societății. 2. concepție, proiect irealizabil, fantezie, himeră, vis. (< fr. utopie)
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.
SEÁMĂ s. v. apreciere, atenție, avantaj, beneficiu, bir, calcul, categorie, cinste, cinstire, câștig, condiție, considerație, dare, epocă, fel, folos, gen, impozit, interval, onoare, perioadă, prețuire, profit, rang, răgaz, răstimp, respect, rânduială, rost, socoteală, soi, spațiu, specie, speță, stare, stimă, sumă, teapă, timp, tip, treaptă, trecere, vază, vârstă, vreme.
ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai câteva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 2. Interes, grijă, preocupare. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. A-și îndrepta atenția = a-și concentra luarea-aminte. 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă; (concr.) cadou, dar. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). [Var.: atențiúne s. f.] – Fr. attention (lat. lit. attentio, -onis).
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde).
SEMIAUXILIÁR adj. n. (Gram.) Verb semiauxiliar = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală izvorâtă din înțelesul său lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].
ATÉNȚIE I. s. f. 1. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. interes, preocupare, grijă. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ♦ a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ◊ dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! bagă de seamă! (< fr. attention, lat. attentio)
SEMIAUXILIÁR, semiauxiliare, adj. (În sintagma) Verb semiauxiliar (și substantivat, n.) = verb având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acțiunii verbului „ajutat” o nuanță modală, care izvorăște din înțelesul său lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.
BIR s. (IST.) 1. dare, impozit, (rar) contribuție, impunere, (pop.) dajdie, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, madea, mirie, nevoie, obicei, orânduială, rânduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. v. tribut.
GRÍJĂ ~i f. 1) Gând ce provoacă neliniște, cauzat de o eventuală neplăcere sau primejdie. 2) Atitudine binevoitoare, plină de atenție și de interes față de cineva sau de ceva; preocupare pentru cineva sau ceva. ~a față de generația în creștere. ◊ A avea ~ să..., a fi atent să..., a băga în seamă să... A purta ~a cuiva, a purta ~ de cineva (sau de ceva), a purta cuiva de ~ a se preocupa de cineva (sau de ceva). A da (sau a lăsa) în ~a cuiva (pe cineva sau ceva) a da însărcinare cuiva să supravegheze ceva sau pe cineva. [G.-D. grijii] /<bulg. griža
TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.
REVÍSTĂ, reviste, s. f. 1. Publicație periodică ce cuprinde articole, studii, dări de seamă, note din domenii variate sau dintr-o anumită specialitate. 2. (În sintagme și expr.) Trecere în revistă = solemnitate constând în trecerea unui comandant sau a unei persoane oficiale de-a lungul frontului unei subunități sau unități militare, care dă onorul stând pe loc. A trece în revistă = a examina pe rând, a cerceta succesiv elementele unui ansamblu. 3. Reprezentație teatrală constând dintr-o succesiune variată de dansuri, cântece, scenete vesele cu subiecte din actualitate; spectacol de varietăți. – Din it. rivista. Cf. fr. revue.
A LĂSÁ las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns; a face să devină liber. ◊ ~ pasărea să zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sânge a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, sânge. 2) A pune ceva undeva. ~ haina în cui. 3) A da voie (să se înfăptuiască ori să aibă loc); a permite; a îngădui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva să ramână în starea în care se află. ◊ ~ (pe cineva) în pace a nu deranja pe cineva; a-l lăsa să facă ce vrea. ~ (pe cineva) în voie a da cuiva libertate deplină. 5) A face să nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe mâine a amâna mereu ceva. 6) A face să rămână ceva în urma sa; a transmite prin moștenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua în seamă; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu ține cont. 8) A face să fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A părăsi plecând în altă parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ ușa deschisă. /<lat. laxare
CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.
bindisí (-sésc, -ít), vb. – A se preocupa, a ține seama, a lua în considerație, a fi la curent. – Mr. bindisire. Tc. beyendi, aorist de la beyenmek „a binevoi” (Iogu, GS, VI, 338); cf. ngr. μπεγεντίζω, pe care Graur, BL, IV, 73, îl consideră drept sursă imediată a cuvîntului rom. Mai puțin probabilă pare explicația pe care o dădea mai înainte aceluiași cuvînt Șeineanu, II, pe baza tc. bende „sclav”.
descălecá (descálec, descălecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere).
AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.
AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei credincioși la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.