Rezultate din textul definițiilor
POPA, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plati ca popa = a plati sigur (si pana la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popa tuns = a starni valva cu o fapta neobisnuita; a se face mare zarva in jurul cuiva sau a ceva. A-si gasi popa = a gasi pe cineva pe care nu-l poti birui, insela, amagi, domina; a i se infunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) sa se cuminteasca, a-i veni (cuiva) de hac; a invata (pe cineva) minte. A calca a popa = a) (mai ales la forma negativa) a da semne de seriozitate, a inspira incredere; b) a-si da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cartile de joc, care are imprimata pe una dintre parti o imagine asemanatoare cu a unui rege; riga, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de carti, in care pierde jucatorul care ramane cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoana nehotarata sau care manifesta o atitudine inconsecventa, schimbandu-si usor parerile, felul de a gandi sau de a actiona. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popu.

STRECHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vatamatoare pentru animalele domestice: a) (si in sintagma strechea vitelor) insecta de marimea unei albine, cu corpul paros, negru sclipitor, ale carei larve traiesc ca paraziti sub pielea vitelor cornute mari, hranindu-se cu sangele lor (Hypoderma bovis); b) (si in sintagma strechea oilor) insecta mare de culoare bruna-cenusie, paroasa, care isi depune larvele in narile oilor, de unde ajung in sinusurile fruntii, producand moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (si in sintagma strechea cailor) insecta mare de culoare galbena-bruna, paroasa, care isi depune ouale pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung in intestin (Gastrophilus equi); d) insecta cu abdomenul oval, cu picioarele paroase, care isi depune ouale pe parul caprioarelor si al cerbilor (Hypoderma diana si actaeon). ♦ Neliniste, spaima provocata animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea in cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniste; (in special) a fugi orbeste, fara motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (in special) a se agita fara motiv, a fi plin de neastampar. ♦ Furie subita, acces de nebunie. – Din bg. strak.

STRECHEA, strechez, vb. I. Intranz. (Despre animale) A porni in goana, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienatie; a innebuni. – Din streche.

A SEMANA2 seaman intranz. 1) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a se asemana; a se asemui. Seamana cu fratele sau.~ ca doua picaturi de apa a avea foarte multe trasaturi comune. 2) A avea aparenta (de); a fi in aparenta; a da semne (de); a parea; a se arata. /<lat. similare

marzi, marzesc, vb. IV (reg.) a da semne de boala, a lancezi, a zacea.

preclati, preclatesc, vb. IV refl. (reg.) a innebuni (usor), a da semne de boala la cap.

AUGURA vb. tr. a da semne de bun augur; a prezice. (< lat., it. augurare, fr. augurer)

mustata (mustati), s. f.1. Parul care creste la barbati deasupra buzei superioare. – 2. Radicela, radicula. – 3. Teapa, arista. – 4. Vlastar de planta agatatoare. – Mr., megl. mustata. Lat. mustacea (Puscariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustac, it. mostacchio, sp. mostacho.Der. mustacios, adj. (cu mustata); mustacioara, s. f. (mustata mica), pe care REW 5803 il deriva de la un lat. mustaciolum; mustaci, vb. (a zimbi; a da semne de nemultumire); mustaceala, s. f. (proba de nemultumire). – Din rom. provine bg. mustacuri (Capidan, Raporturile, 228).

trage (-g, -as), vb. – A deplasa ceva spre sine. – 2. A atrage, a tirii, a tiri. – 3. A extrage, a smulge, a scoate. – 4. A obtine, a procura. – 5. A suporta, a patimi, a suferi. – 6. A intinde, a lungi. – 7. A fugi, a aluneca. – 8. A arunca, a azvirli, a lansa. – 9. A lovi, a descarca. – 10. A repeta cu zel o actiune. – 11. In general, a executa actiunea proprie a unui obiect de terminat; a trage cismele; a trage clopotele; a-si trage sufletul; a trage usa; a trage cu buretele; a trage cu urechia; a trage din fluier; trage in teapa; a trage un somn etc. – 12. A aspira, a inghiti. – 13. A sorbi, a absorbi. – 14. A bea, a trage la masea. – 15. (Inv.) A retrage. – 16. A face masaj. – 17. (Arg.) A imperechea. – 18. A scoate un tiraj. – 19. A face o fotografie. – 20. A emite o trata. – 21. A deveni teapan. – 22. A descarca o arma de foc. – 23. A se indrepta catre, a merge in directia. – 24. A aspira, a pretinde. – 25. A avea simpatie, a avea inclinatie catre. – 26. A descinde, a se instala, a ramine. – 27. A semana, a aduce cu. – 28. A prezice, a profeti, a da semne. – 29. (Refl.) A iesi, a scapa. – 30. (Refl.) A se prelungi, a dura. – 31. (Refl.) A descinde din, a proveni, a avea originea. – 32. (Refl.) A purcede, a rezulta. – 33. (Refl.) A se retrage, a retroceda. – Mr. trag, trasu, traptu, tradzire; megl. trag, tradziri; istr. trǫgu, trǫs. Lat. *tragere, var. vulgara de la trahere (Puscariu 1752; REW 8841), cf. vegl. truar, it. trarre, prov., fr. traire, cat. traure, sp. traer, port. trazer.Der. tragaci, adj. (bun de tras; s. m., tragator; s. n., cocos de arma; s. n., Arg., pistol); tragator, s. m. (persoana care trage; animal de tractiune; eliberator de polite; s. n., cocos de arma; instrument de tras linii); tragatoare, s. f. (curea de sa; bici, cravasa; marita, scaunel de descaltat cizmele; ureche de gheata; cocos de pusca; vas de cereale); tragula, s. f. (Olt., Banat, pilnie); trasatura, s. f. (faptul de a trage linie, contur; urma); trasura, s. f. (trasatura; urma; liniuta de unire; vehicul). Der. neol. contrage, vb., dupa lat. contrahere, forma rara, substituita de contracta; retrage, vb., dupa fr. retirer; sustrage, vb., dupa fr. soustraire.

bejenie (est) si ba- (vest) f. (vsl. biezaniie, fuga, d. biezati, biegati, a fugi. V. bejenar, pribeag, zbeguiesc). Fuga, emigrare de frica invaziunii sau de jafurile administratiunii. A face a bejenie, a meni a rau, a nenorocire, a emigrare, a da semne de bejenie prin purtari de calic. – In est pop. beja-.

apuc, a -a v. tr. (din a apoca, d. interj. poc care arata lovirea, ideie apropiata de apucare. Cp. cu inhat si insfac). Prind (cuprind) rapede [!] cu mina, cu dintii s. a.: jandarmu-l apuca pe tilhar, calu apuca iarba cu buzele. Surprind: i-a apucat noaptea pe drum. Ocup: a stricat cetatea ca sa n' o apuce dusmanii. Capat, dobindesc: s' apuc ceva bani pe marfa asta. Rapesc, iau cu hapca: a apuca bunu altuia. Insist sa: l-a apucat sa-i plateasca datoria; degeaba m' apuci pe mine, ca nu stiu unde a fugit el. Ma indrept spre, pornesc: a apucat (adica „drumu”) la deal, spre sat. Unde a apucat? Incotro a pornit? Vad, ajung in timp: bine ca n' am murit si am apucat si eu asta! Ajung sa, am parte sa: n' a apucat sa faca zece pasi, si i-a si sarit iepurele. Cuprind (vorbind de o boala, de un sentiment, de o stare): m' au apucat frigurile, fiorii, groaza, somnu. Apuc inainte, anticip, intrec. Apuc pe Dumnezeu de picior, dau de o mare fericire. Cind te apuca, mult te tine? cind te cuprinde nebunia, mult te tine? Asa am apucat, asa ne-a ramas obiceiu de la stramosi. V. intr. Vechi. Apuc la suflet, capat curaj. V. refl. Ma agat: m' apuc sa tai lemne, de arat, de negustorie, de latina. Vechi. Ma prind, ma' nvoiesc: m' apuc sluga la el, a facut cum s' a apucat. A se apuca ramasag, a pune ramasag. Trans. A te apuca fecior, a incepe sa fii fecior (flacau). A te apuca cu minile [!] de cap a da semne de desperare. Pe apucate, cum se intimpla, la noroc, cum se poate in graba: aci e pe apucate, nu pe alese! V. ragaduiesc.

SEMNAL s. n. 1. semn conventional pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ◊ semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau publicatie periodica, pe care se da bunul de difuzare al redactorului respectiv. ◊ sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. ◊ semnal rutier = indicator de circulatie. ◊ instalatie prin care se transmite un semnal (1). ◊ semnal de alarma = dispozitiv montat in vagoanele de calatori, care, in caz de primejdie, poate fi actionat de orice calator, pentru a frana trenul; a da semnalul = a lua initiativa, a incepe o actiune. 2. (fig.) tot ceea ce anunta, determina inceperea unei actiuni sau serveste ca impuls. 3. e******t, stimul senzorial care declanseaza un reflex conditionat. (dupa fr. signal)

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.

DELEATUR s. n. Nume dat semnului de corectura tipografica prin care se indica suprimarea unei litere, a unui grup de litere etc. [Pr.: -le-a-] – Cuv. lat.

A STRECHEA pers. 3 ~za intranz. 1) (despre animale) A fugi intepat sau ca intepat de streche. 2) fig. pop. A se comporta in mod straniu, neobisnuit. 3) fig. a da semne de nebunie. /Din streche

daRE, dari, s. f. Actiunea de a da2.Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. dare la semn = tragere la tinta. dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. dare la lumina = publicare, tiparire. dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da2.

A MISCA misc 1. tranz. 1) A face sa se miste. 2) fig. (persoane) A determina la actiune; a indemna. 3) fig. A face sa traiasca anumite emotii, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba pozitia, clatinand dintr-o parte in alta. ~ din maini. ~ din coada. 2) (despre fiinte) A (mai) fi in viata; a da (inca) semne de viata. Accidentatul misca. 3) (despre afaceri, intreprinderi, actiuni etc.) A se dezvolta in mod progresiv si prosper. 4) fig. (despre persoane) A vadi anumite cunostinte sau deprinderi intr-un anumit domeniu. /Orig. nec.

A OFERI ofer tranz. 1) A pune la dispozitie; a propune; a da. ~ un ajutor. 2) A da in semn de atentie sau respect. ~ un cadou. ~ un buchet de flori. 3) A da pentru o marfa. 4) fig. A expune pentru a fi vazut; a pune in fata; a infatisa; a prezenta; a arata. /<it. offerire, fr. offrir, lat. offerre

M******A s.f. (Ist.) Nume dat in semn de respect m*****r sau femeilor casatorite din aristocratia romana. ♦ (Uneori ironic) Femeie matura, respectabila; mama a unei familii numeroase si respectabile. [< lat. matrona, cf. germ. Matrone, it. matrona, fr. matrone].

STAMPILA s.f. 1. Piesa fixata pe un maner si purtand gravat un semn, o inscriptie sau o emblema, care se aplica pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. semn pus pe marfuri sau pe pielea animalelor pentru a arata provenienta, apartenenta etc.; marca. [Var. stampila s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

STAMPILA s. f. 1. piesa fixata pe un maner si purtand gravat un semn, o inscriptie sau o emblema, care se aplica pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe marfuri sau pe pielea animalelor pentru a arata provenienta, apartenenta etc.; marca. (< fr. estampille, dupa it. stampiglia)

DIACRITIC, diacritice, adj.n. (In sintagma) semn diacritic = semn grafic care da unei litere a alfabetului o valoare speciala. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique.

SALUTA vb. I. tr. A intampina, a da cuiva un semn de respect, de consideratie, rostind un cuvant, o fraza, o formula uzuala de politete, de simpatie etc. la intalnire sau la despartire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestatie vie. [P.i. salut. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

AUTOINCENDIA vb. refl. a-si da foc (in semn de protest). (< auto1- + incendia)

SALUTA vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de consideratie, rostind un cuvant, o fraza, o formula uzuala de politete, de simpatie la intalnire sau la despartire. ◊ (fig.) a intampina (ceva) cu bucurie. (< lat., it. salutare)

MOTAI, motai, vb. IV. Intranz. 1. A atipi sezand; a adormi usor si intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (in semn de afirmatie, de salut, de mustrare). [Prez. ind. si: motaiesc] – Mot1 + suf. -ai.

stiulbica, stiulbic, vb. I (reg.) a da din cap (in semn de afirmatie, de salut, de mustrare).

MINUS s., adj., adv. 1. s. v. lipsa. 2. adj. negativ. (semnul ~.) 3. adv. (MAT.) fara. (5 ~ 3; iti dau totul, ~ scrisorile.)

semnALMENT s. (inv. si pop.) semn, (inv.) signal-ment. (I-a dat toate ~ele pentru a-l identifica.)

A MOTAI motai intranz. 1) A atipi, la intervale scurte, sezand sau stand in picioare; a dormita; a piroti; a picoti; a somnola. 2) A da usor din cap (in semn de salut, de aprobare etc.). /mot + suf. ~ai

congediez v. tr. (fr. congedier). dau congediu, dau drumu din serviciu. dau voie sau fac semn sa se duca. – Fals concediez.

MOMAIE, momai, s. f. 1. Schelet de lemn infasurat in paie si acoperit de zdrente, infatisand un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria si alunga pasarile si animalele salbatice daunatoare; sperietoare, magaoaie. 2. Fig. Epitet dat unei fiinte urate. ♦ Mogaldeata. 3. (Inv.) semn care se pune la hotarul unei mosii; semn de aliniere. – Et. nec.

ONOR ~uri n. 1) Stima deosebita; pretuire inalta. ◊ A da ~ul a prezenta arma in semn de salut la primirea unei personalitati sau in ocazii speciale. 2) la pl. Functii administrative inalte; demnitati. /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

ONOR s.n. 1. (Mai ales in pl.) semne exterioare de cinstire, de respect, de pretuire deosebita pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnitati. ♦ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma in semn de salut la primirea unui sef, la parazi etc.; a face onorurile (casei) = a-si indeplini indatoririle de gazda (la o receptie). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur].

ONOR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stima, de pretuire deosebita pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mil.) a da ~ ul = a prezenta arma in semn de salut la primirea unui sef, la parazi etc.; a face urile (casei) = a-si indeplini indatoririle de gazda. II. s. m. nume dat cartilor celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)

ACOLAda, acolade, s. f. 1. semn grafic in forma de arc, orizontal sau vertical, prin care se arata ca mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate intre ele. 2. Imbratisare sau lovitura usoara care se dadea unui barbat cu latul spadei ca semn al primirii lui in corpul cavalerilor feudali. – Din fr. accolade.

SEABORG [si:bɔrg], Glenn Theodore (1912-1999), chimist american. Prof. univ. la Berkeley (California). Lucrari in domeniul chimiei si fizicii nucleare („Chimia elementelor actinide”). Intre 1940 si 1957, impreuna cu alti specialisti, S. a participat la descoperirea a peste 100 de izotopi, la izolarea si identificarea elementelor transuranice: americiu, curiu, berkeliu, californiu, einsteiniu, fermiu, mendeleeviu si nobeliu. A obtinut in mod artificial plutoniul. Cu toate ca s-a alaturat, din 1942, „Proiectului Manhattan”, care a realizat bomba atomica americana, a fost ulterior un militant pentru dezarmarea nucleara si pentru limitarea armelor de distrugere in masa. In 1997, in semn de pretuire, numele sau a fost dat unui nou element chimic. Presedintele Comisiei pentru Energie Atomica (1961-1971). Premiul Nobel pentru chimie (1951), impreuna cu E. M. McMillan.

clatin, a clatina v. tr. (d. a clati cu sufixu din a scarpina). Zgudui, agit: vintu clatina frunzele, cutremuru clatina casa. A clatina din cap, a da din cap, a misca capu in semn de mila, dispret ori neincredere. V. refl. Ma zgudui, ma agit: se clatina sopronu de vifor. – In Munt. cletin, cleatina, sa cletine, cletinat.

AMINTIRE, amintiri, s. f. I. Faptul de A(-si) aminti.Loc. adv. In amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn ca cineva (sau ceva) n-a fost dat uitarii. II. 1. Imagine pastrata in memorie, lucru amintit. 2. Obiect (daruit) care aminteste de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemanator cu memoriile, in care scriitorul descrie fapte din propria viata. – V. aminti.

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

A PROPUNE propun tranz. 1) (actiuni, activitati etc.) A face cunoscut printr-un sfat (sau dispozitie); a recomanda. 2) (proiecte, rapoarte, candidaturi etc.) A prezenta spre examinare si aprobare; a inainta; a recomanda. 3) A pune la dispozitie (in semn de atentie, respect, bunavointa); a oferi; a da. /<lat. proponere, fr. proposer

HERMENEUTIC, -A I. adj. referitor la hermeneutica. II. s. f. 1. stiinta sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretarii. 2. stiinta sau metoda interpretarii fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. hermeneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)

AMINTIRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-si) aminti.Loc. adv. In amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn ca cineva (sau ceva) n-a fost dat uitarii. II. 1. Imagine pastrata in memorie, lucru amintit. 2. (La pl.) Gen de productie literara in care scriitorul descrie fapte din propria viata.

REZOLUTIE, rezolutii, s. f. 1. Hotarare luata de un colectiv in urma unor dezbateri. 2. Rezolvare pe care cel in drept o da unei cereri, unui act etc. 3. (Med.)Disparitie a semnelor de boala sau a unui proces patologic. 4. (Jur.) Desfiintare, cu efect retroactiv, a unui contract, in cazul in care una din obligatiile reciproce, carora acesta le da nastere, nu a fost executata. [Var.: rezolutiune s. f.] – Din fr. resolution, lat. resolutio, -onis.

DOVAda, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arata, demonstreaza ceva; proba convingatoare, marturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovada = ca semn ca..., pentru a dovedi ca... ◊ Loc. vb. A da dovada de... = a dovedi, a vadi, a arata, a manifesta. ♦ Spec. Proba juridica. 2. Act, document prin care se adevereste ceva; adeverinta. – Din dovedi (derivat regresiv).

UMAR1 umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) Partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

coltuc n., pl. e (turc. koltuk, brat, colt; rus. kultuk, brat de riu). Colt de pine [!] lunga. Perna mica, pernuta, pui (Mold. Fam.). Cotu minii [!], pe care mitocanii il arata in semn de refuz: Na! Coltucu! (Si ca interj. ild. „nu dau, sa ai sa iei, la Pastele calului”!). – Si cultuc (Mold.).

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

TILda s. f. 1. semn grafic (~) in unele lucrari pentru inlocuirea unui cuvant care se repeta. 2. semn diacritic care se pune deasupra unei litere pentru a-i da un caracter palatal sau nazal. (< fr. tilde, germ. Tilde)

sedila (-le), s. f.semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da alta valoare. Fr. cedille.

OFERI, ofer, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (in semn de atentie, de bunavointa etc.) sa primeasca un lucru necerut; a da in dar, a pune la dispozitie. ♦ Refl. A se declara dispus sa faca un serviciu, a se pune la dispozitia cuiva. 2. A propune spre cumparare o marfa, un bun etc. ♦ A propune un pret pentru o marfa, pentru un bun etc. 3. Fig. A infatisa, a arata, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire.

NEGATIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofica care reflecta actiunea permanenta, complexa de schimbare a calitatii obiectelor si proceselor in cadrul miscarii universale. ♦ Judecata, propozitie care neaga ceva (declarand nevalabila legatura dintre mai multe notiuni). ♦ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ♦ Cuvant care da un sens negativ unei propozitii. [Gen. -iei, var. negatiune s.f. / cf. lat. negatio, fr. negation].

NEGATIE s. f. 1. negare. ◊ judecata, propozitie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta, inlaturarea vechiului si afirmarea noului, unitatea dintre continuu si discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este inteleasa ca un proces continuu de innoire, de negare si preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)

SEDILA s. f. semn diacritic, virgula care se pune sub o consoana pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr. cedille)

ACCENT, accente, s. n. 1. Scoaterea in relief a unei silabe, a unui cuvant etc., prin marirea intensitatii vocii sau prin intonatie. ♦ semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arata ca silaba respectiva este accentuata. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atentie deosebita, a-i arata un interes deosebit. ♦ semn grafic intrebuintat in scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunta cuvintele intr-o limba sau intr-un dialect. 3. Intonatie afectiva; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus).

STAMPILA, stampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placa de cauciuc, de lemn sau de metal fixata pe un maner, pe care sunt gravate un semn, o inscriptie sau o emblema, cu care se stampileaza acte, marfuri, obiecte etc. 2. semn, inscriptie sau emblema care se aplica pe un document pentru a-i da valabilitate, pe marfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arata provenienta sau apartenenta etc.; sigiliu. [Var.: stampila s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

cotesc v. intr. (d. cot). Ocolesc, fac o cotitura: trasura, riu coteste la stinga. V. tr. Fac semn, izbesc cu cotu. Masor capacitatea butoaielor cu cotu. V. refl. Imi dau coate: se coteau unii pe altii.

ATENTIE f. 1) Concentrare a constiintei intr-o anumita directie, asupra unui anumit lucru. ~ dispersata. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi in centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua in seama. 2) Atitudine binevoitoare, amabila. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fara plata in semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atentiei] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

SEDILA1, sedile, s. f. semn diacritic in forma de virgula (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cedille.

RABOJ ~uri n. 1) inv. Bucata de lemn pe care se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule (numarul de vite, de zile etc.). ◊ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) inv. Crestatura sau ansamblu de semne facute pe aceasta bucata de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lasate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestatura facuta la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. rabos

SEDILA s.f. semn grafic in forma de virgula care se pune sub o consoana pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cedille, cf. sp. zedilla].

A DEZMIERda dezmierd tranz. 1) (mai ales copii) A netezi usor cu palma in semn de dragoste; a mangaia; a alinta. 2) A numi cu cuvinte dragastoase; a alinta. [Sil. -mier-da] /<lat. dismerdare

PARTICULAR3 ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a.Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

aiepta (-t, -at), vb. – A arunca. Lat. *aiectāre, de la ēiectāre (Puscariu 42; Candrea-Dens., 27; daR). Posibilitatea acestei der. a fost pusa sub semnul intrebarii datorita rom. al lui i lat. in hiat, care in mod normal trebuia sa dea j (cf. Diculescu, Elementele, 463). Se pare, totusi, ca i lat. s-a redus pina la disparitie inainte de e (Rosetti, I, 73), cf. quietus › (in)cet, astfel ca nu exista motiv pentru a contesta rezultatul aiepta. Philippide, O ramasita, 21, propune lat. *abiectāre si Diculescu, Elementele, 463, o compune cu ad de la gr. ἰάπτω „a arunca”, supozitie care nu reprezinta nici un avantaj. In Trans.Der. aiept, s. n. (aruncare); aieptator, adj. (care arunca).

GHILIMELE s. f. pl. semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [Var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

OFRANda, ofrande, s. f. Jertfa adusa unei divinitati; prinos; dar facut bisericii. ♦ Fig. dar oferit unei persoane in semn de devotament, de respect, de recunostinta; omagiu. ♦ Fig. Contributie la o opera de binefacere; ajutor material dat celor saraci. – Din fr. offrande.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gura saliva, f****a etc. cu o miscare specifica a buzelor si a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau in urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), in semn de batjocorire, de injosire, de dispret; fig. a-si manifesta dispretul fata de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvarli ceva afara din gura, p. ext. din gatlej sau din plamani; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-si scuipa plamanii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoza care tusesc si expectoreaza des; b) se spune pentru a arata ca cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fara rezultatele scontate). A scuipa sange = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de saliva) un corp strain aflat sau introdus in gura. 3. Intranz. si tranz. Fig. A arunca ceva cu forta. – Lat. *scupire.

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

EGAL, -A I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeasi valoare cu o alta expresie sau cu un numar dat. ◊ (despre multimi) format din aceleasi elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; si s. m.) de acelasi rang, de aceeasi valoare. II. s. n. semn (=) care exprima o egalitate. (< fr. egal)

REPREZENTA vb. 1. v. infatisa. 2. a arata, a infatisa, a reda. (Ce ~ acest tablou?) 3. v. ilustra. 4. v. simboliza. 5. a simboliza, (inv.) a semna. (Inorogul ~ moartea.) 6. a intruchipa, a simboliza, (inv.) a inchipa. (Ce ~ acest semn?) 7. v. personifica. 8. a infatisa, v. reflecta. (Un roman care ~ realitatea.) 9. v. marca. 10. v. constitui. 11. v. reda. 12. v. imagina. 13. a (se) juca, a (se) prezenta, (inv. si pop.) a (se) da, (inv.) a (se) parastisi. (Ce se ~ asta-seara la teatru?)

zalog (-gi), s. m.1. Ostatic. – 2. (S. n.) Gaj, amanet, garantie. – 3. (S. n.) Snur, semn care serveste de indicator in carti. – Var. 2-3, zaloaga. Sl. zalogu, zaloga (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 468), cf. bg. zalog, mag. zalog.Der. zalogi, vb. (a lua, a asigura, a da in garantie); zalogas, s. m. (posesorul unui gaj).

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade.~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul.Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav.Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

AER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer in stare lichida, folosit in industrie. ◊ Loc. adv. La (sau in) aer (liber) = intr-un loc neacoperit, afara. ◊ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer proaspat. 2. Vazduh, atmosfera. ◊ Expr. A fi (sau a se simti) ceva in aer = a exista semne ca se pregateste ceva (in ascuns). A pluti in aer, se spune despre ceva care nu se sprijina pe realitate. ♦ Clima, climat. 3. Infatisare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se ingamfa, a se fali. [Pl.: (in expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu intelesurile fr. air).

A SE BATE ma bat intranz. 1) A se lovi repetat (si concomitent) unul pe altul; a se lua la bataie. ◊ A se da batut a se lasa invins; a ceda. ~ cap in cap a se contrazice; a fi diametral opus. ~ cu pumnii in piept a) a se mandri; a se fuduli; b) a se lovi in piept in semn de suparare sau de pocainta. 2) A se lupta cu arme; a se razboi. /<lat. batt[u]ere

BALANTA s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cantar. ♦ a pune in ~ = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (fin.) raport intre doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. ♦ ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele incasate si platile efectuate de catre o tara in relatiile sale cu alte tari intr-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

LECTIE ~i f. 1) Forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ◊ A da ~i a pregati elevi in particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ◊ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Invatatura capatata de pe urma unei intamplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis

RAC1 raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea bruna-verzuie (rosie dupa fierbere), avand prima pereche de picioare in forma de cleste. ◊ Rosu ca ~ul cu fata foarte rosie. A da inapoi (sau indarat) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelatie situata in dreptul Soarelui, cand acesta ajunge la solstitiul de vara. ◊ Tropicul ~ului paralela de 23°27' latitudine nordica. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douasprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare maligna constand din inmultirea excesiva a celulelor cu distrugerea tesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku

PECETE, peceti, s. f. 1. Placa (de metal) cu maner sau montata pe un inel, pe a carei suprafata este gravata o monograma, o emblema etc. si care, aplicata pe ceara rosie sau cu tus pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, da acestora caracter de autenticitate si de integritate; sigiliu; p. ext. stampila. 2. Ceara rosie sau bucata de plumb (care se aplica sau care se leaga de un document, de un pachet) pe care se imprima, prin apasare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceti (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Inchis (sau ferecat) cu sapte peceti = cu neputinta de aflat; de nepatruns; interzis, oprit. ♦ Fig. semn caracteristic, trasatura specifica, distinctiva; amprenta, marca, intiparire, urma; (p. spec.) stigmat. 3. (Inv. si reg.) Aprobare, rezolutie sau ordin in scris, intarit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pecatĩ.

COTA1 s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ Parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste in lupta impotriva inamicului, la vanat, in unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (In sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului inconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a invinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

RABOJ, rabojuri, s. n. 1. Bucata de lemn in forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, in trecut, se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ◊ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului.Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabus s. n.] – Din bg., scr. rabos.

TRANSPUNE, transpun, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc in altul, dintr-o stare sau dintr-o situatie in alta. ♦ Fig. A da expresie in scris, pe scena, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hartie, in versuri, pe scena etc. ♦ A transcrie sau a executa o compozitie muzicala in alta tonalitate decat aceea in care a fost scrisa initial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuatii in alta (schimbandu-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginatia etc. in alta situatie sau in alt timp. – Trans- + pune (dupa fr. transposer, lat. transponere).

A SE LASA ma las intranz. 1) A merge la vale; a cobori o panta. 2) A veni de sus in jos. Se lasa ceata. 3) A se aseza venind din zbor. 4) (despre intuneric, ger, caldura etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a incepe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se indoi sub o povara. 6) A renunta la ceva. ~ de fumat. ◊ ~ pagubas a renunta benevol la ceva. 7) A nu se impotrivi (sa aiba loc sau sa se efectueze). 8) A cadea prada. ~ dus de ganduri. 9) (la imperativ, mai ales in constructii negative) A (nu) se da batut; a (nu) ceda. ◊ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea in intensitate; a se micsora. Gerul s-a mai lasat. 11) A-si sprijini greutatea; a se rezema; a se aseza. S-a lasat pe umarul lui. S-a lasat pe un scaun. /<lat. laxare

SCORPION, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide avand la extremitatea posterioara glande veninoase, care se deschid in varful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul de carti =scorpion minuscul, fara coada si fara glande veninoase, avand patru perechi de picioare si o pereche de foarfece lungi, care traieste printre filele cartilor (Chelifer cancroides). 2. (Art.) Numele unei constelatii zodiacale din emisfera sudica; numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

COTA1 s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa2, rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)