Rezultate din textul definițiilor
DEPINDE vb. intr. 1. a fi in functie de... 2. a fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. (dupa fr. dependre, lat. dependere)

GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.

ASCULTARE, ascultari, s. f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi in slujba, sub autoritatea, sub stapanirea cuiva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere fata de biserica facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra in monahism. – V. asculta.

EMANCIPAT, -A, emancipati, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii si adolescenti) Care si-a luat unele libertati nepotrivite cu varsta lui; cu purtari libertine. 2. (In unele state) Scos inainte de majorat de sub autoritatea parinteasca sau a tutorelui. – V. emancipa.

RESORT1, resoarte, s. n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care il reprezinta. ◊ autoritate de resort = autoritate sub a carei jurisdictie intra o problema si care are competenta de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a tine de competenta, de specialitatea cuiva; a intra in atributiile cuiva. [Pl. si: resorturi] – Din fr. ressort.

DEPINDE, depind, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de..., a fi in functie de..., a atarna de... ◊ (Ca raspuns neprecis la o intrebare) Cand se termina lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, institutii, tinuturi etc.) a fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dependre, lat. dependere.

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapanire sau in puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapanirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se inchina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Inv.) A imblanzi animale. 2. A constrange pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarare. 4. (Inv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se incovoaie, sa ingenuncheze. – Lat. supponere.

ASCULTARE ~ari f. v. A ASCULTA.A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) in slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta

EXARHAT s.n. (Ist.) Teritoriu de sub autoritatea unui exarh; (spec.) parte din vechiul Imperiu Roman de rasarit supusa autoritatii unui exarh. ♦ Demnitatea de exarh. [Pron. eg-zar-. / cf. fr. exarchat].

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

INTEGRALISM s.n. 1. Curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama eliberarea de sub autoritatea oricaror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. [Cf. it. integralismo si „Integral” – titlul unei reviste din Bucuresti].

DEPINDE vb. III. intr. 1. A fi in functie de..., a atarna de... 2. a fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. [P.i. depind. / < fr. dependre, it. dipendere, lat. dependere].

TETRARHAT s.n. (Ist.) autoritate, demnitate de tetrarh. ♦ Teritoriu aflat sub autoritatea unui tetrarh. [Cf. fr. tetrarchat].

EXARHAT s. n. teritoriu sub autoritatea unui exarh; demnitatea de exarh. (< fr. exarchat)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

TETRARHAT s. n. autoritatea, functia de tetrarh. ◊ teritoriu sub autoritatea unui tetrarh. (< fr. tetrarchat)

IERIHON (JERICHO, ARῙHᾹ), localitate situata pe dr. vaii Iordanului (la 7 km V de aceasta), la 10 km de tarmul NV al Marii Moarte, la 250 m sub nivelul marii si la 23 km NE de Ierusalim; aflat sub autoritatea palestiniana (din 1994); c. 13 mii loc. Aici au fost descoperite vestigiile uneia dintre cele mai vechi asezari urbane din lume, datand din Neoliticul preceramic (milen. 7 i. Hr.). Potrivit „Vechiului Testament”, zidurile lui s-ar fi surpat la sunetul trambitelor razboinicilor evrei, condusi de Iosua, care asediau orasul. Ruinele palatului arab construit de califul omeiad Hisham (724).

ASCULTARE, ascultari, s. f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ◊ Expr. (Inv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi in slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra in monahism.

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu Roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu Otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de Jos, Italia si coloniile americane).

CAROL III CEL GROS, imparat al Occidentului (881-887), rege al Germaniei (876-887) si al Frantei (884-887). A unificat pentru scurta vreme, sub autoritatea sa, fostul terit. al imp. lui Carol cel Mare; detronat de marii feudali.

CHILIA VECHE, com. in jud. Tulcea, pe bratul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brinzeturi si de conserve din peste. Morarit; abator. Complex de crestere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicata de bizantini la sfirsitul sec. 10; in ev. med., a avut un rol comercial si strategic. Stapinita de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat inainte de 1372 sub autoritatea Tarii Romanesti; cucerita de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Tara Romaneasca (in 1447), a fost dobandita de Stefan cel Mare in 1465; in 1479 a fost demantelata.

SHOGUN [ʃogun] (cuv. japonez) s. m. Titlu purtat de conducatorii militari japonezi intre 1192 si 1867, care sub autoritatea nominala a imparatului au detinut efectiv puterea. Initial, abrevierea lui sei-i-tai shōgun, in sec. 8, desemna un „generalisim care lupta cu succes impotriva barbarilor <ainu>” din N Japoniei. Titlul in acceptiunea lui deplina i-a fost acordat in 1192 lui Yoritomo Minamoto-no. Au existat patru dinastii shogunale: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), Ashikaga (1338-1573) si Tokugawa (1603-1867). Persoana avand acest titlu.

REICH [raih] (cuv. germ. „imperiu”) subst. Termen folosit de la sfarsitul sec. 19 pentru a desemna Germania, in istoria careia sunt cunoscute trei formatiuni statale, denumite astfel: Sfantul Imperiu Roman (de la sfarsitul sec. 15, Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana) (962-1806); statul creat prin unificarea Germaniei sub autoritatea Prusiei (1871-1918); statul hitlerist (1933-1945), cunoscut si sub numele de al Treilea Reich.

SALARIAT, -A (‹ fr.) adj., s. m. si f. Persoana fizica care incheie un contract de munca individual, cu o persoana fizica sau juridica, ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, si se obliga astfel sa presteze munca pentru si sub autoritatea acestuia, in schimbul unei remuneratii numite salariu. ◊ S. temporar = persoana incadrata la un agent de munca temporara si pus de acesta la dispozitia unui utilizator, pe durata necesara, in vederea indeplinirii anumitor sarcini precise si cu caracter temporar.

SUPRAVEGHEA, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a pazi cu grija, cu atentie, cu autoritate; a avea sub control. – Supra- + veghea (dupa fr. surveiller).

STAPANIRE s. 1. v. posedare. 2. v. proprietate. 3. v. posesiune. 4. v. carmuire. 5. (concr.) carmuire, guvern. (Ce zice ~?) 6. autoritate. 7. ocupatie. (Dacia sub ~ romana.) 8. v. dominatie. 9. v. cunoastere. 10. cunoastere, posedare. (~ mai multor limbi straine.) 11. v. abtinere. 12. v. cumpat. 13. retinere. (Arata multa ~.)

A subMINA ~ez tranz. (persoane, activitati etc.) A combate uneltind (pentru a compromite sau a zadarnici). ~ autoritatea cuiva. ~ o initiativa. /sub- + a mina

MAGNA CHARTA LIBERTATUM, denumire a actului semnat de regele Angliei, Ioan Fara de Tara, la 15 iun. 1215. Impusa regelui de baronii, cavalerii si orasenii rasculati, M.C.L. stipula, in 63 de articole, limitarea autoritatii regale, care era trecuta sub controlul marii nobilimi si garantarea de privilegii pentru participantii la rascoala.

SEFERIE s. f. 1. exercitare a autoritatii politice, juridice si religioase a unui sef de trib. ◊ teritoriu peste care se exercita o asemenea autoritate. 2. (in Franta s*x. XVIII-XIX) circumscriptie militara pusa sub comanda unui sef. (< fr. chefferie)

STAFF s.n. (Anglicism) Grup de persoane cu o anumita misiune (de conducere), sub directia unui sef. [Pl. -furi. / < engl. staff – baston, simbol al autoritatii].

MANDAT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

A SE PREZENTA ma prezint intranz. 1) (despre persoane) A aparea in propria persoana (in fata unei autoritati); a-si face aparitia personal (undeva); a se infatisa; a comparea. 2) A aparea sub un anumit aspect, intr-o forma concreta (ca alt obiect sau persoana); a se infatisa. ◊ ~ bine (sau rau) a produce (la prima vedere) o impresie buna (sau rea). /<fr. presenter, lat. praesentare

ABBAS I CEL MARE, sah al Persiei (1588-1629) din dinastia Sefevizilor. A efectuat reforme urmarind consolidarea statului si intarirea autoritatii centrale; in urma a numeroase campanii (mai ales antiotomane), a largit considerabil hotarele stapinirilor sale, sub domnia sa statul sefevid cunoscind apogeul.

CAROL MARTEL, majordom al statului franc (715-741). A consolidat autoritatea centrala, exercitind conducerea efectiva a regatului; a secularizat o parte din proprietatile bisericesti, impartindu-le vasalilor sub forma de beneficii in schimbul prestarii serviciului militar. A infrint pe arabi la Poitiers (732).

AURELIAN (Lucius Domitius Aurelianus), imparat roman (270-275). sub presiunea gotilor si a dacilor liberi, a dispus retragerea armatei si administratiei romane din Dacia. A restabilit autoritatea Imp. Roman in Orient (273) si in Galia (274).

IOAN VODA CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politica de intarire a autoritatii domnesti, lovind in interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) si de eliberare a tarii de sub dominatia otomana. Refuzand sa plateasca Portii un bir sporit, in apr. 1574 a inceput razboiul antiotoman, infrangand, la Jiliste (apr. 1574) o armata turco-munteana. A patruns apoi in Tara Romaneasca, inscaunandu-l pe Vintila-Voda, dar, tradat de o parte a boierimii, a fost infrant la Iezeru Cahulului si la Roscani (iun. 1574), fiind ucis de turci in chinuri groaznice. A dezvoltat comertul, a batut moneda proprie, a intarit armata.

INFATISARE, infatisari, s. f. 1. Actiunea de a (se) infatisa si rezultatul ei; prezentare, descriere, zugravire. ♦ (Jur.) Prezentare a unei persoane citate in fata unei autoritati judiciare, a unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala; dezbatere in fata unei instante. ♦ Termen de judecata. 2. (Concr.) Aspect sub care se prezinta un lucru sau o fiinta; configuratie. [Var.: (reg.) infatosare s. f.] – V. infatisa.

subSTITUIRE, substituiri, s. f. Actiunea de a (se) substitui si rezultatul ei; inlocuire, substitutie. ♦ (Jur.) substituire de persoana = infractiune care consta in fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsa sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce in eroare o autoritate publica sau un particular. – V. substitui.

PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

CADE [keid], John (cunoscut si sub numele de Jack C. sau Mortimer) (?-1450), conducator al rascoalei taranilor din Kent (mai-iul. 1450). Rascoala, prin consecintele ei a contribuit la scaderea autoritatii regale, fiind una din cauzele izbucnirii Razboiului celor Doua Roze.

SUPUS, -A, supusi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Inv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. si f. (Urmat de determinari care indica statul in discutie) Persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Inv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.

TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)

TUTELA s.f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija, in mod gratuit, de o persoana minora si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. 2. Tinere a unei persoane, a unui stat etc. (in mod abuziv) sub ascultare, sub dependenta. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].

ASASIN -A, (‹ fr.) s. m. si f. 1. S. m. si f. Persoana care savirseste un asasinat; ucigas. 2. (La m. pl.) Secta musulmana siita organizata sub forma unei societati secrete ai carei membri au actionat pe terit. actualelor state Iran, Siria si Liban (sec. 11-13). Intemeiata de Hasan ibn as-Sabbah, care a pus stapinire (in 1090) pe cetatea Alamut (din M-tii Erbuz), devenita cartier general, extinzindu-si apoi autoritatea, prin teroare si asasinate politice, asupra unui larg terit. din NV Iranului. Suprimati de mongoli (in Iran, 1256) si de mameluci (in Siria si Liban, 1272).

autoritate s. 1. for, organ. (~atile superioare de stat.) 2. putere, (astazi, rar) stapanire. (Reprezentantul ~atii.) 3. v. putere. 4. (la pl.) v. oficialitati. 5. (inv.) stapanire. (Carmuieste cu deplina ~.) 6. dominare, dominatie, hegemonie, putere, stapanire, suprematie, (inv.) puternicie, stapanie, tarie, tiitura, (latinism inv.) potestate. (Si-a intins ~; se afla sub ~ romana.) 7. v. calitate. 8. ascendent, consideratie, influenta, inraurire, prestigiu, reputatie, respect, stima, trecere, vaza, (inv.) inraurita, (fig.) credit. (Se bucura de o mare ~.) 9. v. somitate.

CREDIT s. n. 1. relatie ce se stabileste intre o persoana (creditor) care acorda, sub forma de imprumut, o suma de bani sau alte valori si o alta persoana (debitor), care primeste imprumutul, urmand ca restituirea sa se efectueze la o data ulterioara, determinata; imprumut acordat; creanta creditorului; obligatia (baneasca) a celui creditat. 2. sfera a circulatiei banesti cuprinzand relatiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 4. (fig.) incredere, consideratie, stima, autoritate de care se bucura cineva. (< fr. credit, lat. creditum)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)