Rezultate din textul definițiilor
TRANSGRESA, transgresez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face sa treaca dincolo de o limita; a incalca o lege, un regulament etc. – Din fr. transgresser.

NESOCOTI, nesocotesc, vb. IV. Tranz. A nu respecta, a nu pretui (la valoarea cuvenita); a desconsidera, a dispretui; a nu tine seama de..., a ignora, a neglija; a trece peste...; spec. a incalca o lege, o dispozitie. – Ne- + socoti.

IlegaL, -A, ilegali, -e, adj. 1. Care nu este in conformitate cu legea, care incalca legea. 2. Care nu este recunoscut, admis de lege, aprobat de autoritatile unei tari, care desfasoara in ascuns o activitate (politica); p. ext. care serveste acestei activitati; conspirativ, clandestin. – Din fr. illegal.

HAITA ~e f. 1) Multime de indivizi din aceeasi specie care umbla impreuna (dupa prada). ~ de caini. ~ de lupi. 2) fig. fam. Grup neorganizat de persoane care incalca legile si normele de conduita, aruncandu-se asupra cuiva (ca o multime de caini sau de lupi). /<ung. hajto

STIRBI, stirbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si pierde dintii, a deveni stirb. 2. Refl. (Despre vase de gospodarie si alte obiecte) A pierde o particica din margine; a se ciobi; (despre instrumente de taiat) a avea lipsa o particica (sau mai multe) din muchia taisului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am stirbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a incalca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din stirb.

NEORANDUIALA, neoranduieli, s. f. 1. Lipsa de organizare sau de disciplina; dezordine, debandada; p. ext. agitatie, revolta, rascoala; (fapta care constituie o) incalcare a legii, neregula, abuz. 2. Lipsa de ordine; dezordine, deranj, neordine. ◊ – Loc. adj. si adv. In neoranduiala = dezordonat. [Pr.: ne-o-ran-du-ia-] – Ne- + oranduiala.

NEREGULA, nereguli, s. f. 1. Lipsa de regula, de randuiala; dezordine. 2. (De obicei la pl.) Lipsa de exactitate, nerespectare a regulilor; incalcare a legii; spec. incorectitudine in administrarea unei gestiuni. – Ne- + regula.

AREST ~uri n. 1) Detinere sub paza legala a unei persoane care este banuita sau chiar a comis o incalcare de lege. A se afla sub ~.~ la domiciliu masura de prevenire constand in interdictia de a parasi domiciliul. 2) Loc unde sunt tinuti cei arestati. /<germ. Arrest

A CAPTURA ~ez tranz. 1) (unitati militare, militari) A face prizonier; a lua in prizonierat; a captiva. 2) (bunuri materiale apartinand inamicului) A lua in posesie prin lupta. 3) (persoane vinovate de o incalcare de lege) A retine, privand de libertate; a prinde. 4) (animale salbatice) A lua in stapanire folosind diferite mijloace; a prinde. /<fr. capturer

DELICT ~e n. 1) incalcare a legii, pedepsita cu amenda penala sau cu inchisoare corectionala; infractiune de gravitate medie. ◊ Corp ~ dovada materiala de violare a legii. 2) Act nepermis de lege si sanctionat printr-o pedeapsa corectionala. ◊ In flagrant ~ in momentul comiterii unui act nepermis. /<fr. delit, lat. delictum

NEREGULA ~i f. (negativ de la regula) mai ales la pl. incalcare a legii. /ne- + regula

VINOVAT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre persoane) Care a comis o incalcare a legii sau a normelor morale. 2) (despre faptele si comportarile oamenilor) Care nu poate fi admis, ingaduit; care contravine moralei. /<sl. vinovatu

VIOLATOR, -OARE, violatori, -oare, s. m. si f. (Adesea adjectival) 1. Persoana care violeaza (1,2), care determina sau pricinuieste o incalcare a unei legi, dispozitii, conventii etc.; infractor; profanator, pangaritor. 2. Persoana care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

A CONSIDERA consider tranz. 1) (de obicei, urmat de o propozitie complementara) A gasi de cuviinta; a gandi; a crede; a socoti. ◊ Considerand ca... avand in vedere ca... 2) A aprecia printr-o judecata; a socoti; a crede. Consideram acest fapt drept o incalcare flagranta a legii. 3) (persoane) A desemna printr-un calificativ, de obicei depreciativ; a califica; a numi; a face; a taxa; a eticheta. 4) (persoane) A trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. 5) A supune unei analize; a analiza; a cerceta; a studia; a investiga. /<fr. considerer, lat. considerare

RAUFACATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care face rau, care incalca normele si legile; facator de rele; infractor. /rau + facator

VINA ~i f. 1) incalcare a unei legi sau norme morale. ◊ De ~ vinovat. Fara ~ nevinovat. Din ~a cuiva (sau a ceva) din cauza cuiva (sau a ceva). Bata-l ~a! se spune celui pe care il dojenesti cu o nuanta de simpatie. A-si ispasi ~a a-si ispasi greseala. 2) Fapta care prezinta pericol social; infractiune. 3) Stare a celui vinovat de ceva; vinovatie; culpabilitate. [G.-D. vinii] /<sl. vina

INFRACTIUNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, incalcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].

preacalcator, preacalcatoare, adj. (inv.) care incalca , violeaza sistematic legea; preastapnic.

DELICT s. n. incalcare usoara a legii penale, sanctionata cu inchisoare corectionala sau amenda. (< lat. delictum, fr. delict)

INFRACTIUNE s. f. 1. incalcare cu vinovatie a unei legi penale. 2. abatere, incalcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)

STIRBIT, A, stirbiti, -te, adj. 1. Cu marginea stirba; tocit; ciobit. ♦ Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micsorat, diminuat ca insemnatate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) incalcat, nesocotit. – V. stirbi.

STIRBITURA, stirbituri, s. f. 1. Loc gol lasat de caderea unuia sau a mai multor dinti; stirbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este rupta, ciocnita; p. ext. ruptura, gaura. 3. Fig. Diminuare a valorii, a insemnatatii etc. (cuiva sau a ceva); incalcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Stirbi + suf. -tura.

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

BASBUZUC ~ci m. 1) (in evul mediu) Voluntar fara solda, in armata turceasca, care traia din jaf. 2) fig. Om care incalca in mod grosolan legile de convietuire sociala. /<turc. basi bozuc

CONTRAVENTIE s. f. incalcare a dispozitiilor unei legi, ale unui regulament etc., care se sanctioneaza cu o pedeapsa usoara (amenda sau sanctiune administrativa). (< fr. contravention)

VIOLA vb. tr. 1. a incalca, a nesocoti o lege, un angajament, un drept. 2. (jur.) a patrunde cu forta; a deschide prin abuz. 3. a silui, a necinsti (o fata, o femeie). ◊ a profana. 4. (fig.) a ~ constiinta = a impune prin forta unele idei. (< fr. violer, lat. violare)

MORALA, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica; etica. ♦ Comportare (laudabila); moravuri. 2. Disciplina stiintifica care se ocupa cu normele de comportare a oamenilor in societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etica. 3. (Fam.) Dojana, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsa intr-o scriere, mai ales intr-o fabula; invatatura. – Din lat. moralis, fr. morale.

INVIOLABIL ~a (~i, ~e) 1) (despre legi, drepturi) Care nu poate fi incalcat; de neviolat. 2) (despre persoane) Care este aparat in mod legal de orice urmarire, atingere sau pedepsire. 3) (despre domicilii, lacase etc.) Care nu poate fi perchezitionat decat in cazuri exceptionale, avand autorizatia procurorului. [Sil. -vi-o-] /<fr. inviolable, lat. inviolabilis

incalcaRE s. 1. v. cotropire. 2. calcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ legii, a unei intele-geri.)

A VIOLA ~ez tranz. 1) (legi, angajamente, dispozitii) A nesocoti, comitand o abatere; a incalca. 2) (obiecte bine inchise) A deschide cu forta; a forta. 3) (lucruri sau fiinte considerate sacre) A supune unui sacrilegiu; a pangari; a profana. 4) (persoane de s*x feminin) A supune unui viol; a necinsti; a silui; a batjocori. [Sil. vi-o-] /<fr. violer, lat. lat. violare

TRANSGRESAT, -A, transgresati, -te, adj. (Livr.; despre limite, legi, regulamente etc.) Care a fost depasit; care a fost incalcat. – V. transgresa.

incalca vb. 1. v. cotropi. 2. v. uzurpa. 3. v. contraveni. 4. a nesocoti, (fig.) a silui. (A ~ legile limbii.)

CONTRAVENI vb. a se abate, a calca, a incalca, a nesocoti, a viola, (inv.) a pasi, a sparge, a stropsi, a stirbi. (~ de la o lege.)

incalca, incalc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violenta un teritoriu strain; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligatie etc. – In + calca.

A incalca incalc tranz. 1) (teritorii) A ocupa prin violenta; a lua in stapanire cu forta; a cotropi; a invada. 2) fig. (legi, drepturi etc.) A neglija comitand o abatere; a nu respecta. ~ legile limbii. /in + a calca

INVIOLABIL, -A adj. care nu poate fi violat, incalcat; sacru; care se afla in mod legal la adapost de orice urmarire sau pedepsire. ◊ (despre un domiciliu) care nu poate fi perchezitionat decat in cazurile prevazute de lege. (< fr. inviolable, lat. inviolabilis)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)