Rezultate din textul definițiilor
ADMITE vb. III. tr. A primi, a lua drept bun, a socoti adevarat. ♦ A ingadui, a permite. ♦ A da curs favorabil (unei cereri etc.). ♦ A inscrie, a primi (la un examen). [< lat. admittere, cf. fr. admettre].
PRIVA vb. I. tr. A lipsi (pe cineva de ceva), a lua dreptul, putinta (cuiva) de a beneficia de ceva. [< fr. priver, it., lat. privare].
ADMITE vb. tr. 1. a accepta, a lua drept bun. 2. a ingadui, a permite. 3. a da curs favorabil (unei cereri). 4. a primi (la un examen). (< lat. admittere, dupa fr. admettre)
socoti (socotesc, socotit), vb. – 1. A numara, a calcula, a face calcule. – 2. A avea in vedere, a considera. – 3. A reflecta, a se gindi bine, a privi. – 4. A fi de parere, a gindi. – 5. A crede, a presupune, a presimti, a banui. – 6. A considera drept, a lua drept..., a asemana cu... – 7. (Inv.) A ingriji, a asista. – 8. (Refl.) A-si plati notele, facturile. – 9. (Refl., inv.) A se pazi, a se adaposti. – Var. pers. I. socot. Origine incerta. Se considera der. din mag. szokotalni, din sl. skotu „vita mica” (Roesler, Rom. Studien, Leipzig 1871, 351; Cihac, II, 526; Seineanu, Semasiol., 190; Tiktin; Candrea); dar istoria cuvintului mag. nu este clara si Edelspacher 22 il considera der. din rom. Numai ca o curiozitate poate mentiona der. propusa de Cretu 368 din se si cauta. Der. socoata, s. f. (Trans., calcul); socoteala, s. f. (calculare, calcul; adunare; cont, nota de plata; plan, proiect; deliberare, reflectie, motiv, explicatie, grija, sarcina;inv., ratiune, inteligenta; inv., opinie, aviz, parere); socotinta, s. f. (reflectie, opinie, intentie; inv., consideratie, pretuire, stima); socotit, adj. (calculat; moderat, masurat); socotitor, adj. (calculator; inv., paznic, supraveghetor); nesocoti, vb. (a nu tine cont, a subestima, a deprecia); nesocotinta, s. f. (nechibzuinta; usurinta, imprudenta, inconstienta); nesotit, adj. (lipsit de judecata, indraznet, grabit; infinit, fara a socoti). Din rom. pare sa provina rut. sokotyty „a pastra”, sokotak „supraveghetor”, sokotno „prevazator” (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Fremdw., 126; Candrea, Elemente, 400), bg. sokotiti „a ingriji, a pazi”, sas. sokotin, gesoketit.
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
TINTI, tintesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A indrepta arma, luand drept tinta pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-si atinti, a-si fixa, a-si pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. si intranz. Fig. A nazui; a aspira, a ravni la ceva; a urmari ceva. – Din tinta.
PRIPAS, pripasuri, s. n. 1. (Inv. si pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; in loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rataceste de colo pana colo, fara stapan; p. ext. luat drept zalog, drept garantie (pana la recuperarea pagubei produse in semanaturi straine); b) (despre copii) parasit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din alta parte; strain, venetic. 3. (Reg.) Despagubire platita pentru o vita care a produs stricaciuni in semanaturi straine. – Din sl. pripasu.
AMANET ~e n. Obiect de valoare lasat sau luat drept garantie; gaj; zalog. A pune ~. A da ~. /<turc. emanet, ngr. amanati
A CHITI2 ~esc tranz. reg. 1) a lua drept tinta (pentru arma); a tinti; a ochi. 2) A alege din ochi; a arunca o privire. /<sb. hititi
A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) a lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier
EXEMPLAR1 ~a (~i, ~e) 1) Care merita a fi luat drept exemplu (datorita calitatilor sale pozitive); pilduitor. 2) Care poate servi drept avertisment; de invatatura. Pedeapsa ~a. /<fr. exemplaire, lat. exemplaris
GAJ ~uri n. 1) Obiect de valoare lasat sau luat drept garantie; amanet; zalog. 2) (in jocurile de societate) Obiect depus de un jucator care pierde cu drept de a fi rascumparat prin executarea unei pedepse. 3) fig. Fapt care reprezinta o garantie; asigurare. ~ de fidelitate. /<fr. gage
A GRESI ~esc 1. intranz. 1) A face o greseala; a incalca anumite norme, principii. 2) A comite un pacat; a pacatui. 2. tranz. 1) A face sa contina o greseala (sau mai multe). ~ problema. 2) (adrese, drumuri etc.) a lua drept altul. /<sl. gresiti
A IMITA imit tranz. 1) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) a lua drept model; a adopta in mod servil; a copia. 2) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a copia. 3) (opera, stilul sau felul de a lucra al unui autor) A accepta in calitate de model; a considera ca fiind demn de urmat. /<fr. imiter, lat. imitari
ZALOG ~oage n. pop. Obiect de valoare lasat sau luat drept garantie; amanet; gaj. A lasa ~. [Pl. si zaloguri] /<sl. zalogu
MINAJ s.n. drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piata. [< fr. minage].
OSCAR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constand dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazand omul care purta statueta, il lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care il astepta; un ziarist care l-a auzit spunand: „Iata-l pe Oscar”, anunta ca premiile se numeau Oscar].
PRAGMATIC, -A adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. ♦ (Peior.) Care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. Bazat pe studierea faptelor. 3. (Ist.) Pragmatica sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. [Cf. fr. pragmatique, lat. pragmaticus < lat., gr. pragma – afacere].
QUIPROQUO s.n. 1. (Liv.) Intervertire, confuzie de persoane sau lucruri. 2. (Teatru) Incurcatura produsa din faptul ca un personaj este luat drept altul. [Pron. cvi-pro-cvo. / < fr. quiproquo, cf. lat. quid pro quo].
MINAJ s. n. drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piata. (< fr. minage)
PRAGMATIC, -A I. adj. 1. care urmareste aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. II. s. f. parte a semioticii care studiaza modul in care omul intelege si foloseste semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)
QUIPROQUO [CVI-PRO-CVO] s. n. 1. intervertire, confuzie de persoane sau lucruri. 2. (teatru) incurcatura comica produsa de faptul ca un personaj este luat drept altul. (< fr. quiproquo, lat. quid pro quod, unul pentru altul)
DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adancul sufletului (strigat-am catre Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se canta, la catolici, in cadrul liturghiei mortilor. De profundis, strigat de deznadejde, a capatat o semnificatie laica, fiind luat drept titlu al unor opere de catre numerosi scriitori.
NULLA DIES SINE LINEA (lat.) nici o zi fara o linie – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, 35-36. Cuvinte atribuite pictorului Apelles, care considera exercitiul zilnic esential pentru desavarsirea maiestriei artistice. Beethoven si Arghezi le-au luat drept deviza.
DESPROPRIETARI, desproprietaresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Des1- + [im]proprietari.
DECIZIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care decide; in drept sa ia o decizie. 2) Care are caracter de decizie. 3) Care tine de o decizie; pro-priu unei decizii. [Sil. -ci-zi-o-] /<fr., engl. decizional
DELIBERATIV ~a (~i, ~e) (in opozitie cu consultativ) Care delibereaza; in drept sa ia anumite decizii. ◊ Vot ~ vot cu caracter decisiv si rezultat obligatoriu. /<fr. deliberatif, lat. deliberativus
hoci1! interj. (reg.) cuvant cu care se indeamna boii s-o ia la dreapta; cea!
SEZINA s.f. (Jur.) drept de luare imediata in posesiune a unei mosteniri legale, fara autorizatia prealabila a justitiei. [< fr. saisine].
SEZINA s. f. (jur.) drept de luare imediata in posesiune a unei mosteniri legale, fara autorizatia prealabila a justitiei. (< fr. saisine)
TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)
hat interj. – Indica o miscare rapida, pentru a lua ceva prin surprindere. – Var. hat. Creatie expresiva, cf. hap. Hat, se spune si pentru a obliga caii s-o ia la dreapta. – Der. hat, s. n. (friu; lat); hatas, s. m. (cal care asculta de friu); hatui, vb. (a mina cu friiele caii); inhata, vb. (a apuca, a prinde; a insfaca). Cf. hot, hatas.
accesoriu, -e adj. (mlat. accessorius). Care depinde de un lucru principal: clauza accesorie S. n. Lucru accesoriu: a lua accesoriu drept principal. Accesoriile unei masini, bucatile care o compun ori o intretin. Adv. In mod accesoriu.
QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimti – Principiu de drept canonic, luat ca deviza de papa Bonifaciu VIII.
CONFUNDA, confund, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoana drept alta sau un lucru drept altul; a asemana, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere.
GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.
DELIBERATIV, -A, deliberativi, -e, adj. Care delibereaza avand dreptul de a lua o hotarare. ◊ Vot deliberativ = vot al carui rezultat este obligatoriu. – Din fr. deliberatif, lat. deliberativus.
A SE AMAGI ma ~esc intranz. A lua un neadevar drept adevar; a se insela; a se pacali. /<lat. ammagire
A DRIBLA ~ez 1. intranz. (la fotbal, handbal, baschet, hochei) A conduce mingea sau pucul cu abilitate, ocolind adversarii. 2. tranz. 1) (adversari) A depasi prin conducerea abila a mingii sau a pucului. 2) fam. (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar; a pacali; a amagi; a insela; a minti. /<fr. dribler
A F*****I ~esc tranz. fam. (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar (recurgand la o smecherie); a induce in eroare; a amagi; a pacali; a smecheri; a insela; a minti. /Din f****r
A INDUCE induc tranz. 1) (in opozitie cu a deduce) A afla prin inductie. 2): ~ in eroare a face sa ia un neadevar drept adevar; a amagi; a insela; a pacali; a smecheri. 3) (campuri electrice) A produce prin inductie electromagnetica. /<lat. inducere
A SE INSELA ma insel intranz. A lua un neadevar drept adevar; a cadea in eroare; a se pacali; a se amagi. ◊ ~ in asteptarile sale a se dezamagi; a se deziluziona. /<lat. insellare
A MINTI mint 1. tranz. A induce in eroare (recurgand la minciuni); a face sa ia un neadevar drept adevar; a insela; a pacali; a amagi. 2. intranz. A spune minciuni; a fi mincinos; a amagi. /<lat. mentiri
A MISTIFICA mistific tranz. 1) (fapte, adevaruri etc.) A denatura in mod intentionat, prezentand ca veritabil; a prezenta intr-o lumina seducatoare, dar falsa. 2) (persoane) A induce in eroare; a face sa ia un adevar drept neadevar (recurgand la diferite mijloace necinstite); a insela; a amagi; a pacali. /<fr. mystifier, it. mistificare
A SE PACALI ma ~esc intranz. A lua un neadevar drept adevar; a cadea in eroare; a se insela; a se amagi. /Orig. nec.
A POTCOVI ~esc tranz. 1) (animale de tractiune, mai ales cai) A inzestra cu potcoave. 2) (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar (recurgand la o smecherie); a pacali; a amagi; a insela. 3) fig. pop. (persoane) A numi, contrar vointei, responsabil de ceva; a boieri. /Din potcoava
A SMINTI ~esc tranz. 1) A face sa se sminteasca; a scoate din minti. 2) (obiecte statatoare) A misca din loc; a clinti; a urni. 3) pop. (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar; a amagi; a insela. 4) (persoane) A impiedica sa faca ceva. 5) A face sa-si piarda integritatea (lovind, sfaramand); a strica; a vatama. ◊ ~ in bataie a bate tare. /<sl. sumensti, sumenton
A VICLENI ~esc 1. intranz. inv. A fi viclean; a manifesta viclenie. 2. tranz. (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar (recurgand la viclenii); a induce in eroare; a amagi; a insela; a pacali; a smecheri /Din viclean
CONFUNDA vb. I. 1. tr. A lua o persoana drept alta sau un lucru drept altul. 2. refl. A se contopi; a forma un tot. [P.i. confund. / < lat. confundere – a turna la un loc, a contopi, cf. it. confondere].
camana (camene), s. f. – 1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se platea dupa greutate, pe miere. Intrucit acest produs se vindea la inceput in circiumi, numele s-a extins apoi la impozitul platit pentru vinul vindut in localurile publice. – Var. camena. Sl. kamenu „piatra, greutate”. Dupa Cihac, II, 39, din sb. komina „tescovina”, ceea ce pare mai putin probabil. – Der. camanar, caminar, s. m. (perceptor de impozite); mare caminar, s. m. (capetenie a caminarilor, boier de rangul doi, fara drept de a lua loc la sfat; in 1834 rangul sau a fost asimilat gradului de capitan); caminarie, s. f. (indeletnicirea de caminar); caminarit, s. n. (nume care se dadea in Muntenia darii care in Moldova se numea camana, renta a marelui sfetnic, si incepind cu sec. XVIII a marelui paharnic).
confunda (-d, -at), vb. – A lua o persoana drept alta sau un lucru drept altul; a se asemana. Lat. confundere, asimilat la conj. vb. a infunda (sec. XIX). – Der. confuz, adj., din fr. confus; confuzi(un)e, s. f., din fr. confusion.
AUSPICIU s. n. 1. (la romani) prevestire facuta de auguri (I). ♦ dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor si cenzorilor). 2. (rar) protectie. ♦ sub ~ iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ ii = in imprejurari favorabile. (< lat. auspicium, fr. auspice)
CONFUNDA vb. I. tr. a lua o persoana drept alta, un lucru drept altul. II. refl. a se contopi. (< fr. confondre, lat. confundere)
ASEMUI, asemuiesc, vb. IV. Tranz. A stabili o asemanare; a asemana, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [Var.: semui vb. IV] – Din a3 + seama.
confuziune f. (lat. confusio, -onis. V. fuziune). Actiunea de a lua un lucru drept altu: confuziune de date. Amestec, dezordine: confuziunea de stil provine din confuziunea de idei. Fig. Incurcatura din cauza rusinei: plin de confuziune. – Si -uzie.
BAN1, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.
CONTRAMARCA, contramarci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care ramane la spectator dupa intrarea in sala, ca dovada a dreptului sau de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque.
TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.
DEXTROGASTRIE s.f. Situare a stomacului in partea dreapta a abdomenului. [Gen. -iei. / < fr. dextrogastrie, cf. lat. dextra – dreapta, gr. gaster – stomac].
DEXTROCARDIE s.f. Situare a inimii in partea dreapta a toracelui. [Gen. -iei. / < fr. dextrocardie, cf. lat. dextra – dreapta, gr. kardia – inima].
OFTALMOLOGIE s.f. Specialitate medicala care are drept obiect ochiul. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmologie, cf. gr. ophthalmos – ochi, logos – studiu].
A ADOPTA adopt tranz. 1) (copii) A primi in familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a infia. 2) (pareri, idei, metode etc.) A accepta considerand valabil si urmand. 3)(legi, hotarari) A aproba prin vot. /<fr. adopter, lat. adoptare
BUNIC ~ci m. 1) (folosit si drept cuvant de adresare) Barbat luat in raport cu nepotii sai; tatal tatalui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Parintii parintilor. 3) la pl. Persoana care apartine generatiilor precedente; stramos; strabun. /bun + suf. ~ic
A INFIA ~ez tranz. (copii) A primi in familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a adopta. [Sil. -fi-a] /in + fiu
SEPARATIE s.f. Despartire, separare. ♦ (Jur.) Separatie de bunuri = regim matrimonial in unele state, caracterizat prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; separatia puterilor = principiu fundamental de organizare a unui stat, potrivit caruia in stat actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. separation, lat. separatio].
PRECIPUT, preciputuri, s. n. drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. – Din fr. preciput.
CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.
PRECIPUT ~uri n. drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. /<fr. preciput
SCURTATURA ~i f. 1) Bucata scurta de lemn; retevei. 2) Carare, drum ce duce de-a dreptul; calea cea mai scurta. A luat-o pe ~. /a scurta + suf. ~atura
ORTODONTOLOGIE s.f. (Med.) Disciplina stomatologica avand ca obiect studiul anomaliilor dentomaxilare si tratamentul lor. [Gen. -iei. / < fr. orthodontologie, cf. gr. orthos – drept, odous – dinte, logos – stiinta].
ORTODONTIE s.f. (Med.) Metoda de tratament a anomaliilor dentomaxilare. [Gen. -iei. / < fr. orthodontie, cf. gr. orthos – drept, odous – dinte].
ORTOFORIE s.f. (Med.) Paralelism perfect al axelor vizuale. ♦ Echilibru muscular normal al ochilor. [Gen. -iei. / < fr. orthophorie, cf. gr. orthos – drept, pherein – a duce].
ORTOLOGIE s.f. Arta de a vorbi corect. [Gen. -iei. / < fr. orthologie, cf. gr. orthos – drept, logos – cuvant].
ORTOFONIE s.f. Pronuntare considerata normala sau corecta a unui fonem sau a unui grup de foneme. [Gen. -iei. / < fr. orthophonie, cf. gr. orthos – drept, phone – sunet].
PRECIPUT s.n. (Jur.) drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. [< fr. preciput, lat. praecipuum].
PRECIPUT s. n. (jur.) drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. (< fr. preciput)
BENEFICIU, beneficii, s. n. Castig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva; venit net al unei intreprinderi socialiste. ♦ Beneficiu de inventar = dreptul mostenitorului de a nu-si lua raspunderea pentru datoriile unei succesiuni decat in limita averii mostenite. ◊ Expr. Sub beneficiu de inventar = in mod provizoriu, sub rezerva controlului ulterior.- Fr. benefice (lat. lit. beneficium).
CORNEA, Doina (n. 1929, Brasov), militanta pentru libertate si democratie, pentru un stat de drept in Romania. Din anii ’80 a luat atitudine impotriva dictaturii totalitar comuniste.
absorbtie s. f. 1. incorporare a unei substante oarecare de catre un corp lichid sau solid, de catre celule, tesuturi sau organe. 2. miscare a intensitatii unei radiatii care trece printr-un corp, datorita pierderii de energie. 3. incrucisare a unei rase perfectionate cu una neameliorata. 4. (ec.) fuziune de intreprinderi sau de societati in beneficiul uneia dintre ele. 5. (jur.) drept al unei instante superioare de a lua din competenta instantelor inferioare o cauza in curs de judecare. (< fr. absorption, lat. absorptio)
EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel incat sa trezeasca si in altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a indemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care intruneste caracteristicile unei categorii intregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.
INCASARE s. 1. luare, primire. (Dupa ~ retributi-ei.) 2. primire, ridicare. (~ unor drepturi banesti.) 3. scoatere. (~ banilor din banca.) 4. v. percepere.
A SE IMPELITA ma ~ez intranz. inv. 1) A lua o infatisare (pelita) straina, dandu-se drept altcineva. 2) (in basme, despre fiinte spirituale) A se transforma in om sau animal. /in + pelita
A POZA ~ez 1. intranz. 1) A lua o anumita poza (pentru a servi drept model unui pictor, unui sculptor sau pentru a fi fotografiat). 2) A lua o atitudine afectata (pentru a produce impresie). 2. tranz. (imagini de fiinte, obiecte, locuri etc.) A fixa pe o placa fotografica (cu ajutorul unui aparat special); a fotografia. /<fr. poser
AUTORIZATIE s.f. Permisiune (data de o autoritate); imputernicire. ♦ (Concr.) Document care dovedeste o imputernicire, un drept al cuiva. [Pron. a-u-, gen. -iei, var. autorizatiune s.f. / cf. fr. autorisation, it. autorizzazione].
RETRACT s.n. (Jur.) luare inapoi a unui bun, a unui drept alienat. [< fr. retrait].
ISEGORIE s. f. termen care desemna, in democratia sclavagista ateniana dreptul egal al fiecarui cetatean de a lua cuvantul spre a se pronunta in treburile publice. (cf. gr. isegoreo, a vorbi cu egala libertate)
RETRACT s. n. (jur.) luare inapoi a unui bun, a unui drept alienat. (< fr. retrait, lat. retractus)
FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater
A INSTRAINA ~ez tranz. 1) A face sa se instraineze. 2) jur. A face sa intre in posesia altcuiva prin cedarea oficiala a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns si pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. in-stra-i-] /in + strain
CHIRURGIE s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu tratamentul bolilor prin operatii. ◊ Chirurgie estetica = chirurgie care are drept scop sa repare unele defecte nepatologice. [Gen. -iei, var. hirurgie s.f. / cf. fr. chirurgie, it., lat. chirurgia, gr. cheirourgia < cheir – mana, ergon – munca].
DECALVATIE s.f. (Rar) Calvitie. ♦ Pedeapsa in vechiul drept prin care se radea capul condamnatilor. [Gen. -iei. / cf. lat.bis. decalvatio, fr. decalvation].
TRANZACTIE s.f. Intelegere, invoiala, conventie. ♦ Acord intre doua sau mai multe parti prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial. [Gen. -iei, var. tranzactiune s.f. / cf. fr. transaction, lat. transactio].
TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasa, parul de pe frunte lung si adesea cret; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a infrunta cu indrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala in dreptul careia trece Soarele intre 21 aprilie si 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douasprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.
impresuratura s.f. (reg., inv.) impilare, nedreptatire, incalcare, luare in mod abuziv, rapire de pamant, uzurpare de drepturi.
MILITIE s.f. 1. Corp de armata nepermanent infiintat la inceputul republicii romane, care era chemat sub arme numai in timp de razboi. ♦ (In trecut) Armata neregulata de rezerva, compusa din oraseni si tarani, cuprinzand si unele corpuri de armata speciale. 2. (In fostele tari socialiste din Europa) Institutie care avea drept scop mentinerea ordinii si a securitatii publice. [Gen. -iei. / < rus. militiia, cf. lat. militia, fr. milice].
ORTOPEDIE s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu studiul si tratamentul deformatiilor oaselor si articulatiilor corpului. [Gen. -iei. / < fr. orthopedie, germ. Orthopadie, cf. gr. orthos – drept, paideia – crestere].
PLAGIA vb. tr. a lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva, prezentandu-le drept creatie proprie; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia. (< fr. plagier)
RETROCEDA vb. tr. a ceda, a da inapoi (un drept, un teritoriu) aceluia de la care a fost luat. (< fr. retroceder, lat., it. retrocedere)
BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.
INSUSI, insusesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stapanire pe ceva, a lua in stapanire, a-si apropria. ♦ A-si aroga un drept. 2. A asimila, a dobandi cunostinte, idei, opinii (temeinice) intr-un domeniu; a invata. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a tine seama de parerea cuiva. – Din pron. insusi, v. insumi.
PARALIZA vb. 1. (MED.) (inv. si pop.) a seca, (pop.) a damblagi, a lua, (Ban.) a slogui, (inv.) a slabanogi. (I-a ~ piciorul drept.) 2. v. amorti. 3. v. inmarmuri. 4. a anihila, a anula, a neutraliza. (O sfiala ii ~ orice miscare.) 5. a imobiliza. (Prin forta i-a ~ orice miscare.)
GAZDA ~e f. 1) Stapan al unei case, considerat in raport cu oaspetii sau chiriasii sai. 2) Locuinta pe care o ia cineva in chirie. A trai la ~. 3) Organism care serveste drept mediu de viata pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda
PERSOANA ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne
A SE RASTURNA ma rastorn intranz. 1) A-si pierde pozitia verticala; a inceta de a mai sta drept; a cadea; a se pravali; a pica. 2) pop. A lua o pozitie comoda, de relaxare. ~ in fotoliu. /ras- + a turna
RETENTIE ~i f. 1) Intrerupere a unei actiuni; oprire; retinere. ◊ drept de ~ drept pe care il are creditorul de a pastra zalogul luat de la debitor, pana cand acesta va achita intreaga datorie. 2) Retinere si acumulare in organism a unor substante (lichide, gaze) care sunt eliminate in mod obisnuit. 3) Acumulare a unui curs de apa in bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost ameste-cate omogen. [G.-D. retentiei; Sil. -ti-e] /<fr. retention, lat. retentio, ~onis
CONFAREATIE s.f. Casatorie religioasa in vechiul drept roman, rezervata patricienilor. [Pron. -re-a-ti-e, gen. -iei. / < lat. confarreatio, cf. fr. confarreation].
CONSTITUTIE s.f. I. Structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un intreg. II. Lege fundamentala a unui stat, in care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].
RETROCEDA vb. I. tr. A ceda, a da inapoi (un drept, un teritoriu etc.) aceluia de la care a fost luat. [Cf. fr. retroceder, cf. lat., it. retrocedere].
SOCIOPATIE s.f. (Liv.) Tulburare de comportament avand drept cauza defectele educatiei intr-un mediu social nefavorabil. [Gen. -iei. / < fr. sociopathie, cf. lat. societas – societate, gr. pathos – boala].
TRANSLATIE s.f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel incat toate punctele acestora sa se miste de-a lungul unor drepte paralele, parcurgand distante egale. ♦ (P. ext.; rar) Deplasare. [Gen. -iei, var. translatiune s.f. / cf. fr. translation, lat. translatio].
BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.
A INCALCA incalc tranz. 1) (teritorii) A ocupa prin violenta; a lua in stapanire cu forta; a cotropi; a invada. 2) fig. (legi, drepturi etc.) A neglija comitand o abatere; a nu respecta. ~ legile limbii. /in + a calca
AROGANTA s.f. Atitudine exagerat de mandra si de dispretuitoare, pe care o ia cineva care se crede mai presus decat altii, atribuindu-si drepturi care nu i se cuvin ; trufie insultatoare, obraznicie, infumurare. [Gen. -iei. / cf. fr. arrogance, lat. arrogantia].
CRMINOLOGIE s.f. Ramura a dreptului care studiaza cauzele criminalitatii si masurile pentru prevenirea ei. [Gen. -iei. / < fr. criminologie, cf. lat. crimen – crima, gr. logos – stiinta].
GONIOMETRIE s.f. Ramura a geometriei care studiaza relatiile dintre unghiurile formate de drepte si determina valoarea lor. ♦ Tehnica masurarii unghiurilor pe teren. [Gen. -iei. / < fr. goniometrie, cf. gr. gonia – unghi, metron – masura].
PLAGIA vb. I. tr. A lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva si a le prezenta drept creatii proprii; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. plagier].
GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.
INCASA vb. 1. a lua, a primi. (Ti-ai ~ retributia?) 2. a primi, a ridica. (Si-a ~ drepturile de autor.) 3. a scoate. (Ai ~ banii din banca?) 4. v. primi. 5. v. capata. 6. v. percepe.
A FUNDA ~ez tranz. 1) (intreprinderi, grupuri, publucatii, teorii etc.) A face sa ia fiinta; a intemeia; a infiinta. ~ o teorie. 2) A face sa aiba drept fundament; a baza. /<fr. fonder, lat. fundare
OMOTETIE s.f. Corespondenta intre doua figuri asemenea, in care dreptele care unesc puncte omoloage se intalnesc intr-un singur punct. [Gen. -iei, var. h*******e s.f. / < fr. h********e, cf. gr. h***s – asemanator, thesis – pozitie].
RESTRICTIE s.f. Masura de restrangere, de limitare a unui drept, a unei libertati etc. ♦ Fara restrictie = fara rezerve, pe deplin. [Gen. -iei, var. restrictiune s.f. / cf. fr. restriction, lat. restrictio].
A PATRONA ~ez tranz. 1) (institutii) A ajuta la realizarea unor actiuni (culturale, sociale, politice etc.); a lua sub sefie. 2) (persoane, asezaminte, teritorii etc.) A tine sub tutela (limitand in drepturi sau ocrotind drepturile); a tutela. /Din patron
CASATIE s.f. (In unele state) Organ judecatoresc suprem care are dreptul sa caseze o sentinta pronuntata de organele judecatoresti de grad inferior. [Gen. -iei, var. casatiune s.f. / < fr. cassation].
CORELATIE s.f. Relatie, legatura reciproca intre lucruri sau fenomene. ♦ (Mat.) Transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan si reciproc, deci unei drepte o dreapta. ◊ Coeficient de corelatie = marime masurand relatia de similitudine dintre doi factori. [Gen. -iei, var. corelatiune s.f. / cf. fr. correlation].
POSTULATIE s.f. (Jur.) drept de a pleda pentru altcineva in fata unei instante judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulatiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
VAGULATIE s.f. (Jur.) Somatie in dreptul roman facuta unui martor de catre persoana care il citeaza pentru marturie. [Gen. -iei. / < lat. vagulatio, fr. vagulation].
INTERDICTIE s.f. Interzicere, opreliste, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitarii drepturilor politice (si civile) ale unei persoane ca masura represiva sau de protectie. [Gen. -iei, var. interdictiune s.f. / cf. fr. interdiction, lat. interdictio].
PROTEST s.n. Act de protestare, opozitie; cerere, interventie facuta contra unor incalcari, a unor actiuni nedrepte etc. ♦ Nota de protest = comunicare scrisa catre un guvern prin care se ia atitudine impotriva unor acte savarsite de acest guvern contrar tratatelor sau normelor de drept international. [Pl. -te, -turi. / < it. protesto].
2) contest si -ez, a -a v. tr. (lat. con-testari, a lua ca martur. V. a-, de- si pro-test, testimoniu). Refuz a recunoaste un drept, neg existenta unui fapt: a contesta cuiva un drept. V. intr. Disput, discut: contestara mult timp.
A OCHI ochesc 1. intranz. A potrivi din ochi tinta pentru a putea nimeri; a tinti. 2. tranz. 1) A lua ca tinta; a lua la ochi; a tinti. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a lovi drept in tinta; a tinti. 3) A fixa cu privirea ca pe ceva foarte dorit; a pune ochii. 4) A privi cu interes. /Din ochi
DEPOSEDA vb. I. tr. A lua cuiva posesiunea unui lucru; a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. [< fr. deposseder].
PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.
NEINCREDERE f. (negativ de la incredere) Vot de ~ vot prin care parlamentul unei tari ia pozitie impotriva politicii guvernului sau a unui reprezentant al puterii de stat si care are drept urmare demisia acestora. [G.-D. neincrederii] /ne- + incredere
EMANCIPATIE s.f. (Rar) Liberare a unui sclav potrivit uzantelor dreptului roman. ♦ Emancipare; scoatere a unui minor, a unui interzis de sub tutela sau curatela. [Gen. -iei, var. emancipatiune s.f. / cf. fr. emancipation, lat. emancipatio].
FABULATIE s.f. 1. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, intamplari imaginare drept reale sau posibile. 2. Povestire alegorica; (p. ext.) povestire cuprinsa intr-o opera literara; afabulatie. [Gen. -iei, var. fabulatiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].
VOCATIE s.f. 1. Aptitudine, inclinare speciala pentru o anumita arta, stiinta sau profesiune; predispozitie, chemare. 2. (Jur.) Vocatie succesorala = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca ruda sau ca sot supravietuitor. [Gen. -iei, var. vocatiune s.f. / cf. fr. vocation, lat. vocatio].
CORPORATIE s.f. 1. Organizatie medievala mestesugareasca, care apara interesele si drepturile profesionale ale membrilor sai; breasla. 2. (In S.U.A.) Denumire data societatilor pe actiuni. [Gen. -iei, var. corporatiune s.f. / cf. fr. corporation, it. corporazione].
TAUR, tauri, s. m. 1. Masculul necastrat al vacii, apt pentru reproductie (Bos taurus).* Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a infrunta cu indrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala, reprezentand unul dintre cele douasprezece semne ale zodiacului, in dreptul caruia trece soarele intre 21 aprilie si 21 mai. – Lat. taurus.
SPOLIA, spoliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A lua cuiva (in mod abuziv sau prin inselaciune) averea sau, p. ext., a lipsi pe cineva de drepturi, de libertati etc.; a prada, a jefui. [Pr.: -li-a] – Din fr. spolier.
PROTEST, proteste, s. n. 1. Faptul de a protesta; opozitie hotarata, manifestare energica impotriva unei actiuni considerate ca nejusta. ◊ Nota de protest = comunicare scrisa prin care un guvern ia atitudine impotriva unui act savarsit de guvernul altei tari si considerat contrar tratatelor sau normelor de drept international. 2. (In economia capitalista) Act public prin care organele judecatoresti constata neplata la scadenta a unei polite. [Pl. si: (inv.) protesturi] – Postverbal al lui protesta.
PRETENTIE s.f. 1. drept (real sau inchipuit) pe care il revendica cineva. 2. (la pl.) Idee exagerata despre sine insusi; infumurare. [Gen. -iei, var. pretentiune s.f. / cf. fr. pretention, it. pretensione < lat. praetentus].
SUPERFICIE s.f. (Rar) Suprafata; arie. ◊ (Jur.) drept de superficie = drept de proprietate care se margineste numai la suprafata solului si la ceea ce este deasupra lui. [Gen. -iei. / < fr. superficie, lat. superficies].
ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].
AUTORITATE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispozitii, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influenta, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucura de aceasta influenta, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorite, lat. auctoritas)
PROTEST s. n. 1. manifestare energica impotriva unor incalcari, a unor actiuni nedrepte etc. 2. forma a demersului diplomatic prin care un guvern ia atitudine impotriva unor acte savarsite de guvernul altui stat, pe care le considera contrare tratatelor sau normelor de drept international. 3. act public prin care organele judecatoresti constata neplata la scadenta a unei polite. (< lat. protestum, it. protesta)
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior2, strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.
JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinand argumentele, luand in considerare imprejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana in calitate de judecator si a da o hotarare judiciara; p. ext. a hotari, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarare judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi in proces, in litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
CONCILIATIE s.f. 1. Impacare; conciliere; procedura de impacare, in dreptul international, urmarind inlaturarea conflictelor. 2. (Lit.) Figura retorica in care se foloseste un argument „ostil” pentru propria cauza. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliatiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].
SOLIDAR, -A adj. 1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. ◊ care participa impreuna cu altii la un drept. 2. (despre un creditor sau un debitor) aflat intr-un raport de solidaritate (3). 3. (despre piese de masini) strans legat de altceva; care ia parte la aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. (< fr. solidaire)
AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.
INTERN, -A adj. Care se afla inauntru; interior, launtric. ◊ Organe interne = organele din cavitatea toracica si abdominala; unghi intern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei. // s.m. si f. Elev sau ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. ♦ Student in medicina care face practica la un anumit spital, unde de obicei si locuieste. [Cf. interne, it. interno, cf. lat. internus].
SIMETRIE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ♦ Armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symetrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].
DAR2, daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.
EXTERN, -A adj. Aflat in afara, la exterior; venit din afara; exterior; strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state; unghi extern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ♦ (Despre medicamente) Care se administreaza numai la suprafata corpului. // s.m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau in afara locului unde invata meseria. 2. Student in medicina, admis prin concurs ca practicant intr-un spital fara a avea dreptul sa locuiasca in spital. [Cf. fr. externe, lat. externus].
ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)
COPCA2 ~ci f. 1) Gaura pe suprafata inghetata a unei ape, facuta pentru a prinde peste sau pentru a lua apa. ◊ A se duce pe ~ a) a disparea fara urma; a se duce fara intoarcere; b) a o pati. 2) Scobitura mica facuta intr-un mal, servind drept treapta pentru urcus. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka
EXTERN, -A I. adj. aflat in afara, din afara; exterior. ♦ politica ~a = politica unui stat fata de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administreaza la suprafata corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii. 2. student in medicina practicant intr-o clinica. (< fr. externe, lat. externus)
PRAGMATISM s. n. Curent filozofic care proclama drept unic criteriu al adevarului ceea ce este util si avantajos din punct de vedere practic. ♦ P. gener. Atitudine a celui care se adapteaza la orice situatie, care ia in consideratie (numai) eficacitatea, utilitatea practica. – Din fr. pragmatisme.
OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stapanire pe..., a lua in stapanire cu forta armata un teritoriu, un oras etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) in stapanire, a avea in folosinta un imobil, un spatiu locativ. ♦ A se intinde pe o suprafata, a se situa. ♦ A retine, a rezerva. 3. A lua in primire, a detine un post, o functie etc. ♦ Fig. A detine un loc intr-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra intr-un anumit domeniu, a avea drept ocupatie sau profesiune; a se indeletnici cu... ♦ (Cu determinari introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupari temporare. ♦ Tranz. (Inv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se ingriji de cineva sau de ceva; a acorda atentie deosebita. – Din lat. occupare, fr. occuper.
virca (-ci), s. f. – 1. Cucui, umflatura. – 2. Nervura, dunga. Sb. vrka „cucui”. Considerat drept cuvint autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau legat de sl. vruvi „coarda” (Cihac, II, 457), bg. vravko „coarda” (Conev 65), fara sa se ia in consideratie ca sensul 2 este secundar si din cauza lipsei primului sens din dictionare, desi este certificat de numeroase dovezi: cf. (tintarii) i-au scos virci preste tot trupul (Dosoftei); virci de nouri (Iorga).
bindisi (-sesc, -it), vb. – A se preocupa, a tine seama, a lua in consideratie, a fi la curent. – Mr. bindisire. Tc. beyendi, aorist de la beyenmek „a binevoi” (Iogu, GS, VI, 338); cf. ngr. μπεγεντίζω, pe care Graur, BL, IV, 73, il considera drept sursa imediata a cuvintului rom. Mai putin probabila pare explicatia pe care o dadea mai inainte aceluiasi cuvint Seineanu, II, pe baza tc. bende „sclav”.
REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].
CONCEPTIE (‹ lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existentei. Din perspectiva marilor constructii ontologice clasice, filozofia este prezentata drept c. generala despre lume (Weltanschauung), vizind constituirea unui tablou ontologic complet si definitiv care sa includa o filozofie a naturii si una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de catre un s**********d; procreatie. ◊ (REL.) C. imaculata = dogma catolica potrivit careia Fecioara Maria a fost ferita de pacatul originar; sarbatoare prin care Biserica catolica cinsteste acest mister (8 dec.).
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa intocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentand o etapa in desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.
A RETRAGE retrag tranz. 1) A face sa se retraga. 2) A misca inapoi. ~ mana. 3) A lua inapoi. A-si ~ actele. 4) A renunta de a mai prezenta; a inceta de a mai inainta. A-si ~ candidatura. 5) (opinii impartasite anterior) A inceta de a sustine ca nefiind drept; a retracta. /re- + a trage
RESTITUTIE s.f. 1. Determinare a unui punct in spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, care cuprind acest punct vazut din mai multe pozitii din spatiu. 2. (In dreptul international) Inapoierea de catre un stat invins a bunurilor acaparate de el in mod ilegal in timpul razboiului de la statul invingator si de la cetatenii acestuia; restituire. [Gen. -iei, var. restitutiune s.f. / cf. lat. restitutio, fr. restitution].
HEGEMONIE s.f. (Ist.) dreptul unui oras antic de a conduce treburile confederatiei din care facea parte. ♦ Suprematie politica sau economica a unui oras intr-o tara; (p. ext.) suprematie, dominatie; rol conducator. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hegemonie, gr. hegemonia – conducere].
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa, intocmita de organele judiciare si servind ca baza de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultat al unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare in desfasurarea actiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).
Ascanius (sau Iulus), fiul lui Aeneas si al Creusei. A fost luat de tatal sau din Troia incendiata si purtat in peregrinarile acestuia pina in Italia. Acolo, dupa moartea lui Aeneas, a intemeiat cetatea Alba-Longa, peste care a domnit. Era considerat drept intemeietorul gintei Iulia.
PILDUI, pilduiesc, vb. IV. (Inv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau ceva; a trage o invatatura. ♦ Tranz. A invata sau a indruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsa severa (care sa serveasca drept pilda si altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pilda + suf. -ui.
PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.
OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
DESCOPERI, descopar, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoana ceea ce le acopera. ♦ Refl. A-si scoate palaria, caciula etc. ♦ Fig. A lasa neocrotit, neaparat, expus unui atac. A descoperi aripa dreapta a unei armate. ♦ A face sa nu aiba acoperire legala. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) da pe fata, a (se) dezvalui, a (se) da de gol, a (se) trada. 2. A gasi un lucru cautat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune in bataie de joc cuiva care face caz de un lucru stiut, cunoscut de toata lumea. ♦ A patrunde o taina, un mister. – Lat. disco(o)perire.
INCLINATIE s.f. 1. Inclinare. 2. (Fig.) Vocatie. 3. (Geom.) Unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. ◊ Inclinatie astronomica = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pamantului; inclinatie magnetica = unghiul format de directia campului magnetic al Pamantului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinatie s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].
Gordius, rege mitic al Phrygiei, presupus intemeietor al cetatii Gordium. De mult, intr-o vreme cind Phrygia era macinata de neintelegeri interne, un oracol prezisese ca ele vor lua sfirsit daca va fi ales rege primul om care va urca cu carul sau la templul lui Zeus. Acest om a fost Gordius, pe atunci simplu taran. El a fost ales rege si, drept multumire, i-a inchinat lui Zeus carul sau. Oistea acestui car era legata cu un nod atit de complicat, incit nimeni nu-l putea desface. Celui care ar fi reusit s-o faca i s-a fagaduit, in dar, regatul Asiei. Se spunea ca mai tirziu, Alexandru Macedon l-a taiat cu sabia, indeplinind, in felul acesta, oracolul.
INTERN, -A I. adj. care se afla inauntru; interior, launtric. ♦ organe e = organele din cavitatea toracica si abdominala; boli e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~a = motor care foloseste energia unui combustibil ars in interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei; (inform.) memorie ~a = memorie a calculatorului facand parte din unitatea centrala. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. 2. student in medicina care face practica intr-o clinica, unde, de obicei, si locuieste. (< fr. interne, lat. internus)
ONTOLOGIE s.f. 1. Ramura a filozofiei avand drept obiect existenta ca atare, trasaturile si principiile comune oricarei existente. ♦ Teorie speculativa despre esentele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor. 2. Latura a materialismului dialectic care se refera la determinarile si la structura realitatii obiective. [Gen. -iei. / < fr. ontologie, cf. gr. on – fiinta, logos – studiu].
BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. Asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.
coarda f., pl. e si corzi (lat. chŏrda, d. vgr. horde; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] korda; vsl. koruda, bg. sirb. rus. korda; alb. korda; ung. kard). Struna, fir sonor la instrumentele muzicale. Pinza (lama dintata) la feresteu [!]. Resort, c****a de otel la ceasornic. Arc elastic la incuietori si lacate. Ramura de vita: se rupeau coardele de greutatea rodului (Sov. 215). Cheris, traversa, grinda transversala pe care se sprijina dusameaua [!]. Indoitura gitului calului. Taria peltelei si a serbetului cind il faci si, amestecindu-l, se tine de facalet ca o ata. Geom. Secanta considerata ca dreapta care uneste extremitatile unui arc. Anat. Coardele vocale, niste tendoane in git care vibreaza si produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simtitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe alta coarda, a schimba tonu sau procedura. A o lasa pe o coarda mai joasa, a o lasa mai moale, a te modera. Adv. A o tinea [!] coarda, a nu te intrerupe, a nu te opri. A tinea drumu coarda, a-l urma mereu.
EMANCIPA, emancipez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A(-si) castiga sau a face sa-si castige independenta; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii si adolescenti) A-si lua unele libertati nepotrivite cu varsta lui, a avea purtari libertine. 2. Tranz. (In trecut) A scoate un minor de sub tutela parinteasca sau a tutorelui si a-i acorda, inainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. emanciper, lat. emancipare.
INVERSIE s.f. 1. Schimbare de semn a unui parametru fizic in functie de altul. 2. (Fot.) Operatie avand drept scop obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. 3. Transformare a unei substante optic-active intr-alta asemanatoare ca structura, dar care prezinta un efect de rotatie opus. ♦ Transformarea zaharazei in glucoza prin hidroliza. [Gen. -iei, var. inversiune s.f. / < fr. inversion].
GRAD s.n. I. 1. Unitate de masura a anumitor marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. Unitate de masura a unghiurilor, reprezentand a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ Grad centezimal = grad care reprezinta a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. II. Treapta, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu alt obiect sau cu el insusi (in alte imprejurari). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad].
CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.
CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus
A SE INdreptA ma indrept intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se vindeca; a se lecui; a se insanatosi. 2) (despre timp) A se schimba in bine. 3) A lua directia; a o apuca; a face. ~ spre padure. 4) A recapata forma sau pozitia initiala; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai inainte; a se ameliora; a se imbunatati. Copilul si-a ~t purtarea. /in + drept
Anchises, fiul lui Capys si al lui Themis. Inzestrat cu o frumusete extraordinara, el a cistigat dragostea Aphroditei, cu care a avut un fiu, pe Aeneas (v. si Aeneas). Mai tirziu insa, la un ospat, el s-a laudat ca fiul sau are drept mama o zeita si a fost, ca pedeapsa, fulgerat de Zeus, raminind orb (dupa altii schiop) pentru tot restul vietii. Copilul a fost incredintat nimfelor, care l-au crescut pe muntele Ida, si a fost educat de centaurul Chiron. Cind Troia a fost distrusa si incendiata, Aeneas l-a luat cu sine in pribegie pe batrinul sau tata, care pe atunci avea optzeci de ani. Anchises a murit la scurt timp dupa sosirea lui Aeneas in Sicilia si a fost inmormintat pe muntele Eryx.
ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i. ◊ A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) Parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa
EMANCIPA vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-si administra si de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea parintelui sau un sclav de stapanul sau. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominatie, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-si castiga, a-si dobandi libertatea, independenta. ♦ A-si lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu varsta sa, a avea purtari libertine. [P.i. 3,6 -peaza. / < fr. emanciper, it., lat. emancipare].
CAREU ~ri n. 1) Suprafata cu patru unghiuri drepte si cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupa dispusa in forma de patrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru parti. 3) Grup de persoane sau de obiecte dispuse in forma de patrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafata delimitata cu linii albe, in care se aplica unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Camera comuna unde ofiterii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru carti de aceeasi culoare tinute intr-o singura mana. /<fr. carre
FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia
DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.
PRIMI vb. I. 1. v. incasa. 2. a incasa, a ridica. (Si-a ~ drepturile de autor.) 3. a incasa, a vedea. (N-am ~ chiria de la el de un an.) 4. v. capata. 5. a capata, a dobandi, a obtine, (inv. si reg.) a prande, (inv.) a ispravi, (fam. fig.) a pupa. (A ~ ceva in dar; a ~ invoire; a ~ ajutorul solicitat.) 6. v. obtine. 7. v. receptiona. 8. v. afla. II. 1. v. admite. 2. v. coopta. 3. a accepta, a admite, a impartasi. (Nu ~ opiniile lui.) 4. v. consimti. 5. v. aproba. 6. v. adopta. 7. v. angaja. 8. v. gazdui. 9. a lua. (L-a ~ in gazda.) III. v. intampina.
bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.
Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.
DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].
RETENTIE s.f. 1. Retinere, oprire. ♦ (Jur.) drept de retentie = drept pe care il are creditorul de a pastra un lucru al debitorului pana cand acesta va achita intreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de functionare a unor glande cu secretie interna, constand in dificultatea sau in imposibilitatea de a elimina materiile lor de excretie. 3. Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin inaltarea nivelului acesteia cu ajutorul unor constructii speciale; retinere a apei in astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retentiune s.f. / cf. fr. retention, lat. retentio].
OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
AUTONOMIE s.f. 1. drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].
Acastus, fiul lui Pelias, regele din Iolcus, si unul dintre argonauti. A luat parte la vinatoarea mistretului din Calydon. Dupa ce Pelias a fost ucis de propriile lui fiice la indemnul Medeei, Acastus s-a urcat pe tronul tatalui sau. In timpul jocurilor funebre organizate in amintirea acestuia, sotia lui Acastus, Hippolyte (sau Astydamia), s-a indragostit de Peleus, pe care a incercat sa-l seduca. Respinsa de erou si ca sa se razbune, Hippolyte l-a invinuit ulterior, pe nedrept, in fata sotului ei ca ar fi vrut s-o violeze. Pretextind o vinatoare, Acastus l-a dus pe Peleus pe muntele Pelion si l-a parasit acolo in timp ce dormea, prada fiarelor salbatice. Salvat de centaurul Chiron, Peleus s-a intors in cetate si, drept razbunare, i-a ucis pe Acastus si pe sotia acestuia.