Dex a lua foc

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

A SE APRINDE ma aprind intranz. 1) A incepe sa arda; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporita; a se infierbanta; a se inflacara; a se infoca; a se intarata. 3) fig. (despre persoane) A se inrosi la fata (din cauza unei emotii). 4) fig. A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se declansa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, faina etc.) A-si pierde calitatile initiale (din cauza umezelii, a ingramadirii etc.), capatand gust neplacut; a se incinge. /<lat. apprehendere

bobot (bobote), s. n. – 1. Flacara, flacaraie. – 2. Acces, pornire, atac. – Var. bobota. Creatie expresiva, cf. sl. bobotu „zgomot”, bobotati „a face zgomot”, ngr. βωβός „tont”, sp. bobo. – Der. bobotaie, s. f. (vilvataie, incendiu), format ca vilvataie, palalaie; boboti, vb. (a lua foc, a se arde; a inflama).

incinge (incing, incins), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A incalzi. – 4. (Refl.) Despre griu, a se incinge, a fermenta. – Var. incinde. Lat. incendere (Cretu, Col. lui Traian, IV, 246; Puscariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns sa se confunde sub aspect fonetic cu a incinge „a infasura peste mijloc o cingatoare”, din lat. cingere. – Der. incins, s. n. (inv., exaltare, pasiune).

lua (iau, luat), vb. – 1. A apuca, a prinde cu mina. – 2. A prinde, a apuca intr-un fel oarecare. – 3. A primi, a accepta, a admite. – 4. A duce cu sine, a primi in compania sa. – 5. A cuceri, a ocupa. – 6. A minca, a absorbi. – 7. A contracta, a inchiria, a cumpara, a obtine. – 8. A scoate; a fura. – 9. A ataca, a lua prin surprindere. – 10. A scoate, a extrage. – 11. A incasa, a primi. – 12. A se servi de ceva ca un instrument. – 13. A primi, accepta in serviciul sau. – 14. A trata. – 15. A absolvi un examen. – 16. A interpreta, a intelege. – 17. A paraliza, a damblagi, a orbi. – 18. A se casatori cu. – 19. (Cu pron. o) A se indrepta, a merge pina la. – 20. Auxiliar, exprima ideea de actiune incoativa, prin intermediul unui s. (sau al unui adv., cind se construieste cu o); a lua la bataie; a lua la purtare; a lua foc; a o lua la fuga; a o lua razna. 21. (Cu prep. drept) A confunda, a gresi. – 22. (Refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (Refl.) A se casatori. – 24. (Refl.) A se contagia, a se transmite. – 25. (Refl., cu prep. cu) A se adinci in, a se cufunda in. – 26. (Refl., cu prep. dupa) A urma, a imita. – 27. (Refl.) Auxiliar, exprima o actiune incoativa: a se lua la cearta. – Var. (Banat) luva. Mr. l’au, loai, loata; megl. leau, lai, lat, lari; istr. l’au, lǫt, lǫ. Lat. levāre (Densusianu, Hlr., 192; Puscariu 760; Candrea-Dens., 1007; REW 5000), cf. it. levare (lec. luare, sard. leare), prov., port. levar, fr. lever, sp. llevar. Cuvint de uz general (ALR, I, 105). Pentru intrebuintarea ca auxiliar, cf. ngr. πιάνω „a lua” si „a incepe sa” (Graur, BL, V, 68); cf. si Iroaie, A lua in functie auxiliara, BF, VI, 189-97. Sensul de „a se casatori” exista si in ngr. πιάρνω. Cf. aluat. Der. lotura, s. f. (pala de fin), in loc de lautura; lautura, s. f. (inv., rapacitate); luator, adj. (rapace); luat, s. n. (casatorie); prelua, vb. (a preleva), dupa fr. prelever.

ojic s. m. – (Olt.) Mincarime, arsura pe tubul digestiv. – Var. ojig. Sb. ozig „flacara” (Puscariu, Dacor., VII, 124), cf. jig. – Der. ojiji, vb. (Trans., Banat, Olt., a arde, a lua foc), din sb. ozeci, ozezem.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie-n cap = a-si atrage o neplacere, a se baga singur intr-o incurcatura. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. ◊ Expr. A i se aprinde (cuiva) calcaiele (dupa cineva) = a se indragosti tare (de cineva). 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. ♦ Refl. (Despre arme de foc) A se descarca. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui; a se produce. Rascoala... s-a aprins iar (SADOVEANU). 4. Tranz. A face sa lumineze un corp sau un aparat. A aprins lumini in odaie (CARAGIALE). ♦ Refl. A incepe sa lumineze; a lumina, a straluci. 5. Refl. Fig. A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi la fata (in urma unei emotii). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge, a se strica (in urma unui inceput de fermentatie). – Lat. appre[he]ndere.

INFLAMABIL, -A, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde usor, care ia foc si arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatura relativ joasa, gaze sau vapori care impreuna cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

ARUNCATOR, -OARE, aruncatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Atlet specializat in aruncarea discului, sulitei, greutatii etc. 2. S. n. Arma de foc cu teava neghintuita, cu pereti subtiri, usor transportabila, cu care se arunca mine; brand. ◊ Aruncator de flacari = arma care serveste la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc in aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. – Arunca + suf. -ator.

RATA, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scapa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reusi, a nu izbuti intr-o imprejurare, a da gres. ♦ Refl. A nu reusi sa se afirme sau sa realizeze ceva la nivelul posibilitatilor sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc cand este declansata. – Din fr. rater.

A APRINDE aprind tranz. 1) A face sa arda. ~ focul. ◊ A-si ~ paie in cap a-si pricinui singur neplaceri. 2) inv. (arme de foc) A face sa ia foc. 3) (surse de lumina) A face sa lumineze. ~ lanterna. 4) si fig. A face sa se aprinda. [Sil. a-prin-] /<lat. apprehendere

A RATA ~ez 1. tranz. (ocazii) A nu folosi la timp. 2. intranz. (despre arme) A nu lua foc (dupa apasarea pe tragaci). /<fr. rater

INFLAMABIL, -A adj. 1. Care ia foc, care se aprinde usor. 2. (Fig.) Infocat, entuziast, aprins. [Cf. fr. inflammable].

PIROFOR s.m. 1. Substanta care ia foc cand se afla in contact cu aerul; corp care se aprinde usor prin frecare. 2. Gen de insecte coleoptere, care emit lumina fosforescenta. [< fr. pyrophore, cf. gr. pyr – foc, phoros – care poarta].

RATA vb. I. 1. tr. A scapa, a pierde o ocazie, a da gres. ♦ A nu reusi, a nu izbuti in ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].

RATA vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reusi, a da gres. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)

ARTIFICIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a impodobi sau a modifica realitatea; podoaba (inutila). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurta decat cea obisnuita. 2. (La pl.) Compozitie de materii inflamabile care, aruncate in aer, iau foc usor, producand efecte variate de lumina si culori. ♦ Sarma scurta, pe jumatate infasurata intr-un preparat chimic inflamabil care, aprins, arunca mici scantei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium).

EXTENSIUNE s. 1. extindere, intindere. (Miscari de ~ a bratelor.) 2. v. extindere. 3. v. proportie. (focul a luat o mare ~.) 4. v. sfera.

MUNITIE s.f. Totalitatea proiectilelor si a accesorilor acestora, folosite la armele de foc. [Gen. -iei, var. munitiune s.f. / cf. fr. munition, germ. Munition, lat. munitio].

PIROFOBIE s.f. Teama morbida de foc. [Gen. -iei. / < fr. pyrophobie, cf. gr. pyr – foc, phobos – frica].

PIROLATRIE s.f. Venerarea focului ca pe o fiinta supranaturala de catre popoarele primitive. [Gen. -iei. / cf. gr. pyr – foc, latreia – cult].

ORDALIE s.f. Proba judiciara in evul mediu, constand in supunerea la diferite incercari (foc, apa fiarta etc.). [Gen. -iei. / < fr. ordalie, cf. frank. ordal – judecata].

PIROFILIE s.f. Atractie morbida catre foc. ♦ Calitatea a ceea ce este pirofil. [Gen. -iei. / < it. pirofilia, cf. gr. pyr – foc, phillos – iubitor].

PIROTEHNIE s.f. 1. Tehnica producerii si folosirii focului. 2. Tehnica fabricarii materialelor explozibile si inflamabile. 3. Fabrica de munitii. [Gen. -iei. / < fr. pyrotechnie, cf. gr. pyr – foc, techne – arta, mestesug].

PIROMANIE s.f. Tulburare psihica manifestata prin inclinarea de a pune foc, de a distruge prin foc, de a provoca incendii. [Gen. -iei. / < fr. pyromanie, cf. gr. pyr – foc, mania – nebunie].

PIROMANTIE s.f. Practica constand in observarea focului sau a flacarilor, prin care vechii greci pretindeau ca ghicesc viitorul. [Gen. -iei. / < fr. pyromancie, cf. gr. pyr – foc, manteia – ghicit].

A SE JUCA ma joc intranz. 1) A se deda unui joc. 2) fig. A manifesta lipsa de consideratie; a nu lua in seama gravitatea unei situatii. ◊ ~ cu focul a) a se expune in mod imprudent unui pericol; b) a neglija gravitatea unei chestiuni sau situatii. ~ cu sanatatea a-si neglija sanatatea, expunandu-se unui pericol. /<lat. jocare

PARLITURA, parlituri, s. f. 1. Parleala (1). ◊ Expr. (Inv.) A da (pe cineva) pe (sau prin) parlitura = a) a necaji (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte; b) a ironiza, a lua in ras. 2. (Reg.; concr.) Loc ars de foc; portiune de padure cu copacii arsi. – Parli + suf. -tura.

plavina, plavine, s.f. (reg.) 1. cantitate de fan cat se ia o data cu furca; pala de fan. 2. limba de foc.

miata s. f. – Febra, fierbinteala. – Mr. ńiata. Probabil de la un lat. *ignitia, der. din ignis „foc”. Apropierea de sp. miedo (Giuglea, LL, I, 171) nu-i de luat in seama. Cuvint inv. (sec. XVI), supravietuieste in Banat si Maram.; cf. REW 4257a, care mentioneaza doar mr. – Din rom. provine sb. micina „abces”.

TRAGERE ~i f. 1) v. A TRAGE si A SE TRAGE. ◊ (Cu) ~ de inima (cu) ravna; (cu) staruinta. ~ la sorti rezolvare a unei chestiuni prin sorti. 2) Exercitiu realizat cu armele de foc (in cadrul instruirii militare). ◊ ~ la tinta lansare a unui proiectil intr-un punct luat ca tinta. /v. a trage

ARTILERIE s.f. Ansamblu de mijloace intrebuintate in vederea tragerii de proiectile grele la distanta mare cu guri de foc neportative; trupe care manuiesc aceste mijloace. ♦ Arma care foloseste aceste mijloace de lupta. [Gen. -iei. / < rus. artileriia, cf. fr. artillerie].

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

OALA ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mancarii. ◊ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savarsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a in foc a-si pierde calmul; a se aprinde de manie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, inalt si mai ingust in partea de sus, in care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars in care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit in tehnica, industrie si in operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie in forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla

CENUSA s. f. 1. Substanta minerala in forma de pulbere, care ramane dupa arderea unui corp. ◊ Expr. A preface in cenusa = a distruge in intregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa pe cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata de un vulcan in eruptie. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

REPETITIE s.f. 1. Repetare a unui cuvant, a unei idei, a unei actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ♦ Activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unui concert. 2. Procedeu stilistic care consta in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte pentru a inviora expresia, intarind ideea. 3. (Jur.) Actiunea de a cere prin justitie restituirea unei sume de bani platite fara a fi datorata. [Gen. -iei, var. repetitiune s.f. / cf. fr. repetition, lat. repetitio].

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ Om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare