Rezultate din textul definițiilor
A FORȚÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

MACULATÓR ~oáre n. Caiet, de regulă din hârtie de calitate inferioară, folosit pentru a lua note la lecții, pentru a realiza o ciornă. /a macula + suf. ~tor

carnét n., pl. e (fr. carnet, din caernet, cadernet, dim. d. cadern. V. caĭet). Caĭețel, carticică [!], condicuță portativă de luat note, de făcut însemnărĭ.

GÁMĂ ~e f. 1) muz. Succesiune de note muzicale în ordine ascendentă sau descendentă, cuprinse într-un interval de o octavă, care ia numele notei cu care începe această succesiune. 2) Serie de culori într-o gradație naturală și armonioasă. 3) fig. Șir continuu (de obiecte, fenomene, situații etc.), alcătuind un tot. O ~ întreagă de sentimente. /<fr. gamme

MICROCURÍE s.f. Unitate de măsură a radioactivității, egală cu a milioana parte dintr-o curie1) vezi nota. [Gen. -iei. / cf. fr. microcurie].

ALEZÍE s.f. Neputință a bolnavului de a citi litere, cifre sau note muzicale. [Gen. -iei. / < fr. alésie].

GÁMĂ, game, s. f. 1. Succesiune de sunete (și note), care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale, dispuse în ordinea ascendentă sau descendentă a sunetelor și luând tonul și numele notei cu care începe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri și de culori dispuse într-o succesiune armonioasă. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situații care alcătuiesc un tot (armonios). Gamă largă de sortimente. – Din fr. gamme.

GÁMĂ s.f. 1. Scară de evaluare a unor valori sau rezultate. 2. (Muz.) Succesiune de opt sunete dispuse în ordine ascendentă sau descendentă, care ia tonul și numele notei cu care începe. 3. (Pict.) Succesiune de tonuri, de culori care se armonizează. [< fr. gamme, it. gamma].

SCÓLIE s.f. 1. Cântec aedic în Grecia antică. 2. Adnotare gramaticală sau critică la un text clasic. 3. Remarcă relativă la o problemă, la o teoremă rezolvată sau demonstrată anterior. [Gen. -iei. / < fr. scolie, cf. gr. scholionnotă].

PRELÚDIU ~i n. 1) Succesiune de note cântate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesară. 2) Parte introductivă a unei compoziții muzicale. 3) Piesă instrumentală independentă de formă liberă și de proporții mici. 4) fig. Acțiune care precedă altă acțiune, anunțând începutul ei; acțiune preliminară. /<fr. prélude, it. preludio, germ. Präludium

MELOTIPÍE s.f. Culegerea notelor muzicale cu material tipografic mobil. [Gen. -iei. / < fr. mélotypie].

ACT s.n. 1. Rezultatul unei acțiuni, al unei activități umane; acțiune, faptă. ◊ A lua act (de ceva) = a afla, a înregistra, a nota; a face act de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe. 2. Document oficial care constată un fapt, o învoială, o obligație etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 3. Diviziune a unei piese de teatru. [< lat. actus, cf. fr. acte].

COREGRAFÍE s.f. 1. Arta dansului și a baletului. 2. Sistem de notare a pașilor și a figurilor de dans. [Gen. -iei, var. coreografie s.f. / < fr. chorégraphie].

POZÍȚIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect în raport cu ceva; loc unde se găsește ceva. ♦ Felul, situația în care sunt așezate, plasate o persoană, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptător sau de o unitate pe câmpul de bătaie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situație; (spec.) situație socială, rang. [Gen. -iei, var. pozițiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

PROTÉST, proteste, s. n. 1. Faptul de a protesta; opoziție hotărâtă, manifestare energică împotriva unei acțiuni considerate ca nejustă. ◊ notă de protest = comunicare scrisă prin care un guvern ia atitudine împotriva unui act săvârșit de guvernul altei țări și considerat contrar tratatelor sau normelor de drept internațional. 2. (În economia capitalistă) Act public prin care organele judecătorești constată neplata la scadență a unei polițe. [Pl. și: (înv.) protesturi] – Postverbal al lui protesta.

FIGURÁȚIE s.f. 1. Totalitatea figuranților (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.). 2. Folosirea unor note străine de armonia inițială a unei piese muzicale. [Gen. -iei, var. figurațiune s.f. / cf. fr. figuration, it. figurazione, lat. figuratio].

PROTÉST s.n. Act de protestare, opoziție; cerere, intervenție făcută contra unor încălcări, a unor acțiuni nedrepte etc. ♦ notă de protest = comunicare scrisă către un guvern prin care se ia atitudine împotriva unor acte săvârșite de acest guvern contrar tratatelor sau normelor de drept internațional. [Pl. -te, -turi. / < it. protesto].

AÚZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Însușirea de a distinge o notă muzicală justă de una falsă. 2. Auzire. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui auzi.

NOTÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care merită să fie luat în seamă; remarcabil; marcant; considerabil. Modificări ~e. 3) și substantival Care poate fi notat sub raport valoric; remarcabil. /<fr. notable, lat. notabilis

DIDASCALÍE s.f. Instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești. ♦ notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini. [Gen. -iei. / < lat. didascalia, gr. didaskalia].

PROLONGÁȚIE s.f. (Rar) Prelungire (în timp). ♦ (Muz.) Poziție a unei note care, făcând parte dintr-un acord, se continuă și în acordurile următoare. [Gen. -iei. / < fr. prolongation, cf. lat. prolongatio].

MÉDIE ~i f. 1) Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ În ~ luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente. 2) Rezultat obținut prin adunarea notelor primite de un elev sau de un student și împărțirea acestora la numărul lor total. [Sil. -di-e] /<lat. medius, ~a, ~um

NOTÁȚIE s.f. 1. Însemnare, notă. 2. Sistem de semne convenționale folosit pentru a exprima datele dintr-un domeniu oarecare; notare. ◊ notație muzicală = sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. [Gen. -iei, var. notațiune s.f. / cf. fr. notation, lat. notatio].

MÉDIE s.f. 1. Valoarea mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = număr rezultat din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor; medie geometrică = radical al unui produs. 2. Rezultat obținut din adunarea notelor primite de un elev la o materie (sau la toate materiile) și împărțirea sumei totale la numărul lor. [Gen. -iei. / < lat. media].

NÓTĂ1 ~e f. 1) Text scris, conținând un scurt comentariu; însemnare; remarcă. ◊ ~e marginale însemnări făcute pe marginea unui text tipărit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunoștință de ceva; b) a ține seamă de ceva; a reține. ~e de călătorie (sau de drum) însemnări referitoare la impresiile culese dintr-o călătorie. ~ explicativă anexă la o carte, conținând explicații referitoare la conținutul acesteia. ~ de plată hârtie oficială, în care este indicată suma ce urmează să fie achitată. 2) la pl. v. NOTIȚĂ. ◊ A lua ~e a face însemnări; a conspecta. 3) Mențiune dintr-un sistem convențional de cifre, care servește pentru aprecierea cunoștințelor elevi-lor și studenților. 4) Scurtă informație publi-cată în presa periodică. 5) Adresare diploma-tică a guvernului unui stat către guvernul altui stat. ~ de protest. 6) Semn distinctiv; nuanță caracteristică. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.

ITÉM2 s.n. 1. Temă, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o notă specifică în cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat și unic al acesteia. 2. Termen de apreciere în problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat în considerare într-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situație particulară care produce din partea subiectului două sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item)

CHÉIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

GEN1 s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, manieră, atitudine specifică. 2. diviziune a creațiilor artistice în care intră opere cu trăsături comune în ceea ce privește forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile în care se clasifică operele literare. ◊ stil personal, manieră de a compune. 3. totalitatea lucrărilor muzicale reunite prin tematică, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticală exprimată prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arăta sexul ființelor și care s-a extins prin analogie și la substantivele nume inanimate, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasă de obiecte care au note esențiale comune, cuprinzând cel puțin două specii. (< lat. genus)

DEFINÍȚIE s.f. 1. Operație logică prin care se arată conținutul unei noțiuni, enunțându-se notele ei esențiale sau adesea indicându-se genul proxim și diferența specifică; propoziție prin care se exprimă această determinare. ◊ Prin definiție = prin însăși natura lucrurilor. 2. Procedeu conceptual servind la introducerea unui simbol nou într-un limbaj formalizat sau la specificarea semnificației unei expresii. [Gen. -iei, var. definițiune s.f. / cf. fr. définition, it. definizione, lat. definitio].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)