Dex a opune rezistenta

VISCOZITATE, viscozitati, s. f. Insusirea unui fluid de a fi vascos, de a opune rezistenta la curgere; (concr.) substanta vascoasa. [Var.: vascozitate s. f.] – Din fr. viscosite.

REZISTA, rezist, vb. I. Intranz. A se impotrivi, a tine piept; a opune rezistenta; a nu ceda la actiunea unor forte din afara; a nu se lasa invins, a se tine tare. – Din fr. resister, lat. resistere.

DIFICULTATE, dificultati, s. f. Greutate de a face ceva; anevointa. ♦ Piedica, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultati = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistenta, a se impotrivi (intr-o problema). – Din fr. difficulte, lat. difficultas, -atis.

SOLIDITATE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistenta la schimbarea formei si a volumului lor; tarie, duritate, rezistenta. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidite, lat. soliditas, -atis.

VISCOZITATE ~ati f. 1) Proprietate a fluidelor de a fi vascos, de a opune rezistenta la curgere, datorita frecarii interioare. 2) Stare a unei substante vascoase. 3) Substanta vascoasa. [G.-D. viscozitatii] /<fr. viscosite

VISCOZITATE s. f. proprietate a unui fluid de a fi vascos, de a opune rezistenta la curgere; substanta vascoasa. (< fr. viscosite)

IMPOTRIVIRE, impotriviri, s. f. Actiunea de a se impotrivi si rezultatul ei; opozitie, rezistenta, opunere, impotriveala. – V. impotrivi.

FORTA, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrange, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A manui cu violenta un mecanism, o inchizatoare etc., deteriorandu-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarama, a sparge. ◊ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila in casa cuiva. A forta (cuiva) mana = a constrange (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a intrece masura in comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol in ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

REFRACTAR, -A, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezista la temperaturi inalte fara a-si schimba structura, compozitia si caracterele. ◊ Caramida refractara = caramida fabricata dintr-un material special, rezistenta la temperaturi inalte, folosita la captusirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de incalzire centrala, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se impotriveste la ceva, care opune rezistenta fata de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. refractaire, lat. refractarius.

IMPONCISARE s. v. animozitate, cearta, con-flict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta, galceava, impotrivire, in-vrajbire, litigiu, neintelegere, opozitie, opunere, rezistenta, vrajba, zazanie.

IMPOTRIVEALA s. v. impotrivire, opozitie, opunere, rezistenta.

IMPOTRIVIRE s. opozitie, opunere, rezistenta, (inv.) imponcisare, impotriveala, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A intampinat o darza ~.)

POTRIVIRE s. v. impotrivire, opozitie, opunere, rezistenta.

A CEDA ~ez 1. tranz. 1) (bunuri aflate in proprietatea cuiva) A da (benevol) din propria posesiune. ~ un teritoriu. ◊ ~ pozitia (sau pozitiile) a se retrage. 2) (marfuri, mai ales deficitare) A trece prin vanzare in posesia altei persoane; a abandona in schimbul unei despagubiri. 2. intranz. 1) A inceta de a mai opune rezistenta (fizica sau morala); a se recunoaste invins. ~ intr-o lupta. 2) (despre lucruri, constructii, piese etc.) A nu mai rezista la actiunea unor factori externi. Podul ~at. 3) (despre boli, dureri etc.) A scadea in intensitate. /<fr. ceder

A SE DA ma dau intranz. 1) (urmat de un complement circumstantial de loc) A se apropia de un anumit loc. ~ langa masa. 2) (despre fiinte) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a napadi; a se napusti; a se repezi. 3) (urmat de participii) A nu mai opune rezistenta; a ceda. ~ invins. ~ batut. 4) (urmat de o complinire cu prepozitia la) A avea inclinare spre ceva; a se trage. ~ la carte. ~ la pictura. 5) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic etc., impartasindu-i ide-ile; a adera. ~ cu democratii. ◊ ~ drept... a se prezenta drept... ~ in vant dupa ceva (sau dupa cineva) a-i placea foarte mult ceva sau cineva. /<lat. dare

A SE IMPOTRIVI ma ~esc intranz. 1) a opune rezistenta. ~ dusmanului. 2) A fi impotriva; a nu cadea de acord, ripostand; a se opune. Se ~este oricarui abuz. /Din impotriva

A INFRUNTA infrunt tranz. 1) A intampina cu hotarare si curaj, opunand rezistenta. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept si fara sfiala in ochii cuiva; b) a nu se lasa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocari si reprosuri (in public). [Sil. in-frun-] /<lat. infrontare

REFRACTAR ~a (~i, ~e) 1) (despre unele materiale) Care rezista la temperaturi inalte fara a-si schimba structura; cu proprietatea de a rezista la temperaturi inalte. Caramida ~a. 2) fig. (despre persoane) Care opune rezistenta influentelor straine; lipsit de recepti-vitate. /<fr. refractaire

FRICTIUNE s.f. 1. (Fiz.) Efectul fortelor care opun rezistenta miscarii unor suprafete in contact; frecare. 2. (Med.) Ungere si frecare a corpului cu un lichid. 3. (La pl.) Divergente de opinii, neintelegeri, certuri. [Pron. -ti-u-, var. (2) frectie, frectiune, frictie s.f. / cf. fr. friction, cf. lat. frictio].

apar, a -a v. tr. (lat. apparo, -are, prepar. V. parez, cumpar. – Apar, aperi, apara; sa apar, sa aperi, sa apere). Vechi. Opresc, interzic. Azi. Sustin contra unui atac: a apara tara. Pazesc, feresc: a apara oile de lupi. Pledez pentru cineva: a apara un acuzat. V. refl. Opun rezistenta, lovesc ca sa nu fiu invins: a te apara de dusmani.

carpanos, -oasa adj. (d. carpan, carpen, pin [!] aluz. la fibrele lui, care opun rezistenta la taiat, ca teios d. tei. Cp. cu atos. Est. Fam. Avar pina in cele mai mici lucruri. Adv. A te purta carpanos. V. calic, chirnog, circiob.

cotobanesc (ma) v. refl. (vsl. kobacati, rut. dial. kacabati-sea, a face tumbe; sirb. kobacati se, a tropoi [!]; bsl. kobacati, a merge in brinci, a se catara, kobaciti se, a face tumbe, d. vsl. bacati, rus. bacati, a bate din palme, rut. bacikati, a izbi. Bern.). Est. sud. Fam. Ma trudesc prea mult pina sa reusesc (ma mocosesc, ma bosincesc, ma puchinesc, ma bunghinesc): m´am cotobanit un ceas pin´am gasit piperu´n camara. Nord. Opun rezistenta, ma burzuluiesc: s´au pus de pricina si nu voiau sa dea cartea, au prins a se cotobani (Kir. Sez. 30, 202). – In sud ob. ma botocanesc.

INFRUNTARE, infruntari, s. f. Actiunea de a infrunta si rezultatul ei. 1. Mustrare, dojana aspra; p. ext. jignire, insulta. 2. rezistenta hotarata; opunere indrazneata. ♦ Conflict, ciocnire. – V. infrunta.

POTRIVNICIE s. v. constrangere, dificultate, forta, greutate, impas, impediment, inconvenient, impotrivire, neajuns, nevoie, obstacol, opozitie, opreliste, opunere, piedica, rezistenta, sila, silnicie, stavila, violenta.

ANONYMUS (sec. 12), nume sub care este cunoscut notarul regelui ungur Bela III. Autor al cronicii „Gesta Hungarorum”, care atesta prezenta romanilor in Transilvania in vremea invaziei si stabilirii ungurilor in Pannonia si a expansiunii lor in teritoriile invecinate; el mentioneaza si existenta unor formatiuni politice in spatiul romanesc, ai unor conducatori, Menumorut, Glad si Gelu, au opus o rezistenta puternica cuceririi ungare.

ARTAR, artari, s. m. Arbore cu lemnul alb si tare, rezistent, cu frunze opuse si fructe aripate, inrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.

SAMNITI s. m. pl. Populatie care a locuit in antichitate in centrul Peninsulei Italice si a opus o puternica rezistenta cuceririi romane. – Din lat. fr. Samnites.

KARAMAN, oras in S Turciei, la 100 km SE de Konya. Cunoscut in Antichitate sub denumirea de Laranda. Cucerit initial de Alexandru cel Mare. Disputat de Danismendizi si Selgiucizi, a fost ocupat, succesiv, de Federic I Barbarossa (1190), Leon II, regele Ciliciei (1210-1216), de emirii Karamanoglu, acestia din urma dandu-i actuala denumire si facand din el capitala celui mai puternic principat rezultat in urma dezmembrarii statului selgiucid. In sec. 14-15, emiratul cu capitala la K. a opus o puternica rezistenta ascensiunii otomanilor, care, in cele din urma, i-au cucerit (1486).

OHM, ohmi, s. m. Unitate de masura a rezistentei electrice, in sistemul de unitati metru-kilogram-secunda-amper, egala cu rezistenta pe care o opune un conductor electric strabatut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.

PRICINUIRE s. v. animozitate, cearta, con-flict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta, galceava, impotrivire, invrajbire, litigiu, motiv, neintelegere, nemultumire, neplacere, ocazie, opo-zitie, opunere, pretext, pricina, prilej, rezistenta, suparare, vrajba, zazanie.

CARENAJ ~e n. Invelis exterior din tabla, placaj sau mase plastice destinat sa reduca rezistenta pe care o opune unui corp fluidul (aerul, apa) in care se misca. /<fr. carenage

REACTANTA ~e f. fiz. 1) rezistenta pe care o opun curentului alternativ circuitele ce contin bobine sau condensatoare. 2) Element (bobina, condensator) care creeaza o asemenea rezistenta intr-un circuit electric. [Sil. re-ac-] /<engl. reactance

OHM s.m. (Fiz.) Unitate de masura a rezistentei electrice, egala cu rezistenta pe care o opune un conductor in care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. [Pron. om. / < fr. ohm, cf. Ohm – fizician german].

rezistenta ~e f. 1) v. A REZISTA. 2) Caracter rezistent; durabilitate; trainicie. ~a materialelor. 3) Forta de opunere; im-potrivire. 4) Element de circuit care prezinta o anumita rezistenta electrica si este folosit in constructia reostatelor, a aparatelor de incalzire electrica si in electrotehnica; rezis-tor. [G.-D. rezistentei] /<fr. resistence, it. resistenza

TEC, teci, s. m. Arbore exotic originar din sudul Asiei, inalt, cu frunze opuse, intregi si cu flori albe, al carui lemn dens si rezistent este folosit mai ales in constructii navale (Tectona grandis). – Din fr. teck.

SOLID², -A, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care poseda capacitatea de a-si mentine forma si dimensiunile, de a se opune fortelor deformatoare, avand o structura compacta si o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel facut incat rezista mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni si greutate); (fam., despre fiinte) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care infrunta cu tarie greutatile; darz. – Din fr. solide, lat. solidus.

DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

rezistenta s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la actiunea unui alt corp (care tinde sa-l rupa). ♦ Forta de opunere a unui mediu la realizarea unei actiuni. ♦ Obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorita abuzului de antibiotice. 2. Forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boala, la o oboseala etc. II. (Fig.) Impotrivire, opozitie. ♦ Piedica, obstacol, greutate. ♦ Miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de fascisti intre anii 1940 si 1945, au luptat impotriva politicii de colaborare cu acestia. [Cf. fr. resistance, it. resistenza].

rezistenta s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)