Dex a pune în vedere

INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

INTIMÁ vb. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (jur.) a chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare. (< fr. intimer, lat. intimare)

ascúnd, -úns, a -únde v. tr. (lat. abscondere, -ónsum și -ónditum; it. nascóndere, pv. sp. pg. esconder). Acoper ca să nu se vadă, pun într´un loc unde să nu poată fi descoperit, pitesc: a ascunde baniĭ în pămînt. Fig. Tăĭnuĭesc, disimulez: a-țĭ ascunde bucuria.

A OFERÍ ofér tranz. 1) A pune la dispoziție; a propune; a da. ~ un ajutor. 2) A da în semn de atenție sau respect. ~ un cadou. ~ un buchet de flori. 3) A da pentru o marfă. 4) fig. A expune pentru a fi văzut; a pune în față; a înfățișa; a prezenta; a arăta. /<it. offerire, fr. offrir, lat. offerre

EXPONÁT s.n. Obiect expus într-un muzeu, într-o expoziție sau vitrină. [Pl. -te. / < rus. eksponat, cf. lat. exponere – a pune la vedere].

INTIMÁ vb. I. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (Jur.) A chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare. [< lat. intimare, cf. fr. intimer].

INTIMÁRE s.f. Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare, punere în vedere. [< intima].

ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter.

ULTIMÁTUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. [Var.: (înv.) ultimát s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.

SOMÁ², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) în chip categoric (și sub amenințare) să suporte anumite consecințe, să îndeplinească ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva în vedere, cu forme legale, să execute (sau să nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; (în special) bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre.

SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation.

A CÂNTĂRÍ cântărésc 1. tranz. 1) (obiecte, ființe etc.) A pune pe cântar (pe balanță etc.) pentru a determina greutatea. ◊ A cântări din ochi a) a stabili greutatea la vedere (fără a pune pe cântar); b) a examina atent cu privirea, pentru a determina calitățile. 2) fig. (acțiuni, situații etc.) A judeca, luând în considerație toate posibilitățile; a chibzui; a cumpăni. ◊ A-și cântări vorbele a se gândi bine înainte de a vorbi ceva. 2. intranz. 1) A avea greutate. 2) fig. A reprezenta o anumită valoare; a face; a valora; a prețui. /Din cântar

cricí, cricésc, vb. IV (reg.) 1. a trimite vorbă, a da știre, a anunța. 2. a da cuiva o însărcinare, a însărcina. 3. a pune cuiva în vedere un lucru; a stărui, a recomanda. 4. (refl.) a se înțelege (cu cineva), a cădea de acord.

SOMÁ vb. I. tr. A cere cuiva sub amenințare să îndeplinească ceva. ♦ A pune cuiva în vedere, în formele stabilite de lege, să (nu) execute ceva. [< fr. sommer].

SOMÁ⁴ vb. tr. a cere cuiva sub amenințare să îndeplinească ceva. ◊ (jur.) a pune cuiva în vedere, în formele stabilite de lege, să (nu) execute ceva. (< fr. sommer)

APÓI adv. 1. După aceea, pe urmă. Își luă rămas bun și apoi plecă. ♦ Pe lângă asta. Și-apoi tot nu mă pot duce. ♦ Mai, în plus. După ce că e frig, apoi și plouă. 2. Totuși. Apoi tot am să-ți mai vorbesc puțin. 3. Atunci, în cazul acesta; dacă e așa, așa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei și! n-are importanță! Ș-apoi ce dacă a plecat! 4. (De obicei precedat de conjuncții) a) Doar; b) (precedat de „și”) și încă; unde mai pui că; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „că”) altminteri; g) (servește la introducerea unui răspuns concesiv, evaziv, sau ca scuză) Apoi de, ce pot să-ți spun?; h) (precedat de „și”, servește ca introducere în poezie, proverbe etc.) Ș-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BÂRSEANU). – Lat. ad-post.

ASCÚNDE, ascúnd, vb. III. Tranz. și refl. A (se) sustrage vederii, a (se) pune la adăpost ca să nu poată fi văzut și găsit. ◊ Expr. (Refl.) A se ascunde după deget = a-și ascunde o vină în chip stângaci. ♦ Fig. A tăinui o faptă, un gând, un sentiment. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.

A COORDONÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A pune de acord în vederea obținerii unui ansamblu coerent. 2) (activități, acțiuni) A orienta pentru a obține rezultatul scontat. [Sil. co-or-] /<fr. coordoner

TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. Muncitor care lucrează la carierele de piatră. 2. S. f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.

A BALOTÁ ~éz tranz. (obiecte, produse, mărfuri) A pune într-un balot (în vederea transportării, depozitării etc.); a împacheta; a ambala. /Din balot

NUMITÓR s.m. (Mat.) Termen al unei fracții, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ A aduce la același numitor = a face ca două sau mai multe fracții să aibă același numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, după fr. dénominateur].

NUMITÓR s. m. termen al unei fracții, sub linia de fracție, indicând în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ a aduce la același ~ = a face ca două sau mai multe fracții să aibă același numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. (< numi + -tor)

MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer.

CHESTIONÁR ~e n. 1) Serie de întrebări puse după o anumită metodă în vederea realizării unei anchete. 2) Formular în care este înscrisă această serie de întrebări. [Sil. -ti-o-] /<fr. questionnaire

GÁRDĂ gărzi f. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital în afara orelor de lucru. 2) Persoană, grup de persoane sau subunitate militară care păzește un obiectiv sau persoane aflate sub arest; pază; strajă. ◊ ~ de onoare subunitate militară care dă onorurile cu anumite ocazii. ~ personală gardă având însărcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotică (sau națională) gardă alcătuită din detașamente de voluntari care participă la asigurarea independenței și securității patriei. 3) (la box, scrimă etc.) Poziție de apărare în vederea evitării unei lovituri. ◊ A se pune în ~ a lua măsurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situație neplăcută. 4) (la săbii, la spade) Apărătoare metalică fixată între mâner și lamă. /<fr. garde

EXPLOATÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși fără echivalent plusprodusul sau munca producătorilor direcți; a acapara roadele muncii altuia. 2. A folosi, a pune în valoare un bun în vederea realizării unor scopuri economice; a valorifica, a cultiva. 3. (Fig.) A folosi abuziv, a profita de ceva. [Pron. -ploa-. / < fr. exploiter, cf. lat. explicitare – a pune în valoare].

EXPLOATÁ vb. tr. 1. a pune în valoare un bun în vederea realizării unor scopuri economice; a valorifica, a cultiva. 2. a-și însuși fără echivalent plusprodusul sau munca producătorilor direcți; a acapara roadele muncii altuia. 3. (fig.) a folosi abuziv, a profita. (< fr. exploiter)

ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.

A SE DOSÍ mă ~ésc intranz. A se pune la dos pentru a nu fi văzut; a se ascunde. /Din dos

ZĂVEÁZĂ ~éze f. înv. 1) Bucată de țesătură care se pune la ferestre (uneori la uși, la paturi) drept podoabă, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a ascunde ceva vederii; perdea. 2) Covor de lână care se pune pe perete; scoarță. /<sl. zavĕsa

GÁRDĂ s.f. 1. Pază; veghe; persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva. ◊ Gardă de onoare = pază instituită în semn de respect cu ocazia anumitor solemnități. 2. (Sport) Poziția corpului și a brațelor luată de boxeri și luptători în vederea atacului sau a apărării. ◊ A se pune în gardă = a lua poziție de apărare; (fig.) a-și lua măsurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau soră) de gardă = medic (sau soră) de serviciu într-un spital, care asigură serviciul în afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsă între mâner și lamă, care protejează pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

GÁRDĂ s. f. 1. pază; veghe; persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = pază instituită în semn de respect cu ocazia anumitor solemnități. 2. (sport) poziția corpului și a brațelor luată de boxeri și luptători în vederea atacului sau a apărării. ♦ a se pune în ~ = a lua poziție de apărare; (fig.) a-și lua măsurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau soră) de ~ = medic (sau soră) de serviciu într-un spital, care asigură serviciul în afara orelor de program. 3. parte a sabiei, între mâner și lamă, care protejează pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

BÁIE¹, băi, s. f. I. 1. Cufundare a corpului în apă, în scop igienic sau curativ; îmbăiere. V. scăldare. 2. Cada sau putina în care cineva se îmbăiază. ♦ Apa în care cineva se îmbăiază. ◊ Expr. Baie de sânge = vărsare de sânge; măcel. ♦ Stabiliment public cu instalații speciale servind pentru îmbăiere; încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. Expunerea corpului (gol) la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc., în scop igienic sau curativ. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție etc. în vederea unor operații industriale sau chimice; lichidul, soluția etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Nume dat localităților în care se găsesc izvoare de apă termală sau minerală cu proprietăți curative. – Lat. *baneum (v. sl. banja).

BÁIE¹, băi, s. f. I. 1. Scăldat, scaldă, îmbăiere. 2. Cadă, vas special de îmbăiat; feredeu. ♦ Apă de îmbăiat. ◊ Expr. Baie de sânge = cantitate mare de sânge pierdută de cineva; p. ext. măcel. ♦ Clădire cu instalații speciale de îmbăiere; p. restr. încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. (Urmat de determinări) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnice; p. ext. lichidul, soluția chimică etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Stațiune balneară. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.

PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. Doctrină socială care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității (1) și subordonate lui Dumnezeu ca ființă supremă. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.

CROͲ, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese ce urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (făcându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.

DISCÚȚIE ~i f. 1) Schimb de păreri referitor la o chestiune în vederea unei hotărâri; dezbatere. ◊ Fără ~ fară a se pune la îndoială; în mod obligatoriu. 2) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; dialog; convorbire. 3) Schimb de păreri contradictorii. [Art. discuția; G.-D. discuției; Sil. -ți-e] /<fr. discussion

chiómb (chioámbă), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost”, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observația din DAR că se folosește numai în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur” (pronunțat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-și strica ochii; a desluși cu greutate); chimbăneală, s. f. (lucru făcut în condiții proaste de luminozitate); chiombie s. f. (miopie). – Cf. chiondorîș.

MOBILIZÁ vb. I. tr. 1. a chema sub arme, a pune o armată pe picior de război. ◊ (fam.) a convoca. 2. a antrena și stimula o colectivitate în vederea unei acțiuni de interes general. 3. (med.) a pune un bolnav să umble, să se miște. II. refl. a-și aduna forțele. (< fr. mobiliser)

carantínă f., pl. e (it. quarantina, d. quaranta, patru-zecĭ, fiind-că atîtea zile dura la început; fr. quarantine; turc. karantina). Ședere silită cîteva zile într´un loc supravegheat al călătorilor venițĭ din regiunĭ molipsite (de cĭumă, de holeră) p. a vedea dacă-s bolnavĭ orĭ nu. Fig. A pune la carantină, a izola, a exclude.

ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei acțiuni, unei călătorii etc. ♦ Refl. A-și pune echipamentul; p. gener. a se îmbrăca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalație etc. – Din fr. équiper.

A SE ASCÚNDE mă ascúnd intranz. A se pune într-un loc ferit pentru a nu fi văzut; a se dosi. /<lat. abscondere

BALÁNȚĂ, balanțe, s. f. 1. Aparat pentru măsurarea greutății corpurilor, format dintr-o pârghie la capetele căreia se așază, de o parte, obiectul de cântărit și, de cealaltă parte, greutatea care echilibrează acest obiect. ◊ Expr. A pune în balanță = a cumpăni fapte sau argumente în vederea luării unei hotărâri. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelații din emisfera australă; cumpăna. 2. (Fig.) Comparație, raport între două sume, conturi etc. ◊ Balanță de verificare = operație contabilă constând din totalizarea separată a cifrelor din debitul și din creditul conturilor; situația conturilor la o anumită dată. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului. – Fr. balance.

CUVÂNT ~ínte n. 1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conținutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. ◊ A pune un ~ bun a faceo intervenție pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei cărți, în care se fac anumite comentarii la carte; prefață; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în fața unui public. 3) Angajament pe care și-l ia cineva; făgăduială; promisiune. ◊ A-și ține ~ântul (sau a se ține de ~) a îndeplini o promisiune făcută. Om de ~ om ce nu face promisiuni deșarte. 4) Punct de vedere particular; judecată; poziție; considerent; opinie; părere. A-și spune ~ântul. 5) Temei al unei acțiuni. ◊ Sub ~ că... pentru motivul că... Cu drept ~ pe bună dreptate. /<lat. conventus

TUTÉLĂ ~e f. 1) Autorizație acordată cuiva prin lege de a avea grijă de o persoană lipsită de capacitatea de a acționa independent sau de bunurile acesteia. 2) Instituție legală care are menirea de a ocroti minorii sau persoanele puse sub interdicție. 3) fig. Sprijin binevoitor, acordat unei persoane în vederea atingerii unui scop. 4) fig. depr. Dependență jenantă; ocrotire supărătoare. [G.-D. tutelei] /<fr. tutelle, lat. tutela

DEMARÁ vb. I. tr. a dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). II. intr. 1. (despre autovehicule, motoare etc.) a se pune în mișcare, a porni. 2. (fig.; despre un sportiv participant la o cursă) a porni cu avânt, în viteză, a țâșni; (despre o acțiune, o afacere) a începe. (< fr. démarrer)

VICTORIÁN, -Ă adj. referitor la stilul la modă în Anglia în epoca corespunzătoare domniei reginei Victoria (183⁷-190¹), caracterizat prin accentul pus pe pompă, ceremonial, precum și prin pudibonderie, îngustime de vederi etc., iar în arhitectură printr-o ornamentație greoaie. (< fr. victorien, engl. victorian)

că conj. (lat. quŏd, că [neutru pronumeluĭ qui, care], de unde vine și it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adică). 1) Leagă prop. secundară de cea principală după verbele care arată o declarațiune, o simțire saŭ o stare a sufletuluĭ: cred că este Dumnezeŭ, văd că vine, mă bucur că vine. (La inversiune, se pune virgulă: că e așa, știŭ. Se zice și cum că, ceĭa ce e greoĭ). 2) Arată efectu ca și în cît: a ploŭat așa de mult, că (maĭ elegant și maĭ limpede: în cît) s´a revărsat rîu. 3) Arată cauza ca și căcĭ: ĭartă-mă, că nu maĭ fac. (Locuțiunea pop. dacă dor nu mă tem se exprimă maĭ obișnuit și maĭ lămurit pin [!] că dor nu mă tem). – Feriți-vă de a zice (după fr.) e prima oară că și acuma că îld. e prima oară cînd și acuma cînd.

VÁZĂ² ~e f. 1) vas de sticlă, ceramică, cristal) în care se pun flori. 2) Vas (special în care se servesc fructele la masă; fructieră. [G.-D. vazei] /<germ. Vase, it. vaso, fr. vase

INTERVÍU s.n. 1. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerea personalității în diverse probleme, în vederea difuzării prin intermediul presei sau radio-televiziunii; (p. ext.) textul convorbirii publicat în ziar. 2. Convorbire a unui sociolog-anchetator cu persoana sau persoanele supuse cercetării sociologice. [< engl., fr. interview].

SALARIÁT, -Ă (‹ fr.) adj., s. m. și f. Persoană fizică care încheie un contract de muncă individual, cu o persoană fizică sau juridică, ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă, și se obligă astfel să presteze munca pentru și sub autoritatea acestuia, în schimbul unei remunerații numite salariu. ◊ S. temporar = persoană încadrată la un agent de muncă temporară și pus de acesta la dispoziția unui utilizator, pe durata necesară, în vederea îndeplinirii anumitor sarcini precise și cu caracter temporar.

DEMARÁ, demarez, vb. I. 1. Intranz. (Despre autovehicule, motoare etc.) A se pune în mișcare, a porni. 2. Tranz. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. Intranz. Fig. (Sport) A-și lua avânt, a porni în viteză (într-o cursă). – Din fr. démarrer.

STREÁȘINĂ stréșini f. 1) Prelungire a acoperișului peste marginea de sus a pereților unei construcții, pe care o apără de ploaie. ◊ A(-și) pune (sau a duce) mâna ~ (la ochi) sau a se uita cu mâna ~ (la ochi) a(-și) pune mâna deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare și a vedea mai bine. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat de marginea acoperișului unei case; uluc. 3) Partea ieșită mai în afară a unei girezi sau a unui stog, pe care se scurge apa de ploaie. 4) Marginea de jos a caierului, pus pe o furcă de tors. [G.-D. streșinii] /<sl. strĕšină

DEMARÁ vb. I. 1. tr. A porni, a pune în mișcare (mașini, motoare). 2. tr. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). 3. intr. (Fig.; sport) A porni cu avânt, în viteză. [< fr. démarrer].

INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

A ECRANIZÁ ~éz tranz. 1) A înregistra pe o peliculă specială în vederea proiectării pe ecran; a filma; a cinematografia. 2) (opere literare sau muzicale) A pune la baza creării unei opere cinematografice. /ecran + suf. ~iza

PERSONALÍSM s. n. 1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)

OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi¹ (după lat. ocularis).

EXPLOATÁ, exploatez, vb. I.Tranz. 1. A folosi, a pune în valoare o resursă; a extrage o substanță utilă, un material folositor etc. în vederea realizării unor obiective economice. 2. (În teoria marxistă) A-și însuși fără echivalent o anumită cantitate de muncă străină, a acapara o parte din roadele muncii producătorilor nemijlociți de bunuri materiale. ♦ A aservi pe plan economic și politic alt stat. 3. A asupri, a prigoni, a oprima, a împila. 4. (Fig.) A trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. A exploata slăbiciunile cuiva. – Din fr. exploiter.

PERDEÁ ~éle f. 1) Bucată de țesătură care se atârnă la ferestre (uneori la uși, la paturi etc.) în scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu înțelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a împiedica pe cineva să înțeleagă corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva să înțeleagă lucrurile așa cum se prezintă ele în realitate. Cu ~ a) în mod indirect; b) cuviincios. Fără ~ a) în mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fâșie continuă de vegetație (arbori, tufari) menită să protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce împiedică vederea. ~ de ceață. ~ de fum. 4) pop. Boală de ochi care se manifestă prin opacifierea cristalinului; cataractă. 5) Adăpost de iarnă pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

MOBILIZÁ vb. I. tr. 1. A chema sub arme (întreaga armată de rezervă), a pune o armată pe picior de război. 2. A strânge, a organiza, a grupa forțe (în vederea unei acțiuni, la o adunare etc.) [< fr. mobiliser].

CÂRD, cârduri, s. n. 1. Grup mare de animale mamifere, de păsări, de pești de același fel, care se află împreună. 2. (De obicei peior.) Ceată (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovărăși cu cineva (în vederea unor acțiuni reprobabile). 3. (Fam.) Mulțime, șir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte mulți ani. – Din scr. krd.

COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. [Pr.: co-or-] – Din fr. coordonner.

TRANSPARÉNT, -Ă I. adj. 1. (despre corpuri, medii) prin care se poate vedea clar, străveziu. ◊ diafan, subțire, delicat. 2. (fig.) ușor de înțeles. II. s. n. foaie liniată care se pune dedesubtul hârtiei de scris pentru a putea scrie drept. (< fr. transparent, lat. transparens)

VĂL, văluri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucată de țesătură fină, de obicei transparentă, pe care și-o pun femeile pe cap sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un văl (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să vadă, să judece limpede, să înțeleagă ceva. 2. (Anat.; în sintagma) Vălul palatului = porțiunea musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur) si care se termină cu omușorul. 3. (Bot.; în compusul) Vălul-miresei = plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

EXÁMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor dobândite de elevi, de studenți, de candidați pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ◊ Examen de diplomă = examen susținut în fața unei comisii speciale, după absolvirea unei instituții de învățământ superior, în vederea obținerii diplomei. ♦ Probă, încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru, a unei situații etc. 2. Cercetare amănunțită a unui lucru sau a unei ființe, în vederea ajungerii la o justă cunoaștere a lor. ◊ Examen medical = cercetare de către medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. [Pr.: eg-za-] – Din fr., lat. examen.

STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșina s. f.] – Cf. sl. strĕha.

A DEMARÁ ~éz 1. intranz. 1) (despre autovehicule) A se pune în mișcare; a porni. 2) sport A porni cu avânt; a se avânta. 2. tranz. (corăbii) A elibera de parâme (în vederea plecării). /<fr. démarrer

A CUMPĂNÍ ~ésc 1. tranz. 1) înv. (obiecte) A pune pe cumpănă, pentru a stabili greutatea; a cântări cu cumpăna. 2) (obiecte) A aprecia cantitativ și calitativ. ◊ ~ din ochi a evalua (ceva) la prima vedere. 3) fig. A judeca, luând în considerație eventualele posibilități; a chibzui; a cântări. ◊ A-și ~ vorbele a chibzui înainte de a spune ceva. 4) A face să se cumpănească. 2. intranz. (despre persoane) A sta în cumpănă; a nu se putea hotărî; a ezita; a oscila; a pendula; a șovăi; a balansa. /Din cumpănă

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

REGIZÁ, regizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza, a conduce un spectacol din punct de vedere artistic și tehnic; a îndruma jocul actorilor și montarea unui spectacol (de teatru, de film etc.) conform unei concepții și viziuni prealabile a regizorului; a pune în scenă. 2. Fig. (Peior.) A pune la cale, a organiza, a conduce (din umbră) o activitate, o operație etc. – Din regizor (derivat regresiv).

ȚÁRĂ țări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic. ~ industrial-agrară. ◊ A trece peste mări și țări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domnește anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competența necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul și ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut și trăiește o persoană; patrie; baștină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. țării] /<lat. terra

crîsnic (crîsnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 și 3 sînt n. (pl. crîsnice^{1) vezi comentariul}). – De la aceeași rădăcină sl. provine crîștaș, s. n. (năvod), și probabil crîștie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîșca. Cf. și cristac, s. n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.

ÍNDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (număr sau literă) pus alături de o literă (de obicei la dreapta ei și mai jos) pentru a-i preciza valoarea și semnificația. 2) Expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de măsurat care indică valorile unei mărimi variabile; indicator; arătător. 4) Listă (alfabetică) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se află; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

A PREZENTÁ prezínt tranz. 1) A aduce în prezența (cuiva), menționând numele și alte informații, pentru a face să fie cunoscut; a recomanda. 2) (obiecte) A pune în față; a înfățișa; a arăta. ◊ ~ arma a mânui arma într-un mod special pentru a da onorul. 3) (lucrări, proiecte, planuri etc.) A aduce spre examinare, expunând vederii sau făcând cunoscut conținutul (pe scurt). 4) (spectacole, emisiuni, reprezentații etc.) A face cunoscut publicului (interpretând, expunând etc.). 5) (candidați) A face să fie înscris în calitate de participant (la un concurs, la alegeri etc.). 6) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. /<fr. présenter, lat. praesentare

TRANSPARÉNT, -Ă adj. 1. Prin care se poate vedea clar, străveziu, diafan. 2. (Fig.) Care poate fi înțeles, ghicit ușor; clar, limpede. // s.n. Foaie de hârtie pe care sunt trase linii groase paralele și care se pune dedesubtul hârtiei de scris pentru a se putea scrie drept. [< fr. transparent, cf. lat. transparens].

COORDONÁT, -Ă adj. Pus de acord; în raport de coordonare. ◊ Propoziție coordonată (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) care stă pe același plan cu alta, fără a depinde de ea din punct de vedere gramatical. [Var. coordinat, -ă adj. / cf. fr. coordonné, it. coordinato].

PROPTÍ, proptesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune o proptea (sau mai multe) unui gard, unui zid etc.; a sprijini ceva cu o proptea. 2. Tranz. și refl. A (se) rezema de ceva. ♦ Refl. A se sprijini de ceva în vederea unui efort. – Cf. sl. podŭprĕti.

A ABORDÁ ~éz 1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de țărm sau de chei (în vederea legării); a acosta. 2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o altă navă, de un dig etc.). 2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la țărm. 2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuție. 3) fig. (persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se adresa; a acosta. /<fr. aborder

A MONTÁ ~éz tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formând un sistem tehnic, în vederea funcționării; a asambla. 2) (obiecte sau părți ale acestora) A fixa definitiv, amplasând la locul de funcționare. 3) (pietre prețioase) A fixa într-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune în scenă; a înscena. 5) fig. (acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a țese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce în mod intenționat într-o stare de agitație; a ațâța; a întărâta; a incita; a zădărî. /<fr. monter

TREÁBĂ tréburi f. 1) Activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă cineva; îndeletnicire; ocupație. ◊ A avea (sau a fi în) ~ a fi ocupat. A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ a) a lucra cu sârguință; b) a nu se amesteca în lucrul altuia. A se afla în ~ a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor acțiuni utile; lucru. ◊ A se pune pe ~ a se apuca serios de lucru. A se lua cu ~a a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Acțiune săvârșită de cineva; faptă; ispravă. ◊ Mare ~! mare lucru! De ~ de ispravă; cumsecade. Cu ~ cu rost. A face o ~ a face o poznă, o șotie. 4) Afacere care necesită rezolvare; problemă; chestiune; lucru. ◊ A avea ~ cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce ~ ai? Ce te interesează? Nu-i ~a ta! Nu te privește! A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. Se vede ~ că ... se pare că ...; se vede că ... . [G.-D. trebii; Pl. și trebi] /<sl. trĕba

A INSTRUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în posesia unor cunoștințe noi; a face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a cultiva; a pregăti; a prepara. 2) (militari) A pregăti după un program special în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta în prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

VĂL ~uri n. 1) Bucată de țesătură transparentă folosită de femei pentru a-și acoperi fața sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cădea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a înceta (sau a începe) să înțeleagă și să vadă lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) porțiune musculară care continuă, în partea posteri-oară a cavității bucale, palatul tare și se termină cu o prelungire numită uvulă. /<lat. velum

EDITÁ vb. tr. 1. a publica și a pune în vânzare o lucrare, o carte, o revistă, o emisiune poștală, un disc etc. 2. a stabili pentru publicare un text, pe baza unor cercetări competente. 3. (inform.) a pregăti textual datele unui program, în vederea prelucrării lor la ordinator. (< fr. éditer)

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.

CALEIDOSCÓP s.n. 1. Cilindru opac în lungimea căruia sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel încât mici obiecte colorate, puse în interior, formează o infinitate de desene simetrice. 2. (Fig.) Operă, rubrică care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte. [Pron. -lei-, pl. -oape, -opuri. / < fr. kaléidoscope, cf. gr. kalos – frumos, eidos – imagine, skopein – a vedea].

cobáce (-e), s. f. – 1. Colibă. – 2. Dependințe. – Var. (Trans.) cobașe. Sb. kòbača (Densusianu, Hațeg, 56; DAR). În Banat și Trans. de Sud. Din aceeași familie par a face parte mai multe cuvinte, a căror legătură exactă este greu de definit: cobîlcer (var. cobîlșer), s. n. (Banat, scrumieră); cobîlteață, s. f. (coteț de găini), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Kobel „colibă”; cobîrlău, s. n. (coteț de găini; vizuină de urs); cobîrnă, s. f. (colibă); cobilete (var. copileț), s. n. (nișă, firidă; colț, ungher). Poate sînt în legătură cu colibă (vezi cuvîntul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.

ATÚNCI adv. I. 1. În momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea. ◊ Expr. Atunci și nici atunci = niciodată. 2. Într-un moment concomitent cu o acțiune sau urmând imediat după aceasta. Pun mâna pe revolver, atunci auz tare un glas (CARAGIALE). ◊ (Precedat de adverbe sau prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Tot atunci. De atunci. Pe atunci. II. Numai așa, numai în acest caz. Să te vedem cum lucrezi, și atunci te vom aprecia. ♦ (Cu rol de conjuncție) În cazul acesta. [Var.: atúnce, atúncea adv.] – Lat. *ad-tuncce.

EXPÚNE, expún, vb. III. 1. Tranz. A prezenta, a reda prin cuvinte, a face cunoscut; a relata; a explica. 2. Tranz. A așeza la vedere; a arăta. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A așeza un obiect, un material etc. în așa fel încât să se poată exercita asupra lui o acțiune, o influență etc. 3. Tranz. și refl. A pune sau a se afla într-o situație periculoasă. 4. Tranz. A supune acțiunii luminii un film, o placă fotografică etc. pentru a obține un clișeu, o fotografie etc. – Din lat. exponere (după pune).

A ÎNCĂLȚÁ încálț tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălțăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălțăminte. ~ familia. 4) (roți de căruță, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu șine de fier; a șinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare

MÚNCĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale și spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferință fizică sau/și morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate și pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

VIZÁ vb. tr. 1. a pune o viză (pe un pașaport, pe un permis etc.). 2. a prinde în câmpul unui aparat optic un obiect sau un punct de pe un teren, care trebuie observat; (p. ext.) a ochi. 3. (fig.) a avea în vedere, a se referi, a face aluzie la ceva; a urmări. (< fr. viser)

A CUPRÍNDE cuprínd tranz. 1) A înconjura cu brațele; a îmbrățișa. ◊ ~ cu ochii a îmbrățișa cu privirea. Cât cuprinzi (sau vezi) cu ochii pe întinderi foarte mari. 2) fig. A acoperi din toate părțile; a învălui; a învălura; a cotropi; a înfășura. 3) fig. A lua în stăpânire; a cuceri; a ocupa. 4) fig. (despre gânduri, sentimente, mișcări sociale etc.) A pune stăpânire; a apuca. L-a cuprins un dor mare. 5) (despre recipiente) A avea în interior. 6) (spații, terenuri etc.) A umple cu volumul sau cu dimensiunile sale. Livezile cuprind tot terenul cultivat al gospodăriei. 7) (despre texte, cărți etc.) A include în sine; a conține; a comporta; a însuma; a întruni; a îngloba. 8) (despre epoci) A avea ca durată. /<lat. comprendere

STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Expr. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ; a urma cursurile unei școli, instituții de învățământ. ♦ (Teatru; în expr.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales unui scop pedagogic (de exercițiu). – Din lat. studium, it. studio.

A ARĂTÁ arăt 1. tranz. 1) (ființe, obiecte etc.) A expune intenționat vederii; a lăsa să se vadă. 2) (lucruri, valori etc.) A face să fie văzut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greșelile de punctuație. ~ cărarea. Termometrul arată zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rău în mod direct despre cineva. ~ ușa cuiva a da afară dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune în față; a prezenta; a înfățișa. ~ legitimația. ~ un bolnav medicului. 4) A face să înțeleagă; a explica; a lămuri. ~ cum se rezolvă problema. 5) A adeveri prin raționamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea să arate ce știe. A-și ~ curajul. ◊ Ți-oi arăta eu! te-oi învăța eu minte! 6) A face să se arăte. 2. intranz. A avea o anumită înfățișare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

cĭocîrlíe f. (imit. după cîntecu acesteĭ păsărĭ, după cum se vede și din ardelenescu țirloĭ și țirlug, cĭocîrlie, și din bg. čevrŭliga č******a, čučuliga, dan. skovlärken, sued. skoglarken, supt infl. luĭ cĭocîelan. V. ciricăĭ și șofrac. Cp. Bern. 1, 157 și 164). O pasăre călătoare înrudită cu cĭocîrlanu, dar fără moț (alauda arvensis). Nu se pune pe copacĭ și are obiceĭ să zboare sus și să cînte ținîndu-se pe loc în aer. (Este și varietatea alauda arbórea, maĭ mică, și melanocórypha [calandra, tatarica ș. a.], maĭ mare). Est. Un fel de horă și melodia eĭ (V. tril). Ramură de viță tăĭată cu o bucată din ramura maĭ mare și răsădită ca să se prindă. Țăruș care e legat de un pălimar (funie), ĭar acesta de plută și pe care un plutaș îl înfige în mal cînd vrea să oprească pluta din mers.

LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea, a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra.

PUNCT s., adv., interj. 1. s. (LINGV.) (înv.) picătură, soroacă. (A pus ~ la sfârșitul frazei.) 2. s. (LINGV.) puncte de suspensie = puncte-puncte (pl.); puncte-puncte v. puncte de suspensie (pl.); punct și virgulă = (Transilv.) comă punctată, (înv.) semicolon. 3. s. v. comedon. 4. s. v. articol. 5. s. v. clauză. 6. s. loc. (În diferite ~ ale orașului.) 7. s. v. fază. 8. s. v. stadiu. 9. s. punct de vedere v. părere. 10. adv. exact. 11. interj. v. ajunge!

PÁNĂ² péne f. 1) tehn. Piesă (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosită la detașarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a căpăstrului frânghie sau curea legată de căpăstru care servește la priponirea calului. 2) Bețișor cu care se strânge frânghia ferăstrăului, întinzându-i pânza; cordar. 3) Placă mică (de celuloid) cu care se pun în v******e coardele unor instrumente muzicale (chitară, balalaică etc.); plectru. 4) Lamă elastică (de metal sau de lemn), folosită la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucată de slănină care se introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în legume (în vederea preparării). [G.-D. penei] /<lat. pinna

CHÉIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

cĭocîrlan m. (d. cĭoc cu înț. de „moț”, de ex., barbă´n cĭoc, pin [!] aluz. la moțu acesteĭ păsărĭ, cum se vede și din ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, care vine d. rom. țuțuĭan. Cp. cu it. sud cucugghiata, cĭocîrlan, adică „cucuĭată, moțată”, și cu rom. țopîrlan și cĭocoĭ). O pasăre necăjătoare [!] din neamu vrăbiiĭ, dar maĭ mare și moțată (galerita cristata). Umblă pin semănăturĭ și pe marginea drumurilor și nu se pune pe ramurĭ. V. cĭocîrlie.

SOCOTEÁLĂ ~éli f. 1) Totalitate a operațiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-și greși ~elile a se înșela în așteptările sale. A ieși la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capăt. A râde pe ~ cuiva a-și bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua în seamă ceva; a ține cont de ceva. A da cuiva ~ a răspunde în fața cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva să răspundă de ceva. A ține ~ a lua în considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-și da cu ~eala a fi de părere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limită până la care este posibil ceva; măsură. ◊ Cu (sau fără) ~ a) cu (sau fără) chibzuială; b) cu (sau fără) măsură. 4) rar pop. Activitate întreprinsă în vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situația? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eală

PERSONALÍSM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu ca persoană supremă. ◊ Personalism energetic = variantă a filozofiei personaliste, elaborată în România în perioada dintre cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaură, o deschizătură etc.; a înfunda o sticlă cu un dop. ◊ Expr. A-și astupa urechile = a-și pune ceva la (sau în) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi să audă ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva să tacă. (Fam.) A astupa găuri = a plăti datorii. 2. A închide, a bara o intrare, o deschizătură; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a înveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A îngropa. Frunza că s-a scutura, Trupul că mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Lat. *asstuppare.

2) ca conj. (lat. quĭa, fiind-că). În unire cu să al conjunctivuluĭ, arată scopu (pentru a) saŭ rezultatu (în cît): Mănînc ca să trăĭesc. Adun azĭ ca să am mîne [!]. Era prea mîndru ca să cerșească (era așa de mîndru în cît nu putea cerși). Cu verbele de necesitate orĭ deciziune, se pune ca numaĭ cînd aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuĭe, se cuvine, s´a hotărît ca patria să fie apărată. Dar: patria trebuĭe (să fie) apărată, hotărîm să´ncepem lupta. Tot așa: ca să porți războĭ, îțĭ trebuĭe banĭ (urît pentru ca să!). Cu vorbele de mișcare saŭ de afect e maĭ elegant fără ca: mă duc să văd (nu ca să văd), doresc, vreaŭ să mă duc (nu ca să mă duc). Vechĭ (în poruncĭ): ca să n´aĭbă = să n´aĭbă. Est. Fam. Ca maĭ ba, de loc, nicĭ de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca maĭ ba să plece (n´a maĭ plecat).

PRACTICÁBIL, -Ă, practicabili, -e, adj. 1. Care poate fi pus în practică, care este realizabil; de care te poți folosi în mod concret. 2. Pe unde se poate umbla sau trece cu ușurință; accesibil. ♦ (Substantivat, n.) Element de decor constând dintr-un podium mobil, folosit pentru a realiza pe scenă impresia unei diferențe de nivel (un dâmb, un balcon etc.) și pe care se poate circula; platformă mobilă pe care șunt instalate luminile și camerele de luat vederi care înregistrează un spectacol, o scenă de film etc. – Din fr. praticable (după practică).

ACTÍV¹ s. n. 1. (În orânduirea socialistă) Colectiv într-o organizație politică sau într-o instituție de stat, format din elementele cele mai devotate și mai ridicate din punct de vedere politic, cărora li se încredințează munci de răspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, deși nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifică ideologic cu acesta și îi sprijină munca, formând elementul de legătură între el și mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile și imobile care aparțin unei întreprindere sau unei instituții; parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune gravă pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

A GĂSÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri etc.) A scoate la iveală căutând sau din întâmplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasă. ◊ A-și ~ nașul (sau popa) a da peste omul care poate să-l pună la punct. A nu-și ~ locul a fi foarte îngrijorat. A-și ~ să... a-i veni pe neașteptate să...; a-l apuca să... 2) A obține în urma unui efort; a dobândi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neașteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviință; a crede. El ~ește că lucrarea poate fi publicată. 5) A descoperi prin muncă creatoare; a inventa; a născoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea să aibă la dispoziție. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (ființe, obiecte) A vedea într-o anumită stare sau situație. Am găsit ușa încuiată. L-am găsit dormind. /<sl. gasiti

COROÁNĂ ~e f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care servește drept podoabă pentru cap. 2) Cunună de flori care se pune la mormântul cuiva. 3) Podoabă în formă de cerc, făcută din metal prețios, împodobită cu pietre scumpe și purtată pe cap de monarhi, ca semn al demnității lor. 4) fig. Formă monarhică de guvernământ; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibilă a dintelui la om. 7) Înveliș de metal sau din alt material, în care se îmbracă un dinte cariat după ce a fost tratat. 8) Marginea superioară a copitei la cal. 9) mat. Suprafața cuprinsă între două cercuri concentrice. 10) (în unele țări) Unitate monetară. 11) : ~ solară partea exterioară incandescentă a Soarelui, care se vede ca o aureolă în timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreală constelație din emisfera nordică. /<lat. corona

A LĂSÁ las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns; a face să devină liber. ◊ ~ pasărea să zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sânge a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, sânge. 2) A pune ceva undeva. ~ haina în cui. 3) A da voie (să se înfăptuiască ori să aibă loc); a permite; a îngădui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva să ramână în starea în care se află. ◊ ~ (pe cineva) în pace a nu deranja pe cineva; a-l lăsa să facă ce vrea. ~ (pe cineva) în voie a da cuiva libertate deplină. 5) A face să nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe mâine a amâna mereu ceva. 6) A face să rămână ceva în urma sa; a transmite prin moștenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua în seamă; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu ține cont. 8) A face să fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A părăsi plecând în altă parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ ușa deschisă. /<lat. laxare