Rezultate din textul definițiilor
A EXPLODA ~ez 1. intranz. 1) (despre explozii, proiectile, gaze etc.) A produce explozie. 2) (despre instalatii, substante explozive) A se sfarama sub actiunea presiunii interne; a sari in aer. 3) (despre vulcani) A erupe brusc. 4) fig. (despre persoane) A interveni brusc si violent intr-o discutie; a izbucni. 2. tranz. (bombe, proiectile etc.) A face sa produca explozie. [Sil. ex-plo-da] /<lat. explodere
EXPLODA vb. I. intr. 1. (Despre explozivi, proiectile etc.) A face explozie. ♦ (Despre aparate) a sari in aer, a se sfarama datorita presiunii interioare. ♦ (Despre gaze) A izbucni (intr-o eruptie). 2. (Fig.) A izbucni, a rabufni intr-o discutie. [Var. esploda vb. I. / < lat. explodere, cf. fr. exploser].
DINAMITA vb. tr. 1. a distruge cu dinamita. 2. (fig.) a face sa sara in aer; a sabota, a impiedica, a distruge. (< fr. dynamiter)
BANCA2, banci, s. f. 1. Intreprindere financiara care efectueaza operatii de plata si de credit (si organizeaza circulatia baneasca). ♦ Banca de organe = serviciu medical care dispune de sange pentru transfuzii, de cornee pentru transplantari etc. 2. (La unele jocuri de carti) Suma pe care bancherul (2) o tine in fata lui spre a plati castigurile celorlalti jucatori. ◊ Expr. A sari (sau a face sa sara) banca (in aer) = a castiga un pot egal cu intreaga suma pusa de bancher (2) in joc. – Din it. banca, fr. banque.
EFLORESCENTA s. f. 1. inceputul infloririi unei plante; imbobocire. 2. (fig.) inflorire, prosperitate, dezvoltare. 3. transformare in pulbere a unor saruri hidratate prin pierderea apei de cristalizare in contact cu aerul. ◊ depozit de saruri de la suprafata unor roci. 4. eruptie usoara pe piele; exantem; spuzeala. (< fr. efflorescence)
EFLORESCENTA ~e f. 1) Perioada de inceput a infloririi plantelor. 2) Transformare a unor saruri din stare cristalina in stare pulverulenta prin pierderea unei parti a apei de cristalizare, cand vin in contact cu aerul. 3) Substanta pulverulenta aparuta prin trecerea unor saruri din stare cristalina in stare pulverulenta. 4) Depozit de saruri de pe suprafata unor roci, a unor constructii de beton sau a unor zidarii. 5) Exantem usor aparut pe piele. 6) Pulbere naturala care acopera anumite fructe. [G.-D. eflorescentei] /<fr. efflorescence
MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).