Rezultate din textul definițiilor
CIÓTCĂ ~ce f. reg. Parte din tulpina unui arbore care rămâne după tăierea acestuia. ◊ A sta (a ședea) ~ a) a sta (a ședea) strâns lipiți unul de altul; b) a sta grămadă. /cf. ung. csutka
JAR1 s. n. grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.
POLÓG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., scr. polog.
toropálă (-le), s. f. – Ciomag, bîtă. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s. n. (măciucă), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul „cu ghiotura, cu grămada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu ghiotura”); toroipăni, vb. (a aduce în stare de amețeală, a lăsa fără simțire; a cuprinde, a copleși, a învinge; a strivi, a zdrobi; refl., înv., a se exalta, a-și ieși din fire), probabil de aceeași origine (dar cf. rus. toropitĭ „a se zori”, sl. utrŭpĕti „a ameți”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeală, s. f. (moleșeală; somnolență).
ARMÁTĂ ~e f. 1) Totalitate a forțelor militare ale unui stat; oaste; oștire. ◊ A face ~a a executa serviciul militar. 2) Formație militară operativă alcătuită din mai multe unități tactice. 3) Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. 4) pop. Mulțime de indivizi; grămadă. [G.-D. armatei] /<it. armàta
BANC s.n. I. 1. grămadă submarină uriașă de nisip, de pietriș etc. depusă pe fundul mărilor, lacurilor și al fluviilor, care se ridică până aproape de nivelul apei. ◊ Banc de gheață = masă uriașă de gheață plutitoare, care se întâlnește în mările polare. 2. Grup de pești marini, în care predomină o anumită specie. II. 1. Postament, suport care susține o mașină-unealtă. 2. Masă de atelier pe care se fixează piesele de prelucrat. 3. Instalație pentru încercarea puterii motoarelor. 4. Scândură transversală la bărci, pe care stau cei care trag la vâsle; bancă. III. 1. Numele unui joc de cărți. 2. (Fam.) Glumă ieftină; anecdotă; minciună. [Pl. -curi. / < fr. banc, germ. Bank].
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatice; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.