Dex a sta la îndoială

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

A BALANSÁ² ~éz intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se clătina; a se agita. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a ezita; a șovăi; a oscila; a pendula. /<fr. balancer

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

A PENDULÁ ~éz intranz. 1) (mai ales despre obiecte în mișcare) A se mișca alternativ dintr-o parte în alta (ca un pendul); a oscila; a se balansa. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a șovăi, a ezita; a oscila; a balansa. /Din pendul

nepricepá, nepricép, vb. I refl. (înv.) a fi nedumerit, a sta la îndoială, a sta în cumpănă.

DUBITÁ vb. I. intr. a se îndoi; a sta la îndoială, a șovăi. II. tr. (rar) a pune la îndoială. (< lat. dubitare)

EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)

îngăimá (îngáim, îngăimát), vb. – 1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. – 2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. – 3. A zăbovi, a șovăi, a sta la îndoială. – 4. A face de mîntuială, a da rasol. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a se tulbura. Deși formația nu este clară, pare evident că este vorba de o formație expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”. Pentru intenția expresivă, cf. cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicațiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din alb. gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din lat. *ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; cf. împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din rut. gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu mag. galiba „greutate” (DAR). Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, vb. (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeași rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, cf. cîrcăli, feșteli, terfeli). Totuși, se consideră în general că îngăla provine din lat. *ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din sl. galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; DAR), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale. Der. îngăimător, adj. (care îngaimă); îngăimeală, s. f. (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, vb. refl. (Trans., a se încurca), var. de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, s. f. (murdărie); îngălmăceală, s. f. (încurcătură, confuzie).

INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu²; dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) a sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adăsta. ◊ Loc. adv. La sfântu- (sau la moș-) așteaptă = niciodată. 2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui. ♦ (În construcții negative) a sta la îndoială; a ezita; a zăbovi. 3. A lăsa să treacă timpul sperând să... sau că... ♦ Refl. A crede, a-și închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). – Lat. *astectare (= adspectare).

EZITÁ, ezit, vb. I. Intranz. și tranz. a sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. a sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă.

CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. a sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă.

AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc. ◊ Expr. La sfântul- (sau la moș-) așteaptă = niciodată. 2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz; a păsui. ♦ a sta la îndoială; a ezita; a zăbovi. ♦ (La imper., în amenințări) Stai (puțin)! 3. A spera, a nădăjdui. ♦ Refl. A crede, a-și închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). – Lat. *astectare (= adspectare).

NESIGURÁNȚĂ s. f. 1. stare a ceea ce este nesigur, lipsit de siguranță; incertitudine, îndoială; p. ext. lucru, situații nesigure, îndoielnice, supuse hazardului; lipsă de securitate (personală). 2. Șovăială, ezitare; îndoială, dubiu; p. ext. stare de agitație, de frământare, neliniște. – Ne- + siguranță.

INCERTITÚDINE ~i f. 1) Lipsă de certitudine; îndoială; nesiguranță. 2) Situație incertă. 3) Lucru incert. 4) stare a unei persoane lipsite de siguranță, de hotărâre. /<lat. incertitudo, ~inis, fr. incertitude

ÎNDOIÁLĂ ~iéli f. Lipsă de încredere; neîncredere; rezervă. stare de ~ . ◊ Fără ~ cu siguranță; neapărat; numaidecât. A sta la ~ a nu fi hotărât; a șovăi. [G.-D. îndoielii] /a (se) îndoi + suf. ~eală

ÎNDOIÁLĂ s. 1. v. ezitare. 2. dubiu, incertitudine, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)

ACATALEPSÍE, (gr. a „fără” + katalepsis „atac”) s. f. stare de spirit caracteristică scepticului care renunță din principiu să mai caute soluția unei probleme (la Fr. Bacon, a. apare cu sensul de îndoială absolută).

DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nici o îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg., la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora.

A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spațiu; a intra. ◊ A nu-și (mai) ~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-și (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuție) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemulțumit de prezența unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neașteptate (într-o situație grea); a nimeri; a se pomeni; a cădea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie. ◊ ~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare să cuprindă. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere