Rezultate din textul definițiilor
trage (-g, -as), vb. – A deplasa ceva spre sine. – 2. A atrage, a tirii, a tiri. – 3. A extrage, a smulge, a scoate. – 4. A obtine, a procura. – 5. A suporta, a patimi, a suferi. – 6. A intinde, a lungi. – 7. A fugi, a aluneca. – 8. A arunca, a azvirli, a lansa. – 9. A lovi, a descarca. – 10. A repeta cu zel o actiune. – 11. In general, a executa actiunea proprie a unui obiect de terminat; a trage cismele; a trage clopotele; a-si trage sufletul; a trage usa; a trage cu buretele; a trage cu urechia; a trage din fluier; trage in teapa; a trage un somn etc. – 12. A aspira, a inghiti. – 13. A sorbi, a absorbi. – 14. A bea, a trage la masea. – 15. (Inv.) A retrage. – 16. A face masaj. – 17. (Arg.) A imperechea. – 18. A scoate un tiraj. – 19. A face o fotografie. – 20. A emite o trata. – 21. A deveni teapan. – 22. A descarca o arma de foc. – 23. A se indrepta catre, a merge in directia. – 24. A aspira, a pretinde. – 25. A avea simpatie, a avea inclinatie catre. – 26. A descinde, a se instala, a ramine. – 27. A semana, a aduce cu. – 28. A prezice, a profeti, a da semne. – 29. (Refl.) A iesi, a scapa. – 30. (Refl.) A se prelungi, a dura. – 31. (Refl.) A descinde din, a proveni, a avea originea. – 32. (Refl.) A purcede, a rezulta. – 33. (Refl.) A se retrage, a retroceda. – Mr. trag, trasu, traptu, tradzire; megl. trag, tradziri; istr. trǫgu, trǫs. Lat. *tragere, var. vulgara de la trahere (Puscariu 1752; REW 8841), cf. vegl. truar, it. trarre, prov., fr. traire, cat. traure, sp. traer, port. trazer. – Der. tragaci, adj. (bun de tras; s. m., tragator; s. n., cocos de arma; s. n., Arg., pistol); tragator, s. m. (persoana care trage; animal de tractiune; eliberator de polite; s. n., cocos de arma; instrument de tras linii); tragatoare, s. f. (curea de sa; bici, cravasa; marita, scaunel de descaltat cizmele; ureche de gheata; cocos de pusca; vas de cereale); tragula, s. f. (Olt., Banat, pilnie); trasatura, s. f. (faptul de a trage linie, contur; urma); trasura, s. f. (trasatura; urma; liniuta de unire; vehicul). Der. neol. contrage, vb., dupa lat. contrahere, forma rara, substituita de contracta; retrage, vb., dupa fr. retirer; sustrage, vb., dupa fr. soustraire.
RIGLA, rigle, s. f. 1. Piesa plata, lunga si dreapta, facuta din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradata, cu care se trag linii drepte, se verifica suprafete plane etc., linie, lineal. ◊ Rigla de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o rigla fixa si una mobila care aluneca pe cea fixa, ambele avand diviziuni logaritmice. 2. Piesa de lemn groasa si lata, folosita in constructii. 3. Unealta metalica sau de lemn, folosita in metalurgie pentru netezirea si indepartarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. righla „regula”.
CIRIPIE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoara m****a in vopsea (rosie), pe care o intinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scanduri, pe barne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, in linie dreapta. – Din tc. cirpi.
SUBliniaT2, -A, subliniati, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos in evidenta printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus in evidenta printr-o accentuare speciala, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
A SUBlinia ~ez tranz. 1) A evidentia printr-o linie sau mai multe linii trase dedesubt. ~ un cuvant. 2) fig. A scoate in evidenta in mod deosebit; a accentua. ~ importanta unui eveniment. [Sil. sub-li-ni-a] /sub- + a linia
harag (harac), s.n. (reg.) 1. bat rotund cu ajutorul caruia ciobanii masoara cantitatea de lapte pe care o da o oaie la mulsoare; tanc. 2. (inv.) unealta de tras linii spre a scrie drept, lineal.
linia vb. I. tr. A trage linii (pe hartie). [Pron. -ni-a. / < linie].
stelmas, stelmasuri, s.n. (reg.) 1. coltar cu limba. 2. (in forma: stelmos) zgarieci (instrument pentru tras linii paralele).
TRANSPARENT, -A adj. 1. Prin care se poate vedea clar, straveziu, diafan. 2. (Fig.) Care poate fi inteles, ghicit usor; clar, limpede. // s.n. Foaie de hartie pe care sunt trase linii groase paralele si care se pune dedesubtul hartiei de scris pentru a se putea scrie drept. [< fr. transparent, cf. lat. transparens].
linia vb. tr. a trage linii drepte. (< linie)
RIGLA vb. tr. a trage linii cu rigla. (dupa fr. regler)
ANFILADA, anfilade, s. f. Sir de cladiri, de portice sau de colonade care se succed in linie dreapta. ◊ tragere de anfilada = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. – Din. fr. enfilade.
TRASA vb. 1. a duce, a trage. (A ~ linii paralele.) 2. v. descrie. 3. (fig.) a jalona. (A ~ etapele obligatorii ale tacticii noastre.) 4. v. schita. 5. a arata, a indica. (A ~ cuiva calea de urmat) 6. a da. (A ~ o directiva.)
TRASARE s. 1. ducere, tragere. (~ unei linii.) 2. (fig.) jalonare. (~ etapelor principale ale unei actiuni.) 3. v. schitare. 4. aratare, indicare. (~ caii de urmat.) 5. dare. (~ unei directive.)
DERIVATIE ~i f. 1) v. A DERIVA. 2) Ramificatie secundara a unui curs de apa, a unei cai de comunicatie sau a unui circuit electric. 3) Deviere a unui proiectil de la linia de tragere cauzata de rotatia in jurul axei sale. [Art. derivatia; G.-D. derivatiei; Sil. -ti-e] /<fr. derivation, lat. derivatio, ~onis
HASURA ~i f. mai ales la pl. Fiecare dintre liniile paralele trase la distante egale pe o portiune de desen, pe o harta sau pe o gravura pentru a indica ceva in mod conventional (umbrele, semitonurile sau accidentele de teren, sectiuni pe desenele tehnice etc.). /<fr. hachure
TRAGATOR3 ~oare n. Instrument de desen tehnic pentru trasarea in tus a liniilor. /a trage + suf. ~ator
BARA vb. I. tr. 1. A intrerupe, a opri, a impiedica cu o bara, cu un obstacol etc. circulatia, trecerea (pe un drum, o strada etc.). 2. A trage o linie peste..., a sterge cu o linie (un text, un pasaj etc.). [< fr. barrer].
BARA vb. tr. 1. a intrerupe, a impiedica cu o bara, cu un obstacol circulatia, trecerea (pe un drum, o strada etc.); (fig.) a impiedica, a opri, a stopa. 2. a trage o linie peste..., a sterge cu o linie (un text). (< fr. barrer)
BARA, barez, vb. I. Tranz. 1. A opri, a intrerupe, a impiedica o trecere, circulatia etc. 2. A trage o linie peste un text scris, pentru a arata ca nu este valabil. – Fr. barrer.
linia, liniez, vb. I. Tranz. A trage, a trasa linii (drepte si regulate) pe hartie. [Pr.: -ni-a] – Din linie.
RASTER, rastere, s. n. 1. Placa de sticla patrata sau rotunda, liniata special, folosita in tipografie; sita fotografica. 2. Instrument pentru liniat portative, putand trage deodata cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster.
linie s. 1. (rar) liniament. (A tras cateva ~ para-lele.) 2. linie franta = zigzag. 3. v. rigla. 4. v. dunga. 5. dunga, (Transilv. si Ban.) straif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuta. 7. linie-ferata v. cale ferata. 8. trasatura, (inv.) trasura. (Din cateva ~ii i-a facut portretul.) 9. v. trasatura. 10. v. silueta. 11. itinerar, traseu. (~ aeriana Bucuresti-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. directie. 14. v. descendenta. 15. v. margine.
RASTER s.n. 1. Placa din sticla cu o retea fina de linii compuse din puncte, folosita in tipografie. 2. Instrument pentru liniat portative, putand trage deodata cinci linii paralele; rastral. 3. Ansamblul liniilor alcatuite din puncte de lumina in care e descompusa o imagine de televiziune; rastru. [< germ. Raster].
GARA vb. I. tr. A adaposti intr-un garaj sau intr-un depou (automobile, tramvaie etc.); a trage pe o linie de garaj (o locomotiva, un tren). [< garaj].
SUBlinieRE s.f. Actiunea de a sublinia si rezultatul ei; subliniat; (concr.) linie care se trage sub un cuvant, sub un text etc. pentru a-l scoate in evidenta. [Pron. -ni-e-. / < sublinia].
RASTER s. n. 1. placa din sticla cu o retea fina de linii compuse din puncte, in tipografie. 2. instrument pentru liniat portative, putand trage deodata cinci linii paralele; rastral. 3. ansamblul liniilor din puncte de lumina in care este descompusa o imagine de televiziune; rastru. (< germ. Raster)
SUBlinieRE s. f. actiunea de a sublinia; subliniat; linie care se trage sub un cuvant, sub un text pentru a-l socate in evidenta. (< sublinia)
FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum
ANFILADA s.f. Sir, serie de lucruri (cladiri, portice, colonade etc.) asezate in linie unele dupa altele. ◊ tragere de anfilada = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. [< fr. enfilade].
BARA, barez, vb.I. Tranz. 1. A opri, a intrerupe, a impiedica o trecere, circulatia, a inchide accesul pe un drum etc. 2. A trage una sau mai multe linii peste un text scris, pentru a arata ca este anulat; a anula. – Din fr. barrer.
BARAT, -A, barati, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este inchis, a carui trecere este impiedicata sau interzisa. 2. (Despre un text, o cifra, o litera etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barre.
SUBlinia, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvant sau un text scris, spre a-l scoate in evidenta. 2. Fig. A pune in evidenta, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistenta deosebita. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (dupa fr. souligner).
SFOARA sfori f. 1) Fir confectionat din fibre vegetale sau sintetice prin rasucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ◊ Tras cu ~a (asezat) in linie dreapta; bine aliniat. A intinde ~a prea tare (sau prea mult) a depasi limita in procesul realizarii unui lucru. A trage pe ~ a pacali. A trage sforile a pregati in taina ceva reprobabil. 2) Multime de obiecte similare insirate pe astfel de fir; sirag. O ~ de ardei. 3) inv. Unitate de masura pentru suprafete, folosita la masurarea pamantului (avand diferite valori in diferite perioade). 4) inv. Fasie (ingusta) de pamant arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. svora
SUBlinia vb. I. tr. 1. A trage una sau mai multe linii sub un text scris pentru a-l scoate in evidenta. 2. (Fig.) A pune in evidenta, a accentua, a intari, a releva. [Pron. -ni-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / dupa fr. souligner].
SUBlinia vb. tr. 1. a trage una sau mai multe linii sub un text scris pentru a-l scoate in evidenta. 2. (fig.) a pune in evidenta, a accentua, a intari, a releva. (dupa fr. souligner)
DUNGA s. 1. linie, varga, (pop.) varsta, (reg.) sar, (prin Ban. si Transilv.) sarga, (Mold. si Bucov.) varca. (O tesatura cu ~i.) 2. brau, (pop.) varsta. (Casa avea o ~ albastra.) 3. linie, (Transilv. si Ban.) straif. (A tras o ~ pe peretele zugravit.) 4. nervura, striatie, vana. (Marmura cu ~i.) 5. v. raza. 6. v. muchie. 7. coasta. 8. v. rid.
TRASA vb. I. tr. 1. A trage, a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♦ A arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].
GARA vb. tr. a adaposti (automobile, tramvaie etc.) intr-un garaj sau intr-un depou; a trage o locomotiva, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer)
ASCENDENTA, ascendente, s. f. linie ascendenta de rudenie; familie din care se trage cineva, origine a cuiva. – Din fr. ascendance.
POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat in cuprinsul caruia se fac exercitii si se executa trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exercitii de tragere cu arma de vanatoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.
POLIGON ~oane n. 1) geom. Figura geometrica plana formata de o linie franta inchisa. 2) mil. Teren amenajat pentru exercitii de tragere cu diferite tipuri de arme de foc. 3) sport Loc special amenajat pentru exercitii si probe de tir. 4) Teren special amenajat pentru efectuarea practicii de conducere a autovehiculelor. /<fr. polygone
GENULIERA s. f. (Mil.) 1. Diferenta de nivel intre planul de asezare al unui tragator si nivelul liniei de ochire. 2. Diferenta de nivel intre nivelul platformei de tragere si partea inferioara a crenelului, in lucrarile de fortificatii. [Pr.: -li-e-] – Din fr. genouillere.
ata f., pl. e (lat. acia, si acies, „fir de ata” si „ascutis, front”). Fir de cusut ori de legat: a viri ata´n ac, ata alba sau neagra. Unde-i ata suptire [!], acolo se rupe, unde-i saracie, acolo vin mai multe nevoi. A fi cusut cu ata alba, a se observa bine (o minciuna). A te trage ata, a te mina soarta (firu vietii). Fam. Front, linie: escadronu´n ata. Fibra in carne ori in plante. Tais de cutit ori de brici. Adv. De-a dreptu: a merge ata acolo. (V. struna, ciripie). Fam. Ofiter de ata, ofiter de administratiune, pesmetar.
CAZEMATA s. f. 1. fortificatie izolata servind ca amplasament de tragere, impotriva proiectilelor, bombelor etc.; buncar. 2. compartiment blindat sub puntea navelor de linie, tunuri de calibru mijlociu. (< fr. casemate)
TRASA, trase, s. f. 1. Diagrama deplasarii unui tren inscrisa in graficul de circulatie a terenurilor. 2. (Fiz.) linie descrisa de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.
LINIUTA s. 1. linioara. (A tras o ~.) 2. (LINGV.) liniuta de unire = cratima, linioara, trasura de unire. (~ este un semn ortografic.) 3. linie. (~ a scalei unui termometru.)
TRASOR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealta formata dintr-un ac de otel cu maner de lemn, folosita pentru a indica pe o piesa metalica bruta contururile suprafetelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealta de otel cu maner de lemn, folosita in legatorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoartelor imbracate in piele sau pe marginea pielii la cotoare si la colturile trase in piele, precum si la calcarea faltului la legaturile in panza. 3. S. n. Glont, proiectil invelit intr-un material fosforic, care se aprinde in clipa descarcarii, descriind in aer o traiectorie luminoasa. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care il insoteste peste tot, permitand recunoasterea si urmarirea acestuia intr-un sistem. – Din fr. traceur.
PISTOLET s.n. 1. Arma de foc portativa cu care se trage cu o singura mana; pistol. 2. Instrument de desen confectionat din lemn, celuloid sau tabla, folosit pentru trasarea liniilor curbe; florar. [Pl. -te, -turi. / < fr. pistolet, it. pistoletto].
TRASURA, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.
TRASATURA ~i f. 1) mai ales la pl. linie specifica a fetei unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determina fondul unui fenomen. ~ specifica a romanului. 4) linie trasa pe hartie. ◊ Dintr-o ~ de condei fara a se gandi prea mult; la repezeala. [G.-D. trasaturii] /tras + suf. ~atura
SAGETATOR, -OARE, sagetatori, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care sageteaza, care trimite sageti. ♦ (Substantivat, in superstitii) Fiinta imaginara, duh necurat care provoaca boala numita sagetatura. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Patrunzator, scrutator, taios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecati, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturator. 2. Fig. (Despre miscari) Iute, repede (si in linie dreapta). II. S. m. 1. Arcas. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii; al noualea semn al zodiacului, reprezentand un om sau un centaur tragand cu arcul. – Sageta + suf. -ator.
SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
CUMPANA ~ene f. 1) Instalatie simpla de scos apa, constand dintr-o barna fixata in furca unui stalp, avand la un capat o caldare, iar la celalalt capat o greutate. 2) Instrument pentru masurarea greutatii constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; balanta. ◊ A trage (greu) in ~ a avea valoare. A sta in ~ a sovai; a ezita. 3) Simbol al justitiei reprezentat printr-o balanta. 4) Instrument folosit la verificarea pozitiei verticale sau orizontale. ◊ ~ana apelor, ~ de ape linia de despartire a doua bazine hidrografice. ~ana noptii miezul noptii. 5) Stare a omului care se tine bine pe picioare. A-si pierde ~ana. 6) Incercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelatii ale zodiacului, reprezentata printr-o balanta. /<sl. konpona
TRASATURA, trasaturi, s. f. 1. linie caracteristica a fetei unei persoane. ♦ Aspect esential al caracterului sau al personalitatii cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activitati, al unei epoci. 2. linie trasa (cu o singura miscare) pe hartie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trasatura de unire = liniuta de unire. ◊ Expr. Dintr-o trasatura de condei = dintr-o data, fara a sta mult pe ganduri. – Tras + suf. -atura.
A trage trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucand de un capat, de un maner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoara a pacali; a insela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducand dupa sine; a tari. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din cand in cand pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte) A imbraca potrivind in graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere
SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)
TREN ~uri n. 1) Vehicul constand dintr-un sir de vagoane de cale ferata trase de o locomotiva. ~ de pasageri. ◊ ~ de marfa marfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor si ranitilor. ~ subteran metrou. A scapa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabila; a rata. 2) Sir de vehicule formand o unitate de transport. ~ de automobile. ◊ ~ de lupta convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii liniile de lupta. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizeaza impreuna o anumita operatie. ◊ ~ de laminare dispozitiv al masinii de filat cu ajutorul caruia sunt descretite si asezate paralel fibrele. ~ de roti sistem de roti dintate care se afla pe acelasi arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamant (sau pe apa). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train
TUR s. n. 1. miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); tura1 (2). ♦ ~-retur = dus si intors, plecare si sosire; ~ de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pista = zbor de pe un traseu dreptunghiular, in jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivela = a incepe turnarea unui film. ◊ plimbare scurta, raita. ♦ ~ de oras = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ ~ de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumatate din totalul etapelor. ◊ intrecere sportiva (de ciclism), in care se parcurge un circuit pe distanta lunga. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapa a unor alegeri care se repeta. 3. (tehn.) miscare circulara in jurul unui ax. 4. (la jocul de carti) ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. (< fr. tour)
TUR s.n. 1. Miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); ; tura1 (2). ♦ Tur-retur = dus si intors, plecare si sosire; tur de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pista = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat in jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivela = a incepe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurta, raita. ♦ (Liv.) Actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ Tur de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzand jumatate din totalul etapelor. ♦ Intrecere sportiva, mai ales de ciclism, in care se parcurge un circuit pe ditanta lunga. 3. (Tehn.) Miscare circulara in jurul unui ax. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru intors].
CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o lada de tabla inchisa, impartita in compartimente, destinat pentru transportul munitiei. 2. Fiecare dintre despartiturile cu pereti metalici care se fac la o nava, cu scopul de a evita patrunderea masiva a apei in caz de avarie. ♦ Dulap pentru pastrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Constructie de beton, de otel etc. de forma unei cutii, care serveste la executarea fundatiilor sub apa sau in terenurile umede, precum si la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.
DUNGA, dungi, s. f. 1. linie vizibila pe un fond de alta culoare. ♦ Fasie, dara. ♦ Cuta, incretitura, zbarcitura a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie facuta cu fierul de calcat in lungul pantalonului, in fata si in spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor constructii. ♦ Spec. Marginea neascutita a unor instrumente taioase. 4. Parte laterala a unui lucru; latura, coasta. ◊ Loc. adv. In dunga = dintr-o parte, intr-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi intr-o dunga = a fi nebun, ticnit. A trage clopotul intr-o dunga = a trage clopotul izbind limba de o singura parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarma etc.) – Din sl. donga.