Rezultate din textul definițiilor
suna (-n, -at), vb. – 1. A produce un sunet. – 2. A cinta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a rasuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apasa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se sti, a se cunoaste. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Puscariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar,, fr. sonner, port. soar. – Der. sun, s. n. (inv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunator, adj. (care suna, sonor; varietate de mere); sunatoare, s. f. (pojarnita, Staphylea pinnata), omonimul lui sunatoare ‹ sanatoare; sunet, s. n., din lat. sǒnitus (Puscariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, racnet etc.; rasuna, vb., dupa fr. resonner; rasunator, adj. (care rasuna); rasunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonata, s. f.; sonerie, s. f.; sonet, s. n.; sonor, adj.; sonoritate, s. f.; sonoriza, vb.
svon (-nuri), s. n. – 1. Sunet. – 2. Zgomot, rumoare, vuiet. – 3. Stire, veste, vorba care circula. – Var. zvon, si der., Mold. svoana. Sl. zvonu (Miklosich, Lexicon, 221; Cihac, II, 383; Tiktin), cf. sb. zvon, bg. zvan. – Der. svon, s. n. (Banat, clopot), din sb. zvonu (Candrea); svoni, vb. (a raspindi o veste, a publica, a bate toba; refl., a se spune, a umbla vorba; Banat, a bate clopotul); svonit (var. svonisor), s. n. (Banat, clopotel).
cuturie, cuturii, s.f. (reg.) femeie care umbla cu vorba de colo colo; codoasa.
ZVON s. 1. vorba, (inv.) cuvant, sunet. (umbla un ~ despre el.) 2. v. rumoare. 3. v. murmur. 4. v. clipocit.
IORDAN, iordane, s. n. Boboteaza; slujba religioasa care se face la boboteaza. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se tine de lucruri neserioase. – Din sl. iordanu.
STAFETA, stafete, s. f. 1. (Inv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; stafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, stire. ◊ Expr. Fam. A umbla cu stafeta sau a duce stafeta = a purta vorba, a barfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergari, schi, inot etc., care consta in parcurgerea unei distante regulamentare in patru parti egale, de catre o echipa compusa din patru persoane, care strabat succesiv distanta repartizata, cu obligatia de a transmite coechipierului urmator un obiect conventional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect conventional care se transmite succesiv intr-o astfel de competitie. ♦ Sportiv care participa la o stafeta (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.
STAFETA ~e f. 1) inv. v. STAFETAR. 2) Mesaj urgent transmis printr-un curier special. ◊ A umbla cu (sau a duce) ~a a raspandi zvonuri, vorbe calomnioase; a barfi. 3) Proba sportiva constand din patru etape parcurse succesiv de participanti, care transmit coechipierului urmator un obiect conventional. 4) Obiect care se transmite de la un sportiv la altul in aceasta proba, 5) fig. Traditie demna de urmat, transmisa de la o generatie la alta. A prelua ~a. /<it. staffeta, fr. estafette
sandra-mandra s. f. – (In expresia): a umbla cu sandra-mandra, a umbla cu siretlicuri. Creatie expresiva, cf. sb. andara-mandara „vorbe mieroase”. Alecsandri il foloseste in gluma cu sensul de „modista”, ca traducere a fr. marchande de modes. Cf. mandra, s. f. (Banat, mamaliga; Trans., Mold., terci) si geandra, s. f. (Mold., cir), in loc de sandra, pentru al carui semantism cf. talmes-balmes.
MAGULEALA ~eli f. v. A MAGULI si A SE MAGULI. ◊ A umbla cu ~eli a cauta sa castige bunavointa cuiva prin vorbe de lauda, atentii, servicii. /a maguli + suf. ~eala
PLOSCA, plosti, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mica, rotund si turtit, cu gatul scurt si stramt, in care se tine bautura si care se poarta atarnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, barfeli de la unii la altii. 2. (Inv.) Vas in care vanatorul isi tinea praful de pusca. 3. Vas facut din tabla smaltuita, sticla, material plastic etc., cu o deschizatura larga in partea de sus, in care urineaza bolnavii imobilizati la pat. – Din bg., scr. ploska.
LEGANAT2, -A, leganati, -te, adj. 1. (Despre felul de a umbla) Care se misca ritmic intr-o parte si in alta; balabanit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Taraganat. – V. legana.
A VaNTURA vantur tranz. 1) (cereale) A trece prin vanturatoare. 2) fig. A face sa se imprastie, sa se spulbere. A-i ~ pe navalitori. 3) (moarea) A scoate din vas si a turna la loc de cateva ori la rand; a pritoci. 4) A misca intr-o parte si in alta; a agita. ~ caciulile in aer. 5) fig. (vorbe, vesti, stiri) A interpreta in fel si chip; a comenta in mod subiectiv. ~ intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ◊ ~ lumea a calatori mult. /<lat. ventulare
cort n., pl. uri (mgr. korti si kortis, cort, bagaj de tabara, d. it. cortina, perdea. V. cortina). Coliba de pinza, intrebuintata mai ales de militari in tabara si de Tiganii nomazi. A umbla cu cortu, a fi nomad, a nu avea domiciliu fix. A te certa ca la usa cortului, a te certa ca Tiganii la satra lor, cu vorbe urite. Hora ca la usa cortului, o hora la sunetu cobzei, destul de urita. Cortu marturiii, sfinta sfintelor in templu din Ierusalim.
OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.