Rezultate din textul definițiilor
aberatie s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, notiune, comportament; aberanta; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomiala = modificare a numarului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse intr-un sistem optic. ◊ ~ cromatica = defect al imaginilor produse de lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 3. unghi format de directia adevarata si de cea aparenta din care este vazut un astru de pe Pamant. (< fr. aberration, lat. aberratio)
Anormal, -A, anormali, -e, adj. Care se abate de la normal; contrar regulilor, normelor obisnuite. ♦ (Despre fiinte) Cu infirmitati fizice sau psihice. – Din fr. anormal, lat. anormalis.
ANOMALIE, anomalii, s. f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obisnuita; p. ext. ceea ce constituie un defect. – Din fr. anomalie.
MONSTRUOS, -OASA, monstruosi, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingator, iesit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urat, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Ingrozitor, rau, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.
Anormal ~a (~i, ~e) Care se abate de la normal. Dezvoltare ~a. /<lat. anormalis, fr. anormal
ANOMALIE (‹ fr., lat.) s. f. abatere de la normal, de la regula; spec., abatere de la caracterul normal al contructiei sau formei unui organ, a unei parti a corpului sau a intregului organism; (in sens larg) malformatie congenitala. ♦ A. de temperatura = abatere a temperaturii medii a unui punct fata de valorile medii multianuale. ♦ A. geochimica = deviatie a continutului in elemente chimice al unei portiuni de teren fata de fondul general al regiunii sau al scoartei terestre. ♦ A. geofizica = deviatie a caracteristicilor geofizice, evidentiata prin masuratori pe o anumita suprafata, in raport cu fondul general al regiunii sau scoartei Pamintului. ♦ A. magnetica = deviatie a cimpului magnetic al Pamintului de la valorile normale. Poate fi: continentala (supr. 10-100.000 km2; ex. a.m. din Siberia de Est), regionala (1-10 km2) si locala, datorata prezentei zacamintelor de fier; ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk.
ABERATIE, aberatii, s. f. 1. abatere de la normal. 2. Imagine deformata pe care o da un sistem optic. ♢ Aberatie vizuala = astigmatism (2). 3. Ceea ce e inadmisibil, absurd; absurditate, nebunie. – Fr. aberration (lat. lit. aberratio, -onis).
ABERANT, -A, aberanti, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberatie (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis.
DEZAXA, dezaxez, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axa din pozitia ei normala. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normala de conduita; a-si pierde echilibrul moral (si mintal). – Din fr. desaxer.
A PERTURBA ~ez tranz. (procese, fenomene, actiuni etc.) A abate de la desfasurarea normala; a impiedica de a functiona sau de a se desfasura normal; a tulbura. ~ receptia emisiunilor. ~ transportul. [Si perturb] /<fr. perturber, lat. perturbare
ABERATIE s.f. 1. abatere de la o norma etc.; deformare, denaturare; ratacire. V. absurditate. 2. abatere de la tipul normal al speciei intervenita la unii indivizi, sub actiunea conditiilor de mediu. 3. (Fiz.) Deformatie a unei imagini, produsa de un sistem optic. ♦ Aberatie vizuala = astigmatism. 4. (Astr.) Unghi format de directia adevarata si de directia aparenta din care este vazut un astru de pe Pamant. [Cf. fr. aberration, lat. aberratio < aberrare – a se indeparta].
IZANOMALA s. f. linie care uneste punctele cu aceeasi abatere fata de valoarea normala a unui fenomen meteorologic. (< fr. isanomale)
ABERANT, -A, aberanti, -te, adj. Care se abate de la tipul normal; gresit, denaturat. Forme gramaticale aberante. – Fr. aberrant (lat. lit. aberrans, -ntis).
IZANOMALA s.f. Curba care leaga punctele de abatere egala fata de valoarea normala a unui fenomen sau element oarecare. [Var. isanomala s.f. / < fr. isanomale].
DEVIATIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ intr-altul, cu alta structura si alta functie. ♦ ~ s*****a = practicarea relatiilor e*****e intre parteneri apartinand aceluiasi s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. deviation, lat. deviatio)
ABERATIE, aberatii, s. f. 1. abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberatie vizuala = astigmatism (2). Aberatia luminii = variatia aparenta a pozitiei unui astru pe cer datorita miscarii Pamantului in jurul Soarelui si faptului ca lumina se propaga cu viteza finita. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, ineptie, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.
DEVIATIE, deviatii, s. f. abatere de la directia data sau normala. ◊ (Med.) Deviatie de sept = deformare a peretelui despartitor al cavitatii nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. deviation.
DEVIATIE s.f. 1. abatere, indepartare fata de o directie normala data; deviere. 2. Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. [Gen. -iei, var. deviatiune s.f. / cf. fr. deviation, it. deviazione].
DIFORMITATE s. f. abatere de la aspectul si proportiile normale; viciu de conformatie; defect. (p. ext.) uratenie. (< fr. difformite, lat. difformitas)
ABERATIE, aberatii, s.f. 1. abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberatie vizuala = astigmatism. Aberatia luminii = variatia aparenta a pozitiei unui astru pe cer datorita miscarii Pamantului in jurul Soarelui, in jurul axei proprii, si faptului ca lumina se propaga cu viteza finita. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, ineptie, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.
DERIVA, deriv, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limba, cuvinte si sensul lor) A-si trage originea din...; (tranz.) a arata provenienta unui cuvant din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinari introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apa curgatoare din albia ei naturala in alta albie sau intr-un canal. ♦ A indrepta vehiculele de pe o cale de comunicatie pe alta cale. ♦ A ramifica o cale de comunicatie sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei functii. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se departa din drumul sau normal sub actiunea vantului sau a unui curent; a devia. – Din fr. deriver, lat. derivare.
REGULAT, -A, regulati, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite in prealabil; care se repeta dupa o anumita regula, intr-o anumita ordine, fara abatere. ♦ Care se desfasoara cu regularitate: firesc, obisnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjuga dupa regulile generale ale conjugarilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau functioneaza in baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, oranduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere in parti, astfel incat acestea sa fie identice si in relatii identice unele in raport cu altele. ◊ Poligon regulat = poligon care are toate laturile si toate unghiurile egale. Poliedru regulat = poliedru cu toate fetele poligoane regulate si cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trasaturi, forme etc.) Alcatuit din elemente care se grupeaza ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.
ANOMALIE ~i f. abatere de la regula obisnuita: deviere de la starea normala. [G.-D. anomaliei] /<fr. anomalie
A DERAIA ~iez intranz. 1) (despre trenuri, tramvaie) A sari de pe sine. 2) (despre persoane) A se abate de la subiect. 3) fig. A pierde facultatea de a judeca normal; a-si iesi din minti; a se ticni; a se scranti; a se sminti; a innebuni. [Sil. -ra-ia] /<fr. derailler
EXCEPTIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); ceea ce nu este obisnuit, normal. ◊ Cu exceptia = afara de...; fara exceptie = fara deosebire. 2. Mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. [Gen. -iei, var. esceptiune, exceptiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio].
GRESEALA, greseli, s. f. Fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.
CANCER n. 1) Tumoare maligna constand din inmultirea excesiva a celulelor cu distrugerea tesuturilor vecine normale; neoplasm; rac. ~ stomacal. 2) Boala a plantelor provocata de anumite ciuperci si bacterii parazite. ~ul sfeclei. 3) fig. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ~ul scepticismului. 4) Semn zodiacal, situat pe locul al patrulea si corespunzand calendaristic perioadei dintre 22 iunie si 22 iulie. /<lat., fr. cancer
A SE PLEOSTI ma ~esc intranz. 1) A se lasa in jos sau intr-o parte (pierzandu-si forma, pozitia normala). A i se ~ urechile. A i se ~ palaria. 2) fig. A-si pierde buna dispozitie (fiind cuprins de amaraciune); a deveni abatut; a se indispune. /<sb. pljostiti
DERIVATIV, -A, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva in alta parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se refera la evacuarea surplusului de sange dintr-un organ bolnav, in scopul favorizarii unei functionari normale a inimii, si la evacuarea substantelor toxice din organism. – Din fr. derivatif, lat. derivativus.