Rezultate din textul definițiilor
ADOPTA, adopt, vb. I. Tranz. 1. A infia un copil. 2. A-si insusi felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o parere, o metoda etc. 3. A accepta ceva in urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare.

ADOPTA, adopt, vb. I. Tranz. 1. A infia un copil. 2. A-si insusi felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o parere, o metoda etc; a accepta ceva in urma unui vot. – Fr. adopter (lat. lit. adoptare).

A INSUSI ~esc tranz. 1) (bunuri straine sau care nu apartin nimanui) A lua in stapanire; a-si apropria. 2) (cunostinte) A dobandi prin invatatura; a asimila. 3) (pareri, idei) A accepta considerand ca bun; a adopta. /Din insusi

A SALUTA salut tranz. 1) (persoane sau colectivitati) A intampina sau a petrece cu un gest respectuos sau cu o cuvantare de salut. 2) fig. (idei, pareri etc.) A accepta cu mare insufletire. ~ hotararea luata. /<lat., it. salutare

A OPINA ~ez 1. tranz. (de obicei, urmat de o completiva) A spune exprimand o opinie; a fi de parere; a socoti, a gandi; a considera. 2. intranz. A-si exprima atitudinea (acceptand sau respingand o parere); a lua pozitie. /<fr. opiner, lat. opinare

PARADOX s. n. 1. enunt contradictoriu si in acelasi timp demonstrabil, parere contrara adevarului unanim acceptat; (p. ext.) ciudatenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atat ca este adevarat, cat si fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul ca presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile si de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)

A ADOPTA adopt tranz. 1) (copii) A primi in familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a infia. 2) (pareri, idei, metode etc.) A accepta considerand valabil si urmand. 3)(legi, hotarari) A aproba prin vot. /<fr. adopter, lat. adoptare

A IMPARTASI ~esc tranz. 1) (ganduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a gasi sprijin spiritual sau moral). Sa-ti ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta impreuna; a imparti. Au ~it aceeasi soarta. 3) (pareri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~este opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de impartasanie; a cumineca; a griji. /in + partas

A SE SITUA ma ~ez intranz. A detine un anumit loc (in spatiu, in timp sau intr-un sistem ierarhic de valori). ◊ ~ pe o (anumita) pozitie a) a lua o (anumita) atitudine; a-si expune punctul de vedere; b) a avea o parere personala. ~ pe punctul de vedere (al cuiva) a accepta opinia cuiva; a adera la punctul de vedere (al cuiva). /<fr. situer, lat. situare

A CAPITULA ~ez intranz. 1) (despre armate, tari beligerante) A se preda inamicului, acceptand conditiile acestuia. 2) fig. A ceda in fata greutatilor; a renunta la parerile sale. /<lat. capitulare, fr. capituler

UNANIM, -A adj. acceptat, impartasit de toata lumea, de toti; general. ♦ (Despre adunari, colective) Care are aceeasi parere (in totalitatea membrilor sai). [< fr. unanime, cf. lat. unanimus < unus – unu, animus – suflet].

SCUZA, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micsora o vina, o greseala (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligatie; dezvinovatire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greseala comisa sau pentru o jignire adusa cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formula prin care cineva isi cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-si exprima parerea de rau pentru o greseala facuta; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovateste; a ierta greselile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

UNANIM ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care exprima un acord complet; acceptat de toti membrii unei colectivitati; comun; general. Decizie ~a. 2) la pl. (despre persoane) Care au aceeasi opinie; de aceeasi parere. /<fr. unanime

UNANIM, -A, unanimi, -e, adj. acceptat, impartasit de toti, care exprima un acord total; care cuprinde pe toti sau apartine tuturor; fara exceptie, general. ♦ (La pl.) Care au aceeasi parere, a caror parere coincide. – Din fr. unanime.

ASENTIMENT n. Act prin care cineva adera in mod voluntar la o opinie, la o pozitie sau accepta o propunere; invoire; consimtamant. ◊ A-si da ~ul a consimti; a-si da consimtamantul. A fi in ~ul cuiva a proceda in conformitate cu parerea sau cu dorinta cuiva. /<fr. assentiment

SCUZA, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-si exprima (in fata cuiva) parerea de rau pentru o greseala facuta; a se dezvinovati, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzati! formula de politete prin care cineva isi cere iertare pentru o greseala, o stangacie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

flacara (-acari), s. f. Parte luminoasa care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins, para, vapaie. – Lat. facula, cu l expresiv, care insoteste adesea un f initial, cf. flamand, si it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiocina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Puscariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explica de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminari cu flamma sau cu *flacca.Der. flacara, vb. (a arde, a scoate flacari); flacarie, s. f. (vilvataie); flacaros, adj. (rar, care scoate flacari); inflacara, vb. (a aprinde, a arde, a infierbanta). – [3415]

iscali (iscalesc, iscalit), vb. – A semna, a-si pune numele, semnatura. Origine incerta. Dupa Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridica azu iskalu „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). Dupa Cihac, II, 149 (cf. Seineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a pata”, cf. bg. iskaljam „a murdari”, datorita faptului ca cea mai mare parte a iscaliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneala. Ambele explicatii par posibile. – Der. iscalitura, s. f. (semnatura), din part. iscalit (sec. XVII); iscalitor, adj. (semnatar), inv.

calii (-iie), adj.1. Caldut, potrivit, blind. – 2. Crud, verde (mai ales in expresia griu calii, griu care nu s-a copt). Origine incerta. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -ii, ca in lalii, moliu, caz in care s-ar afla in locul lui *caldii. Dupa Puscariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- pastrat in chip inexplicabil; dupa Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic si semantic dificil de acceptat.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)