Rezultate din textul definițiilor
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos. ◊ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ◊ Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ◊ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât.... cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât... cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? în ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut! ◊ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata).
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportarea la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = despre îmbăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete; arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.
EGÁL, -Ă, egali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial și substantivat) Care este la fel cu altul într-o anumită privință; (despre cetățeni, națiuni etc.) care au aceleași drepturi și aceleași îndatoriri. ◊ Fără egal = excepțional, neasemuit, neîntrecut. ◊ Expr. A trata (pe cineva sau ceva) de la egal la egal = a se comporta într-o împrejurare dată ca fiind în aceeași situație, pe aceeași treaptă cu partenerul său; a duce tratative cu cineva în condiții de egalitate (2). (Sport) A fi egal = a avea același număr de puncte. 2. (Mat.) Care are aceeași valoare în aceeași unitate de măsură. ◊ Semn egal (și substantivat, n.) = semn grafic format din două liniuțe paralele așezate orizontal între două expresii, care exprimă o egalitate. ♦ (Despre figuri geometrice) Care coincide, prin suprapunere, cu o altă figură. 3. (Despre obiecte, fenomene sau ființe, comparate cu ele însele sub diverse aspecte, stări) Neschimbat, statornic; uniform, invariabil; monoton. ◊ Expr. (Adverbial) A-i fi (cuiva) egal – a-i conveni în aceeași măsură și o alternativă și cealaltă; a-i fi indiferent. – Din fr. égal.
DEOPOTRÍVĂ adv. 1) În mod egal; în aceeași măsură. 2) La fel de; egal; aidoma. /de + o + potrivă
EGÁL1 adv. În aceeași măsură; deopotrivă; la fel. A împărți ~. ◊ A-i fi (cuiva) ~ a-i fi (cuiva) indiferent. /<fr. égal
PUȚÍN1 adv. 1) (în opoziție cu mult) În cantitate, în măsură mică. A nins ~. A uda ~ florile. ◊ Cel ~ minimum. Câtuși (sau cât) de ~ în măsură cât de mică; măcar un pic. Nu mai ~ tot atât; în aceeași măsură. Mai ~ în cantitate, în măsură mai mică. ~ câte ~ a) câte un pic; b) fără grabă; încet. Mult, ~ cât va fi; oricât. Mai mult sau mai ~ v. MULT. Pentru ~ răspuns politicos la mulțumirea cuiva pentru ceva. 2) Un timp scurt. A dormi ~. /<lat. putinus
TÓTUNA adv. 1) În aceeași măsură; la fel; același lucru; deopotrivă. ◊ A-i fi (cuiva) ~ a-i fi (cuiva) indiferent. 2) rar Fără a se opri; întruna. /tot + una
SOLIDÁR, -Ă adj. 1. Care privește, care leagă, care angajează mai multe persoane, fiecare fiind responsabilă de întreaga obligație care revine tuturor. 2. Legat temeinic de cineva printr-o unitate de concepții, de sentimente și de interese; strâns unit. 3. (Despre piese de mașini) Care este strâns legat de altceva; care ia parte în aceeași măsură cu altă piesă la o acțiune. [< fr. solidaire, cf. lat. solidus – întreg].
H*********C, -Ă adj. 1. cu aceeași vigoare în dezvoltarea organelor de reproducere. 2. (despre hibrizi) cu caracterele paternale transmise la urmași în aceeași măsură. (< fr. h********e)
SOLIDÁR, -Ă adj. 1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de concepții, de sentimente și de interese; strâns unit. ◊ care participă împreună cu alții la un drept. 2. (despre un creditor sau un debitor) aflat într-un raport de solidaritate (3). 3. (despre piese de mașini) strâns legat de altceva; care ia parte la aceeași măsură cu altă piesă la o acțiune. (< fr. solidaire)
ATẤT2, adv. 1. În asemenea măsură, așa de mult (sau de tare, de bine, de scump etc.). ◊ Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și... Atât... cât și... = și... și...; nu numai... ci (și)... Tot atât = același lucru, tot una, egal; indiferent. Încă pe atât = (aproape) încă o dată aceeași măsură, sumă etc. 2. (Indică o gradație; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ți-a etc.) fost = până aici mi-a (sau ți-a etc.) fost viața, sănătatea etc.; cu asta s-a sfârșit. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că... Cu cât... cu atât sau cu atât... cu cât = pe măsură ce... tot mai mult... Atât... atât... = în măsura în care... Atât știu, atât spun. 3. Pentru cea din urmă oară, mai mult nu. Eu atât îți spun. [Var.: atấta adv.] – Lat. eccum-tantum.
COMENSURÁBIL ~ă (~i, ~e) mat. (despre mărimi) Care are o unitate de măsură comună; în stare de a fi măsurat cu aceeași unitate de măsură. Linii ~e. Numere ~e. /<fr. commensurable, lat. commensurabilis
MĂSÚRĂ ~i f. 1) Valoare a unei mărimi determinată prin raportare la o unitate dată. ◊ În mare ~ în mare (sau bună) parte. De o ~ la fel; deopotrivă. Pe (sau după) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proporție firească a lucrurilor; limită până la care se poate concepe sau admite ceva; mărime normală, rezonabilă. ◊ Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depăși limita permisă. 3) Unitate convențională pentru măsurare. ◊ Cu aceeași ~ la fel, în același mod. 4) Cantitatea și natura unităților ritmice din textul unui vers; structura metrică a versului. 5) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor într-o piesă muzicală. 6) Acțiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizării unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotărî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. măsurii] /<lat. mensura
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis.
A MĂSURÁ măsór 1. tranz. 1) (valori, mărimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de măsură etalon de aceeași speță. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a măsura cu aproximație, fără a folosi instrumente sau aparate de măsură; b) a privi (pe cineva) din cap până-n picioare; a examina cu atenție. 2) (spații, distanțe etc.) A străbate (pe jos) de la un capăt la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza în mod echilibrat; a cumpăni. 2. intranz. A avea drept măsură. /<lat. mensurare
UNITÁTE, unități, s. f. 1. Numărul unu. ♦ Mărime care servește ca măsură de bază pentru toate mărimile de același fel. Unitate de măsură. ◊ (În sintagma) Unitate astronomică = unitate folosită pentru exprimarea distanțelor în sistemul solar, egală cu distanța medie de la Soare la Pământ. 2. Însușirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unități (de loc, de timp și de acțiune) = regulă caracteristică teatrului clasic (antic și modern), după care opera dramatică trebuie să fie dezvoltarea unei acțiuni unice, care se desfășoară în același loc și într-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mică formație, organizație economică, administrativă, militară, sanitară etc. care alcătuiește un întreg și acționează după un plan general. – Din fr. unité, lat. unitas, -atis.
SUBMULTÍPLU, submultipli, s. m. (Mat.) Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori într-o mărime de aceeași natură. ♦ Unitate de măsură derivată care reprezintă o asemenea mărime. – Sub1- + multiplu (după fr. sous-multiple).
NIVELÁ vb. I. 1. tr. A aduce (un teren) la același nivel; a îndrepta, a netezi. ♦ (Fig.) A pune pe același plan, a egaliza. ♦ A măsura cu ajutorul unor instrumente speciale diferența de nivel dintre două sau mai multe puncte. 2. refl. A ajunge la același nivel; a se egaliza. [< fr. niveler].
CHASE CEIS/ s. n. (jaz) dialog foarte viu între soliștii interpreți ai aceluiași instrument, fiecăruia revenindu-i câteva măsuri. (< engl. chase)
UNITÁTE s.f. 1. Numărul unu; fiecare dintre părțile întregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decât zece. ♦ Cantitate care servește ca măsură de bază pentru toate obiectele de același fel. 2. Însușirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formație economică, administrativă etc. care acționează după un plan comun. ♦ Formație militară, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unité].
POLILINGVÍSM s. n. folosirea curentă și în egală măsură a mai multor limbi de către același individ sau grup social. (< fr. polylinguisme)
UNITÁTE s. f. 1. numărul unu; fiecare dintre părțile întregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomică = unitate pentru exprimarea distanțelor în sistemul solar, distanța medie de la Soare la Pământ. ◊ numerele mai mari decât zero. ◊ cantitate ca măsură de bază pentru toate obiectele de același fel. 2. însușirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formație economică, administrativă etc. care acționează după un plan comun. 5. formație militară, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de muniție (număr de lovituri) pentru o gură de foc. 6. ~ furajeră = unitate de măsură pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unité, lat. unitas)
POLILINGVÍSM s.n. Întrebuințare curentă și în egală măsură a mai multor limbi diferite de către același individ sau același grup social. [Cf. fr. polylinguisme].
SIDERÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de aștri; propriu aștrilor; astral. 2) Care provine de la aștri; astral. Lumină ~ă. ◊ Zi ~ă interval de timp între două treceri consecutive ale oricărei stele la același meridian. Timp ~ timp care are drept unitate de măsură ziua siderală. /<fr. sidéral, lat. sideralis
SUBMULTÍPLU s. m. 1. mărime care intră de un număr exact de ori într-o mărime de aceeași natură. 2. fiecare dintre subdiviziunile unităților în sistemul de măsuri și greutăți. (după fr. sous-multiple)
NIVELÁ, nivelez, vb. I. Tranz. A face să fie la același nivel; a realiza o suprafață plană. ♦ Fig. A pune pe același plan, a face să dispară diferențele; a egaliza. ♦ A măsura cu ajutorul unor instrumente speciale diferența de nivel dintre două sau mai multe puncte. – Din fr. niveler.
COMENSURABILITÁTE s. f. Proprietatea a două mărimi de aceeași natură de a admite o a treia mărime ca măsură comună, care se cuprinde în primele de un număr întreg de ori. – Din fr. commensurabilité.
CONTÓR s. n. denumire dată unor aparate ori instrumente care măsoară, prin însumare sau înregistrare, elemente, operații sau semnale de aceeași natură. ◊ aparat care înregistrează consumul de apă, de gaze, de energie electrică etc. ♦ ~ de particule = detector de particule emise de un corp radioactiv. (după fr. compteur, germ. Kontor)
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă adj. 1. referitor la electromagnetism. ♦ câmp ~ = stare fizică particulară a spațiului în care există, în același timp, un câmp electric și unul magnetic. 2. (despre instrumente de măsurat, relee etc.) bazat pe acțiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. (< fr. électromagnétique)
GROS2, groși, s. m. măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din germ. Gros.
ELECTROMAGNÉTIC, -Ă adj. Referitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = starea fizică particulară a spațiului în care există în același timp un câmp electric și un câmp magnetic. 2. (Despre instrumente de măsurat, relee etc.) Bazat pe acțiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. [Cf. fr. électromagnétique].
MONOMÉTRU adj., s.n. 1. (Vers antic) format dintr-un singur metru. 2. (Vers) compus din metri de același fel. [Pl. -tre. / < fr. monomètre, cf. gr. monos – unic, metron – măsură].
PACHÉT1 s. n. 1. reunire de obiecte legate sau învelite laolaltă în hârtie, în carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fără voia lui. 2. formă intermediară a semifabricatului la producerea tablei subțiri prin laminare periodică. 3. grup de două-patru trenuri care circulă în același sens între două stații. 4. (sport) pack (2). 5. set, mulțime de probleme, legi, măsuri etc. ♦ ~ de nervi = persoană nervoasă, care se agită continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)
DEPĂȘÍ vb. IV. tr. 1. A întrece, a lăsa în urmă (pe cineva sau ceva), mergând în același sens și pe același drum; a o lua înainte. 2. A întrece o anumită limită, o anumită măsură, un anumit nivel; a întrece puterile, competența cuiva. [P.i. -șesc, conj. 3,6 -șească. / < de- + păși, după fr. dépasser].
DEPĂȘÍ vb. tr. 1. a întrece, a lăsa în urmă (pe cineva sau ceva), mergând în același sens și pe același drum; a o lua înainte. 2. a întrece o anumită limită, o anumită măsură. ◊ a întrece puterile, competența cuiva. (după fr. dépasser)
NIVÉL1 ~uri n. 1) Înălțime a unui loc în raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul mării nivelui zero al mării în raport cu care se determină altitudinile formelor de relief. Curbă (sau linie) de ~ linie de pe hartă care unește punctele cu aceeași altitudine. Pasaj de ~ punct de întretăiere, la aceeași altitudine, a două căi de comunicație. 2) Fiecare dintre părțile care cuprind încăperile de pe același plan orizontal dintr-o clădire; etaj; cat. 3) fig. Treaptă de dezvoltare a ceva; măsură în care se manifestă evoluția unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ științific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vieții) măsură în care sunt satisfăcute necesitățile materiale și spiri-tuale ale populației unei țări, într-o anumită perioadă de timp; grad al bunăstării. La același ~ pe aceeași treaptă; pe același plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerințelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor și a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ~ de energie. /v. a nivela
SET s.n. 1. Parte a unui meci de tenis, de volei etc., determinată de atingerea unui anumit număr de puncte înscrise în favoarea unei echipe sau a unui jucător. 2. Ansamblu de piese, de instrumente de același fel sau deosebite, folosite într-o anumită muncă sau exploatare; garnitură. 3. Unitate de măsură tipografică, egală cu 0,019598 mm. [Pl. -turi. / < engl., fr. set].
DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși).
DECÁR ~i m. 1) Unitate de măsură a suprafeței egală cu zece ari. 2) (la cărțile de joc) Carte marcată cu zece semne de aceeași culoare. /<ngr. dekári
fírtă (-te), s. f. – măsură de suprafață egală cu un sfert de pogon. Germ. Viertel „sfert” (DAR). Sec. XVIII, Mold. La aceeași sursă duc indirect fîrtai și fîrtal, s. n. (Trans., sfert, a patra parte), prin intermediul mag. fertály (DAR; Gáldi, Dict., 126), cf. cr. fertalj, sb. frtalj; și ferdelă, s. f. (măsură de capacitate egală cu 20 litri; cartier), în Trans., prin intermediul săs. fyrdel (Borcea 186).
DISPÉRSIE s.f. Împrăștiere, răspândire. ◊ Dispersie a luminii = descompunere sub forma unui spectru, a unei radiații de lumină compuse, care trece printr-o prismă de sticlă. ♦ Împrăștiere a unei substanțe în particule foarte fine într-un mediu gazos, lichid sau solid. ♦ Expresie folosită în statistica matematică, prin care se măsoară concentrarea unei mulțimi de valori în jurul unei valori medii. ♦ Fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeași armă și cu aceleași elemente de tragere nu se confundă. [Gen. -iei, var. dispersiune s.f. / cf. fr. dispersion, it. dispersione, lat. dispersio].
DISPÉRSIE s. f. 1. împrăștiere, răspândire. ◊ împrăștiere a unei substanțe în particule foarte fine într-un mediu solid, lichid sau gazos. ◊ răspândire a semințelor, a plantelor. ◊ (stat. mat.) expresie care măsoară concentrația unei mulțimi de valori în jurul unei valori medii. ◊ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeași armă și cu aceleași elemente de tragere nu se confundă. 2. descompunere a luminii în radiațiile monocromatice componente la trecerea printr-o prismă de sticlă. 3. (mat.) indicator numeric al împrăștierii valorilor unei variabile aleatorii față de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)
SET s. n. 1. parte a unui meci de tenis, volei etc. determinată de obținerea unui anumit număr de puncte. 2. ansamblu de piese, de instrumente de același fel sau deosebite, într-o anumită muncă sau exploatare; garnitură. ◊ ansamblu de obiecte de îmbrăcăminte confecționate din același material, care se poartă împreună. ♦ ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor cu care contribuie unul din genitori la formarea zigotului. 3. unitate de măsură tipografică, de 0,019598 mm. (< engl., fr. set)
FRÁNKLIN s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a sarcinii electrice, egală cu sarcina unui corp punctual care, la distanța de 1 cm de un alt corp punctual încărcat cu aceeași sarcină, este supus în vid unei forțe de o dină. [< fr., engl. franklin, cf. (Benjamin) Franklin – fizician american].
SISTÉM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologică și funcțională unitară de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate în interacțiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiași perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificări. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri cerești în care intră Soarele, planetele cu sateliții lor (masă atomică, număr de ordine); ~ de ecuații = grup de mai multe ecuații cu aceleași necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel puțin în parte, din corpuri solide, folosit în tehnică; ~ de unități = ansamblu de unități de măsură dintr-un număr restrâns de unități fundamentale; ~ audio = combină muzicală. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operații, activități etc.; metodă de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informațional = ansamblu de procedee și mijloace de adunare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc.; ~ ul științelor = totalitate a disciplinelor științifice, ansamblul cunoștințelor teoretice ale oamenilor într-o anumită etapă istorică. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. système, lat. systema, germ. System)
CORELÁȚIE s. f. 1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență. ◊ relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei. 2. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă. ♦ coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori. (< fr. corrélation, lat. correlatio)
SIDERÁL, -Ă, siderali, -e, adj. Care ține de aștri, privitor la aștri, care vine de la aștri, în raport cu poziția acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore și 9 secunde) în care Soarele, în mișcarea lui aparentă, plecând de la o stea, ajunge iarăși acolo. Zi siderală = timp scurs între două treceri consecutive ale unei stele la același meridian. Oră siderală = a 24-a parte dintr-o zi siderală. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o oră siderală. Timp sideral = timp a cărui unitate de măsură este ziua siderală. – Din fr. sidéral, lat. sideralis.
A HĂRȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții, reproșuri etc.); a necăji; a pisa. 2) (dușmani) A ataca în permanență, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (ființe) A irita peste măsură în mod intenționat; a zădărî; a întărâta; a ațâța. /harță + suf. ~ui
MACH s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteză, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui corp într-un fluid și viteza sunetului în același fluid. [Pron. mah. / < fr., it. mach, germ. Mach, cf. E. Mach – fizician german].
RIVÁL, -Ă, rivali, -e s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de s*x opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj., adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival.
BÁRĂ ~e f. 1) Bucată lungă și rigidă de lemn sau de metal având diferite întrebuințări în construcție, tehnică etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale porții la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul în ~. ◊ ~ fixă aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal, fixată între doi stâlpi. ~e paralele aparat de gimnastică constând din două vergele paralele fixate între doi stâlpi la aceeași înălțime. 3) jur. Loc rezervat avocaților într-o sală de judecată pentru a ține pledoaria. 4) Linie care separă anumite părți în interiorul unui text. 5) muz. Linie verticală cu care se separă măsurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care barează intrarea într-un fluviu sau într-un port. [G.-D. barei] /<fr. barre
TIMP1 ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ◊ Câtva ~ o perioadă scurtă. Tot ~ul mereu; întruna. Cu ~ul cu încetul; treptat. În același ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acțiune; prilej; ocazie. La ~. ◊ (Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Pe ~uri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acțiunea. /<lat. tempus, ~oris
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. Coală de autor = coală editorială egală cu 40 000 de semne tipografice sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.
CÍCLU s.n. 1. Serie, lanț de fenomene, de stări etc., care se produc totdeauna în aceeași ordine. ♦ Serie, număr de luni, de ani etc., după care se reproduc constant anumite fenomene în aceeași ordine. ♦ Serie de producții literare, de opere științifice etc. cu temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea stărilor succesive prin care trece un sistem fizic într-o transformare ciclică. 4. Unitate de măsură pentru frecvență (la v******i), reprezentând frecvența unei v******i cu perioada de o secundă. [Pl. -uri. / < lat. cyclus, cf. it. ciclo, fr. cycle, gr. kyklos – cerc].
IZOMÉTRIC, -Ă adj. 1. (despre cristale) de dimensiuni egale; (despre versuri) cu măsură egală. 2. (mat.; despre o transformare punctuală) care păstrează distanța a două puncte oarecare; o (geom.) perspectivă ~ă = perspectivă ale cărei axe de comparație sunt egale. 3. (med.) contracție ~ă = contracție a unui mușchi fără ca acesta să se poată scurta, rămânând la aceeași lungime. (< fr. isométrique)
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune.
JOS1 adv. 1) La o înălțime relativ mică față de pământ sau față de alt loc; aproape de pământ. ◊ A (se) da ~ a (se) coborî. A lăsa ~ a pune pe pământ sau pe podea. A lăsa ochii în ~ a manifesta sfială; a privi rușinat spre pământ. A privi (sau a măsura pe cineva) de sus în ~ a privi (sau a măsura pe cineva) cu o privire disprețuitoare. Cu nasul în ~ umilit; rușinat. De sus până ~ în întregime. Din ~ dintr-un loc așezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. În ~ în partea inferioară a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La același nivel cu pământul sau cu locul pe unde se umblă. ◊ Pe ~ a) pe pământ; pe podea; b) cu picioarele; fără nici un mijloc de locomoție. De pe ~ de pe pământ sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum
capéte (-ți), s. m. – Vas, strachină. – Var. căpeț, s. n.; căpcea, capcea, s. f. Ngr. ϰαπέτις „măsură pentru produse solide” (Diculescu, Elementele, 467), probabil introdus într-o epocă mai puțin tîrzie decît presupunea Diculescu. Ultima var. un dim., cu confuzia între ți și ci la finală. După Densusianu, Hațeg, 61, căpcea ar veni de la tc. kepce; însă aria sa de răspîndire (Trans. de Sud-Vest) nu se potrivește cu această ipoteză; același autor a propus mai tîrziu (GS, VI, 363) un lat. *capicella.
TABLÓU s.n. I. 1. Pictură sau desen executat pe o pânză, pe un carton etc. (care se așază de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonică alcătuită dintr-o singură parte, având un program cu conținut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliște, scenă de mari proporții care atrage luarea aminte, impresionează vederea. 3. Descriere a unei priveliști, a unui obiect sau a unei persoane etc., făcută oral sau în scris (mai ales într-o operă literară). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzând mai multe scene, care se desfășoară în același decor. 5. Tabel, schemă. 6. Grafic cuprinzând o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate în șiruri și coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou în care elementele chimice sunt dispuse în șiruri și coloane, după greutatea lor atomică. II. (Tehn.) Panou sau placă subțire de metal sau de marmură cuprinzând mai multe instrumente de măsură, aparate de control etc., cu care este înzestrat un aparat, o mașină etc. [< fr. tableau].
ATẤTA2 pron. nehot. 1. (Înlocuiește un nume sau o propoziție exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai măslinele...? – Atâta ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atâta-ți trebuie! = ai s-o pățești! va fi vai și amar de tine! Atâta mi-a (sau ți-a etc.) trebuit = asta așteptam (sau așteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut răbda. Nici atâta = și mai puțin. Atâta(-i) tot sau atâta și nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! să nu aștepți mai mult ! Cât... atâta sau atât cât = același grad, număr, preț etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atât pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.
ÍNDICE I. s. m. 1. (mat.) semn distinctiv afectat unei litere, reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage. 2. număr, cifră. ◊ cifră dintr-un plan economic ce trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție. 3. mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. 4. fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc. II. s. n. 1. index. ♦ ~ de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile. 2. indicator al scării unui instrument de măsură. (< fr., it. indice, lat. index)
ÍNDICE I. s.m. 1. (Mat.) Semn distinctiv afectat unei litere reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage. 2. Număr, cifră. ♦ Cifră dintr-un plan economic care trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție cantitativ și calitativ. 3. Mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. 4. Fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc. II. s.n. 1. Index. ◊ Indice de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile. 2. (Fiz.) Indicator al scării unui instrument de măsură. [< lat. index, cf. it., fr. indice].