Rezultate din textul definițiilor
MENTINE, mentin, vb. III. Tranz. 1. A pastra ceva (in aceeasi stare sau forma in care se afla la un moment dat), a lasa neschimbat; p. ext. a face sa dureze. ♦ Refl. A continua sa existe sub acelasi aspect, a ramane neschimbat; a dura, a dainui. 2. (Rar) A intretine o familie, o persoana etc. 3. (Frantuzism, rar) A afirma, a sustine ceva cu tarie. – Din fr. maintenir (dupa tine).

ENANTIOTROPIE s. f. (Chim.) Proprietate a unor substante de a trece in doua sisteme de cristalizare diferite, pastrand aceeasi stare de agregare, in conditii fizice ce variaza adecvat. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. enantiotropie, engl. enantiotropy.

STATIONAR, -A, stationari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variaza catva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (in aparenta) nu-si schimba catva timp locul pe sfera cereasca. ♦ Care ramane in aceeasi stare, care nu mai evolueaza, care nu progreseaza; spec. (despre boli) care nu se agraveaza (dar nici nu se amelioreaza). 2. (Despre un mediu fluid) Care are in fiecare punct o viteza independenta de timp; (despre un camp de forte) care are in fiecare punct o intensitate independenta de timp. II. S. n. 1. Serviciu intr-un spital sau institutie spitaliceasca in care sunt internati (pentru un timp mai scurt) bolnavii in vederea stabilirii diagnosticului si pentru tratament. 2. (Inv.) Nava de lupta care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius.

DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel in forma de U, care vibreaza la lovire, emitand de obicei nota muzicala „la” si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pana la cel mai inalt; intindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.

A FIXA ~ez tranz. 1) A face sa fie fix; a intari ca sa nu se miste. 2) A stabili din timp. ~ un pret. 3) (fibre textile, materiale fotografice developate etc.) A trata cu fixator. 4) (substante chimice) A impiedica sa se volatilizeze; a face sa ramana in aceeasi stare. /<fr. fixer

STABIL ~a (~i, ~e) 1) Care ramane in aceeasi stare; bine asezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se mentine la acelasi nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuieste permanent in acelasi loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile

STATIONAR2 ~a (~i, ~e) 1) Care ramane neschimbat catva timp. 2) Care se mentine in aceeasi stare. /<fr. stationnaire, lat. stationarius

DIAPAZON s.n. 1. Instrument alcatuit dintr-o vergea metalica in forma de U, care, vibrand, produce un sunet pur (de obicei „la”). ◊ A fi la acelasi diapazon cu cineva = a fi in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva. 2. Intindere a sunetelor pe care le produce o voce sau un instrument de la sunetul cel mai grav pana la cel mai inalt; registru. 3. Model-tip de hasuri folosit la standardizarea trasarii grosimii hasurilor. 4. (Tehn.) Diapazon de dimensiuni = interval dintre valorile maxime si minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. [< fr. diapason, cf. lat., gr. diapason – gama].

MENTINE vb. III. 1. tr. A pastra ceva neschimbat. ♦ A sustine. 2. refl. A ramane in aceeasi stare. ♦ A-si pastra acelasi loc, acelasi post, aceeasi pozitie. [P.i. mentin, conj. -na. / cf. it. mantenere, fr. maintenir, dupa tine].

PERSISTA vb. I. intr. A ramane in aceeasi stare de miscare sau de repaus. ♦ A ramane ferm la o hotarare, la o parere; a starui. [P.i. persist. / < fr. persister, it., lat. persistere].

REVENI vb. IV. intr. 1. A veni indarat, a se intoarce. ♦ A se ivi din nou. 2. A se ajunge din nou la aceeasi stare (sufleteasca); a-si recapata echilibrul (sufletesc). 3. A relua (un subiect, o idee). 4. A i se cadea, a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. A revoca. [P.i. revin si reviu, conj. -vina. / cf. fr. revenir].

STATIONAR, -A adj. 1. Care stagneaza, care nu variaza catva timp; constant. ♦ Care ramane in aceeasi stare, care nu evolueaza. 2. (Despre un mediu fluid, un camp de forte) Care are in fiecare punct o viteza, o intensitate independenta de timp. // s.n. 1. Mic vas de razboi care are misiunea de a supraveghea intrarea si iesirea navelor intr-un port. 2. Centru sanitar pentru ingrijirea bolnavilor. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. stationnaire].

DIAPAZON s. n. 1. mic instrument de otel in forma de U, care, vibrand, produce un singur sunet pur (la), etalon pentru acordare sau pentru a se „da tonul”. ♦ a fi la acelasi ~ cu cineva = a fi la aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva. 2. ambitus. 3. model-tip de hasuri la standardizarea trasarii grosimii hasurilor. 4. (tehn.) ~ de dimensiuni = interval dintre valorile maxime si minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. (< fr. diapason)

MENTINE vb. I. tr. a pastra ceva neschimbat. II. refl. a ramane in aceeasi stare. ◊ a-si pastra acelasi loc, post, aceeasi pozitie. (dupa fr. maintenir)

PERSISTA vb. intr. a se mentine in aceeasi stare; a dura, a dainui. ◊ a ramane ferm la o hotarare, la o parere; a starui. (< fr. persister, lat. persistere)

REVENI vb. intr. 1. a veni inapoi, a se intoarce. ◊ a se ivi din nou. 2. a se ajunge din nou la aceeasi stare, a-si recapata echilibrul (sufletesc). 3. a relua (un subiect, o idee). 4. a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. a revoca. (< fr. revenir)

STATIONAR, -A I. adj. 1. care stagneaza, care nu variaza catva timp; constant. ◊ care ramane in aceeasi stare, care nu evolueaza. 2. (despre un mediu fluid, un camp de forte) care are in fiecare punct o viteza, o intensitate independenta de timp. II. s. n. 1. dispensar pentru ingrijirea bolnavilor. 2. mica nava stationata intr-un post care supravegheaza respectarea regulilor de navigatie, de pescuit etc. (< fr. stationnaire, lat. stationarius)

CONCETATEAN, -A, concetateni, -e, s. m. si f. Persoana considerata in raport cu alta care face parte din acelasi stat sau din acelasi oras cu ea. – Con1 + cetatean (dupa fr. concitoyen).

REVERSIBIL, -A, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau intors inapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina, in anumite cazuri, in posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (indreptatite). 2. (Fiz.; despre unele transformari) Care se poate produce atat intr-un sens, cat si in sens invers, fenomenul trecand succesiv prin aceleasi stari, pentru a se intoarce la starea initiala. ♦ (Chim.; despre reactii) In care corpurile ce iau nastere din combinarea unor substante pot sa se recombine, pentru a forma din nou o anumita cantitate din substantele initiale. 3. (Mec.) Care poate actiona, care se poate misca in doua sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcatuit din doua trupite simetrice, care poate rasturna brazda, la dus si la intors, in aceeasi parte si care serveste, in special, la araturi pe coaste, pe deal. – Din fr. reversible.

CONCETATEAN ~eana (~eni,~ene) m. si f. Fiecare dintre doi sau mai multi cetateni ai aceluiasi stat in raport unul fata de celalalt. /con- + cetatean

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

CIVIL, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)

COORDONARE, coordonari, s. f. 1. Actiunea de a coordona si rezultatul ei. 2. Relatie stabilita, in cadrul unei enuntari, intre cuvinte, constructii si propozitii care stau pe acelasi plan, fara ca unul dintre elemente sa depinda din punct de vedere gramatical de celalalt. [Pr.: co-or-] – V. coordona.

RIVALIZA, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili sa ajunga sau sa intreaca pe cineva in ce priveste talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alaturi de..., a egala; a sta pe aceeasi treapta. – Din fr. rivaliser.

CONVIV ~i m. livr. Fiecare dintre persoanele care stau la aceeasi masa in raport una fata de alta; comesean. /<fr. convive, lat. conviva

A SE MENTINE ma mentin intranz. A ramane in aceeasi forma, stare sau situatie; a ramane neschimbat (in timp); a se conserva; a se pastra. /<fr. maintenir

A RIVALIZA ~ez intranz. 1) A fi rival; a lupta pentru intaietate intr-un domeniu. 2) A avea aproximativ sanse egale de izbanda; a sta pe aceeasi treapta. /<fr. rivaliser

SATURATIE f. 1) stare a unei solutii in care nu se mai poate dizolva o cantitate din aceeasi substanta. 2) stare de intensitate maxima a unui fenomen sau de satisfactie maxima. 3) Dezgust provocat de o asemenea stare. [G.-D. saturatiei; Sil. -ti-e] /<fr. saturation, lat. saturatio, ~onis

APOZITIE s.f. 1. Atribut substantival care sta la nominativ, indiferent de cazul in care este substantivul pe care il determina sau (rar) care sta in acelasi caz cu acesta. 2. (Bot.) Crestere in grosime a membranelor celulare prin depunerea succesiva de straturi noi. [Gen. -iei, var. apozitiune s.f. / cf. fr. apposition, lat. appositio].

COORDONAT, -A adj. Pus de acord; in raport de coordonare. ◊ Propozitie coordonata (si s.f.) = propozitie (principala sau secundara) care sta pe acelasi plan cu alta, fara a depinde de ea din punct de vedere gramatical. [Var. coordinat, -a adj. / cf. fr. coordonne, it. coordinato].

AKKAD, oras antic in N Mesopotamiei. In milen. 3 i. Hr. a devenit centrul puternicului stat cu acelasi nume, intemeiat de Sargon I (2350-2295 i. Hr.).

TIMPURIU ~e (~i) 1) Care are loc inainte de timpul obisnuit sau prevazut. ◊ De ~ a) din timp; b) inainte de timpul obisnuit. 2) (despre fructe si legume) Care ajunge mai inainte decat altele de acelasi fel la starea cand poate fi consumat; devreme. 3) (despre flori) Care apare si se dezvolta mai repede in raport cu altele. /<lat. temporivus

NEUTRON (‹ fr. {i}; {s} engl. neutral „neutru” + [elec]tron) s. m. (FIZ.) Particula elementara din clasa barionilor, neutra din punct de vedere electric, cu spinul 1/2 si cu masa mai mare decat a protonului, alaturi de care intra in alcatuirea nucleelor atomilor (cu exceptia hidrogenului). Preconizat, in 1920, de catre E. Rutherford a fost identificat de catre J. Chadwick, in 1932, pe baza experientelor fizicienilor francezi Irene si Frederic Joliot-Curie si ale fizicienilor germani W. Bothe si G. Becker. N. este stabil in nucleele atomilor, dar in stare libera se dezintegreaza intr-un proton, un electron si un antineutrino, avand o durata medie de viata de 15,3 minute. N. si protonul au proprietati asemanatoare si se considera a fi doua stari diferite ale aceleasi particule nucleonul. N. este singura particula elementara care interactioneaza cu campul gravitational.

PARAMIMIE, paramimii, s. f. (Med.) Parachinezie constand in p*********a expresiei mimice pana la lipsa concordantei dintre mimica si trairile emotionale ale bolnavului; repetare stereotipa sau perseverarea uneia si aceleiasi expresii mimice in stari emotionale diferite. – Din fr. paramimie.

A SE CRAMPONA ma ~ez intranz. 1) A se agata cu putere (tinandu-se ca un crampon). 2) fig. A sta cu fermitate pe aceleasi pozitii, fara a ceda. /<fr. se cramponner

A PERSEVERA ~ez intranz. A manifesta statornicie (in actiuni, atitudini, conceptii, sentimente etc.); a sta cu fermitate pe aceleasi pozitii; a starui; a persista; a insista. /<fr. perseverer, lat. perseverare

A PERSIsta persist intranz. 1) A manifesta statornicie (in actiuni, atitudini, conceptii, sentimente etc.); a sta cu fermitate pe aceleasi pozitii; a starui; a persevera; a insista. 2) A-si perpetua existenta; a continua sa fie; a dainui; a starui; a dura. Mirosul mai persista. /<fr. persister, lat. persistere

A STARUI starui intranz. 1) A da dovada de insistenta; a insista. 2) A pastra statornicie (in actiuni, atitudini sau sentimente); a sta cu fermitate pe aceeasi pozitie; a persista; a persevera; a insista. 3) A-si perpetua existenta; a continua sa fie; a dainui; a persista; a dura. /stare + suf. ~ui

LENES, -A, lenesi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Om) caruia ii lipseste dorinta, placerea de a munci, de a fi activ, caruia ii e lene; (om) trandav. 2. Adj. Care tradeaza, exprima lene. Gesturi lenese. ♦ Care este domol, incet. Mersul lenes al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevazute cu gheare puternice si arcuite, care se misca incet si stau zile intregi agatate pe aceeasi creanga (Bradypodidac); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Lene + suf. -es. (2) Calc dupa fr. paresseux, germ. Faultier.

LENES2 ~i m. Mamifer din padurile tropicale ale Americii de Sud care se misca alene si care sta zile intregi agatat de aceeasi creanga. /lene + suf. ~es

MONOHIBRIDISM s.n. (Biol.) stare a doi indivizi din aceeasi specie care nu difera decat printr-un singur caracter. [< fr. monohybridisme].

COLONIE ~i f. 1) (la fenicieni si la grecii antici) Cetate sau oras, intemeiat in scopuri militare sau comerciale, pe un teritoriu strain. 2) Tara, de obicei slab dezvoltata, aflata sub dominatia politica si economica a altui stat. 3) Grup compact de persoane de aceeasi nationalitate, care locuiesc intr-o tara straina sau in alt oras. 4) Asezamant pentru reeducarea prin munca. ~ de copii. 5) Grup de animale din aceeasi specie care traiesc in comun. ~ de corali. [Art. colonia; G.-D. coloniei; Sil. -ni-e] /<fr. colonie, lat. colonia

COMENSURABIL ~a (~i, ~e) mat. (despre marimi) Care are o unitate de masura comuna; in stare de a fi masurat cu aceeasi unitate de masura. Linii ~e. Numere ~e. /<fr. commensurable, lat. commensurabilis

UNIUNE ~i f. 1) Asociere pe baza de interese comune a mai multor persoane, grupuri sau organizatii, care se conduc de un program unic si urmaresc realizarea aceluiasi scop. ~ea cineastilor. ~ea scriitorilor. 2) stat constand din unirea mai multor state sau provincii autonome intr-un stat unic; federatie. [G.-D. uniunii; Sil. -ni-u-] /<lat. unio, ~onis, fr. union

IZOMERIE s.f. Insusire a unor substante de a avea proprietati fizice si chimice deosebite, desi au moleculele alcatuite dintr-un numar identic de atomi. ♦ Insusire a nucleelor atomice ale aceluiasi element chimic de a avea stari de energie si, deci, proprietati radioactive diferite. [Gen. -iei, var. isomerie s.f. / < fr. isomerie].

IZOMERIE s. f. 1. proprietate a unor substante cu aceeasi formula moleculara de a avea insusiri fizice si chimice deosebite, datorita modului diferit de dispunere a atomilor in molecula. 2. insusire a nucleelor atomice ale aceluiasi element chimic de a avea stari de energie si, deci, proprietati radioactive diferite. 3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiasi specii. 4. influenta egala a factorilor ereditari. (< fr. isomerie)

JURISDICTIE s. f. 1. competenta a unui judecator, a unei instante de a judeca; (p. ext.) teritoriul unde se exercita. 2. totalitatea instantelor de judecata avand competenta de a solutiona cauzele de aceeasi categorie. ♦ organ de ~ = organ de stat care indeplineste functii judecatoresti. (< fr. jurisdiction, lat. iurisdictio)

CICLU s.n. 1. Serie, lant de fenomene, de stari etc., care se produc totdeauna in aceeasi ordine. ♦ Serie, numar de luni, de ani etc., dupa care se reproduc constant anumite fenomene in aceeasi ordine. ♦ Serie de productii literare, de opere stiintifice etc. cu tema comuna. 2. Lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. Totalitatea starilor succesive prin care trece un sistem fizic intr-o transformare ciclica. 4. Unitate de masura pentru frecventa (la v******i), reprezentand frecventa unei v******i cu perioada de o secunda. [Pl. -uri. / < lat. cyclus, cf. it. ciclo, fr. cycle, gr. kyklos – cerc].

POLIANDRIE s.f. 1. Forma istorica de organizare a familiei, in care o femeie era casatorita in acelasi timp cu mai multi barbati. 2. (Bot.) stare a unei flori poliandre. [Gen. -iei. / < fr. polyandrie, cf. gr. polys – numeros, aner – barbat].

SINTONIE s.f. 1. (Fiz.) stare a doua sisteme care oscileaza cu aceeasi frecventa. 2. Caracteristica temperamentala constand in usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant. [Gen. -iei. / < fr. syntonie, cf. gr. syn – cu, tonos – tensiune].

ISOGRAMA s. f. 1. (stat.) grafic obtinut prin unirea punctelor cu aceeasi intensitate. 2. linie care uneste punctele cu aceleasi valori ale umiditatii specifice. (< fr. isogramme)

PROVIRUS s. n. stare a unor virusuri care cresc cu aceeasi viteza ca celula parazitata, fara a o distruge. (< fr. provirus)

HISTEREZIS s. n. Fenomen cu caracter ireversibil care consta in faptul ca succesiunea starilor unei substante, determinate de variatia unui parametru, difera de succesiunea starilor determinate de variatia in sens contrar a aceluiasi parametru. – Din fr. hysteresis.

CONDITIE s. 1. v. situatie. 2. v. clauza. 3. v. factor. 4. pozitie, situatie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 5. rang, stare, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.)

IZOCRONISM s.n. Insusirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta in mod identic dupa o perioada anumita de timp. ♦ stare a doua celule nervoase sau musculare avand aceeasi cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme].

COLONIE1 s. f. 1. (ant.) cetate-oras intemeiata de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine, cu scopuri comerciale. 2. teritoriu, tara lipsita de independenta politica si economica, sub dominatia unui stat imperialist (metropola); posesiune (2). 3. grup de persoane de aceeasi cetatenie sau nationalitate stabilit intr-o tara straina. 4. grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeasi specie care duc viata in comun. (<fr. colonie, lat. colonia)

NATIONALITATE s.f. 1. Calitatea unui individ de a apartine unei natiuni. ◊ Nationalitate conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceleasi caractere nationale, locuind pe teritoriul unui alt stat. 2. Caracterul specific, propriu al unei natiuni. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. nationalite].

AMBIVALENTA s. f. 1. existenta concomitenta a doua semnificatii sau aspecte radical diferite. 2. stare psihologica a unui individ care denota in acelasi timp tendinte si trairi contradictorii. (< fr. ambivalence)

MINORITATE, minoritati, s. f. 1. Partea (cea) mai putin numeroasa, numarul (cel) mai mic de fiinte sau de lucruri dintr-o colectivitate. ◊ Loc. adv. In minoritate = in inferioritate numerica. 2. (In sintagma) Minoritate nationala = grup de oameni de aceeasi limba si origine care locuieste pe teritoriul unui stat national. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorite, lat. minoritas, -atis, germ. Minoritat.

MINORITATE ~ati f. Partea cea mai mica a unei colectivitati sau a unei colectii de obiecte. ◊ In ~ in inferioritate numerica. ~ nationala grup de oameni de aceeasi origine si limba, care locuieste pe teritoriul unui stat national. /<fr. minorite, lat. minoritas, ~atis, germ. Minoritat

ELECTROMAGNETIC, -A adj. Referitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Camp electromagnetic = starea fizica particulara a spatiului in care exista in acelasi timp un camp electric si un camp magnetic. 2. (Despre instrumente de masurat, relee etc.) Bazat pe actiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. [Cf. fr. electromagnetique].

MONOGAMIE s.f. 1. Forma de casatorie in care un barbat sau o femeie nu poate avea decat o singura sotie sau un singur sot in acelasi timp. 2. (La animale) Convietuirea cu o singura femela. 3. stare a unei plante monogame. [Gen. -iei. / < fr. monogamie, cf. lat. monogamis < gr. monos – unic, gamos – casatorie].

APARAT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ◊ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor intr-o anumita munca. ♦ ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care insotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

ELECTROMAGNETIC, -A adj. 1. referitor la electromagnetism. ♦ camp ~ = stare fizica particulara a spatiului in care exista, in acelasi timp, un camp electric si unul magnetic. 2. (despre instrumente de masurat, relee etc.) bazat pe actiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. (< fr. electromagnetique)

IZOCRONISM s. n. 1. proprietate a unor fenomene de a fi izocrone. 2. stare a doua celule nervoase sau musculare care au aceeasi cronaxie. (< fr. isochronisme)

OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. Persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a.stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

SINCRONIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si in mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul in starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza in acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

NIVEL s.n. I. 1. starea unui plan orizontal sau a unor puncte situate in acelasi plan orizontal; inaltime a unui loc, a unui obiect etc. in raport cu un plan orizontal dat. 2. (Fig.) Stadiu, grad; situatie, treapta; etapa; indice. II. Nivelmetru. [Pl. -luri, -le. / < nivela, cf. fr. niveau].

CLAUZA s. f. dispozitie speciala sau accesorie inserata intr-o conventie, intr-un tratat, contract etc. ♦ ~ a natiunii celei mai favorizate = clauza prin care, intr-un acord international, un stat recunoaste altui stat in relatiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleasi avantaje si privilegii acordate si altor state. (< lat. clausa, fr. clause)

OMOLOG2 ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu functii oficiale de acelasi rang, privite in raport una fata de alta (in alt stat sau in alta institutie). /<fr. h*******e

staTORNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-si schimba usor convingerile; constant. ◊ A fi ~ la vorba a se tine de cuvant. 2) (despre locuitori, populatie etc.) Care locuieste permanent in acelasi loc; stabil. 3) Care exista fara incetare; neintrerupt; permanent; continuu. /Din stat

NATIONALITATE s. f. 1. ansamblul insusirilor proprii unei natiuni. 2. apartenenta unui individ la o anumita natiune. ♦ ~ conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceeasi limba si origine, locuind ca minoritate pe teritoriul unui alt stat. (< fr. nationalite, germ. Nationalitat)

POLARIZATIE, polarizatii, s. f. stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos in care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea in lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

NAVETIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. fam. Persoana care calatoreste regulat pe acelasi traseu in ambele sensuri; persoana care face naveta. /naveta + suf. ~ist

UBICUITATE s.f. (liv.) starea celui care este prezent pretutindeni sau in mai multe locuri in acelasi timp. [Pron. -cu-i-. Var. ubicvitate s.f. / Cf. fr. ubiquite, lat. ubiquitas < lat. ubique – peste tot].

APARAT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite intr-o anumita munca. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care insotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].

COMENSUALISM s.n. (Biol.) stare a plantelor sau a animalelor care traiesc impreuna, folosind ca hrana aceleasi materii nutritive. [Pron. -su-a-, var. comensalism s.n. / cf. fr. commensalisme, germ. Kommensalismus].

DINASTIE s. f. 1. familie ai carei membri se succed ereditar la conducerea unui stat; sir de suverani apartinand unei asemenea familii. 2. succesiune de personalitati a aceleiasi familii. (< fr. dynastie, gr. dynasteia, putere)

CICLU1 s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)

BARINAS 1. Oras in Venezuela, la poalele C*********i Merida, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 172,6 mii loc. (1989). Prelucr. cafelei. Piata pentru animale. Expl. de petrol. Universitate. 2. stat in S Venezuelei; 35,2 mii km2; 454,5 mii loc. (1989). Centru ad-tiv: Barinas. Expl. de petrol si forestiere. Cresterea animalelor (de pasuni naturale). Vechiu nume: Zamora.

NUANTA ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati in procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

UBICUITATE s. f. insusire, stare a cuiva care poate fi prezent pretutindeni sau in mai multe locuri in acelasi timp; omniprezenta. (< fr. ubiquite)

SINCRONIZA, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca doua sau mai multe actiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. sa se petreaca in acelasi timp. ♦ A efectua operatiile necesare pentru ca o masina sincrona sa fie adusa in stare de a functiona in paralel cu o retea electrica de curent alternativ. ♦ A realiza intr-un film concordanta dintre imagine si sunet; a efectua montarea sincrona a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzatoare. – Din fr. synchroniser.

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

SIDERAL, -A, siderali, -e, adj. Care tine de astri, privitor la astri, care vine de la astri, in raport cu pozitia acestora; astral. ◊ An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore si 9 secunde) in care Soarele, in miscarea lui aparenta, plecand de la o stea, ajunge iarasi acolo. Zi siderala = timp scurs intre doua treceri consecutive ale unei stele la acelasi meridian. Ora siderala = a 24-a parte dintr-o zi siderala. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o ora siderala. Timp sideral = timp a carui unitate de masura este ziua siderala. – Din fr. sideral, lat. sideralis.

TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite

JURISDICTIE s.f. 1. Putere, competenta a unui judecator sau a unei instante de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde isi poate exercita aceasta putere un judecator sau o instanta judecatoreasca. 2. Totalitatea organelor de judecata de acelasi grad sau competente a solutiona o anumita categorie de litigii. ◊ Organ de jurisdictie = organ de stat care indeplineste functii judecatoresti. [Gen. -iei, var. jurisdictiune s.f. / cf. lat. iurisdictio, fr. jurisdiction].

EMIGRATIE s. f. 1. emigrare, expatriere. 2. situatie, stare a celui emigrat. 3. timpul cat cineva emigreaza. 4. totalitatea persoanelor emigrate intr-o anumita perioada din aceeasi tara. (< fr. emigration, lat. emigratio)

POLIANDRIE s. f. 1. situatie a unei femei casatorite in acelasi timp cu doi sau mai multi barbati. ◊ imperechere a matcii albinelor cu mai multi trantori. 2. stare a unei flori poliandre. (< fr. polyandrie)

VARIANTA s. f. 1. aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei lucrari, actiuni. 2. forma a unui element lingvistic diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. 3. drum (canal) care ocoleste traseul principal, ajungand in acelasi punct final. 4. (biol.) individ, populatie care difera de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a inregistrat variabila (II, 3) in cadrul activitatii cercetate. (< fr. variante)

CAMPECHE [campece] 1. Golf care constituie partea de SV a G. Mexic, la V de Pen. YUcatan. Ad. max.: 2.836 m. Latime max.: 750 km. 2. Oras in SE Mexicului, port la golful C., centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 151,8 mii loc. (1980). Nod de comunicatii. Piata agricola (bumbac, lemn). Ind. tutunului. Universitate (1756). Fundat in 1540. 3. stat in SE Mexicului; 50,8 mii km2; 613,1 mii loc. (1989). Centru ad-tiv: Campeche. Expl. forestiere. Trestie de zahar, sisal. Cresterea animalelor.

COLIMA 1. Oras in Mexic, in Sierra Madre, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 86 mii loc. (1980). Pielarie. Centru comercial (bumbac, trestie de zahar, orez, tutun). Universitate (1850). Fundat in 1522. 2. stat in Mexic, pe coasta Oc. Pacific; 5,2 mii km2; 426,2 mii loc. (1989). Expl. forestiere. Cafea, tutun, cresterea animalelor.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

A MUCEZI ~esc intranz. 1) A deveni muced; a se acoperi cu mucegai; a mucegai. 2) fig. (despre marfuri) A sta mult pe rafturile magazinelor fara a se vinde. 3) fig. (despre oameni) A trai mult timp in acelasi loc ducand o viata inactiva. /Din muced

AGUASCALIENTES 1. Oras in Mexic, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume; 359, 4 mii loc. (1980, cu suburbiile) Centru minier (argint). Izv. minerale. Ind. bumbacului, a matasii si alim. 2. stat in Mexic; 5,6 mii km2; 614 mii loc. (1986). Expl. de min. de argint. Cereale si cresterea animalelor.

ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.

SEDENTAR ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care obisnuieste sa stea mai mult timp intr-un loc; care sta mai mult acasa. 2) (despre ocupatii) Care se exercita fara deplasari. 3) (despre populatii, popoare) Care traieste permanent in acelasi loc; cu trai stabil. ◊ Pasari ~e pasari care nu migreaza in timpul iernii. /<fr. sedontaire, lat. sedentarius

EMIGRATIE s.f. 1. Situatie, stare a celui care a emigrat. 2. Timpul cat cineva emigreaza. 3. Totalitatea persoanelor emigrate intr-o anumita perioada din aceeasi tara. [Gen. -iei, var. emigratiune s.f. / cf. fr. emigration, it. emigrazione].

ANAFILAXIE (< fr., {s} gr. ana- „contrar” + phylaxis „aparare”) stare de hipersensibilizare specifica a organismului mamiferelor la actiunea unui antigen, astfel incat o a doua injectare a aceluiasi antigen, chiar intr-o doza foarte mica, determina aparitia unor manifestari patologice care pot duce la moarte (soc anafilactic).

ADEZIV, -A, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care sta strans lipit de ceva, care adera. Tesut adeziv. 2. S. m. Produs care permite incleierea a doua suprafete din acelasi material sau din materiale diferite. – Din fr. adhesif.

CONCETATEAN, -A s.m. si f. Cetatean al unui stat considerat in raport cu ceilalti cetateni; compatriot. ♦ Cetatean al unui oras considerat in raport cu ceilalti cetateni ai aceluiasi oras; concitadin. [< con- + cetatean, dupa fr. concitoyen].

INERENTA s. f. 1. calitatea, starea a ceea ce este inerent. 2. caracteristica a unei relatii de reciprocitate intre doua categorii sintactice presupuse in cadrul aceleiasi unitati. (< fr. inherence)

CORIMB (‹ fr; {s} gr. korymbos „ciorchine”) s. n. Inflorescenta in care pedicelii florilor stau asezati in lungul unui ax principal si sint de lungime inegala, astfel incit florile se afla aproape la acelasi nivel.

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

MONEDA s. f. 1. ban care are curs legal intr-un stat. ♦ hartie ~ = bani de hartie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plati (cuiva) cu aceeasi ~ = a se comporta fata de cineva la fel cum s-a comportat si el intr-o situatie asemanatoare. (< ngr. moneda)

ANTAGONIC, -A, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradictie antagonica = contradictie la baza careia sta lupta de neimpacat intre vechi si nou si care nu se poate rezolva decat prin distrugerea vechiului, constituind in acelasi timp continutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).

ALITERATIE, aliteratii, s. f. 1. Procedeu stilistic care consta in repetarea aceluiasi sunet sau a unui grup de sunete in cuvinte care se succeda. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe in stari de puternica e*******e psihica. – Din fr. alliteration.

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

ALITERATIE s. f. 1. repetare, cu efect muzical, a aceluiasi sunet (consoana) sau grup de sunete in cuvinte care se succeda; homeoproferon, parhomeon. 2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe in stari de puternica e*******e psihica. ◊ tendinta patologica, obsedanta spre rima, realizata prin repetarea de silabe. (< fr. alliteration)

FONDUL NATIUNILOR UNITE PENTRU COPII (U.N.I.C.E.F.; in engl.: United Nations Chldren’S Fund). Creat la 11 dec. 1946, cu sediul la New York (S.U.A.), cu scopul de ajuta copiii din tarile devastate de razboi cu alimente, medicamente si imbracaminte. Prin Rezolutia Adunarii Generale din 6 oct. 1953 programul O.N.U. de ajutoare a copiilor a capatat un caracter permanent. La 2 sept. 1990 a intrat in vigoare conventia asupra dreptului copilului, iar la 29 sept. acelasi an U.N.I.C.E.F. a convocat la New York un summit mondial cu participarea a 71 de sefi de stat sau de guvern, care adopta un plan de actiune in sprijinul copiilor. U.N.I.C.E.F. este un organism specializat in sistemul O.N.U., cu statut semiautonom. Pentru activitatea sa a fost distins in 1965 cu Premiul Nobel pentru Pace.

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

DISPERSIE s. f. 1. imprastiere, raspandire. ◊ imprastiere a unei substante in particule foarte fine intr-un mediu solid, lichid sau gazos. ◊ raspandire a semintelor, a plantelor. ◊ (stat. mat.) expresie care masoara concentratia unei multimi de valori in jurul unei valori medii. ◊ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. 2. descompunere a luminii in radiatiile monocromatice componente la trecerea printr-o prisma de sticla. 3. (mat.) indicator numeric al imprastierii valorilor unei variabile aleatorii fata de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)

CORFU (KERKYRA) 1. Ins. greceasca in M. Ionica; 593 km2; c. 100 mii loc. (1981). Oras pr.: Corfu. Relief muntos (906 m). Climat mediteranean cu vegetatie de maquis. Maslini, migdale, griu, citrice. Viticultura. Cresterea animalelor. Pescuit. Turism. – Declaratia de la ~, acord semnat la 20 iul. 1917 intre Comitetul iugoslav, reprezentat de A. Trumbic, si guvernul sirb din exil, reprezentat de N. Pasic, privind constituirea unui stat iugoslav (viitorul „Regat al Sirbilor, Croatilor si Slovenilor”), avind ca forma de guvernamint monarhia constitutionala, in fruntea cu dinastia Karagheorghevic. 2. Str. care separa ins. cu acelasi nume de coasta greco-albaneza. Lungime: 48 km. Latime: 10 km.

CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; incurcatura; lipsa de orientare (in diverse probleme). ◊ Confuzie mintala = stare patologica ce se caracterizeaza prin tulburari de perceptie, orientare, rationament, memorie etc., insotite uneori de agitatie. 2. (Jur.; in forma confuziune) Stingere a unei obligatii prin intrunirea, in aceeasi persoana, a calitatilor de creditor si debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

stare s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

COMPATIBIL, -A, compatibili, -e, adj. Care se poate impaca cu altceva, care poate sta impreuna sau poate exista simultan cu altceva; corespunzator, potrivit. ♦ (Despre o functie, o profesiune) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuatii) Care admite (aceleasi) solutii. – Din fr. compatible.

toropala (-le), s. f. – Ciomag, bita. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s. n. (maciuca), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul „cu ghiotura, cu gramada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu ghiotura”); toroipani, vb. (a aduce in stare de ameteala, a lasa fara simtire; a cuprinde, a coplesi, a invinge; a strivi, a zdrobi; refl., inv., a se exalta, a-si iesi din fire), probabil de aceeasi origine (dar cf. rus. toropiti „a se zori”, sl. utrupeti „a ameti”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeala, s. f. (moleseala; somnolenta).

TIMP1 ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofica care desemneaza durata, succesiunea si simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre doua momente masurat in secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioada cat dureaza ceva; durata; vreme. ◊ Catva ~ o perioada scurta. Tot ~ul mereu; intruna. Cu ~ul cu incetul; treptat. In acelasi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; imprejurare potrivita pentru o actiune; prilej; ocazie. La ~.(Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Pe ~uri demult; candva. 6) stare meteorologica intr-o perioada data (intr-o anumita regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima momentul in care are loc actiunea. /<lat. tempus, ~oris

CHIHUAHUA [ciuaua] 1. Oras in N Mexicului, centru ad-tiv al statului cu acelasi nume, in Sierra Madre Occidental, la 1.423 m alt.; 520 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Centru minier (aur si argint). Prelucr. lemnului. Catedrala baroca (sec. 18). Muzee. Universitate (1954). Intemeiat in 1709. 2. stat in Mexic; 244,9 mii km2; 2,25 mil. loc. (1989). Expl. forestiere si de min. auroargentifere, plumb si zinc. Porumb, trestie de zahar, batate etc. Cresterea animalelor.

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

BRADLEY [brædli], Omar N(elson) (1893-1981), general american. A comandat corpul de armata american in campania din Africa de Nord (1943) si, in acelasi an, a participat la debarcarea Aliatilor in Sicilia. La comanda Grupului 12 Armate a participat la debarcarea din Normandia (iun. 1944), apoi a inaintat din Franta pina in Cehoslovacia. Sef al Marelui stat Major (1948-1949).

starui (staruiesc, staruit), vb.1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

HADRAMAUT (HADRAMAWT, HADHRAMAUT), regiune haturala in S Pen. Arabia (Yemen), in lungul coastei G. Aden; 155,4 mii km2. Podis calcaros, cu alt. medie de 500-1.500 m, limitat la N de desertul Rub’al Khālῑ si strabatut de uedul cu acelasi nume (645 km). Tutun, grau, mei, orez, curmale si bumbac. Cresterea nomada a ovinelor si caprinelor. Pescuit de sardele. Localit. pr.: Al-Mukallā, Tarim, Ash-Shihr. Pe terit. H. a existat un vechi stat, care, in sec. 3, a intrat in componenta Regatului Saba, iar din sec. 7 a facut parte, succesiv, din mai multe formatiuni statale arabe. Protectorat britanic (din 1888). Din 1967 alipit Yemen-ului.

DUPLEX s.n. 1. Sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. Masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. Hartie sau carton format din doua straturi de pasta lipite prin presare in stare umeda. ♦ (Poligr.) Procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. Procedeu duplex = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare constand din combinarea a doua procedee siderurgice. 5. Apartament duplex = apartament construit pe doua niveluri. 6. Parbriz lamelar fabricat din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune dupa ce s-a introdus intre ele o folie de polivinil. 7. (Genet.) Organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. [Pl. -xuri. / < fr., lat. duplex].

virsta (-te), s. f.1. Etate. – 2. Dunga, fisie. – 3. Smoc, cosita. – 4. (Trans.) Buchet. – Var. vrista. Mr. virsta, vrista, megl. vrasta. Sl. vrusta, vrustu (Cihac, II, 465; Conev 59), cf. bg. vrasti „etate”, slov. versta „linie”. – Der. virsta (var. vrista), vb. (a dunga; a impestrita, a asemui); virstnic (var. vris(t)nic), adj. (adult, matur; inv., de aceeasi etate); virstnicie (var. vristnicie), s. f. (virsta de adult); invrista, vb. (a dunga; a alterna; a varia).

EFEMERIDE s.f.pl. 1. Ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc in stare adulta decat o zi; (la sg.) insecta din acest ordin. 2. Tabele astronomice in care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. ♦ Note, notite (de ziar sau de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite in aceeasi zi. 3. (Fig.) Ganduri, idei, lucruri etc. trecatoare. [Sg. efemerida. / < fr. ephemerides, lat. ephemeris].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

ARBITRAJ s. n. 1. solutionare a unui diferend de catre o persoana sau o institutie autorizata. ♦ ~ de stat = organ de stat care rezolva anumite litigii patrimoniale. 2. conducere a unei aplicatii tactice, a unei competitii sportive de catre un arbitru. ◊ hotarare luata de un arbitru. 3. (fin.) cumparare de valuta, actiuni, rente, argint, aur etc. pentru vanzare pe aceeasi piata sau pe o alta. (< fr. arbitrage)

EFEMERIDE s. f. pl. 1. ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc in stare adulta decat o zi. ◊ plante cu ciclul de viata foarte scurt. 2. tabele astronomice in care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. 3. note, notite (de ziar, de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite in aceeasi zi. 4. (fig.) ganduri, idei, lucruri etc. trecatoare. (< fr. ephemerides)

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

COLONIE1 s.f. 1. (Ant.) Cetate sau oras intemeiat de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine cu scopuri comerciale. 2. Tara (regiune) lipsita de independenta politica si economica, dependenta politic-administrativ de un stat metropola capitalist. 3. Grup, comunitate apartinand unei nationalitati care s-a stabilit intr-o tara straina si mentine intre membrii sai legaturi stranse. 4. Grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. (Biol.) Grupare de indivizi din aceeasi specie care duc viata in comun. [Gen. -iei. / cf. fr. colonie, it., lat. colonia].

PRIMA s. f. 1. suma care se plateste initial sau periodic de catre asigurat societatii de asigurare (asiguratorului) pentru asigurarea unor marfuri, persoane sau bunuri. 2. recompensa acordata de stat pentru incurajarea unei activitati comerciale sau industriale. ♦ ~ de export = prima, in bani sau sub forma unor scutiri de taxe si impozite, acordata de stat exportatorilor pentru incurajarea exportului anumitor marfuri. 3. retributie suplimentara acordata cuiva pentru indeplinirea exemplara sau depasirea unor conditii de calitate si cantitate privind productia. 4. prima pozitie sau garda la scrima. 5. (muz.) cel mai mic interval, intre doua trepte de aceeasi inaltime. ◊ treapta intai de la o treapta data. (< fr. prime)

MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi.Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.

CONSISTENTA s.f. 1. stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistenta opusa de un corp la deformare, la sfaramare; soliditate, tarie. 2. Calitate a unui sistem axiomatic de a nu contine o formula oarecare in acelasi timp cu negatia ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance].

PASA1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitura unui jucator din aceeasi echipa. 2. Inaintare catre adversar la scrima. 3. Miza pe care trebuie s-o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. 4. Miscare a mainii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasa de navigatie = drum navigabil amenajat printr-o zona de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. stare, situatie (trecatoare). [< fr. passe].

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

PROBABILITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. 2. (stat. mat.) raportul dintre numarul cazurilor favorabile si al celor total posibile dintr-o experienta etc. ♦ teoria ~tatii = teorie despre fenomene sau evenimente intamplatoare, repetabile, cu caracter de masa; calculul ~tatilor = capitol al matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau eveniment dintr-un complex de fenomene ori evenimente de acelasi fel. (< fr. probabilite, lat. probabilitas)

HABITUDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) Mod de comportament al indivizilor ce apartin aceluiasi grup, format in procesul de socializare, reprezentand un act standardizat si reprodus ca atare timp indelungat, nu prin constrangere, ci in virtutea normelor morale acceptate; obicei, obisnuinta. ◊ H. mentala = actiune sau grup de actiuni ori operatii mentale, automatizate prin repetare, care faciliteaza realizarea unor performante intelectuale. 2. (FILOZ.) Mod de a fi general si permanent, stare a unei existente considerata in ansamblul ei; p. restr. stare rezultata in urma unei schimbari, ca efect al adaptarii.

REDUCE, reduc, vb. III. Tranz. 1. A micsora, a scadea, a diminua (ca proportii, cantitate, intensitate). ♦ Spec. A micsora dimensiunile unei harti, ale unei piese etc., pastrand aceleasi proportii intre elementele componente; a reproduce la dimensiuni mai mici. ♦ (Mat.; in expr.) A reduce o fractie = a suprima factorii comuni de la numitorul si de la numaratorul unei fractii. 2. A restrange, a limita, a margini. ◊ Expr. A reduce pe cineva la tacere = a face pe cineva sa nu mai spuna nimic. ♦ A aduce pe cineva intr-o stare de inferioritate, intr-o situatie mai proasta (in raport cu cea pe care a avut-o). 3. A scoate oxigenul dintr-o combinatie cu ajutorul unui agent chimic. 4. (Inv.) A cuceri, a subjuga, a cotropi. [Perf. s. redusei, part. redus] – Din lat. reducere, fr. reduire.

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

CURSA1, curse, s. f. 1. Distanta parcursa regulat de un vehicul pe acelasi itinerar si conform unui orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Distanta parcursa de o piesa intre punctele extreme intr-o miscare rectilinie alternativa. 3. (Fam.) Drum, alergatura. 4. (Sport) Intrecere care consta in parcurgerea rapida a unei anumite distante, pe un traseu dinainte stabilit, alergand pe jos, calare, cu bicicleta, cu automobilul etc. ♦ Intrecere in cadrul careia sunt programate mai multe alergari de cai. 5. (In sintagma) Cursa inarmarilor = efort intens de militarizare a industriei unui stat in vederea unui razboi. – Din fr. course.

A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere

PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.

TIMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o institutie special autorizata, care se lipeste pe acte oficiale sau pe scrisori si care reprezinta un impozit sau o taxa; taxa reprezentand valoarea unui timbru (1) si care este platita direct unei administratii publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care intareste valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tiparit ocazional si folosit in locul timbrelor obisnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru incasarea unor taxe fiscale. ♦ stampila aplicata de oficiile postale, care indica locul si data plecarii sau a sosirii unei scrisori. 2. Insusire a sunetului muzical datorita careia se deosebesc intre ele sunetele de aceeasi inaltime si intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifica a unui sunet care permite ca el sa fie distins de alt sunet, independent de inaltimea, intensitatea si durata lui. 3. (Inv.) Clopot, clopotel. – Din fr. timbre.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)