idem coincidunt"/>
 
Rezultate din textul definițiilor
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

SCIENTIA ET POTENTIA IN Idem COINCIDUNT (lat.) știința este unul și același lucru cu putereaFr. Bacon, „Novum Organum”, 3. În varianta engleză, „Knowledge is power” („Știința este putere”).

IBÍDEM adv. (Cu privire la un text deja citat) În același loc, tot acolo, în aceeași lucrare. [Prescurtat: ibid., ib.] – Cuv. lat.

ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș.

PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.) de obicei rotunjită cu o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.

PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.) ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă.Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.

MÂNCÁRE, (2,3) mâncări, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. [Pl. și: (3) mâncăruri] – V. mânca.

TÓTUNA adv. 1. La fel, același lucru. Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune când, din mai multe alternative, cineva nu dă preferință nici uneia, socotindu-le pe toate pe același plan. 2. (Rar) Întruna, fără a se opri. – Tot + una.

RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Răs- + citi.

RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis.

SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „cap”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik.

COREDÁCTOR, coredactori, s. m. Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.

ALT áltă (alți, álte) adj. Care nu este același (lucru sau ființă) cu cel de față sau cu cel despre care este vorba. ◊ Pe de altă parte, din ~ punct de vedere, cu alte cuvinte altfel zis. Câte alte multe. /<lat. alt[e]rum

A CETERÁ céter pop. 1. intranz. înv. A cânta din ceteră (sau din alt instrument cu coarde). 2. tranz. pop. 1) (persoane) A deranja întruna și insistent cu același lucru; a pisa; a necăji; a plictisi. 2) (hăituri, colinde etc.) A spune pe de rost, expresiv și cu intonație adecvată; a declama; a recita. /Din ceteră

A CIOCĂNÍ ~ésc 1. intranz. 1) A bate cu ciocanul (sau cu un alt obiect). 2) A produce un zgomot prin lovirea repetată (într-un obiect tare); a bocăni. ~ la ușă. 2. tranz. 1) med. A examina prin lovituri ușoare cu degetul (sau cu un instrument). 2) (persoane) A deranja întruna și insistent cu același lucru; a pisa; a plictisi; a necăji. 3) (mai ales copii) A bate ușor. /Din ciocan

A DONDĂNÍ ~ésc pop. 1. intranz. 1) A vorbi încet și nedeslușit în semn de nemulțumire; a bombăni; a bodogăni; a mormăi. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a flecări; a trăncăni. 2. tranz. (persoane) A deranja întruna repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi; a pisa. /Onomat.

EVICȚIÚNE -i f. Privare de un lucru obținut legal ca urmare a unei sentințe sau a exercitării de către altcineva a dreptului său în privința aceluiași lucru. /< fr. éviction, lat. evictio, ~onis

A HĂRȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții, reproșuri etc.); a necăji; a pisa. 2) (dușmani) A ataca în permanență, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (ființe) A irita peste măsură în mod intenționat; a zădărî; a întărâta; a ațâța. /harță + suf. ~ui

ÍBIDEM adv. (se folosește la citare) În aceeași lucrare sau în același pasaj; tot acolo. [Sil. i-bi-] /<Cuv. lat.

NEÁGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. ◊ A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.

A NECĂJÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A deranja cu repetarea insistentă a aceluiași lucru; a pisa; a plictisi. 2) (ființe) A supune unor chinuri (fizice); a chinui. /Din necaz

A PISÁ ~éz tranz. 1) (corpuri solide) A preface în fărâme cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (ființe) A bate crunt; a snopi în bătaie. 3) fig. (persoane) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare

A PISĂLOGÍ ~ésc tranz. pop. A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a pisa; a plictisi. /Din pisălog

A PLICTISÍ ~ésc tranz. 1) A face să se plictisească. 2) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a pisa; a necăji. /<ngr. pliktisa

A TOCÁ toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăți mici (cu ajutorul unui cuțit sau al unei mașini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult și repede (ca o toacă). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleași lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi și uscate a flecări. 3) (despre arme) A țăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. /<lat. toccare

TÓTUNA adv. 1) În aceeași măsură; la fel; același lucru; deopotrivă. ◊ A-i fi (cuiva) ~ a-i fi (cuiva) indiferent. 2) rar Fără a se opri; întruna. /tot + una

RECONVENȚIONÁL, -Ă adj. (Jur.) Cerere reconvențională = cerere prin care un pârât cere reclamantului același lucru cerut lui de reclamant în fața aceleiași instanțe; reconvențiune. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. reconventionnel].

TAUTACÍSM s.n. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași semn la începutul unor cuvinte sau silabe succesive. [< fr. tautacisme, cf. gr. tautoacelași lucru].

basc (-că), adj. – Din Țara Bascilor. Fr. basque.Der. bască, s. f. (beretă). S-a spus înainte și bască (‹ fr. basque) pentru „fustă lungă”; cuvîntul a ieșit din uz o dată cu moda. același lucru se poate spune despre baschină, din fr. basquine.

bîrsán (bârsánă), adj. – Se spune despre oile de Bîrsa, regiune din sud-estul Trans., și de lîna lor lungă și aspră. De la Bîrsa, nume al regiunii a cărei capitală este Brașovul; ambele nume au probabil aceeași origine. Cihac, II, 490, se gîndește mai curînd la numele mag. al orașului respectiv, Brassó, ceea ce este de fapt același lucru. – Der. bîrsănesc, adj. (din Bîrsa).

tei-beléi s.n. (pop.; în expr.) nu-i tei-belei, ci-i belei-tei = e tot una, e același lucru, e tot un d**c.

SINONÍMIC, -Ă adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze în sens figurat același lucru. [Cf. fr. synonymique].

dúgliș (dúglișe), adj. – (Mold.) Leneș, trîndav. Mag. dög „cadavru” și putoare, dögelni „a dormi” (Scriban). Pentru trecerea de la „puturos” la „leneș”, cf. puturos. După Tiktin, aflat în legătură cu duh, ceea ce din punct de vedere semantic este același lucru.

COREDÁCTOR, -OÁRE s. m. f. redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. (< rus. koredaktor)

RECONVENȚIONÁL, -Ă adj. (jur.) cerere ~ă = cerere prin care un pârât cere reclamantului același lucru cerut lui din reclamant în fața aceleiași instanțe; reconvențiune. (< fr. reconventionnel)

SINONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivație ~ă = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze același lucru. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)

sgárdă (-ắrzi), s. f.1. Salbă, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gîtul cîinilor. – 3. (Arg.) Cravată. – Var. zgardă. Origine necunoscută. Explicațiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoabă” (Pușcariu, Dacor., II, 610), din alb. škardhë (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sînt satisfăcătoare. Rut. pare să provină din rom. (Miklosich, Wander., 20); același lucru se poate spune și despre cuvîntul alb.

ATẤT2, adv. 1. În asemenea măsură, așa de mult (sau de tare, de bine, de scump etc.). ◊ Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și... Atât... cât și... = și... și...; nu numai... ci (și)... Tot atât = același lucru, tot una, egal; indiferent. Încă pe atât = (aproape) încă o dată aceeași măsură, sumă etc. 2. (Indică o gradație; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ți-a etc.) fost = până aici mi-a (sau ți-a etc.) fost viața, sănătatea etc.; cu asta s-a sfârșit. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că... Cu cât... cu atât sau cu atât... cu cât = pe măsură ce... tot mai mult... Atât... atât... = în măsura în care... Atât știu, atât spun. 3. Pentru cea din urmă oară, mai mult nu. Eu atât îți spun. [Var.: atấta adv.] – Lat. eccum-tantum.

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.

NON BIS IN Idem (lat.) nu de două ori pentru același (lucru) – Axiomă juridică potrvit căreia nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași vină. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.

CẤTELEA, CẤTA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se întrebuințează în propoziții interogative pentru a afla locul pe care îl ocupă cineva sau ceva într-o ierarhie, într-o serie de ființe sau de lucruri de același fel) Al câtelea a reușit? A câta casă? [Var.: cấtea pron. interog., adj. interog. f.] – Câte + le + a.

CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o grămadă. – Din sl. kladon, klasti.

GARNITÚRĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constând din legume, salată etc., care se servește la friptură. 2. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care completează, întăresc sau protejează o piesă, micșorându-i uzura; piesă care asigură îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de același gen care împreună formează un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de același fel folosite într-un atelier sau într-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de același gen ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de litere și de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzând toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucătorilor care alcătuiesc o echipă sportivă; formație. – Din fr. garniture.

INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

ȚESĂTÚRĂ, țesături, s. f. 1. Produs textil obținut la războaiele de țesut prin încrucișarea în unghi drept a unor fire de urzeală și de bătătură; pânză, stofă sau alt obiect țesut din fire textile. ♦ Reparație făcută la un obiect de îmbrăcăminte printr-o cusătură specială. 2. Felul în care este țesută o pânză, o stofă etc. 3. Fig. Structură, fel de compoziție al unei opere, al unui lucru etc.; urzeală. ♦ Împletire, întretăiere de lucruri de același fel. ♦ Intrigă, uneltire. – Țese + suf. -ătură.

ROI2, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

SNOP, snopi, s. m. 1. Legătură mare făcută din mănunchiuri de cereale păioase (secerate). 2. Grup de lucruri de același fel care formează un mănunchi, o legătură. ♦ Fig. Fascicul de lumină, de raze luminoase etc. 3. Schije, alice sau gloanțe trase o dată cu o armă și răspândite într-o anumită direcție. – Din sl. snopŭ.

PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

PRECEDÉNȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva) în timp sau în spațiu; lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întâmplat înainte de altul; precedent. – Din fr. précédence, it. precedenza.

DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.

STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”.

SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.

ADÍȚIE ~i f. 1) Adaos de lucruri de același fel; adăugare. ◊ Reacție de ~ reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2) mat. Operație de adunare a două sau mai multe numere. /<lat. additio, ~onis, fr. addition

CALÍBRU ~e n. 1) Diametru interior al țevii unei arme de foc. ~ul unui tun. ~ul unui revolver. 2) Diametru al unui cilindru sau al unui obiect sferic. 3) Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile unei piese fabricate. 4) fig. Valoare relativă a unei persoane sau a unui lucru. ◊ De același ~ la fel; de același soi. /<fr. calibre

MEDIÓCRU ~ă (~i, ~e) 1) Care se află între două părți extreme sau între două lucruri de aceeași natură. Pasiune ~ă. 2) Care este insuficient (în cantitate sau calitate); lipsit de valoare cantitativă sau calitativă. Salariu ~. Hrană ~ă. 3) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care manifestă insuficiență intelectuală; mărginit; limitat; redus. Elev ~. Capacitate ~ă. [Sil. -di-o-] /<fr. médiocre

MÉDIU3 ~e (~i) 1) Care se află la mijloc; situat între două părți extreme sau între două lucruri de același fel; de mijloc; mijlociu. Cursul ~ al unui râu. 2) Care este de proporții sau de valoare moderată; de natură foarte obișnuită. Preț ~. Alimentație ~e. 3) Care reprezintă o medie; cu valoare de mijloc. /<lat. medius

MULȚÍME ~i f. 1) Număr sau cantitate mare de ființe sau de lucruri de același fel. 2) Grup numeros (de ființe) neorganizat; droaie; grămadă. [G.-D. mulțimii] /mult + suf. ~ime

NUÁNȚĂ ~e f. 1) Fiecare dintre varietățile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensității. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realități în procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferență ușoară, abia sesizabilă, dintre lucruri de același fel. O ~ nouă. 4) fig. Trăsătură suplimentară; coloratură slabă de altă natură. ~ de tristețe. [G.-D. nuanței; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

PLURÁL ~ă (~i, ~e) și substantival : (Număr) ~ formă a categoriei gramaticale a numărului care indică că este vorba de două sau mai multe persoane ori lucruri (de același fel). /<lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural

STOL ~uri n. 1) Mulțime de păsări zburătoare din aceeași specie, adunate împreună. ~ de vrăbii.În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros și neorganizat de persoane. 3) fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. /<ngr. stólos

cleátă, cléte, s.f. (reg.) 1. porțiune dintr-un gard, cleată de gard. 2. mulțime de lucruri de același fel. 3. bucată îngustă de pământ; delniță.

NUÁNȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-și pierde calitățile specifice. 2. (Fig.) Diferență ușoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de același gen. ♦ (Muz.) Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotație, un adaos la caracterul esențial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

CÚPLU s. n. 1. pereche de două persoane de s*x opus. ◊ lucruri de același fel considerate împreună. 2. sistem de două forțe egale și de sensuri opuse. 3. piesă de construcție plasată transversal în coca unei ambarcații sau a fuzelajului. (< fr. couple)

DISPARÁT, -Ă adj. lipsit de legătură cu alte lucruri de același fel; răzleț, izolat, desperecheat. (< fr. disparate, lat. disparatus)

FASCÍCUL s. n. 1. mănunchi, reunire de mai multe obiecte, lucruri de același fel. ◊ mănunchi de radiații, de proveniență comună, care străbat prin același punct. ♦ (mat.) ~ de drepte = mulțime de drepte care trec printr-un punct fix. ◊ grup de fibre musculare, nervoase sau conjuctive, având același traiect și aceeași distribuție. 2. țesut vegetal conducător, din fibre lemnoase și liberiene care străbat tulpina, ramurile și frunzele. (< fr. fascicule, lat. fasciculus)

NUÁNȚĂ s. f. 1. fiecare dintre varietățile unei culori. 2. (fig.) diferență ușoară, imperceptibilă între aspecte, lucruri de același gen. ◊ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ◊ caracter, notă particulară; conotație. (< fr. nuance)

PLURÁL adj., s. n. (categorie gramaticală) care indică două sau mai multe ființe, lucruri de același fel. (< lat. pluralis, germ. Plural)

FASCÍCUL s.n. 1. Mănunchi, reuniune de mai multe obiecte, lucruri etc. de același fel. ◊ Fascicul de raze = mănunchi de raze vizuale care străbat prin același punct; fascicul luminos = totalitatea razelor de lumină care trec printr-o anumită regiune din spațiu; (mat.) fascicul de drepte = figură formată din mai multe drepte care trec prin același punct. ♦ (Anat.) Grup de fibre musculare, nervoase sau conjunctive având același traiect și aceeași distribuție. ♦ Țesut vegetal conducător, format din fibre lemnoase și liberiene care străbat tulpina, ramurile și frunzele. 2. V. fasciculă. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. fascicol s.n. / < fr. fascicule, cf. lat. fasciculus – mic mănunchi].

ALT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect.Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

DINTÂI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. 2. Primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți. [Var.: (reg.) dentăi adj. invar.] – De + întâi.

PRÓPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune.

SUBSOLÁJ, subsolaje, s. n. lucrare agricolă executată în același timp cu aratul, prin care se afânează zona inferioară adâncimii la care pătrunde plugul. – După fr. sous-solage.

ÁLTUL ~ta (~ții, ~tele) pron. nehot. (ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu ființa sau cu lucrul despre care s-a vorbit sau care este de față). ◊ Unul ca ~ la fel; deopotrivă. Până una ~ta deocamdată. Nici unul, nici ~ nimeni. /<lat. alter

GENÉRIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de un gen; propriu unei categorii, unui gen. Termen ~. 2) Care cuprinde toate lucrurile sau fenomenele de același fel. Nume ~. /<fr. générique

RUTÍNĂ1 s.f. 1. Obicei, operație repetată zilnic sau periodic. ♦ Operație efectuată de un calculator electronic. 2. Deprindere de a lucra mecanic, mereu în același fel. ♦ (Depr.) Respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. V. manierism. / < fr. routine].

ANALOGÓN s. n. (fil.) caz asemănător pentru toate lucrurile și fenomenele de același fel. (< gr. analogon)

ALT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect.Expr. (Pop.) Câte alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios (prin faptul că nu se întâlnește prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus.

DINTÂI1 adj. invar. 1) Care este primul (dintr-o serie de lucruri, de ființe etc. de același fel). 2) Care este primul (ca valoa-re, ca importanță etc.). /de + întâi

EFEMERÍDE s.f.pl. 1. Ordin de insecte pseudonevroptere care nu trăiesc în stare adultă decât o zi; (la sg.) insectă din acest ordin. 2. Tabele astronomice în care sunt indicate pozițiile zilnice ale aștrilor. ♦ Note, notițe (de ziar sau de calendar) care indică evenimentele petrecute la epoci diferite în aceeași zi. 3. (Fig.) Gânduri, idei, lucruri etc. trecătoare. [Sg. efemeridă. / < fr. éphéméridés, lat. ephemeris].

SÉRIE s.f. 1. Înșirare de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; înșiruire, succesiune de ființe, de lucruri sau de fapte de același fel sau asemănătoare. ♦ Repetare a aceluiași tip, a aceleiași acțiuni etc. ♦ În serie = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip. 2. Grup de compuși organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni deduși unul din altul după anumite reguli și legați prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci. 5. Totalitatea ființelor, lucrurilor sau faptelor care urmează deodată la rând. ♦ Totalitatea mărcilor poștale emise cu o anumită ocazie sau care au o anumită temă. ♦ Parte dintr-o colecție sau publicație periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general. 6. Număr de ordine aplicat pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip; număr de fabricație. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. [Gen. -iei. / < fr. série, it. serie, lat. series].

EFEMERÍDE s. f. pl. 1. ordin de insecte pseudonevroptere care nu trăiesc în stare adultă decât o zi. ◊ plante cu ciclul de viață foarte scurt. 2. tabele astronomice în care sunt indicate pozițiile zilnice ale aștrilor. 3. note, noțite (de ziar, de calendar) care indică evenimentele petrecute la epoci diferite în aceeași zi. 4. (fig.) gânduri, idei, lucruri etc. trecătoare. (< fr. éphéméridés)

PRESCHIMBÁ, preschímb, vb. I. 1. Tranz. A ceda un lucru în locul altuia (cam de aceeași valoare); a face schimb. 2. Tranz. și refl. A (se) transforma, a (se) schimba. – Pre2 + schimba.

A CUNOÁȘTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a ști. ~ orașul. ~ o limbă. ~ opera unui scriitor.~ viața (sau lumea) a avea mare experiență de viață. 2) (persoane) A ști din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil.A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a recunoaște. 4) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a ști; a pricepe. Cunosc intențiile lui. /<lat. connoscere

A RECUNOÁȘTE recunósc tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (ușor) la o nouă întâlnire. ~ locurile natale. 2) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a cunoaște. ~ pe cineva după voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (poziții ale inamicului) A cerceta pentru a culege informații. /re- + a cunoaște

BÁSSO s.n. (Italienism) Bas. ◊ Basso continuo = parte de acompaniament a unei lucrări muzicale, care trebuie cântată în cursul întregii piese; basso ostinato = lucrare polifonică în care basul repetă același desen muzical. [< it. basso].

EXEMPLÁR1 s. n. 1. fiecare dintre obiectele multiplicate în serie după un model comun. 2. fiecare dintre reprezentanții unei aceleiași categorii de ființe sau de lucruri asemănătoare. (< fr. exemplaire, lat. exemplarium)

OSTINÁTO I. adj. (muz.) cu tenacitate, perseverent; repetat. II. s. n. motiv melodic sau ritmic repetat în mod stăruitor. ♦ basso ~ = lucrare polifonică în care basul repetă același desen muzical. (< it. /basso/ ostinato)

EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Notițe (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute în aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) lucrare, sub formă de tabele, alcătuită cu anticipație de un observator astronomic și în care se indică pozițiile aștrilor și unele fenomene cerești din anul respectiv. 4. Fig. (La pl.) lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.

TANDÉM, tandemuri, s. n. 1. Bicicletă pentru două persoane, cu două șei așezate una în spatele celeilalte, acționată de două perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tăvălugi, egali ca mărime, ca formă și ca greutate. 3. Sistem tehnic acționat din două sau mai multe puncte situate pe direcția mișcării întregului sistem pe direcția mișcării elementului conducător al mecanismului motor. ♦ Mașină-unealtă cu mai multe posturi de lucru pentru operații succesive de prelucrare a aceleiași piese. 4. Fig. Grup de două persoane (nedespărțite). – Din fr. tandem.

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer.

batál (batali), s. m. – Berbec, castrat, sau care nu este bun pentru reproducere. Tc. batal „inutil” (‹ arab. batal „a schilodi, a face să nu mai fie bun”); cf. alb., bg. batal „inutil”, ngr. μπατάλιϰος „grosolan, mojic”. (G. Meyer 27; Scriban). Presupunem că de aceeași origine trebuie să fie batal, s. n. (șanț), numit astfel fiind vorba de partea șoselei nefolositoare circulației. Din cuvîntul arab corespunzător provine sp. baldar (Corominas, I, 376). Derivația propusă pentru batal de Diculescu, Elementele, 444, pe baza gr. βάτης „reproducător”, este imposibilă fonetic și semantic. Cf. iud. sp. batal „fără lucru” (C. Crews, Vox rom., XIV, 304), de aceeași origine.

BRELÁN s. n. 1. (la unele jocuri de cărți) grup de trei cărți de valoare egală, dar de culori diferite, la același jucător. 2. (fig.) grup de trei persoane, lucruri etc. care formează o unitate. (< fr. brelan)

RIMÁ vb. intr. 1. (despre două sau mai multe cuvinte) a avea aceleași sunete în silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemăna. 2. (fig.) a face versuri (cu rimă). (< fr. rimer)

RUTÍNĂ1 s. f. 1. capacitate, îndemânare câștigată printr-o practică îndelungată. ◊ (depr.) deprindere de a lucra, de a gândi mecanic, mereu în același fel; respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. 2. (inform.) set de instrucțiuni din ansamblul unui program de prelucrare a datelor, la servirea mai multor programe, când operațiile sunt comune; (sub)program de folosință curentă sau repetitiv, care asigură o funcție bine definită. (< fr., engl. routine)

ATẤTA2 pron. nehot. 1. (Înlocuiește un nume sau o propoziție exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai măslinele...? – Atâta ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atâta-ți trebuie! = ai s-o pățești! va fi vai și amar de tine! Atâta mi-a (sau ți-a etc.) trebuit = asta așteptam (sau așteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut răbda. Nici atâta = și mai puțin. Atâta(-i) tot sau atâta și nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! să nu aștepți mai mult ! Cât... atâta sau atât cât = același grad, număr, preț etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atât pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul cînd formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis.

DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

FUNGÍBIL ~ă (~i, ~e) jur. (despre lucruri) Care poate fi înlocuit de altul de același fel și aceeași valoare. /<fr. fongible, lat. fungibilis

DUBLÁ vb. I. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima. ◊ a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depăși cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație. ◊ a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler)

BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasă de același cult. Biserica ortodoxă.Lat. basilica.

A RIMÁ ~éz intranz. 1) (despre cuvinte, versuri) A constitui o rimă; a avea aceeași rimă. 2) A face versuri cu rimă. 3) fig. (despre lucruri, oameni, idei etc.) A se potrivi întoc-mai; a se îmbina în mod armonios; a fi în ton; a armoniza; a concorda. /<fr. rimer

SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite.

A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti

CARACTÉR s. n. 1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. 2. personalitate morală caracterizată prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 3. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară. 4. particularitate de structură, formă, substanță sau funcție a unui organism. ◊ caracteristică a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; literă, semn grafic de același corp și aceeași familie. ◊ (inform.) literă, cifră, semn particular. 6. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. (< fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

SPÉCIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trăsături și caracteristici comune. ♦ ~ literară = categorie de opere literare, grupate după criterii unitare, tematice sau formale, subordonată genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de ființe sau de lucruri). 3. (log.) noțiune care desemnează o clasă de obiecte cu aceleași însușiri esențiale din sfera genului. (< lat. species, după fr. espèce)

PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatice; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

A DESLUȘÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferenția. 2) (probleme, chestiuni, situații confuze) A face clar; a lămuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limbă străină) A face înțeles; a descifra. /<bulg. doslušam

A DESPRÍNDE desprínd tranz. 1) A face să se desprindă. 2) (animale înjugate sau înhămate) A scoate din jug sau din ham. 3) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a deosebi; a desluși; a discerne. /des- + a prinde

PARALÉL ~ă (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se întretaie oricât s-ar prelungi. 2) și adverbial (despre fenomene, acțiuni etc.) Care are loc în același timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Mișcări ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

COMUNITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Totalitatea celor care trăiesc în același loc și au aceleași obiceiuri, aceleași norme de viață etc.; colectivitate. ♦ (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupă o zonă geografică oarecare, având relații reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communauté, it. comunità].

PACHÉT s.n. 1. Reunire de obiecte legate sau învelite laolaltă; legătură; obiect, lucru învelit în hârtie, în carton etc. 2. Ansamblu de piese de același fel, folosite într-un sistem tehnic. [< fr. paquet, cf. germ. Packet, fr., engl. packet].

AGREGÁT1 s. n. 1. ansamblu de lucruri aflate într-o conexiune. 2. grup de mașini care lucrează în același timp ca un tot unitar. 3. material inert (pietriș, nisip etc.) care se amestecă cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc. 4. component elementar al structurii solului. ♦ ~ mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. (< rus. agregat, /3/ fr. agrégat)

ANTIPÓD I. s. m. 1. loc de pe Pământ diametral opus. 2. (chim.) ži optici = substanțe cu aceeași formulă și aceleași proprietăți fizico-chimice, dar cu activitate optică diferită. 3. (fig.) ființă, lucru, idee etc. în totală opoziție cu altele. II. s. f. pl. celule situate la baza sacului embrionar la angiosperme, care participă la fecundarea și dezvoltarea embrionului. (< fr. antipode/s/, lat., gr. antipodes)

ARHETÍP s.n. (În filozofia lui Platon) Concept care desemnează modelul prim, originar, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale. ♦ Fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit terminologiei psihologice-religioase, în visuri și în mitologie. ♦ Reprezentare, tip originar, prim. ♦ Tip, model după care se face o lucrare; manuscris original, prim, după care s-au făcut alte copii ale aceleiași opere; original. [< fr. archétype, cf. lat. archetypum, gr. archetypos < arche – început, typos – tip].

OPTÁ vb. I. intr. A face o alegere între mai multe lucruri, persoane sau situații, care nu se pot obține sau face în același timp. [< fr. opter, it., lat. optare].

FUNGIBIL, -Ă adj. (jur.; despre lucruri) care poate fi înlocuit, în cazul unei obligații, cu altul de aceeași natură. (< fr. fongible, lat. fungibilis)

SUÍTĂ s. f. 1. grup de oameni care însoțeste un demnitar; alai, escortă. 2. (muz.) compoziție instrumentală din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și mișcare. ◊ fragmente selective dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. serie, șir de idei, de reprezentări etc. ◊ continuitate, înlănțuire. (< fr. suite)

MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De s*x bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de s*x bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același s*x. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

VARIÁNTĂ s.f. 1. Aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei acțiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obișnuit, dar care vizează același obiectiv. 2. (Lingv.) Formă a unui cuvânt diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].

CARACTÉR s.n. 1. Totalitatea trăsăturilor psihice esențiale și stabile ale omului, care se manifestă în modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trăsături psihice complexe prezentată într-o operă literară. ♦ Ansamblu de însușiri morale manifestate prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 2. Particularitate distinctivă care constituie specificul unui lucru. 3. Literă, semn grafic. 4. (Mat.) Numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. [Acc. și carácter. / < fr. caractère, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

ATELIÉR s. n. 1. încăpere, local cu unelte sau mașini unde se desfășoară o activitate meșteșugărească sau industrială. ◊ totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local. 2. încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc. ◊ artiștii, elevii, studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). (< fr. atelier)

CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme de aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio.

EGALITÁTE, egalități, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situație în care mai mulți participanți realizează același număr de puncte în cadrul aceluiași concurs. 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri, prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. (Mat.) Relație între două sau mai multe cantități, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relații, scrisă cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. égalité.

DICȚIONÁR s. n. 1. lucrare lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi sau ale unui sector al acesteia, aranjate în aceeași limbă sau într-o limbă străină. ◊ listă alfabetică de termeni, cu explicațiile necesare, aparținând unei anumite științe, arte etc. 2. (inform.) listă a unui fișier conținând în ordine indicații despre componentele acestuia; listă conținând cuvinte-cheie și interpretarea lor. (< fr. dictionnaire, lat. dictionarium)

ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism1, constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția insăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism1; indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii, etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique

EGALIZÁ, egalizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe lucruri, situații etc. să fie egale între ele în anumite privințe. ♦ Fig. A pune pe același plan, a face să dispară diferențele; a nivela. – Din fr. égaliser.

FAMÍLIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor înrudite, care sunt din același neam; rude de sânge, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la bază căsătoria și este alcătuit din soți și copii. ♦ Neam, descendență. ♦ Copiii în raport cu părinții lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care derivă din același cuvânt. ♦ Grup de limbi care au aceeași origine, trăgându-se dintr-o limbă mai veche, numită limbă comună. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinații chimice cu trăsături comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viață organizată; ◊ (fiz.) familie radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

FAMÍLIE s. f. 1. formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire; (spec.) grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți și copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. ~ lexicală = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază. ◊ grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă inițială. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 6. (mat.) mulțime de drepte, curbe sau suprafețe care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Calculator numeric universal, compus dintr-un număr variabil de unități specializate și comandate de același program înregistrat, care permite efectuarea unor operații aritmetice și logice fără intervenția omului în timpul lucrului și rezolvă probleme de calcul științific, de gestiune a întreprinderilor comerciale sau industriale etc. ◊ Ordinator familial = computer familial. – Din fr. ordinateur.

UNISÓN s.n. Efect obținut prin producerea simultană a unui sunet de aceeași înălțime de către două sau mai multe voci sau mai multe voci și instrumente. ♦ A cânta la unison = a executa simultan aceeași melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (fig.) a fi (sau a lucra) în deplină concordanță cu cineva. [< fr. unisson, cf. it. unisono < lat. unus – unul, sonus – sunet].

A SE SUPRAPÚNE pers. 3 se suprapúne intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se așeza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc în același timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune

UNITÁTE s.f. 1. Numărul unu; fiecare dintre părțile întregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decât zece. ♦ Cantitate care servește ca măsură de bază pentru toate obiectele de același fel. 2. Însușirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formație economică, administrativă etc. care acționează după un plan comun. ♦ Formație militară, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unité].

MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă, numărul (cel) mai mic de ființe sau de lucruri dintr-o colectivitate. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și origine care locuiește pe teritoriul unui stat național. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de același sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanțe organice) Care au funcțiuni și structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (și origine comună), dar cu formă și funcțiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplinește aceeași funcțiune sau are o ocupație identică cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – în armonie].

SUBSTITÚT s. m. 1. cel care ține locul titularului. ◊ ceea ce ține locul unui lucru, care i se substituie. 2. produs industrial care înlocuiește un produs mai vechi. 3. element lingvistic care poate înlocui, în aceleași condiții gramaticale, un alt element lingvistic; substituent (2). (< fr. substitut, lat. substitutus)

NIVÉL1 ~uri n. 1) Înălțime a unui loc în raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul mării nivelui zero al mării în raport cu care se determină altitudinile formelor de relief. Curbă (sau linie) de ~ linie de pe hartă care unește punctele cu aceeași altitudine. Pasaj de ~ punct de întretăiere, la aceeași altitudine, a două căi de comunicație. 2) Fiecare dintre părțile care cuprind încăperile de pe același plan orizontal dintr-o clădire; etaj; cat. 3) fig. Treaptă de dezvoltare a ceva; măsură în care se manifestă evoluția unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ științific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vieții) măsură în care sunt satisfăcute necesitățile materiale și spiri-tuale ale populației unei țări, într-o anumită perioadă de timp; grad al bunăstării. La același ~ pe aceeași treaptă; pe același plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerințelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor și a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ~ de energie. /v. a nivela

NAVÉTĂ1 s.f. 1. Suveică. 2. Ac special pentru lucrat fileu. 3. Vehicul de transport în comun, grup de vagoane sau garnitură de tren care circulă regulat, dus și întors, între aceleași localități. ♦ Drumuri făcute des, periodic, între două localități. ◊ A face naveta = a străbate regulat aceeași distanță în ambele sensuri. 4. Ladă compartimentată cu care se transportă unele produse alimentare. [< fr. navette].

DICȚIONÁR ~e n. lucrare lexicografică care cuprinde cuvintele unei limbi sau ale unui domeniu de activitate, aranjate, de obicei, în ordine alfabetică și explicate în aceeași limbă sau traduse în altă limbă. [Sil. -ți-o-] /<fr. dictionnaire, lat. dictionarium

DICȚIONÁR s.n. 1. lucrare care cuprinde cuvintele unei limbi sau ale operei unui scriitor aranjate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse în altă limbă. 2. Listă alfabetică de termeni (cu explicațiile necesare) aparținând unei anumite științe, arte etc. [Pron. -ți-o-. / < fr. dictionnaire, cf. lat.t. dictionarium].

PERPÉTUUM s.n. Realizare a unei entități veșnice, perpetue. ◊ Perpetuum mobile = sistem fizic sau tehnic imaginar care ar putea funcționa la infinit, producând lucru mecanic sau energie fără a primi energie din afară. ♦ (Muz.) Compoziție clasică cu caracter de virtuozitate, bazată pe revenirea repetată a aceleiași teme. [Pron. -tu-um. / < lat. perpetuum mobile].

NAVÉTĂ1 s. f. 1. suveică. 2. ac special pentru lucrat fileuri. 3. vehicul de transport în comun, grup de vagoane sau garnitură de tren, vapor care circulă regulat, dus și întors, între aceleași localități. ◊ navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj, conceput să decoleze și să evolueze ca o navă cosmică, revenind pe pământ prin aterizare. ♦ deplasare dus și întors a aceluiași mijloc de transport, între două localități. ◊ a face naveta = a străbate regulat aceeași distanță în ambele sensuri. 4. ladă standarizată cu care se transportă unele produse alimentare. (< fr. navette)

DIFERENȚIÁL, -Ă I. adj. 1. care diferențiază. 2. care comportă, lucrează cu diferențe. ◊ (mat.) referitor la diferențe care tind către zero. ♦ ecuație ~ă (și s. f.) = ecuație care conține o variabilă, funcția recunoscută și derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferențial. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din două roți dințate planetare așezate pe același ax și din două roți satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roți turații diferite la viraje, iar la mașini de lucru pentru a varia în mod deosebit turația. (< fr. différentiel)

CORELÁȚIE s. f. 1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență. ◊ relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei. 2. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă. ♦ coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori. (< fr. corrélation, lat. correlatio)

EGALITÁTE s. f. 1. stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un număr egal de puncte. 2. principiu potrivit căruia tuturor oamenilor, statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. 3. (mat.) echivalență între două sau mai multe mărimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relații redată prin semnul egal (=). (< fr. égalité)

TÉMĂ s. f. 1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieții care se reflectă într-o operă artistică. 2. motiv melodic al unei compoziții muzicale pe care se compun variațiunile. 3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoștințelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele și sufixele), comună numai unuia și aceluiași cuvânt. 5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război. (< fr. thème, lat., gr. thema, it. tema)

HIÁT s. n. 1. întâlnire a două vocale din același cuvânt sau din cuvinte alăturate care nu formează un diftong. 2. (anat.) spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. 3. lacună într-o lucrare; întrerupere. ◊ moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală; (fig.) pauză, gol. (< fr., lat. hiatus)

COMBÍNĂ s.f. Mașină de lucru care îndeplinește simultan mai multe operații. ♦ Mașină agricolă care execută simultan atât lucrările de secerat, cât și pe cele de treierat. ♦ Mașină care execută în același timp tăierea și încărcarea cărbunilor. [Pl. -ne, var. combaină s.f. / < engl. combine, rus. kombain].

șansonétă (șansonéte), s. f. – Scurtă compoziție muzicală vocală. Fr. chansonette. Aceleiași familii din fr. chanter, aparțin șantan, s. n. (tavernă, bodegă, cabaret), din fr. café-chantant și șanteză, s. f. (cîntăreață de local); șanticler, s. n. (Arg., lucru prețios, rafinament, obiect excelent), din fr. chanteclair, probabil datorat modei lansată de comedia lui Rostand (cf. Ioradan, BF, IV, 192); șantaj, s. n., din fr. chantage; șantajist, s. m. (persoană care șantajează).

SPURCAT2 -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

UNITÁTE s. f. 1. numărul unu; fiecare dintre părțile întregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomică = unitate pentru exprimarea distanțelor în sistemul solar, distanța medie de la Soare la Pământ. ◊ numerele mai mari decât zero. ◊ cantitate ca măsură de bază pentru toate obiectele de același fel. 2. însușirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formație economică, administrativă etc. care acționează după un plan comun. 5. formație militară, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de muniție (număr de lovituri) pentru o gură de foc. 6. ~ furajeră = unitate de măsură pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unité, lat. unitas)

SUPRAÓM, supraoameni, s. m. Om înzestrat cu calități excepționale, care realizează lucruri ce par mai presus de puterile omenești. ♦ Tip de om superior, care, în concepția lui Fr. Nietzsche, ar trebui să apară și să se afle față de omul actual în același raport în care se află omul actual față de maimuță. – Supra- + om (după germ. Übermensch, fr. surhomme).

CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

VARIÁNTĂ s. f. 1. aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei lucrări, acțiuni. 2. formă a unui element lingvistic diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. 3. drum (canal) care ocolește traseul principal, ajungând în același punct final. 4. (biol.) individ, populație care diferă de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a înregistrat variabila (II, 3) în cadrul activității cercetate. (< fr. variante)

IDENTITÁTE ~ăți f. 1) Caracter identic; coincidență sub toate aspectele; egalitate. 2) Proprietate a unui lucru de a-și păstra timp îndelungat caracterele fundamentale. 3) Ansamblu de date care contribuie la identificarea unei persoane. Act de ~. 4) mat. Egalitate dintre două expresii, care, la schimbarea sistemului de valori ale literelor, păstrează aceeași valoare numerică. [G.-D. identității] /<lat. identitas, ~atis, fr. identité

IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare.

VARIÁNTĂ, variante, s. f. 1. Aspect (ușor) schimbat față de forma de bază, tipică a unui lucru, a unei lucrări, a unui text, a unei acțiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Formă a unui element lingvistic care diferă de aspectul tipic, obișnuit al acestui element. 2. Drum care ocolește (pe o anumită porțiune) traseul principal, ajungând în același punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.

SUPRAPÚNE, suprapún, vb. III. Tranz. A așeza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a așeza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figură deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre două suprafețe) A se afla așezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc în același timp; a coincide. – Supra- + pune (după fr. superposer).

MĂSÚRĂ ~i f. 1) Valoare a unei mărimi determinată prin raportare la o unitate dată. ◊ În mare ~ în mare (sau bună) parte. De o ~ la fel; deopotrivă. Pe (sau după) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proporție firească a lucrurilor; limită până la care se poate concepe sau admite ceva; mărime normală, rezonabilă. ◊ Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depăși limita permisă. 3) Unitate convențională pentru măsurare. ◊ Cu aceeași ~ la fel, în același mod. 4) Cantitatea și natura unităților ritmice din textul unui vers; structura metrică a versului. 5) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor într-o piesă muzicală. 6) Acțiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizării unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotărî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. măsurii] /<lat. mensura

SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezintă simetrie (1), care se caracterizează prin simetrie, ale cărui părți sunt așezate cu simetrie; (despre elemente care alcătuiesc un tot) care este așezat într-o anumită ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite; p. ext. despre două figuri geometrice) Care prezintă simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. și f.) Dreaptă sau punct așezat în simetrie cu altă dreaptă sau cu alt punct. ♦ Funcție simetrică = funcție a mai multor variabile care nu se schimbă, orice permutări ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique.

EGALITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuințelor și consumului personal al membrilor societății. ♦ Stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un număr egal de puncte realizat de mai mulți participanți la o competiție; situație în care există un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. 3. Grupare a două expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. égalité, lat. aequalitas].

PIRAMÍDĂ s. f. 1. poliedru având ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vârf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatră, în care erau înmormântați faraonii Egiptului. ◊ edificiu arhitectonic asemănător unui asemenea monument. 3. figură de gimnastică în care mai mulți sportivi se așază în rânduri suprapuse. 4. îngrămădire de materiale, de lucruri etc. în formă de piramidă (1). ◊ formă de așezare a armelor pe sol, cu vârfurile țevilor sprijinite unele de altele. 5. formă de coroană de pom cu ax principal. ◊ sistem de susținere a viței de vie portaltoi, dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc mai multe sârme legate de butuci. 6. formație anatomică asemănătoare unei piramide (1). ◊ proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice. ♦ ~ bulbară = proeminență a cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahihdian; ĕ Malpighi = formațiuni conice din zona medulară a parenchimului renal, prin care se scurge u***a. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)

OPERÁȚIE s. f. 1. activitate îndreptată către atingerea unui anumit scop; lucrare, acțiune. 2. intervenție chirurgicală. 3. ansamblul acțiunilor de luptă și a manevrelor executate de forțele terestre, navale sau aeriene într-o regiune determinată. 4. efectuarea unor tranzacții financiare sau comerciale. 5. (mat.) procedeu prin care se atașează oricărei perechi de elemente dintr-o mulțime un element unic din aceeași mulțime. ◊ efectuare a unui anumit calcul. (< fr. opération, lat. operatio, germ. Operation)

NUCLÉU ~e n. 1) Parte internă centrală a unui lucru; sâmbure; miez; inimă. ◊ ~ atomic parte centrală a unui atom încărcată cu sarcină electrică pozitivă și reprezentând masa lui esențială. ~ul Pământului parte centrală a Pământului. 2) biol. Corpus aflat în centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care rămâne același la toți derivații lui. 4) fig. Grup de bază într-un colectiv, având idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucléus, lat. nucleus

RĂDĂCÍNĂ ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care îndeplinește funcția de fixare în sol și de absorbire a apei și a substanțelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da rădăcină; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat într-un țesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a stârpi, a tăia) răul din (sau de la) ~ a înlătura un rău în mod radical. 4) mat. Număr care, ridicat la o anumită putere, dă numărul dat; radical. ~ pătrată. 5) lingv. Element al unui cuvânt dotat cu sens lexical și comun pentru toate cuvintele din aceeași familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a născut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obârșie; proveniență. [G.-D. rădăcinii] /<lat. radicina

CORESPONDÉNȚĂ s.f. I. 1. Schimb de scrisori (între două sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care și le-au scris două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; concordanță, armonie. 2. (Mat.) Relație care există între perechile formate din elemente aparținând la două mulțimi când acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = concordanța timpurilor. ♦ Paralelism între fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. [Var. corespondință s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

SISTÉM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologică și funcțională unitară de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate în interacțiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiași perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificări. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri cerești în care intră Soarele, planetele cu sateliții lor (masă atomică, număr de ordine); ~ de ecuații = grup de mai multe ecuații cu aceleași necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel puțin în parte, din corpuri solide, folosit în tehnică; ~ de unități = ansamblu de unități de măsură dintr-un număr restrâns de unități fundamentale; ~ audio = combină muzicală. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operații, activități etc.; metodă de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informațional = ansamblu de procedee și mijloace de adunare, prelucrare și transmitere a informației necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc.; ~ ul științelor = totalitate a disciplinelor științifice, ansamblul cunoștințelor teoretice ale oamenilor într-o anumită etapă istorică. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. système, lat. systema, germ. System)

GARNITÚRĂ s. f. 1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. element plastic de etanșare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formează un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ echipă (completă). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotivă și vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)

CORESPONDÉNȚĂ s. f. I. 1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ conținutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie. 2. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă. 3. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. ♦ ă timpurilor = concordanța timpurilor. (< fr. correspondance)

COMÚN, -Ă I. adj. 1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obișnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ în ~ = laolaltă, împreună. ◊ a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (<fr. commun, lat. communis)

BRIGÁDĂ s. f. 1. formațiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producție. ◊ formațiune de poliție într-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistică = echipă de artiști amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viața colectivului din care fac parte. 2. echipă de specialiști care controlează și îndrumă activitatea unei instituții, întreprinderi etc. 3. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeași armă, mai mică decât divizia. ◊ mare unitate navală din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) ◊ ~ăzi internaționale = mari unități militare constituite în Spania din voluntari de diferite naționalități în războiul din 1936-1939. 4. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) și supravegheată de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

GARNITÚRĂ s.f. 1. Accesoriu care servește la împodobirea sau la completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. Adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesă cu care se etanșează două elemente prin care circulă un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemănătoare care formează un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de același gen, folosite într-un atelier, într-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

ACÓRD ~uri n. 1) Înțelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi și îndatoriri. ~ internațional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimțământ; înțelegere. ◊ De comun ~ în înțelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obținute. 3) Concordanță de număr, gen, caz și persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puțin trei), produse în același timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

BARÁJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. [Psih.; în sintagma] Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.

SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofică care desemnează fie esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance.

TABLÓU s.n. I. 1. Pictură sau desen executat pe o pânză, pe un carton etc. (care se așază de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonică alcătuită dintr-o singură parte, având un program cu conținut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliște, scenă de mari proporții care atrage luarea aminte, impresionează vederea. 3. Descriere a unei priveliști, a unui obiect sau a unei persoane etc., făcută oral sau în scris (mai ales într-o operă literară). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzând mai multe scene, care se desfășoară în același decor. 5. Tabel, schemă. 6. Grafic cuprinzând o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate în șiruri și coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou în care elementele chimice sunt dispuse în șiruri și coloane, după greutatea lor atomică. II. (Tehn.) Panou sau placă subțire de metal sau de marmură cuprinzând mai multe instrumente de măsură, aparate de control etc., cu care este înzestrat un aparat, o mașină etc. [< fr. tableau].

CONCÚRS ~uri n. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; întrecere; concurență; competiție. 2) Examen prin care mai mulți candidați concurează pentru un număr limitat de locuri sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3) Reuniune constând în lupta pentru întâietate în una sau mai multe probe sportive; întrecere sportivă; competiție. 4) rar Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin; reazem. ◊ ~ de împrejurări ansamblu de împrejurări care influențează la un moment dat o serie de lucruri; coincidență de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (inv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance.

CONFIGURÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Înfățișare, formă exterioară a unui lucru. ♦ Mod de dispunere și organizare a elementelor și conexiunilor în cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianți ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituienților) în jurul unui element de chiralitate moleculară (carbon asimetric, axă de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se folosește fie un etalon simplu de c. definită, față de care se stabilesc înrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeași moleculă, pentru care se admite o anumită c., configurația celorlalți rezultînd în raport cu a acestuia). În stabilirea ordinii liganzilor se consideră prioritățile după numerele atomice descrescătoare ale atomilor direct legați de elementul de chiralitate.

COMUNITÁTE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor soților, în temeiul căruia bunurile dobândite cu titlu oneros în timpul căsătoriei aparțin, cu excepțiile prevăzute de lege, ambilor soți, care au deopotrivă, dreptul de a le administra și de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc. ◊ C. lingvistică = grup de oameni care comunică între ei folosind același idiom (limbă, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale și animale între care se stabilesc relații de existență și interacțiune.

BLOC1 s.n. 1. Bucată, masă mare dintr-o materie grea și tare; corp, obiect dintr-o bucată. ♦ Bloc continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime. ♦ (Poligr.) Caracter de literă, înrudit cu caracterul grotesc. 2. Grămadă de obiecte, de lucruri etc. care formează o masă unică. ◊ În bloc = împreună, laolaltă, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de mărci poștale, neseparate între ele, desprinse împreună dintr-o coală. 3. Pachet, mapă de foi de hârtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc. 4. Piesă metalică turnată, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din stație. ◊ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire între trenuri care circulă sau manevrează pe aceeași linie. 6. Grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].

PLAN s.n. 1. Suprafață netedă, plană, fără ridicături. ♦ Suprafață care conține toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♦ (Anat.) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. Desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. Parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafață de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. Fel cum sunt așezate, dispuse părțile unei opere științifice, literare etc. în momentul când au fost coordonate între ele; proiect, alcătuire; (p. ext) proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

BON (‹ fr.) s. n. Document (cu valabilitate limitată în timp) care conferă deținătorului său dreptul de aprimi ceva sau de a beneficia de ceva; notă de plată pe baza căreia se achită mărfuri sau servicii ♦ B. de lucru = document pe baza căruia se execută o lucrare și care servește la evidența muncii prestate, precum și la calculul plății cuvenite pentru ea. ♦ Bonuri de tezaur = titluri de împrumut (purtătoare de dobîndă) emise de ministerul finanțelor sau de tezaur pentru a obține fonduri de la cetățeni sau de la bănci, în vederea acoperirii unor goluri bugetare. ♦ Bonuri de casă = titluri emise mai ales de întreprinderi sau de bănci pentru procurarea de fonduri pe termen scurt. După natura emisiunii, publice sau private, există b. la purtător sau la ordin. B. de c. au același regim fiscal ca al obligațiunilor. ♦ B. de subscripție = titluri atașate obligațiunilor, conferind dreptul subscrierii acelei obligațiuni unei acțiuni. Condițiile de subscriere sînt stabilite de la început. Dacă bonul este separat de obligațiune face obiectul unei cotații separate.

ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

VALOÁRE s. f. 1. însușire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuințelor sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; însemnătate, preț, merit. ♦ judecată de ~ = judecată care enunță o apreciere; a pune în ~ = a demonstra calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care întrunește calități deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfă, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumită trebuință sau sunt destinate schimbului, reprezentând munca socială necesară pentru producerea lor. ◊ (ec.) ă mărfii = muncă materializată în marfă, exprimând raporturi sociale între oameni. 4. mărime în bani reprezentând echivalentul prețului unei mărfi, al unui cec, al unei acțiuni etc. ◊ înscris (cec, cambie, obligațiune) reprezentând un drept în bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. mărime matematică asociată unei mărimi fizice, după un anumit procedeu, care permite compararea mărimii cu altele de aceeași natură. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanță de sens a unui cuvânt. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)