Rezultate din textul definițiilor
HATMAN (HATMAN), hatmani, s. m. (In evul mediu) 1. Boier de divan in Moldova, care era insarcinat de domn cu comanda intregii ostiri, avand in acelasi timp si functia de parcalab si portar al Sucevei; mare spatar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanti ai ostilor polone si ai celor cazacesti; persoana avand acest titlu. – Din pol. hetman.

CORNET1, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet1 (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.

PODMOL ~uri n. pop. 1) Material (format din namol, nisip, pietris etc.) adus de apa; aluviune. 2) Mal abrupt sapat de apa. 3) Platforma ingusta de pamant, lipita cu lut, facuta de-a lungul peretelui din fata (sau si ai celor laterali) al unei case taranesti; prispa. 4) Vatra pe care se cladeste cuptorul la unele case taranesti. /<bulg. podmal, ung. podmaly

BEADLE [bi:dl], George Wells (1903-1989), genetician american. Cercetari privind crossing-over-ul. Creator (impreuna cu E.L. Tatum) al conceptului de „ o gena – o enzima” (urmare a descoperirii ca genele actioneaza ca reglori ai celor mai mici detalii din reactiile biochimice ale organismului, astfel incit fiecare gena este responsabila de sinteza si rolul unei anume enzime). Premiul Nobel pentru medicina si fiziologie (1958), impreuna cu E.L. Tatum si J. Ledeberg.

Epigoni, nume purtat de Aegialeus, Amphilochus, Diomedes, Euryalus, Promachus, Sthenelus si Thersander. Ei erau urmasii directi ai celor sapte eroi care au participat la prima expeditie organizata impotriva cetatii Thebae (v. si Adrastus 1.). Zece ani mai tirziu, pentru a razbuna moartea parintilor lor, epigonii, sub conducerea lui alemaeon (v. si alemaeon), au organizat, la rindul lor, o noua expeditie. Ea s-a soldat cu infringerea cetatii Thebae, care a fost pradata si distrusa. Dintre epigoni, singur Aegialeus a pierit in lupta.

REFUGIAT, -A (‹ refugia) adj., s. m. si f. Persoana care a fost nevoita sa-si paraseasca patria din diferite motive. Spre sfarsitul sec. 19, cand frontierele nationale au devenit fixe si inchise, iar numarul de refugiati a crescut, a fost necesara ajutorarea lor prin actiuni speciale. In 1921, F. Nansen a creat pasaportul Societatii Natiunilor („pasaportul Nansen”) care sa le permita r. sa se deplaseze liber dincolo de granite. In acea vreme, statutul de r. era acordat numai celor care au fost siliti sa-si paraseasca patria impotriva vointei lor si isi cautau azil in alta tara. In 1938, definitia a fost largita incluzand si teama de persecutii din cauza originii etnice, religiei, nationalitatii, apartenentei la un anumit grup sau opiniilor politice. Ulterior, aparand si alte criterii, in categoria r. au fost si cei nevoiti sa-si paraseasca caminul in propria tara (cum s-a intamplat cu numeroase familii de romani care au parasit Transilvania de NV ocupata vremelnic de unguri, dupa Dictatul de la Viena). Statutul de r. inceteaza cand emigrantul se stabileste in alta parte sau se intoarce acasa. In prezent cei mai multi r. (peste 5 mil.) sunt in Africa, dar conflictele din fosta Iugoslavie si din alte locuri din Europa de dupa Razboiul rece au dus si ele la cresterea numarului de r.R. politic = persoana care cere azil politic in alta tara. In 1950 a fost creat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite in cadrul O.N.U. cu obiectivul de a realiza protectia refugiatilor politici, iar in 1951 O.N.U. a definit clar statutul de r. intr-o conventie semnata de membrii ei. Potrivit acesteia r. din cauze politice nu pot fi repatriati cu forta.

AMBITUS subst. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

al, A, ai, ale, adj. dem. (Pop. si fam.) cel, cea. al om. [Gen.-dat. sg.: alui, alei; gen.-dat. pl.: alor] – Lat. illum, illa.

ULTIM, -A, ultimi, -e, adj. Care este cel din urma (dintr-o serie de elemente spatiale, temporale, valorice); care se afla la sfarsit, in urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte.Ultima ora = rubrica avand cele mai noi stiri dintr-o gazeta. – Din lat. ultimus, it. ultimo.

MAXIM2, -A, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durata, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, intr-un anumit interval, o functie sau o cantitate variabila. ♦ Centru de inalta presiune atmosferica. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

FILOZOFIE, filozofii, s. f. 1. Stiinta constituita dintr-un ansamblu inchegat de notiuni si idei, care interpreteaza si reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. 2. Totalitatea conceptiilor si a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei stiinte. 3. (Rar) Atitudine (inteleapta) fata de intamplarile vietii; mod specific de a privi problemele vietii. 4. (Fam.) Lucru greu de facut, problema greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

ATU, atuuri si (1) atale, s. n. 1. Carte (sau culoare) de joc socotita a avea cea mai mare valoare. 2. Element care, intr-o anumita imprejurare, ofera cuiva un avantaj sau o sansa in plus. – Din fr. atout.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalina de carbon, de obicei transparenta si cu luciu puternic, avand cea mai mare duritate dintre toate mineralele si folosita ca piatra pretioasa sau la diverse unelte de slefuit, de taiat si zgariat; adamant. 2. Unealta pentru taiatul sticlei, alcatuita dintr-un diamant (1) comun fixat intr-un suport metalic cu maner. 3. cel mai mic corp de litera de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.

POJIJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodarie; situatia celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. pozyva, rus. poziva.

SEPTIC, septici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui sapte. 2. Joc de carti, in care cartea marcata cu numarul sapte are cea mai mare importanta. – Sapte + suf. -ic.

NEOCORTEX, neocortexuri, s. n. (Anat.) Portiune din creier care filogenetic este cea mai recenta si constituie la om cea mai mare parte a scoartei cerebrale. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-cortex, engl. neocortex.

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

RETROGRADA, retrogradez, vb. I. Tranz. A trece pe cineva intr-o functie sau intr-un post inferior celui avut inainte. ♦ Intranz. (Despre echipe sportive) A trece intr-o categorie inferioara in urma rezultatelor nesatisfacatoare obtinute. – Din fr. retrograder.

SOLDAT2, soldati, s. m. Militar care nu are nici un grad; militar care are cel mai mic grad intr-o armata; p. gener. militar care isi executa stagiul. ♦ Fig. Luptator, militant. – Din fr. soldat, it. soldato, germ. Soldat.

CONTRARIA vb. a soca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

EMOTIONA vb. 1. a impresiona, a induiosa, a misca, a tulbura, (fig.) a atinge, a patrunde. (L-au ~ cele auzite.) 2. v. sensibiliza.)

SATISFACTIE s. 1. v. bucurie. 2. multumire, (rar) satisfacere. (Am cel putin ~ ca ...)

EXTENSOR2 ~oare n. Aparat sportiv folosit la antrenarea muschilor (in special cei ai bratelor), constand din arcuri, resorturi sau benzi de cauciuc. /<fr. extenseur

FAVORIT2 ~ti m. Participant la o competitie, considerat ca avand cele mai mari sanse de reusita. /<fr. favori, ~ite

PATRIARH ~i m. 1) (folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Slujitor al cultului avand cel mai inalt grad in ierarhia bisericii ortodoxe autocefale. 2) Cap al bisericii ortodoxe intr-o tara. 3) Barbatul cel mai in varsta al unei familii din societatea gentilica. 4) Capetenie a unei ginti. 5) fig. Persoana in etate cu multe merite si cu multi discipoli intr-un domeniu de activitate. [Sil. -tri-arh] /<sl. patrijarhu, ngr. patriarhis

PION ~i m. 1) Figura de sah avand cea mai mica valoare, care se asaza la inceputul partidei, inaintea celorlalte piese. ~ul reginei. 2) fig. Persoana care este exponent al unei conceptii noi. 3) fig. Persoana lipsita de autoritate, fiind folosita fara a i se cere consimtamantul. [Sil. pi-on] /<fr. pion

PROFESOR ~oara (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care preda o materie de studiu (intr-o scoala, intr-o universitate, etc.), avand o pregatire speciala. 2) Persoana avand cel mai inalt titlu conferit cadrelor didactice universitare. [Acc. si profesor] /<fr. professeur, germ. Professor

DIAMANT s.n. 1. Varietate cristalina si transparenta a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se foloseste ca piatra pretioasa, ca abraziv etc. 2. Unealta formata dintr-o bucatica de diamant (1) fixata pe un suport cu maner, care se foloseste la taiatul sticlei. ♦ Lingurita de metal cu suprafata exterioara acoperita cu tandari fine de diamant (1), folosita in dentistica. 3. Corp mic de litera. 4. Varf de ancora. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. diamant, germ. Diamant < gr. adamas].

EXTREM, -A adj. 1. Asezat, situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar in cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul si ultimul termen al unei proportii. ♦ Valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii; extremum. // s.f. 1. Margine; limita ultima. ◊ A trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa. 2. Cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. Jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -a adj. / cf. fr. extreme, lat. extremus < exterus – din afara].

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

ANGRENA vb. I. tr. 1. A face sa intre dintii unei roti intre cei ai altei roti pentru a o antrena in miscarea ei. 2. (Fig.) A face pe cineva sa intre intr-o actiune; a incepe, a se angaja la un drum. [< fr. engrener].

BOMBAJ s.n. Deformare a unei placi care are cel putin o suprafata de forma convexa, fara muchii. ♦ Deformare prin bombare a capacelor cutiilor de conserve in urma alterarii continutului. [< fr. bombage].

as (asi), s. m.1. Moneda romana. – 2. Carte de joc care are cea mai mare valoare; birlic. – 3. Persoana stralucita, somitate. – Mr. has. Lat. as (sec. XIX); sensul 1 si 3 prin intermediul fr. as, sensul 2 din ngr. ἄσο (‹ it. asso), cf. alb. aso, bg. as.

FAVORIT, -A adj. Iubit, preferat. // s.m. si f. 1. cel iubit cu predilectie de cineva. ♦ Protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent. 2. Participant la o competitie considerat ca avand cele mai mari sanse de reusita. ♦ Cal socotit a fi capabil sa castige o cursa. // s.m. (De obicei la pl.) Barba lasata sa creasca de o parte si de alta a fetei. [Cf. fr. favori, it. favorito, rus. favoriti].

NEOCORTEX s.n. (Anat.) Portiune din creier care constituie la om cea mai mare parte a scoartei cerebrale. [< fr. neo-cortex, cf. gr. neos – nou, lat. cortex – scoarta].

PRIMOGENITURA s.f. Prioritatea pe care o are cel dintai nascut dintre frati (mai ales in familiile nobile si domnitoare). [< fr. primogeniture, cf. lat. primogenitus < primus – intai, gignere – a naste].

RETROGRADA vb. I. tr. A trece pe cineva intr-o functie, intr-un grad mai mic decat cel avut inainte; a da inapoi. ♦ intr. (Sport) A trece dintr-o categorie superioara intr-una inferioara, in urma rezultatelor slabe obtinute si consemnate in clasament. [< fr. retrograder, cf. lat., it. retrogradare].

ANGRENA I. vb. tr. a face ca dintii unei roti sa intre intre cei ai altei roti spre a-i transmite o miscare. II. tr., refl. a antrena, a fi antrenat intr-o actiune. (< fr. engrener)

DEBIT2 s. n. 1. datorie pe care o are cel creditat. 2. cont asupra a ceea ce s-a imprumutat sau s-a furnizat cuiva; evidenta contabila a acestui cont. (< it. debito, lat. debitum, fr. debit)

EXTREM, -A I. adj. 1. situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar in cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul si ultimul termen al unei proportii. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii. 2. numaratorul primului raport si numitorul celui de-al doilea intr-o proportie. IV. s. f. 1. margine; limita ultima. ♦ a trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa; extrema dreapta (sau stanga) = grup politic care se manifesta prin idei si actiuni ultraradicale, exagerate si rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extreme, lat. extremus)

FAVORIT, -A I. adj. iubit, preferat. II. s. m. f. 1. cel iubit cu predilectie de cineva. ◊ protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent. 2. participant la o competitie considerat ca avand cele mai mari sanse de reusita. ◊ cal socotit a fi capabil sa castige o cursa. III. s. m. (pl.) barba care incadreaza figura de o parte si de alta a obrazului, lasand barbia libera; cotleti (2). (< fr. favori, it. favorito, rus. favorit)

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

KaiZER1 Cai-ZAR/ s. m. denumire data imparatilor germani (ai celui de-al doilea Reich). (< germ. Kaiser)

LECTORAT s. n. 1. functia de lector1 (1). 2. catedra universitara a unei tari in alta tara, in cadrul careia profesori ai celei dintai predau studentilor din tara gazda, o anume materie de invatamant. 3. grup de profesori din invatamantul superior care predau o disciplina la o alta facultate decat aceea de care apartin. (< germ. Lektorat)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

PRIMOGENITURA s. f. prioritate pe care o are cel dintai nascut intre frati (in familiile nobile si domnitoare). (< fr. primogeniture)

RETROGRADA vb. I. tr. a trece pe cineva intr-o functie, intr-un grad mai mic decat cel avut inainte. II. intr. (despre echipe sportive) a trece intr-o categorie inferioara, in urma rezultatelor slabe obtinute in clasament. (< fr. retrograder, lat. retrogradare)

TUBERCULOID, -A adj. (despre bacili) in forma de tuberculi, in afara celor ai tuberculozei si ai leprei. (< fr. tuberculoide)

AMBITUS s. n. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

CHIHUAHUA [ciuaua] subst. Rasa de ciini cu origine controversata (mexicano-chineza, mediteraneana, chineza), avand cele mai mici exemplare ale genului (sub 1 kg), cu silueta robusta, zvelta; dimensiuni de c. 16-20 cm si 1,3-1,8 kg; au culori (sau amestecuri) foarte variate, mers specific, grabit si crestetul capului le ramine moale toata viata.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI INDICATIS TERRAM (lat.) si acum... luati aminte voi, cei ce judecati Pamantul – Psalmii, 2, 10. O mare raspundere apasa pe umerii celor chemati sa hotarasca destinele semenilor.

antimis n., pl. uri si e (vsl. antimisu, mgr. antiminsion, d. lat. antimensium). O bucata de stofa patrata sau rectangulara, pe care e zugravit Hristos mort, iar cele patru colturi cei patru evanghelisti si pe care se pune potiru. (Fara antimis nu se poate oficia liturghia).

besleaga f., ca pasa ori sluga pl. egi (turc. besli-aghasy). Vechi. Capitan de beslii (care erau cite unu’n fiecare judet, iar cel din Iasi si Bucuresti se numea bas-besleaga). Azi. Iron. (supt infl. altor cuvinte si a sufixului, nu fiindca acesti capitani ar fi fost de obicei oameni batrini). Babalic, baccea, hodorog.

al, a pron. si art., pl. ai, ale; ala, aia, pl. aia, alea. Vest. cel, cea: al-lalt (cel-lalt). Vorba aluia, vorba celuia, adica „dupa cum zice o vorba, un proverb”.

bipatrat, -a adj. (bi- si patrat). alg. Ridicat la patratu patratului, la a patra putere. Ecuatiune bipatratica, care are cel putin un termin cu o necunoscuta la a patra putere. – Si bipa-.

cana f., pl. cane si cani (ung. kanna, d. germ. kanne; bg. kana. V. canta). Vas cu toarta, de portelan ori de faianta, de tinut apa pe masa si de turnat in pahare. Ceasca mai mare de baut cafea cu lapte ori ceai. V. borcan.

PLAUDITE, CIVES! (lat.) aplaudati, cetateni! – Formula prin care actorii si autorii latini solicitau aplauzele publicului la sfarsitul spectacolului. Astazi are cel mai adesea un sens ironic.

cel1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cel om), g.-d. art. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. art. celei, pl. cele; g.-d., pl. m. si f. celor

bulearca f., pl. erci (din holerca, ca bostina din hostina). Est. Vin prost (posirca, poasca, livej, tispoaca ori ceai prost). V. tigher.

contramarca f., pl. arci (fr. contre-marque). A doua marca pusa unui pachet de marfa sau alt-ceva. Bilet liberat la teatru (ca sa poata intra iar) celor care iese [!] pe cite-va momente.

Eros, in mitologia greaca, zeul iubirii. Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) si al Aphroditei, si frate cu Anteros (v. si Anteros). Sub infatisarea unui copil frumos, uneori inaripat, se ascundea un zeu temut. Cu sagetile lui care nu greseau niciodata tinta, Eros semana chinurile mistuitoare ale dragostei atit printre zei, cit si in rindul muritorilor. Insasi Aphrodite se ferea de fiul ei cel capricios si necrutator. Figura zeului Eros apare in numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus etc. cel mai cunoscut il constituie insa dragostea dintre Eros (denumit si Amor) si Psyche (v. Psyche).

cred (est) si crez (vest), a crede v. tr. (lat. credere, it. credere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezi, sa creada. V. perd, vind). Sint convins ca e adevarat: cred o legenda, cred ca e aci. Imi inchioui, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede ca e prost. V. intr. Dau crezare: satulu nu crede celui flamind (Prov.). Am credinta: a crede in Dumnezeu. V. refl. Am cea mai buna ideie de mine, is fudul: te prea crezi, mai prostule!

BARCAGIU, barcagii, s. m. cel care are meseria de a conduce o barca; luntras. – Barca + suf. -agiu.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

IDEal, -A, ideali, -e, adj., IDEal, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfectiunea; perfect, desavarsit. 2. Adj. Care tine de domeniul ideilor, privitor la gandire; care exista numai in mintea, in inchipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se indreapta in mod constient si metodic nazuintele si activitatea creatoare umana in toate domeniile ei, gradul cel mai inalt si mai greu de ajuns al perfectiunii intr-o directie. [Pr.: -de-al] – Din fr. ideal, lat. idealis.

TIGANARIT s. n. (Inv.) Impozit care se platea de catre cei care aveau in posesiune tigani robi. – Tigan + suf. -arit.

MARTIROLOGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor2 bisericii (si povestirea suferintelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirolog s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

PREMIU, premii, s. n. Recompensa materiala sau distinctie acordata cuiva pentru meritele deosebite obtinute intr-un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distinctie acordata la sfarsitul anului scolar elevilor care au obtinut cele mai bune rezultate la invatatura. – Din lat. praemium.

RAMASAG, ramasaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a tine”) Conventie intre persoane care sustin lucruri contrare si prin care cel ce va avea dreptate va primi o rasplata (in bani sau in obiecte) stabilita in momentul incheierii conventiei; prinsoare, pariu, ramaseala, ramas. – Ramas + suf. -sag.

PACIFISM s. n. Curent politic care propovaduieste pacea si condamna orice razboi, indiferent de continutul lui; p. ext. atitudinea celui care vrea pace; propovaduire a politicii de pace. – Din fr. pacifisme.

PARIU, pariuri, s. n. 1. Conventie prin care fiecare dintre persoanele care sustin lucruri contrare intr-o disputa se obliga sa ofere o compensatie materiala celui care se va dovedi ca are dreptate; ramasag, prinsoare. 2. Joc de noroc, in special la cursele de cai, constand dintr-o miza care da dreptul participantului castigator la o cota din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

POCHER, pochere, s. n. Numele unui joc de carti in care fiecare jucator dispune de cinci carti cu care poate sa castige daca are combinatia cea mai buna sau daca reuseste sa-i convinga pe adversari de acest lucru. – Din fr., engl. poker.

PREVEDEA, prevad, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care preceda) evolutia evenimentelor viitoare; a avea intuitia celor ce urmeaza sa se intample; a intrezari; a presimti. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, indrumari etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a mentiona. 3. Tranz. A echipa, a inzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Inv. si reg.) A se vedea prin ceva; a se intrezari. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre1- + vedea (dupa fr. prevoir).

PROTOS s. m. invar. (Inv.; la jocurile de carti) cel care are dreptul sa deschida jocul. – Din ngr. protos.

OBOVAT, -A, obovati, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are latimea cea mai mare in treimea superioara. – Din fr. obove.

OVAT, -A, ovati, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are latimea cea mai mare in treimea inferioara; in forma de ou. – Din lat. ovatus.

CONTRABAS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabasi s. m. 1. S. n. cel mai mare instrument muzical cu coarde si arcus, avand registrul cel mai grav din familia violelor. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.

NEVOIAS, -A, nevoiasi, -e, adj. 1. Care este lipsit de mijloace materiale, care nu are nici cele necesare traiului; sarman, sarac; p. ext. care duce o viata grea; necajit, muncit, trudit, nenorocit. 2. (Pop.) Care este lipsit de vlaga, de putere, slab; incapabil de a face ceva (bun), becisnic, neputincios. [Pr.: -vo-ias] – Nevoie + suf. -as.

COLABORATIONISM s. n. Atitudine sau politica de tradare a intereselor propriei tari, specifica celor care au colaborat cu ocupantii straini. [Pr.: -ti-o-] – Din colaborationist.

REGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoana care detine puterea suprema intr-un regat; monarh. 2. Fig. cel care are pozitia cea mai insemnata intr-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanta, prin competenta sa. 3. Numele piesei principale de la jocul de sah, a carei pierdere aduce infrangerea jucatorului. ♦ Numele uneia dintre cartile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (1); popa, riga. – Din lat. rex, -gis.

REVOCABILITATE s. f. 1. Posibilitate de retragere a mandatului incredintat unei persoane de catre cei ce au ales-o. 2. Calitate a anumitor acte de a putea fi retrase, anulate, de catre cei ce le-au emis. – Din fr. revocabilite.

NEINGADUITOR adj. intolerant, intransigent, necrutator, neiertator, neindurator, nemilos, netolerant, (inv.) nesuferitor. (Om ~ cu cei necinstiti.)

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

cel2 cea (cei, cele) art. 1) (leaga un substantiv de determinativul lui ) Baiatul cel frumos. Stefan cel Mare. 2) (realizeaza substantivarea adjectivelor) cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (serveste la formarea superlativului relativ) cel mai istet. ◊ cel putin minimum; macar; barem. cel mult a) maximum; b) in cel mai bun caz. cel din urma ultimul. In cele din urma in sfarsit; in fine. (Toate) cele bune formula de salut, rostita la despartire. /Din acel, aceea

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

GIGANT ~ti m. si adjectival 1) Persoana care are o talie anormala, ce o depaseste cu mult pe cea medie; om de proportii vadit exagerate. 2) fig. Persoana care se impune prin aptitudini spirituale superioare; geniu. /<lat. gigas, ~antis

LIVRET ~e n. Document cu forma de carnet. ◊ ~ militar document eliberat de autoritatile corespunzatoare celor care au satisfacut serviciul militar. [Sil. li-vret] /<fr. livret

PONT2 ~uri n. 1) fam. aluzie rautacioasa; vorba intepatoare; impunsatura. ◊ A vorbi in ~uri a da de inteles. 2) Carte de joc considerata ca avand valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destainui cuiva un secret in schimbul unui castig. 3) inv. Punct care fixeaza o limita (in spatiu sau in timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la tanc. /<ung. pont

RAMAS1 ~uri n. 1) v. A RAMANE.~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

RAMASAG ~uri n. Intelegere intre persoane care, sustinand lucruri contrare, se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A castiga un ~. /ramas + suf. ~sag

REalISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) Intelegere clara a conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) Curent care considera ca notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului, cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus

SFANT2 sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ◊ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul in nici un caz. /<sl. sventu

SPIRITISM n. 1) Conceptie potrivit careia spiritele celor morti ar supravietui, iar cei vii au posibilitatea de a comunica cu ele prin anumite procedee oculte. 2) Practica oculta bazata pe aceasta conceptie. /<fr. spiritisme

TAU2 ta (tai, tale) pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Inlocuieste numele obiectului posedat de interlocutor, inlocuind, totodata, si numele acestuia). ◊ ai tai cei apropiati tie; familia. al tau sotul tau. ale tale cele care privesc persoana careia i se adreseaza vorbitorul. /<lat. tuus, tua

URSA ~e f. : ~a Mare constelatie care consta din sapte stele, situate astfel, incat seamana cu un car cu oiste; Carul Mare. ~a Mica constelatie asemanatoare cu cea precedenta, avand distantele dintre stele mai mici; Carul Mic. /<lat. ursa, fr. ourse

VOSTRU1 voastra (vostri, voastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de persoana carei i se adreseaza cineva si de grupul din care face parte). ◊ ai vostri cei apropiati voua. /<lat. voster

BODONI s.n. (Poligr.) Caracter de litera cu contrast mare intre liniile de baza si cele secundare, avand piciorusele subtiri si drepte. [< it., germ. Bodoni, cf. Bodoni – tipograf italian].

COMPLEXAT, -A adj., s.m. si f. (cel) care are complexe (2). [< fr. complexe].

DECAN, -A s.m. si f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care detine conducerea unei facultati. 2. Persoana cea mai in varsta sau care are vechimea cea mai mare intr-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofiter roman care comanda 10 soldati; decurion. 2. (In trecut) Persoana aleasa dintre avocati, care conducea baroul avocatilor. 3. Conducator, sef ecleziastic in biserica anglicana. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).

DEVIATIONIST, -A adj., s.m. si f. (cel) care are o atitudine neconforma cu o linie politica; propriu deviatorilor. [< fr. deviationniste].

ESEU s.n. 1. Studiu de proportii reduse, in care autorul ataca probleme de ordin filozofic, literar, stiintific etc., expunand un punct de vedere personal, fara a epuiza subiectul. 2. Incercare; proba. ♦ (Filat.) Proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite, din care se alege cea care va ramane prototipul definitiv al intregului tiraj. 3. (La rugbi) Asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].

EXcelSIOR adv. (Liv.) Mai sus. [Pron. ecs-cel-si-or. / < lat. excelsior, comparativ al lui excelsus].

JUSTITIAR adj., s.m. (Liv.) 1. (cel) care avea dreptul de a imparti dreptatea intr-o regiune (mai ales in oranduirea feudala). 2. (cel) care iubeste dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ti-ar. / < fr. justicier].

PEDANT, -A adj., s.m. si f. (cel) care are pretentii neintemeiate de erudit; meticulos, chitibusar, formalist. [< fr. pedant].

SACRISTAN s.m. cel care are in grija sa sacristia unei biserici; paracliser. [< it. sacrestano, cf. lat. med. sacristanus].

SEMIDOCT, -A adj., s.m. si f. (cel) care are o cultura superficiala; putin instruit; semicult. [Cf. it. semidotto].

SIRMA s.f. (Ant.) Mantie mare folosita in tragedia greaca de cei care aveau roluri de zei. ♦ Haina lunga cu trena la vechii greci. [< fr., gr. syrma].

TUBA s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alama, avand tonul cel mai grav, folosit mai ales in fanfare. 2. (Anat.) Formatiune canaliculara. [< it., fr. tuba].

TUTORE, -OARE s.m. si f. (Jur.) cel care are drept, autoritate de tutela asupra cuiva. // s.m. (Agr.) Suport, proptea pentru pomi. [Var. tutor s.m. / < lat. tutor, cf. fr. tuteur, it. tutore].

VIRTUOZ s.m. Muzician, cantaret care stapaneste perfect tehnica unui instrument muzical, dand dovada de o aptitudine deosebita si de talent. ♦ (P. ext.) cel care are talente deosebite intr-o arta oarecare. [Pron. -tu-oz. / < fr., it. virtuose, cf. it. virtuoso – abil].

ANGLOMAN adj., s.m. si f. (cel) care are o admiratie exagerata pentru insusirile, limba si obiceiurile poporului englez; anglofil. [< fr. anglomane].

AS s.m. 1. (Ant.) Moneda de bronz din vechea Roma. 2. Carte de joc pe care este insemnat un singur punct, socotita de obicei ca avand valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge in mod special intr-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – moneda].

VANDal s.m. 1. Membru al unui vechi trib germanic care, in secolul V, a invadat Imperiul roman de rasarit, producand mari distrugeri. 2. (Fig.) cel care are o comportare necivilizata (fata de operele si bunurile culturii). [< fr. vandale].

VELEITAR, -A adj., s.m. si f. (cel) care are veleitati. [Pron. -le-i-. / < fr. velleitaire].

CABINIER, -A s.m. si f. cel care are in grija o cabina. [Pron. -ni-er. / cf. fr. cabinier].

CARBONIFER, -A adj. 1. (Despre terenuri sau regiuni) Care contine zacaminte de carbuni. 2. Referitor la carbunele de pamant, la extractia si la prelucrarea lui. // s.n. Penultima perioada a paleozoicului, in care s-au format cele mai bogate zacaminte de carbuni. [< fr. carbonifere, cf. lat. carbo – carbune, ferre – a purta].

CARITATE s.f. Atitudine de mila afectata, prin care cei avuti vor sa para generosi, dand pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carita].

CENTENAR s.n. Implinirea a o suta de ani de la un eveniment insemnat; aniversare de o suta de ani. // adj., s.m. si f. (cel) care are o suta de ani. [< lat. centenarius, cf. fr. centenaire].

COREPETITOR, -OARE s.m. si f. cel care are sarcina de a repeta rolurile cu cantaretii de opera si cu corpul de balet, acompaniindu-i la pian. [< lat.sc. correpetitor].

COSTUMIER, -A s.m. si f. cel care are in pastrare costumele actorilor intr-un teatru. [Pron. -mi-er. / < fr. costumier].

fundei, fundeiuri, s.n. (reg.) 1. ramasita dintr-o tramba de panza, din care s-a taiat o bucata. 2. ramasita dintr-o claie de grau, dupa ce s-au luat cei mai multi snopi; asternutul de paie pe care se face stogul de grau. 3. parte de sus a intestinului gros.

apostol (-li), s. m.1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).

GHINIONIST, -A s.m. si f., adj. (cel) care are ghinion. [< ghinion + -ist].

HalUCINAT, -A s.m. si f. cel care are halucinatii. [Cf. fr. hallucine, lat. hallucinatus].

INTELECTUal, -A adj. Referitor la activitatea de gandire, la intelect. // s.m. si f. cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza in domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, invatamantului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

nimuric, nimurica, s.m. si f. (reg.) 1. om bicisnic, neputincios, slabanog, infirm (din nastere); om mic de statura, pipernicit, pitic. 2. cel schiop. 3. om sarac; cersetor.

beizadea, (beizadele), s. f. – Principe. Titlu rezervat in vechime fiilor domnitorilor sau celor care au domnit. – Var. b(e)izdadea, bez(d)adea, be(i)zadea etc. Tc. begzade (Seineanu, II, 45).

NOVATOR, -OARE adj. (Rar) Innoitor, primenitor. // s.m. si f. Om cu idei si conceptii noi. ♦ (Peior.) cel care vrea sa inoveze cu orice pret. [Cf. fr. novateur, it. novatore, lat. novator].

OBOVAT, -A adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are latimea cea mai mare in partea superioara; oboval. [Dupa fr. obovale, germ. oboval < lat. ob – in fata, ovatus – in forma de ou].

OBSERVATOR, -OARE adj. 1. Care observa, scruteaza. ♦ Perspicace, patrunzator. 2. Prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli etc. savarsite. // s.m. si f. cel care are misiunea sa observe ceva, sa urmareasca ceva. ♦ Persoana oficiala desemnata de un stat sau de o organizatie pentru a asista la lucrarile unei conferinte sau ale unor organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. ♦ Militar care executa o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

ORDONATOR, -OARE s.m. si f. cel care are dreptul sa dispuna de fondurile bugetare aprobate prin planurile de cheltuieli ale unei institutii. [< fr. ordonnateur].

OVAT, -A adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are latimea cea mai mare in treimea inferioara; in forma de ou. [Cf. lat. ovatus].

PROCESOMAN, -A s.m. si f. (Ironic) cel care are mania de a intenta procese juridice. [< proces + -man].

SCRIPTOMAN, -A s.m. si f. (Depr.) cel care are mania scrisului. [< scriptomanie].

SESCVIPLAN s.n. Avion cu doua planuri de sustentatie, cel inferior avand o suprafata mai redusa. [Pl. -ne. / < fr. sesquiplan].

SUPERIOR, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

SEDINTOMAN, -A s.m. si f. (Peior.) cel care are mania sedintelor. [< sedinta + -man].

TERIBILIST, -A adj., s.m. si f. (cel) care vrea sa para teribil; (om) excentric, extravagant. [Cf. it. terribilista].

TRAGICOMEDIE s.f. 1. Opera dramatica in care elementele tragice sunt imbinate cu cele comice, avand insa un deznodamant fericit. 2. (Fig.) Intamplare care prezinta un amestec de elemente serioase si hazlii. [Gen. -iei. / cf. fr. tragi-comedie, it. tragicommedia, lat. tragicomoedia].

fasiu s. m. – Sotul cumnatei. Cr. fasa (Bogrea, Dacor., III, 730). Totusi, DAR prefera sa plece de la fase insa este putin probabil (acest grad de inrudire ar fi imaginat in crucis, ca fata scutecelor; in acest caz ideea de baza ar fi cea de „incrucisat”, nu cea de „scutec”).

AMATOR, -OARE s. m. f., adj. 1. (cel) care manifesta o placere deosebita pentru ceva; (cel) dispus sa cumpere ceva. 2. (cel) care are preocupari pentru arta, un sport etc., fara a exercita ca profesionist; diletant. (< fr. amateur, lat. amator)

AS s. m. 1. moneda romana, la origine din bronz. 2. carte de joc pe care este insemnat un singur punct, avand valoarea cea mai mare. 3. (fam.) persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu, care se distinge in mod special intr-o meserie. 4. (tenis de camp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu. (< fr., lat. as)

BIBLIOTECAR, -A I. s. m. f. cel care are in grija administrarea unei biblioteci. II. s. n. program care permite crearea, actualizarea si utilizarea unei biblioteci (3). (< fr. bibliothecaire)

BIPATRID, -A s. m. f. cel care are dubla cetatenie. (< bi- + /a/patrid)

BODONI s. n. inv. (poligr.) caracter de litera cu contrast mare intre liniile de baza si cele secundare, avand piciorusele subtiri si drepte. (< germ. Bodoni)

CABINIER, -A s. m. f. cel care are in grija o cabina la teatru, la opera etc. (< fr. cabinier)

CalIGRAF, -A s. m. f. cel care are scrisul frumos; cel care se indeletniceste cu copiatul artistic de carti si manuscrise. (< fr. calligraphe)

CANTONIER, -A s. m. f. cel care are in grija supravegherea si intretinerea unui sector dintr-o sosea sau cale ferata. (< fr. cantonnier)

COMPLEXAT, -A adj., s. m. f. (cel) care are complexe (II, 4). (< fr. complexe)

CUSTODE s. m. 1. cel care are in grija paza unor bunuri. 2. lucrator intr-o biblioteca avand misiunea de a supraveghea eliberarea si restituirea cartilor in sala de lectura. 3. cuvant, silaba insemnata pe ultima pagina a fiecarei coli sau pe fiecare pagina, in partea dreapta sub ultimul rand, si repetat la inceputul paginii urmatoare pentru a arata ordinea colilor si a paginilor manuscriselor. (< it. custode, lat. custos, -odis)

DIVINATOR, -OARE s. m. f. cel care are facultatea de a divina. (< fr. divinateur, lat. divinator)

ESEU s. n. 1. studiu de proportii reduse asupra unor probleme filozofice, literare, stiintifice etc., care expune un punct de vedere personal, fara intentia de a epuiza subiectul. 2. incercare; proba. ◊ proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite, din care se alege cea care va ramane prototipul definitiv al intregului tiraj. 3. (sport) incercare. ◊ (rugbi) asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)

EXCLUSIVIST, -A adj., s. m. f. (cel) care are o atitudine de exclusivitate. (< fr. exclusiviste)

FACIES s. n. 1. infatisare, aspect superficial al unui lucru. 2. aspect al fetei in timpul unei boli, al unei stari emotive etc. ◊ suprafata a unei formatii anatomice. 3. totalitatea caracterelor mineralogice si petrografice ale unei roci. ◊ aspect pe care il au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice si paleontologice. 4. aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. 5. cea mai mica subdiviziune a asociatiei vegetale caracterizata prin dominatia unei specii. (< lat. facies, fr. facies)

GARDEROBIER, -A s. m. f. cel care are in pastrare garderoba unui local public, a unui teatru etc. (< garderoba + -ier)

GHINIONIST, -A s. m. f., adj. (cel) care are ghinion. (< ghinion + -ist)

HOBBYIST s. m. cel care are un hobby. (< engl. hobbyist)

INTELECTUal, -A I. adj. referitor la intelect. II. s. m. f. cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala. (< fr. intellectuel, lat. intellectualis)

JUSTITIAR adj., s. n. 1. (cel) care avea dreptul de a imparti dreptatea intr-o regiune (in oranduirea feudala). 2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate. (< fr. justicier)

LICITATIE s. f. modalitate de vanzare-cumparare publica a unui bun, a unei marfi etc., care se adjudeca celui ce ofera pretul cel mai ridicat; alegere, din mai multe oferte prezentate de unitati specializate, pentru o anumita lucrare, pe aceea care are pretul cel mai scazut. (< fr. licitation, lat. licitatio)

LONGIDIURN, -A adj. (despre plante) care infloreste in sezonul cand ziua are durata cea mai lunga. (< fr. longidiurne)

OBSERVATOR2, -OARE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ◊ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savarsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

ORDONATOR, -OARE I. adj. care pune in ordine, organizeaza; care da o imagine sistematica, sintetica. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri si cheltuieli al unui stat, al unei institutii. (< fr. ordonnateur)

PEDANT, -A adj., s. m. f. (cel) care are pretentii nejustificate de eruditie, de competenta; meticulos, formalist. (< fr. pedant, germ. Pedant)

PENSIE s. f. suma de bani care se acorda (lunar) celor care au iesit din productie pentru limita de varsta sau pentru invaliditate, precum si urmasilor acestora, in cazurile prevazute de lege. ♦ ~ alimentara (sau de intretinere) = suma de bani, lunara, pe care o persoana trebuie sa o plateasca altei persoane in cuantumul si pe durata de timp stabilita de o instanta judecatoreasca. (< rus. pensiia)

PREELENIC, -A adj. 1. referitor la civilizatiile instalate in lumea egeeana inainte de venirea indo-europenilor sau a celor care au suferit influenta lor. 2. referitor la civilizatia miceniana. (< fr. prehellenique)

REGE s. m. 1. suveran al unui regat; monarh. 2. (fig.) persoana care are pozitia cea mai insemnata intr-un domeniu oarecare, intr-o colectivitate, prin puterea, importanta, reputatia sa. 3. piesa principala la jocul de sah. ◊ crai, popa, riga la jocul de carti. (< lat. rex)

SACRISTAN s. m. cel care are in grija sa sacristia unei biserici; paracliser. (< it. sacristano)

SCRIPTOMAN, -A s. m. f. cel care are mania scrisului; scriboman. (< scriptomanie)

SEMIDOCT, -A adj., s. m. f. (cel) care are o cultura superficiala; putin instruit. (dupa it. semidotto)

SUICIDAR, -A (LIVR.) I. adj. referitor la sinucidere. II. adj., s. m. f. (cel) care are tendinte de sinucidere. (< fr. suicidaire)

SUPERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

TalENT s. n. aptitudine, capacitate deosebita intr-un anumit domeniu. (p. ext.) cel care are o asemenea aptitudine. (< fr. talent., lat. talentum)

TalENTAT, -A adj., s. m. f. (cel) care are talent; inzestrat, dotat. (< talent + -at)

TERIBILIST, -A adj., s. m. f. (cel) care vrea sa para teribil; (om) excentric. (< it. terribilista)

TITAN1 s. m. 1. (mit.) fiecare dintre cei 12 fii ai lui Uranus si ai Geei care s-au rasculat impotriva lui Zeus pentru suprematie; (p. ext.) gigant. urias. 2. (fig.) om de o putere extraordinara. ◊ personalitate care s-a impus intr-un domeniu. (< fr., lat. titan)

TUTORE/TUTOR, -OARE I. s. m. f. cel care are drept, autoritate de tutela (1) asupra cuiva. II. s. m. suport, proptea pentru pomi. (< it. tutore, lat. tutor, fr. tuteur)

VEDETA s. f. I. artist de mare renume; sportiv de mare popularitate; (p. ext.) cel care vrea sa iasa in evidenta. II. nava militara rapida, mica, cu armament puternic, destinata unor misiuni de cercetare, supraveghere, aparare. ◊ mica ambarcatie cu motor pentru comunicatiile din rada porturilor. III. rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ◊ cuvant, grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, pentru determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. (< fr. vedette)

VELEITAR, -A adj., s. m. f. (cel) care are veleitati. (< fr. velleitaire)

narui (-uesc, naruit), vb.1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci.Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocammegl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra.Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

ABBASIZI, dinastie de califi arabi (750-1258) de Bagdad. Intemeiata de Abū’l-Abbas, descendent din Abbas (unchiul lui Mohamed). A. au luat puterea in urma unei rascoale, detronind pe Omeiazi. In timpul A., arabii au atins cea mai mare putere, stapinind un vast terit. care cuprindea, in timpul maximei lor expansiuni, o fisie din S Frantei, cea mai mare parte din Pen. Iberica, N Africii, Orientul Mijlociu si Apropiat, pina la hotarele Indiei, iar stiinta, cultura si arta au cunoscut o mare inflorire. Cei mai cunoscuti califi din dinastia A. au fost: Mansur, Harun-al-Rasid si Mamun. In 945 au lipsiti de puterea laica de catre dinastia Buizilor. Dupa caderea califatului (1258), A. s-au mutat la Cairo, unde si-au pastrat situatia de conducatori religiosi pina la cucerirea Egiptului de catre turci (1517).

ARBORE, com. in jud. Suceava, pe riul Solca; 6.903 loc. (1991). aici se afla biserica „Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, construita in 1503, ca paraclis al curtii boieresti a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare, are o structura planimetrica ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al constructiei: nisa exterioara de pe peretele vestic, menita sa adaposteasca masa pomenilor. La interior si la exterior se pastreaza parti dintr-un ansamblul pictural executat in 1541 de o echipa de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi. Mormintul ctitorului, aflat in pronaos, este cel mai important monument funerar in stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu satesc.

ASTRONOMIE (‹ fr., lat.) s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul astrilor, al miscarii si evolutiei lor, al structurii si compozitiei etc., precum si cu studiul sistemelor de astri, al galaxiilor si al Universului. Observatii sistematice asupra cerului au fost facute din milen. 3 i. Hr. in China, India, Egipt. Babilonienii sint cei care au delimitat constelatiile. Prin sec. 6 i. Hr. grecii studiau miscarea astrilor, forma cerului si a Pamintului; de la ei ni s-au pastrat denumirile stelelor si ale constelatiilor. In Europa, a. incepe sa se dezvolte abia in sec. 16, dupa ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. In sec. urmator se pun bazele a. moderne, indeosebi, prin contributiile lui Galilei, Kepler si Newton. V. si cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

BANSKA BYSTRICA [bansca bistrita], oras in Ceho- Slovacia, pe riul Hron; 85,3 mii loc. (1989). Centrala atomoelectrica. Metalurgie neferoasa, constr. de masini, ind. chimica, textila, prelucr. lemnului. aici, in timpul celui de as doilea razboi mondial, Armata I Romana, comandata de generalul Vasile Atanasiu, a purtat lupte grele impotriva trupelor hitleriste (mart. 1945). Monumentul Ostasului Roman.

BARTOLOMEU („fiul lui Tolmai”), unul dintre cei 12 apostoli ai lui Hristos, primul care a marturisit ca acesta este „Fiul lui Dumnezeu”. Praznuit la 11 iun.

BARCAGIU, barcagii, s. m. cel care (are meseria de a) conduce o barca; luntras. – Din barca + suf. -(a)giu.

BUCATAR, bucatari, s. m. cel care are meseria de a gati mancare. – Din bucate (pl. lui bucata) + suf. -ar.

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (stradaniile) tale le vor culege nepotii – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie sa trudesti gandindu-te la cei ce vor veni dupa tine.

alfabet n., pl. e (lat. alphabetum, vgr. alphabeton, compus din alpha, A, si bēta, B). Totalitatea literelor unei limbi sau unor semne conventionale p. corespondenta secreta. – alfabetu latin, de care se foloseste mai toata lumea culta, se deriva din cel grecesc, iar acesta are mai multe litere luate de la Fenicieni, care si ei, la rindu lor, au luat mai multe litere din ieroglife. – Vechi alfavita (dupa ngr.).

antrepozitar m. cel care are marfuri depuse in antrepozit.

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am savarsit (aceasta fapta) – Vergiuliu, „Eneida”, IX, 427. Tanarul troian Nisus ia asupra sa intreaga raspundere pentru omorurile savarsite in tabara rutililor impreuna cu prietenul sau Eurial pentru a-i salva acestuia viata. Devotament prietenesc dus pana la sacrificiul suprem.

berbinta (sud) si barbinta si brabinta (nord) f., pl. e (ung. berbence si borbonce, butoias; rut. berbenicea). Putinica de pus brinza, lapte s.a. Prov. Cind e brinza, nu-i berbinta, cind ai una, n’ai alta, totdeauna iti lipseste ceva. Butoias (de vin, de rachiu). Mold. Vechi. Taxa pe care o platea cel ce vrea sa intre in breasla ciobotarilor.

DEAGHILEV, Serghei Pavlovici (1872-1929), animator de arta rus. Organizator de companii artistice si de expozitii. A editat revista „Lumea artei”. A condus celebrele Balete ruse, realizand „Petruska”, „Pasarea de foc” de Stravinski. In trupa sa au activat cei mai mari dansatori ai epocii (Ana Pavlova, Tamara Karsavina, V. Nijinski, L. Miassin).

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor sa acuze trebuie sa aiba dovezi – Veche maxima de drept, care obliga pe acuzator sa prezinte dovezile vinovatiei acuzatului.

caramida f., pl. zi (ngr. keramida. V. ceramic). Bucata de lut framintat cu apa. redus in forma de paralelipiped, ars pina se face ros si care, lipit cu ciment, formeaza zidu. Cantitate de caramizi: a cumpara caramida. Chegla (Trans.). Biletel care se vinde celor ce vor sa contribuie la cumparat caramizi reale p. a cladi o scoala s. a. V. tigla.

TRUTH HAS A QUIET BREAST (engl.) adevarul are inima linistita – Shakespeare, „Richard III”, act. I, scena 3. cel ce are cugetul curat nu are a se teme de nimic.

VIRTUTE NON ASTUTIA (lat.) prin virtute, nu prin viclenie – Deviza a luptatorilor cinstiti si, in genere, a celor ce vor sa reuseasca numai prin merite.

cercetas m. Cercetator, explorator (militar). Tinar care, in ainte [!] de a deveni soldat, se deprinde cu diferite mestesuguri folositoare armatei (telegrafie, telefonie, serviciu postal s. a.) ca sa poata tinea [!] locu celor ce vor pleca la razboi. V. strajer.

CUATERNAR, perioada a erei Cenozoice, divizata in Pleistocen si Holocen, corespunzatoare ultimelor doua milioane de ani, al carei inceput este marcat de accentuarea racirii climatului, culminind cu formarea unor imense calote glaciare. In N Europei s-au succedat patru glaciatiuni importante: Gunz, Mindel, Riss, Wurm, separate prin perioade de relativa incalzire, oscilatiile climatice fiind ilustrate prin extinderea, respectiv restringerea florei si faunei. In C. s-au desfasurat cele mai recente faze tectogenetice ale ciclului alpin insotite de magmatism si a avut loc evolutia hominidelor, de la specia ancestrala H**o habilis la H**o sapiens sapiens. Se mai numeste Antropogen.

UNIVERSalE (UNIVERSalII) (‹ lat.) Proprietate care poate fi predicata despre toti indivizii de un anumit fel (precum „rosul”) sau relatie (relatia de rudenie, cum ar fi cea de frate, relatiile cauzale, relatiile de spatiu sau timp). Introducerea conceptului in filozofie se atribuie lui Socrate. Chestiunea de ordin metafizic cu privire la u. se refera la natura reala a u., generand asa-numita cearta (disputa, problema) universaliilor. In Antic., discutata in contradictoriu de Platon si Aristotel, ea devine centrala in Ev. med. cand s-au conturat trei pozitii principale: realismul (u. exista independent de lucrurile particulare); nominalismul (u. nu exista independent de lucrurile particulare); conceptualismul (u. exista numai in minte). In sec. 20 problema u. a renascut mai ales in traditia filozofiei analitice (Frege, Russell, Wittgenstein, Quine). V. realism, nominalism, conceptualism.

Arachne, tinara din Lydia, fiica lui Idmon din Colophon, vestita pentru maiestria cu care-si tesea pinzele. Sfidind-o cu indeminarea ei pe zeita Athena, patroana tesatoarelor si a torcatoarelor, se spunea ca zeita insasi ar fi coborit din Olympus pentru a-i vedea pinzele. Intre cele doua incepe o intrecere: Athena infatiseaza pe pinzele ei chipurile celor doisprezece zei ai Olympului si scene care zugravesc pedepsele la care au fost supusi muritorii ce au incercat sa se razvrateasca impotriva ordinii divine. Arachne tese, la rindu-i. minunate pinze pe care sint zugravite scene de iubire dintre zei si muritoare. Infuriata, zeita ii sfisie pinzele. Atunci, de desperare, Arachne se spinzura. Athena n-o lasa insa sa moara ci, cuprinsa in ultima clipa de mila, o transforma intr-un paianjen, sortit de atunci sa-si teasa pinza la infinit.

SCalA, LA ~ (Teatro alla Scala), cel mai insemnat teatru de opera italian, infiintat la Milano in 1776-1778 pe locul fostei bazilici Santa Maria alla Scala, dupa planurile lui G. Piermarini. aici s-au reprezentat in premiera opere ale marilor maestri italieni (Rossini, Bellini, Donizetti si Verdi). Prima reprezentatie in 1778 cu o opera a lui A. Salieri, „Europa riconosciuta”. Pe scena sa au evoluat cei ma mari cantareti ai lumii, printre care si cantaretii romani Hariclea Darclee, Elena Teodorini, G. Gabrielescu, Nicolae Herlea s.a. Dintre dirijori: A. Toscanini, care a condus multa vreme orchestra teatrului, si romanul I. Perlea.

LABAN (in ebr.cel alb”) (in Vechiul Testament), fiul lui Batuel si fratele Rebecai. Bogat crescator de vite la Harar. Fiicele sale, Lia si Rahila, au fost cele doua sotii ale lui Iacov. In traditia iudaica este considerat un om viclean si rau. Numele lui inseamna „alb”, deoarece „straluceste de rautate”.

L*****M (cuv. lat.) s. n. Stindard imperial roman, de culoarea purpurei; dupa victoria decisiva impotriva lui Maxentiu (312), Constantin cel Mare ar fi hotarat sa fie impodobit cu o cruce si monograma lui Iisus Hristos, formata din initialele numelui grecesc al acestuia X si P.

Chaos, personificare a Haosului, a spatiului nelimitat care, in conceptia celor vechi, ar fi existat inainte de crearea lumii. Divinitate straveche, Chaos era considerat de catre unii drept fiul lui Cronus, de catre altii drept tatal lui Erebus, Aether, Hemera si Nyx.

RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

consecuent, -a adj. (lat. consequens, -entis, urmator). Care se potriveste cu cele zise ori facute in ainte [!]: omu onest e consecuent promisiunii. Urmator. S. n., pl. e. Log. A doua propozitiune a unei entimene. Mat. al doilea termin al unui raport. In mod consecuent. – Fals -cvent ori -cinte.

consubstantial, -a adj. (lat. consubstantialis. V. substanta). Teol. Din aceiasi substanta, egal in constitutiune, de aceiasi fiinta: cele trei persoane ale sfintei Treimi is consubstantiale.

contrazic, -zis, a -zice v. tr. (contra si zic, dupa fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun sau fac ceva contrar celor spuse ori facute de mine in ainte [!].

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.

conac n., pl. uri (dupa numele orasului Cognac din Francia, celebru pin [!] rachiuri). Un fel de rachiu facut din vin si care are coloarea [!] ceaiului. V. rom.

Eurynome, una dintre oceanide. Eurynome domnea in vremurile de demult peste Olympus, alaturi de Ophion. Ei au fost goniti insa de Cronus si de Rhea si s-au refugiat in fundul marii. Din unirea Eurynomei cu Zeus s-au nascut cele trei gratii (v. si Charites).

Gordius, rege mitic al Phrygiei, presupus intemeietor al cetatii Gordium. De mult, intr-o vreme cind Phrygia era macinata de neintelegeri interne, un oracol prezisese ca ele vor lua sfirsit daca va fi ales rege primul om care va urca cu carul sau la templul lui Zeus. Acest om a fost Gordius, pe atunci simplu taran. El a fost ales rege si, drept multumire, i-a inchinat lui Zeus carul sau. Oistea acestui car era legata cu un nod atit de complicat, incit nimeni nu-l putea desface. celui care ar fi reusit s-o faca i s-a fagaduit, in dar, regatul Asiei. Se spunea ca mai tirziu, alexandru Macedon l-a taiat cu sabia, indeplinind, in felul acesta, oracolul.

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

cotoier m. (d. cotoi 2). Jud. Olt cel ce are grija de ospatu nuntii. (Iov. 46 s. a.). V. pocinzeu.

Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de Rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion Gura-de-Aur. Ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.

ADJUTANT, adjutanti, s. m. 1. Ofiter atasat unui comandant sau unui sef militar intr-o unitate militara, indeplinind atributii similare unui secretar; ofiter care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Iesit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzator plutonierului; persoana avand acest grad ♦ cel mai mare grad de subofiter; persoana avand acest grad. – Din fr. adjudant.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.

alT, alTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) alt om. alt obiect.Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar crestin de la inceputul crestinismului. 2. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzand fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati. – Din sl. apostolu.

AUTOSTRADA, autostrazi, s. f. Sosea moderna de mare capacitate, rezervata exclusiv circulatiei autovehiculelor si avand de obicei cele doua sensuri de circulatie separate intre ele. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

CalIF, califi, s. m. Titlu purtat, dupa moartea lui Mahomed, de sefii musulmanilor care detineau puterea politica si pe cea religioasa; persoana avand acest titlu. – Din fr. calife.

DEFETISM s. n. 1. Opinia, parerea, atitudinea celui ce nu are incredere in reusita unei actiuni; lipsa de incredere. 2. Infractiune care consta in lansarea, raspandirea sau publicarea, in timp de razboi, de zvonuri sau informatii false, exagerate sau tendentioase, relative la situatia economica, politica si sociala a tarii. – Din fr. defaitisme.

HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitiva, de neorganizare, in care, dupa cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia inainte de aparitia universului cunoscut de om; (in unele conceptii teogonice) spatiu nemarginit, cufundat in bezna si umplut de „neguri”, in care s-ar fi gasit, intr-un amestec confuz, elementele si materia inainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordiala a materiei. ♦ Personificare a acestui spatiu nemarginit sub forma unei divinitati. 2. Stare generala de mare confuzie, dezordine mare, invalmaseala, neorganizareVezi nota. [Var.: (inv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

IONIAN, -A, ionieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Ioniei sau care era originara din Ionia. 2. Adj. Care apartinea Ioniei sau populatiei ei, privitor la Ionia sau la populatia ei. ◊ Scoala ioniana = cea mai veche orientare materialista in filosofia greaca, aparuta in sec. VII-VI a. Cr. in Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.

IMBELSUGAT, -A, imbelsugati, -te, adj. Care are din abundenta cele trebuincioase. ♦ Care exista din belsug, din abundenta. [Var.: (reg.) imbielsugat, -a adj.] – V. imbelsuga.

COTILEDON, cotiledoane, s. n. 1. Frunza a embrionului plantelor cu seminte care serveste la hranirea plantei imediat dupa incoltire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotyledone.

NADAJDUI, nadajduiesc, vb. IV. Tranz. si intranz. A avea speranta sau convingerea ca ceea ce doresti este realizabil, a crede ca cele dorite se vor indeplini; a spera. [Var.: (inv.) nadejdui vb. IV.] – Nadejde + suf. -ui.

TAUTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

RIGLA, rigle, s. f. 1. Piesa plata, lunga si dreapta, facuta din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradata, cu care se trag linii drepte, se verifica suprafete plane etc., linie, lineal. ◊ Rigla de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o rigla fixa si una mobila care aluneca pe cea fixa, ambele avand diviziuni logaritmice. 2. Piesa de lemn groasa si lata, folosita in constructii. 3. Unealta metalica sau de lemn, folosita in metalurgie pentru netezirea si indepartarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. righla „regula”.

ANTIRECLAMA, antireclame, s. f. Reclama rau facuta, care are rezultat contrar celui urmarit. – Anti- + reclama.

APASARE, apasari, s. f. Actiunea de a apasa si rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, coplesit de suferinta, de griji materiale sau morale. – V. apasa.

PLUSA, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de carti mai mult decat au mizat toti cei dinainte; a mari miza. – Din plus2.

OMOGENITATE s. f. Insusirea de a fi omogen. ♦ Insusire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleasi dimensiuni in cei doi membri ai sai. [Var.: omogeneitate s. f.] – Din fr. h*********e, lat. h**********s. Cf. omogen.

FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Persoana care canta din fluier (1); fluieras (2). 2. (Reg.) Mester care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor pasari care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscuta are capul si spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung si subtire si picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.

MANIA, manii, vb. I. Refl. A se lasa ori a fi cuprins de manie (1), a se supara foarte tare, a-si iesi din fire, a se infuria. ◊ Tranz. cele auzite l-au maniat. [Pr.: -ni-a-] – Din manie.

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza in vorbire) S-a inserat si noi tot pe loc stam.Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; in tara, in regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, in formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, in forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (In stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarat. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.

TAHION, tahioni, s. m. (Fiz.) Particula elementara ipotetica, a carei viteza ar fi superioara celei a luminii. [Pr.: -hi-on] – Din engl., fr. tachyon.

TalONER, taloneri, s. m. Jucator de rugbi care se gaseste in gramada intre cei doi pilieri, avand sarcina de a talona mingea. – Din fr. talonneur.

TIRAN, -A, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stapanitor absolut al unui stat sau al unei cetati grecesti din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. sef de stat care conduce in mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) care incearca sa-si impuna vointa in orice imprejurare, care asupreste pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

TaiS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

TRIUMVIR, triumviri, s. m. (In Roma antica) Fiecare dintre cei trei membri ai triumviratului. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir.

RECUNOSTINTA, recunostinte, s. f. Obligatie morala pe care cineva o are fata de cel care i-a facut un bine; recunoastere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaste + suf. -inta (dupa fr. reconnaissance).

SCaiETE, scaieti, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscuta are flori rosii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai1 + suf. -ete.

SEXUAT, -A, sexuati, -te, adj. Care are unul dintre cele doua sexe. Reproducere sexuata = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexue.

SOITAR, soitari, s. m. Fiecare dintre cei patru mascarici ai domnilor (fanarioti) din tarile romanesti, care insoteau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: (inv.) suitar s. m.] – Din tc. soytari.

SUPREM, -A, supremi, -e, adj. Care exista in cel mai inalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reusita unei actiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai inalt. – Dupa fr. supreme, lat. supremus.

CURCA, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curca bronzata = rasa de curci crescuta si in tara noastra, cu greutate corporala mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curca plouata (sau beata) = a fi (sau a sta, a umbla) abatut, dezorientat, zapacit. Nici curca, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situatie precisa. Rad si curcile = e din cale-afara de caraghios. – Din bg. kurka.

alINA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) imblanzi, a (se) linisti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) usura, (inv. si pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (inv. si reg.) a (se) mangaia, (inv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) racori. (cele spuse i-au ~ durerea; a plans si s-a ~.) 2. v. consola.

INTELEPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (inv.) mandru, preamandru. (Un om ~.) 2. s. filozof, ganditor. (Cei sapte ~ti ai lumii antice.) 3. adj. v. chibzuit. 4. adj. v. judicios. 5. adj. chibzuit, cuminte, destept, inteligent. (O fapta ~eapta.) 6. adv. v. chibzuit.

OSPITalITATE s. 1. (inv.) ospatatura. (Era de-o ~ proverbiala.) 2. ospetie, (inv.) ospatatura. (S-au bucurat de cea mai calda ~.)

SOCOTEalA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

ADJECTIVal ~a (~i, ~e) 1) Care este exprimat printr-un adjectiv. 2): Articol ~ articol care insoteste un adjectiv (de exemplu cel, cea etc.). 3) Care are functie de adjectiv. Locutiune ~a. /<fr. adjectival

APOSTOL ~i m. 1) (in religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece ucenici ai lui Isus Hristos. 2) fig. Propagator al unei idei, al unei cauze, al unei doctrine. /<sl. apostolu

BalANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

A BEA beau 1. tranz. 1) (un lichid) A consuma, inghitind (pentru a-si potoli setea). ◊ ~ paharul pana la fund a indura un necaz sau o suferinta pana la capat. ~ in sanatatea (sau in cinstea) cuiva a inchina un pahar de bautura in cinstea celui sarbatorit. 2) (bani, avere) A cheltui pana la epuizare. ◊ A-si ~ si mintile a bea pana la inconstienta. 3) pop. : ~ tutun a fuma, tragand fumul in plamani. 2. intranz. A consuma bauturi alcoolice in mod abuziv; a avea patima betiei. /<lat. bibere

COTILEDON ~oane n. 1) Parte componenta a embrionului plantelor cu seminte, care serveste la hranirea plantei imediat dupa incoltire. 2) anat. Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. /<fr. cotyledone

DIPOL ~i m. 1) Circuit electric cu doua borne de acces care nu are alte cuplaje cu circuitele exterioare. 2) Ansamblu al celor doi poli ai unui magnet. 3) telecom. Antena de emisie sau de receptie. /<germ. Dipol, fr. dipole

EVANGHELIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Fiecare dintre cei patru autori ai Evangheliei. 2) Slujitor al bisericii specializat in citirea fragmentelor din Evanghelie. 3) Membru al unui cult evanghelic. /<sl. evangelistu

FECIOARA ~e f. 1) Fata casta; fata mare; v*****a. ◊ ~a Maria maica Domnului. 2) la sing. art. pop. Constelatie din regiunea ecuatoriala. ◊ Zodia ~ei unul dintre cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [Sil. -ci-oa-ra] /<lat. fetiola

LENE f. Stare a celui care nu vrea, nu doreste sau nu-i place sa munceasca; lenevie; trandavie. [G.-D. lenei] /<sl. leni

LENEVIE f. Stare a celui care nu vrea, nu doreste sau nu-i place sa munceasca; lene. /a lenevi + suf. ~ie

MINORITATE ~ati f. Partea cea mai mica a unei colectivitati sau a unei colectii de obiecte. ◊ In ~ in inferioritate numerica. ~ nationala grup de oameni de aceeasi origine si limba, care locuieste pe teritoriul unui stat national. /<fr. minorite, lat. minoritas, ~atis, germ. Minoritat

PARIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

PRINSOARE ~ori f. 1) Intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. Loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare

RANA f. (la om) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului. ◊ Intr-o (sau pe o) ~ a) intins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat intr-o parte; stramb; inclinat. /<lat. ren, renis

ROBOT ~ti m. 1) Mecanism automat care poate executa, dupa un program stabilit, operatii complicate, asemanatoare cu cele realizate de om. 2) fig. Persoana redusa la o stare de automat; om care munceste din greu, in mod mecanic. /<fr. robot

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

SOPARLA ~e f. Reptila de talie mica, cu corpul cilindric acoperit cu solzi, cu coada lunga, regenerabila si cu patru picioare scurte. ◊ ~ verde specie de soparla cu spatele verde si cu coada foarte lunga, care se hraneste cu insecte; guster. Cine a fost muscat de sarpe se teme si de ~ cel care a avut de suferit o data se fereste si de lucruri inofensive. /Cuv. autoht.

TENOR2 ~i m. Cantaret care are vocea cu cel mai inalt registru. /<fr. tenor, it. tenore

ANTIPARTICULA s.f. Particula elementara avand proprietati opuse celor care caracterizeaza atomii elementelor chimice. [< fr. antiparticule].

BEAT s.n. (Muz.) Bataie, timp; timpul forte al unei masuri. ♦ (In muzica usoara) Stil aparut la inceputul deceniului al saptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai masurii, peste aceasta structura metroritmica de baza suprapunandu-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (In formatiile instrumentale) Prezenta tobei mari. [Pron. bit. / < engl. beat].

REGRESIUNE s.f. 1. Retragere a apelor marine (oceanice) cauzata de ridicarea suprafetei uscatului sau de scaderea nivelului general oceanic. 2. Micsorarea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. 3. Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. Distrugerea progresiva a memoriei. 5. (Biol.) Revenirea unei specii sau chiar a unui organ la specia si la tipul anatomic anterior. 6. Repetarea detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. [Pron. -si-u-, var. regresie s.f. / cf. fr. regression, lat. regressio].

EPIMER s.m. (Chim.) Fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide. [< fr. epimere].

PAGEL (Iht.) Peste marin din fam. sparidae (sparosi), caracterizat prin coloratia brun-roscata a corpului (sparid-rosu), pescuit in Mediterana si in Atlantic (Pagellus centrodontus), precum si in Marea Neagra (Pagellus erythrinus), cel din urma avand corpul viu colorat in rosu; ca si dorada, este un apreciat peste de consum; fr. pagel; it. pagello; germ. Rotbrasse.

TRIUMVIR s.m. Titlu dat in vechea Roma fiecaruia dintre cei trei membri ai unei magistraturi care avea atributii administrative, politice etc. ♦ Nume dat participantilor la cele doua triumvirate care au condus Roma in anii 60 si 43 i.e.n. [Pron. tri-um-. / < lat., fr. triumvir].

BABY-SITTER s. m. (Pr. beibisitar) cel angajat sa aiba grija de un copil, in absenta parintilor. (<engl., fr. baby-sitter)

AGENT, -A s.m. si f. 1. Reprezentant al unui stat, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., care are anumite insarcinari; cel care lucreaza in numele cuiva, care indeplineste o misiune publica. 2. Orice factor care da nastere unei actiuni, factor activ. 3. Nume de agent = substantiv sau adjectiv care arata pe cel care indeplineste actiunea unui verb. 4. Spion. [Pl. -enti, (1,4) -nte, var. aghent, -a s.m.f. / < fr. agent, cf. it. agente, germ. Agent, lat. agens < agere – a face].

ANAFRODIZIAC, -A adj., s.n. (Substanta) care determina incetarea dorintelor sexuale. // s.m. si f. cel care nu are dorinte sexuale, ale carui organe sexuale sunt atinse de atonie. [< fr. anaphrodisiaque].

APATRID, -A s.m. si f. cel care nu are drepturi cetatenesti in nici o tara. [< fr. apatride, cf. gr. a – fara, patris, -idos – patrie].

VAGABOND, -A adj., s.m. si f. (cel) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de asezare, meserie precisa, existenta stabila. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fara capatai. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rataci].

VAMPIR s.m. 1. Personaj imaginar despre care se credea ca ar suge sangele celor vii; strigoi. ♦ (Fig.) Exploatator salbatic. 2. (Zool.) Specie de liliac mare care traieste in America de Sud si care suge sangele animalelor si al oamenilor pe care-i surprinde adormiti. [< fr. vampire, cf. germ. Vampir].

CalIGRAF, -A s.m. si f. Om care are scrisul frumos; cel care se indeletniceste cu copiatul artistic al unor carti si manuscrise. [Cf. fr. calligraphe, gr. kallos – frumos, graphein – a scrie].

COTILEDON s.n. 1. Frunzulita cu rezerve nutritive care se gaseste in embrionul unei plante fanerogame. 2. Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. [< fr. cotyledon, cf. gr. kotyledon – cavitate].

DETURNA vb. I. tr. 1. A intrebuinta in mod ilegal fonduri (sau alte materiale) in alt scop decat cel pentru care au fost destinate. ♦ A delapida. 2. A intoarce un vehicul aerian din cursa lui; a fura un vehicul aerian in scop de santaj sau ca act de piraterie aeriana. [< fr. detourner].

EPONIM s.m. Magistrat care, in cetatile Greciei antice si in vechea Roma, dadea numele sau anului; (mai ales) primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. // adj. Care da numele sau unui loc, unui oras etc. [< fr. eponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].

FELDSPATOID, -A s.m. Mineral avand compozitie asemanatoare celei a feldspatilor. [Pron. -to-id. / < fr. feldspatoide].

MULTIMILIARDAR, -A s.m. si f. cel a carui avere se ridica la mai multe miliarde. [Pron. -li-ar-. / cf. fr. multimilliardaire].

calcan (calcanuri), s. n.1. Scut, pavaza. – 2. Perete fara fereastra. – Var. calcan, s. m. (peste, Rhombus maximus, Rhombus maeoticus). Tc. kalkan (Seineanu, II, 76; Meyer 169; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλϰάνι, bg., alb. kalkan. Sensul 1, care apare de la inceputul sec. XVIII (N. Costin), este astazi inv. Cuvintul turc are toate sensurile celui rom.

PREADOLESCENT, -A adj., s.m. si f. (cel) care nu are inca varsta adolescentei. [< pre- + adolescent].

SEXUAT, -A adj. Care are unul dintre cele doua sexe. ♦ Reproducere sexuata = reproducere a organismelor prin organe sexuale. [Pron. -xu-al. / cf. fr. sexue].

SOMAJ s.n. Fenomen economic caracteristic societatii capitaliste, constand in inactivitatea fortata a unui numar mare de oameni ai muncii care raman fara lucru; situatia celui care nu are unde munci. [< fr. chomage].

TalONER s.m. (La rugbi) Jucator care se gaseste la invalmaseala intre cei doi pilieri, avand sarcina de a talona. [< fr. talonneur].

TITAN s.m. 1. (Mit.) Fiecare dintre cei doisprezece copii ai lui Uranus care s-au rasculat impotriva lui Zeus pentru stapanirea Pamantului; gigant. 2. (Fig.) Om de o putere extraordinara, fizica sau spirituala; urias, gigant. [Cf. fr. titan, lat., gr. titan].

deretica (deretic, dereticat), vb.1. (Inv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.

BEAT BIT/ I. adj. inv. care apartine beatnicilor. II. s. n. 1. (jaz) bataie, timp al unei masuri. 2. stil in rockul modern (si in jaz) la inceputul deceniului al saptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai masurii. ◊ (in formatiile instrumentale) prezenta tobei mari. (< engl. beat)

COTILEDON s. n. 1. frunzulita cu rezerve nutritive a embrionului plantelor fanerogame. 2. fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. (< fr. cotyledon, gr. kotyledon, cavitate)

DIRECTOR2, -OARE s. m. f. 1. conducator al unei intreprinderi, al unei institutii sau al unei directii dintr-un organ central. 2. fiecare din cei cinci membri ai Directoratului (2). (< fr. directeur, lat. director)

EMITOR s. n. unul dintre cei trei electrozi ai unui tranzistor. (< engl. emitter)

EPIMER s. m. fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide, care difera intre ei prin configuratia a doi atomi de carbon, ceilalti atomi de carbon din molecula avand configuratia identica. (< fr. epimere)

EPONIM, -A I. adj. care da numele sau unui loc, unui oras etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dadea numele sau anului; primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. 2. termen pentru desemnarea unei statiuni arheologice unde a fost cercetata prima data o cultura materiala si care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. eponyme, gr. eponymos)

FUS s. n. portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de portiuni in care este impartita suprafata Pamantului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formatie din filamente intinse intre cei doi poli ai celulei, care apare in profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, dupa fr. fuseau)

MULTIMILIARDAR, -A adj., s. m. f. (cel) a carui avere se ridica la miliarde. (< fr. multimiliardaire)

PLURIPERSONal, -A adj. (despre verbe) care are forme la cele trei persoane gramaticale. (< pluri- + personal)

POLITICIAN s. m. 1. om politic. 2. (peior.) cel care, activand pe plan politic, urmareste indeosebi satisfacerea intereselor sale personale. (< fr. politicien)

PROLEPSA s. f. 1. evocare in avans a unui eveniment ulterior. 2. procedeu in a plasa un cuvant in propozitia care preceda pe cea in care ar trebui sa fie. 3. figura retorica prin care se previne o obiectie; preceptie. (< fr. prolepse, gr. prolepsis)

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

STRATEG s. m. 1. (in Grecia antica) general, comandant al unui polis; fiecare din cei 10 magistrati supremi ai Atenei, alesi pe un an. 2. comandant de osti cunoscator al strategiei. 3. cel care conduce cu competenta un oarecare numar de operatii, care se descurca cu abilitate in anumite situatii politice. (< fr. stratege, lat. strategus, gr. strategos)

SUPREM, -A adj. care exista in cel mai inalt grad; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. ◊ care are gradul, rangul cel mai inalt. (< fr. supreme, lat. supremus)

TRIUMVIR s. m. fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. (< lat., fr. triumvir)

VAGABOND, -A adj., s. m. f. (om, animal) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupatie, existenta stabila. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fara capatai. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)

VAMPIR s. m. 1. liliac mare din America de Sud care suge sangele animalelor si al oamenilor pe care-i surprinde adormiti. 2. personaj imaginar despre care se credea ca ar suge sangele celor vii. ◊ (fig.) exploatator salbatic. 3. criminal care ucide din placerea de a vedea sange. (< fr. vampire, germ. Vampir)

lume (lumi), s. f.1. Lumina. – 2. Univers, creatie. – 3. Oameni. – Mr., istr. lume, megl. lumi. Lat. lūmen „lumina” (Puscariu 993; Candrea-Dens., 1014; REW 5161; Densusianu, GS, II, 324), cf. it., prov., port. lume, cat. llum, sp. lumbre. E dubletul lui lumina. Se presupune ca semantismul se explica printr-un calc al sl. svetu „lumina; lume” (Rosetti, III, 90); dar ipoteza nu-i necesara, deoarece evolutia poate fi spontana, cf. mag. vilag, care are si el cele doua sensuri. – Der. lumesc, adj. (laic; de lume; veneric); lumet, adj. (lumesc, frivol); lumeste, adv. (laic).

smida (-de), s. f.1. Hatis, desis de padure tinara. – 2. Despadurire, padure taiata. Origine necunoscuta. Nu este probabila der. din sl. sviteti „a scapara, a fulgera” (Cihac, II, 338, il interpreteaza ca „padure incendiata de trasnet”). Cu atit mai putin convingatoare este explicatia bazata pe ngr. σημύδα „mesteacan” (Bogrea, Dacor., III, 736; cf. Scriban). Nu e sigur daca-i vorba de un cuvint identic cu cel anterior; poate are legatura cu smirdar.Der. smidarie, s. f. (Trans., desime); smidos, adj. (des, dens).

APURIMAC, riu in Peru. Considerat izv. stg. al riului Ucayali si cel mai indepartat izvor al fl. Amazon, descoperit la 15 oct. 1971; 1.000 km. Izv. din lacul Intyre (Anzii Peruvieni) de la 5.250 m alt., fiind riul care isi are obirsia la cea mai mare altitudine.

ARAPILES, localit. in V Spaniei (Leon), la SE de Salamanca. aici, in 1812, trupele aliate sub comanda generalului Wellington au invins pe cele franceze comandate de maresalul A. Marmont.

ASPERN, localit. in E Austriei, azi cartier al Vienei (din 1905). In zona A.-Essling trupele franceze ale lui Napoleon au invins pe cele austriece comandate de arhiducele Karl-Ludwig (21-22 mai 1809).

BARNABA sau VARNAVA („fiul mingiierii ”), unul dintre cei 70 de ucenici ai lui Hristos, discipol si insotitor al Sf. Pavel in misiunea sa apostolica.

ADJUTANT, adjutanti, s. m. 1. Ofiter atasat comandantului unei unitati militare; ofiter facand parte dintr-un stat-major. 2. (Iesit din uz) Grad pentru personalul aviatic, corespunzator plutonierului; persoana avand acest grad. ♦ cel mai mare grad de subofiter; persoana avand acest grad. – Fr. adjudant.

BIZERTA (BIZERTE [bizert]), oras in N Tunisiei, port la M. Mediterana; 94,5 mii loc. (1984). Export de min. de fier, plumb si zinc. Metalurgia plumbului; ciment; prelucr. petrolului; constr. navale; pescuit. cel mai nordic oras al Africii. In al doilea razboi mondial, trupele aliate sub comanda generalului american O. Bradley, au invins pe cele germano-italiene (mai 1943).

BLASCO IBANEZ [ivaneθ], Vicente (1867-1928), prozator si publicist spaniol. Romane regionaliste de orientare naturalista („Trestii si noroi”, „Casa blestemata”), de inspiratie psihologica („Arena insingerata”), social-politica si de evocare a primului razboi mondial („Cei patru cavaleri ai Apocalipsului”, „Mare nostrum”). Violente pamflete politice; memorialistica („Un romancier in jurul lumii”).

alT, alTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) alt om. alt obiect.Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

BRINCOVEANU, familie de boieri olteni, inrudita cu Craiovestii, cu rol important in istoria Tarii Romanesti in sec. 17-19. Mai importanti: 1. Matei, aga din Brincoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632-1654). 2. Preda B. (?-1658), spatar, clucer, vornic (1636-1655, 1658), considerat cel mai bogat boier din vremea sa. Ucis de Mihnea III. 3. Constantin B., mare boier dregator (intre 1688-1714) a efectuat o reforma fiscala (1701), prin care darile au fost impartite in patru sferturi. Timp de un sfert de veac, B. apreciind realist raporturile de forta, a desfasurat pe plan extern o politica de echilibru si a reusit astfel sa mentina pozitia autonoma a Tarii Romanesti intre Imperiul Otoman, Rusia si Imperiul Habsburgic, concurente in sud-estul Europei. Ucis de turci impreuna cu cei patru fii ai sai (1714). Domnia sa se caracterizeaza printr-o inflorire a culturii si artei; in timpul sau se creeaza si se dezvolta stilul brincovenesc. 4. Grigore B. (1771-1832), unul dintre cei mai de seama boieri de la inceputul sec. 19. Ultimul descendent pe linie masculina dintre B. Sprijinitor al miscarii lui Tudor Vladimirescu.

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au raspandit invatatura lui. ♦ Misionar crestin la inceputul erei crestine. 2. Fig. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzand faptele apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati crestine. – Slav (v. sl. apostolu < gr.).

BULL RUN [bul-ran], piriu in E S.U.A. (V******a). aici s-au desfasurat doua batalii importante in timpul Razboiului de Secesiune. In prima (21 iul. 1861) trupele federale au invins. In cea de-a doua (29-30 aug. 1862) armatele confederate, sub conducerea generalului R. Lee, au obtinut o stralucita victorie.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)