Rezultate din textul definițiilor
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan.Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. ◊ (Impersonal) Ți-ai găsit! ◊ (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.

BOGOMILÍSM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrină creștină eretică de esență maniheistă bazată pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creează lumea spirituală veșnică și nevăzută) și răului (Satan, care creează lumea vizibilă: pămînt, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din două forțe antagonice: trupul stăpînit de Satan, și sufletul, stăpînit de Dumnezeu. Influențată de gnosticism și de pavlicieni, a influențat la rîndul său, pe catari. Potrivit unei tradiții promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat între 927 și 950 în Bulgaria. Larg răspîndită în Pen. Balcanică în sec. 10-14 (pînă în sec. 17 ca sectă). Ideile b. și-ai găsit ecou și în miturile cosmogonice românești.

breaz, -ă adj. pl. breji, breze (bg. briez, d. brĭeza, sîrb. breza, rus. berëza, vsl. berza, mesteacăn, a căruĭ scoarță e brează. Corespunde fonetic cu litv. béržas, germ. birke, mesteacăn și lat. fráxinus, frasin [Bern. și Meyer.]. V. barz, brad). C’o pată albă din frunte pînă la bot: cal breaz. Fig. Iron. Distins, ilustru: nicĭ tu nu ești maĭ breaz decît el, te-ai găsit și tu maĭ breaz ca să faci gură! Prov. A fi cunoscut ca un cal breaz, a fi foarte cunoscut. S.f. (după numele satuluĭ Breaza din Prahova). Un dans popular și melodia luĭ: a cînta breaza (saŭ ca la Breaza!). V. bălțat, cácir, peag, strănut 2 și țintat.

TANÁGRA s. f. Nume dat statuetelor de pământ ars care s-au găsit în necropolele de la Tanagra, în Grecia (iar mai târziu în toată lumea greco-romană). – Din fr. tanagra.

SPÂNZURÁT adj. 1. strangulat. (L-au găsit ~.) 2. agățat, atârnat, suspendat, (pop.) aninat. (Obiecte ~ și obiecte libere.)

ÉVRICA interj. (se folosește pentru a exprima bucuria, mai ales în timpul rezolvării unei probleme dificile) Am rezolvat!; am găsit!; am aflat! [Sil. e-vri-ca] /<ngr. évrika

A GĂSÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri etc.) A scoate la iveală căutând sau din întâmplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasă. ◊ A-și ~ nașul (sau popa) a da peste omul care poate să-l pună la punct. A nu-și ~ locul a fi foarte îngrijorat. A-și ~ să... a-i veni pe neașteptate să...; a-l apuca să... 2) A obține în urma unui efort; a dobândi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neașteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviință; a crede. El ~ește că lucrarea poate fi publicată. 5) A descoperi prin muncă creatoare; a inventa; a născoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea să aibă la dispoziție. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (ființe, obiecte) A vedea într-o anumită stare sau situație. Am găsit ușa încuiată. L-am găsit dormind. /<sl. gasiti

RUJULÍȚĂ, rujulíțe, s.f. (Bot.) Diminutiv al lui rujă1. 1. v. rujă1 (1). Rujă creață, rujuliță, Măi bădiță Niculiță.Fig. Bine-ai venit sănătos, Trandafirul meu frumos! – Bine-am găsit sănătoasă, Rujulița mea frumoasă! 2. v. rujă1 (3). Rujulițe și bujori după dalbii-ți obrăjori.

Filipéști, s. m. pl. – În expresia m-ai umplut de Filipești „m-ai lăsat cu buzele umflate”. – Filipești este o localitate din județul Prahova, care a fost moșia familiei Cantacuzino. Se pare că expresia trebuie explicată prin încercarea eșuată făcută de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omorî; ei au aflat de planul acesta și au reușit să fugă, astfel încât zbirii domnitorului au găsit casa de la Filipești goală. – [3373]

ÉVRICA interj. (Liv.) Exclamație de bucurie, folosită mai ales după rezolvarea unei probleme dificile. [< ngr. evrika – am găsit).

cenáclu (-le), s. n. – Reuniune de scriitori sau artiști. Fr. cénacle.Der. cenacular, adj., latinism pe care l-am găsit folosit numai de Lovinescu.

ÉVRICA interj. (exclamație de bucurie, la rezolvarea unei probleme dificile) am găsit!. (< gr. evrika)

vastranós (-și), s. m. – Chefal (Mugil chelo). Ngr., dar nu am găsit cuvîntul potrivit.

ABBEVILLE [abvil], localit. în NV Franței (Picardia); 24,9 mii loc. (1982). aici, în depunerile înalte ale fluviului Somme s-au găsit resturi arheologice și faunistice, caracteristice Paleoliticului inferior. V. Abbevilian.

BOTHEZAT, George de (1883-1940), inventator de origine română. Constructor al unui elicopter de concepție proprie (1921-1922). Lucrări și invenții în domeniul aerodinamicii. Calculele sale privind traiectoriile Pămînt-Lună și-au găsit aplicații în cadrul programului Apollo.

ATÂTÍCA adj. invar. (Adesea substantivat) Foarte mic, o nimica toată. ♦ Câtuși de puțin. N-am găsit la omul ăsta măcar atâtica rău (CARAGIalE). – Din atât1 + suf. -ica.

PTERODACTÍL (‹ fr. {i}; {s} ptero- + gr. daktylos „deget”) s. m. Gen de reptile fosile evoluate, care au trăit în Jurasicul superior și în Cretacic. P. aveau mărimea unei vrăbii, era adaptat pa zbor, dar prezenta o dentiție redusă, localizată în partea anterioară a ciocului. S-au găsit resturi fosile în E Africii și în Europa.

2) aș și áșa (cp. cu turc. haša, „ferească Dumnezeŭ”, și cu rus. asĭ, „cum se poate?!”, interj. negativă și dubitativă însoțită de întrebare: L-aĭ găsit? Aș! De unde?! Se poate? – L-am găsit! – Aș? Ei, aș? Cum se poate?

OBÂRȘIA DE CÂMP, com. în jud. Mehedinți, situată în câmpia Blahniței, pe cursul inferior al râului Drincea; 2.121 loc. (2003). Nod rutier. Viticultură. Pe terit. satului Izimșa au fost descoperite urmele unei așezări rurale romane (villa rustica) în care s-au găsit țigle, olane, bucăți de mozaic și monede din sec. 4. Biserica Sfântul Nicolae (1802) și conac (1892), în satul O. de C.

Aglauros (sau Agraulos) 1. Fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, și soția lui Cecrops. 2. Fiica lui Cecrops și a lui Aglauros (1.), în legătură cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pildă, că zeița Athena i-a dat în păstrare lui Aglauros și surorilor ei, Herse și Pandrosos, un cufăr pe care le-a interzis să-l deschidă. Curioase, cele trei surori au încălcat porunca zeiței: deschizînd cufărul, l-au găsit înăuntru pe Erichthonius, copilul Athenei, în jurul căruia era încolăcit un șarpe înfricoșător. Înspăimîntate de această priveliște, cele trei surori și-au pierdut mințile și s-au aruncat de pe stîncile Acropolei, primindu-și astfel pedeapsa cuvenită. O altă legendă relatează că Aglauros a fost transformată într-o statuie de piatră de către Hermes, pentru faptul că s-a împotrivit unirii acestuia cu Herse.

2) coáce și coá (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce și eccu-hac, de unde s´a făcut acoace [care există pînă azĭ în est în într´acoace, în coace], apoĭ coace, ca și acice-cice și acolo-colo; it. qua, sp. acá, pg. cá; vit. cia, fr. çà; pv. sa). Spre mine, în direcțiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi drăgălaș, drăgăstos, atrăgător, simpatic. De(la) un timp în coace, de cît-va timp. În coace și´n colo, în amîndoŭă (saŭ și în toate) direcțiunile, în toate părțile: am căutat în coace și´n colo, și n´am găsit nimic! Într´acoace (est și nord), în coace. Din coace, din spre mine: să pornim din coace´n colo (în est și nord dintr´acoace într´acoló). – Se zice tot așa de des și în coa, din coa, maĭ ales în vest. V. colo, dincoace, dincolo.

Artemis din Ephesus, divinitate de origine asiatică, pe care grecii au găsit-o în Ionia la sosirea lor acolo. Era socotită drept zeiță a fertilității, a rodirii pămîntului și nu avea nimic comun cu Artemis din mitologia greacă, în afară de nume.

Danaë, fiica lui Acrisius, regele din Argos, și a Eurydicei. Temîndu-se de împlinirea unui oracol care-i prezisese că va muri de mîna fiului lui Danaë, Acrisius își închide fata într-un turn înalt. Nici un muritor nu poate ajunge pînă acolo. Transformat în ploaie de aur, Zeus reușește însă să se strecoare pînă-n iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danaë se naște Perseus. Ca s-o piardă pe ea și pe fiul ei, Acrisius îi închide într-un cufăr și-i abandonează pe apă, pradă valurilor. Danaë, ocrotită de Zeus, reușește însă să scape cu viață și să ajungă în insula Seriphus. Acolo e primită la curtea regelui Polydectes, care se îndrăgostește de ea. După trecerea anilor regele vede însă în fiu o piedică în cucerirea inimii mamei. De aceea el îl trimite pe Perseus departe, cu gîndul ascuns că-și va găsi moartea în lupta cu Meduza. Perseus se înapoiază însă victorios (v. și Perseus). Împreună cu mama sa el se întoarce în Argos unde, fără voia lui – ca o împlinire a oracolului – își ucide bunicul (v. și Acrisius).

coțobănésc (mă) v. refl. (vsl. kobacati, rut. dial. kacabáti-sĕa, a face tumbe; sîrb. kobácati se, a tropoi [!]; bsl. kobacáti, a merge în brîncĭ, a se cățăra, kobáciti se, a face tumbe, d. vsl. bacati, rus. bacátĭ, a bate din palme, rut. bácĭkati, a izbi. Bern.). Est. sud. Fam. Mă trudesc prea mult pînă să reușesc (mă mocoșesc, mă bosîncesc, mă puchinesc, mă bunghinesc): m´am coțobănit un ceas pîn´am găsit piperu´n cămară. Nord. Opun rezistență, mă burzuluĭesc: s´au pus de pricină și nu voĭaŭ să dea cartea, aŭ prins a se coțobăni (Kir. Șez. 30, 202). – În sud ob. mă boțocănesc.

Heraclidae se numeau toți descendenții lui Heracles: atît fiii eroului și ai Deianirei, cît și urmașii acestora. După apoteozarea lui Heracles, copiii săi, urmăriți de ura lui Eurystheus, au găsit o vreme adăpost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus amenința cu războiul, ei au fost siliți să se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat război și acestora, dar a fost înfrînt și ucis în luptă. După victoria repurtată împotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au îndreptat spre Peloponnesus, patria tatălui lor, cu gîndul să se stabilească acolo (v. și Hyllus). Prima încercare se soldează cu un eșec: pe drum ei se întîlnesc cu armata regelui Echemus, care-i învinge. Însuși Hyllus cade în luptă. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, câteva tentative de a ajunge în Peloponnesus. Conduși mai tîrziu de Aristomachus, sînt din nou înfrînți și alungați. În schimb, sub conducerea lui Temenus și a fraților săi – Aristodemus și Cresphontes – izbîndesc, reușind în cele din urmă să ia în stăpînire și să-și împartă Peloponnesul.

PĂDINA, com. în jud. Mehedinți, situată în S piemontului Bălăciței, pe râul Drincea; 1.822 loc. (2003). Reșed. comunei este satul Pădina Mare. Pe terit. satului Iablanița au fost descoperite urmele unei așezări din sec. 8-9, în care s-au găsit vase ceramice decorate cu striuri și linii ondulate.

abundá vb. intr. a fi, a se găsi, a avea din belșug. (după fr. abonder, lat. abundare)

GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

HÁOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, într-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizareVezi nota. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).

ȘTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaște. 4. a cunoaște, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaște, a înțelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluția problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaște, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaște. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaște. 11. v. bănui. 12. a-și aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece ața, care servește la cusut. ◊ ~ țigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a ședea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuințări. ~ de siguranță. ~ de păr. ~ul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte și animale. ~ul albinei. 4) Frunză subțire și ascuțită a coniferelor. 5) Șină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare pește marin în formă de andrea. /<lat. acus

ASTÂMPĂR n. (folosit de obicei în construcții negative cu verbele a avea, a găsi etc.) Liniște sufletească; odihnă; tihnă; pace. ◊ Fără ~ a) neastâmpărat; b) neîncetat; necontenit. ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astâmpăra

TRIGAMÍE s.f. Situație în care se găsește un om trigam. [Gen. -iei. / < fr. trigamie].

FORMalÍSM s. n. 1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte. 2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului. 3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității. ◊ atitudine conformistă, exagerată, protocolară. 4. utilizare a modelelor formale în diferite științe. ◊ orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală. ♦ ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale. (< fr. formalisme)

TRIGAMÍE s. f. stare în care se găsește un om, o plantă trigamă. (< fr. trigamie)

urcá (-c, át), vb.1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāreǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāreǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a e*****” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș).

BERECHÉT, (1, 2) s. n., (3, 4) berecheți, s. m. 1. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial) Din belșug, din abundență. 2. Noroc, fericire, prosperitate (neașteptată). Se mirau țăranii ce berechet i-a găsit (CREANGĂ). 3. Om care aduce belșug, noroc. 4. (Fam.) Pungaș, coțcar, potlogar. – Tc. bereket.

ac n., pl. e (lat. acus, it. ago, pv. ac). Instrument supțire [!] de oțel în care se bagă ața și se coase: primu ac a fost sula. A scăpa ca pin [!] urechile aculuĭ, a scăpa ca pin minune, a fi fost foarte aproape de pericul. A avea (a găsi) ac de cojocu cuĭva, a avea cu ce să-ĭ viĭ de hac, să-l învingĭ. Organu cu care înghimpă albinele. Macaz, parte de șină mobilă în prejuru unuĭ punct fix ca să poțĭ abate trenu de pe o linie pe alta (după fr. aiguille). Ac de cap orĭ de păr (Munt.), spelcă. Ac cu gămălie (Munt.), bold. Ac magnetic, V. busolă. Acu în caru de fîn, V. car 2. – Acele de cusut s' aŭ fabricat cu mașina întîĭa oară în Anglia la 1824.

capác n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapáki, alb. kapák, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcană, chepeng. 1). Placă, tablă (de metal, lemn, lut, hîrtie) saŭ disc cu care acoperĭ un vas, o cutie, o ladă, un secriŭ [!], o groapă. 2) La unele felurĭ de pantalonĭ, partea care acopere [!] pîntecele și care, în loc de prohab, are doŭă deschizăturĭ laterale care se încheĭe la brîŭ. 3) Vest. Tumbă, colac, învîrtitură a zmeuluĭ pin [!] aer. Iron. A găsi saŭ a pune capacu, a găsi răspuns orĭ explicațiune la toate. Șĭ-a găsit tingirea capacu (Iron.), șĭ-a găsit sacu peticu, șĭ-a găsit tovarășu care-ĭ trebuĭe). – Dim. căpăcel, pl. e. V. pocriș, opercul, obturator, dop.

cenotáf n., pl. e și urĭ (vgr. kenotáphion, d. kenós, gol, și táphos, mormînt). Mormînt gol în memoria unuĭ mort al căruĭ corp nu s´a găsit, cum ar fi un soldat căzut în luptă (Romaniĭ obișnuĭaŭ să facă asemenea morminte).

chibrít n., pl. urĭ și rar e (turc. ar. kibrit, pucĭoasă, chibrit). Bețișor care are lipită la un capăt puțină substanță chimică care se aprinde pin [!] frecare. – Rar și cribit (ca sp. alcribite și alcrebite, din aceĭașĭ orig.). În Trans. și lemnuș și cătrăniță. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla închis ca revoluționar. Directoru închisoriĭ îĭ permise să-șĭ facă un laboratorĭŭ. Aci, după multe încercărĭ, reuși să facă chibriturĭ din fosfor galben, care se aprind pin [!] simplă frecare. După eliberare, vru să se folosească de invențiunea luĭ înființînd o fabrică de chibriturĭ. Dar nu găsi capital, ĭar autoritățile germane, supt [!] pretext că asta ar provoca incendiĭ, l-aŭ oprit de a-șĭ pune în practică invențiunea. Ruinat și descurajat, Kammerer muri într´un spital de nebunĭ tocmaĭ cînd în Germania începuse a sosi chibriturĭ din alte țărĭ, care adoptase [!] această invențiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat și el ca inventator, n´a fabricat chibriturĭ de cît la 1836).

clencĭ și clincĭ n., pl. urĭ (cp. cu vsl. klĭučĭ, cîrlig, cheĭe, klĭuka, șiretenie, și klĕčati, a se închina, a șchĭopăta). Vechĭ. Ghimpe. Azĭ. Zîmboc. Ramură de corn la cerb. Fam. Punct dificil într´o afacere (fie p. tine, fie p. a face dificultățĭ adversaruluĭ): a găsi cuĭva un clencĭ. A avea clencĭ cu cineva, a avea neînțelegerĭ cu cineva. A prinde clencĭ de cineva, a prinde dragoste de cineva. V. chițibuș.

Agamedes, fratele lui Trophonius și fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes și Trophonius au fost doi arhitecți celebri, care au construit, printre altele, și edificiul care adăpostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune că cei doi frați ar fi lăsat o intrare tainică, prin care puteau intra oricînd ca să prade. Faptul fiind descoperit de către rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca să nu-l divulge și pe el. Fratricidul a fost însă pedepsit pe dată. Pămîntul s-a deschis și l-a înghițit pe Trophonius. După o altă versiune, cei doi frați ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerîndu-i zeului răsplata cuvenită, Apollo le-a făgăduit-o în opt zile, răgaz în care i-a sfătuit să petreacă în voie. La împlinirea timpului, cei doi frați au fost găsiți fără viață în patul lor. Moartea ușoară care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai bună răsplată pe care zeul a crezut de cuviință să le-o ofere.

Amphion, fiul lui Zeus și al Antiopei. avea un frate geamăn, pe Zethus. Părăsiți imediat după naștere pe muntele Cithaeron, de către unchiul lor Lycus (v. și Lycus), care voia să-i piardă, cei doi frați au fost găsiți și crescuți de niște păstori. Ajunși mari, ei au izbutit să-și regăsească mama, pe Antiope, ținută mult timp prizonieră și persecutată de Lycus și de soția acestuia Dirce (v. și Dirce). Ca să-i răzbune suferințele îndurate, Amphion și Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. După ce l-au ucis împreună cu Dirce, au pornit să reclădească zidurile cetății. Zethus căra pietrele în spate. Amphion avea o liră fermecată, dăruită de Hermes (sau de Apollo), la acordurile căreia pietrele, vrăjite, se rînduiau singure la locul lor. Mai tîrziu, Amphion s-a căsătorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai mulți copii. Și-a pus singur capăt zilelor – după o legendă – îndurerat de moartea copiilor săi uciși de Apollo. După o altă versiune, a fost el însuși săgetat de zeu.

SARGETIA, râu în Dacia, în apropierea Sarmizegetusei dacice. Potrivit legendei, în albia S. și-ar fi îngropar Decebal tezaurul în timpul războaielor cu romanii. Traian l-ar fi găsit cu ajutorul trădătorului Bicilis. S. a fost identificată, prezumtiv, cu Valea Godeanului sau Valea albă.

PROVINCIÁL, -Ă, provinciali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuiește în provincie sau este originară de acolo; p. ext. persoană cu apucături sau cu deprinderi stângace, naive. 2. Adj. Care aparține provinciei, privitor la provincie; propriu provinciei și locuitorilor ei; care se găsesc în provincie; provincialist. [Pr.: -ci-al.Var.: (înv.) provințiál, -ă s. m. și f., adj.] – Din lat. provincialis, fr. provincial.

ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer.

AFLÁ vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaște, a ști. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitați.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.

COJÓC ~oáce n. Haină țărănească de iarnă, lungă, făcută din piele de oaie cu mițele înăuntru. ◊ A-și teme ~ocul a nu întreprinde nimic riscant; a manifesta prudență. A-și întoarce ~ocul pe dos (sau pe partea cealaltă) a) a exprima păreri contrare celor de mai înainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunăvoința de altădată). A avea (sau a găsi) ac de ~ocul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kožuhu

A SE COMPLĂCEÁ mă complác intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea

A SE ÎNVREDNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziție complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviință; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie

RĂSÚNET ~e n. 1) Sunet auzit la distanță și prelungit prin ecou. ~ul împușcăturilor. 2) pop. Proprietate a unor spații închise de a intensifica și de a prelungi sunetele; rezonanță. 3) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; impresie deosebită; ecou; rezonanță. A avut vreun ~ acțiunea lor?A avea (sau a găsi) ~ a trezi interes; a face impresie. /a răsuna + suf. ~et

CLOROPLÁST s.n. Corpuscul de culoare verde care se găsește în citoplasmă, având un rol esențial în procesul de fotosinteză. [< fr. chloroplaste].

ȘOMÁ vb. intr. a nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. (< fr. chômer)

CLOROFÍLĂ (‹ fr. {i}; {s} cloro- + gr. phyllon „frunză”) s. f. Pigment din plantele verzi, cu structură apropiată de cea a hemului, dar avînd magneziu în locul fierului și un rest de alcool superior, fitolul. În stare naturală se găsește în cloropaste. Are rol principal în procesul de fotosinteză; se folosește în parfumerie ca dezodorizant și în medicină ca antianemic.

áur n. (lat. aurum, it. sp. oro, pv. aur, fr. or, pg. ouro). Un metal prețios galben lucitor și greŭ din care se fac monete. Ceĭa ce lucește ca auru: păr de aur (blond). Fig.. Bogăție: setea de aur. Viitor de aur, splendid, fericit. Inimă de aur, plină de bunătate. – Auru e cel maĭ pur, maĭ ductil și maĭ maleabil metal. Poate fi redus în foĭ de grosimea a 1ǀ25,000 de milimetriĭ. Greutatea apeĭ fiind de 1, a auruluĭ e de 19,32. Se topește la 1035° și se face verde. Se găsește maĭ adese-orĭ în pămînt în stare pură saŭ nativă în Brazilia, Chile, Mexic, California, Australia și alaska și puțin și în Transilvania. Și unele rîurĭ poartă aur. Un chilogram de aur pur valora 3460 de francĭ înainte de 1914. E de 15 orĭ și jumătate maĭ scump de cît argintu. Auru a fost pentru om tot-de-a-una semnu bogățiiĭ și al puteriĭ. alchimiștiĭ îĭ atribuĭaŭ proprietățĭ supranaturale și se încercaŭ să prefacă alte metale în aur.

Eriphyle, fiica lui Talaus, regele Argosului, și sora lui Adrastus. S-a căsătorit cu Amphiaraus care, datorită ei, și-a găsit moartea în expediția împotriva cetății Thebae (v. Amphiaraus). Dorind să obțină întîi colierul, apoi veșmîntul Harmoniei (v. Harmonia), Eriphyle și-a trimis și fiul, pe alcmaeon, să lupte în rîndul epigonilor împotriva tebanilor. La întoarcere însă alcmaeon își ucide mama (v. și alcmaeon), răzbunînd în felul acesta moartea tatălui său.

cormorán m. (fr. cormoran, d. vfr. corp, corb, și moran, marin, d. galicu mor, mare, care se găsește și în Are-mor-icum și Mor-bihan și slavu Po-mórie, Pomeranis). O pasăre palmipedă care se nutrește cu pește. (Chinejiĭ îl învață să prindă pește pentru stăpînu luĭ).

CÂRCIOGÁR, cârciogari, s. m. (Reg.) Om căruia îi plac cearta, procesele, care găsește obiecție la orice; om cârcotaș. [Var.: cârciocár, cârciobár, corciogár s. m.] Cârciog + suf. -ar.

MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

MIOZÍNĂ, miozine, s. f. Proteină de tipul globulinelor, care se găsește în țesutul muscular, având rol important în contracția musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosine.

CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit?Expr. Cine (mai) știe? = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis...Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

NEMOTIVÁT, -Ă, nemotivați, -te, adj. Care nu are sau nu-și găsește motivare. – Ne- + motivat (după fr. non-motivé).

A ZÍCE zic 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. ◊ Ce mai zici? ce mai faci? Va să zică adică; prin urmare. 2) A enunța cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiecție; a obiecta. ai ce zice? 4) A găsi de cuviință; a crede; a considera; a socoti. ◊ Să zicem a) să admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a cânta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere

AMINOACÍZI s.m.pl. Substanțe organice, componenți ai proteinelor, care se găsesc liberi în cantități mici în organismele viețuitoarelor. [Sg. aminoacid. / < fr. aminoacides].

CONJÚNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă când cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjuncțiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

NEMOTIVÁT, -Ă adj. care nu are sau nu-și găsește motivare. (după fr. non-motivé)

BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți. Bănuiam că n-am s-o mai găsesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A întrezări ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde bănuia prin întunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. Așa a trebuit să se întâmple și n-ai cui bănui (CREANGĂ). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubești, Nu cumva să bănuiești (JARNIK-BÎRSEANU). – Magh. bánni.

BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea bunătatea, bunăvoința să... ♦ A crede, a găsi de cuviință să... Va hotărî cum va binevoi (SADOVEANU). – Din bine1 + voi.

brodésc v. tr. (vsl. broditi, a merge pin apă, pin vad, d. brodŭ, vad; sîrb. „a naviga”, rut. „a merge pin apă, a umbla în bobote”, rus. na-broditĭ, a brodi. V. brod. Cp. cu găsesc). Potrivesc, nemeresc: azĭ am brodit-o bine venind pe aci. V. refl. M’am brodit și eŭ la prânzu lor, răŭ s’a brodit lucru azĭ! V. zgodesc.

ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare.

CENOTÁF, cenotafe, s. n. (Livr.) Monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. – Din fr. cénotaphe, lat. cenotaphium.

POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj., adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ.

PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

OLÉIC, -Ă, oleici, -ce, adj. Care provine din (sau se referă la) grăsimi și uleiuri naturale. ◊ Acid oleic = acid gras, nesaturat, care se găsește în numeroase grăsimi naturale, având întrebuințări în industrie la obținerea săpunurilor moi, a plastifianților etc. – Din fr. oléique.

TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.

REDÁCȚIE, redacții, s. f. 1. Colectiv de redactori care lucrează la un ziar, la o revistă etc.; localul în care se găsesc birourile redactorilor unui ziar, ai unei reviste etc. 2. Redactare; felul, forma în care este redactată o publicație, o scriere. [Var.: (înv.) redacțiúne s. f.] – Din fr. rédaction.

RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) rapórtă, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta (în scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.

MANTÁ ~le f. 1) Haină lungă și largă, confecționată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldățească. ◊ A-și găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feșteli ~ua cuiva a strica reputația cuiva. A-și întoarce ~ua după vânt a-și schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă și largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliș protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

POZÍȚIE ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoană în raport cu alt obiect sau cu altă persoană. 2) Mod de așezare sau de situare în spațiu. ~ orizontală. 3) Situație dictată de circumstanțe. ~ critică. 4) Situație socială; rang. ~ de director. 5) Considerație a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; părere; judecată; opinie; cuvânt. ◊ A se afla (sau a se găsi) pe ~i opuse a avea păreri contrare referitor la o problemă. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de război pe mare. ~ de luptă. ~ defensivă. [G.-D. poziției; Sil. -ți-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

GLICOGÉN s.n. Substanță organică având compoziția amidonului, care se găsește în ficat. [< fr. glycogène, cf. gr. glykys – dulce, gennan – a produce].

RAPORTÁ vb. I. tr. I. (Rar) A aduce venituri, beneficii; a produce. II. A relata (scris sau oral) unui șef ierarhic sau unei adunări o situație, rezultatul unei activități etc. III. 1. A stabili un raport între două sau mai multe noțiuni. ♦ refl. A face legătura cu ceva; a se referi. 2. (Mat.) A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta pe un plan la o anumită scară, elementele unei ridicări topografice. [P.i. -tez, 3,6 -tează și rapórtă. / < fr. rapporter].

STERÓL s.m. Clasă de alcooli de structură complexă, care se găsesc la aproape toate viețuitoarele, având un rol important în metabolismul organismului; sterină. [< fr. stérol].

TEZÁUR s.n. 1. Cantitate mare de aurărie, de bani, de bijuterii etc.; (p. ext.) avere, bogăție. ♦ Locul unde se găsește depozitată această bogăție. 2. Totalitatea aurului, a metalelor prețioase, a efectelor etc. aflate în depozitul unei bănci de emisie. 3. (Fig.) Ceea ce este foarte prețios, bun, folositor; comoară. ♦ Patrimoniu spiritual rezultat din munca culturală desfășurată de-a lungul veacurilor. [Pron. -za-ur. / < lat. thesaurus, cf. gr. thesauros].

CONFRUNTÁ vb. I. tr. 1. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate. 2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți. (< fr. confronter, lat. confrontare)

MONOGÁM, -Ă I. adj., s. m. f. (om, animal, pasăre) care se găsește în situația de monogamie (1, 2). II. adj. 1. (despre căsătorie) bazat pe monogamie; monogamic. 2. (despre plante) unisexuat. (< fr. monogame)

RAPORTÁ vb. I. tr. 1. a relata unui șef ierarhic sau unei adunări o situație, rezultatul unei activități etc. 2. a stabili un raport între două sau mai multe noțiuni. 3. (mat.) a găsi valoarea pe care o are o mărime, când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 4. a reprezenta pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări topografice. II. refl. a se referi, a face aluzie la ceva. (< fr. rapporter)

ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească). – Fr. (s')absenter (lat. lit. absentare).

CENOTÁF, cenotafe, s. n. (Livresc) Monument funerar ridicat în amintirea unei persoane care a decedat și ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. – Fr. cénotaphe (lat. lit. cenotaphium).

Hecale, bătrînă sărmană, care l-a adăpostit în coliba ei pe Theseus, în noaptea care a precedat vînătoarea taurului de la Marathon. La întoarcere, după victorie, eroul a găsit-o moartă. În amintirea ei, Theseus i-a înălțat un sanctuar lui Zeus.

O’CONNOR [oukónə], Mary Flannery (1925-1964), scriitoare americană. Nuvele și romane de un umor grotesc, inspirate din viața Sudului rural, prezentând raporturile omului cu divinitatea, într-o manieră dualistă și violentă („Glasul sângelui”, „Un om bun este greu de găsit”).

ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s. f.] – Din fr. magnétite.

PalMÍTIC adj.m. (în sintagma) Acid palmitic = acid gras, solid, de culoare aibă, inodor și insipid, care se găsește în uleiurile și grăsimile naturale și are diverse întrebuințări în industrie. – Din fr. palmitique.

STERÓL, steroli, s. m. (La pl.) Clasă de alcooli având o structură complexă, care se găsesc în alcătuirea multor viețuitoare și au un rol important în metabolismul organismului; (și la sg.) substanță din această clasă; sterină. – Din fr. stérol.

CUSURGIOÁICĂ, cusurgioaice, s. f. (Fam.) Femeie înclinată să găsească cusururi (1) la orice, femeie care are chef de ceartă; cusurgie. – Cusurgiu + suf. -oaică.

CUSURGÍU, -ÍE, cusurgii, s. m. și f., adj. (Fam.) (Persoană) înclinată să găsească cusururi (1) la orice; (persoană) care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu.

POMENÍ vb. 1. v. aminti. 2. (BIS.) a comânda. (~ morții.) 3. a se întâmpla, (reg.) a se da. (Așa ceva nu s-a mai ~.) 4. a auzi. (Așa ceva n-am ~.) 5. a se afla, a se găsi, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolțit de creditori.)

A SE INCARNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. 2) fig. A-și găsi expresie materială; a căpăta forma concretă; a se întrupa; a se întruchipa; a se materializa. /<fr. incarner, lat. incarnare

MORMÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ◊ A duce pe cineva la ~ (sau a băga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva ~ântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slăbit de boală sau de bătrânețe; a nu mai avea mult de trăit. A-și găsi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodată. Liniște (sau tăcere) de ~ liniște perfectă. A intra în ~ a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum

REDUNDÁ vb. I. intr. (Liv.) 1. A se găsi din belșug; a abunda. 2. A avea, a face redundanță. [< lat. redundare, fr. redonder].

SECȚIÚNE s.f. 1. Faptul de a secționa; tăietură (transversală) făcută într-un corp, într-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a făcut această tăietură. ♦ Curbă obținută prin intersectarea unei suprafețe cu un plan. ♦ Suprafață care apare la întretăierea dintre un plan și un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezintă detaliile unui corp care se găsesc la suprafața obținută dacă s-ar tăia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersecție a două mulțimi. 4. V. secție. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a tăia].

TalONÉR s. m. jucător de rugbi care se găsește în învălmășeală, între doi pilieri, având sarcina de a talona. (< fr. talonneur)

áflu, a v. tr. (lat. af-flare, a sufla spre, a se exala, și decĭ „a se descoperi”; sp. hallar, pg. achar. V. su-flu). Găsesc, descoper [!]: a afla ascunzătoarea cuĭva, a afla ce s' a petrecut. V. refl. Mă găsesc, sînt: mă aflu la post, mă aflu bine (îs sănătos), cum te afli? (cum te simțĭ, eștĭ sănătos?). Nu se află (est), ferească Dumnezeŭ, nu e așa: – Aĭ furat! – Nu se află!

debitór, -oáre adj. și s. (lat. debitor, d. debére, a datori, compus din de- și habére, a avea. V. debil). Datornic, care se găsește la debit.

GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).

MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocită cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în procesul de imunitate. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

TalONÉR, taloneri, s. m. Jucător de rugbi care se găsește în grămadă între cei doi pilieri, având sarcina de a talona mingea. – Din fr. talonneur.

RIBONUCLÉIC, ribonucleici, adj. (În sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol deosebit de important în procesele biologice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique.

RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Ricin + suf. -ă.

DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. m. (În sintagma) Acid dezoxiribonucleic = substanță complexă care se găsește mai ales în nucleul celulelor vii, având un rol important în transmiterea ereditară a unor caractere și însușiri. – Din fr. désoxyribonucléique.

Mai adv. 1. încă. (Oile ~ găsesc verdeață.) 2. cam, (înv.) camai. (~ rar așa om.) 3. gata.

ANTERIÓR ~oáră (~óri, ~oáre) și adverbial 1) Care a avut loc înainte; precedent; premergător. 2) Care se găsește în față; dinainte. Partea ~oară a corpului. [Sil. -ri-or] /<fr. antérieur, lat. anterior

CURMÉI ~ie n. Capăt de frânghie, folosit la legat sau la încins. ◊ A lega tei de ~ (sau teie de ~ie) a căuta subterfugii. A găsi tei de ~ a găsi pretexte. [Sil. -mei] /a curma + suf. ~ei

MÍLĂ1 ~e f. 1) Sentiment de compătimire față de suferințele și nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compătimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) într-o situație jalnică. A-i plânge (cuiva) de ~ a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grijă față de cineva. 2) Dar făcut unui nevoiaș. 3) rar Atitudine binevoitoare față de cineva; bunăvoință; îngăduință. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu găsi bunăvoință undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu

INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].

PLASTÍDE s.f.pl. Organite care se găsesc în protoplasma celulelor vegetale și care au un rol foarte însemnat în viața plantelor, ele formând substanțe organice din cele anorganice. [Sg. plastidă. / < fr. plastides].

TalONER s.m. (La rugbi) Jucător care se găsește la învălmășeală între cei doi pilieri, având sarcina de a talona. [< fr. talonneur].

ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate. 2. A avea, a conține, a folosi din belșug. Piesa abundă în scene comice.Fr. abonder (lat. lit. abundare).

ASCÚNS2, -Ă, ascunși, -se, adj. 1. Așezat astfel încât să nu poată fi văzut sau găsit de alții. ♦ Nefolosit, nevalorificat; nedescoperit. 2. Care are obiceiul să-și ascundă gândurile sau faptele. ♦ Tainic, tăinuit; misterios. Gând ascuns.V. ascunde.

AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

CEFalORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană.Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

CĂUTÁRE ~ări f. 1) v. A CĂUTA. 2) Cercetare a locului cu scopul de a găsi pe cineva sau ceva. 3) Îngrijire medicală. 4): A avea ~ a se bucura de considerație; a avea trecere. /v. a cauta

PÁNĂ s.f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui autovehicul, determinată de defectarea unei piese, de lipsa combustibilului etc. ◊ A rămâne în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă; a nu avea bani. 2. (Mar.) Orientare a velelor unei nave cu pânze astfel încât să se opună vântului și să rămână pe loc; oprire a unei corăbii. [Pl. pane, pene. / < fr. panne].

OLIGOELEMÉNT s.n. (Biol.) Element chimic care se găsește în cantități foarte mici în organismele vii, având un rol catalitic. [< fr. oligo-élément].

OPTIMIZÁRE s.f. Acțiunea de a optimiza și rezultatul ei. ♦ (Mat.) Raționament sau calcul care permite a găsi valorile unuia sau mai multor parametri corespunzând maximului unei funcții. [< optimiza].

PRIPĂȘÁR, pripășari, s. m. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea amenzilor pentru vitele găsite pășunând pe locuri oprite. – Din pripas + suf. -ar.

CLORITOÍD s. n. (MINER.) Filosilicat de aluminiu și fier din grupa micelor casante. Are culoare galbenă, verzuie, neagră, sticloasă, sidefoasă. Se găsește ca mineral accesoriu în unele șisturi cristaline metamorfozate, în corneene și skarne.

beleá f. (turc. belá, ca merea d. mera). Nenorocire, supărare, încurcătură: a da de belea, a-ți găsi beleaŭa, a scăpa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

Helle, fiica lui Athamas și a lui Nephele și soră cu Phrixus. Salvată împreună cu fratele ei de furia lui Ino, de către un berbec zburător (v. și Athamas), Helle își găsește moartea în apele mării care în amintirea ei poartă numele de Hellespontus.

ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.

HEMOLÍMFĂ, hemolimfe, s. f. Lichid organic care are aceleași proprietăți cu ale sângelui și care se găsește în aparatul circulator al nevertebratelor. – Din fr. hémolymphe.

MANSARDÁT ~tă (~ți, ~te) (despre locuințe, încăperi) 1) Care se găsește la mansardă sau seamănă cu o mansardă. 2) Care are mansardă. /<fr. mansardé

SIRÉNĂ1 ~e f. 1) (în mitologia greacă) Ființă fabuloasă cu cap și corp de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, iar mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea navigatorii în locuri periculoase, unde aceștia își găseau moartea. 2) fig. Femeie care ademenește prin grațiile și farmecul său. /<fr. sirene, lat. siren, ~enis

BalNEÁR, -Ă adj. De băi. ◊ Stațiune balneară = localitate unde se găsesc băi folositoare pentru vindecarea unor boli. [Pron. -ne-ar. / < fr. balaire, lat. balnearis].

MANÍTĂ s.f. (Chim.) Substanță organică zaharată care se găsește în rășina de frasin și în unele ciuperci, având acțiune laxativă. [< fr. mannite].

DISJUNCTÍV, -Ă adj. Care desparte, separă; care deosebește; (gram.) care marchează o opoziție între idei, unind totuși cuvintele între ele. ◊ Propoziție disjunctivă (și s.f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care introduce o propoziție desjunctivă. ♦ (Log.; despre judecăți) In care se admit cu privire la același subiect note care se exclud între ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif].

DISJUNCTÍV, -Ă adj. (log.) care se află într–un raport de disjuncție. ◊ propoziție disjunctivă (și s. f.) = propoziție coordonată care se găsește într–un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții disjunctive. (< fr. disjonctif, lat. disiunctivus)

SIRÉNĂ s.f. I. (Mit.) Ființă fabuloasă, jumătate femeie și jumătate pește, care ademenea prin cântecele ei pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ (Fig.) Femeie seducătoare. II. 1. Aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă. 2. Aparat folosit în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor. [< fr. sirène, it. sirena, cf. lat. siren].

SIRÉNĂ s. f. I. 1. (mit.) ființă fabuloasă cu cap de femeie și trup de pește sau de pasăre, care ademenea, prin cântecele ei, pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. 2. (fig.) femeie seducătoare. II. 1. aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă. 2. aparat în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor. (< fr. sirène, it. sirena, lat. siren)

ascensór n., pl. oare (lat. ascénsor, -óris, suitor; fr. ascenseur). Aparat pin [!] ajutoru căruĭa te suĭ saŭ te coborĭ într' o casa orĭ într' o mină fără să te foloseștĭ de scară. – Inventatoru ascensoruluĭ e George Hyde (din Statele Unite), care nu găsea chiriașĭ p. caturile superioare ale caseĭ luĭ, care avea opt caturĭ. V. hîrzob.

OCULOS HABENT ET NON VIDENT (lat.) au ochi și nu văd – „Oculos habent et non videbunt. Quid habet aures audiendi audiat” („Au ochi și vor vedea. Cine nu are urechi de auzit să audă”). Cuvinte care se găsesc de mai multe ori în Evanghelie (Matei, 13, 14; Luca 8, 10; Ioan, 12, 40 ș.a.) urmând parabolele lui Iisus. Se folosesc pentru a avertiza pe cineva că trebuie să țină seama de un sfat.

OBELÍSC (‹ fr., lat.; {s} gr. obeliskos „obelisc”) s. n. Monument comemorativ din bazalt sau sienit, în formă de trunchi de piramidă, foarte înalt (20-30 m) și ascuțit la vârf. Caracteristice artei egiptene, o. au fost considerate raze de soare pietrificate. Erau numeroase și plasate în pereche în fața pilonilor care străjuiau accesul într-un templu, deseori acoperite cu inscripții hieroglife (ex. o. ridicat de Sesostris I la Heliopolis; „Acele” Cleopatrei din alexandria). Reluat de arta europeană, va mai avea importanță în urbanismul sec. 16. Astăzi, numeroase o. se găsesc în marile capitale (Roma, Paris, Londra, Washington ș.a.).

Archemorus (sau Opheltes), fiul lui Lycurgus, regele Nemeei. Cînd cei șapte eroi porniți împotriva cetății Thebae au trecut Nemea, ei au silit-o pe Hypsipyle, doica lui Archemorus, să le arate drumul. Punînd un moment copilul jos lîngă o fîntînă, pe iarbă, ca să-i poată îndruma, Hypsipyle l-a găsit la întoarcere mort, mușcat de un șarpe. Grecii au văzut în moartea copilului un semn funest trimis de zei. Cu toate acestea, după ce l-au plîns pe Archemorus și au instituit în amintirea lui Jocurile Nemeiene, ei și-au continuat expediția.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.

RÉPLICĂ, replici, s. f. 1. Răspuns prompt și energic care combate afirmațiile cuiva; ripostă. ◊ Loc. adj. Fără replică = definitiv. ◊ Expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție. A avea replică = a răspunde prompt și răspicat. (Jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse. 2. Porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului. 3. Copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directă. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafeței unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. réplique.

VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă, cu aspect de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis.

REGĂSÍ, regăsesc, vb. IV. Tranz. A găsi din nou pe cineva sau ceva. **Refl. recipr. S-au regăsit după 10 ani.Refl. A se afla, a se găsi din nou în același loc, în aceeași situație. ♦ Refl. Fig. A se reculege, a-și recăpăta echilibrul sufletesc (după o frământare, un zbucium). – Re1 + găsi (după fr. retrouver).

DESCOPERÍ vb. 1. v. dezveli. 2. v. găsi. 3. v. inventa. 4. a afla, a ghici, (rar) a bănui. (ai ~ ce am vrut să spun.) 5. a dezvălui, a revela, (livr.) a decela. (Nu i-am putut ~ marea mea taină.) 6. (rar) a surprinde. (A ~ infracțiunea.) 7. a stabili. (El e cel care a ~ etimologia cuvântului.)

CÍTRIC ~că (~ci, ~ce): Acid ~ acid organic care se găsește, mai ales, în sucul de lămâie și de portocale, având diferite întrebuințări (în industria alimentară, în medicină etc.). ◊ Culturi ~ce familie de arbori și arbuști cu fructe bogate în vitamine, uleiuri eterice etc. (reprezentanți: lămâiul, portocalul, mandarinul etc.). Fructe ~ce fructe ale acestor culturi. /<fr. citrique

A SE ORIENTÁ mă ~éz intranz. 1) (de-spre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformân-du-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

EXCÉNTRIC, -Ă adj. 1. (Geom.; despre un punct) Situat departe de centru, care nu se găsește în centrul unei figuri; (despre figuri geometrice) care nu au un centru comun. 2. Neobișnuit, deosebit de original; extravagant. // s.n. Organ de mașină format dintr-un disc fixat pe un arbore rotativ și a cărui axă nu este în centru, servind la transformarea mișcării circulare în mișcare rectilinie și invers. [< fr. excentrique, cf. lat. ex – afară de, centrum – centru].

CÉSIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesiusalbastru”).

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar.

MORT adj., s. 1. adj., s, decedat, defunct, dispărut, răposat, (livr.) repauzat, (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut, (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvârșit. (~ul era un om în vârstă.) 2. adj. inert, neînsuflețit, nemișcat, rece, țeapăn. (L-a găsit ~.) 3. adj. v. ofilit.

A CONSIDERÁ consíder tranz. 1) (de obicei, urmat de o propoziție complementară) A găsi de cuviință; a gândi; a crede; a socoti. ◊ Considerând că... având în vedere că... 2) A aprecia printr-o judecată; a socoti; a crede. Considerăm acest fapt drept o încălcare flagrantă a legii. 3) (persoane) A desemna printr-un calificativ, de obicei depreciativ; a califica; a numi; a face; a taxa; a eticheta. 4) (persoane) A trata cu considerație; a prețui; a aprecia. 5) A supune unei analize; a analiza; a cerceta; a studia; a investiga. /<fr. considérer, lat. considerare

BIPOLÁR, -Ă adj. Care are doi poli. ♦ (Despre aparate, mașini) Care are doi poli magnetici principali. ♦ (Despre unele organisme marine) Care se găsește simultan la cei doi poli și în zonele temperate ale celor două emisfere. [Cf. fr. bipolaire].

COTILEDÓN s.n. 1. Frunzuliță cu rezerve nutritive care se găsește în embrionul unei plante fanerogame. 2. Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. [< fr. cotylédon, cf. gr. kotyledon – cavitate].

GLUCÓZĂ, glucoze, s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, care se găsește în miere și în fructe sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie. – Fr. glucose (< gr.).

GLUTAMÍNĂ, glutamine, s. f. (Chim.) Substanță care se găsește în unele plante, se formează în țesuturi și în sânge și are rol important în metabolismul celulelor din țesuturi. – Din fr. glutamine.

IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ♦ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DÁCĂ conj. 1. (condițional) de. (Doar ~ n-ar pleca.) 2. (condițional) când, (pop.) de. (Ce pot face sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc?) 3. (condițional) (înv. și reg.) că. (Ce folos că vin, ~ nu-l găsesc!) 4. (temporal) când. (~ vede că pleacă, se duce după el.) 5. (temporal) de. (~ va fi să plec ...) 6. (cauzal) deoarece, fiindcă, întrucât, (pop.) unde. (~ nu știe să scrie, merge de la unul la altul.)

ÎNTÂLNÍ vb. 1. a (se) vedea, (pop.) a (se) găsi, (înv. și reg.) a (se) întâmpina, a (se) tâlni. (Când v-ați ~ ultima oară?) 2. a se confrunta, a se înfrunta, a se întrece. (Echipele se ~ mâine.) *3. v. întâmpina.

SUPERIÓR1 ~oáră (~óri, ~oáre) 1) Care se găsește în partea de sus; situat deasupra. Strat ~.Membre ~oare mâinile la om. Curs ~ al unei ape curgătoare sector care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2) Care ocupă treapta cea mai înaltă într-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oară.Ofițer ~ ofițer cu grad mai înalt decât al căpitanului. Animal ~ (sau plantă ~oară) animal (sau plantă) care se află pe treapta cea mai avansată a unei evoluții. 3) Care a atins un nivel înalt de evoluție; cu o evoluție avansată. Vegetație ~oară. 4) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă cunoștințe, merite, forță mai mare (în raport cu alții). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. supérieur

SINONÍM, -Ă adj. (Despre cuvinte sau expresii) Care are același înțeles cu un alt cuvânt sau cu altă expresie. // s.n. 1. Cuvânt care are (aproape) același înțeles cu un altul. 2. Joc care cere dezlegătorului să găsească pentru un anumit cuvânt unul sau mai multe cuvinte cu înțeles comun sau foarte apropiat. [< fr. synonyme, cf. gr. synonymos < syn – cu, onoma – nume].

EXTRĂDÁRE, extrădări, s. f. Acțiunea de a extrăda și rezultatul ei; predare de către un stat altui stat a unui infractor care se găsește pe teritoriul său, spre a fi judecat sau spre a-și executa pedeapsa. – V. extrăda.

FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitați.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.

GLUCÓZĂ f. Substanță de culoare albă, cristalizată, cu gust dulce, care se găsește, mai ales, în miere și fructe sau se prepară pe cale industrială, având diverse întrebuințări în industrie și în medicină. /<fr. glucose

HÉRME s.f.pl. (Ant.) Stâlpi de piatră care se găseau de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea de sus capul lui Hermes. [< fr. hermés, cf. Hermes – nume grecesc al zeului comerțului, protector al călătorilor].

INTELIGÉNȚĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din mai multe foi cărnoase suprapuse, cu un înveliș membranos uscat. 2. (În expr.) Bulb rahidian = prelungire a părții superioare a măduvei spinării, care face legătura între creierul mare, creierul mic, măduva spinării și marele simpatic, și în care se găsesc câțiva centri nervoși importanți. Bulbii ochilor = globii ochilor. 3. Obiect, umflătură etc. care are forma unui bulb (1).Fr. bulbe (lat. lit. bulbus).

SARaiU, com. în jud. Constanța, situată în NV pod. Casimcea, pe râul Topolog; 1.427 loc. (2005). Nod rutier. Pe terit. satului Dulgheru au fost descoperite vestigiile unei așezări rurale romane (vicus) în care s-a găsit o stelă funerară de tip dunărean, cu chenar de iederă.

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș.Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

A GÂNDÍ ~ésc 1. intranz. 1) A crea idei despre obiectele și fenomenele din realitatea înconjurătoare. 2) A-și aplica reflecția; a reflecta; a medita. 3) A fi cu gândul; a fi cuprins de îngrijorare; a păsa; a se îngrijora. 2. tranz. 1) A găsi de cuviință; a crede; a socoti; a considera. 2) A proiecta în gând; a avea în intenție; a intenționa; a dori. /Din gând

ATACÁ, atác, vb. I. 1. Tranz. (Mil.) A începe un atac. ♦ A comite o agresiune; a lovi, pentru a ucide sau a distruge. 2. Tranz. Fig. A duce o acțiune violentă și susținută împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ A cere justiției să anuleze sau să schimbe o hotărâre sau un act. A atacat testamentul. 3. Tranz. A vătăma; a distruge. 4. Tranz. Fig. A se apropia cu îndrăzneală de o problemă, încercând s-o pătrundă, să-i găsească rezolvarea; a provoca o discuție. ♦ A începe executarea unei bucăți muzicale. 5. Intranz. A avea sau a lua inițiativa într-un joc sportiv. – Fr. attaquer.

CAROFITE (‹ fr.) s. f. pl. Grup de plante acvatice (de apă dulce, rar salmastră), verzi, cu corpul constituit dintr-o tulpină articulată, cu noduri, internoduri și verticile de frunze, la baza cărora se găsesc fructificațiile pentru reproducere (Charophyta). Avînd tulpina și fructele impregnate cu carbonat de calciu, au dat naștere, prin acumulare, în Jurasic și Eocen, la calcare.

GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

FINÁNȚE s. f. pl. 1. Totalitatea mijloacelor bănești care se găsesc la dispoziția unui stat și care sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale. ◊ Om de finanțe = a) specialist în probleme financiare; b) deținător de capitaluri. (La sg.) Marea finanță = deținătorii marilor capitaluri financiare. ♦ Totalitatea mijloacelor bănești ale unei întreprinderi. ♦ (Fam.) Averea în bani a unei persoane particulare. 2. Știință care studiază finanțele (1). [Var.: finánță s. f.] – Din fr. finance, it. finanza.

NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.

CARBÓN s.n. Metaloid tetravalent care se găsește în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ◊ Hârtie carbon = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, care permite copierea unui text, a unui desen etc. pe mai multe foi. [< fr. carbone, cf. lat. carbo – cărbune].

PÁNĂ s. f. 1. nefuncționare accidentală a unei mașini, a unui autovehicul. ♦ a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă. 2. poziție a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează. 3. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistență ale acoperișului. (< fr. panne)

zăpsí (-sésc, -ít), vb. – A prinde, a surprinde. Origine incertă. Pare a fi sb. zabŭšiti „a afla, a găsi” caz în care este dubletul lui zăpuși. Această der., semnalată deja de Philippide, Principii, 17, ar fi mai convingătoare dacă s-ar confirma forma zăpși, menționată de acest autor și care nu apare în dicționare. Apropierea de zapt (Iordan, BF, II, 195), interesantă, suscită aceeași îndoială fonetică. Der. de la a găjbi (Tiktin) sau din letonul zapstit „a prinde” (Scriban) nu este convingătoare.

ATHOS (HÁGIÓN ÓROS) 1. Masiv muntos și pen. în Grecia de NE, în Pen. Calcidică. alt. max.: 2.033 m. 2. Republică monastică, cu regim de departament ad-tiv autonom în cadrul Greciei; 336 km2; 1,5 mii loc. (1981); reșed.: Karyaí. Climă mediteraneană. Numeroase mănăstiri ortodoxe („Marea Lavră”, „Vatopedi” ș.a.), întemeiate cu începere din sec. 9, în care se găsesc valoroase fresce, mozaicuri, sculpturi în lemn, manuscrise rare. Încă din sec. 14 numeroși domni români au reparat, refăcut și înzestrat mănăstiri de la A. La sfîrșitul sec. 16 au început „închinările” de mănăstiri și moșii din Țările Române comunităților grecești de la A., situație curmată de legea secularizării averilor mănăstirești adoptată în 1863 de domnitorul al.I. Cuza. Importanță religioasă și turistică.

ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înal = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie apărută o dată cu sclavia patriarhală, întâlnită și astăzi la unele popoare de religie mahomedană, în care un bărbat are dreptul să se căsătorească în același timp cu mai multe femei; situație în care se găsește un poligam. ♦ Infracțiune comisă de bărbatul căsătorit în același timp cu mai multe femei. – Din fr. polygamie.

PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre doi inși asociați care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique.

TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție. ♦ Loc unde se păstrează obiectele de preț. ♦ Bani sau obiecte prețioase ascunse de multă vreme în pământ și care au fost descoperite întâmplător; comoară. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit și prețuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societăți, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.

SFÉRĂ, sfere, s. f. 1. Suprafață constituită de locul geometric al punctelor din spațiu egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect care are aproximativ această formă. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cerească”) Regiune cerească unde se găsesc și se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. Atmosferă. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul cărora există, acționează sau se dezvoltă cineva sau ceva. Sferă de influență = întindere, spațiu, domeniu în cuprinsul căruia se exercită o influență a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezintă capacitatea de referință a noțiunii la ansamblul de indivizi ce posedă însușirile reflectate în conținutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera.

ARGÓN (‹ fr. {i}; {s} gr. argos „inactiv”), s. n. Element chimic (Ar; nr. at. 18, m. at. 39,948, p. t. -189 ºC, p. f. -185,7 ºC) din familia gazelor rare. Se găsește în atmosferă în proporție de 0,93 la sută în volume și se întrebuințează la umplerea becurilor electrice și a unor tuburi luminicente pentru reclame, la sudarea cu arc electric. A fost descoperit în 1894 de J.W.S. Rayleigh și W. Ramsay.

OZÓN s.n. Formă alotropică a oxigenului, prezentată ca un gaz albăstrui cu miros puternic, care se găsește în atmosferă sau se obține prin descărcări electrice în aer. [< fr. ozone, cf. gr. ozein – a avea miros].

ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surâde. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută; a străluci, a scânteia. 3. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. Propunerea aceasta zâmbi bătrânului (NEGRUZZI). – Slav (v. sl. zonbŭ „dinte”; bg. zăbja se).

STRÓNȚIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oraș în Scoția) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pământos, foarte asemănător cu calciul, alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de stronțianit, celestină ș.a. În combinații este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitată. A fost descoperit în 1790 și izolat de Sir H. Davy în 1808. Compușii lui colorează flacăra în roșu și de aceea se folosesc în pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomică 90, dar și 89, care se formează în reacțiile de fisiune (ex. în bombele atomice), sunt foarte dăunători viețuitoarelor.

acétic, -ă adj. (d. lat. acétum, oțet). Chim. Acid acetic, un lichid mobil care are o densitate de 1,05 la 20° și ferbe [!] la 118°. Formează oțetu și compușiĭ derivați din el. A fost găsit în oțet (vinum áccidum) de B. Valentin în sec. XV.

FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

IMPURITÁTE ~ăți f. 1) Caracter impur; lipsă de puritate. 2) fig. Lipsă de integritate morală; imoralitate. 3) chim. Substanță străină care se găsește în componența altei substanțe. 4) la pl. Substanțe toxice sau infecțioase aflate în mediul înconjurător. /<fr. impureté, lat. impuritas, ~atis

A ÎMPĂRTĂȘÍ ~ésc tranz. 1) (gânduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral). Să-ți ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărți. Au ~it aceeași soartă. 3) (păreri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~ește opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de împărtășanie; a cumineca; a griji. /în + părtaș

PÂRLEÁLĂ, pârleli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pârli și rezultatul ei; arsură ușoară, superficială: pârlitură. 2. Fig. (Fam.) Păcăleală, înșelătorie; pagubă, pierdere. ◊ Expr. (Fam.) A-și scoate pârleala = a-și găsi o compensație, a se despăgubi (de o pagubă materială, de o osteneală etc.). – Pârli + suf. -eală.

NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. ◊ Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaș. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-și iasă din fire. /Orig. nec.

CARTIÉR s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oraș care are un caracter specific, propriu; populația acestei părți a orașului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unități militare; loc unde se găsește acest comandament. ♦ Loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut împărțit în patru (sau mai multe) părți. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

cotrobăĭésc și -oĭésc v. intr. (cp. cu ung. kótorogni, kódorogni și kóborogni, a rătăci, și cu rom. cotropesc și cotelesc, ĭar p. înț. cu bîrciĭ). Fam. Scotocesc, cotelesc, cocĭobăĭesc: hoțiĭ aŭ cotroboit pin [!] casă, dar n´aŭ găsit baniĭ. – Maĭ rar și tr.: A cotroboi lucrurile. În nord cutruzuĭesc v. tr. (ung. kotorázni, id.): ascunsese burdufu (de brînză) că-l cutruzuĭa mama cînd o pălea suca de băut; cutruzuĭaŭ toată casa (Șez. 30, 197 și 200). V. bodicăĭ.

MARȚÓLEA s. f. (În superstiții) Numele unei ființe imaginare răufăcătoare, care ar umbla în noaptea de marți spre miercuri pe la casele oamenilor pentru a pedepsi pe femeile pe care le găsește lucrând. – Din marți1.

PACIÉNT, -Ă, pacienți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană bolnavă care se găsește în tratamentul unui medic, considerat În raport cu acesta. ♦ (Înv.) Persoană supusă unui supliciu; victimă; martir. 2. Adj. (Livr.) Care are (sau manifestă) răbdare, calm; răbdător. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. patiens, -ntis, fr. patient, germ. Patent, it. paciente.

firétic (firétică), adj. – Coleric, furios. Origine incertă. Dicționarele nu sînt de acord în privința definirii sensului (Damé traduce ahuri; în Bihor îl găsim cu sensul lui damné). Pare a fi rezultatul unei încrucișări a lui iretic „eretic” cu fire „natură”, sau cu fire-ai, începutul tuturor imprecațiilor (după DAR și REW 6471, din lat. phreneticus, puțin probabil; după Pascu, Beiträge, 11, din lat. fĕrus; după Scriban, de la fire).

SUC s. n. 1. lichid care se găsește în țesuturile plantelor, în fructe. 2. orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpurile animalelor. 3. unele secreții digestive la om și la animale. (< fr. suc, lat. succus)

alcyone 1. Una dintre pleiade, fiica lui Atlas și a Pleionei. 2. Fiica lui Aeolus, despre care legenda spune că trăia atît de fericită împreună cu soțul ei Ceyx, încît a trezit gelozia Herei, care i-a metamorfozat pe amîndoi în păsări de mare. După o altă versiune, Ceyx, pornit să consulte un oracol, și-a găsit moartea în valuri, înecat de o furtună. Distrusă de durere, alcyone s-a aruncat și ea în mare. Înduioșați de nenorocirea ei, zeii i-au metamorfozat pe amîndoi în păsări marine.

RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.

BRUT, -Ă adj. 1. care se găsește în stare naturală, neprelucrat, încă netransformat într-un produs finit. 2. (despre greutatea mărfurilor) total, inclusiv greutatea ambalajului; (despre venituri) din care nu au fost scăzute cheltuielile de producție, pierderile, impozitul etc. (< lat. brutus, fr. brut, it. bruto)

LABIRÍNT1 s. n. 1. construcție cu foarte multe încăperi și galerii în care orientarea este dificilă. ◊ grădină ornamentală din benzi înguste de arbuști. 2. dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credincioșii trebuiau să-l urmeze ca pe un drum de expiere. 3. joc de inteligență care cere a găsi ieșirea dintr-o rețea de linii întortocheate. ◊ joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de cămăruțe, la care unii pereți au câte un orificiu ce lasă să treacă o bilă de metal. 4. (fig.) încurcătură, încâlceală datorată unor dificultăți, unei proceduri. ◊ situație încurcată, fără ieșire. 5. dispozitiv folosit în diverse instalații pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum lung, în scopul de a-i micșora viteza. 6. parte a urechii interne, formată din cavități sinuoase. (< fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)

stéi (-ie), adj. – Breaz, cu pată albă în frunte. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar dacă Tiktin găsește der. surprinzătoare; trebuie să se pornească de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.

IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea.

DESCOPERÍ, descópăr, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoană ceea ce le acoperă. ♦ Refl. A-și scoate pălăria, căciula etc. ♦ Fig. A lăsa neocrotit, neapărat, expus unui atac. A descoperi aripa dreaptă a unei armate. ♦ A face să nu aibă acoperire legală. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) da pe față, a (se) dezvălui, a (se) da de gol, a (se) trăda. 2. A găsi un lucru căutat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune în bătaie de joc cuiva care face caz de un lucru știut, cunoscut de toată lumea. ♦ A pătrunde o taină, un mister. – Lat. disco(o)perire.

A APUCÁ apúc 1. tranz. 1) A lua (cu mâna, cu dinții etc.) ținând. ~ de mânecă. ~ o creangă.~ de gât (pe cineva) a sili pe cineva să facă ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la îndemână) A lua la repezeală. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești) A pune stăpânire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ți-a trăsnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A găsi în ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge să trăiască. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin tradiție. Așa am apucat de la părinți. 2) A lua direcția; a face; a se îndrepta. ◊ Care pe unde apucă care unde nimerește. /<lat. aucupare

A SE RĂSFRÂNGE se răsfrâng intranz. 1) A-și manifesta efectele; a avea urmări; a se resimți. 2) rar A-și proiecta imaginea pe o suprafață făcând-o să se reflecte. 3) (despre stări, acțiuni etc.) A-și găsi expresia; a se oglindi; a se reflecta. /răs- + a se frânge

SUC s.n. 1. Lichid care se găsește în țesuturile plantelor, mai ales în fructe. 2. Orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpul animalelor. 3. Unele secreții digestive la om și la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus].

SINONÍM, -Ă I. adj. (despre cuvinte, afixe etc.) care are același înțeles cu altul. II. s. n. 1. element lingvistic (cuvânt, afix, expresie etc.) echivalent ca înțeles cu altul. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească pentru un anumit cuvânt unul sau mai multe cuvinte cu înțeles comun sau foarte apropiat. (< fr. synonyme)

NAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș

DUCÁT s.n. Ținut care se găsește sub stăpânirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspândită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat.t. ducatus].

GLOBÚLĂ ~e f. 1) Corp sferic foarte mic. 2) Particulă de formă sferică sau ovală, care se găsește în diferite lichide organice (sânge, limfă, lapte). ◊ ~ roșie celulă sangvină care transportă oxigenul și bioxidul de carbon în organism; hematie; eritrocit. ~ alcelulă sangvină care are un rol important în procesul de apărare a organismului; leucocită. /<fr. globule, lat. globulus

CĂUTÁRE, căutări, s. f. Acțiunea de a (se) căuta. 1. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. 2. Îngrijire; p. restr. tratament sau îngrijire medicală. 3. (Înv.) Administrare a unui bun material. 4. (Înv.) Inspecție, examinare. 5. Osteneală; năzuință. 6. Privire; căutătură. 7. Preț bun, trecere. ◊ Expr. A avea căutare = (despre oameni) a se bucura de considerație; (despre mărfuri) a fi solicitat. [Pr.: că-u-. Var.: (pop.) cătáre s. f.] – V. căuta.

GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă al = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

NÓBIL2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește înalte calități morale; care are idei și senti- mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distincție; distins. Faptă ~ă. 3): Metale ~e metale prețioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se găsesc în cantități mici în atmsferă. 4) Care ține de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

CÁMBULĂ s.f. În general, pește plat din familia pleuronectidae, având corpul dreptunghiular sau oval, cu ochii de regulă pe partea dreaptă. 1. Cambula propriu-zisă (Pleuronectes flesus) poate ajunge la 30-50 cm lungime, populează mările nordice, dar se găsește și în Marea Neagră de unde pătrunde în apele salmastre litorale. 2. Cambula-aurie sau cambula-de-mai (Pleuronectes platessa), de 25-65 cm, prezentă în aceleași mări, este deosebit de apreciată ca pește de consum. 3. Limanda (Pleuronectes limanda), de 35-40 cm lungime, se deosebește de celelalte specii prin solzii rugoși, dentoizi și regulați; fr. limande. 4. Cambula uriasă (Hippoglossus hippoglossus), prezentă exclusiv în mările nordice, poate atinge o lungime de 1,5-2 m, fiind numită și limbă-de-cal sau calcan-sfânt; germ. Heilbutt, engl. halibut.

OMONÍM, -Ă I. adj. 1. care are același nume. 2. (muz.; despre relația dintre două tonalități) care au aceeași tonică, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvânt identic ca formă și pronunțare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri, fără a i se schimba nici forma grafică, nici accentul. II. s. m. f. cel care poartă același nume cu altcineva. (< fr. h******e)

CĂUTÁRE, căutări, s. f. Acțiunea de a (se) căuta. 1. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. 2. Îngrijire; (prin restricție) tratament sau îngrijire medicală. 3. (Înv.) Administrare a unui bun material. 4. (Înv.) Inspecție, examinare. 5. Osteneală; năzuință. 6. Privire; căutătură. 7. Preț bun, trecere. ◊ Expr. A avea căutare = a se bucura de considerație. [Var.: (pop.) cătáre s. f.]

NORÓC ~oáce n. pop. 1) Soartă, destin favorabil. ◊ La (sau într-un) ~ la întâmplare. 2) Concurs de împrejurări favorabile. ◊ A-i surâde cuiva ~ocul a-i merge cuiva în viață. A-și încerca ~ocul a întreprinde ceva fără a fi sigur de reușită. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da târgul și ~ocul cum va fi; după împrejurări. A avea ~ a reuși, a avea succes. Joc de ~ joc (de cărți, de zaruri etc.) în care câștigul este întâmplător; joc de ha-zard. ~! formulă de salut. 3) Stare de satisfacție deplină; fericire. A-și găsi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconștient ceea ce putea să aducă fericire. /<sl. naroku

ȘÁRPE șerpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptilă din acest ordin. ◊ A se zvârcoli ca în gură de ~ a nu-și găsi locul de durere, de spaimă sau de nerăbdare. A călca ~le pe coadă a deranja foarte tare pe cineva. A încălzi un ~ la sân a ocroti un om nerecunoscător. A sări ca mușcat de ~ a fi cuprins brusc de mânie. ~-de-casă specie de șarpe neveninos, care trăiește în apropierea caselor. ~ cu clopoței specie de șarpe veninos, a cărui coadă este acoperită cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de șarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobră. 3) fig. Om fățarnic; ipocrit. /<lat. serpens

bî́rcîĭ și -ĭésc, a v. tr. (vsl. brŭkati, sîrb. brkati, bg. bŭrkam, amestec, deranjez. V. obîrcuĭ, burcut, zbîrcesc. Cp. cu zbîrnîĭ). Sud. Murdăresc, mîzgălesc cu creĭonu orĭ cu condeĭu, vorbind de cărțĭ și de caĭete. V. intr. Olt. Obîrcuĭ, orbăcăĭ, rătăcesc mult pînă nemeresc. V. refl. Mă scotocesc (pin buzunare) ca să găsesc ceva. – Și zbîrcîĭ, (ca sîrb. zbrka, amestecătură, dezordine), mîzgălesc; mozolesc țîța ca să se scurgă tot laptele, vorbind de vițel dup ce s’a muls vaca. V. bodicăĭ.

SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (În enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (În propoziții interogative, cu funcție conclusivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? + au1.

RÁDIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pământoase. Se găsește în minereuri de uraniu. A fost descoperit în 1898 de Pierre și Maria Skłodowska-Curie și colaboratorul lor G. Bémont și izolat în 1910. Cel mai stabil izotop, Ra226, are perioada de înjumătățire de 1620 de ani; metal alb-argintiu strălucitor, foarte activ. Datorită proprietăților sale radioactive este folosit în medicină (terapia prin radiații, radiologie, medicină nucleară) și în tehincă (în amestec cu beriliu servește ca sursă de neutroni).

PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect in formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, întrebuințat ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special al mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din scr. perina.

NÁIBA s. f. art. (Fam.; adesea în imprecații) D****l, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

MAGNÉZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).

JURÁSIC (‹ n. pr. Jura), a doua perioadă a Mezozoicului, care se consideră că a durat 33 mil. de ani. Petrografic, se caracterizează prin toate tipurile de facies, de la cele continentale la batiale și abisale. Flora este reprezentată prin gimnosperme și prin apariția angiospermelor. În cadrul faunei există toate clasele și ordinele de vertebrate și de nevertebrate; la sfârșitul J. apar păsările cu caracter primitiv (Archaeopteryx) iar mamiferele sunt reprezentate numai prin câteva tipuri inferioare de marsupiale sau de multituberculate. Mișcările orogenice au fost slabe, intensificându-se în J. superior, fiind însoțite de activitate vulcanică. Se diferențiază pentru prima dată trei zone climatice: boreală, ecuatorială și australă. În depozitele din J. se găsesc zăcăminte de fosfat de calciu, oolite, feruginoase, limonit, hematit etc. J. se împarte în: J. inferior (Liasic), J. mediu (Dogger) și J. superior (Malm).

Androgeos (sau Androgeus), fiul lui Minos și al Pasiphaëi. Era un atlet celebru, despre care se spunea că și-ar fi învins toți concurenții cu ocazia jocurilor date de Aegeus la Athenae. Din invidie, Aegeus l-a trimis să lupte împotriva taurului de la Marathon, împrejurare în care Androgeos și-a găsit moartea. Pentru a-l răzbuna, Minos a pornit război împotriva atenienilor. În cele din urmă, prin pacea încheiată, s-a stabilit ca Aegeus să-i dea anual lui Minos drept tribut cîte șapte tineri și șapte tinere, care aveau să servească drept hrană celebrului Minotaur, fiul monstruos al Pasiphaëi.

argínt n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal prețios alb. Monetă [!] de argint: a plăti în argint. Pl. arginturĭ, lucrurĭ de argint, argintăriĭ. Pl. m. Banĭ de argint: Iuda îl vîndu pe Hristos pe treĭ-zecĭ de argințĭ. Ĭubitor de argint, ĭubitor de banĭ. Argint viŭ, mercur. Fig. Om vioĭ. – Argintu e foarte maleabil și dúctil și nu se alterează în aer. În ácide se alterează cu greŭ. Se aliază maĭ ales cu cupru (ca la monete) și cu mercuru. Se găsește maĭ tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, ĭod ș. a. Se află mine de argint în Suedia, Norvegia, Rusia ș. a., dar cele maĭ bogate-s în Perú și Mexic.

EXCENTRICITÁTE, excentricități, s. f. 1. Originalitate; ciudățenie, bizarerie, extravaganță. 2. (Mat.) Calitatea unui punct de a se găsi în afara centrului unei figuri. ♦ Distanța dintre centrele sau axele de rotație a două piese excentrice. ♦ Defect de asamblare a două piese care în mod normal trebuie să fie concentrice sau trebuie să aibă o axă comună. – Din fr. excentricité.

A DEZLEGÁ dezlég tranz. 1) A face să se dezlege. ◊ ~ punga a) a cheltui; b) a da bani. ~ sacul a spune tot ce are de spus. 2) A scuti de o obligație. 3) rel. (persoane) A ierta de păcate. 4) (probleme) A examina amănunțit, oferind o soluție; a rezolva; a delibera; a soluționa. 5) (ghicitori, enigme, șarade) A pătrunde cu mintea, găsind explicația. /<lat. disligare

STEAG ~uri n. 1) Piesă de stofă atașată la un suport, purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei unități militare sau ale unei organizații servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamură. ~ olimpic.A duce ~ul a fi fruntaș. A ține sus (sau a înălța) ~ul a lupta activ pentru o cauză. ~ de luptă a) concepție care călăuzește activitatea cuiva; b) cauză pentru care luptă cineva. A fi (sau a se găsi, a se afla) sub ~ a face armată. A coborî ~ul a renunța la luptă; a capitula. A ridica (sau a scoate) ~ alb a cere pace; a se preda. 2) (în Moldova medievală) Mică unitate militară, având drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stĕgu

cutíe (cutíi), s. f.1. Obiect de lemn, metal etc., în care se păstrează diferite lucruri. – 2. Etui, toc, trusă. – 3. Sertar. – 4. Cufăr, ladă. – Cutia milelor, institut național de binefacere, fundat în 1775 de către domnitorul alexandru Ipsilanti, condusă din 1793 de marele vornic de cutie și alimentată de bunurile persoanelor care au decedat fără a lăsa moștenitori, și o treime de la cei care decedau fără să lase testament. – Cutia sătească, specie de piață de grîne fundată în sec. XVIII. – 5. Orfelinat. – Copil de cutie, orfan, copil găsit. – Mr. cutie, megl. cutiiă. Tc. kutu, kuti (Șeineanu, II, 151; Miklosich, Türk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb. kutija, alb. kuti.Der. cutier, s. m. (perceptor; negustor ambulant).

OMONÍM, -Ă adj. Care are același nume, cu același nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvânt asemănător ca formă (aspect grafic, pronunțare etc.) cu altul, dar deosebit ca înțeles. 2. (Rar) Persoană care poartă același nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri fără a i se schimba nici grafia literală, nici accentul. // s.m. și f. (Rar) Cel care poartă același nume cu altcineva. [Cf. fr. h******e, lat. h*******s, gr. h*******s < h***s – asemănător, onoma – nume].

alVEÓLĂ s. f. 1. cavitate de implantare a dinților în osul maxilar. ♦ ~ pulmonară = fiecare dintre micile cavități ce se găsesc în plămâni la capătul bronhiilor. 2. căsuță construită de albine în fagure. 3. (bot.) scobitură. 4. locaș în care stau semințele în distribuitorul unei semănători sau al unui trior. 5. loc retras de la alinierea unei străzi, a unei alei, dintr-un spațiu plantat. 6. scobitură creată la suprafața unei roci omogene. ♦ ~ eoliană = mică adâncitură a solului săpată de vânt în regiunile de deșert. ◊ fiecare dintre scobiturile practicate în balconetul unui f******r, pentru păstrarea ouălor. (< fr. alvéole)

NAȘ2, -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

VANÁDIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinavă) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși, întrebuințat ca adaos în oțeluri speciale și, sub formă de V2O5, drept catalizator în diferite procese chimice. A fost descoperit în 1801 de mineralogul spaniol Andrés Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, și redescoperit de Nils Gabriel Sefström (1787-1854) în 1830, care i-a dat și numele actual.

A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse.Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. (Despre o materie primă) Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; (despre un produs în stare de prelucrare) care n-a fost încă transformat în produs finit. 2. (Despre greutatea mărfurilor) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) din care nu s-au scăzut cheltuielile, impozitele etc. – Lat. lit. brutus (fr. brut).

KÁLIU s.n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -lìu; art. káliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = săricică, ciurlan, plantă din care, prin ardere, se obținea sodă] < ar. qalī, formă vulg. din qily = săricică; cenușa rezultată în urma arderii ei; v. și alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

AVEÁ vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de ...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

SERÓS, -OÁSĂ, seroși, -oase, adj. 1. De natura serului sau a serozității, având caracterul serozității. ◊ Sânge seros = sânge în compoziția căruia predomină serul. 2. (Despre țesuturi) Care secretează o serozitate. ◊ Membrană seroasă = membrană care înlesnește mișcările unui organ, fiind formată din două foi subțiri, una care aderă strâns la organ, cealaltă care căptușește cavitatea în care se găsește organul, spațiul dintre ele fiind umplut cu o serozitate; membrană care protejează articulațiile osoase. – Din fr. séreux.

CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aștepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede.

FENOCRISTÁL (‹ engl. phenocryst) s. n. Termen utilizat pentru a desemna cristalele de dimensiuni mari, de obicei evidente cu ochiul liber, care se găsesc prinse într-o masă fundamentală, microcristalină, criptocristalină sau hialină. F. – cuarțul, plagioclazii, amfibolii, piroxenii etc. – corespund unei prime generații de cristale separate din magme și reflectă un stadiu de răcire lentă a acesteia, în care s-a format un număr redus de germeni și care au atins o dezvoltare largă. F. sunt caracteristice pentru rocile cu structură inechigranulară, porfirică.

NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)