Rezultate din textul definițiilor
șintáfel s.n. (reg.) ecluză care permite trecerea plutelor din lacul de acumulare în albia râului.

PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.

DEROCÁT, -Ă, derocați, -te, adj. (Despre albia râurilor) Care a fost curățată de mâl, de nisip etc. – V. deroca.

SALTÉA, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așează pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ♦ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = Înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés.

PIETRÍȘ ~uri n. 1) Rocă sedimentară alcătuită din fragmente rotunjite de roci sau de minerale, care se formează, mai ales, în albiile râurilor sau pe litoral. 2) Pământ neproductiv, acoperit cu astfel de rocă. /piatră + suf. ~iș

PRUND ~uri n. Pietriș mărunt format, mai ales, în albiile râurilor și folosit în construcții și ca așternut rutier. /<sl. prondu

IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor sau folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ.

VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. voltoria (< volutus).

MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

OBẤRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.

TOPÍLĂ, topile, s. f. 1. Loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, săpat în câmp și legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., scr. topilo.

DEROCÁ, derochéz, vb. I. Tranz. A curăța albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher.

SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe.

PIETRÍȘ s. prund, prundiș, (reg.) prundar, (Ban.) pesac, (Maram. și Transilv.) pisoc, (Transilv., Ban. și Bucov.) șoatăr. (~ din albia unui râu.)

A SE ÎNNĂMOLÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vehicule, oameni) A se înfunda în nămol (fără a putea să înainteze); a se îngloda; a se noroi. 2) (despre albia unui râu) A-și micșora secțiunea de curgere din cauza depunerilor materialului adus de curentul de apă; a se îngusta din cauza aluviunilor; a se împotmoli. /în + nămol

PLÉTER ~e n. 1) Împletitură din nuiele folosită la construcția gardurilor. 2) Gard din astfel de împletitură. 3) Îngrăditură (din stuf, nuiele etc.) așezată în albia unui râu sau într-o baltă, pentru a opri peștele. /<sb. pleter

ȘtioálnĂ ~e f. reg. 1) Băltoacă mocirloasă. 2) Loc mai adânc în albia unui râu sau a unui lac. [Sil. știoal-nă] /<ung. stolna, ucr. štolinja

AFUÍRE s.f. (Geol.) Acțiunea de degradare a albiei unui râu sau a terenului din jurul unei fundații datorită eroziunii apelor. [Pron. -fu-i-. / după fr. affouillement].

AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

DEROȘÉZĂ s.f. Mașină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].

COLMATÁRE s. f. 1. acțiunea de a colmata; colmataj. 2. umplerea naturală a unui bazin oceanic, marin sau lacustru, ori a albiei unui râu prin aluvionare. 3. lucrare de îmbunătățiri funciare prin depunerea dirijată a materialului solid purtat în suspensie de apele curgătoare, în scopul ridicării nivelului terenurilor joase, inundabile. 4. umplere a porilor solului cu material solid transportat pe cale mecanică, în scopul micșorării porozității. (<colmata)

DEROCÁ vb. I. tr. A îndepărta stâncile din albia unui râu, de pe un teren. [P.i. derochéz. / cf. fr. dérocher].

DIFLUÉNȚĂ s.f. 1. Ramificare în două brațe a albiei unui râu la vărsarea în alt râu; locul unde se produce acest fenomen. ◊ Difluență glaciară = despărțirea unui ghețar în două brațe, care înaintează în aval de ambele părți ale unui interfluviu. 2. Fluidificare. [< fr. diffluence].

plísă1, plíse, s.f. (reg.) 1. loc adânc și liniștit în albia unui râu. 2. loc în pădure unde se adună lemnele pentru a fi transportate cu mașinile sau cu căruțele. 3. lemn pus de-a curmezișul unei ape curgătoare, pe care se așază butucii când se construiește o plută.

știoálnă, știoálne, s.f. (reg.) 1. baltă mocirloasă. 2. bulboană; loc mai adânc în albia unui râu, bun de scăldat. 3. groapă cu apă; gropan. 4. galerie în mină. 5. mină (de aur). 6. (în forma: știolnă) lutărie. 7. teren mlăștinos. 8. fântână nepietruită. 9. copcă în gheață. 10. (în forma: știolnă) deșert (gol) la cal.

ȘENÁL s.n. Canal de navigație în lungul albiei unui râu sau care leagă între ele râuri și canale. [Var. șanal s.n. / < fr. chenal].

AGRADÁRE s. f. înălțare a albiei unui râu prin aluviuni; ridicare a suprafeței reliefului prin depuneri de materiale. (după engl. aggradation)

CANÁL s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ◊ braț de mare între două țărmuri apropiate. ◊ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ◊ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ◊ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)

CRIB s. n. construcție de lemn, de zidărie sau de metal, executată în albia unui râu, pentru protecția unui sorb. (< germ. Kribbe)

SUBTIRÁJ s. n. pierdere de apă din albia unui râu în favoarea unor cursuri subterane carstice. (< sub- + tiraj)

BUÁZ s. n. albia unui râu mic, la vărsare. – Tc. boghaz.

ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din scândură sau dintr-un trunchi despicat în două și scobit. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta în mod grosolan, a batjocori (pe cineva). 2. Adâncitură în scoarța pământului, prin care curge o apă; matcă. – Lat. alveus „adâncitură, albie de râu”.

PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din scr. pleter.

SECÁT adj. 1. sec, uscat, (înv. și reg.) sterp. (albia ~ a unui râu.) 2. v. asanat. 3. gol, golit, secătuit, (astăzi rar) sleit. (O vistierie ~.) 4. v. extenuat.

USCÁT adj., s. 1. adj. zbicit, zvântat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (înv. și reg.) sterp. (albia ~ a unui râu.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, veșted. (Frunză ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. întărit, tare. (Pâine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 15. s. pământ, (înv.) tărie. (Porțiune de ~ în mijlocul mării; a coborât din corabie pe ~.)

ÁLBIE ~i f. 1) Vas lunguieț, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaș al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea

CANALIZÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta (o parte dintre) apele unui râu pe o albie artificială, destinată navigației, irigării etc. 2. (Fig.) A îndrepta ceva într-un anumit sens, în vederea unui scop anumit. 3. A înzestra (un oraș, o construcție etc.) cu canale de scurgere pentru evacuarea apelor uzate. [< fr. canaliser].

CANALIZÁ vb. tr. 1. a îndrepta apele unui râu pe o albie artificială. 2. (fig.) a dirija ceva într-un anumit sens, scop. 3. a înzestra (un oraș, o construcție etc.) cu canale de scurgere. 4. a deschide un vas anatomic obstruat. (< fr. canaliser)

BAZÍN, bazine, s. n. 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni, construit din metal, din piatră, din ciment etc. ♦ Rezervor de apă amenajat pentru înot sau pentru sporturile care se practică în apă. 2. (Și în sintagma bazin hidrografic) Regiune din care un râu, un fluviu, un lac sau o mare își adună apele. ♦ Regiune delimitată de albiile tuturor afluenților unui râu sau ai unui fluviu. ◊ Bazin portuar = parte a unui port, special amenajată pentru staționarea vaselor (în vederea încărcării și descărcării lor). ♦ Regiune geografică bogată în zăcăminte de minereuri, în special de cărbuni. 3. (Anat.) Cavitate situată în partea inferioară a abdomenului și constituită din oasele iliace; pelvis. – Din fr. bassin.

CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic o piesă, un semifabricat, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer.

PIETRÓS adj. 1. prundos. (albia ~oasă a unui râu.) 2. v. bolovănos.

VIROÁGĂ ~ge f. rar Râpă mică, mocir-loasă, formată de apa ploilor, de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu. /Orig. nec.

CANÁL s.n. 1. albie artificială (a unui râu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].

CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A realiza cu mare precizie piese de mașini de aceleași dimensiuni. 2. A sorta după mărime grâne, fructe etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Fr. calibrer.

RĂSTOÁCĂ ~ce f. 1) Loc puțin adânc în albia unei ape. 2) Braț de râu abătut din matca lui și secat cu scopul de a prinde mai ușor peștele. /<bulg. rastoka

SABAR, râu, afl. stg. al Argeșului, pe terit. com. Hotarele (jud. Giurgiu); 144 km. Izv. din SE piemontului Cândești, de la 450 m alt., curge mai întâi pe direcția N-S, iar pe terit. com. Crângurile (jud. Dâmbovița) își schimbă direcția către SE, având, pe tot parcursul, albia paralelă cu aceea a râului Argeș, cuc care formează o luncă comună, folosită cu precădere în legumicultură. Afl. pr.: Potopul (considerat de unii geografi ca izvor pr. al Sabarului, cu o lungime de 45 km), Șuța, Ciorogârla. Cunoscut (în cursul superior) și sub numele Răstoaca.

A SE VĂRSÁ se vársă intranz. 1) (despre ape curgătoare) A-și duce apele într-un alt râu, în mare etc. 2) A ieși din albie; a trece peste maluri; a irupe; a se revărsa. /<lat. versare

BATARDÓU s.n. Incintă din lemn, din oțel sau din beton, construită sub apă, în care se pot executa săpături și alte lucrări la poduri etc. după scoaterea apei din ea. ♦ Dig provizoriu construit pentru a opri sau a abate apele unui râu în vederea efectuării unor construcții în albia lui. [Pl. -uri. / < fr. batardeau].

ÁPĂ ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust și fără miros, fiind o combinație de oxigen și hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ◊ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă și nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ◊ ~ curgătoare apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăți dezinfectante și decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni.~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /

SARGETIA, râu în Dacia, în apropierea Sarmizegetusei dacice. Potrivit legendei, în albia S. și-ar fi îngropar Decebal tezaurul în timpul războaielor cu romanii. Traian l-ar fi găsit cu ajutorul trădătorului Bicilis. S. a fost identificată, prezumtiv, cu Valea Godeanului sau Valea Albă.

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide în diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).

BATARDÓU ~ri n. 1) Construcție hidrotehnică subacvatică, având forma unei incinte cu pereți etanși, care, fiind evacuată de apă, permite executarea în interiorul ei a unor lucrări. 2) Dig provizoriu construit pe un râu pentru a opri sau a abate apele, în vederea efectuării în albie a unor lucrări de construcție. /<fr. bâtardeau

CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.

scăldătór, scăldătoáre, s.m., f. și n. 1. (s.f.; pop.) scăldare, îmbăiere; baie. 2. (s.f.; înv. și pop.) apă în care se scaldă cineva; apa din cristelniță în care se scufundă copilul când se botează; scaldă, scăldătură. 3. (s.f.; înv. și pop.) loc într-o apă, într-un râu unde se poate scălda cineva; scaldă, scăldare. 4. (s.f. și n.; înv. și reg.) vas, cadă, albie, bazin în care se scaldă de obicei copiii; scaldă, scăldare; cristelniță. 5. (s.f.; fig.; în sintagma) scăldătoarea soarelui = apusul soarelui; vest. 6. (s.m. și f.; înv.) persoană care scaldă (pe nou-născuți); persoană care se scaldă; persoană care face băi în scopuri curative (într-o stațiune balneară).

VAD s. v. albie, curs, matcă, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ul râului.)

VAD, vaduri, s. n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos și apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. albie, matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de irigație, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Țărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă; p. ext. sursă bună de câștig. – Lat. vadum.

ÁLBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. și Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ râului.)

PRUND, prunduri, s. n. 1. Pietriș mărunt amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul și pe malul apelor sau, în straturi, în scoarța pământului. ♦ albie, fund de apă (cu pietriș). ♦ Pietriș mărunt care se așterne pe drumuri sau pe șosele; prundiș. 2. Mal, țărm, teren acoperit cu pietriș; prundiș; teren format din pietriș. 3. Insulă mică, fără vegetație, formată din aluviuni, pe cursul unui râu. – Din sl. prondŭ.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)