Rezultate din textul definițiilor
BALAMÚC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.
BALAMÚC ~uri n. 1) pop. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Gălăgie mare, însoțită de dezordine. /Din Malamuc n. pr.
OSPÍCIU ~i n. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; balamuc. /<lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz
ECOMIMÍE s.f. (Med.) Repetare a mimicii altor persoane, care apare la anumiți alienați mintali. [Gen. -iei. / < fr. échomimie, cf. gr. echo – sunet, mimos – imitator].
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.
DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.
INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicțiúne s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt îngrijiți alienații mintal, bolnavii psihic; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz.
NEBÚN1 ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care are tulburări psihice grave; care și-a ieșit din minți; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care suferă de o boală mintală. Casă de ~i spital de boli psihice. Ești ~? se spune pentru a-și exprima dezacordul în legătură cu acțiunile, afirmațiile sau cu intențiile cuiva. A fi ca ~ a-și pierde cumpătul (în urma unei emoții). A fi (sau a umbla) ~ după cineva (sau după ceva) a-i plăcea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fă ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ți face de cap!; astâmpără-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuință în acțiuni; nesocotit; nesăbuit. Gând ~. 3) și adverbial Care vădește o putere de nestăvilit; deosebit de tare. Vântul bate ~. /ne- + bun
DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].
OSPÍCIU s.n. Spital, sanatoriu unde sunt îngrijiți alienații mintali. [Pron. -ciu. / cf. fr. hospice, it. ospizio, lat. hospitium].
DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)
TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.
BOLÂNZÍE s. v. alienare, alienație, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
CĂPIÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală mintala, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
NEBUNEÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală mintală, ciumăfaie, demență, laur, nebunie, sălbăție, sminteală, smintire, țicneală.
RĂTĂCÍRE s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, demență, eroare, greșeală, nebunie, păcat, sminteală, smintire, țicneală, vină, vinovăție.
SĂLTEÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
SCRÂNTEÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală, mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
SMÍNTĂ s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, daună, demență, eroare, greșeală, nebunie, pagubă, păcat, pierdere, prejudiciu, sminteală, smintire, stricăciune, țicneală, vină, vinovăție.
ȚĂCĂNEÁLĂ s. v. aiureală, alienare, aliena-ție, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, zăpăceală.
ZĂLUZEÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
ZĂLUZÍE s. v. alienare, alienație, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
ZĂRGHEÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
ZĂRGHÉNIE s. v. alienare, alienație, boală mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
ALIENÁȚIE s.f. 1. Boală mintală; nebunie. 2. (Jur.; rar) alienare. [Gen. -iei. / cf. fr. aliénation, lat. alienatio].
ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].
NEBUNÍE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrânteală, țăcăneală. (Un acces de ~.) 2. v. glumă. *3. v. folie.
ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)
ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).
MINTÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de minte; propriu minții. Boală ~ă. ◊ Calcul sau operație ~ă calcul făcut în minte. alienat ~ persoană care și-a pierdut mintea; dement; nebun. /<fr. mental, lat. mentalis