Rezultate din textul definițiilor
NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță.Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale.Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = in caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu!Lat. non.

STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus.

NÚMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-stricție sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din altă cauză decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate ~ atâta. Acesta este ~ începutul. ◊ Nu ~ (că) a) pe lângă; afară de; b) mai mult decât. ~ așa (sau așa ~) a) de mântuială; b) fără a se adânci; c) fără nici un rost; fără scop; fără motiv; d) fără a urmări un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacăt. 2) (exprimă modalitatea unei acțiuni) Gata să; cât pe ce. Era ~ să plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) așa cum trebuie; potrivit. 3) (accentuează conținutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat și s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

SCRIPTURÁL, -Ă adj. referitor la scriitură, la textele scrise. ♦ monedă ~ă = mijloc de plată altul decât biletele de bancă sau piesele monede. (< fr. scriptural)

QUANTUM MUTATUS AB ILLO! (lat.) cât de mult s-a schimbat! – Vergiliu, „Eneida”, II, 274. Reflecția lui Enea, căruia Hector i se arătase în vis plin de răni, cu totul altul decât strălucitorul viteaz care fusese cândva. Reflecție la vederea unei persoane ajunsă într-o stare de mare decădere fizică sau spirituală.

INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

FARSÓR, -OÁRE, farsori, -oare s. m. și f. Persoană lipsită de seriozitate, care se ține de păcăleli. ♦ Persoană care caută să treacă drept alta decât este în realitate (prin minciuni, înșelătorie); impostor. – Din fr. farceur.

PÂRGÁV, -Ă, pârgavi, -e, adj. (Reg.; despre fructe) Care se coace mai repede decât altele din același gen; timpuriu, văratic. – Pârgă + suf. -av.

STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma.

VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo.

PREEMINÉNT, -Ă, preeminenți, -te, adj. (Livr.) Care este mai presus decât alții sau decât altele, superior (ca valoare, rang etc.) [Pr.: pre-e-] – Din fr. prééminent.

CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant).

COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.

RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios (prin faptul că nu se întâlnește prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus.

COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.

BREAZ ~ă (breji, bréze) 1) (despre animale, mai ales despre cai) Care are o pată albă sau o dungă albă pe bot. ◊ A cunoaște pe cineva ca pe un cal ~ a cunoaște pe cineva foarte bine. 2) fam. Care se impune prin agerimea minții; isteț. ◊ A (nu) fi mai ~ decât alții a nu se deosebi de alții; a (nu) fi mai presus decât alții. [Monosilabic] /<bulg. breaz

DEASÚPRA adv. 1) Într-un loc situat la o înălțime mai mare decât altul; sus. 2) Peste ceva. ◊ Pe ~ a) în plus la ceva; b) superficial; fără a intra în amănunte. 3) În direcție verticală; în înălțime; sus. /de + asupra

OPÍNCĂ ~ci f. 1) Obiect de încălțăminte purtat în trecut de țărani, confecționat dintr-o bucată dreptunghiulară de piele, strânsă pe picior și fixată cu nojița. ◊ Pe unde și-a spart d****l ~cile a) foarte departe; b) în locuri necunoscute. Fiecare știe unde-l strânge ~ca fiecare știe mai bine decât alții nevoile și neajunsurile sale. A călca (pe cineva) pe ~ a jigni pe cineva; a leza demnitatea cuiva. 2) la sing. fig. înv. Totalitate a țăranilor; țărănime. ◊ De la vlădică până la ~ toți, indiferent de proveniența socială. A fi din ~ a se trage din țărani, din popor. /<bulg. opinka, opinăk

STÂNG ~gă (~gi) și substantival 1) (despre unele organe sau despre părți ale corpului) Care este situat în partea unde se află inima. Ochiul ~. Mâna ~gă.Nu știe ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totală lipsă de coordonare. A călca cu ~gul a) a începe în mod greșit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se află în direcția mâinii din această parte. Aripa ~gă a clădirii.Din ~ga din direcția mâinii stângi. A ține ~ga a merge pe partea stângă a unui drum. (La) ~ga împrejur formulă prin care se comandă cuiva o întoarcere de 180° spre stânga. A face ~ga împrejur a se întoarce și a pleca (înapoi de unde a venit). 3) (despre grupări politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decât alții. Aripa ~gă a parlamentului. /<lat. stancus

TIMPURÍU ~e (~i) 1) Care are loc înainte de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ De ~ a) din timp; b) înainte de timpul obișnuit. 2) (despre fructe și legume) Care ajunge mai înainte decât altele de același fel la starea când poate fi consumat; devreme. 3) (despre flori) Care apare și se dezvoltă mai repede în raport cu altele. /<lat. temporivus

ÚNUL úna (únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, deștept etc.) decât altul toți la fel de buni (frumoși, deștepți etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A ști (sau a o ține) una și bună a persista într-o opinie. /<lat. unus, una

AROGÁNȚĂ s.f. Atitudine exagerat de mândră și de disprețuitoare, pe care o ia cineva care se crede mai presus decât alții, atribuindu-și drepturi care nu i se cuvin ; trufie insultătoare, obrăznicie, înfumurare. [Gen. -iei. / cf. fr. arrogance, lat. arrogantia].

PIRONÍSM s.n. Doctrina filozofului sceptic grec Pyrrhon, care susținea că nici o afirmație nu poate fi socotită mai îndreptățită decât alta, lucrurile fiind incognoscibile. ♦ Scepticism. [< fr. pyrrhonisme, cf. Pyrrhon – filozof grec din antichitate].

TORSADÁ vb. I. tr. A răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. [< fr. torsader].

așezătúră, așezătúri, s.f. (înv.) loc mai jos decât altul

INFERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Care este așezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apă; p. ext., despre o regiune) Situat în apropiere de punctul de vărsare; depărtat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proastă; mai puțin bun; mai puțin frumos; mai mic decât alții. 4. Care are un grad, o funcție, un rang mai mic decât altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inférieur].

pârgáv, -ă, pârgávi, -e, adj. 1. (reg.; despre fructe) care se coace mai repede decât altele din același gen; timpuriu, văratic. 2. (reg.; despre fructe și cereale) pârguit. 3. (în sintagmă) roi pârgav = roi tânăr, ieșit din stup în căutarea altui adăpost.

stránic, stránică, adj., s.m. și f. 1. (adj., s.m. și f.; înv.) străin, venetic, pelerin. 2. (adj.; înv. și reg.; despre limbă, dialecte) alta decât limba sau dialectul matern; străin. 3. (adj.; s.m. și f.; înv.) (persoană) care nu este în relații apropiate de rudenie cu cineva; care nu aparține unei familii. 4. (s.m. și f.; înv.) oaspe, oaspete.

PREEMINÉNT, -Ă adj. Mai presus decât alții; mult superior ca merite, ca rang. [Cf. fr. prééminent].

SUPERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Așezat în partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apă) Care se află spre izvor. 2. Care are un loc înalt (într-o ordine, într-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebește prin calități, prin merite deosebite; care este la un nivel mai înalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe. // s.m. și f. Cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie față de cei pe care îi are în subordine; cel care are un grad mai mare decât altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. supérieur].

INFERIÓR, -OÁRĂ I. adj. 1. așezat mai jos; de jos. ◊ (despre o parte a unui curs de apă, o regiune) în apropiere de punctul de vărsare; depărtate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proastă; mai puțin bun; mai puțin frumos; mai mic decât alții. 4. care are un grad, o funcție, un rang mai mic decât altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inférieur, lat. inferior)

PIRONÍSM s. n. 1. doctrina filozofului Pyrrhon, care susținea că nici o afirmație nu poate fi socotită mai îndreptățită decât alta, lucrurile fiind incognoscibile. 2. scepticism. (< fr. pyrrhonisme, cf. Pyrrhon, filosof antic gr.)

SUPERIÓR, -OÁRĂ I. adj. 1. așezat în partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apă) spre izvor. 2. care are un loc înalt (într-o ierarhie). 3. care se distinge prin calități, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai înalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe; învățământ ~ = treaptă a învățământului care urmează după cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decât altul. (< lat. superior, fr. supérieur)

TORSADÁ vb. tr. a răsuci un fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. (< fr. torsader)

KANA, semn din scrierea japoneză, cu valoare de silabă. Există două sisteme k: hiragana, folosit, în general, la notarea flexiunii gramaticale și a unor părți de vorbire (prepoziții, conjuncții, interjecții etc.) și katakana, care servește la transcrierea cuvintelor din limbi străine, altele decât chineza.

BARLÓNG, -Ă adj. Mai lung într-o parte decât în alta. ◊ (Arhit.) Plan barlong = planul dreptunghiular al unei travee, în cadrul căruia o travee a navei principale corespunde unei travee a navelor laterale. [< fr. barlong].

șoimănít, șoimănítă, adj. 1. (pop.; despre oameni) pocit, schilodit (de șoimane, de iele). 2. (reg.) smintit; prost. 3. (reg.) neastâmpărat, zburdalnic. 4. (reg.) excepțional, foarte dotat. 5. (adv.; reg.) anevoie (sprijinindu-se mai puțin pe un picior decât pe altul).

BARLÓNG, -Ă adj. 1. mai lung într-o parte decât în alta. 2. cu latura mai lungă în față. (< fr. barlong)

RETÁRD I. s. n. întârziere. ◊ (tehn.) amânare introdusă într-o transmisiune. ◊ (med.) stare a unei persoane a cărei dezvoltare este mai puțin evoluată decât a altora. II. adj. inv. (despre medicamente) cu efect prelungit, datorită acțiunii unor substanțe absorbite încet de organism. (< fr. retard)

GALERÍE ~i f. 1) Drum subteran în formă de coridor lung, care permite accesul minerilor la zăcământ. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o clădire în alta, având o formă boltită, mai mult lungă decât largă, și fiind acoperit cu sticlă sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau secție a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictură și de sculptură; colecție de opere de artă. 4) Bară (de lemn sau de metal) de care se atârnă perdelele. 5) Canal subteran săpat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai înalt nivel într-o sală de teatru. 7) Spectatorii așezați pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (așezat, de obicei, în urma unei săli de spectacole) care se manifestă zgomotos în timpul reprezentației. ◊ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (în semn de aprobare, încurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; șir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria

ȘCHIOÁPĂ ~e f. Unitate populară de măsură a lungimii (egală cu distanța dintre vârful degetului mare și al celui arătător, când acestea sunt îndepărtate la maximum unul de altul). ◊ De-o (sau cât o) ~ mai mic decât este normal. /<lat. excloppus

BOVARÍSM s. n. stare de insatisfacție și autoiluzionare a unei persoane ce se crede altfel decât este și imită felul de a se comporta al altora. (< fr. bovarysme)

REPÓRT s. n. 1. trecere a unei sume din josul unei coloane în fruntea coloanei următoare a unui registru; suma reportată. ◊ transfer al unui desen de pe un material pe altul, în vederea imprimării litografice. 2. amânare pe o altă dată decât cea inițial stabilită. ◊ prelungire a unei operații de bursă ajunse la termen până la lichidarea următoare. 3. trecere a unei lucrări editoriale dintr-un plan de apariție în următorul. (< fr. report)

ALẮTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc.). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alăturea adv.] – A3 + lature.

APAREIÁJ s.n. Mod de așezare a elementelor unei zidării (mai ales la fațadă), astfel încât să nu prezinte decât fețe netede spre a permite aplicarea lor exactă unele peste altele. [Pron. -re-iaj. / cf. fr. appareillage].

FALSIFICÁ vb. I. tr. 1. A face un lucru să semene cu altul cu intenția de a înșela; a contraface. 2. A prezenta altfel decât este; a denatura. [P.i. falsífic, 3,6 -ică, var. falșifica vb. I. / < it. falsificare, fr. falsifier, cf. lat. falsus – fals, facere – a face].

ALOGAMÍE s.f. (Biol.) Fecundare în care gameții masculi aparțin altor indivizi decât cei femeli. [Gen. -iei. / cf. fr. allogamie, germ. Allogamie < gr. allosaltul, gamos – căsătorie].

DEPÁRTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanță. ◊ Loc. prep. Departe de... = la mare distanță de... ◊ Expr. Departe de mine gândul = nici nu mă gândesc... Până departe = pe o distanță mare. Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect. Nici pe departe = nici măcar puțin; deloc. ♦ Într-un loc îndepărtat; în depărtare. A plecat departe.Expr. Mai departe = dincolo de...; în continuare, înainte. De departe = de la mare distanță, din depărtare. Rudă de departe = persoană aparținând unei ramuri îndepărtate a familiei cuiva. 2. (Cu sens temporal) Într-un moment depărtat de timpul prezent (în trecut sau în viitor). ◊ Expr. Mai departe, exprimă continuarea unei acțiuni sau dăinuirea în timp a unei situații. Nu mai departe = a) (în legătură cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decât..., nu mai târziu decât... Nu mai departe de ieri; b) (rar, întărind un pronume personal) nu altul, chiar cu (tu, el etc.). Eu, nu mai departe, te-am văzut.De4 + parte.

DEVOLUȚIÚNE s.f. Trecere a unei averi, a unui drept de la o persoană la alta. ♦ Drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. [Var. devoluție s.f. / < fr. dévolution].

ETERODÓX, -Ă adj. (Bis.) De altă credință decât cea creștină ortodoxă; neortodox. [Var. heterodox, -ă adj. / < fr. hétérodoxe, cf. gr. heterosaltul, doxa – părere].

DEVOLUȚIÚNE s. f. (jur.) transmitere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. ◊ drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. (< fr. dévolution, lat. devolutio)

ALẮTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) Alături cu drumul = fără judecată, fără rațiune. ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). A nimerit alături. 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = o dată cu..., pe lângă... ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alắturea adv.] – Din a3 + lature.

ȘCHIOP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. a**l. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Din lat. *excloppus.

A RĂTĂCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A umbla căutând drumul. 2) A merge din loc în loc fără un scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 2. tranz. 1) (obiecte) A încurca printre altele de același fel, neștiind unde se află. ~ o carte. 2) A merge pe o altă cale decât cea dorită; a nu găsi calea dorită. /cf. lat. erraticus

SÉRIE s.f. 1. Înșirare de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; înșiruire, succesiune de ființe, de lucruri sau de fapte de același fel sau asemănătoare. ♦ Repetare a aceluiași tip, a aceleiași acțiuni etc. ♦ În serie = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip. 2. Grup de compuși organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni deduși unul din altul după anumite reguli și legați prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci. 5. Totalitatea ființelor, lucrurilor sau faptelor care urmează deodată la rând. ♦ Totalitatea mărcilor poștale emise cu o anumită ocazie sau care au o anumită temă. ♦ Parte dintr-o colecție sau publicație periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general. 6. Număr de ordine aplicat pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip; număr de fabricație. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. [Gen. -iei. / < fr. série, it. serie, lat. series].

VOCABULÁR, vocabulare, s. n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare și care variază de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le înțeleg, dar nu le utilizează (decât accidental). Vocabular de bază (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Înv.) Dicționar, de obicei de proporții mici; lexic, glosar. [Var.: (înv.) vocabuláriu s. n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.

TRANSPOZÍȚIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare în care toate elementele, în afară de două (care se schimbă unul cu celălalt), rămân neschimbate. 3. (chim.) schimbare a poziției unor atomi sau radicali dintr-o moleculă organică pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compoziții în altă tonalitate decât cea inițială. 5. (biol.) mișcare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom în altul. 6. problemă enigmistică, în schimbarea poziției părților componente ale unei șarade din a căror însumare inversă trebuie să rezulte un cuvânt nou. (< fr. transposition)

TRÁNZIT ~uri n. 1) Trecere de mărfuri sau de persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul unei a treia țări. 2) Trecere printr-o stație sau printr-o țară fără alte staționări decât cele strict necesare pentru schimbarea direcției. ◊ În ~ în trecere spre alt punct de destinație. 3) Scutire de taxe vamale acordată într-o țară mărfurilor aflate în trecere spre altă țară. /<fr. transit

ALOGÉN, -Ă adj. (Chim.) Deosebit prin natură și prin origine de mediul înconjurător. ♦ (Despre un component al unei roci) Format anterior rocii și într-un alt loc decât aceasta. ♦ (Despre o populație) Venit din altă parte, de altă origine. [< fr. allogène, cf. gr. allosaltul, genos – neam].

TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere).

ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

FALSIFICÁ, falsífic, vb. I. Tranz. 1. A alcătui, a confecționa un lucru asemănător cu altul, cu scopul de a înșela; a plăsmui; a contraface. ♦ Spec. (Jur.) A comite un fals (II). 2. A prezenta ceva altfel decât este în realitate; a denatura, a deforma, a altera. [Var.: (pop.) falșificá vb. I] – Din fr. falsifier, lat. falsificare.

TRANSPÚNE vb. I. tr. a schimba, a muta ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare în alta. ◊ (fig.) a reda ceva (în scris, pe scenă, pe ecran). ◊ a transcrie, a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât cea inițială. ◊ a muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul. II. refl. (fig.) a se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp. (după fr. transposer, lat. transponere)

RAR2 (~i, ~e) 1) (despre elemente omogene) Care se află la intervale mai mari sau care sunt mai puțin numeroase decât în mod obisnuit. Pădure rară.Rară-neagră varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari negre, distanțate una de alta. 2) Care este mai puțin dens, mai puțin compact. 3) Care este puțin răspândit, puțin frecvent. Frumusețe rară. 4) rar Care este de mare valoare; prețios; scump. Piatră rară. Exemplar rar. /<lat. rarus

TRANSPÚNE vb. III. 1. tr. A schimba, a pune, a muta ceva dintr-un loc în alt loc, dintr-o stare în alta. ♦ (Fig.) A reda, a arăta ceva (în scris, pe scenă, pe ecran etc.) ♦ A transcrie sau a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost compusă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul. 2. refl. (Fig.) A se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp. [P.i. transpún, conj. -nă. / < trans- + pune, după fr. transposer, lat. transponere].

ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

A TRADÚCE tradúc tranz. 1) (texte) A transpune (dintr-o limbă în alta), încercând realizarea echivalenței de sens și de valoare; a tălmăci. 2) tehn. (mesaje telegrafice) A restabili întocmai pe baza semnalelor recepționate. 3) fig. A reda în altă formă sau cu alte mijloace (decât cele inițiale); a transpune. ◊ ~ în viață a înfăptui în practică. ~ (pe cineva) în fața justiției a aduce (pe cineva) în fața instanțelor judecătorești; a deferi justiției. /<lat. traducere, fr. traduire

CÍCĂ adv. (Pop. și fam.; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal). 1. (precedă o afirmație pusă pe socoteala altora) (Se) spune că... (lumea) zice că..., după cum (se) crede. 2. (Indică un sentiment de mirare sau de îndoială) Dacă poate fi cu putință! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai puțin. Mai mult decât atâta. 3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins că nu este așa) Chipurile, vorba vine! vorbă să fie! – Din [se zi]ce că.

TRÁNZIT s. n. 1. trecere de mărfuri sau de persoane printr-o țară străină; scutire de taxe vamale acordată de un stat unor mărfuri care trec prin teritoriul său în altă țară; tranzitare. ◊ totalitatea mărfurilor care trec dintr-o țară în alta prin teritoriul unei alte țări. ♦ bilet de ~ = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere prin țară; în ~ (despre călători, vagoane etc.) = în trecere. 2. trecere a unui tren printr-o stație sau printr-o gară fără alte opriri decât pentru cele strict necesare pentru încrucișări sau schimbări de direcție. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (în telefonie și radiofonie) recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fața discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)

SURD ~dă (~zi, ~de) 1) și substantival Care este lipsit de simțul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface că nu aude sau că nu înțelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi în zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potrivește se spune despre cineva care dă la o întrebare cu totul alt răspuns, decât cel așteptat. Du-te (sau să te duci) unde a dus ~dul roata și mutul iapa se spune cuiva, pe care îl alungi și nu vrei să mai știi nimic despre el. 2) fig. Care vădește o nepăsare absolută; căruia nu-i pasă de necazurile altuia. 3) și substantival Care nu are rezonanță; lipsit de sonoritate; mat; șters. Vuiet ~. A răspuns ~.Consoană ~dă consoană care este emisă fără vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stări, sentimente, senzații etc.) Care este puțin pronunțat; care nu se manifestă acut. Durere ~dă. /<lat. surdus

SUPERIÓR1 ~oáră (~óri, ~oáre) 1) Care se găsește în partea de sus; situat deasupra. Strat ~.Membre ~oare mâinile la om. Curs ~ al unei ape curgătoare sector care se află mai aproape de izvor decât de vărsare. 2) Care ocupă treapta cea mai înaltă într-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oară.Ofițer ~ ofițer cu grad mai înalt decât al căpitanului. Animal ~ (sau plantă ~oară) animal (sau plantă) care se află pe treapta cea mai avansată a unei evoluții. 3) Care a atins un nivel înalt de evoluție; cu o evoluție avansată. Vegetație ~oară. 4) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă cunoștințe, merite, forță mai mare (în raport cu alții). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. supérieur

A SCHIMBÁ schimb tranz. 1) (ființe, lu-cruri) A supune unui schimb. ◊ ~ calul pe măgar (sau capra pe gâscă, sau cioara pe pupăză) se spune, când dai un lucru bun și primești altul mai prost. ~ (câte) o vorbă (sau (câteva) vorbe) a sta puțin de vorbă. 2) A face să se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta în altă parte. ◊ ~ vorba a trece la altă temă în timpul unei convorbiri; a începe a vorbi despre altceva. ~ cântecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decât mai înainte. /<lat. excambiare



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)