Dex animal de vânat

ENÓT s. m. animal de vânat cu blană prețioasă, asemănător unui câine.

VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée.

FOXTERIÉR ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu botul gros și cu urechile scurte, folosiți la vânatul animalelor mici care trăiesc în vizuini (bursuci, vulpi etc.). 2) Câine din aceasta rasă. [Sil. -ri-er] /<fr. foxterrier

HARPÓN ~oáne n. Unealtă în formă de suliță cu vârf metalic, prinsă de o frânghie lungă și groasă și folosită la vânatul animalelor marine (balene, foci, rechini etc.). /<fr. harpon

TROFÉU ~e n. 1) (în antichitate) Echipament al unui dușman învins, expus pe un trunchi de copac în semn de victorie. 2) Monument comemorativ al unei victorii pe care sunt expuse armele celor învinși. 3) Pradă de război, luată de la dușman; captură. ◊ ~e de vânătoare blana, colții sau coarnele unui animal vânat, păstrate ca obiecte decorative. /<fr. trophée

TERIÉR s.m. (Zool.) Rasă de câini mici de statură și cu botul pătrat, folosiți la vânatul animalelor care trăiesc în vizuini. [Pron. -ri-er. / < fr. terrier].

ENÓT, enoți, s. m. animal de vânat cu blană prețioasă, asemănător cu un câine (Nyctereutes prociynoides) – Et. nec.

ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar.

SĂRĂRÍE, sărării, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocnă, salină. 3. Loc (într-o pădure) unde se pun bulgări de sare pentru animalele de vânat rumegătoare. – Sare + suf. -ărie.

A MOM/Í ~ésc tranz. 1) (pești, animale de vânat) A atrage cu momeală (pentru a putea prinde). 2) fig. (persoane) A lua cu făgăduințe mincinoase (pentru a câștiga de partea sa); a ademeni. /<bulg. mamja, sb. mamiti

PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetație naturală sau plantată, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care servește drept loc de plimbare și odihnă. ◊ ~ național suprafață de teren, unde flora și fauna sunt supuse protejării. ~ sportiv complex sportiv amenajat în mijlocul unor spații verzi. 2) Spațiu împrejmuit în care sunt crescute și îngrijite animale pentru vânat. 3) Loc pentru staționarea și repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o instituție sau o întreprindere. /<fr. parc

A VÂNÁ vânéz tranz. 1) (animale sălbatice) A ucide în mod premeditat. 2) fig. (ființe, lucruri) A urmări cu insistență. /<lat. venare

DUBLÉU s.n. 1. Acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. Dublură. [< fr. doublé].

șorecăí, pers. 3 sg. șorecăiéște, vb. IV (înv.; despre unele animale) a vâna șoareci; a șorocări.

DUBLÉU s. n. 1. acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii. 2. dublură. (< fr. doublé)

MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțisul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. a**l. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.

VâNĂTOÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria

PLOÁIE ploi f. 1) Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă. ◊ ~ cu bulbuci (sau bășici) ploaie mare și de scurtă durată. ~ ciobănească sau mocănească ploaie măruntă și deasă care, de obicei, ține mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apă de ~ a) apă rezultată din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) acțiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine în cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulițe. ◊ ~ de stele mulțime de stele căzătoare care se văd în aceeași parte a cerului. 3) Alice mărunte pentru vânatul păsărilor și al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia

prihód, prihóduri, s.n. (reg.) 1. loc în pădure pe unde trece vânatul; potecă, cărare făcută de animalele sălbatice. 2. (în forma: priod) loc de trecere printre stânci; trecătoare, pas, posadă, prihodiște. 3. despărțitură la stână unde se închid oile înainte de muls.

HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.

PONTÁ³, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I.] – Din fr. pointer.

PRÁDĂ, prăzi, s. f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale și (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ◊ Loc. vb. (Înv.) A face pradă = a prăda. 3. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ◊ Expr. Pradă (sau prada) cuiva = la discreția, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare; p. ext. vânat; p. gener. orice poate servi drept hrană viețuitoarelor. ◊ Pasăre de pradă = pasăre răpitoare. 5. (Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. – Lat. praeda.

LAMANTÍN, lamantini, s. m. Gen de mamifere cetacee asemănătoare cu foca, care trăiesc în regiunile tropicale din America și din Africa, vânate pentru carnea, grăsimea și pielea lor (Manatus); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lamantin.

PONTÁ³ vb. I. intr. (despre câini) a se opri în loc pentru a adulmeca vânatul; a areta. II. tr. a ținti (un animal) cu privirea pentru a-l prinde. (< fr. pointer)

AÓRTĂ s.f. 1. Arteră principală care pleacă din ventriculul stâng al inimii. 2. Vas pulsator cu funcție de inimă, existent la unele animale nevertebrate. [Pron. a-or-. / < fr. aorte, cf. gr. aorte – vână].

IGUÁNĂ, iguane, s. f. (La pl.) Gen de șopârle mari din America de Sud, în regiunile tropicale și subtropicale, viu colorate, cu o creastă dințată pe spate, vânate pentru carnea și pentru ouăle lor (Iguana); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguane.

VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).

STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.

JUJÉU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. [Var.: jujău s. n.] – Din scr. žežej.

CONTRÁCȚIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic și tehnologic (uscare, solidificare, sinterizare etc.). ◊ Teoria contracției = teorie prin care se explică formarea munților pornind de la răcirea planetei, contractarea nucleului său și cutarea scoarței terestre. Emisă de geologul francez Léonce Elie de Beaumont, în 1852. 2. Fenomen de reducere treptată a secțiunii transversale a unei vîne de lichid pînă la o valoare minimă în raport cu aria orificiului prin care a trecut fluidul. 3. (FIZIOL.) Diminuare în volum, lungime sau diametru a unor țesuturi sau organe, determinată de acțiunea anumitor stimuli (fizici, chimic etc.). ◊ C. musculară = scurtare a unui mușchi în urma e*******i sale; are ca efect realizarea unui lucru mecanic și asigură mișcările animalelor pluricelulare. 4. C. gravitațională = reducerea volumului unei stele datorită forțelor de atracție gravitațională, însoțită de eliberarea unei mari cantități de energie.

NATÚRĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. ◊ ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. ◊ În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. ◊ Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Cărbune de ~ organică cărbune animal. (Lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur