Rezultate din textul definițiilor
EURIP, euripe, s. n. Canal artificial care separa, la romani, arena si animalele salbatice de spectatori, in circuri. [Pron.: e-u-] – Din fr. euripe, lat. euripus.
MOMAIE, momai, s. f. 1. Schelet de lemn infasurat in paie si acoperit de zdrente, infatisand un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria si alunga pasarile si animalele salbatice daunatoare; sperietoare, magaoaie. 2. Fig. Epitet dat unei fiinte urate. ♦ Mogaldeata. 3. (Inv.) Semn care se pune la hotarul unei mosii; semn de aliniere. – Et. nec.
SALBATICIE, salbaticii, s. f. 1. Stare in care se afla animalele salbatice; p. ext. insusire a ceea ce este salbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; fapta de om salbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu salbaticie = fioros, salbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mana omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singuratate. ♦ Timiditate, sfiosenie. 5. Prima perioada din istoria societatii primitive, care incepe o data cu constituirea aspectului actual al omului si cu aparitia limbajului articulat. 6. Stare de inapoiere, lipsa de civilizatie; primitivism. ♦ Loc unde nu a patruns civilizatia. [Var.: (pop.) salbatacie s. f.] – Salbatic + suf. -ie.
SFARTECA vb. 1. a cioparti, a sfasia, (pop. si fam.) a casapi, (pop.) a dumica, (reg.) a crampoti, a macelari, (Mold., Bucov. si Ban.) a ciocarti, (prin Mold.) a carnosi, (prin Ban.) a carti, (Mold. si Bucov.) a hacui. (A ~ un animal, la taiere.) 2. a sfasia, (inv. si reg.) a murseca. (L-au ~ animalele salbatice.) 3. a sfasia, (inv. si reg.) a sparcui. (L-au ~ cu sabiile.)
SFARTECARE s. 1. ciopartire, sfasiere, (pop. si fam.) casapire, (Mold. si Bucov.) hacuire. (~ unui animal, la taiere.) 2. sfasiere, (inv. si reg.) murse-care. (~ cuiva de catre animalele salbatice.)
SFASIERE s. 1. ciopartire, startecare, (pop. si fam.) casapire, (Mold. si Bucov.) hacuire. (~ unui animal, la taiere.) 2. sfartecare, (inv. si reg.) mursecare. (~ cuiva de catre animalele salbatice.) 3. rupere, spintecare, spintecat. (~ unui material textil.)
PRADA, prazi f. 1) rar v. A PRADA. 2) Totalitate a bunurilor pradate. 3) Persoana rapita si data in supunerea cuiva. ◊ A fi prada (sau prada) cuiva (sau a ceva) a) a fi in stapanirea totala a cuiva; b) a fi coplesit de un sentiment sau de o idee. 4) Vietate care serveste drept hrana pentru animalele salbatice. ◊ Pasare de prada pasare rapitoare. 5) fig. Obiect supus actiunii unor factori (mai ales negativi). /<lat. praeda
SARARIE ~i f. 1) Loc de unde se extrage sarea; mina de sare; salina; ocna. 2) Depozit de sare. 3) Loc unde se pun bulgari de sare pentru animalele salbatice. /sare + suf. ~arie
EURIP s.n. (Ant.) Canal artificial care separa arena si animalele salbatice de spectatori in circuri. [< lat. euripus, cf. fr. euripe].
prihod, prihoduri, s.n. (reg.) 1. loc in padure pe unde trece vanatul; poteca, carare facuta de animalele salbatice. 2. (in forma: priod) loc de trecere printre stanci; trecatoare, pas, posada, prihodiste. 3. despartitura la stana unde se inchid oile inainte de muls.
EURIP s. n. (ant.) canal artificial care separa arena si animalele salbatice de spectatori in circuri. (< lat. euripus, fr. euripe)
BATELISTE, batelisti, s. f. (Reg.) 1. Loc sau pamant batatorit (de vite); loc in care stau de obicei animalele (salbatice). 2. Loc de intalnire, de adunare. – Bate + suf. -eliste.
BARLOG, barloguri, s. n. Vizuina de urs; p. gener. Vizuina a altor animale salbatice. ♦ Fig. Culcus; locuinta. – Din sl. brulogu.
CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a dobandi prin lupta bunuri materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal salbatic. – Din fr. capturer.
CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu intreaga familie si cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule. 3. Compuse: (Zool.) catelul-pamantului = orbet; catel-de-mare = corosbina; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.
CATELANDRU, catelandri, s. m. Catel (I 1) mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale salbatice (asemanatoare cu cainele); catelan. – Catel + suf. -andru.
DIHANIE, dihanii, s. f. 1. animal salbatic; fiara, jivina. 2. Fiinta ciudata, monstruoasa; namila, monstru. 3. Fiinta, vietate. [Pl. si: dihanii] – Din sl. dyhanije „rasuflare”.
GADINA, gadine, s. f. (Pop.) animal salbatic; jivina, dihanie. – Din bg. gadina.
HAITUI, haituiesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A starni, a goni vanatul spre vanatori. 2. Tranz. A goni, a mana animalele domestice. ♦ Fig. A urmari, a fugari pe cineva (ca pe un animal salbatic), pentru a-i face rau. 3. Tranz. A cutreiera, a strabate o regiune, un loc, urmarind pe cineva. – Din magh. hajtani.
IMBLANZI, imblanzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (salbatic) sa se supuna omului, sa traiasca in apropierea (si in folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. si refl. A face sau a deveni (mai) bland; a (se) domoli, a (se) linisti, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtuna, vant etc.) A scadea in intensitate; a se domoli. – In + bland.
IMBLANZITOR, -OARE, imblanzitori, -oare, s. m. si f. Persoana care se ocupa cu imblanzirea animalelor salbatice dand reprezentatii publice, mai ales la circ. Imblanzi + suf. -tor.
JIGANIE, jiganii, s. f. (Fam.) animal salbatic; jivina, lighioana; p. ext. animal domestic. – Contaminare intre jivina si ganganie.
JIVINA, jivine (jivini), s. f. animal salbatic; fiara, dihanie, lighioana, jiganie; p. gener. vietate, fiinta. – Din bg. zivina.
PELAJ, pelajuri, s. n. (Frantusizm) Par, blana a unui animal (salbatic). – Din fr. pelage.
ZIMBRU, zimbri, s. m. animal salbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blana deasa, pasloasa, cu capul mare si lat, cu coarnele scurte, intoarse in afara, in fata si in sus, cu greabanul inalt, cu gatul si cu barbia acoperite cu par lung, care astazi, aflat pe cale de disparitie, este ocrotit in rezervatii naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbru.
LIGHIOANA, lighioane, s. f. 1. animal (salbatic). ♦ Spec. Pasare de curte; oratanie. ♦ Spec. Insecta, gaza (vatamatoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; misel. ♦ Calificativ glumet dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonu.
STARNI, starnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (salbatic), o pasare etc. sa iasa din culcus, din ascunzatoare (pentru a le prinde, a le vana); a scorni. 2. Tranz. A misca, a urni ceva din loc; a face sa se ridice in sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a indemna, a atata. 4. Refl. (Despre razboaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlantui, a izbucni. ♦ tranz. A da nastere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A nascoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.
PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.
PRADA, prazi, s. f. 1. Faptul de a prada; pradare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale si (in trecut) a persoanelor luate de cel care prada (mai ales in timp de razboi). ◊ Loc. vb. (Inv.) A face prada = a prada. 3. Persoana prinsa, rapita, ajunsa in puterea cuiva. ◊ Expr. Prada (sau prada) cuiva = la discretia, in stapanirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care serveste ca hrana animalelor salbatice carnivore sau pasarilor rapitoare; p. ext. vanat; p. gener. orice poate servi drept hrana vietuitoarelor. ◊ Pasare de prada = pasare rapitoare. 5. (Reg.) Risipa, cheltuiala inutila. – Lat. praeda.
VIZUINA, vizuine, s. f. 1. Loc de adapost pe care si-l sapa in pamant sau si-l amenajeaza unele animale salbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzatoare. 2. Fig. Cocioaba, bordei. – Cf. viezure.
FIARA, fiare, s. f. animal salbatic mare; bestie. ♦ Fig. Om extrem de rau, de crud, de violent. – Lat. fera.
LASOU, lasouri, s. n. Curea sau franghie lunga, terminata la un capat cu un lat, folosita in America pentru prinderea animalelor salbatice. – Din fr. lasso.
ZOOCULTURA s.f. Domesticirea si cresterea animalelor salbatice. [g.-d. art. zooculturii] (cf. engl. zooculture)
MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase. 2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.
MISTRET, -EATA, mistreti, -e, adj. I. (In sintagma) Porc mistret (si substantivat, m.) = animal salbatic cu corpul masiv, acoperit cu par aspru, negru-sur, cu greabanul inalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici si cu caninii transformati in colti puternici; porc salbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezulta dintr-un amestec de rase; de calitati diferite; amestecat, pestrit; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrisor; (despre fructe) paduret, salbatic. – Lat. mixticius.
NEIMBLANZIT, -A, neimblanziti, -te, adj. (Despre animale) salbatic. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu este sau nu poate fi imblanzit, potolit, imbunat; neinduplecat, aprig. – Ne- + imblanzit.
DOMESTICI, domesticesc, vb. IV. Tranz. A obisnui un animal salbatic sa traiasca alaturi de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a imblanzi. ◊ Refl. Cerbul s-a domesticit. ♦ Tranz. si refl. Fig. A face sa devina sau a deveni mai potolit, mai sociabil. – Din domestic.
SALBATICIME, salbaticimi, s. f. 1. Multime de animale salbatice, totalitatea animalelor salbatice. 2. Loc salbatic, nelocuit, departe de orice asezare omeneasca (civilizata). [Var.: (pop.) salbatacime s. f.] – Salbatic + suf. -ime.
salbaticIUNE, salbaticiuni, s. f. 1. animal salbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care traieste izolata, retrasa, departe de oameni si de civilizatie. 2. Loc sau tinut salbatic, pustiu; starea unui tinut salbatic. [Var.: (pop.) salbataciune s. f.] – salbatic + suf. -iune.
SIHASTRU, -A, sihastri, -stre, s. m. si f. 1. Om care traieste retras de lume in post si rugaciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoana care traieste izolata, retrasa de societate. ♦ animal salbatic batran care traieste singur. [Var.: sehastru, -a s. m. si f.] – Din ngr. isihastis.
CURSA2, curse, s. f. 1. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor salbatice; teren anume pregatit pentru ca animalul care paseste in limitele lui sa fie prins; capcana. 2. Fig. Mijloc viclean pentru a prinde pe cineva spre a-l demasca sau pentru a-i face rau; uneltire, manevra. ◊ Expr. A intinde (sau a pune) cuiva o cursa (sau cursa) = a cauta sa ademeneasca pe cineva pentru a-l prinde sau pentru a-l da de gol. A atrage (pe cineva) in cursa = a momi, a ademeni, a ispiti. A cadea (sau a se prinde) in cursa = a intra intr-o mare incurcatura. – Cf. alb. kurthe.
CAPTURA vb. 1. v. aresta. 2. (MIL.) (inv.) a cuprinde. (A ~ o companie inamica.) 3. a prinde (~ un animal salbatic.)
CAPTURARE s. 1. v. arestare. 2. captura, prindere. (~ a unui animal salbatic.)
DOMESTICI vb. a imblanzi, (inv.) a dumesnici, a supune. (A ~ un animal salbatic.)
DOMESTICIRE s. imblanzire, (inv.) dumesnicire. (~ unui animal salbatic.)
DOMESTICIT adj. imblanzit, (inv.) dumesnicit. (animal salbatic ~.)
IMPREUNARE s. 1. v. asamblare. 2. v. imbinare. 3. jonctiune, unire. (~ a doua unitati militare.) 4. v. imperechere. 5. v. monta. 6. (BIOL.) bataie. (~ a unor animale salbatice.)
BESTIE ~i f. 1) animal salbatic de talie mare; fiara. 2) fig. Om crud, nemilos. [Art. bestia; G.-D. bestiei; Sil. -ti-e] /<lat. bestia
A CAPTURA ~ez tranz. 1) (unitati militare, militari) A face prizonier; a lua in prizonierat; a captiva. 2) (bunuri materiale apartinand inamicului) A lua in posesie prin lupta. 3) (persoane vinovate de o incalcare de lege) A retine, privand de libertate; a prinde. 4) (animale salbatice) A lua in stapanire folosind diferite mijloace; a prinde. /<fr. capturer
CATEL ~i m. 1) Pui de caine. ◊ Cu ~ (si) cu purcel cu toti ai casei; cu toate catrafusele. 2) Pui de animal salbatic asemanator cainelui. 3): ~ de usturoi fiecare dintre bucatelele de usturoi care formeaza capatana. /<lat. cattellus
CATELANDRU ~i m. 1) Catel de cateva luni. 2) Pui mare de animal salbatic (asemanator cainelui). /catel + suf. ~andru
COVRU ~ri n. reg. 1) Adapost subteran, pe care si-l sapa unele animale salbatice; vizuina; barlog. 2) fig. Locuinta primitiva; coliba. /cf. rus. krov
DIHANIE ~anii f. 1) animal salbatic; jigodie; jiganie; jivina; lighioana. 2) Fiinta imaginara de dimensiuni mari si neproportionate; namila; monstru. 3) pop. Fiinta vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije
A DOMESTICI ~esc tranz. 1) (animale salbatice) A face domestic; a imblanzi. 2) A face sa se domesticeasca. /Din domestic
FIARA ~e f. 1) animal salbatic, de talie mare; bestie. 2) fig. Om crud, nemilos. [G.-D. fiarei; Sil. fia-ra] /<lat. fera
GHEPARD ~zi m. animal salbatic carnivor, avand cap mic, picioare inalte si blana de culoare galbuie, cu pete intunecate, raspandit in Asia si Africa. /<fr. guepard
A IMBLANZI ~esc tranz. 1) (animale salbatice) A face sa se deprinda cu omul, sa traiasca pe langa casa si sa fie folosit in avantajul acestuia; a domestici. 2) A face sa se imblanzeasca. [Sil. im-blan-] /in + bland
IMBLANZITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care se ocupa cu imblanzirea animalelor salbatice. ~ de tigri. /a imblanzi + suf. ~tor
A INFRANA ~ez tranz. 1) (cai) A stapani cu ajutorul fraului; a domoli; a struni. 2) pop. (animale salbatice) A face sa se deprinda cu omul; a domestici. 3) (sentimente, stari sufletesti) A stavili printr-un efort de vointa; a inabusi; a controla; a domina. A-si ~ dorintele. [Sil. in-fra-] /<lat. infremere
JIGANIE ~anii f. fam. animal salbatic (fioros); dihanie; jigodie; jivina; lighioana. [G. -D. jiganiei; Sil. -ni-e] /jivina + ~ganganie
JIGODIE ~i f. 1) Boala infectioasa a cainilor tineri, de cele mai multe ori letala, manifestata prin atrofia muschilor si tulburari generale. 2) pop. fam. Caine jigarit, care trezeste mila si repulsie; javra; jigaraie; potaie; cotarla. 3) fam. animal salbatic (fioros); dihanie; jivina; jiganie; lighioana. [G.-D. jigodiei; Sil. -di-e] /cf. ung. zsigora
JIVINA ~e f. pop. animal salbatic (fioros); dihanie; jiganie; jigodie; lighioana. [G.-D. jivinei] /<bulg. zivina
LASOU ~ri n. Curea sau franghie lunga, terminata la un capat cu un bat, folosita pentru prinderea animalelor salbatice. /<fr. lasso
LIGHIOANA ~e f. 1) animal salbatic; dihanie; jigodie; jiganie; jivina. 2) Pasare de curte; oratanie. 3) fig. Om josnic; misel. [G.-D. lighioanei; Sil. -ghi-oa-] /cf. sl. legeonu
MATA ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mica, cu blana neteda, cu ochi ageri (care vad si in intuneric), foarte sprinten, cu gheare ascutite retractile; pisica. ◊ A trai ca ~a cu cainele a trai in dusmanie; a nu se impaca. A umbla cu ~a in sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blanda zgarie rau se spune despre oamenii in aparenta buni, cu infatisare inofensiva, dar cu fire plina de venin. A trage ~a de coada a) a duce un trai greu; b) a-si indeplini obligatiile cu mare greutate, anevoios. ~ blanda om fatarnic. 2) Femela motanului si a unor animale salbatice (a jderului, rasului etc.). 3) rar Obiect (unealta, instrument, dispozitiv) cu care se apuca, se trage sau se fixeaza ceva. /Onomat.
SALBATICIME ~i f. 1) Totalitate de animale salbatice. 2) Loc salbatic, nelocuit (departe de lumea civilizata). /salbatic + suf. ~ime
salbaticIUNE ~i f. 1) animal salbatic. 2) Loc salbatic. 3) fig. Persoana care se izoleaza, reducand la minimum contactele cu oamenii. /salbatic + suf. ~iune
TIITOARE2 ~ori f. Loc pe unde trec animale salbatice si unde vanatorii stau de panda. /a tine + suf. ~toare
A VANA vanez tranz. 1) (animale salbatice) A ucide in mod premeditat. 2) fig. (fiinte, lucruri) A urmari cu insistenta. /<lat. venare
vizOn ~i m. 1) animal salbatic carnivor, cu blana pretioasa, intalnit in America de Nord. 2) Blana a acestui animal. /<fr. vison
VIZUINA ~i f. Adapost subteran, pe care si-l sapa unele animale salbatice; barlog. [Sil. -zu-i-] /Din viezure
ZIMBRU ~i m. animal salbatic rumegator, de talie mare, avand greabanul ridicat in sus, coarne scurte iar gatul si barbia acoperite de par lung. /<sl. zonbru
BIZON s.m. animal salbatic, asemanator unui bou salbatic, astazi pe cale de disparitie. V. bour, zimbru. // s.n. Pielea acestui animal tabacita; imitatie a ei. [Pl. -ni, (s.n.) -nuri. / < fr. bison].
FERIN, -A adj. De fiara, de animal salbatic. [< fr. ferin, lat. ferinus].
VIZON s.m. animal salbatic originar din America de Nord, asemanator cu vidra, care are o blana foarte pretioasa; blana acestui animal; haina de blana de acest fel. [< fr. vison, cf. it. visone].
BESTIE s.f. animal salbatic, fiara. ♦ (Fig.) Om cu fire de fiara, crud, salbatic. [< lat. bestia].
CAPTURA vb. I. tr. A prinde, a lua prizonier; a pune mana pe materiale de lupta apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde in capcana un animal salbatic. [< fr. capturer].
LASOU s.n. Franghie sau curea lunga prevazuta cu un lat, care se leaga de sa si este folosita in America de Sud la prinderea animalelor salbatice. [< fr. lasso, cf. sp. lazo].
MENAJERIE s.f. Loc unde sunt tinute animale salbatice (rare); totalitatea animalelor salbatice tinute intr-un asemenea loc. [Gen. -iei. / cf. fr. menagerie, germ. Menagerie].
salbatioara, salbatioare, s.f. (reg.) animal salbatic mic; salbatisoara.
sarune, saruni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarate, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, in care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn in care se pune sare amestecata cu tarata pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, infipti in pamant, pe care se pune sarea la vite.
scheamat, scheamate, s.n. (reg.) 1. grup de sunete caracteristice, prin care cainele anunta apropierea unui animal salbatic. 2. grup de sunete prin care unele pasari anunta apropierea unui pericol.
schimen, schimeni, s.m. (inv.) pui de leu; pui de animal salbatic.
tanc, tanci, s.m. (pop. si fam.) 1. copilas, baietas. 2. pui de animal (salbatic sau de caine). 3. popandau. 4. orbete.
SACAL s.m. animal salbatic carnivor care traieste in haite in Africa, in Asia si in Caucaz, hranindu-se mai ales cu hoituri. [< fr. chacal, cf. tc. cakal].
fiara (fiare), s. f. – animal salbatic, bestie. – Mr. hiara. Lat. fera (Puscariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creatie artificiala (sec. XIX), pe baza fr. feroce; fierosie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; inspaimintator, cutremurator), cuvint identic cu fieros, insa popular si modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial si literar; totusi dictionarele il deriva pe fioros de la fior). Fieratec si infieratic, adj. (salbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).
BESTIAR I. s. m. cel care lupta cu fiarele salbatice in arenele amfiteatrelor romane, in circuri. II. s. n. loc in care sunt inchise animale salbatice. (< lat. bestiarius, fr. bestiaire)
BESTIE s. f. animal salbatic, fiara. ◊ (fig.) om crud, feroce; bruta. (< it., lat. bestia)
CAPTURA vb. tr. a prinde, a lua prizonier; a pune mana pe materiale de lupta apartinand inamicului. ◊ a prinde un raufacator. ◊ a prinde in capcana un animal salbatic. (< fr. capturer)
DOMPTA vb. tr. a imblanzi, a dresa un animal salbatic; (fig.) a infrana, a stapani. (< fr. dompter)
LASOU s. n. franghie sau curea lunga cu un lat, care se leaga de sa, folosita in America de Sud la prinderea animalelor salbatice. (< fr. lasso)
MENAJERIE s. f. colectie de animale salbatice (rare, exotice); loc special amenajat unde sunt tinute astfel de animale. (< fr. menagerie, germ. Menagerie)
SAFARI s. n. 1. expeditie de vanatoare in Africa neagra. ◊ (p. ext.) excursie in timpul careia se fac fotografii de animale salbatice. 2. raliu automobilistic fara probe speciale, desfasurat mai ales pe continentul african, pe drumuri si in conditii dintre cele mai vitrege. (< fr. safari)
VIZON s. m. animal salbatic carnivor, din America de Nord, asemanator cu nurca, cu o blana pretioasa. ◊ blana insasi. (< fr. vison)
VIZUNI, pers. 3 vizuneste, vb. IV. Intranz. (Despre animale salbatice) A trai intr-o vizuina. – Din vizunie.
BATELISTE, batelisti, s. f. (Reg.) 1. Loc sau pamant batatorit (de vite); loc in care stau de obicei animalele (salbatice). 2. Loc de intalnire, de adunare. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -eliste.
BESTIE, bestii, s. f. animal salbatic; fiara. ♦ Fig. Om cu apucaturi sau cu instincte de fiara. – It. bestia (lat. lit. bestia).
BARLOG, barloguri, s. n. Adapost in care se retrage ursul; p. ext. loc de adapost sau de culcus al altor animale salbatice. ♦ Fig. Culcus; locuinta. – Slav (v. sl. brulogu).
BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre plante si vite) A se dezvolta, a creste peste masura (in dauna rodului). 2. (Despre animale salbatice) A se ivi, a iesi din ascunzatoare. – Din buiac.
CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a lua materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde in capcana un animal salbatic. – Fr. capturer.
CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. Cu catel, cu purcel = cu toata familia si cu intreg avutul. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule, dispus sa faca orice. 3. Compuse: catelul-pamantului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozatoarelor, care traiesc sub pamant; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.
CATELANDRU, catelandri, s. m. Catel mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale salbatice (asemanatoare cu cainele). – Din catel + suf. -andru.
ZIMBRU, zimbri, s. m. animal salbatic din familia bovinelor, cu capul scurt si lat, cu coarnele scurte, intoarse in sus, cu greabanul inalt, gatul si barbia acoperite cu par lung; astazi este pe cale de disparitie (dar odinioara a fost raspandit si in Carpati) (Bison europaeus). – Slav (v. sl. zonbru).
SERENGETI, parc national in N Tanzaniei, in campia cu acelasi nume, aflat in cea mai mare parte in zona de savana; 14,8 mii km2. Fundat in 1959. Inclus (din 1981) in Patrimoniul natural universal. Renumit pentru varietatea animalelor salbatice (35 specii de mamifere -intre care numeroase specii de antilope, zebre, lei, leoparzi, elefanti, rinoceri, hipopotami, girafe, maimute – 200 specii de pasari etc.).
crov n., pl. uri (sirb. krov, vsl. krovu, acoperis, acoperemint [!], sirb. skroviste, vsl. sukr-, ascunzatoare, zakrovu, vizuina. V. pocrov). Olt. Groapa, adincatura [!] (In Rt. si croc. Augm. crovan, pl. e; dim. crovit, pl. e). Croh (d. vsl.). Mold. sud. Ascunzatoare, culcus (de iepure ori de alt animal salbatic ori si de cine [!] ori de porc). Covru (met. din crov, ca codru din crod). Mold. Culcus de animal salbatic. Pestera (de sihastru). – Si groh (Tut.) V. birlog, vizuina, cotlon, somina.
BIZON, bizoni, s. m. 1. animal rumegator salbatic din subfamilia bovinelor, cu fruntea mare, bombata, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicati decat crupa, cu o coama deasa (Bison bison). 2. Pielea tabacita a acestui animal; piele de vitel tabacita care imita pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.
CAPRIOR, capriori, s. m. I. animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre barnele incrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scandurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.
TERIAC s.n. 1. (Ant.) Compozitie medicamentoasa folosita ca remediu contra muscaturilor de sarpe si in multe maladii. 2. Medicament universal; panaceu. [Pron. -ri-ac. / cf. fr. theriaque, gr. theriake (antidosis) – antidot contra animalelor veninoase, salbatice].
CAPRIOARA, caprioare, s. f. animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri, cu coarne mici (Capreolus capreolus). – Lat. capriola.
VANA, vanez, vb. I. Tranz. 1. A pandi, a urmari si a prinde sau ucide animale sau pasari salbatice. ♦ A pescui (mai ales pesti mari). ♦ Fig. A urmari un om pentru a-l prinde; a haitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmari cu aviditate, cu staruinta. ♦ (Fam.) A pune mana pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).
TURMA, turme, s. f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau salbatice, care traiesc impreuna. 2. (Depr.) Multime, grup (mare) de oameni (in dezordine). 3. (In limbajul bisericesc) Multimea credinciosilor. – Lat. turma.
SALBATICI, salbaticesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni salbatic. 2. Refl. (Despre plantatii, terenuri etc.) A se paragini. 3. Refl. (Despre locuri, tinuturi) A deveni salbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cadea in salbaticie, in primitivism. 5. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina salbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) salbataci vb. IV] – Din salbatic.
CUSCA, custi, s. f. 1. Adapost in forma de casuta sau de cutie, cu sau fara gratii, pentru unele animale (domestice sau salbatice). ♦ Fig. Incapere stramta. 2. Incapere mica, sub nivelul scenei, rezervata sufleorului in timpul spectacolului. – Din ucr. kucka.
CURSA2 ~e f. 1) Dispozitiv pentru prinderea unor animale si pasari salbatice; capcana. 2) fig. Mijloc viclean de a prinde, de a demasca sau de a se rafui cu cineva, punandu-l intr-o situatie fara iesire. ◊ A-i intinde cuiva o ~ a ademeni pe cineva cu scopul de a-l pune intr-o situatie fara iesire. A cadea (sau a se prinde) in ~ a nimeri intr-o situatie fara iesire. [G.-D. cursei] /Cuv. autoht.
MENAJERIE ~i f. 1) Loc special amenajat unde sunt tinute animale, mai ales salbatice, pentru a fi expuse publicului sau pentru a fi studiate. 2) Totalitate de animale tinute intr-un astfel de loc. /<fr. menagerie, germ. Menagerie
SUINE s.f.pl. Subfamilie de paricopitate din familia suidelor, avand ca tip porcul salbatic; (la sg.) animal din aceasta subfamilie. [Pron. su-i-, sg. suina. / < it. suini, cf. lat. suinus – de porc].
noaja, noaje, s.f. (inv. si reg.) 1. grup de animale domestice sau salbatice care merg in rand. 2. vita prapadita. 3. femeie foarte slaba.
MENAJERIE, menajerii, s. f. Loc special amenajat in care sunt tinute animale vii, mai ales salbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se afla intr-un asemenea loc. – Din fr. menagerie, germ. Menagerie.
DOBITOC1 ~oace n. animal domestic (mai rar salbatic). /<sl. dobytucu
PADURET, -EATA, padureti, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care creste in padure sau intr-un loc necultivat; salbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore paduret (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se satura (de cineva sau de ceva) ca de mere padurete = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care traieste in padure; salbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, salbatic. – Padure + suf. -et.
salbatic ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neimblanzit. 2) (despre plante) Care creste de la sine; necultivat. 3) (despre pamant) Care este lasat in parasire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) si substantival (despre persoane) Care se fereste de lume; nesociabil. 7) si substantival Care este lipsit de mila; fara mila; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifesta cu mare putere; violent. 9) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; barbar. /<lat. silvaticus
TAURINA f. 1) la pl. Grup de animale rumegatoare de talie mare, salbatice sau domestice (reprezentant: taurul); bovina. 2) animal din acest grup. /<it. taurino, fr. taurin
salbatic adj., adv. 1. adj. (rar) paduret. (animale ~e si animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rau. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (inv.) varvaresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) paduret, (pop.) mistret, mistricit. (Par ~.) 14. adj. (pop.) paduret, (inv. si reg.) paduratic, paduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.
TABUN ~uri n. 1) Sistem de crestere a cailor in conditii de libertate (pe pasuni, in stepa). 2) Herghelie de cai aproape salbatici (din stepa). 3) rar Multime de animale. 4) rar Loc necultivat pe care pasc vitele; toloaca; suhat; izlaz; pasune; imas. /<lat. tabun
MUFLON, mufloni, s. m. Gen de mamifere care cuprinde reprezentanti ai ovinelor salbatice, cu coarne groase, in spirala (Ovis); animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon.
FURAJER, -A, furajeri, -e, adj. (Despre seminte, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se intrebuinteaza ca hrana pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau salbatice cu valoare nutritiva mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager.
CARACAL ~i m. 1) Specie de pisica salbatica, cu blana roscata si urechi negre. 2) Blana acestui animal. /<fr. caracal
HULUB, hulubi, s. m., adj.m. 1. S. m. (Ornit.; reg.) Porumbel. ◊ Hulub de stepa = pasare din ordinul columbiformelor, de marimea unui porumbel, de culoare galbena-bruna, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu parul sau cu penele cenusii, asemanatoare cu ale porumbelului salbatic. – Din ucr. holub.
ZEBRA, zebre, s. f. Nume generic dat speciilor de cai salbatici africani cu blana vargata cu benzi alternative, deschise si inchise; animal care face parte din aceste specii. ♦ Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constand din dungi paralele albe sau galbene. – Din fr. zebre.
SUIN, -A, suini, -e, s. m. si f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri si specii de porci salbatici, precum si porcii domestici proveniti din acestia; (si la sg.) animal care face parte din aceasta subfamilie. – Din lat. suinus.
HULUB1 ~a (~i, ~e) pop. (despre animale) Care are parul sau penele cenusii, asemanatoare cu culoarea porumbelului salbatic. /<ucr. holub
BESTIAR s.m. Gladiator care lupta cu fiarele salbatice in arenele amfiteatrelor romane. // s.n. Lupta intre oameni si animale, care avea loc in circuri. [Pron. -ti-ar, pl. -ri, (s.n.) -re. / < lat. bestiarius, cf. fr. bestiaire].
IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba
IBEX, ibecsi, s. m. Varietate de capra salbatica cu coarne mari si curbate (Capra ibex). – Din lat. [Capra] ibex, numele stiintific al animalului.
VAMPIR s.m. 1. Personaj imaginar despre care se credea ca ar suge sangele celor vii; strigoi. ♦ (Fig.) Exploatator salbatic. 2. (Zool.) Specie de liliac mare care traieste in America de Sud si care suge sangele animalelor si al oamenilor pe care-i surprinde adormiti. [< fr. vampire, cf. germ. Vampir].
BOUR ~i m. 1) Taur salbatic, stramos direct al vitelor cornute mari, care traia odinioara si pe meleagul nostru. 2) Stema veche a Moldovei, reprezentand capul acestui animal. 3) Partea de dinainte a talpii de la sanie, intoarsa in sus (in forma coarnelor acestui animal). [Sil. bo-ur] /<lat. bubalus
LAMA2 (‹ fr. {i}; {s} sp. llama, imprumutat dintr-o limba indigrna din Peru, in care toate animalele cu lana poarta acest nume) s. f. Mamifer rumegator, din familia canelidelor, inrudit cu camilele, de c. 120 cm inaltime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoe, mai exista in stare salbatica, celelalte fiind deja domesticite cand au ajuns primi spanioli in America de Sud. Traieste in zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povara si intrebuinteaza carnea lor, blana, grasimea, parul (tesaturi, franghii), balegarul (pentru foc).
VIZON, vizoni, s. m. Mamifer salbatic carnivor asemanator cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana pretioasa, care traieste in America de Nord (Lutreola vison). ♦ Blana acestui animal. – Din fr. vison.
VAMPIR s. m. 1. liliac mare din America de Sud care suge sangele animalelor si al oamenilor pe care-i surprinde adormiti. 2. personaj imaginar despre care se credea ca ar suge sangele celor vii. ◊ (fig.) exploatator salbatic. 3. criminal care ucide din placerea de a vedea sange. (< fr. vampire, germ. Vampir)
cine (est) si ciine (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. cao). Un animal domestic foarte credincios care pazeste casa, latra si merge cu omu la vinat. (Exista zeci de specii. In Australia is si salbatici). Fig. Om crud (ca cinele cu dusmanii stapinului lui). Epitet de ura la adresa Jidanului: mai cine! Cine turbat, om foarte furios. Cine de mare, rechin. Astr. Cinele mare, o constelatiune boreala. Cinele mic, o constelatiune australa. V. box, catel, copou, dulau, ogar, prepelicar, javra; lup, urs, vulpe, sacal, hiena.
PORC ~ci m. 1) animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. Om marsav, neobrazat. /<lat. porcus
CUSCA ~ti f. 1) Adapost, in forma de casuta sau de cutie de lemn, pentru unele animale sau pasari. 2) Cutie facuta din vergele in care se tin pasari cantatoare sau decorative; colivie. 3) Cutie mare din gratii de fier, in care se tin fiarele salbatice. 4) Incapere mica sub scena unui teatru, unde sta sufleorul. 5) fig. Locuinta sau odaie mica. [G.-D. custii] /<ucr. kutka
VULPE ~i f. 1) Mamifer salbatic carnivor, de talie medie, cu blana roscata, cu botul ascutit si cu coada lunga si stufoasa. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ~ polara vulpe cu blana albicioasa. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoana sireata, vicleana. 4) dar (bani sau vin) pe care, dupa obiceiul popular, mirele, din alt sat, il da flacailor din satul miresei. 4): ~-de-mare peste marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes
SACAL, sacali, s. m. 1. Mamifer carnivor salbatic asemanator cu lupul, dar mai mic decat acesta, cu coada mai scurta si cu botul ascutit, care traieste in nordul Africii, in sudul Asiei si in sudul Europei si se hraneste cu animale mici si cu hoituri (Canis aureus). 2. Epitet pentru o persoana rapace, hrapareata, josnica. – Din fr. chacal.
VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui caine, cu blana roscata, cu coada lunga si stufoasa, cu urechile ascutite si cu botul ingust; vulpoaica (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea cautatura vicleana. A tocmi vulpea din padure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la indemana). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoana vicleana, sireata. II. 1. (Reg.) Dar in bani sau in vin pe care, dupa datina de la nunti, mirele, daca este din alt sat, este obligat sa-l dea flacailor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare rosiatica. 3. Ferestruica in acoperisul caselor taranesti, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-desertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.