Rezultate din textul definițiilor
BAGHETA ~e f. Vergea mica, subtire si flexibila (cu diferite intrebuintari). ◊ ~a arcusului vergea pe care este intins parul arcusului. ~ele tobosarului fiecare dintre cele doua bastonase cu care se bate toba mica si triangul. ~a dirijorului betisor subtire si usor cu care dirijorii conduc un ansamblu muzical. ~ magica betisor de care se serveste iluzionistul. Sub ~a (cuiva) sub conducerea dirijorala (a cuiva). /<fr. baguette
INSTRUMENTIST, -A s.m. si f. Cantaret la un instrument (intr-un ansamblu muzical). [Cf. fr. instrumentiste].
PARTITURA s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzand totalitatea notelor care se executa in acelasi timp de catre membrii unui ansamblu si care pot fi urmarite separat sau concomitent; (p. ext.) compozitie muzicala. [< it. partitura].
ACORDAJ s. n. 1. acordare a unui instrument muzical. 2. realizare a unui echilibru sonor in cadrul unui ansamblu muzical. (< fr. accordage)
BANDA1 s. f. 1. grup de oameni (reuniti in scopuri necinstite); clica. 2. (glumet) grup de prieteni care umbla impreuna. 3. ansamblu muzical instrumental; band; trupa de muzicanti. (< fr. bande, it. bande, /3/ engl. band)
DIRIJAT s. n. arta conducerii unui ansamblu muzical in procesul interpretarii: dirijorat. ◊ disciplina care studiaza tehnica acestei arte. (< dirija + -at)
FANFARA s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat si de percutie. ◊ muzica compusa pentru asemenea instrumente; arie executata de instrumente din alama. 2. trompeta lunga, fara clape sau ventile, la intonarea unor semnale in spectacolele de opera. ◊ semnal de trompeta, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)
BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.
FANFARA, fanfare, s. f. 1. ansamblu muzical (militar) format din persoane care canta la instrumente de suflat (din alama) si de percutie. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alama (cu sunete naturale). 3. (Inv.) Compozitie muzicala executata de o fanfara (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
TRIO ~uri n. 1) ansamblu muzical format din trei executanti (vocalisti sau instrumentisti); tertet. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; tertet. 3) fam. iron. Grup de trei persoane nedespartite, unite prin interese sau gusturi comune. [Art. trioul] /<it., fr. trio
INSTRUMENTATIE s. f. 1. repartizare a sonoritatilor unei compozitii orchestrale pe diferite instrumente; orchestratie. 2. ramura a muzicii care studiaza posibilitatile tehnice si expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipeaza o instalatie (de rafinare). (< fr. instrumentation)
ORCHESTRA, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentisti care executa impreuna compozitii muzicale la diverse instrumente. ♦ ansamblul instrumentelor muzicale la care canta membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei sali de spectacol destinata orchestrantilor, situata intre scena si sala, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestra = loc in primele randuri intr-o sala de concert sau, p. ext., in orice sala de spectacol. 3. Spatiu circular in arhitectura teatrelor antice, situat intre avanscena si gradenuri. [Var.: orhestra s. f., (inv.) orchestru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.
BALET s. n. 1. gen de spectacol alcatuit din dans, muzica si (uneori) pantomima; dans artistic cu figuri pe o tema data; compozitia muzicala corespunzatoare. 2. ansamblu de balerini si balerine. (< fr. ballet, it. balletto)
INSTRUMENTIST, -A, instrumentisti, -ste, s. m. si f. Persoana care canta la un instrument muzical (intr-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.
ansamblu, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de acelasi gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. In ansamblu = in esenta, in general, in linii mari. 2. Colectiv de artisti. 3. Compozitie muzicala scrisa pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.
ACORDARE, acordari, s. f. Actiunea de a acorda; atribuire; aprobare, ingaduire. ♦ Aducerea tonurilor unui instrument muzical sau ale unui ansamblu de instrumente la aceeasi inaltime (pe baza diapazonului).
DIXTUOR s.n. Compozitie muzicala pentru zece parti concertante. ♦ ansamblu format din zece interpreti. [Pron. -tu-or. / < fr. dixtuor].
PERIOADA s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].
ORCHESTRATIE s. f. 1. arta de a orchestra (1). ◊ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compozitii muzicale; instrumentatie (1). ◊ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capata, in poezie, expresivitate si valoare estetica. (< fr. orchestration)
TERTET, tertete, s. n. 1. ansamblu compus din trei voci sau din trei instrumente care executa impreuna o bucata muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; trio. 2. Tertina. – Din it. terzetto.
CLAVIATURA ~i f. 1) (la unele instrumente muzicale, aparate, masini de scris etc.) ansamblu de clape si de butoane. 2) Totalitate a butoanelor de comanda care pun in functiune un mecanism, o masina etc. [G.-D. claviaturii; Sil. -vi-a-] /<germ. Klaviatur
COR ~uri n. 1) Formatie de cantareti organizati dupa criteriul vocilor, care executa o piesa muzicala vocala. ◊ In ~ la unison; impreuna. 2) Compozitie muzicala destinata pentru un astfel de ansamblu. 3) (in teatrul antic) Grup de actori care simboliza in cadrul unui spectacol un personaj colectiv, intruchipand prin cantece, dansuri, gesturi opinia publica. 4) (in biserica catolica) Parte a bisericii unde stau cantaretii. /<lat. chorus
DUET ~e n. 1) ansamblu de doi cantareti care canta impreuna o compozitie muzicala. 2) Lucrare muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Sil. du-et] /<it. duetto
FANFARA ~e f. 1) Orchestra constand din interpreti care canta la instrumente de suflat si de percutie. 2) Piesa muzicala executata de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare
OCTET ~e n. 1) ansamblu format din opt interpreti. 2) Compozitie muzicala pentru opt voci sau opt instrumente. 3) chim. ansamblu de opt electroni aflat in stratul periferic al unui atom. /<germ. Oktett, fr. octet
REPERTORIU ~i n. 1) Registru in care se inscriu, intr-o anumita ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) Totalitate a operelor de arta (piese, compozitii muzicale etc.) incluse in programul unui colectiv artistic. 3) ansamblu de roluri sau de bucati muzicale realizate de un interpret. /<fr. repertoire, lat. repertorium
SEPTET ~e n. 1) ansamblu format din sapte interpreti (instrumentisti sau vocalisti), care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie muzicala compusa pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Septett
SEXTET ~e n. 1) ansamblu de sase interpreti care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Sextett
TERTET ~e n. 1) ansamblu format din trei interpreti (instrumentisti sau vocalisti); trio. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; trio. /<it. terzetto
TETRALOGIE ~i f. 1) ansamblu de patru opere literare sau muzicale care apartin aceluiasi autor si sunt legate prin subiect, idee principala, eroi comuni. 2) (in Grecia antica) Serie de patru piese de teatru (trei tragedii si o drama satirica) prezentata la concursurile publice. [G.-D. tetralogiei; Sil. te-tra-] /<fr. tetralogie
CVINTET s.n. 1. ansamblu compus din cinci instrumentisti sau cantareti care executa impreuna o piesa muzicala. ♦ Bucata muzicala compusa pentru un astfel de ansamblu. 2. Linie de atac a unei echipe (de fotbal), compusa din cinci jucatori. 3. Strofa alcatuita din cinci versuri. [Var. cuintet s.n., scris si quintet. / < it. quintetto, cf. fr. quintette].
ORCHESTRA s.f. 1. Partea cea mai joasa a teatrelor antice grecesti, unde se executau dansurile si in care statea corul. 2. ansamblu de instrumentisti care executa compozitii muzicale la diferite instrumente. 3. Loc (situat de obicei intre scena si public) unde sta orchestra intr-un teatru etc. [Var. orhestra s.f. / cf. fr. orchestre, it., lat. orchestra].
TERTET s.n. 1. ansamblu format din trei persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o bucata muzicala; bucata muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. 2. (Lit.) Strofa formata din trei versuri; tertina. 3. Linia de atac, alcatuita din trei jucatori, a unei echipe de hochei pe gheata. [< it. terzetto, cf. fr. tercet].
CVARTET s.n. ansamblu format din patru instrumentisti sau cantareti care executa impreuna o bucata muzicala. ♦ Piesa muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Var. cuartet s.n., scris si quartet. / < it. quartetto, fr. quartette].
TRIO s.n. 1. ansamblu alcatuit din trei interpreti; compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau pentru trei instrumente; tertet. 2. (Fam.) Grup de trei. ♦ (Tehn.) Laminor trio = laminor cu trei cilindri. [Pron. tri-o. / < it., fr. trio].
PERIOADA s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)
BALET, balete, s. n. 1. Gen de dans artistic cu figuri executate dupa o compozitie muzicala anume intocmita sau adaptata. ♦ Reprezentatie teatrala constand din dansuri si miscari mimice insotite de muzica. ♦ Compozitie muzicala scrisa pentru astfel de reprezentatii. 2. ansamblu, trupa de baletisti si baletiste. – Fr. ballet (it. balletto).
DISTONA, pers. 3 distoneaza, vb. I. Intranz. A fi in dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.
DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel in forma de U, care vibreaza la lovire, emitand de obicei nota muzicala „la” si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pana la cel mai inalt; intindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.
SIMFONIE, simfonii, s. f. 1. (In trecut) ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compozitie muzicala instrumentala (cu solisti, cor); (sens curent) compozitie muzicala ampla pentru orchestra, care cuprinde de obicei trei sau patru parti. ♦ Simfonie concertanta = compozitie muzicala rezultata din imbinarea simfoniei si a concertului instrumental. 2. Fig. ansamblu (armonios) de elemente care concura la producerea unui anumit efect; spec. imbinare armonioasa de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.
SEXTET, sextete, s. n. 1. Compozitie muzicala pentru sase voci sau sase instrumente. ♦ ansamblu de sase voci sau sase instrumente care executa impreuna o compozitie muzicala. 2. Echipa de volei sau de gimnastica alcatuita din sase jucatori sau jucatoare. – Din germ. Sextett.
CVINTET ~e n. 1) Formatie compusa din cinci interpreti care executa impreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<it. quintetto, fr. quintette
POLIFONIE s.f. 1. (op. omofonie) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare pastrandu-si, in ansamblu, individualitatea melodica. ♦ Muzica vocala contrapunctica. 2. Stiinta muzicala care studiaza suprapunerea coordonata a mai multor linii melodice independente, care se afla in relatii armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet].
SEPTET s.n. ansamblu de sapte voci sau sapte instrumente care executa impreuna o bucata muzicala; muzica compusa pentru un astfel de ansamblu; septuor. [Pl. -te, -turi. / < germ. Septett].
DUET s.n. 1. ansamblu de doi cantareti sau instrumentisti; compozitie muzicala interpretata de doua voci sau de doua instrumente; duo. 2. (Fig.) Discutie, taifas in doi. [Pron. du-et, pl. -te, -turi. / < it., fr. duetto].
SEXTET s.n. 1. ansamblu compus din sase persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o piesa muzicala; muzica scrisa pentru un astfel de ansamblu; sextuor. 2. Echipa de volei sau de gimnastica alcatuita din sase jucatori sau jucatoare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Sextett].
MELOPEE s. f. 1. (la vechii greci) ansamblu de reguli referitoare la cant. 2. declamatie muzicala, de forma libera; (p. ext.) melodie monotona lenta. (< fr. melopee)
HEXACORD, hexacorduri, s. n. 1. Lira cu sase coarde la vechii greci. 2. ansamblu de sase trepte succesive ale unei scari muzicale. – Din fr. hexacorde.
OCTET, octete, s. n. octeti, s. m. 1. S. n. Formatie compusa din opt persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o lucrare muzicala; lucrare muzicala scrisa pentru aceasta formatie. 2. S. n. (Chim.) ansamblu format din opt electroni in stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
DIXTUOR, dixtuoare, s. n. Lucrare muzicala compusa pentru zece voci sau zece instrumente; ansamblu vocal sau instrumental care executa o asemenea lucrare. [Pr.: -tu-or] – Din fr. dixtuor.
RITMIC, -A, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadentat, regulat. ◊ Gimnastica ritmica = ramura a gimnasticii in care exercitiile se executa cadentat si cu acompaniament muzical. ♦ Care se refera la ritm. 2. S. f. ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului in poezie si, mai rar, in proza; ritm. ♦ (Muz.) Stiinta care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a diferitelor valori de note intr-o compozitie muzicala. ♦ Intrebuintarea ritmului; totalitalea ritmurilor. – Din fr. rythmique.
ARMONIOS adj. 1. concordant, echilibrat, proportionat, regulat, simetric. (Un ansamblu ~.) 2. potrivit. (Culori ~oase.) 3. v. consonant. 4. melodic, melodios, muzical, sonor, unduios, (rar) unduit, (fig.) dulce, mladios, simfonic. (Proza ~oasa a lui Odobescu.)
PENTACORD ~uri n. 1) (in antichitate) Lira cu cinci coarde. 2) ansamblu de cinci sunete succesive ale unei scari muzicale. /<fr. pentacorde
CARILLON (cuv. fr.) [carion] subst. Instrument muzical de origine flamanda (sec. 15), constituit dintr-un ansamblu de clopote. Instalat in turnuri, este prevazut uneori cu o claviatura.
NONET ~e n. 1) ansamblu format din noua interpreti (instrumentisti sau vocalisti). 2) Com-pozitie muzicala pentru noua instrumente sau pentru noua voci. /<it. nonetto
BALET s.n. 1. Dans artistic ale carui figuri reprezinta un anumit subiect, executat de una sau de mai multe persoane dupa o muzica anume compusa. ◊ Maestru de balet = conducator si regizor al unui spectacol de balet. ♦ Compozitie muzicala dupa care se executa acest gen de dans. 2. ansamblu de baletisti si de baletiste. 3. Reprezentatie compusa din dansuri si din pantomime interpretate pe muzica. [Pl. -te, -turi. / < fr. ballet, it. balleto].
NONET s.n. ansamblu de noua instrumente care executa impreuna o piesa muzicala; (p. ext.) piesa muzicala clasica, adesea in forma de sonata, compusa pentru un astfel de ansamblu. [< it. nonetto].
COR s. n. I. 1. (in teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic in desfasurarea actiunii unei opere dramatice, dansand si cantand versuri. 2. ansamblu de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ (fig.) grup, multime. 3. compozitie muzicala destinata a fi cantata de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrala si laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro)
SARBU, George (n. 1937, Botosani), compozitor, folclorist si dirijor roman de muzica populara. A promovat un stil de prelucrare a folclorului bazat pe valorificarea timbrelor si tehnicilor instrumentale traditionale. A condus orchestrele ansamblurilor „Ciprian Porumbescu” – Suceava, „Ciocarlia” – Bucuresti. A publicat folclor muzical din Bucovina si Moldova.
BALET, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat dupa o compozitie muzicala. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. ansamblu de balerini si balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
FACTURA1, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.
INSTRUMENTAL ~a (~i, ~e) 1) (de- spre piese muzicale) Care este executat la instrumente. 2) Care este format din instrumente. ansamblu ~. /<fr. instrumental
SIMFONIE ~i f. 1) Compozitie muzicala ampla pentru orchestra, constand din trei sau patru acte. 2) fig. ansamblu armonios de elemente care concureaza la producerea unui anumit efect. ~ de culori. [G.-D. simfoniei] /<lat. symphonia, fr. symphonie, it. sinfonia
ansamblu s.n. 1. Unitate alcatuita din mai multe elemente izolate care apartin aceluiasi domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; in ansamblu = in general, in linii mari. 2. Colectiv, trupa de artisti. ♦ Formatie muzicala compusa dintr-o orchestra cu un numar variabil de membri si solisti sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].
SIMFONIE s. f. 1. compozitie muzicala ampla pentru orchestra, care cuprinde de regula patru parti. 2. (fig.) ansamblu de elemente armonizate; imbinare armonioasa de culori. (< fr. symphonie, lat., gr. symphonia)
ACOMPANIAMENT, acompaniamente, s. n. 1. Insotire a unei melodii cu alta melodie potrivita. 2. Parte muzicala, instrumentala sau ochestrala, care insoteste si sustine un solist sau un ansamblu coral. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.
TONALITATE, tonalitati, s. f. I. 1. ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Inaltime caracteristica a unei vocale in scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita in unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalite.
CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.
SEPTET, septete, s. n. ansamblu format din sapte voci sau din sapte instrumente care executa impreuna o piesa muzicala; p. ext. bucata compusa pentru a fi executata de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.
BALET ~e n. 1) Gen de dans artistic, constand din figuri executate de una sau mai multe persoane dupa o anumita compozitie muzicala. 2) Compozitie muzicala dupa care se executa aceste dansuri. 3) Spectacol teatral, constand din asemenea dansuri. 4) ansamblu de balerini si balerine. /<fr. ballet, it. balletto
CORALA s.f. ansamblu de persoane care executa la unison sau pe mai multe voci piese muzicale. [< fr. chorale].
VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].
OCTET s.n. Piesa muzicala scrisa pentru opt instrumente (de coarde, de suflat sau de ambele feluri); ansamblu de opt instrumentisti. [Cf. it. otteto, germ. Oktett].
CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).
ARANJAMENT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (intr-un anumit fel); felul in care este aranjat ceva. 2. Acord, intelegere, invoiala. 3. Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu si care se deosebesc intre ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement.
TEHNICA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus
TONALITATE s.f. I. 1. ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].
SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)
SOLIST, -A s. m. f. 1. cantaret sau instrumentist care interpreteaza un solo sau partea cea mai importanta dintr-o piesa muzicala. 2. dansator care executa singur o piesa coregrafica sau detine rolul principal intr-un ansamblu coregrafic. (< fr. soliste, it. solista)
CORNET1 ~e n. 1) Pachet de hartie in forma de corn; fisic. 2): ~ acustic aparat in forma de pavilion, destinat sa amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de sase lame osoase care sunt situate pe peretii laterali ai foselor nazale. 4) Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar intre cel al cornului si cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu crema, in forma de corn. /<fr. cornet
NOTA2 ~e f. 1) Semn conventional folosit pentru reprezentarea grafica a unui sunet muzical. A canta pe ~e. ◊ A pune o melodie pe ~e a reprezenta grafic o melodie; a inscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzand acestui semn. ~a sol. ◊ ~ falsa (sau discordanta) a) nota care nu corespunde muzicii; b) element care nu este in concordanta cu restul ansamblului. Ca pe ~e cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte continand piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota
TONALITATE ~ati f. 1) ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite
INTERVAL, intervale, s. n. 1. Distanta in timp intre doua fenomene, intre doua perioade, intre doua evenimente consecutive; rastimp. 2. Distanta in spatiu intre doua puncte, intre doua lucruri. ♦ (Mat.) ansamblu de puncte, de numere cuprinse intre doua valori date. 3. Diferenta de inaltime intre doua sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.
MUZICA ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik
SUITA ~e f. 1) Grup de persoane care insoteste o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escorta; convoi. 2) Compozitie muzicala constand dintr-o serie de piese instrumentale unite intr-o opera de proportii mai mari. 3) ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumita succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite
CICLU1 s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)
CVINTET, cvintete, s. n. 1. Formatie muzicala alcatuita din cinci voci sau din cinci intrumentisti care executa impreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ◊ Cvintet cu pian = cvintet de coarde si pian. Cvintet de suflatori = ansamblu alcatuit din flaut, oboi, clarinet, corn si f***t. 2. Strofa alcatuita din cinci versuri. 3. Linie de inaintare, formata din cinci jucatori, a unei echipe sportive (mai ales la fotbal). – Din it. quintetto, fr. quintette.
PEISAJ ~e n. 1) Colt din natura reprezentand un ansamblu estetic. 2) Reprezentare artistica (in pictura, literatura, muzica etc.) a unui colt din natura. 3) Gen artistic corespunzator (pictural, literar, muzical etc.). [Sil. pe-i-] /<fr. paysage
COR s.n. 1. Grup de personaje care participa ca un personaj colectiv in desfasurarea actiunii unei opere dramatice in teatrul antic, cantand versuri; (p. ext.) versurile cantate de acest grup. 2. Grupare de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata a fi cantata de mai multe persoane; executia unei asemenea compozitii. 3. Parte a bisericii unde sta si canta ansamblul coral in timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].
CONCRET, -A, concreti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simturile; real; care exprima obiecte perceptibile prin simturi. ◊ Muzica concreta = muzica realizata pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatura electronica. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofica, opusa abstractului, care desemneaza latura palpabila, vizibila a fenomenelor sau ansamblul desfasurarii lor in timp si in spatiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.
MELODIE ~i f. 1) Succesiune de sunete cu inaltime si durata diferita, ordonate dupa regulile ritmului, pentru a constitui o forma, perceptibila si agreabila; melos. 2) Compozitie muzicala formata dintr-o serie de fraze cu acest caracter. Motivul ~ei. 3) Piesa vocala compusa pe baza unui text scris; cantec. 4) ansamblu de caractere (sunete, accente, ritm) combinate agreabil; sonoritate placuta. ~a versului. /<ngr. melodia, it. melodia, fr. melodie
CANON s.n. 1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista intre diferitele parti ale corpului omenesc. 2. Compozitie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie. 3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regula].
GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu
BUCHET s. n. 1. manunchi de flori aranjate si legate impreuna. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de acelasi fel puse impreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) luate impreuna. 2. grup de arbori de aceeasi specie in cadrul unui arboret. 3. aroma specifica a unor bauturi si preparate din fructe si legume. 4. ansamblu din doua-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)
ansamblu s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care canta impreuna; formatie (4). ◊ piesa muzicala pentru o astfel de formatie. (< fr. ensemble)
ORGA s.f. 1. Instrument muzical cu claviatura, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niste foale printr-un sistem de tuburi sonore. 2. Orga geologica = ansamblu de coloane verticale formate in unele roci prin fisurare. [Gen. -ii. / < fr. orgue, cf. it. organo, gr. organon – instrument].
CONCERTANT, -A adj. Care concerteaza, care canta un concert. ◊ Gen concertant = gen muzical dezvoltat in sec. XVII-XVIII ca urmare a perfectionarii instrumentelor si a aparitiei concertului; domeniu de manifestare a virtuozitatii instrumentale intruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului; simfonie concertanta = simfonie in care doua sau mai multe instrumente au rolul dominant in orchestra; voce concertanta = voce principala intr-un cor. [Cf. it. concertante, fr. concertant].
SOLIST, -A, solisti, -te, s. m. si f. 1. Cantaret sau instrumentist care executa o compozitie muzicala (sau o parte dintr-o compozitie muzicala) conceputa pentru o singura voce sau pentru un singur instrument. 2. Dansator care executa singur o piesa coregrafica sau care detine un rol principal intr-o compozitie coregrafica de ansamblu. – Din fr. soliste.
CORAL, -A adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale carui motive, elemente, personaje etc. prezinta armonie, acordandu-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compozitie muzicala (religioasa) cu structura strofica pentru cor. [Cf. it. corale].
TEXT s.n. 1. ansamblul cuvintelor continute intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ♦ Scriere originala autentica, considerata in opozitie cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucati muzicale. 3. (Poligr.) Corp de litera de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].
VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.
CELULA s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. 2. cea mai mica unitate muzicala, care intra in alcatuirea motivului. 3. unitate organizatorica de baza in unele partide comuniste si muncitoresti. 4. fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 5. incapere stramta in inchisori, pentru detentiunea izolata a celor inchisi. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile si ampenajele unui avion. 7. formatie de zbor din doua avioane de lupta 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)
METODA s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ◊ manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si societatii. (< fr. methode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)
METODA s.f. 1. ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. methode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].
ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.
STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio
PEISAJ s. n. 1. colt din natura care formeaza un ansamblu estetic; priveliste. 2. gen de pictura sau grafica avand ca obiect reprezentarea privelistilor din natura; tablou, desen, fotografie care infatiseaza un peisaj (1). ◊ (geogr.) mediu care se diferentiaza printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna etc.) 3. compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 4. aspect al societatii, al literaturii etc. (< fr. paysage)
REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)
DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)
PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
TEATRU ~e n. 1) Institutie de cultura care se ocupa cu punerea in scena a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revista. ~ de papusi. ~ de opera. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. ◊ ~ de vara loc special amenajat intr-o gradina publica, unde au loc reprezentatii artistice vara. 3) Prezentare pe scena a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ◊ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) Arta de a reprezenta pe scena opere dramatice; profesie de actor. 5) ansamblu de opere dramatice (apartinand unui scriitor, unei scoli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discutie aprinsa care atrage atentia celor din jur. ◊ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfasurare (a unei actiuni, a unui eveniment etc.). ◊ ~ de operatii (sau de razboi) zona in care are loc o actiune militara; camp de lupta. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. theatron, fr. theatre, germ. Theater
REGISTRU s.n. 1. Condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se intind pe lungimea unei fatade. 4. Intinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].
ORGA s. f. 1. instrument muzical complex, cu claviatura, bazat pe un sistem de tuburi sonore, in care sunetele se produc prin trecerea unui curent de aer sub presiune. ♦ ~ de lumini = a) set de becuri diferit colorate, cu aprindere si intensitate comandate electronic. b) totalitatea dispozitivelor de comanda a aparatelor de iluminat intr-o sala de spectacol, intr-un platou de filmare sau de televiziune. 2. ~ geologica = ansamblu de coloane verticale in unele roci, prin fisurare. ◊ sustinerea unei lucrari miniere subterane cu stalpi asezati unul langa altul. (< fr. orgue)
MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.
SISTEM, sisteme, s. n. 1. ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]