Rezultate din textul definițiilor
BÎRZAVA 1. Rîu, afl. stg. al Timișului, cu care confl. pe terit. Iugoslaviei; 129 km (pe terit. României). Izv. din M-ții Semenicului, trece prin Reșița și Bocșa (pe care le alimentează cu apă industrială și potabilă). Pe cursul său inferior (în parte canalizat) sînt orezării. Amenajări hidrotehnice: lacurile de acumulare Gozna, al hidrocentralei Crăinicel, Văliug (barajul construit în 1907-1909), al hidrocentralelor Grebla, Breazova și Secu (barajul construit în 1963). 2. Com. în jud. Arad; 3.204 loc. (1991). Stație de c. f.
DEFENOLÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndepărta fenolii din apele industriale. [Et. incertă].
IRIGÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Ansamblul lucrărilor efectuate pentru a se asigura aprovizionarea controlată cu apă a culturilor agricole în vederea măririi producției agricole și a asigurării independenței acesteia față de regimul pluviometric. Din punctul de vedere al metodei de distribuție a apei se deosebesc: i. prin submersiune sau inundare (folosită în cultura orezului), i. prin circulație sau revărsare folosită pentru fânețe și pășuni), i. prin infiltrație sau în brazdă (folosită pentru culturile plantelor prășitoare, a viței de vie, a pomilor fructiferi etc), i. prin aspersiune (care constă în distribuirea apei sub formă de picături care cad ca o ploaie și au o utilizare multilaterală), i. subterană și i. combinată cu drenajul. În prezent, se experimentează noi metode de i. (cu apă de mare desalinizată, cu ape industriale tratate etc.).
EPURÁRE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura, epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura.
DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
DURITÁTE, durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur1 (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. (Atitudine, gest, vorbă plină de) asprime, severitate, violență, cruzime. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.
CASTÉL s. n. 1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali. ♦ ĕ în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei. 2. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello)
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva.
EMISÁR2 ~e n. Bazin sau canal unde se colectează apele murdare, provenite de la întreprinderi industriale sau din centre populate. /<fr. émissaire, lat. emissarius
HIDROCULTÚRĂ s. f. Cultură a plantelor (industriale) prin menținerea rădăcinilor în soluții nutritive sau în apă, renunțându-se la folosirea pământului; hidroponică. – Din fr. hydroculture, germ. Hydrokultur.
CANALIZÁRE s.f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei; canalizație. ♦ Totalitatea lucrărilor tehnice executate pentru colectarea și evacuarea apelor uzate dintr-un oraș sau dintr-un centru industrial. ♦ Deschidere a unui vas anatomic obstruat. [< canaliza].
ȘANTIÉR, șantiere. s. n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ◊ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. a**l. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
UMEZITÓR ~oáre n. 1) Aparat pentru umezirea hârtiei prin stropire cu apă (pentru a o satina) în procesul fabricării. 2): ~ de aer aparat care pulverizează apa și umezește aerul într-o încăpere sau într-o instalație industrială. /a (se) umezi + suf. ~tor
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.
BAC1, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul de viață să devină nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale, a gazelor de eșapament etc.; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediul de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer.
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.
HIDROCULTÚRĂ s.f. Metodă de cultură a plantelor (mai ales industriale) în soluții nutritive, renunțându-se la pământ; cultivare a plantelor prin menținerea rădăcinilor în apă; cultură de apă; hidroponică. [Cf. fr. hydroculture, it. idrocultura, germ. Hydrokultur].
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediul de viață) Care a devenit nociv prin infectare cu materii chimice reziduale, cu deșeuri industriale, cu gaze de eșapament etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
CIRCUÍT ~e n. 1) Mișcare pe un cerc închis cu revenire la punctul inițial ◊ ~ul capitalului mișcare a capitalului industrial în sfera producției (bani-marfă-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circulă ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). ◊ ~ul apei în natură proces continuu de circulație a apei în diferitele ei stări. ~ electric ansamblu de fire, bune conducătoare de electricitate, care constituie un traseu închis pentru circulația unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus
BÁIE1, băi, s. f. I. 1. Cufundare a corpului în apă, în scop igienic sau curativ; îmbăiere. V. scăldare. 2. Cada sau putina în care cineva se îmbăiază. ♦ Apa în care cineva se îmbăiază. ◊ Expr. Baie de sânge = vărsare de sânge; măcel. ♦ Stabiliment public cu instalații speciale servind pentru îmbăiere; încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. Expunerea corpului (gol) la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc., în scop igienic sau curativ. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție etc. în vederea unor operații industriale sau chimice; lichidul, soluția etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Nume dat localităților în care se găsesc izvoare de apă termală sau minerală cu proprietăți curative. – Lat. *baneum (v. sl. banja).
UZÍNĂ, uzine, s. f. 1. Întreprindere industrială de mari proporții în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalație producătoare de energie electrică, termică sau de alimentare cu apă a unei așezări, a unei zone, a unei locuințe. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetația privite ca sursă de energie și hrană. – Din fr. usine.
PLATFÓRMĂ s. f. I. 1. suprafață orizontală plană, planșeul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafață plată, deschisă. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor și elicopterelor. ♦ suprafață de teren pe care se ridică noi construcții. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, bază de lansare de pe orbită a navelor interplanetare; ~ industrială = zonă în care sunt concentrate mai multe unități industriale. 3. parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafață orizontală plană. ♦ rampă pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor. 4. (sport) instalație orizontală rigidă de pe care se execută sărituri în apă. 5. porțiune mai rigidă și mai solidă a scoarței terestre. ♦ ~ continentală = zonă a fundului mării care se înclină ușor de la țărm spre povârnișul continental. ♦ construcție plutitoare sau fixă destinată forajului marin. ♦ loc șes (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. (< fr. pate-forme)
DERIVÁT, -Ă adj. 1. Care derivă, decurge. 2. (Despre o apă) Abătut din cursul său, din albia sa naturală. // s.m. și n. Substanță preparată din altă substanță și care se aseamănă ca structură moleculară cu substanța din care provine. // s.n. 1. Produs industrial care se extrage dintr-o anumită materie primă. 2. Cuvânt format prin derivare de la alt cuvânt. 3. Lucru care derivă din altul. [< deriva].
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din scr. skela, bg. skelja.
UZÍNĂ s. f. 1. unitate industrială mare, organizată pe bază de diviziune a muncii, în care se fac în special lucrări de utilaj, se produc semifabricate sau materiale pentru alte industrii, pentru fabrici etc. 2. centrală de forță furnizoare de energie electrică, termică, de apă etc. (< fr. usine)
UZÍNĂ s.f. Întreprindere industrială de proporții mari, organizată pe bază de diviziune a muncii, în care se fac în special lucrări de utilaj, se produc semifabricate sau materiale pentru alte industrii, pentru fabrici etc. ♦ Centrală de forță pentru alimentarea cu energie electrică sau cu apă a unei localități. [< fr. usine].
DERIVÁT, -Ă, derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial extras dintr-o materie primă. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva.