Rezultate din textul definițiilor
ATATA, atat, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face sa arda mai bine. 2. Tranz. si refl. (Fig.), A (se) intarata, a (se) asmuti; a (se) e****a. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „taciune”).
SOMOIOG, somoioage, s. n. Manunchi de fan, de paie, de calti cu care se spala, se freaca sau se sterge un obiect, cu care se aprinde focul etc., somoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de par sau de lana). – Cf. magh. csomo.
FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A intocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ◊ A procura un obiect, dispunand confectionarea lui de catre altcineva. Isi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fanul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mancare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o intelegere. 6. A castiga, a agonisi, a strange bani, avere. 7. A pregati ceva intr-un anumit scop. Isi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atata, a aprinde focul. ◊ A aranja (parul, sprancenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De cand l-a facut ma-sa sau de cand ma-sa l-a facut = de cand s-a nascut, dintotdeauna. ◊ (Despre soti) A procrea. ◊ (Despre mamifere) A fata. ◊ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobandi; a-i aparea. A facut o batatura. ◊ A se imbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (In expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la cateva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pantece = a se ingrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) in dreptul genunchilor. III. 1. A intocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se insoare. 3. A obliga, a sili, a constrange, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a indemna. Timpul urat il face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga intr-o anumita situatie. L-a facut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) insanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma in... Faceti din piatra aur. ◊ Expr. A face din tantar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pantec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramane treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a invinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum ii vine la gura = a ocari sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savarsi, a faptui, a comite. ◊ Expr. Face ce face si... = incearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramane cuiva nimic de schimbat intr-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se impotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea incotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum iti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau in toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimand surpriza neplacuta si purtand accentul in fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a intamplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazand si facand = procedand conform situatiei, imprejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii intre...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (intre un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am inteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o incurcatura ◊ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu varf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sange rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face ganduri (sau griji) = a se ingrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la indeplinire; a realiza, a indeplini, a implini. Si-a facut datoria. ◊ Expr. A face (un) targ (sau targul) = a cadea de acord, a incheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de invatamant. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa inteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a inteles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (inchizand si deschizand un ochi); b) a atrage, a imbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (In constructii interogative) A se descurca intr-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (In superstitii, determinat prin „a bine”, „a rau”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; in superstitii) A vraji, a fermeca; a descanta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cat fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; in expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se indrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ◊ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te incoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, intuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) inaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a maniei); a se supara, a se mania foarte tare. ◊ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (in vis sau in imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (inaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (in cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ◊ A fi cuprins de o dorinta nestapanita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se intampla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se ingalbeni. A se face vanat = a se invineti. A se face rosu. = a se inrosi, a se imbujora. ♦ Expr. A se face stapan pe ceva = a lua un lucru in stapinire cu forta sau fara a-i apartine. A se face in doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ◊ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ◊ A imbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ◊ Intranz. A indeplini o treaba sau o functie ocazionala. ◊ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarasi” etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ◊ Intranz. A-si lua infatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
DURA2, durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a cladi. ♦ A aseza un stog, o claie etc. 2. A face, a confectiona, a alcatui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
A ATATA atat tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ◊ ~ focul a) a aprinde focul; b) a face ca o actiune, un sentiment sa devina mai intens (avand urmari serioase). 2) fig. (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare, determinand la actiuni dusmanoase; a incita; a instiga; a starni; a intarata; a agasa; a hartui. ~ spiritele. /<lat. attitiare
SOMOIOG ~ioage n. pop. Cantitate de plante (paie, fan etc.) luate in mana la intamplare cu un anumit scop (pentru a sterge sau a spala ceva, pentru a aprinde focul etc.); manunchi. [Sil. -mo-iog] /cf. ung. csomo
atita (atit, atitat), vb. – 1. A aprinde focul sau a-l face sa arda mai bine. – 2. A intarita, a e****a, a imboldi. Lat. *attῑtiāre, de la titio „jar” (Puscariu, Lat. ti, 40; Puscariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. aticar. – Der. atitator, adj. (instigator).
sufla (-lu, – at), vb. – 1. A bate vintul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gifii. – 4. A inteti focul, a aprinde focul cu aerul din plamini. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A sopti actorilor rolul. – 9. A sterpeli, a lua pe furis. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sufflāre (Puscariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (in Montana asuellar). – Der. suflare, s. f. (respiratie; faptul de a fi; fiinta vie); suflat, adj. (aurit); suflator, adj. (care sufla; s. n., vinturar); suflatoare, s. f. (mustiuc de fluier); sufloi, s. n. (foale; vinturar); suflu, s. n. dupa fr. souffle; suflet (mr. suflet), s. n. (respiratie, rasuflare; viata; principiu vital, inima; facultate psihica, constiinta, bunatate, caritate, valoare; animal, fiinta; persoana, individ), cu suf. -et (dupa Pascu, I, 163, din lat. sufflātus, cu schimb de suf.; dupa Meyer, Alb. St., IV, 226 si Candrea, din lat. *sufflitus, format ca hālitus de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufleteste, adv. (moralmente); sufletel s. m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleti, vb. (Olt., a trai); insufleti, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce in simtiri; a entuziasma, a pasiona, a inflacara); insufleta, vb. (inv., a reinvia); insufletitor, adj. (animator, care insufleteste); neinsufletire, s. f. (lipsa de viata sau de suflet); neinsufletit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s. m.; sufleu, s. n.; insufla, vb. (var. insufla), vb. (a inspira, a sugera).
CHIBRIT, chibrituri, s. n. Betisor de lemn avand la un capat o maciulie din pasta inflamabila, folosit pentru a aprinde focul. – Tc. kibrit.
IASCA s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite in forma de copita de cal, uscate si tari, care cresc pe trunchiul arborilor si care, tratate special, erau folosite, in trecut, la aprins focul sau, in medicina populara, ca hemostatic (Fomes si Phellinus). ◊ Expr. A se face iasca = a) a se usca; b) a slabi foarte mult. – Lat. esca „hrana; medicament”.
FOCOS, -OASA, focosi, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc1 (II 1); infocat, inflacarat. 2. Adj. (Rar) Rosu ca focul1; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a incarcaturii expozive (la grenade, bombe, mine, etc.). – Foc1 + suf. -os.
APRINDE vb. 1. a atata, a face. (aprinde focul.) 2. v. incendia. 3. v. incinge.
CAMIN s. 1. semineu. (In ~ e aprins focul.) 2. v. vatra. 3. v. cos. 4. v. locuinta. 5. v. casa.
CHIBRIT ~uri n. Betisor de lemn cu gamalie din material inflamabil, care serveste la aprins focul. /<turc. kibrit
IASCA f. 1) Ciuperca parazita lemnoasa, in forma de copita, care creste pe trunchiul unor arbori. 2) inv. Material preparat din aceasta ciuperca si folosit la aprins focul cu ajutorul amnarului si al cremenei. 3) Produs alimentar lipsit de orice gust. /<lat. esca
RUG1 ~uri n. 1) (in antichitate si in evul mediu) foc pe care se ardeau jertfele aduse zeilor sau ereticii. 2) foc aprins cu ocazia unor solemnitati. /<lat. rogus
foacle s.f. pl. (reg.) puzderii lungi de aprins focul sau lampa.
salaf s.n. (reg.) punga sau saculet in care ciobanul isi pastreaza cele necesare pentru aprins focul.
CHIBRIT, chibrituri, s. n. Betisor de lemn avand la un capat o gamalie din material usor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde tigara etc.; p. ext. cutie care contine asemenea betisoare. – Din tc. kĩbrĩt.
INFOCAT, -A, infocati, -te, adj. 1. Infierbantat peste masura; fierbinte, aprins2; care arde si dogoreste ca focul. ♦ De culoarea focului, rosu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scanteietor, viu. 2. Fig. Inflacarat, insufletit, pasionat. – V. infoca.
ATATA vb. 1. a inteti, a inviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zadari. (A ~ focul.) 2. v. aprinde. 3. v. instiga. 4. v. starni. 5. v. asmuti. 6. a imboldi, a indemna, (fig.) a musca. (Cine il ~ sa faca asta?)
ATATARE s. 1. intetire, inviorare. (~ focului.) 2. v. aprindere. 3. v. instigare. 4. v. asmutire.
FOCOS2 ~oasa (~osi, ~oase) 1) rar Care este de culoarea focului; rosu ca focul; rosu-aprins. 2) fig. (despre fiinte) Care are (mult) foc; cu foc; plin de energie. /foc + suf. ~os
INCENDIAR ~a (~i, ~e) 1) Care poate provoca un incendiu. Bomba ~a. 2) Care aprinde spiritele; care starneste revolta. Declaratii ~e. 3) rar (despre culori) Care este de un rosu-aprins; ca focul. [Sil. -di-ar] /<fr. incendiaire, lat. incendiarius
A SE INfocA ma infoc intranz. 1) (despre persoane) A manifesta o activitate sporita; a se aprinde; a se infierbanta; a se intarata. 2) A se supara foarte tare; a se aprinde. /in + foc
ATATA, atat, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face sa arda (mai bine), a inviora focul; a aprinde. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) intarata, a (se) inrai; a (se) asmuti. ♦ Tranz. A desfasura o propaganda de invrajbire intre popoare, a mentine o stare de incordare favorabila dezlantuirii unui razboi de agresiune. [Var.: atita vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).
aprind, aprins, a aprinde v. tr. (lat. apprehendere, pop. apprendere; it. apprendere, pv. aprendre, fr. apprendre, sp. pg. aprender. V. prind). Dau foc: a aprinde lampa. Fig. Inflacarez. V. refl. S' a aprins casa. Fig. A te aprinde in discusiune [!].
ZAGNEATA, zagnete, s. f. 2. foc care se aprinde in partea din fata a cuptorului de paine pentru a grabi coacerea. (din ucr. zagnit, rus. zagnet', sl. gnetiti a aprinde)
ENTUZIASM s. ardoare, avant, elan, inflacarare, infocare, insufletire, pasiune, patima, pornire, (livr.) ferventa, fervoare, patos, (rar) ardenta, (Mold.) ahota, (inv.) porneala, saltare, (fig.) aprindere, caldura, flacara, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specific tineretii.)
INFLAMABIL, -A adj. 1. Care ia foc, care se aprinde usor. 2. (Fig.) Infocat, entuziast, aprins. [Cf. fr. inflammable].
incinge (incing, incins), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A incalzi. – 4. (Refl.) Despre griu, a se incinge, a fermenta. – Var. incinde. Lat. incendere (Cretu, Col. lui Traian, IV, 246; Puscariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns sa se confunde sub aspect fonetic cu a incinge „a infasura peste mijloc o cingatoare”, din lat. cingere. – Der. incins, s. n. (inv., exaltare, pasiune).
zagnata (-te), s. f. – foc ce se aprinde in partea din fata a cuptorului cu piine, pentru a accelera coacerea. – Var. zagneata, zacnata, zagneata, zamnata, jecn(e)ata. Rut. zagnit, rus. zagneti, din sl. gnetiti „a aprinde” (Tiktin; Candrea).
INFLAMABIL, -A, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde usor, care ia foc si arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatura relativ joasa, gaze sau vapori care impreuna cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.
FLACARA, flacari, s. f. 1. Masa libera de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins si care arde cu dezvoltare de caldura si de lumina; parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins; para1, vapaie; flama. ◊ Expr. A fi in flacari = a arde puternic, a fi cuprins de flacari. 2. Fig. Inflacarare, pasiune; caldura; stralucire. [Pl. si: flacari, flacare] – Lat. *flaccula (= facula).
SCANTEIE, scantei, s. f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care insoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scantei (pe dinaintea ochilor), se zice cand cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scantei). A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scanteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia intrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt in aparenta neinsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neinsemnata din ceva; farama, pic. O scanteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (inv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
SUFLOI, sufloaie, s. n. (Reg.) 1. Teava de trestie sau de soc prin care se sufla in foc, pentru a-l aprinde. 2. Jucarie din scoarta de mesteacan sau de salcie, cu care fluiera copiii. – Sufla + suf. -oi.
aprindeRE s. 1. atatare, facere. (~ focului.) 2. v. incendiere. 3. v. incingere.
A SE aprinde ma aprind intranz. 1) A incepe sa arda; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporita; a se infierbanta; a se inflacara; a se infoca; a se intarata. 3) fig. (despre persoane) A se inrosi la fata (din cauza unei emotii). 4) fig. A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se declansa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, faina etc.) A-si pierde calitatile initiale (din cauza umezelii, a ingramadirii etc.), capatand gust neplacut; a se incinge. /<lat. apprehendere
FLACARA flacari f. 1) Masa de gaze arzande care se ridica in sus de la un corp aprins, degajand caldura si lumina. 2) Parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins. 3) fig. Forte insufletitoare. [G.-D. flacarii] /<lat. flaccula
flacara (-acari), s. f. Parte luminoasa care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins, para, vapaie. – Lat. facula, cu l expresiv, care insoteste adesea un f initial, cf. flamand, si it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiocina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Puscariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explica de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminari cu flamma sau cu *flacca. – Der. flacara, vb. (a arde, a scoate flacari); flacarie, s. f. (vilvataie); flacaros, adj. (rar, care scoate flacari); inflacara, vb. (a aprinde, a arde, a infierbanta). – [3415]
central, -a adj. (lat. centralis, d. centrum, centru. V. con-centric si cp. cu epi-scopal fata de micro-scopic). Care e in centru. Principal: oficiu central. foc central, foc presupus odinioara in centru pamintului. Cartuse cu foc central, care se aprind cind le lovesti in mijlocu fundului lor, unde e capsa.
INCINS2, -A, incinsi, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flacari mari, bine aprins. ♦ Infierbantat2, incalzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, inflacarat, intetit. 2. (Despre fan, cereale, faina etc.) Care a inceput sa fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. incinge1.
A DURA1 ~ez tranz. 1) (cladiri, case etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a ridica; a cladi; a zidi; a inalta; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dai) A ridica prin asezarea materialului in straturi; a cladi. 3) (obiecte) A produce prin munca. 4) (foc) A face sa se aprinda. /<lat. dolare
ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa in tel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel incat, la atingerea tragaciului, cocosul sa loveasca sau sa miste percutorul. 2. A dota cu o armatura o piesa sau un element de constructie facute din beton, pentru a le da rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi (1). ♦ A stabili prin calcul armatura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima data in serviciu o nava, cu intreg utilajul necesar. – Lat. armare.
INCINGE1, incing, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacara mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. El incinge focul. 2. Refl. si tranz. A (se) infierbanta, a (se) incalzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a coplesi pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se inflacara. ♦ Refl. si tranz. Fig. (Despre o lupta, o confruntare, o discutie etc.) A (se) inteti. 3. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A incepe sa se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. incinsei, part. incins] – Lat. incendere.
APRINS2, -A, aprinsi, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursa de lumina) Care lumineaza. ♦ Fig. Stralucitor. Ochi aprinsi. 3. Incins2, infierbantat; ars. 4. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor) Pasionat, inflacarat. ♦ Imbujorat, rosu (la fata). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fan, cereale etc.) Incins2; alterat. – V. aprinde.
aprinde, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.
RATEU, rateuri, s. n. 1. Defect in functionarea unor motoare datorita caruia arderea combustibilului se face incomplet, producand o explozie falsa, care nu poate pune motorul in miscare; p. ext. pocnetul care insoteste falsa explozie. 2. Incercare nereusita de a trage un foc de arma sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. rate.
A aprinde aprind tranz. 1) A face sa arda. ~ focul. ◊ A-si ~ paie in cap a-si pricinui singur neplaceri. 2) inv. (arme de foc) A face sa ia foc. 3) (surse de lumina) A face sa lumineze. ~ lanterna. 4) si fig. A face sa se aprinda. [Sil. a-prin-] /<lat. apprehendere
APRINS2, -A, aprinsi, -se, adj. 1. (Despre foc) In stare de ardere; arzand. 2. Care arde dand lumina. ♦ Fig. Stralucitor, invapaiat. Copilul... ii urmarea cu ochi aprinsi (SAHIA). 3. Incins, infierbantat, ars. 4. Fig. Rosu la fata, imbujorat. ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. Fig. Pasionat, inflacarat. 6. (Despre fan, cereale etc.) Incins; stricat (printr-un inceput de fermentatie). – V. aprinde.
INfocA, (rar) infoc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A infierbanta, a incalzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se inflacara (ca urmare a unui sentiment puternic). – In + foc.
OALA ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mancarii. ◊ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savarsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a in foc a-si pierde calmul; a se aprinde de manie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, inalt si mai ingust in partea de sus, in care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars in care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit in tehnica, industrie si in operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie in forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla
prigla, prigle, s.f. (reg.) 1. (in forma: priga) trunchi de copac tanar folosit la foc; lemn de foc. 2. chinga de lemn cu care se aprind capriorii unei case.
prigorit, -a, adj. (inv. si reg.) 1. expus caldurii focului sau soarelui, incalzit foarte tare sau ars, parjolit de foc sau de soare; rumen la fata, aprins; care are temperatura. 2. (fig.) framantat, perpelit, chinuit. 3. pripit, zorit, iute.
ARTIFICIU ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substante chimice (colorate) si carburanti, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasa sau in scopuri decorative. foc de ~i. [Sil. -ciu] /<fr. artifice, lat. artificium
INFLACARAT, -A, inflacarati, -te, adj. 1. Avantat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogoreste; p. ext. de culoare rosie ca focul. – V. inflacara.
RUMEN2, -A, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate in rosu. ♦ (Despre oameni) Cu fata imbujorata, cu obrajii rosii. ♦ (Despre fructe si unele alimente) Care a capatat o culoare rosiatica (sub actiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare rosu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenu.
INVAPAIAT, -A, invapaiati, -te, adj. 1. Care arde cu vapai, aprins (ca o vapaie); p. ext. (despre fata omului) inrosit ca focul; fig. (despre ochi sau priviri) scanteietor, arzator. 2. Fig. Inflacarat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. invapaia.
FITIL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac rasucit sau tesut, in forma de sfoara, siret, panglica sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, in mijlocul lumanarilor, intr-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac rasucit sau tesut care serveste, impreuna cu cremenea si amnarul, la aprins. 2. Snur m***t intr-o substanta inflamabila, servind altadata la transmiterea focului pentru aprinderea incarcaturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea incarcaturilor de exploziv in mine, in cariere etc.; tub facut din metal sau dintr-un material textil si umplut cu material inflamabil, servind in acelasi scop. ◊ Expr. (Fam.) A baga (sau a vari) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.
PIROFOR s.m. 1. Substanta care ia foc cand se afla in contact cu aerul; corp care se aprinde usor prin frecare. 2. Gen de insecte coleoptere, care emit lumina fosforescenta. [< fr. pyrophore, cf. gr. pyr – foc, phoros – care poarta].
IGNIFUG, -A, ignifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care se aprinde si arde foarte greu sau care nu arde deloc, impiedicand propagarea focului. – Din fr. ignifuge.
PARA1 s. f. Flacara, vapaie; p. ext. caldura dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De para = rosu aprins (ca flacara); arzator, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sari) prin foc si para = a infrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc si para (de manie) = a se supara, a se mania foarte tare. foc si para = infierbantat, indarjit; suparat, infuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic si chinuitor; inflacarare; chin sufletesc, dorinta chinuitoare. – Din sl. para.
IGNIFUG, -A adj., s.n. (Substanta, material) care nu se aprinde sau care arde foarte greu. [Cf. fr. ignifuge, cf. lat. ignis – foc, fugare – a alunga].
focOS s. n. dispozitiv de aprindere a incarcaturii explozive la proiectilele de artilerie, la bombe, mine etc. (< foc + -os)
PERCUTOR s. n. piesa a inchizatorului unei arme de foc care serveste la percutia capsei cartusului sau a focosului. ◊ mecanism de aprindere a amorselor la mine. (< fr. percuteur)
PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ Om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea
aprinzator, -oare adj. Care aprinde. S. f., pl. ori. Masina de aprins (cum e, de ex., cutiuta sau alta forma de aparat de aprins tigarile ild. chibrit). S. n., pl. oare. Parte de masina sau instrument care produce foc (cum e chear [!] chibritu).
ROSU2 ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sangelui; sangeriu. 2) Care are reflexe rosietice. ◊ Pieile ~ii nume dat populatiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are fata rumena; aprins la fata; imbujorat. ◊ A se face ~ a se aprinde la fata (din anumite cauze); a se imbujora. 4) (despre metale) Care a fost incalzit foarte tare in foc. ◊ Fier ~ fier infierbantat puternic, cu care se insemneaza animalele. 5): (Rasa) ~ie de stepa rasa de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) In care este un aflux anormal de sange; injectat. /<lat. roseus
artificiu n. (lat. artificium, d. ars, artis, arta, si facere, a face; fr. artifice). Arta, mestesug, inselaciune: fara nici un artificiu, a umbla cu artificii. Substante inflamabile combinate care se aprind noaptea si se inalta in aer p. a produce efecte de lumina sau cu semnale de razboi. Fig. foc de artificii, manopere pompoase p. a insela. – Vulg. artifitie f. (probabil de la Rusi).
VIU ~e (~i) 1) Care traieste; care este in viata. ◊ Carne vie rana deschisa, care sangereaza. De ~ fiind inca in viata. ~ sau mort in orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decat ~) extrem de slabit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necrutator fata de cineva. 2) Care continua sa existe; care persista, dainuieste. Traditie vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viata; insufletit. 4) (despre foc) Care arde cu flacara puternica. 5) (despre lumina) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; stralucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic si deslusit. 8) (despre ochi) Care exprima inteligenta; ager. 9) (despre plante) Care este verde si sanatos. [Monosilabic]. /<lat. vivus
ARTIFICIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a impodobi sau a modifica realitatea; podoaba (inutila). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurta decat cea obisnuita. 2. (La pl.) Compozitie de materii inflamabile care, aruncate in aer, iau foc usor, producand efecte variate de lumina si culori. ♦ Sarma scurta, pe jumatate infasurata intr-un preparat chimic inflamabil care, aprins, arunca mici scantei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium).
RACHETA1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcatuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind in aer, producand o lumina puternica (de diferite culori) pe o traiectorie lunga, si care se foloseste la semnalizari si la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reactie directa cu ajutorul unui motor la distante foarte mari de Pamant. ◊ Racheta cosmica = racheta1 (2) de mari dimensiuni, folosita pentru plasarea pe orbite a satelitilor artificiali si pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Racheta meteorologica = racheta1 (2) recuperabila dotata cu aparate speciale de masura a parametrilor meteorologici si de transmitere a informatiei, folosita pentru investigatii ale atmosferei pana la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa.
ARUNCATOR1, aruncatoare, s. n. Gura de foc neghintuita si cu pereti subtiri, usor transportabila, care arunca proiectile sub unghiuri de tragere de peste 45°. ◊ Aruncator de flacari = arma care serveste la aruncarea unui lichid inflamabil aprins asupra obiectivelor inamice apropiate. – Din arunca + suf. -(a)tor.
A SE INCINGE ma incing intranz. 1) (despre foc, flacari etc.) A incepe sa arda cu intensitate. ~ cuptorul. 2) (despre fan, cereale, faina etc.) A-si pierde proprietatile initiale (din cauza umezelii, ingramadirii etc.), capatand gust neplacut; a se aprinde. Fanul s-a incins. 3) rar (despre persoane) A capata tot mai mult suflet; a se insufleti; a se inflacara; a se anima; a se antrena; a se entuziasma; a se electriza; a se ambala. 4) (despre discutii, lupte etc.) A deveni mai intens; a se inteti; a se intari. /<lat. incingere
MIREASA, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie in ziua sau in preajma casatoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = calugarita. ◊ Expr. A plange ca o mireasa = a plange tare, cu foc. A manca ca o mireasa = a manca foarte putin. A sta ca o mireasa = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Planta erbacee cu frunzele verzi-galbui pe margini si rosu-aprins in centru, cu flori albe si rosii dispuse in spice, cultivata ca planta ornamentala (Coleus blumei). – Mire + suf. -easa.
DOGORI, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A raspandi o caldura puternica, arzatoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzatie de caldura arzatoare; a incinge, a infierbanta ceva. 2. (Despre oameni si despre parti ale corpului lor) A fi aprins, incins, infierbantat de o emotie, de boala etc. [Var.: dogori vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.
pojar (pojaruri), s. n. – 1. (Inv.) Incendiu, foc. – 2. Rujeola. – 3. In poezie, inflacarare, ardoare, patos. – Megl. pujar. Sl. pozaru (Miklosich, Lexicon, 683; Cihac, II, 156; Conev 42), cf. bg., slov., pol. pozar si jar. – Der. pojarnic, s. m. (inv., pompier), din rus. pozarnyj; pojernicie, s. f. (cazarma de pompieri); pojarnita, s. f. (alambic; Olt., jaratic; sunatoare, Hypericum perforatum); pojeri (var. pojari), vb. (inv., a aprinde).