Dex text: are sens, dex.ro

Rezultate din textul definițiilor

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

PEIORATIV, -A, peiorativi, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, afirmatii etc.) Care are sens defavorabil; depreciativ, dispretuitor; (despre sensul cuvintelor, al contextelor etc.) defavorabil, depreciativ; (despre afixe) care da un sens depreciativ cuvantului la care se ataseaza. [Pr.: pe-io-. – Var.: pejorativ, -a, adj.] – Din fr. pejoratif.

ZICE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva in cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cat ai zice peste = intr-o clipa, imediat, indata. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tagadui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimti. Vrea (sau va, vra) sa zica = a) inseamna, are sensul, semnificatia, valoarea...; b) asadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a sustine, a pretinde. ♦ A promite, a fagadui. ♦ A raspunde, a riposta; a invoca. Mai zi daca ai ce. ♦ A reprosa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ◊ Expr. Sa nu zici ca... = sa nu-mi reprosezi ca... ♦ A contesta. ♦ A sfatui, a indemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A canta (din gura sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-si da o parere, a se pronunta intr-o chestiune; p. ext. a gandi, a socoti, a crede. Toti vor zice cum vrei tu. ◊ Expr. (Ca) bine zici! = buna idee! asa este. Ce-am zis eu? = nu ti-am spus? vezi ca am avut dreptate? Zi... = a) judeca, socoteste, da-ti parerea; b) asadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce parere ai avea? cum ti-ar parea? Sa zicem = a) sa presupunem, sa admitem; b) de exemplu. Vino, sa zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lasa impresia ca... Asa, numai ca sa zica si el ca face o treaba. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fata ce-i zice Maria. ◊ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprima natura obiectului determinat) Spirit de initiativa. Vinde tesaturi de cele mai noi. ♦ (In titlurile de noblete) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprima materia) a) (Materia propriu-zisa din care este confectionat un lucru) Facut din... Casuta lui de paianta. b) (Determinand un substantiv cu inteles colectiv, atributul arata elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arata continutul) Care contine, cu. Un pahar de apa. 4. (Atributul exprima un raport de filiatie) Un pui de caprioara. 5. (Atributul arata apartenenta) Crengi de copac. 6. (Atributul arata autorul) Un tablou de Tuculescu. 7. (Atributul determinand substantive de origine verbala sau cu sens verbal, arata:) a) (Subiectul actiunii) Inceput de toamna; b) (Obiectul actiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprima relatia) In ce priveste. Prieten de joaca. 9. (Atributul arata locul) a) (locul existentei) Care se gaseste (in, la), din partea... ◊ (In nume topice) Filipestii de Padure; b) (punctul de plecare in spatiu) Plecarea de acasa; c) (atributul exprima concomitent si natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arata timpul) Care traieste sau se petrece in timpul..., care dateaza din... Planuiau amandoi viata lor de maine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arata provenienta) Cizme de imprumut. 12. (Atributul arata destinatia obiectului determinat) Sala de dans. 13. (Atributul reprezinta termenul care in realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusete de cupa. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprima natura obiectului determinat) Cine e de vina? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeasi varsta. ♦ (Numele predicativ arata materia) Facut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprima apartenenta) Era de-ai nostri. 2. (Predicatul nominal, alcatuit din verbul „a fi” si un supin, exprima necesitatea) E de preferat sa vii. III (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Complementul arata locul de plecare al actiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridica de jos. 2. Complementul arata locul unde se petrece actiunea) In, la. IV (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul arata momentul intitial al actiunii) Incepand cu... De maine. 2. (Complementul arata timpul in care se petrece actiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leaga elemente de acelasi fel care se succeda in timp) Dupa, cu: a) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de timp) Zi de zi. An de an; b) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de mod) Fir de fir; c) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de loc) Casa de casa = (in toate casele, pretutindeni); d) (in constructii cu functiune de complement direct) Om de om (= pe toti oamenii); e) in constructii cu functiune de subiect) Trece spre miazanoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A vazut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauza ca sunt (esti etc.) sau eram (am fost etc.)... Si plangeam de suparata. VI. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru. Rosii de salata. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca sa..., pentru a... VII (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (In loc. adv.) De fapt. De buna seama. 2. (Complementul arata cantitatea, masura) Usa inalta de trei metri. ♦ (Complementul arata mijlocul de schimbare, de cumparare sau de vanzare) In schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are si sens consecutiv; in loc. adj. si adv.) De moarte = ingrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, in gradul cel mai inalt. 4. (Complementul determina un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cat se poate de bine. ♦ (Determinand un adverb la gradul comparativ, complementul exprima gradul de comparatie) Mai presus de toate imi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstantial de relatie) In ce priveste, cat despre, privitor la...: a) (complementul determina un adjectiv) Bun de gura; b) (complementul determina o constructie folosita ca termen de comparatie) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determina un verb) De foame as rabda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunari se convocau de sindicatul intreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (Dupa verbe) S-a apropiat de mine. 2. (Dupa expresii verbale ca „e bine” si dupa interjetii ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (Dupa verbe ca „a lua”, „a lasa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (In legatura cu constructii distributive) Pentru. S-au impartit cate trei carti de om. 5. (Dupa adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeti. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a invata. XI. (In constructii cu functiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Invatam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) In ce priveste, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui sa..., a voi... 3. (Pop.; inaintea unui verb la infinitiv) A incetat de a plange. 4. (In imprecatii) Bat-o Dumnezeu de baba. XII. (In constructii cu functiune de subiect) 1. (Pop.; Constructia prepozitionala are sens partitiv) Scrie cu argintel, Ca de-acela-i putintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E usor de vazut. XIII. 1. (Face legatura dintre numerale c*******e si substantivele determinate) a) (dupa majoritatea numeralelor c*******e de la 20 in sus) O mie de lei; b) (dupa numeralele cu valoare nehotarata, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albastri; c) (in structura numeralelor c*******e de la 20.000 in sus, inaintea pluralului „mii”) O suta de mii. 2. (face legatura dintre articolul adjectival „cel, cea” si numeralul ordinal, incepand de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formand cuvinte care se scriu impreuna, locutiuni care se scriu in doua sau mai multe cuvinte. 1. In adverbe sau locutiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seara etc; 2. In prepozitii sau locutiuni prepozitionale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindaratul etc. 3. In conjunctii sau locutiuni conjunctionale, ca: de cum, de cand, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formeaza substantive, adjective si verbe, ca: decurge, dedulci, demancare, deplin. – Lat. de.

ANTONIM, antonime, s. n. Cuvant care, considerat in raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.

RECUL, reculuri, s. n. Miscare indarat a unui corp solid, produsa pe baza unei forte de reactie, de miscarea unui alt corp considerat ca are sensul de deplasare inainte si care, de obicei, are masa mult mai mica decat primul corp. ♦ Distanta parcursa de un corp solid in timpul miscarii sale inapoi, provocata prin reactie. – Din fr. recul.

MORFEM ~e n. Cea mai mica unitate (radical, prefix, sufix, desinenta etc.), care are sens lexical sau gramatical, din structura morfologica a unui cuvant. /<fr. morpheme

SINONIM ~a (~i, ~e) si substantival (despre cuvinte, afixe sau expresii) Care are sens identic; cu acelasi sens. /<fr. synonyme, germ. Synonym

ADIPO- Element prim de compunere savanta care are sensul de „(referitor la) grasime”. [< fr. adip(o)-, cf. lat. adeps, -ipis].

AMBLI- Element prim de compunere savanta care are sensul de „sters”, „diminuat”. [Cf. fr. amblyo-, gr. amblys – tocit].

al adj. si pron. – 1. Acela, cel (care): vrajitorul ala (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasa (Voiculescu) (cu aceasta folosire este fam. si se prefera cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a intari semnificatia demonstrativa: unde incepu reteveiul a le inmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoana (cind este m.) sau obiect (cind este f.) care nu poate fi descrisa sau desemnata cu nume propriu: numai ce ma pomenesc cu un ala (Caragiale). – 5. (Vulg.; in Munt.) A (se) ala, vb. invariabil, poate indica orice actiune, in cazurile in care nu se gaseste la moment cuvint propriu, sau se doreste evitarea unui cuvint indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: al, gen. alui, pl. ai, gen. alor; f. a, gen. alei, pl. ale, gen. alor. Ca adj. postpus si ca pron. primeste un -a paragogic; sufera modificari numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe a initial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, si in parte prin intrebuintare, se confunda cu cuvintul precedent, de care s-a separat doar intr-o epoca relativ recenta. In limba actuala nu este posibil sa se mai confunde, astfel incit al ramine pentru a desemna relatiile de posesie (si numeralul ordinal), pe cind folosirea lui al se confunda cu a lui acel(a) sau cel(a). Intr-adevar, limba literara confunda constant al 1 si 2 cu acel(a) si al 3 cu cel(a), si prefera formele acestea din urma, intrucit considera cuvintul al ca avind o anume nuanta de vulgaritate sau, cel putin, de familiaritate. In sensurile 3-5 este de neinlocuit, fiind vorba in aceste trei cazuri de constructii proprii rom. Sensul 4 raspunde aceleiasi necesitati ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. si pron. dem. in rom. se explica prin numeroasele sale intrebuintari nuantate diferit, si in acelasi timp prin originea lor unica. Intr-adevar, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Gazdaru si DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; si adj. si pron. al, f. a. La acestea s-ar putea adauga seria de compusi de la ille, ca cel si acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. si romanic in general: muntele; al doilea; al meu; al mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocutiune dem., care indica o referinta la ceva cunoscut): alde ma-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creanga). Este comp. din al cu de. Pentru a intelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sint: saracul al(a) de Ion, astfel incit constructia este eliptica, prin suprimarea unui adj. Constructia se reduce la al de, unde de are sens relativ: al de ieri. DAR da alta explicatie, bazata pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intentiei constructiei, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

SINSEMANTIC, -A adj. (despre cuvinte) care nu are sens de notiune. (< germ. synsemantisch)

ginere (gineri), s. m. – 1. Sotul unei femei, in raport cu parintii acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. ziner. Lat. gener (Puscariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; DAR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvint comun in toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „barbat casatorit” pe care Sandfeld 37 il presupune, deducindu-l din ngr. γαμβρός; indica numai persoana casatorita, din punctul de vedere al inrudirii sale spirituale cu socrii, sau in cursul ceremoniei de nunta. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva sa-i fie ginere, a-si da fata dupa cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).

ANTONIM, antonime, s. n. Cuvant care, considerat in raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”. – Fr. antonyme (< gr.).

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gandit in mod separat de infatisarea materiala, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoasterii care consta in desprinderea mintala a determinarilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Arta abstracta = arta care nu cauta sa reprezinte elementele realitatii obiective; arta nonfigurativa, abstractionism. 3. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 4. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

ZICE, zic, vb. III. Tranz. (In concurenta cu spune) 1. A exprima in cuvinte, a spune cu voce tare; p. ext. a vorbi; a rosti, a pronunta, a articula. ◊ Expr. Cat ai zice peste = intr-o clipita, imediat. A zice zau = a se jura. A zice nu (sau ba) = a refuza, a tagadui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimti. Vrea (sau va, vra) sa zica = a) inseamna, are sensul, semnificatia, valoarea. Ce va sa zica aceea sa platesc? intreba dansul (ISPIRESCU); b) deci. Va sa zica pleci. ◊ Mai bine zicand = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♦ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara, a spune (ceva); a sustine, a pretinde. ♦ A promite, a afirma. Zis-a maica ca mi-a face Un pieptar (JARNIK-BIRSEANU). ♦ A raspunde, a riposta; a opune. Nu-i asa jupanesica? – Mai zi daca ai ce (CREANGA). ♦ A reprosa, a obiecta. Bun suflet de om este, n-am ce zice (CREANGA). ◊ Expr. Sa nu zici ca... = sa nu-mi reprosezi ca... ♦ A contesta. Fosta-i si d-ta la tinerete, nu zic (CREANGA). ♦ A sfatui, a indemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A canta (din gura sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-si da o parere, a se pronunta intr-o chestiune; p. ext. a gandi, a socoti, a crede. ◊ (Intranz.) Boierii toti vor zice cum zice domnitorul (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Ca) bine zici! = buna idee! ai dreptate. Ce-am zis eu? = nu ti-am spus? vezi ca am avut dreptate? Zi... = a) judeca, socoteste, da-ti parerea. Dumneata cum crezi sa facem, zi, nea Ioane? (DUMITRIU); b) asadar, prin urmare. Doarme... – Zi, doarme... murmura Rizea (DUMITRIU). Ce-ai zice...? = ce parere ai avea, cum ti-ar parea? Sa zicem = a) sa presupunem, sa admitem. Sa zicem ca da, dar le trebuie vreme (DELAVRANCEA); b) de exemplu. Vino la ora zece, sa zicem. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lasa impresia ca... Asa numai ca sa zica si el ca face ceva, balacea cu nuiaua prin apa (ISPIRESCU). 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui. ◊ Impers. Au fost odata un voinic ce-i zicea Tei-Leganat (SBIERA). ◊ Expr. Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

lastra (lastre), s. f. – Postav de lina, de provenienta orientala. Origine necunoscuta. Dupa Tiktin si Scriban, din it. lastra „piatra de pavaj, placa”, caz in care sensul initial ar fi de „impartit in patrate”; dar aceasta ipoteza nu merge cu originea orientala a cuvintului si cu produsul. Sec. XVII, inv.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

coarda (coarde), s. f. – 1. Fir elastic care, intins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. – 2. Funie, fringhie, sfoara groasa. – 3. Sfoara. – 4. Siret, legatura. – 5. Struna de chitara. – 6. Urzeala, batatura. – 7. Tendon sau ligament care se incordeaza la anumite miscari. – 8. Lastar. – 9. Radacina aeriana. – 10. Arc, resort. – 11. Birna sau grinda mare care sustine tavanul. – 12. Grinda diagonala, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cistigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, intarire caracteristica marmeladei sau jeleului. – Var. (inv.) cord. Mr. coarda, megl. coarda „grajd”. Lat. chŏrda (Puscariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordeze, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare in doc. slavo-rom. incepind cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coarda „struna” cu fr. cuarte; insasi fr. corde se foloseste ca termen de biliard. Sensul de „birna” ar fi balcanic, dupa Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai putin probabil sa fie deja lat., cf. sard. kordau „birna” (Wagner 115). – Der. c****s, adv. (piezis, oblic); cordui, vb. (a stringe cu putere); cordar, s. m. (sforar, fringhier; la vioara, calus, scaun; maciuca, bita; ferastrau de mina), la care sensul de „calus” pare a fi imprumutat din fr. c*****r; corda, vb. refl. (a se narui, mai ales o gramada de lemne); cordaj, s. n., din fr. cordage; incorda, vb. (a contracta muschii, a intari; a intinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a stringe o legatura; a lega vita de vie; a indrepta, a ridica, a aseza; a lupta, a asuda, a (se) stradui, a face eforturi); incordator, s. m. rar, (diavolul); incordatura, s. f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slabi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).

driglu (-li), s. m. – 1. (Trans.) Vatrai. – 2. Daracitor, scarmanator. – Var. drigl. Probabil der. cu suf. -lo de la sl. drugati „a tremura”; caz in care sensul sau primar ar fi fost cel de „agitator”, cf. bg. draglec (Candrea, Scriban). Daca aceasta teza este sigura, este dublet de la drehla (var. drela), s. f. (ciuperca comestibila, Auricularia tremelloides), cf. rut. drjachlij, ucr. d******j „care tremura” (Tiktin), numita astfel datorita consistentei sale, cf. numele stiintific si posibil de aici drigla, s. f. (mirtoaga), cf. bg. dragla (Conev 57; Scriban). – Der. drigii, vb. (Mold., a scutura, a agita), cf. rut. drygaty (Candrea); drigla, vb. (Olt., Banat, Trans., a scarmana, a daraci); driglat, s. n. (scarmanare, daracit).

sfir interj. – Imita zgomotul unui obiect lansat in aer sau al unui obiect care arde. – Var. svir, si der. Creatie expresiva, cf. sfor, hor, hir, cir, mir. – Der. sfirii, vb. (a vibra, a suiera, a bizii, a zumzai), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl. sviriti, germ. schwirren, cu aceleasi sensuri (dupa Cihac, II, 340, rom. ar proveni din sl.); sfiriiac, s. n. (zbirniitoare); sfiriitoare, s. f. (zbirniitoare); sfiriiala, s. f. (sfiriit); sfirla, s. f. (bobirnac), cu suf. expresiv -la, cf. cocirla (dupa ipoteza improbabila a lui Cihac, din sl. svireli „flaut”); sfirleza, s. f. (titirez), de la sfirla cu suf. -za (Denssusianu, Bausteine, 477; dupa Pascu, I, 156; din lat. sphaerula, ipoteza neverosimila); sfirlag (var. sfirlac), s. n. (roi mic; baltoaca), la care sensul al doilea nu este clar. – Cf. sperla, sfirc. De la var. svir deriva svirli (var. asvirli), vb. (a arunca, a trage, a a lansa; a lepada; a lasa, a se desprinde de ceva; a cheltui, a irosi; a lovi cu copita, a da copite; refl., a se arunca, a se precipita, a se porni, a se repezi), cu suf. expresiv -li, cf. sfirla, sperla (der. din bg. hvarljam, sb. vrljiti, cr. verljiti, propusa de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibila formal, dar cuvintele sl. sint tot de origine onomatopeica, dupa DAR si Candrea, dintr-un sl. *vruliti ‹ vrulu „repede” cu s- de la svir, explicatie care nu este convingatoare; dupa Miklosich, Slaw. Elem., 51, din sl. chvruliti; dupa Lambrior 107, din lat. *exvellῑre ‹ exvellere); (s)virlita, s. f. (tragere; joc de copii; bataia unei aruncari cu piatra); (a)svirlitor, adj. (care arunca); (a)svirlitura, s. f. (tragere; distanta unei aruncari cu piatra); svirluga (var. virluga), s. f. (peste mic foarte iute, Cobitis taenia), din cauza rapiditatii miscarilor lui, cf. sb. cvrljuga „ciocirlie”; virlan, s. m. (guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat in general drept. der. din sl. vrulu „rapid” (Tiktin; Candrea); virlav (var. virlogan), adj. (robust), in Olt., legat in mod gresit de Candrea de sb. vrljav, vrljok „care sufera de ochi” virligoanta, s. f. (zvirluga), in Trans. – Cf. birliga.

ciuma (ciume), s. f. – 1. Plaga a porumbului. – 2. Laur. – 3. Boala infectioasa epidermica foarte grava. – 4. Monstru din mitologia populara care personifica ciuma. – 5. Plaga, calamitate. – Mr. tuma, megl. ciuma. Probabil lat. cyma, din gr. ϰυμα (Puscariu 330; Puscariu, Lat. ti, 60; Puscariu, Conv. Lit. XXXVII, 600; Berneker 163; Capidan, Dacor., III, 142; Diculescu, Elementele, 477; Bologa, Dacor., IV, 962; DAR). Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare in glose tirzii, cf. sp. cima, „virf, culme”, esquilmar „a stoarce, a secatui” (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de „tumoare, umflatura”, evolutia sensului se explica prin simptomele bolii, cf. peste bubonica „ciuma bubonica” si mr. panucl’a „tumoare” si „ciuma”. Rezultatul normal ar fi trebuit sa fie, se pare, *cima; u ar fi in acest caz secundar ca in bucium. Este cuvint care apare aproape in toate limbile din estul Europei (alb. kjime „abces”, tc. cuma „ciuma”, bg., sb., rus. cuma, rut., pol. dzuma, mag. csoma, csuma, toate cu sensul de „ciuma”); cf. si it. cima, fr. cime, sp. cima, cu sens diferit. Toate limbile in care apare sensul de „ciuma” par a indica un imprumut din rom., cu atit mai mult cu cit cuvintul nu se explica prin mijloace interne ale nici uneia din limbile interesate (cf. Berneker; Capidan, Dacor., III, 142). Totusi, s-a propus un etimon sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 53 si Lexicon, 1128; Cihac, II, 58), bg. (Conev 94), alb. (Philippide, II, 639), tc. (Mladenov 689). Der. ciumat (var. ciumas, ciumos), adj. (pestifer; ciumat, bolnav de ciuma); ciumar, s. m. (laur), pe care Diculescu, Elementele, 485 il apropie de gr. ϰυμάριον, dar care ar putea fi der. in cadrul rom.; ciuma, vb. (a imbolnavi de ciuma; despre fructe, a se strica); ciumafaie, s. f. (laur), a carui a doua parte nu a fost explicata satisfacator, si care se mai numeste, probabil prin etimologie populara, ciuma fetei (Cihac, II, 491, pleaca in mod eronat de la mag. csuda „minune” si fa „copac”; Diculescu, Elementele, 485 de la cima, cu suf. gr. ϰαφος; si DAR sugereaza o legatura cu mag. csudafa „laur”).

BAS¹- (Inv.) Element de compunere avand sensul de „principal, cu gradul cel mai inalt”, izolat din cuvinte turcesti care denumeau functii sau ranguri (bas-aga, bas-caimacam etc.) si folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. bas.

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

MELIORATIV ~a (~i, ~e) (despre cuvinte, expresii etc.) Care au sens laudativ. /<fr. melioratif

DODA, dode, s. f. 1. (Banat, Olt.) Termen cu care se adreseaza cineva surorii mai mari. 2. (Trans.; in limbajul copiilor) Mana. 3. (Mold.) Termen cu care se adreseaza copiii fetelor sau femeilor nemaritate. (creatie expresiva proprie copiilor, la fel ca si coca; dupa Candrea, sensul 3. ar trebui pus in legatura cu sb. dodola = paparuda (1.) (> (Banat) dodola), iar, dupa Scriban, sensul 1. e o varianta a lui dada)

MEDICO- Element prim de compunere savanta avand sensul de „cu caracter medical”, „care tine de medicina”, „medicinal”. [Var. medic-. / < fr. medico-, cf. lat. medicus].

MEGA- Element prim de compunere savanta avand sensul de „foarte mare”; (in sistemul metric) „de un milion de ori”. [ < fr. mega-, cf. gr. megas, megalos – mare].

anafura (anafure), s. f. – Piine sfintita care se imparte credinciosilor dupa terminarea slujbei. – Var. (a)nafora, nafura. – Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anafora, s. f. (procedeu stilistic, repetitie). – Mr. anafura, megl. nafara. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); in primul sau sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.

chitibus (chitibusuri), s. n. – 1. Fleac, bagatela. – 2. Tertip, truc. – 3. (Rar.) Stringator de vela. Origine necunoscuta. DAR si Scriban se gindesc la o deformare de la pitigus „lucru marunt.” In ultimul sens, ar putea fi o deformare a germ. Kettenbrucke „pod suspendat”, asimilat cu cuvintul rom. – Der. chitibusar, s. m. (smecher).

TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].

doda (dode), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).

faraon (-ni), s. m. – 1. Titlu purtat de vechii regi ai Egiptului. – 2. Tigan. – 3. Nume al unui joc de carti. Gr. φαραῶ, prin intermediul sl. faraonu, si modern din fr. pharaon (Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 370). Explicatia sensului 2 este aceeasi cu a cuvintului tigan; cu sensul 3 are pl. faraoane. – Der. faraoana, s. f. (tiganca); faraonit, s. m. (inv., egiptean).

incoace adv. – Inspre mine. – Megl. ancoati. De la acoace, cuvint pastrat in citeva comp. ca in(tr’) a coace, si aceasta de la eccum hocce (Puscariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; dupa Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Incoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (inspre mine) pare sa fie reducere a cuvintului anterior (der. de la eccum illac propusa de DAR pare mai putin probabila, intrucit sensul ar fi trebuit sa fie cel de incolo; astfel incit autorul trebuie sa admita o incrucisare cu incoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

intrema (intremez, intremat), vb. – 1. A misca, a agita. – 2. (Refl.) A se inzdraveni, a se face bine. – Var. (Mold., Bucov.) intrarma. De la arm „picior”, cu pref. intru- (Puscariu, Dacor., I, 235; DAR; Puscariu, Lr., 358); sensul ar fi, deci, „a pune pe picioare, a scula”. Este mai putin probabila der. din lat. trama (Cretu 376; Tiktin). – Der. intremator, adj. (care intremeaza).

iusti interj. – Imita zgomotul facut de plesnitul biciului. Creatie expresiva, cf. bisti, tusti. – Der. iusca, s. f. (pleasna de bici; lovitura de bici; femeie neastimparata; posirca), al carui ultim sens ar proveni, dupa Bogrea, Dacor., IV, 825 si DAR, din rut. juska „supa”; iusti (var. iusni), vb. (a lovi cu biciul); iusnita, s. f. (bici). Cf. Iordan, BL, IX, 65.

leanca (lenci), s. f. – 1. Manta. – 2. Haina uzata. – 3. Femeie neglijenta. Rut. ljanka „haina de pinza de in”, din sl. lininu „de in” (Cihac, II, 167; Iordan, Dift., 78; DAR), cf. pol. lnjanka. Scriban deriva ultimul sens din numele de femeie (I)leana; cf. totusi, pentru evolutia semantica, buleandra, treanta, hanta, etc. Leanca, s. f. (urzitoare) pare sa fie acelasi cuvint (sensul ar fi de „alergatoare” si expresia a umbla leanca „a hoinari”). Skok 71 si DAR pleaca de la sb. lijenka „prajina de intins rufele spalate”; dar semantismul nu este convingator.

leit (leita), adj. – 1. Poleit, lustruit, stralucitor. – 2. Care vine ca inelul pe deget, care corespunde perfect. – 3. Potrivit, asemanator. De la un verb care nu se conjuga, provenit din sl. lijati, leją, lejesi „a topi” (Cihac, II, 168; Conev 76). sensul ar fi de „facut dupa model”, cf. fr. moule, cf. Iordan, BF, IX, 149.

naiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Seineanu, Semasiol., 61), prin intermediul tig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curind o imprecatie generica decit un nume propriu al demonului. Der. propusa de la n’aiba (parte de noi) nu pare normala (duca-se pe pustiu sau uciga-l toaca sint alte denumiri ale demonului; dar duca-se sau uciga-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este putin probabil. – Der. naibui, vb. (a trimite la d****l).

raspica (raspic, raspicat), vb. – 1. (Inv.) A crapa, a despica. – 2. A separa, a pronunta deslusit, a silabisi. De la despica cu schimb de pref. (Puscariu 524; Tiktin). Dupa parerea putin sigura a lui Tiktin, sensul 2 ar fi un imprumut facut din it. spiccare. – Der. raspicat, adv. (clar).

QI [tsi], termen chinez intalnit in medicina traditionala chineza, arte martiale etc. are sensul concret de gaz, aer, miros, stare de spirit etc., dar si sensul de „energie primara”, „suflu”, nepalpabil prin mijloace stiintifice, care mentine in viata organismul.

TRADUTTORE, TRADITORE (it.) traducator, tradator – Joc de cuvinte avand sensul ca transpunerea dintr-o limba intr-alta nu se poate face fara sacrificarea unor nuante sau subtilitati imposibil de exprimat.

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

TAIS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

SEMIDEPONENT, -A, semideponenti, -te, adj. (In sintagma) Verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjuga dupa diateza activa, iar altele dupa diateza pasiva. – Din fr. semideponent.

ASCUNS adj. 1. dosit, (pop.) pitit, pitulat, (inv. si reg.) supus. (Un lucru ~.) 2. v. d****c. 3. v. acoperit. 4. v. secret. 5. v. furis. 6. v. ezoteric. 7. v. tainuit. 8. v. necunoscut. 9. criptic, enigmatic, misterios, ocult, secret, tainic, (livr.) sibilic, sibilin, sibilinic, (inv.) misteric, tainos, (fig.) nepatruns. (Desenul are un sens ~.) 10. neexploatat, nefolosit, nefructificat, nevalorificat. (Posibilitati ~.) 11. retinut, tainuit, (fig.) mocnit, surd. (O dusmanie ~.)

AFIRMATIV ~a (~i, ~e) si substantival Care contine o afirmatie; care are un sens pozitiv. Propozitie ~a. ◊ In caz ~ daca se va intampla asa. /<fr. affirmatif, lat. affirmativus

TRANSPareNT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care lasa sa treaca lumina, permitand sa se distinga obiectele; straveziu. 2) fig. (despre piele, ten etc.) Care este foarte gingas; fin; diafan. 3) fig. Care are un sens usor descifrabil; cu sens usor de inteles sau de ghicit; clar; evident. Aluzie ~ta. /<fr. transparent, it. transparente

AMFIBOLOGIE s.f. (Lit.) Constructie defectuoasa care face ca o fraza sa aiba un sens dublu, echivoc; ambiguitate; amfibolie. [Gen. -iei. / < fr. amphibologie, cf. lat. amphibologia < gr. amphibolos – ambiguu, logos – vorbire].

arsin (-ne), s. n. – 1. Scul sau manunchi de sculuri. – 2. Unitate de masura egala cu 711 mm. – Mr. arsin, megl. arsǪn. Tc. arsin „virtelnita” (Seineanu, II, 27); cf. alb. arsin, bg., sb., rus. arsin. sensul 2 provine din rusa. Sec. XVIII, astazi rar.

calcan (calcanuri), s. n. – 1. Scut, pavaza. – 2. Perete fara fereastra. – Var. calcan, s. m. (peste, Rhombus maximus, Rhombus maeoticus). Tc. kalkan (Seineanu, II, 76; Meyer 169; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλϰάνι, bg., alb. kalkan. sensul 1, care apare de la inceputul sec. XVIII (N. Costin), este astazi inv. Cuvintul turc are toate sensurile celui rom.

calup (calupuri), s. n. – 1. Tipar, matrice, calapod, forma. – 2. Obiect adaptat, bucata. – Mr. calupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Seineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι, alb. kaljep, bg. kalap, sb. kalap. Este cuvint cu intensa circulatie europeana. In tc. provine din arab. qālib, de unde fr. acabit si calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), si arab. provine din it. garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. In tc. are si sensul de „viclenie, siretlic”, care s-a pastrat in expresia „a trage un calup” „a insela”. Este dublet al lui calibru, s. n. (marime; calitate personala), din fr. si al lui calapod.

ParaNTEZA s.f. 1. Semn grafic constand din doua arcuri de cerc care se inchid reciproc si care se folosesc pentru a izola fraze sau cuvinte intercalate intr-un text. ♦ Fraza sau propozitie care are un sens deosebit si care este intercalata intr-o alta fraza. 2. (Fig.) Digresiune. [Var. parantez s.n. / cf. fr. paranthese, germ. Paranthese, lat. parenthesis < para – alaturi, en – in, thesis – punere].

cuca (cuci), s. f. – Culme izolata si golasa, stinca. Probabil cuvint identic cu ciuca, ce are acelasi sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocirla – cocirla, etc. Ar putea fi si formatie regresiva, plecind de la cucui 2, sau cel putin forma influentata de acest ultim cuvint. Este putin probabila der. directa din lat. cucullus (REW 2359). Dupa Pascu, Beitrage, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cuca „femela cucului”, datorita izolarii si singuratatii ei, ipoteza destul de ciudata, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciuca, dar prefera sa plece de la lat. *cucca.

dirlog (darlogi), s. m. – 1. Curea, friu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (in Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, inv.), dirloaga. Sl. *dologu „adaugat”, de la dologati „a adaoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, insa cf. birlog, pirlog. Cuvintul se foloseste mult in expresia sluga la dirloaga, literal „sluga de categorie joasa”; astazi se intelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoana care a decazut mult”. Astfel se explica faptul ca dirloaga are astazi sensul de „persoana neinsemnata” (Scriban), sau chiar „mirtoaga” (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, in general se considera ca dirloaga „mirtoaga” este cuvint diferit de dirlog „friu”; dupa Candrea, dirloaga este legat de bg. dragla „slaba”.

AMFIBOLOGIE s. f. constructie defectuoasa care face ca o fraza sa aiba un sens dublu, echivoc. (< fr. amphibologie, lat. amphibologia)

AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)

BISEMIC, -A adj. (despre cuvinte) care are doua sensuri diferite, in functie de context. (< fr. bisemique)

TERMINOLOGIE s. f. 1. totalitatea termenilor proprii unei stiinte, unei arte, discipline etc. 2. ansamblul de termeni care au un sens particular intr-un anumit domeniu. (< fr. terminologie, germ. Terminologie)

gimba (-b, -at), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agimba, ingimba. Pare a fi rezultatul unei interpretari expresive a lui gabui, care are acelasi sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei incrucisari cu radacina expresiva ging-, cf. sgimboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incerta. – Der. gimbosi, vb. (inv., a insela; a zapaci, a nauci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gimboase, s. f. pl. (inselaciuni, tertipuri), cuvint pe care DAR il gloseaza gresit prin „resturi, reziduuri”, punindu-l in legatura cu sl. gąba „ciuperca”.

istravi (-vesc, -it), vb. – A cheltui fara rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sutraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influentat asupra semantismului lui ispravi, care are dublul sens „a termina” si „a cheltui fara rost”, ca istovi. Sec. XVII, astazi rar, in Mold. si Bucov. – Der. istrava, s. f. (risipa); istravitor, adj. (cheltuitor).

jagardea (-ele), s. f. – (Arg.) Om zapacit, aiurit. Origine necunoscuta. Ar putea fi o combinatie expresiva a lui javra cu jigodie, care au acelasi sens.

puchini (-nesc, -it), vb. – A migali, a-si strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungani, bugini, bongani, buchisi. Origine expresiva, dupa cum rezulta din finala expresiva -ni si din varietatea de forme. Unele var. au si sensul de „a bombani”, cf. bodogani. – Der. puchi (var. puchina), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, dupa Puscariu 1393 si REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, dupa Pascu, Beitrage, 12 si Puscariu, Dacor., I, 415); puchitei, s. m. pl. (picatele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picatele; impuchitat, adj. (cu picatele; pestrit).

raspa (raspe), s. f. – Pila. – Var. hraspa, Trans. raspa(la)u, raspoi, raspel, raspil. Germ. Rspel, partial prin intermediul sb., slov. raspa (Cihac, II, 525; Borcea 204), cf. mag. raspo, sp. raspa. Ultima var. are si sensul de „tuica tare”. – Der. raspalui, vb. (Trans., a pili).

rit (raturi), s. n. – Botul porcului. Sl. rutu „bot” (Cihac, II, 314; Conev 89). Este dubletul lui rit, s. n. (Trans., finat, pasune), care se considera der. din mag. ret, din aceeasi radacina sl. (Galdi, Dict., 153), dar care poate proveni si direct din sl., cf. bg. rat „colina”, slov. rot „pasune pe o colina”, si in plus are dublul sens al lui bot. – Der. ritan (var. ratan), s. m. (grosolan, necioplit), cf. botos; ritos, adj. (insolent, obraznic).

urbe (-bi), s. f. – Oras. Lat. urbem (sec. XIX). Inv., are un sens putin ridicol, datorita folosirii lui de catre Caragiale. – Der. urban, adj., din fr. urbain; urbanitate, s. f., din fr. urbanite; urbar(iu), s. n. (cadastru), inv., in Trans. din germ. Urbarium; urbarial, adj. (de cadastru).

ANCH’ IO SONO PITTORE (lat.) sunt si eu pictor – Exclamatie atribuita lui Coreggio in fata tabloului „Sfanta Cecilia” al lui Rafael. are un sens dublu: admirativ si stimulativ.

NULLA REGULA SINE EXCEPTIONE (lat.) nici o regula fara exceptie – Initial adagiu din dreptul roman. Astazi, aceste cuvinte au un sens mai general: realitatea este prea bogata si contradictorie pentru ca sa poata fi supusa unor catalogari sau incadrata in formule rigide.

QUALIS ARTIFEX PEREO! (lat.) ce artist piere cu mine! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”. Acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Nero, care se socotea un mare poet, actor si cantaret. Expresia are astazi sens ironic.

TIMEO HOMINEM UNIUS LIBRI (lat.) ma tem de omul unei singure carti – Cugetare a lui Toma d’Aquino, avand initial sensul ca cel care cunoaste o singura carte, dar temeinic, este un adversar de temut. Astazi se aplica celor limitati si fanatici.

POLISEMANTIC, -A, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unitati frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysemantique.

POLISEMIE s. f. Insusire a unor cuvinte sau unitati frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysemie.

UNIVOC, -A, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau pastreaza acelasi sens in intrebuintari diferite. 2. (Mat.) Care se caracterizeaza prin faptul ca unui element dintr-o prima multime ii corespunde un singur element din a doua multime. – Din fr. univoque, lat. univocus.

MONOSEMANTIC, -A, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosemantique.

CONTINUU, -UA, continui, -ue, adj. Care are loc fara intrerupere, care se prelungeste fara pauza; neintrerupt, neincetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; si substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus.

DUBLET, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marca etc.), pastrat intr-o colectie. 2. Fiecare dintre cuvintele cu acelasi etimon, dar cu aspect fonetic si uneori cu sens diferit, care au intrat intr-o limba data in momente sau pe cai diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda apropiate. – Din fr. doublet.

DESERT¹ ~arta (~erti, ~arte) 1) (despre recipiente, incaperi) Care nu are nimic in interior; gol. 2) (despre fructe, legume, seminte) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are continut; fara sens. Minte ~arta. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Sperante ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetatie, de populatie; pustiu. /<lat. desertum, fr. desert

ECHIVOC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care are mai multe sensuri; cu posibilitatea de a interpreta in mai multe feluri; ambiguu. 2) (despre actiuni, purtari etc.) Care trezeste indoieli; care da de banuit; indoielnic; dubios; suspect. /<fr. equivoque, lat. aequivocus

MONOSEMANTIC ~ca (~ci, ~ce) (despre cuvinte) Care are un singur sens. /<fr. monosemantique

MONOSEMIE f. (in opozitie cu polisemie) Proprietate a cuvintelor de a avea un singur sens. /<fr. monosemie

NATANG ~ga (~gi, ~ge) 1) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob: tamp; tont; natarau; netot; nerod; nauc; stupid. 2) Care vadeste lipsa de supunere; incapatanat; indaratnic. Fire ~ga. 3) rar Care nu are nici un sens; care este fara noima; nerod. Spaima ~ga. /<sl. netengu

NEROD ~oada (~ozi, ~oade) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob; tont; natarau; natang; tamp; netot; nauc; stupid. 2) Care nu are nici un sens; care este fara noima; prostesc; stupid; natang. /<bulg. neroda

NONsens ~uri n. Ceea ce nu are nici un sens; idee, vorba sau fapta fara noima; absurditate. /<fr. non-sens

POLISEMIE f. lingv. Proprietate a cuvintelor, expresiilor etc. de a avea mai multe sensuri. /<fr. polysemie

POLISEMIE s.f. 1. Calitate a unui cuvant de a avea mai multe sensuri; polisemantism. 2. (Estet.) Proprietate a operei de arta de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvaluie succesiv in functie de contextul social-cultural, de momentul istoric in care este receptata opera etc. [Gen. -iei. / < fr. polysemie].

CONTINUU, -UA adj. Neintrerupt, neincetat. ◊ (Fiz.) Curent continuu = curent electric care are un singur sens; (mat.) functie continua = functie care, la o variatie mica a variabilelor sale, prezinta o variatie foarte mica. ♦ (Lingv.) Constrictiv. [Pron. -nu-u, pl. -ui, -ue. / cf. fr. continu, it. continue, lat. continuus].

birlic (-ci), s. m. – 1. As, carte de joc. – 2. Speteaza care trece prin mijlocul zmeului de copii. – 3. (Arg.) Nota unu, la scoala. – 4. (Arg.) Sublocotenent. Tc. birlik „unitate”, de la bir „unu” (Roesler 589; Seineanu, II, 52). La sensul 2 a putut avea loc o confuzie cu tc. bilik „antebrat” (DAR).

pecunie s.f. (inv.; cu sens colectiv) bani; avere; moneda.

boi (-iuri), s. n. – 1. Talie, trup, statura. – 2. (Rar) Rasa, casta. – Mr. boe. Tc. boy (Seineanu, II, 57; Lokotsch 327; Ronzevalle 54), sau cuman. boy (cf. Kuun 111); cf. ngr. μπό(γ)ι, alb. boje (Meyer 40), bg. boi. sensul al doilea ar putea fi rezultatul unei confuzii cu soi.

MONOSEMANTIC, -A adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. [Cf. fr. monosemantique].

TANGA vb. I. intr. (Despre nave, avioane) A avea o miscare de balans in sens longitudinal; a avea tangaj. [Cf. fr. tanguer].

CONTINUU, -UA adj. 1. neintrerupt, neincetat. ◊ (fig.) curent continuu = curent electric care are un singur sens; (mat.) functie continua = functie care prezinta continuitate (2). 2. (lingv.) constrictiv. (< fr. continu, lat. continuus)

PALINDROM s. n. cuvant, fraza, vers care se poate citi in cele doua sensuri. ◊ joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care, citit direct si invers, sa aiba acelasi inteles sau, in alt caz, sa aiba un alt sens. (< fr. palindrome, it. palindromo)

RULA vb. I. tr. 1. a deplasa un corp prin rostogolire. ◊ (despre vehicule) a se deplasa prin rostogolirea rotilor sau a rolelor pe o cale fixa. ◊ a parcurge un anumit numar de kilometri cu un autovehicul. 2. a infasura, a face sul. ◊ (croitorie) a rotunji reverul unei haine, o piesa din stofa etc. 3. a face sa circule (fonduri banesti). II. intr. 1. (despre filme) a fi proiectat pe ecran. 2. (despre ciclisti, atleti) a alerga relaxat si uniform. 3. (despre nave, avioane) a se balansa in sens transversal; a avea ruliu. (< fr. rouler)

UNIVOC, adj. 1. (despre cuvinte, expresii) care are un singur sens sau pastreaza acelasi sens in orice context. ♦ rima ~a = rima care consta din repetarea aceluiasi cuvant. 2. (mat.; despre elementele unei multimi) care corespunde unui singur element din alta multime. (< fr. univoque, lat. univocus)

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

madular (madulare), s. n. – 1. Parte a corpului, organ, la fiinte. – 2. (Inv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. madular. Lat. medullaris (Puscariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. *medullarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar daca aceasta ipoteza nu ar fi necesara. sensul 3 este calchiat dupa fr. membre. sensul de „membru” exista deja in lat. med., cf. Tiktin. – Der. madulari, vb. (a dezmembra), rar, in Bucov.; inmadulare, s. f. (reuniune, uniune).

pistosi (pistosesc, pistosit), vb. – 1. A seca, a deseca, a scoate apa. – 2. A pisa, a melita. – 3. A sparge, a zdrobi. Ngr. παστόνω, aorist πάστωσα „a sara pestele”, cf. mr. pastosesc, pastosire „a sara si a presa carnea”. Primul sens lipseste in dictionare si e inv., cf. isvoada de apa s’au pistosit (Zilot); sensul al doilea, rar, trebuie sa reprezinte o confuzie cu pisa, pisagi. Der. de la un ngr. *πιστίζω ‹ it. pestare (Galdi 258) nu poate fi probabila.

tarim (-muri), s. m. – 1. Regiune, meleag. – 2. Regiune indepartata, lumea cealalta. – 3. Teren, domeniu. Cuvint oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Turk. St., I, 45), tc. tarim (Seineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicatia prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial si inv., datorita influentei fr. terrain.

DIGNUS EST INTRare (lat.) este demn sa intre – „Dignus este intrare in nostro docto corpore” („Este demn sa intre in invatatul nostru corp”). Formula solemna de acordare a titlului de doctor in universitatile medievale, pastrata pana astazi in unele tari. are uneori un sens glumet.

ITA DIIS PLACUIT (lat.) asa le-a fost pe plac zeilor – Cuvinte care tin loc de explicatie la o masura ilogica sau arbitrara, dar definitiva. Au si un sens ironic.

LES BEAUX ESPRITS SE RENCONTRENT (fr.) spiritele alese se intalnesc – Mintile subtile se inteleg pe planul ideilor sau ajung independent la aceleasi adevaruri. Expresia are si un sens ironic.

ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urasc multimea ignoranta – Horatiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul tine ca opera sa sa fie apreciata numai de cunoscatori. Cuvintele au capatat un sens ironic, desemnand infatuarea scriitorilor care cred ca este injositor pentru ei sa fie intelesi de oricine.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

VERSET, versete, s. n. Fiecare dintre paragrafele, de obicei numerotate, in care sunt impartite unele texte religioase si care au, in general, un sens de sine statator. – Din fr. verset.

DIAMAGNETISM s. n. (Fiz.) Proprietatea unui corp de a avea o magnetizare de sens contrar intensitatii campului magnetic care i se aplica. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnetisme.

TALC s. 1. v. semnificatie. 2. v. mesaj. 3. semnificatie, sens, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.)

VALOare s. 1. (MAT.) (inv.) pret. (Cifra O nu are adesea nici o ~.) 2. (MAT.) valoare absoluta modul. 3. v. pret. 4. v. curs. 5. v. bun. 6. v. putere. 7. putere, valabilitate. (Actul acesta are ~ de lege.) 8. v. sens. 9. eficacitate, putere. (~ nutritiva.) 10. calitate, insusire. (~ deosebita a unui produs de arta.) 11. v. nivel. 12. v. capacitate. 13. merit, (inv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.) 14. v. importanta. 15. v. insemnatate. 16. v. seriozitate. 17. importanta, insemnatate, (fig.) pret. (~ cuvantului scris.) 18. importanta, insemnatate, semnificatie, sens, (fig.) pret. (~ actului Unirii.)

ACCEPTIE ~i f. sens pe care il are un cuvant; semnificatie. [G.-D. acceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. accception, lat. acceptio, ~onis

DEPONENT¹ ~ta (~ti, ~te) gram. (despre unele verbe si forme verbale din latina) Care are forma pasiva si sens activ; cu forma pasiva si sens activ. /<lat. deponens, ~ntis

polata, polate si polati, s.f. (inv. si reg.) 1. palat domnesc sau imparatesc; curte domneasca, princiara sau imparateasca; sala, camera mare intr-un palat. 2. incapere mica pe langa o casa taraneasca; camara, chelar; magazie, sopron. 3. camera mica de locuit in casele taranesti. 4. prisaca, stupina. 5. perete de legatura intre casa si o alta cladire alaturata. 6. streasina de casa; bucata de scandura asezata la streasina casei. 7. portiune dintr-un gard de scanduri. 8. schela care serveste ca suport muncitorilor care lucreaza la inaltime. 9. (in forma: polatie) avut, zestre, calabalac. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (in forma: poladie) populatie a unui tinut sau a unei tari.

PEIORATIV, – A adj. (Despre cuvinte, expresii etc.) Care are , care da un sens defavorabil; depreciativ. [Pron. pe-io-, var. pejorativ, -a adj. / cf. fr. pejoratif, lat. peior – comparativ de la malus – rau].

POLARIZare s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

crisnic (crisnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Navod patrat. – 3. Plasa in general. Sl. kristu „cruce”, cu suf. -nic. sensurile secundare se explica prin urzeala in forma de cruce pe care o are de obicei navodul. sensurile 2 si 3 sint n. (pl. crisnice^{1) vezi comentariul}). – De la aceeasi radacina sl. provine cristas, s. n. (navod), si probabil cristie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvint rar, pe care DAR il pune in legatura cu crisca. Cf. si cristac, s. n. (navod), din bg. krustak „cruce”.

dambla (damblale), s. f. – 1. Paralizie, apoplexie. – 2. (Arg.) Capriciu, chef, pofta. – Mr. damlae, dambla, megl. damla. Tc. damla „guta” (Seineanu, II, 153; Meyer 60), cf. ngr. νταμπλᾶς, alb. dambla, bg. damla. Dupa Iogu, GS, VI, 383, sensul al doilea s-ar explica printr-o confuzie cu tc. damar „capriciu”; ipoteza greu de admis; trebuie plecat mai curind de la sensul expresiei a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva foarte brusc si neasteptat. – Der. damblagiu, s. m. (paralitic; Arg., prost, tont; Arg., traznit, nebun), din tc. damlali (Meyer, Neugr. St., II, 69); damblageala, s. f. (paralizie; Arg., nebunie, sminteala); damblagi, vb. (a paraliza).

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. Origine necunoscuta. Ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. DAR se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa DAR, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

metehau (-ai), s. m. – Pocitanie, slutenie; badaran. Creatie expresiva, cf. matahai, motirca. In Mold., sensul de „prost, nating” care apare in toate dictionarele, nu este decit secundar, cf. poezia populara: de la noi a treia casa este-o nevasta frumoasa si barbatu-i metehau, aude si vede rau. Pentru sens, cf. meteahna. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa in sensul propriu de matahala. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (badaranca, p*********a).

FIAT LUX! (lat.) sa se faca lumina! – „Geneza”, I, 3. Capatand un sens profan, aceste cuvinte au devenit deviza ratiunii care lumineaza, alungand intunericul ignorantei.

AI² interj. (Fam.) Exclamatie cu sens interogativ. Te faci ca nu intelegi, ai?

AUTOSTRADA, autostrazi, s. f. Sosea moderna de mare capacitate, rezervata exclusiv circulatiei autovehiculelor si avand de obicei cele doua sensuri de circulatie separate intre ele. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

SEMNIFICATIE s. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, sens, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ unui cuvant.) 2. (SEMIOTICA) denotatie. (~ si conotatie.) 3. inteles, ratiune, rost, sens, talc, (inv. si pop.) mestesug, (pop.) noima, (Mold. si Munt.) merchez, (inv.) tocmeala. (Ce ~ are aceasta afirmatie?) 4. inteles, mesaj, sens, talc, (inv.) socoteala. (~ adanca a unei poezii.) 5. sens, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~ii noi.) 6. importanta, insemnatate, sens, valoare, (fig.) pret. (a actului Unirii.)

SIR s. 1. v. rand. 2. v. sirag. 3. succesiune, (fig.) lant. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rand, sirag, (reg.) ord, sar, (inv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brau, lant, sirag. (~ul Carpatilor.) 7. insirare, insiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de rationamente.) 8. (FIZ., CHIM.) sirul lui Volta = serie electrochimica. 9. succesiune, sirag, (Munt.) siretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. gramada, multime, (fam.) card. (A trecut un ~ de ani de cand nu ne-am vazut.) 11. coerenta, logica, noima, sens. (Vorbeste fara ~.)

MAI¹ adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. Vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis

NOIMA ~e f. 1) Inteles adanc, ascuns; talc. ◊ Cu ~ a) cu inteles; logic; b) in mod intelept. Fara (nici o) ~ a) fara sens; b) prosteste. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinatie a unui lucru in functie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) inv. Imagine reprezentand ceva in mod conventional. /<ngr. noima

BIUNIVOC, -A adj. Care are corespondenta unica in ambele sensuri, fiind lipsit de echivoc, de univocitate. ◊ (Mat.) Corespondenta biunivoca = corespondenta intre elementele a doua multimi, astfel incat elementele uneia dintre ele sa corespunda univoc elementelor celeilalte si invers. [< fr. biunivoque].

alega (-g, -at), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sint formatii neol.). Limba lit. prefera forma simpla lega, cu acelasi sens, dar in limba pop. are o circulatie intensa. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde si alianta, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.

BIUNIVOC, -A adj. care are corespondenta unica in ambele sensuri. ♦ (mat., log.) corespondenta ~a = corespondenta intre elementele a doua multimi, astfel incat fiecare element al uneia corespunde univoc unui element din cealalta. (< fr. biunivoque)

lume (lumi), s. f. – 1. Lumina. – 2. Univers, creatie. – 3. Oameni. – Mr., istr. lume, megl. lumi. Lat. lūmen „lumina” (Puscariu 993; Candrea-Dens., 1014; REW 5161; Densusianu, GS, II, 324), cf. it., prov., port. lume, cat. llum, sp. lumbre. E dubletul lui lumina. Se presupune ca semantismul se explica printr-un calc al sl. svetu „lumina; lume” (Rosetti, III, 90); dar ipoteza nu-i necesara, deoarece evolutia poate fi spontana, cf. mag. vilag, care are si el cele doua sensuri. – Der. lumesc, adj. (laic; de lume; veneric); lumet, adj. (lumesc, frivol); lumeste, adv. (laic).

pisc (piscuri), s. n. – 1. Cioc de pasari. – 2. Virf ascutit de munte. – 3. Prora. – 4. Partea de dinainte a carutei. Sl. pisku, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui sa insemne si „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atit acest tratament cit si inrudirea evidenta cu pit(igoi) arata ca in rom. cuvintul a fost tratat drept expresiv, ca si cioc. Din acelasi etimon provine si piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pitigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizatura prin care curge macinisul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati.

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

urdoare (-ori), s. f. – Secretie depusa pe marginea pleoapelor, puchin. Origine incerta. Pare a fi lat. odōrem cu r propagat ca in calabr. orduri, „miros”; sensul primitiv de putoare, s-ar fi confundat cu cel de „murdarie”. Dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Puscariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *horridōrem, der. putin convingator (fr. ordure, it. ordura nu pot reprezenta aceeasi forma). Chiar dupa Puscariu, Dacor., V, 410, de la un lat. *udor, putin clar. Legatura cu urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibila. – Der. urduros, adj. (puchinos).

AI³ interj. Exclamatie familiara cu sens interogativ. Te faci ca nu intelegi, ai? (CaraGIALE).

HORRIBLE DICTU (ET AUDITU) (lat.) groaznic de spus (si de auzit) – Introducere in atmosfera in vederea relatarii unor fapte grave. are, in egala masura, un sens ironic.

PLAUDITE, CIVES! (lat.) aplaudati, cetateni! – Formula prin care actorii si autorii latini solicitau aplauzele publicului la sfarsitul spectacolului. Astazi are cel mai adesea un sens ironic.

TU L’AS VOULU, GEROGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Moliere, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de repros pe care si le adreseaza eroul ori de cate ori se vede inselat de sotia sa de neam mare. In sens general, repros ironic: ti-ai facut-o cu mana ta.

AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunt) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecata) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.

INCA adv. I. (Cu sens modal) 1. in plus, pe deasupra. Au venit inca doua persoane. ◊ Expr. Ba inca (sau si inca) = chiar mai mult decat atat. Dar inca = a) cu atat mai mult; b) (dupa o propozitie negativa) cu atat mai putin. (Si) inca cum = foarte mult, in mare masura. Inca pe atat(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (arata repetarea actiunii) Din nou, iarasi. 2. Si acum, in continuare, mai. Inca dureaza. 3. (In propozitii negative) Pana acum; pana atunci. Inca nu mi-a raspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi si fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acopera corpul unor pasari pe burta si sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plapumilor etc. ◊ Expr. A creste in puf = a creste in confort, neducand lipsa de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini si moi care cresc pe obraz; inceput de barba sau de mustata. 3. (Cu sens colectiv) Parul marunt, moale si matasos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici si fini ai unor fructe, seminte etc. 5. Obiect de toaleta care serveste la pudrat, facut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, in compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obtinut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh.

ANUME adv., adj. 1. adv. v. adica. 2. adv. dinadins, expres, intentionat, inadins, special. (A procedat ~ in acest sens.) 3. adv. special, (inv.) specialmente. (M-am dus ~ la el.) 4. adj. v. anumit.

FEL s. 1. v. mod. 2. v. stil. 3. v. regim. 4. v. sens. 5. v. fire. 6. gen, mod, soi. (are un ~ de timiditate nejustificata.) 7. v. chip. 8. v. specie. 9. v. categorie. 10. v. tip. 11. v. teapa. 12. gen, mod, soi, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Exista urmatoarele ~uri de silogisme ...) 13. v. factura. 14. v. datina.

VAN ~a (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fara de rost; zadarnic; inutil. Efort ~. ◊ In ~ fara rost; in zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neintemeiat. Sperante ~e. /<lat. vanus, it. vano

RECUL s.n. Miscare inapoi a unui corp, ca reactie fata de o forta exercitata asupra lui de un alt corp, care are o miscare intr-un anumit sens considerat ca sens inainte. ♦ (P. ext) Miscare indarat; retragere. ♦ Distanta parcursa de un corp in timpul miscarii sale inapoi, provocata prin reactie. [Pl. -uri. / < fr. recul].

OMOLOG, -OAGA adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fete in figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelasi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substante organice) Care au functiuni si structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structura asemanatoare (si origine comuna), dar cu forma si functiuni diferite. // s.m. Cel care indeplineste aceeasi functiune sau are o ocupatie identica cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – in armonie].

AFIX s. n. 1. nume generic pentru prefixe, sufixe si infixe, care se adauga radacinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, functia, rolul; orice instrument gramatical avand un asemenea rol. 2. (mat.) punct, numar complex intr-un sistem de coordonate rectangulare. (< fr. affixe, lat. affixus)

RECUL s. n. 1. miscare catre inapoi a unui corp ca reactie fata de o forta exercitata asupra lui de un alt corp, care are o miscare intr-un anumit sens, considerat ca sens inainte. 2. miscare indarat, retragere. 3. (geol.) retragere a unui abrupt, a unui versant, a falezei, a fruntii unui ghetar datorita eroziunii, incalzirii climei etc. 4. (fig.) miscare in sens contrar progresului; regres. (< fr. recul)

minavet (minavete), s. n. – Flasneta. Origine nesigura. Dupa Tiktin (urmat de Candrea si Scriban) din fr. menuet, prin intermediul pol. menwet, care pare sa corespunda cu sensul cuvintului, cunoscut numai in Mold. Ar putea fi vorba si de un der. din ngr. μαναβέλλα „caterinca, flasneta”, cf. liver. Scriban mentioneaza sensul de „menuet”, care nu apare la noi.

mont (monturi), s. n. – 1. Capat al unui obiect, mai ales a unui membru scurtat; ciot. – 2. Virf, buric de deget. – 3. Rest, reziduu, rebut. Var. expresiva din bont (Scriban). Der. din mag. mont „tescovina, folostina” (Draganu, Dacor., VIII, 136) s-ar putea da numai pentru ultimul sens al cuvintului. Cf. mot-.

top (-pi), s. m. – 1. Panglica, funda. – 2. Porecla data motilor, care obisnuiesc sa-si impleteasca parul. Germ. Zopf, prin intermediul sas. tsop (Borcea 216). In ciuda afirmatiei acestui autor, nu are nimic in comun cu topirlan, cel putin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturala, intre top si toapa.

AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre o enuntare) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre judecati) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Fr. affirmatif (lat. lit. affirmativus).

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

NOIMA, noime, s. f. 1. Inteles, sens, continut (al unui cuvant sau enunt); rost. ◊ Loc. adj. si adv. Cu noima = logic, cu judecata; intelept, cuminte. Fara (nici o) noima = fara sens, fara judecata; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noima = a fi fara sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, tel, scop; motiv, cauza. 3. (Rar) Simbol, conventie. – Din ngr. noima.

ECHIVALENT, -A, echivalenti, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeasi valoare, acelasi efect, aceeasi semnificatie sau acelasi sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeasi suprafata sau acelasi volum cu alta figura, fara a fi identica cu aceasta. II. S. n. 1. Marime, numar etc. care caracterizeaza egalitatea sau echivalenta, dintr-un anumit punct de vedere, a doua efecte sau a doua actiuni. 2. Marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia din urma. ◊ Echivalent general = marfa care serveste la exprimarea valorii tuturor celorlalte marfuri, indeplinind rolul de bani. – Din fr. equivalent, lat. aequivalens, -ntis.

TEU, teuri, s. n. 1. Rigla de desen prevazuta la un capat cu o rigla mai mica, perpendiculara pe prima. 2. Dispozitiv indicator in forma de T, folosit pe un aeroport pentru a arata directia si sensul vantului. 3. Nume dat unor obiecte care au forma literei T. – Din fr. te.

INVERS adj., adv. 1. adj. contrar, opus. (sens ~ celui initial.) 2. adv. dimpotriva. (Lucrurile s-au petrecut tocmai ~.) 3. adv. viceversa. (Lucrurile sunt valabile si ~.)

POLITIE ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a mentine ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcatuiesc acest organ. 3) Cladire in care se afla acest organ. 4) Organizare a controlului si a supravegherii ordinii publice. ~ rutiera. /<lat. politia, fr. police

aluat (aluaturi), s. n. – 1. Pasta obtinuta din faina amestecata cu apa, grasime etc., din care se prepara piine, prajituri etc. – 2. Pasta, materie. – 3. Drojdie, dospeala. – Mr. aloat, megl. (numai dim.) lutǫl, istr. aluǫt. Lat. allevatum, de la allevāre (Puscariu 69; Candrea-Dens., 1008; REW 360; DAR). Fara a avea un corespondent romanic imediat, coincide cu sensul general al lui levare „a fermenta”, cf. it. lievito, ven. levar, aberg. levad, friul. leva, fr. levain, comel. (a)lwa, sp. (a)leudar.

hatas (hatase), s. n. – Carare, poteca. – Var. hatis, hatis, hatas, hatag. Origine incerta. Pare a fi formatie expresiva, pe baza lui hat, care exprima ideea de „a pleca, a devia”, caz in care ar insemna „(drum) lateral” sau „scurtatura”. Totusi, sensul special de „hatis”, s. n. (desis, tufisuri), se potriveste doar in parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a atita”, care nu pare mai probabil. Dupa Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; in afara de aceasta, der. de la hat nu il au pe t. – Der. hatas, s. m. (Bucov., haiduc); hatoaga, s. f. 8carare de animale, in padure).

pasare s. f. – Locuinta, casa. Lat. pausare, al carui rezultat normal ar fi pasare, dar care a pierdut sensul sau verbal (Giuglea, Dacor., II, 638-42), cf. raposa. Sec. XVI, inv.

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocam › megl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra. – Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

sar (saruri), s. n. – 1. (Inv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dunga, hotar. – 4. (Mold.) Renura, canelura, sant. Sl. saru „culoare” (Tiktin), cf. mag. sar. Ultimul sens se explica probabil prin linia de culoare cu care se indica traseul canelurii.

TALC ~uri n. 1) Inteles profund, ascuns; noima; subinteles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fara ~ fara noima; fara rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Invatatura exprimata alegoric; poveste moralizatoare; parabola. ◊ A vorbi in ~uri a vorbi figurat; a vorbi in pilde. /<sl. tluku

TRILOBITI s.m.pl. Clasa de crustacee primitive marine caracteristice erei paleozoice, care aveau corpul impartit in trei parti, atat in sens longitudinal cat si transversal; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. trilobit. / < fr. trilobites].

balaci (-cesc, -it), vb. – A se zbengui in apa, a (se) balacari. Creatie expresiva (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi imprumutat sin rom. (dupa Cihac si DAR, cuvintul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus ca var. balacari, vb. (a (se) balaci; a sta la taclale, a birfi, a indruga verzi si uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are in comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaste sensul de „a (se) balaci” al acestui cuvint, cu toate ca este mai comun decit celelate. – Der. balaceala, s. f. (zbenguiala prin apa); balacitura, s. f. (balaceala).

boboteaza s. f. – Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cind se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Cristos. Formatie artificiala, din sl. Bogu „Dumnezeu” si boteaza, constituita ca sl. Bogojavlenije „Boboteaza” (Miklosich, Slaw. Elem., 15) si devenita pop., prin intermediul bisericii. Aceasta explicatie este traditionala de la Miklosich, dar a fost combatut constant de Puscariu, Dacor., I, 437 si DAR (cf. REW 570), care pledeaza pentru apa-boteaza, forma care se aude inca in anumite regiuni din Trans., si pe care o considera a fi cea primara. Totusi, aceasta ultima compunere cu greu ar putea fi autentica, deoarece este lipsita de sens (totdeauna s-a botezat cu apa, si nici un alt botez nu s-a numit altfel); este mai curind o interpretare pop. a celei dinainte.

buric (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Virful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbilῑcus (Puscariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbulῑcus, in care prima parte s-a simtit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. si prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leaga in mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca si cum nu ar fi o extindere normala si generala a sensului primitiv al cuvintului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricatura, s. f. (proeminenta).

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A impodobi, a infrumuseta, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orindui. – 3. A organiza, a planui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gindi. Sb. kititi „a infrumuseta”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate ca evolutia semantica este fireasca in toate fazele ei, este rar ca un cuvint sl. sa fi dezvoltat in rom., de la sine, o gama atit de intinsa de sensuri. Este de presupus ca in evolutia sa ar fi influentat vreun cuvint ca a cata, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteala, s. f. (podoaba; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecata, parere; supozitie, idee). Cf. cuvintul urmator.

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. Om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. Om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

plamadi (plamadesc, plamadit), vb. – 1. A amesteca aluatul cu drojdia. – 2. A urzi, a unelti. – 3. A concepe. Sl. pomladiti (Tiktin). Acest verb apare numai cu sensul de „a intineri”, dar trebuie sa-l aiba si pe acela de „a inmuia”, cf. slov. mladina „maia, drojdie”. Der. din sb., cr. plamiti „a arde” (Cihac, II, 240) nu pare posibila. – Der. plamada, s. f. (maia); plamadeala, s. f. (maia; aluat).

AXIOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} gr. axios „valoros” + logos „studiu”) s. f. Disciplina filozofica care studiaza valorile; teoria valorilor. Bazele a. ca disciplina aparte au fost puse in a doua jumatate a sec. 19, de R.H. Lotze si in continuare de Fr. Nietzsche, dar mai ales de scoala reprezentantilor neokantieni de la Baden (W. Wildelband, H. Rickert) carora li se datoreaza distinctiile riguroase intre valoare si existenta, sens si valoare, valori si lucruri. Importante contributii au adus ulterior M. Scheler, N. Hartmann, precum si filozofii romani: A.D. Xenopol, P. Andrei, L. Blaga, T. Vianu, E. Sperantia, P. Comarnescu.

RAZOR ~oare n. pop. 1) Fasie ingusta de pamant nelucrat, care desparte localitati sau terenuri de pamant; hotar; hat. 2) Fasie ingusta de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; strat; vatra. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alatura ultimele doua brazde trase in sens opus. /<bulg. razor

atinat (atinata), adj. – Inclinat, aplecat. Lat. attenuātus (DAR; REW 8654); cf. intina. Cuvint putin folosit (in Trans.); sensul al doilea mentionat de DAR, „orgolios”, pare a avea un caracter impropriu.

POLISEMANTIC, -A adj. (Despre cuvinte) Cu mai multe sensuri. [< fr. polysemantique, cf. gr. polys – numeros, semantikos – care are o semnificatie].

dama (dame), s. f. – 1. Doamna, cucoana. – 2. Femeie stricata. – 3. Regina, la cartile de joc. – 4. Joc cu puluri albe si negre care se muta pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameza, s. f. (femeie stricata), ca amure(a)za; damicela, s. f. (fam., domnisoara), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoana care frecventeaza b*********e); madama, s. f. (dadaca straina; femeie de serviciu in baruri si hoteluri; femeie de conditie inferioara), din fr. madame (nu trebuie sa se confunde cu madam, formula de adresare care se da uneori in conversatie, si care nu are nuanta depreciativa). Se stie ca, dupa Corominas, I, 378, sensul 4 al lui dama provine, in realitate de la numele Damasco.

patachina (patachine), s. f. – 1. Roiba (Rhamnus fragula). – 2. P*********a, tirfa. Pentru primul sens cf. sb. pasjakovina (Candrea, GS, VI, 324); sensul al doilea, dificil din punct de vedere semantic, ar putea fi o apropiere intimplatoare, pornind de la o formatie expresiva, ca motochina.

viersun s. n. – Prinsoare, ramasag. Origine incerta. Ar putea proveni din lat. versionem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca in versūra. Trebuie sa se tina cont ca e cuvint inv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abunda improprietatile; astfel ca e posibil ca glosarea propusa de noi, care este in general acceptata, sa nu fie exacta. – Der. inversuna (var. invi(e)rsuna), vb. refl. (a se indirji, a se incapatina), cuvint explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a e*****”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), si prin mag. verseny „lupta” (Puscariu, Lat. ti, 67; DAR), care si mai putin se potriveste fonetic.

KALA (‹ cuv. sanscrit „negru”, „umbrit”) (in mitologia vedica), divinitate personificand timpul (uneori destinul si moartea), reprezentata in arta indoneziana si indo-chineza printr-un monstru leonin, include si sensul simbolic al culorii negre, sumbre, pe care o are timpul nemilos, ce se scurge implacabil.

PRECESIUNE, precesiuni, s. f. 1. (Fiz.) Deplasare lenta a axei de rotatie a unui corp care se roteste rapid si are doar un punct fix. 2. (Astron.) Deplasare lenta si in sens retrograd a punctelor echinoxiale pe ecliptica. [Var.: precesie s. f.] – Din fr. precession.

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

ECHIVOC, -A adj. (Despre un cuvant, o expresie) Care poate fi interpretat in mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o actiune, o purtare etc.) Indoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvant, propozitie cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situatie neclara care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplacute). [< fr. equivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].

au conj. – 1. Sau, ori. – 2. Oare? (particula care introduce si intareste interogatia). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Puscariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; DAR); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar in limba actuala. Cel de al doilea are o anumita circulatie actuala, desi limitata; a fost insa adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogatia emfatica.

EMBLEMA s. f. 1. (ant.) compozitie decorativa cu sens simbolic, centrata pe un semn geometric sau zoomorf si avand implicatii mitologice. ◊ mozaic incastrat in peretii salilor romane. 2. obiect, semn grafic, imagine care simbolizeaza o anumita idee. ◊ figura alegorica; simbol. (< fr. embleme, lat., gr. emblema)

PRECESIE s. f. 1. deplasare lenta a axei de rotatie a unui corp ce se roteste rapid si are doar un punct fix. 2. (astr.) a echinoctiilor = deplasare, in sens retrograd, a punctelor echinoctiale ale Pamantului, datorita atractiei exercitate de Luna si de Soare asupra Pamantului. (< fr. precession, lat. praecessio)

tundra (-re), s. f. – 1. Haina groasa. – 2. Cirpa. – 3. Femeie stricata, p*********a. Origine incerta. Se considera drept der. din mag. condra, rut. cundra „cirpa” (Tiktin; Candrea, Galdi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. toandra; ar putea fi vorba de un cuvint expresiv, cu acelasi sens si fonetism ca buleandra, fleand(u)ra, handra. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gindea la un dacic *tunndra. Cf. tandara.

undrea (-ele), s. f. – 1. Decembrie. – 2. Ac de impletit. – 3. Clavicula. – 4. Vena gitului. – 5. Lemn care sustine bucsa rotii de moara. – 6. O anumita parte a plugului. – Var. indrea, andrea. Mr. andreaua. Origine incerta. Pare a fi numele Sf. Andrei; dar cu exceptia primului sens, semantismul nu este clar. Dupa Tiktin, acest nume s-ar datora asemanarii cu bratele crucii Sf. Andrei (cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 190); aceasta explicatie nu pare convingatoare. Etimonul pe care-l semnalam a fost mentionat de Diez, Gramm., I, 440 si de Roesler 564. Din lat. *endrella ‹ gr. ἔνδριον (Giuglea, RF, II, 49) sau din tc. oyundure (Iogu, GS, IV, 338) nu pare posibila.

CATRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, inspre, la. Catre casa. ◊ Expr. De catre = dinspre, de la... ♦ (Pop.) Aproape de..., pe langa. Zari catre un desis un fel de casa (ISPIRESCU). 2. (Cu sens temporal) Pe la..., cam la... Catre seara. 3. Fata de... Am aratat asprime catre multi (NEGRUZZI). ♦ (Inv.) Impotriva, in contra. Razvratit catre cer (BALCESCU). 4. (Precedat de prep. „de”) De. Eliberarea patriei noastre de catre Armata Sovietica. 5. (Cu sens final; inv.) Cu scopul... pentru...Sa randuiasca tunuri... catre impuscare (ARHIVA ROMANEASCA). [Var.: (reg.) catra prep.] – Lat. contra.

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

agimba (-bez, -at), vb. – A urmari, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscuta. Cuvint putin folosit. Este indoielnica der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (DAR), cf. REW 1529; aceasta explicatie nu se potriveste cu sensul der. agimbeala, s. f. (epilepsie) si agimbat adj. (nenorocit, amarit). Ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca si calabr. agghimbare „a se indoi, a se cocosa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteza care se potriveste mai bine cu der. si mai putin cu vb.

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

nimic adv. – Deloc. – Var. nimica, nemic(a), inv. Lat. nemῑca (Diez, I, 276; Densusianu, Hlr., 164; Puscariu 1181; Candrea-Dens., 1094; REW 5885), cf. v. ven. nemiga, v. fr. nemie, it. ne mica. In limba veche, pastreaza sensul etimologic de „citusi de putin”; nemica de arme nu s’au apucat, ce de fuga (Gr. Ureche); n-au mai ramas nemica verdeata (Dosoftei). Cf. mica. Der. nimic, s. n. (bagatela, micime, fleac); nimici, vb. (a anihila, a distruge, a suprima); nimicitor, adj. (distrugator); nimicnicie, s. f. (vanitate, nulitate); nimiccie, s. f. (inv., nulitate).

pronume (pronume), s. n. – 1. Parte de vorbire care tine locul unui substantiv. – 2. Nume (de familie). – Fr. pronom, tratat dupa paralelismul nom – nume (dupa opinia neverosimila a lui Tiktin, rom. ar fi un calc din rus. prozvanie). Cel de al doilea sens este rezultatul unei duble confuzii, a fr. pronom cu prenom, si sensul de „nume de botez” cu cel de „supranume”; pentru care unii puristi recomanda forma prenume, s. n., care se foloseste numai pentru prenumele latine.

reveni (-nesc, revenit), vb. – 1. A se macera, a se inmuia, a framinta. – 2. A se jilavi, a se umezi. – Var. raveni. Mag. revedni „a putrezi” de la rev „putreziciune” (Cihac, II, 623). Dupa Tiktin si Candrea, ar trebui sa se porneasca de la reavan, care ar indica umezeala pamintului si ar proveni din sl. revinu „plan, neted”. Dar, pe linga dificultatea semantica, sensul de „putreziciune” este sigur in cuvintul rom., cf. Coresi: mirul are oarece tarie si usuca si raveneala trupului suge-o. Der. reavan (var. ravan, reven), adj. (umed), mai curind decit de la vb., poate direct din mag. (cf. si sb. ravenica „scurgere a unei mlastini intr-un riu”); reveneala (var. raveneala), s. f. (umezeala, briza, racoare).

ticlui (-uesc, -it), vb. – 1. A compune, a pune in ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incerta. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tilcui „a interpreta” cu metateza (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretind” dorintele unei persoane care nu stie sa scrie. Legatura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingatoare.

DIFUZIV, -A adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se raspandi in toate sensurile. [< fr. diffusif].

ZAHARI- Element prim de compunere savanta cu sensul „(referitor la) zahar”, „de zahar”, „zaharoza”. [var. zaharo-. / < fr. sacchari-, cf. ar. sukkar].

deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obisnui, a se familiariza. Origine incerta. Se considera in general ca reprezentant direct al lat. dedere, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Puscariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este insa atestat uzul sau popular, sau anterior sec. XIX. Dupa Tiktin si Scriban, ar fi formatie neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curind prima opinie.

DIFUZIV, -A adj. (despre corpuri) care are proprietatea de a se difuza, de a se raspandi in toate sensurile. (< fr. diffusif)

sovon (-oane), s. n. – 1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. Origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. Ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

virca (-ci), s. f. – 1. Cucui, umflatura. – 2. Nervura, dunga. Sb. vrka „cucui”. Considerat drept cuvint autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau legat de sl. vruvi „coarda” (Cihac, II, 457), bg. vravko „coarda” (Conev 65), fara sa se ia in consideratie ca sensul 2 este secundar si din cauza lipsei primului sens din dictionare, desi este certificat de numeroase dovezi: cf. (tintarii) i-au scos virci preste tot trupul (Dosoftei); virci de nouri (Iorga).

PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

babura (-re), s. f. – 1. (Trans.) Fumar. – 2. (Trans.) Flacaraie, vilvataie. – 3. (Banat) Lapovita. Sl. babura „horn”. sensul 3 se explica poate prin aburii care insotesc uneori precipitatiile, si care s-au asimilat probabil cu fumul (DAR in considera cuvint diferit de cel anterior).

guta (gute), s. f. – 1. (Banat) Picatura, cantitate mica. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boala manifestata prin umflaturi ale articulatiilor. Lat. gutta (Puscariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totusi, DAR crede ca acest sens s-a putut dezvolta in cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are guta).

soili (-lesc, -it), vb. – (Arg.) A dormi. – Var. suili. Origine incerta. Se considera der. din tig. sov, part. suto „a dormi” (Graur 187; Juilland 174); dar aceasta explicatie este insuficienta cf. Vasiliu, GS, VII, 125. Cuvintul ne apare cu sensuri foarte diferite si in general prost definite, ca de pilda „a se imbata” sau „a se indragosti” sau „a pierde timpul”. Ar putea fi vb. soi „a murdari”, cu suf. expresiv -li si cu sensul special de „a e******”.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

SPECIAL adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. aparte. 3. adj. aparte, deosebit, particular, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 4. adj. aparte, deosebit, individual, neobisnuit, singular, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. specializat. (Se recurge la limbajele ~.) 6. adj. particular. (Disciplinele ~.) 7. adj. extraordinar. (O comisie, o sesiune ~.) 8. adv. anume, (inv.) specialmente. (M-am dus ~ la el.) 9. adv. anume, dinadins, expres, intentionat, inadins. (A procedat ~ in acest sens.)

RETARDATIE s.f. (Astr.) Miscare a Lunii pe sfera cereasca in sens direct (de la vest la est), precum si a planetelor, in anumite situatii, avand ca efect intarzierea in fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului. [< fr. retardation].

RETARDATIE s. f. 1. retardare. 2. miscare a Lunii pe bolta cereasca in sens direct (de la vest la est), precum si a planetelor, in anumite situatii, avand ca efect intarzierea in fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului. 3. (biol.) prezenta tardiva in cursul autogenezei a unor caractere, in comparatie cu stadiul filogenetic anterior. (< fr. retardation)

as (asi), s. m. – 1. Moneda romana. – 2. Carte de joc care are cea mai mare valoare; birlic. – 3. Persoana stralucita, somitate. – Mr. has. Lat. as (sec. XIX); sensul 1 si 3 prin intermediul fr. as, sensul 2 din ngr. ἄσο (‹ it. asso), cf. alb. aso, bg. as.

conchista (conchiste), – Cucerire. It. conquista (sec. XIX). La scriitorii din sec. XIX apare cu sensul sau etimologic; astazi, numai cu acceptia de „cucerire amoroasa; persoana de la care s-au obtinut favoruri”. – Der. concherant, s. m. (cuceritor), din fr. conquerant, astazi rar; conchistador, s. m., (cuceritor), din sp. prin intermediul fr.

jib (jiba), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscuta. Dupa DAR, din mag. zsib „actor comic”; dupa Draganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. ziv „viu”. Ambele solutii par improbabile si dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curind o alterare, desi dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.

CONTINUU, -UA (‹ fr., lat.) adj., adv. (Care are loc) fara intrerupere, (care se petrece) neincetat. ◊ Curent (electric) c. = curent electric al carui sens nu variaza in timp, iar intensitatea ramane aproximativ egala. (MAT.) Functie c. intr-un punct = functie ce are limita in acel punct si limita este egala cu valoarea functiei in acel punct. Functie c. pe o multime = functie continua in fiecare element al multimii. ♦ (LINGV.) Constrictiv.

PANEM ET CIRCENSES (lat.) paine si jocuri de circ – Iuvenal, „Satirae”, X, 81. In perioada de decadenta a Romei imperiale, multimilor plebee nemultumite li se ofereau spectacole de circ in arene, la sfarsitul carora li se imparteau gratuit alimente. In atmosfera de coruptie generala, insasi gloata reclama aceste spectacole. In sens general, a da panem et circenses, a oferi oamenilor pomeni neinsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atentia de la problemele lor reale.

FASCICUL, fascicule, s. n. Grup format din mai multe elemente de acelasi fel, asezate in forma de manunchi. ◊ (Mat.) Fascicul de drepte = totalitatea dreptelor care trec prin acelasi punct fix. ♦ (Fiz.) Manunchi de raze luminoase sau vizuale cu sectiune bine delimitata; ansamblu de particule aflate in miscare ordonata. ♦ (Anat.) Grup de fibre care au aceeasi asezare si aceeasi distributie. ♦ (Bot.) Tesut conducator format din fibre care strabat in acelasi sens partile unei plante. [Var.: fascicol s. n.] – Din fr. fascicule, lat. fasciculus.

ZGAIBA, zgaibe, s. f. ~ 4. (Cuvant de ocara) D**c. (din lat. scabere = a se scarpina, cf. alb. zgebe = raie, it. scabbia = raie; in privinta formei, cf. habeat > aiba; etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultatii semantice, daca se pleaca de la sensul de raie propriu lui scabies; dar se poate presupune ca etimonul lat. pastra de asemenea intelesul sau etimologic, de mancarime, ceea ce provoaca scarpinatul, sens ce corespunde cuv. rom.)

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

SOFRONIE DE LA CIOara (sec. 18, n. Cioara, azi Salistea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie in Transivania. Preot in satul natal. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la manastirea Cozia (Tara Romaneasca), dupa care s-a reintors la Cioara, unde a intemeiat un schit in hotarul satului, in care invatau copiii din satele invecinate. Intre anii 1759 si 1761 il aflam in fruntea unei miscari populare de aparare a credintei ortodoxe, care s-a extins in tot Ardealul, pana in Maramures. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoti si mireni la Alba Iulia, in cadrul caruia s-au formulat mai multe revendicari cu caracter religios, social si national, inaintand un memoriu in acest sens Curtii imperiale din Viena. Dupa o intalnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul imparatesei Maria Tereza si comandant al fortelor militare din Transilvania, s-a refugiat in Tara Romaneasca, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de manastirea Arges). In 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat (praznuit la 21 oct.).

PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.

OMONIM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvant care are aceeasi forma si aceeasi pronuntare cu alt cuvant sau cu alte cuvinte, de care difera ca sens si ca origine. 2. S. m. Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva; tiz. – Din fr. h******e.

CHIP s., adv. 1. s. v. fata. 2. s. v. fizionomie. 3. s. v. portret. 4. s. v. efigie. 5. s. v. vedere. 6. s. imagine, (rar) inchipuire. (~ul lui imi revine mereu in minte.) 7. s. v. spectru. 8. s. v. persoana. 9. s. v. aspect. 10. s. fason, fel, model, (inv. si reg.) moda. (Facut dupa ~ul...) 11. s. v. sens. 12. s. v. specie. 13. s. v. mod,. 14. adv. (la pl. art.) cica, (prin Transilv.) maramchipu. (~urile, s-ar fi dus pana la el.)

AGLOMERANT s. m. Substanta care are proprietatea de a lega intre ele granulele, firele sau fasiile care compun un material. – Fr. agglomerant (sens dupa fr. liant).

EVA (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.

TENDINTA, tendinte, s. f. 1. Dispozitie fireasca pentru ceva, inclinare, nazuinta; pornire, actiune constienta spre un scop determinat. ♦ Orientare comuna a unei categorii de persoane; directie. ♦ Evolutie a cuiva intr-un anumit sens. 2. Forta care face ca un corp sa se miste intr-o anumita directie; directia pe care o are un corp in miscare. – Din fr. tendance.

CLAR adj., adv. 1. adj. deslusit, distinct, evident, lamurit, limpede, precis, (inv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (O imagine ~; o pronuntie ~.) 2. adv. v. bine. 3. adj. v. transparent. 4. adj. v. citet. 5. adj. v. senin. 6. adj. v. limpede. 7. adj. evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, invederat, limpede, neindoielnic, neindoios, netagaduit, pregnant, vadit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boala.) 8. adv. evident, limpede, (inv. si reg.) acurat. (Este ~ ca ai dreptate.) 9. adj. v. limpede, nealterat, pur, (fig.) cristalin, (rar fig.) curat. (O voce ~.) 10. adj. deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, limpede, net, precis, raspicat, (livr.) comprehensibil, (inv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 11. adv. deslusit, explicit, expres, lamurit, limpede, raspicat, (rar) aievea, (inv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (I-am spus ~.) 12. v. evident.

LIMPEDE adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adv. v. bine. 3. adj. v. senin. 4. adj. luminos, senin. (O zi ~; zori ~zi.) 5. adj. clar, cristalin, curat, pur, transparent, (pop.) vioara, (Transilv.) tistas, (inv.) chiar. (Apa ~ de izvor.) 6. adj. v. evident. 7. adv. v. evident. 8. adj. clar, nealterat, pur, (fig.) cristalin, (rar fig.) curat. (O voce ~.) 9. adj. clar, deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, net, precis, raspicat, (livr.) comprehensibil, (inv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 10. adv. clar, deslusit, explicit, expres, lamurit, raspicat, (rar) aievea, (inv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (I-am spus ~.)

CUGET ~e n. 1) Capacitatea de a gandi; gandire. 2) Sentimentul responsabilitatii morale; constiinta. ◊ A-l mustra pe cineva ~ul, a avea mustrari de ~ a fi chinuit de remuscari. 3) Facultate a omului de a gandi si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect; minte; ratiune; judecata. /v. a cugeta

PALINDROM s.n. Cuvant, fraza sau vers care se poate citi in cele doua sensuri. ♦ Joc distractiv constand in gasirea unui cuvant sau a unei fraze care, citite direct si invers, sa aiba acelasi inteles. [< fr. palindrome, cf. gr. palin – din nou, dromos – alergare].

desuchiat (-ta), adj. – 1. Neglijent, sleampat. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) suchiat, suchet. Origine incerta. Ar putea fi un lat. *dissubuculatus de la subucula „camase, tunica pe corp”; daca primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; insa rezultatul s nu este clar. Dupa Scriban, de la suchet, si acesta de la mag. suket „surd”; dar in acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citeaza mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legatura cu desuchiat.

SUCIT², -A, suciti, -te, adj. 1. Rasucit in jurul lui insusi sau in jurul a ceva printr-o miscare continua si in acelasi sens. ◊ Expr. Ca-i sucita, ca-nvartita, se spune cand cineva cauta sa se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului intoarsa intr-o parte. ♦ Scrantit, luxat. 3. Stramb, incovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) In forma de spirala. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poarta ca toata lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestarile oamenilor) care exprima, tradeaza ciudatenie. ♦ Care se opune bunului-simt; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.

firetic (firetica), adj. – Coleric, furios. Origine incerta. Dictionarele nu sint de acord in privinta definirii sensului (Dame traduce ahuri; in Bihor il gasim cu sensul lui damne). Pare a fi rezultatul unei incrucisari a lui iretic „eretic” cu fire „natura”, sau cu fire-ai, inceputul tuturor imprecatiilor (dupa DAR si REW 6471, din lat. phreneticus, putin probabil; dupa Pascu, Beitrage, 11, din lat. ferus; dupa Scriban, de la fire).

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

VIGUROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are (multa) vigoare; cu (multa) vigoare; puternic; vanjos; viril. Brate ~oase. 2) fig. Care se manifesta din plin, mai ales in sens pozitiv. Sentiment ~. /<fr. vigoureux

carlan (carlani), s. m. – 1. Minz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara indoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, insa der. este dificila; din sl. *krdlanu, de la krudo › cird (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cirlanar, s. m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlan, kerlany (Edelspacher 16).

ETIMOLOGIE s. f. 1. stabilire a originii unui cuvant prin explicarea evolutiei lui fonetice si semantice. ♦ ~ multipla = explicarea originii unui cuvant prin mai multe etimoane. ♦ ~ populara = modificare a formei unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva. 2. etimon. 3. ramura a lingvisticii care studiaza istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. (< fr. etymologie, lat., gr. etymologia)

nazari (nazaresc, nazarit), vb. – 1. (Rar) A intrezari, a descoperi. – 2. (Rar) A aparea, a se arata. – 3. (Refl.) A i se parea, a avea impresia. Sl. nazreti „a intrezari” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 469), cf. sl., bg. nazirati. La ultimul sens poate exista o incrucisare cu sl. nazoru „banuiala”. – Der. nazaritura, s. f. (inchipuire); nazarnic, adj. (cu toane); nazareala, s. f. (viziune).

pitic (pitica), adj. – 1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevusca, pestisori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine indoielnica, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. In general, se considera ca ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuta”, cf. sl. pitiku (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar aceasta apropiere pare intimplatoare. – Der. pitica, s. f. (femeie foarte mica; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micsora, a inchirci); cicic, s. m. (plevusca), forma asimilata din chitic (Draganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stirpitura); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitica).

desira (desir, desirat), vb. – 1. A intinde, a extinde. – 2. A imprastia, a raspindi. – 3. (Despre obiecte) A iesi de pe firul pe care au fost insirate. Lat. diserrāre (Candrea), cf. fr. (deserrer). Tiktin il deriva gresit de la desfira. La ultimele sensuri este evidenta intilnirea cu des-sira, de la sir „rind, sirag”. – Der. desirat, adj. (vlajgan, lungan).

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

Dex are sens