Rezultate din textul definițiilor
asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.
2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. Vreau, da nu pot. Multi, da prosti. Da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? Da lasa-ma’n pace! Da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! Da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).
CORECT, -A, corecti, -te, adj. 1. Care respecta regulile, normele dintr-un domeniu dat; asa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o tinuta, o purtare, o atitudine ireprosabila; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.
POMENI vb. 1. v. aminti. 2. (BIS.) a comanda. (~ mortii.) 3. a se intampla, (reg.) a se da. (asa ceva nu s-a mai ~.) 4. a auzi. (asa ceva n-am ~.) 5. a se afla, a se gasi, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ incoltit de creditori.)
ie adv. (reg.) da, asa e!.
BUN1 adv. (Exprima o aprobare) Bine, da, asa. – Din bun4.
CAMasa ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. Isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia
da1 adv. 1) (atribuie celor spuse valoare afirmativa) Exact; de acord; intocmai; asa este. ◊ Voda da, iar Hancu ba ii spui una, iar el iti raspunde alta. 2) (cu sens interogativ se foloseste pentru a capata raspuns la o alternativa) asa sau altfel? da ori ba? 3) (la inceputul unei propozitii semnaleaza ca vorbitorul si-a amintit de ceva) Fiindca a venit vorba; apropo. da, era sa uit. 4) Intru totul; exact; intocmai. /< bulg., rus., sl. da
pai adv. – Sigur ca da; atunci; uite asa; apoi. – Var. poi. Lat. post (Puscariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi si prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.
CALD1 ~da (~zi, ~de) (in opozitie cu rece) 1) Care are o temperatura ridicata; care produce o senzatie de caldura. Aer ~. Soba ~da. ◊ Nici ~, nici rece asa si asa. 2) Care este facut de curand; proaspat. Paine ~da. ◊ A le spune ~de a spune minciuni, a spune brasoave. Bate fierul cat ii ~ nu scapa prilejul. 3) (despre obiecte de imbracaminte) Care tine caldura; calduros. 4) fig. Care porneste din inima. Discutie ~da. ◊ Bun ca painea ~da bun la suflet; marinimos. 5) fig. Care are o intensitate deosebita; fierbinte. Sarut ~. /<lat. caldus
A DESCOPERI descopar tranz. 1) (obiecte, fiinte) A lipsi de ceea ce acopera lasand sa se vada. ~ o caldare. ~ o casa. 2) A scoate la iveala (cautand sau din intamplare); a gasi; a afla. 3) (lucruri, fenomene etc. necunoscute) A face pentru prima data. 4) fig. A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. 5) fig. (taine, secrete etc.) A face cunoscut publicului larg; a destainui; a dezvalui; a divulga. 6) (flancul unei armate) A lasa neaparat; a expune unui atac. /<lat. disco[o]perire
A DESTAINUI destainui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti etc.) A comunica in mod confidential; a incredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui
A VADI ~esc tranz. 1) A scoate la iveala; a remarca; a releva; a decela; a evidentia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a da de gol; a trada; a destainui. /<sl. vaditi
daT1, daturi, s. n. I. Faptul de a da2; (urmat de determinari introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operatii de prelucrare. datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleaca intr-un rationament, intr-o discutie; fapt din care rezulta sau se deduc altele; notiune fundamentala. 2. (In superstitii) Boala care s-ar datora vrajilor, farmecelor. 3. (In expr.) asa e datul (cuiva) = asa e soarta (cuiva). – V. da2.
TAPA, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obtine de la cineva bani cu titlu de imprumut, dar fara intentia de a-i restitui. 2. Tranz. si refl. A (se) pieptana in asa fel, incat sa poata da parului o forma inalta, infoiata. – Din fr. taper.
chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.
OARE adv. (interogativ) 1. poate?, (astazi rar) au?, (inv. si pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ti-am dat ce ai vrut?) 2. dar?, pai? (~ asa sa fie?)
A TRAda ~ez tranz. 1) (persoane, interese, cauze, idealuri, sentimente etc.) A abandona in mod perfid sau las (trecand de partea adversa). ~ Patria. ~ prietenul. 2) fig. (despre facultati fizice sau psihice) A nu mai sluji ca inaite, diminuand ca potenta; a da de sminteala. 3) fig. (persoane) A arata asa cum este in realitate; a da de gol; a destainui; a vadi. L-a tradat privirea. Vocea lui tradeaza neliniste. /<lat. tradere
BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu parul alb, balan, plavan. ◊ Expr. Ca e laie, ca-i balaie sau ba e laie, ba-i balaie = ba una, ba alta; asa si pe dincolo. Ori laie, ori balaie = ori una, ori alta; sa se decida intr-un fel. Nici laie, nici balaie = nici asa, nici asa. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat balaia in sat = s-a luminat de ziua. – Din bal + suf. -ai.
ASTA2, ASTA, astia, astea, pron. dem. 1. Acesta, aceasta. ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Lasa astea acum! (ISPIRESCU). ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totusi. Pentru asta = de aceea. Cu asta = in acest mod. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iata care e cauza! b) ce-are a face, nu se poate! c) asa e! Asta-i asta! = acesta este momentul hotarator! Ce-i asta (de...)? = ce inseamna lucrul acesta? cum se explica? Asta-i stiut (sau stiuta) = este lucru bine cunoscut. 2. asa ceva, un astfel de lucru. [Gen.-dat. sg.: astuia, asteia si asteia, gen.-dat. pl.: astora] – Lat. istum, ista.
CERCA, cerc, vb. I. (Adesea in concurenta cu incerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. si refl. A se stradui, a se sili, a cauta sa... Biata fata... se cerca sa zica si ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A cauta. Cercam un vad Sa ies la lumea larga (EMINESCU). 5. Tranz. (Inv.) A supune la grele incercari. Mai mult de opt zile cercara tara (BALCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici carciumaritei nu-i era tocmai urat a sta intre noi, de ne cerca asa des (CREANGA). 7. Intranz. A reveni; a da tarcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.
1) dat n., pl. uri. Actiunea de a da: datu cartilor de joc. Rar. datina: asa e datu nostru.
LINGVISTIC, -A, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punctul de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. Lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. Adj. Care apartine lingvisticii (1), privitor la lingvistica. [Var.: linguistic, -a s. f., adj.] – Din fr. linguistique.
PERMITE vb. 1. v. aproba. 2. v. ingadui. 3. v. indreptati. 4. v. prilejui. 5. a da, a ingadui. (Nu e ~ oricui sa faca asa ceva.) 6. v. astepta. 7. a cuteza, a indrazni, a-si ingadui. (Cum iti ~ una ca asta ?)
domoli (domolesc, domolit), vb. – A calma, a impaca, a linisti. Sl. maliti „a micsora”, de la malu „mic”, cu pref. exhaustiv do-, ca in dobori, dogori, domiri, etc. (Miklosich, Lexicon, 361; Cihac, II, 99; Scriban). Vocalismul nu prezinta dificultati (a › o ca in sl. mamiti › rom. momi). – Der. domol, adv. (incet, usor), postverbal. Tiktin combate provenienta sl., din motive pe care nu le explica, iar Candrea da etimonul drept necunoscut. Este posibil sa fie asa deoarece astazi cuvintul se simte oarecum creatie expresiva, datorita consonantei sale, care il asimileaza creatiilor in -li.
TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.
1) as v. ajutator (lat. vŏlebam, [imperfectu lui volo] din care s´a facut vurea, vrea [ca vream d. vreau si-a adaugat mai tirziu m de la pl.], apoi s´a adaugat lat. sic, asa [rom. si] ca si in acelasi, si s´a facut reasi [ca la Istrieni], apoi as. Tot asa celelalte pers.: volebas, -at, -amus, -atis,. ebant au dat rom. vureai, vurea, vuream, vureati, vurea, apoi vreai, vrea, vream, vreati, vrea, apoi reai, rea [influentat de ajutatoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 si 309: n´are hi halduit, are hi rasarit, s´are hie uitat], ream, reati, rear [ca la Istrieni] si, in sfirsit, ai, ar, am, ati, ar (face). V. voi 2.
DEPLasaT, -A., deplasati, -te, adj. Care nu se afla la locul lui. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu este asa cum se cuvine in raport cu situatia, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. deplace.
c***i (-desc, -it), vb. – 1. A bate, a lovi. – 2. A fura, a sterpeli. Cuvint argotic, cu siguranta de origine tig. Graur 133 il explica prin tig. kar- „a pronunta”, contaminat cu a mardi; ceea ce presupune un sens „a vorbi” atestat de Graur si Juilland 160, dar contestat de Vasiliu, GS, VII, 108, si pe care, la rindul nostru, nu il cunoastem. Chiar si asa, semantismul prezinta dificultati. Mai probabil provine din tig. ker- „a da”, prin intermediul formei kardem. – Der. cardeala, s. f. (bataie); c***itor, s. m. (informator). Cf. de asemenea, in sustinerea etimonului kar-, Graur, BL, VI, 198 si V, 223.
KARINTHY [korinti], Frigyes (1887-1938), scriitor ungur. Proza satirica si umoristica („dati-mi voie, domnule profesor...”, „Calatorie in jurul craniului meu”); parodii („asa scrieti voi”).
atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.
ba adv. (vsl. ba) Nu: da ori ba? Nu stiu daca vine ori ba. Ca particula intaritoare: Esti dator! Ba nu-s! Ba esti! Ba nu! Ba da! – Ba zau? Zau! Adevarat! Cum se poate? – Ba ca? (= caci) chear (Iron.), curat asa, chear asa! – Ba bine ca nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezi? De sigur! – Singur sau in legatura cu chear, inca, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (sau ba inca, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nici nu aude! – Cind.... cind, aci... aci: ba la unii, ba la altii; ba e alba, ba e neagra!
ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII.
Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”).
Vezi si acolisitura.
APOI adv. 1) Dupa aceea; pe urma. 2) In cazul acesta; daca e asa; atunci. 3): Si-~? si pe urma? C-apoi in caz contrar. D-apoi doar; parca. ~ de! ~ da! ce sa-i faci! /<lat. ad post
BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.
apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).
CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].
NUANTA vb. I. tr. 1. A imbina culorile in asa fel, incat trecerea de la una la alta sa se observe foarte putin. 2. (Fig.) A exprima diferentele fine, usoare, nuantele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
ROTUNJI, rotunjesc, vb. IV. 1. Tranz. A face rotund, a da unui obiect forma rotunda. ♦ A prelucra muchiile si colturile unui corp (prin taiere, aschiere etc.) pentru a obtine suprafete cat mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni in asa fel incat linia hotarului sa fie cat mai putin sinuoasa. 2. Refl. A capata forma rotunda, a se ingrasa, a se implini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a intregi, a mari. ♦ A elimina subdiviziunile unui numar, ale unei sume etc.; a face intreg. [Var.: (reg.) ratunji, rotunzi vb. IV] – Din rotund.
CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).
ATATA3, atatia, atatea, adj. nehot. 1. asa de mult (sau de tare, de bine etc.). ◊ Loc. adv. De atatea ori = asa de des; adeseori. ◊ Expr. Atata paguba! = nu are importanta! Ce mai atata? = ce sa mai vorbim? ◊ (Cu valoare de pron. nehot.) Am atatea de facut!. 2. Numai acesta. Atata copila ai (SADOVEANU). ◊ Expr. Atata lucru = lucru de nimic; motiv neinsemnat. [Gen.-dat.: atator si (cu valoare de pron. nehot.) atatora. – Var.: atat, atati, adj. nehot. m.] – Lat. eccum-tantum.
FENOMENOLOGIE s. f. 1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu. 2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a constiintei, care se ridica de la certitudinea senzoriala la „stiinta absoluta”. 3. curent filozofic idealist, intemeiat de E. Husserl, care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esenta de ordin spiritual si ca dat ultim si nemijlocit al constiintei, independent de existenta obiectiva si de experienta senzoriala. (< fr. phenomenologie)
daR conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (Munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)
JERBA s. f. 1. buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fantani arteziene al caror jet da impreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)
galfed (-da), adj. – Palid, vested. – Var. galfad, gilfed. Origine necunoscuta. Cuvint folosit in Banat si Trans. de Vest. Ar putea fi pus in legatura cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbari de suf. *galbidus?, cf. Puscariu, dacor., IV, 684); este insa posibil ca aceasta legatura sa fie tirzie si pur analogica, asa cum este cazul lui galbeaza. – Der. gilfezit, adj. (palid, slab).
PATI, patesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se intampla cuiva ceva (neplacut, iesit din comun), a da peste ceva neasteptat (si neplacut). ◊ Expr. A o pati = a avea neplaceri, a intra intr-un bucluc; a da peste o belea. A o pati cu cineva = a intalni pe cineva care iti produce neplaceri, a-si gasi beleaua cu cineva. Din patite = din experienta. A fi patit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experienta. (Fam.) Ce-ai patit? = ce ti s-a intamplat de faci asa ceva? ce te-a gasit? 2. Tranz. si intranz. (Inv. si pop.) A suferi, a patimi, a indura. [Prez. ind. si: (pop.) pat] – Lat. pati.
EXACT adj., adv. 1. adj. adevarat, corect, drept, just. (Concluzii ~.) 2. adv. bine, corect, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. fidel. (Reproducere ~.) 4. adv. intocmai, literal, textual, ad litteram. (A reprodus ~ cele citite.) 5. adj. fix, precis. (A batut ora ~.) 6. adv. fix, precis, punct, (fig.) matematic. (~ la ora 9.) 7. adv. normal, regulat. (Trenul soseste ~.) 8. adj. v. punctual. 9. adj. v. riguros. 10. adv. v. precis. 11. adv. v. riguros. 12. adv. v. intocmai. 13. adv. v. drept. 14. adv. asa, intocmai. (Este ~ cum spui; ai sa faci ~ cum ti-am spus?) 15. adv. v. chiar.
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.
NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.
A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere
VOIE f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa. ◊ Fara (de) ~ inconstient; fara intentie. Peste voia cuiva fara vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fara ~) vrand-nevrand. 2) Senzatie de satisfacere a gustului; vointa; placere; plac; pofta; chef. ◊ Dupa ~ la dorinta. In (sau la) ~ (sau in toata voia) fara a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face asa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A implini voia (sau voile) cuiva a indeplini dorinta cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge) in voia cuiva (sau a ceva) a face dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispozitia cuiva. A-si face (sau a face cuiva) ~ buna a se inveseli sau a inveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; incuviintare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimtamantul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja