Rezultate din textul definițiilor
CATOBLEPAS, catoblepasi s. m. 1. Animal fabulos despre a carui privire se credea ca omoara pe cei asupra carora era atintita. 2. Specie de peste veninos. – Din fr. catoblepas.

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [Var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

IELE s. f. pl. (Mai ales art.) Fiinte imaginare din mitologia populara romaneasca, infatisate ca niste fete frumoase, imbracate in alb, care apar numai noaptea, vrajind, prin cantecul si prin jocul lor, pe barbati, asupra carora au puteri nefaste; frumoasele, mandrele, dansele, soimanele, vantoasele, dragaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).

PLANOR, planoare, s. n. 1. Aparat de zbor fara motor, la care deplasarea se realizeaza datorita unor factori meteorologici (curenti de aer) sau de relief (zbor de panta). 2. Osatura generala a unei aeronave, cuprinzand in special organele asupra carora se exercita fortele aerodinamice. – Din fr. planeur.

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

STAT1, state, s. n. 1. Teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat1; b) care e condus si controlat de stat1, care apartine statului1; c) care angajeaza statul1, care se refera la stat1. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana care are un rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. 3. (Mil.; in sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiteri, care functioneaza pe langa comandamentele marilor unitati militare sau la nivelul intregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri dupa fr. etat).

FERM, -A, fermi, -e, adj. 1. Plin de siguranta si de hotarare; hotarat, nesovaitor, neclintit. 2. (Despre tranzactii comerciale, comenzi etc.) Stabilit in mod hotarat, la un pret determinat si la un anume termen, asupra carora nu se mai poate reveni. – Din fr. ferme.

RESCRIPT, rescripte, s. n. Raspuns dat de imparatii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran intr-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.

DEOCHI (rar, 2) deochiuri, s. n. 1. Putere (magica) pe care superstitiosii o atribuie unor oameni, de a imbolnavi pe cei asupra carora isi fixeaza privirea (cu rautate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boala pricinuita de aceasta privire; deochetura. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admiratie. (Astazi, mai ales in gluma) Sa nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formula de admiratie pentru calitatile fizice ori pentru inteligenta cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) diochi s. n.] – De4 + ochi1.

STAT1, state, s. n. 1. Organizatie politica a clasei economiceste dominante, care are ca scop apararea ordinii economice existente si reprimarea impotriva altor clase; teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, infaptuit si condus de clasa muncitoare, a carui esenta o formeaza dictatura proletariatului si care are ca scop desfiintarea exploatarii si construirea societatii fara clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat; b) care e condus si controlat de stat, care apartine statului; oficial; c) care angajeaza statul, care se refera la stat. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana cu rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in oranduirea feudala). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. Statele generale din FrantaFr. etat (lat. lit. status).

CATOBLEPAS s.m. 1. Animal fabulos a carui privire omora pe cei asupra carora era atintita. 2. Patruped de la izvoarele Nilului care priveste vesnic in jos. ♦ Specie de sarpe veninos. [< fr. catoblepas, cf. gr. katoblepas < kato – in jos, blepein – a privi].

PLANOR s.n. 1. Aparat de zbor fara motor, care se mentine in aer prin folosirea curentilor ascendenti provocati de relief sau de temperatura solului. 2. Parte a unei aeronave cuprinzand mai ales organele asupra carora se exercita fortele aerodinamice. [Cf. fr. planeur].

REGIE s.f. 1. Conceptia interpretarii textului si activitatea de indrumare si de supraveghere a jocului artistilor, desfasurata la punerea in scena si la montarea unei piese de teatru, a unui film. ♦ Regie tehnica = conducerea tehnica a realizarii unui spectacol; cel care desfasoara aceasta activitate. 2. Exploatare a unui bun sau executarea unei lucrari de catre un administrator prin angajati sau agenti directi. ♦ Cheltuieli de regie = cheltuieli de intretinere (la o intreprindere sau institutie); cheltuieli facute la executarea unei lucrari. 3. (Inv.) Administratie care se ocupa cu perceperea impozitelor indirecte. ♦ Administratie a unor produse sau bunuri asupra carora exista un monopol de stat. [Gen. -iei. / < fr. regie].

TERITORIAL, -A adj. Referitor la un teritoriu; de (pe) teritoriu. ♦ Ape teritoriale = apele de langa tarm, pana la o anumita departare, asupra carora isi exercita suveranitatea statul riveran. [Pron. -ri-al. / < fr. territorial].

CATOBLEPAS s. m. 1. animal fabulos a carui privire omora pe cei asupra carora era atintita. 2. antilopa de la izvoarele Nilului care priveste vesnic in jos. 3. specie de peste veninos. (< fr. catoblepas)

PLANOR s. n. 1. aparat de zbor fara motor. 2. parte a unei aeronave cuprinzand mai ales organele asupra carora se exercita fortele aerodinamice. (< fr. planeur)

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

TERITORIAL, -A adj. referitor la un teritoriu; de (pe) teritoriu. ♦ ape ~ e = apele de langa tarm, pana la o anumita departare, asupra carora isi exercita suveranitatea statul riveran. (< fr. territorial, lat. territorialis)

INDIRECT, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

IREVOCABIL, -A, irevocabili, -e, adj. (Adesea adverbial) care nu se poate revoca sau schimba, asupra caruia nu se poate reveni; hotarat, definitiv, nerevocabil. – Din fr. irrevocable, lat. irrevocabilis.

INTREBA, intreb, vb. I. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A(-si) pune intrebari, in scopul de a afla un raspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Intreaba-ma sa te intreb, se spune cuiva care cere o informatie despre un lucru asupra caruia nici cel intrebat nu stie mai mult. 2. Tranz. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vesti sau lamuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A intreba (pe cineva) de sanatate = a se interesa de starea in care se afla cineva; a intra in vorba cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva intrebari pentru a-i evalua, din raspunsuri, nivelul cunostintelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinand argumentele, luand in considerare imprejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana in calitate de judecator si a da o hotarare judiciara; p. ext. a hotari, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarare judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi in proces, in litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

TAP, tapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre si al caprioarei. ◊ Tap ispasitor = a) (in Biblie) tap (1) pe care marele preot il incarca la sarbatorirea ispasirii cu toate pacatele neamului lui Israel si care era apoi alungat in desert; b) fig. persoana asupra careia se arunca vina pentru greselile altora. ◊ Expr. A sta ca un tap logodit = a sta teapan, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toarta, avand capacitatea de 300 ml; continutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelatii in care intra Soarele la solstitiul de iarna. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

REDUS, -A, redusi, -se, adj. 1. Scazut, micsorat, diminuat (ca proportii, cantitate, intensitate, valoare). ♦ (Despre functii si expresii algebrice) asupra careia s-a efectuat operatia pentru obtinerea celei mai simple forme; simplificat. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta, de cultura, marginit, prost. 3. (Chim.; despre substante) Din care a fost scos oxigenul si care a castigat electroni. – V. reduce.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Masura de asigurare ordonata de justitie sau de fisc in cazul de neplata a unei datorii, constand in sigilarea bunurilor debitorului sau in darea lor in pastrare unei a treia persoane (pana la vanzarea lor silita). ♦ (Jur.) Procedura care consta in incredintarea in mainile unei terte persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu, pana la solutionarea litigiului. [Var.: (inv.) secvestru s. n.] – Din fr. sequestre, lat. sequester, -tris.

SUBSTRAT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; baza materiala unitatii, a omogenitatii diferitelor obiecte; p. ext. continut. 2. Strat peste care s-a asezat alt strat. ♦ (Cu sens colectiv) Elemente patrunse intr-o limba din limba populatiei autohtone care a adoptat-o, parasindu-si limba proprie in urma unei cuceriri, a unei migratiuni sau a unei colonizari. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza un ferment. 4. Fig. Motiv, cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni, a unei intamplari, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.

PACOSTE, pacoste, s. f. 1. Ceea ce provoaca cuiva mari neplaceri, necazuri, suferinte; situatie in care se afla cel asupra caruia s-a abatut o asemenea napasta. 2. Fiinta care provoaca cuiva neplaceri, necazuri, suferinte. – Din sl. pakostĩ.

PARAFERNA, paraferne, s. f. Avere care apartine sotiei casatorite in regim dotal si asupra careia sotia isi pastreaza drepturile de administrare si de folosinta. – Din ngr. paraferna.

PARGHIE, parghii, s. f. 1. Bara rigida care se sprijina pe un punct de articulatie fix si asupra careia se exercita o forta activa si o forta rezistenta; bara (de lemn sau de fier) care serveste la ridicarea sau la miscarea unei greutati. 2. Fig. Forta care da impuls unei activitati; punct de sprijin. – Et. nec. Cf. lat. pergula.

ELECTRIZAT, -A, electrizati, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) care a fost supus electrizarii. 2. Fig. asupra caruia a fost produsa o impresie puternica si brusca. – V. electriza.

EPISCOPIE, episcopii, s. f. Teritoriu asupra caruia se extinde autoritatea unui episcop1; eparhie. ◊ Resedinta episcopului; episcopat. – Din ngr. episkopia.

EXARHAT, exarhate, s. n. Teritoriu asupra caruia se intinde autoritatea unui exarh (2). ♦ Functia, demnitatea de exarh (2). [Pr.: eg-zar-] – Din fr. exarchat (dupa exarh).

E*****T, -A, e******i, -te, adj. asupra caruia s-a exercitat o e******ie. – V. e****a.

TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.

TRAS, -A, trasi, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre fata sau parti ale ei) Slab, obosit, sleit (de boala, de suparare etc.); (despre oameni) care are fata slaba, obosita, supta. 2. S. m. Persoana asupra careia s-a emis o trata pe care este obligata sa o plateasca la scadenta. – V. trage.

RESPINGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forte dirijate dinspre corpul care o exercita spre corpul asupra caruia se exercita; repulsie (2). – V. respinge.

REFLEXIV,-A, reflexivi, -e, adj. 1. (In sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care tine locul numelui unui obiect asupra caruia se exercita, direct sau indirect, actiunea verbului si care e identic cu subiectul verbului. Verb reflexiv = verb insotit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Functiunea verbului reflexiv. 2. (Despre oameni) Predispus la reflectie; meditativ, ganditor. ♦ (Despre manifestari, realizari ale oamenilor) care denota reflectie (1), care se realizeaza prin reflectie. 3. (Mat.; in sintagma) Relatie reflexiva = relatie care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din fr. reflexif, germ. reflexiv.

REVENDICA, revendic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra caruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al sau. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.

SENIOR1, seniori, s. m. (In evul mediu, in apusul Europei) Stapan al unui domeniu asupra caruia isi exercita si unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.

SFINTIT2, -A, sfintiti, -te, adj. (Bis.) 1. asupra caruia a fost invocat harul divin pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinti1.

SESIE, sesii, s. f. Denumire data in evul mediu, in Transilvania, lotului de pamant, parte dintr-un domeniu, asupra caruia taranul dependent avea drept de posesiune in schimbul rentei catre stapanul feudal si care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

SIMPLIFICAT, -A, simplificati, -te, adj. 1. care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre functii si expresii algebrice) asupra caruia s-a efectuat operatia de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.

DIRECT1 ~ta (~ti, ~te) 1) care duce la tinta fara cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~ta. 2) fig. care se exprima sau spune adevarul deschis, fara ascunzisuri. 3) care asigura o legatura nemijlocita. Comunicatie ~ta. 4) care se face sau are loc fara trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~ta. 5): Complement ~ parte secundara a propozitiei, care determina un verb tranzitiv si indica obiectul asupra caruia trece actiunea. 6): Vorbire ~ta reproducere intocmai a formei si a continutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

INDIVIZIUNE ~i f. Stare a unui bun material asupra caruia au dreptul mai multe persoane, fara a fi determinata cota-parte a fiecareia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision

ISPASITOR ~oare (~ori, ~oare) care ispaseste o vina sau o greseala. ◊ Tap ~ persoana asupra careia se arunca vina pentru o fapta comisa de altcineva. /a ispasi + suf. ~tor

LAITMOTIV, -e n. 1) Motiv muzical care caracterizeaza un personaj sau o situatie si care se reia cand apare in scena personajul sau situatia data. 2) Fragment sau motiv repetat intr-o opera muzicala. 3) fig. Idee principala asupra careia se insista in repetate randuri (intr-o opera stiintifica sau artistica). [Sil. lait-] /<germ. Leitmotiv

OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

OBIECTIV1 ~e n. 1) fiz. Lentila (sau sistem de lentile convergente), facand parte dintr-un aparat optic (luneta, microscop, aparat de fotografiat etc.), care este orientata spre obiectul supus cercetarii. 2) Punct asupra caruia este orientata o operatie militara; tinta. 3) fig. Scop precis spre care tinde cineva. /<fr. objectif

PARAFERNA ~e f. jur. Avere care apartine sotiei casatorite in regim dotal si asupra careia aceasta isi mentine dreptul de administrare si de folosinta. /<ngr. paraferna

REFLEXIV ~a (~i, ~e) 1) rar (despre persoane) care are predispozitia de a reflecta (mult); inclinat spre reflectie. 2) care se rasfrange. ◊ Diateza ~a diateza in care subiectul este in acelasi timp autorul si obiectul actiunii. Pronume ~ pronume care tine locul subiectului si al obiectului gramatical asupra caruia se exercita actiunea verbului. Verb ~ verb insotit de un pronume reflexiv. Relatie ~a relatie a unui element cu el insusi. /<fr. reflexif, germ. reflexiv

STRADA ~azi f. 1) Drum special amenajat (pavat sau asfaltat) dintr-o localitate (de obicei urbana). ~ principala.Om de pe (sau din) ~ necunoscut; trecator. A arunca pe cineva in ~ a) a alunga pe cineva afara din casa; b) a lasa pe cineva pe drumuri; a saraci pe cineva. 2) Ansamblul pietonilor aflati la un moment dat pe un asemenea drum. 3) fig. Mediu asupra caruia societatea sau familia nu-si exercita influenta culturala. [G.-D. strazii] /<it. strada

TERITORIAL ~a (~i, ~e) care tine de teritorii; propriu teritoriilor. ◊ Ape ~e zona a marii sau a oceanului din vecinatatea unui stat, pana la lunia de frontiera, asupra careia acest stat isi exercita suveranitatea. [Sil. -ri-al] /<fr. territorial

TINTA2 ~e f. 1) Punct in care tinteste cineva cu o arma; tel. 2) Punct asupra caruia sunt indreptate anumite actiuni militare; obiectiv. 3) Obiect al atentiei sau al privirii cuiva. ◊ Cu ochii ~ cu ochii pironiti asupra unui lucru. A privi (sau a se uita) ~ a-si fixa privirea intr-o directie. A privi (sau a se uita) fara de ~ a se uita in gol. 4) Scop concret spre care tinde cineva; obiectiv. ◊ Fara ~ la voia intamplarii. [G.-D. tintei] /<sl. centa

DISPUTAT, -A adj. Contestat, in disputa, asupra caruia nu s-a cazut de acord. [Cf. fr. dispute].

DOMINAT, -A adj. Supus dominatiei altuia; asupra caruia se exercita o relatie de dominanta. [Cf. it. dominato].

EXIGIBIL, -A adj. care se poate cere, asupra caruia se pot ridica pretentii. ♦ (Jur.; despre obligatii) care trebuie indeplinit in orice caz. [< fr. exigible].

FLOTA1 s.f. 1. Totalitatea navelor unei tari; grup important de nave (de razboi) care navigheaza impreuna sau sunt afectate unei anumite regiuni sub o conducere unica. 2. Totalitatea aerovehiculelor unei tari. 3. Lichid care contine diferite substante si asupra caruia se fac anumite operatii de prelucrare. 4. Bazin de tabacire cu zemuri concentrate a pieilor. [< fr. flotte, it. flotta].

NOOLOGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza spiritul. 2. Teorie idealista potrivit careia asupra omului influenteaza o forta superioara, asa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – stiinta].

SECHESTRU s.n. 1. Incredintarea (prin hotarare judecatoreasca), unei a treia persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu. ♦ Masura de asigurare ordonata de justitie sau luata de fisc, constand in aplicare de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. [< fr. sequestre, lat. sequestrum].

SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

VICARIAT s.n. Functia, demnitatea de vicar si durata ei; regiunea asupra careia se exercita aceasta autoritate. ♦ Resedinta vicarului. [Pron. -ri-at, pl. -te, -turi. / cf. fr. vicariat, it. vicariato].

CONDOLEANTE s.f.pl. Cuvinte prin care se exprima participarea la durerea unei persoane asupra careia a cazut o nenorocire. [Pron. -le-an-, sg. condoleanta. / < fr. condoleances, cf. it. condoglianza].

DOGMA s.f. 1. Principiu fundamental al unei doctrine religioase, obligatoriu pentru toti adeptii ei, asupra caruia nu este ingaduit sa se discute. 2. Teza, doctrina politica, stiintifica etc. considerata imuabila, acceptata in mod necritic si aplicata rigid, fara a tine seama de conditiile concrete. [< lat., gr. dogma, cf. fr. dogme].

nababie s.f. (inv.) 1. demnitatea de nabab. 2. tinut asupra caruia se extindea stapanirea unui nabab.

INDIRECT, -A adj. (adesea adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ Complement direct = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect actiunea verbului; propozitie completiva (si s.f.) = propozitie cu functie de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirecta = tragere facuta pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus].

NEIMPOZABIL, -A adj. asupra caruia, prin lege, nu se pune impozit. [< ne- + impozabil].

OBIECTIV s.n. 1. Lentila sau sistem optic care formeaza intr-o luneta, intr-un microscop, intr-un aparat fotografic etc. o imagine reala a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie tinta unei actiuni militare. ♦ Tinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. Intreprindere, uzina, constructie etc. care urmeaza sa fie realizata. ♦ Loc care prezinta interes pentru turisti. ♦ (Fig.) Scop, tel, tinta. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].

secfestrant, secfestranti s.m. (inv.) fiecare dintre persoanele in litigiu pentru un lucru asupra caruia s-a aplicat un sechestru; persoana care cere aplicarea unui sechestru.

PENDINTE adj. invar. 1. In curs de judecata; asupra caruia nu s-a luat o hotarare. 2. care depinde de, depinzand de. [< lat. pendens, cf. fr. pendant].

superintendenta, superintendente, s.f. (inv. si reg.) teritoriu asupra caruia se intinde autoritatea unui superintendent; eparhie, episcopie.

REFLEXIV, -A adj. 1. Ganditor; meditativ. 2. care se rasfrange. ♦ Diateza reflexiva (si s.n.) = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb reflexiv = verb la diateza reflexiva; pronume reflexiv = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv; (mat.) relatie reflexiva = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. [Cf. lat. reflexivus, germ. reflexiv].

RESPINGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forte dirijate dinspre corpul care o exercita spre corpul asupra caruia se exercita. [< respinge].

SUBSTRAT s.n. 1. Baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect. ♦ Continut. 2. Strat peste care s-a asezat un alt strat. ♦ (Lingv.) Elemente patrunse intr-o limba din limba unei populatii mai vechi, disparuta in urma unei cuceriri, unei colonizari etc. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza o enzima. 4. (Fig.) Cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni etc. [Pl. -turi, -te. / < fr., lat. substratum].

SUPRAARBITRU s.m. Arbitru care urmeaza sa hotarasca intr-o chestiune asupra careia alti arbitri au pareri deosebite; superarbitru. [Pron. -pra-a-. / < supra- + arbitru, dupa fr. surarbitre].

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

FLOTA1 s. f. 1. totalitatea (aero)navelor unei tari; grup important de (aero)nave afectate unei anumite regiuni sau unui anumit scop si puse sub o conducere unica. 2. lichid care contine diferite substante si asupra caruia se fac anumite operatii de prelucrare. 3. bazin de tabacire cu zemuri concentrate a pieilor. (< fr. flotte)

ICTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefata a unui motiv melodic, asupra careia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; soc. (< fr., lat. ictus)

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

NEIMPOZABIL, -A adj. asupra caruia, prin lege, nu se pune impozit. (< ne- + impozabil)

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

OBIECTIV, -A I. adj. 1. existent in afara constiintei si independent de ea. 2. impartial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentila, sistem de lentile care formeaza o imagine reala a obiectului observat intr-o luneta, intr-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie tinta unei actiuni militare. ◊ tinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. intreprindere, uzina, constructie etc. care urmeaza sa fie realizata. 4. loc care prezinta interes pentru turisti. 5. (fig.) intentie, scop, tel, tinta. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

PENDINTE adj. inv. 1. in curs de judecata; asupra caruia nu s-a luat o hotarare. 2. subordonat cuiva, care depinde de... (< lat. pendens, -ntis, fr. pendant)

REFLEXIV, -A adj. 1. (despre oameni) predispus la reflectie (1); meditativ, ganditor. 2. care se rasfrange. ♦ diateza ~a = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb ~ = verb la diateza reflexiva; pronume ~ = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv. 3. (mat.) relatie ~a = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. (< fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

RESPINGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forte dirijate dinspre corpul care o exercita spre corpul asupra caruia se exercita; repulsie (3). (< respinge)

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

STOP I. interj. 1. stai! opreste! 2. (in telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulatiei rutiere; panou care impune in mod obligatoriu oprirea la intersectie. ♦ lampa de semnalizare montata la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde cand sunt actionate franele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal si la hochei. ♦ (tenis) minge trimisa scurt, langa fileu, cand adversarul se afla plasat pe fundul terenului. 3. stop c*****c = oprirea temporara a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporara a respiratiei, datorita intoxicarii cu gaze, cu medicamente, electrocutarii etc. 4. stop-cadru = imagine asupra careia se opreste momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinata constand in oprirea brusca a aparatului de filmat si a personajelor din cadru, efectuarea unor modificari scenice si realuarea filmarii. 5. unghi format de frunte si linia botului, care poate caracteriza o rasa de animale. (< fr., engl. stop)

SUBSTRAT s. n. 1. baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; (p. ext.) continut. (fig.) cauza adevarata, dar ascunsa, a unei actiuni etc. 2. strat peste care s-a asezat un alt strat. ◊ suport de care este fixata o planta sau un animal sedentar etc. 3. totalitatea elementelor lingvistice patrunse intr-o limba noua din limba unei populatii mai vechi, disparut in urma unei cuceriri, a unei migratii sau a unei colonizari. 4. substanta chimica asupra careia actioneaza o enzima. (< fr. substrat, lat. substratum)

SUPRAARBITRU s. m. arbitru care urmeaza sa hotarasca intr-o chestiune asupra careia alti arbitri sunt in dezacord; superarbitru. (dupa fr. surarbitre)

TRAS s. m. (fin.) debitor asupra caruia s-a emis o cambie, pe care este obligat sa o onoreze la scadenta. (dupa it. trassato)

VICARIAT s. n. functia, demnitatea de vicar si duritatea ei; regiunea asupra careia se exercita aceasta autoritate. ◊ resedinta vicarului. (< fr. vicariat)

BANUIT, -A, banuiti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) asupra caruia se indreapta banuieli; suspectat. 2. (Reg.) Suparat, mahnit. Nu fi, bade, banuit, Ti-a fost plugul harbuit (SEZ.). – V. banui.

RES NULLIUS (lat.) lucru al nimanui – Termen juridic desemnand un bun asupra caruia nu exista drept de proprietate.

TACTISM (‹ fr.; {s} lat. tactus „atingere”) s. n. (BIOL.) Mod de deplasare a unui organism liber asupra caruia actioneaza unilateral o sursa de e*******e, in directia acesteia (t. pozitiv) sau in sens contrar (t. negativ). Ex. fototactism, chemotactism. Sin. taxie.

TRUST, trusturi, s. n. Monopol in cadrul caruia proprietatea asupra unor intreprinderi este unificata, proprietarii lor devenind actionari, iar productia si finantele intreprinderilor respective fiind reglementate de un consiliu de administratie. – Din fr. trust, (2) dupa rus. trest.

HIPNOZA, hipnoze, s. f. Stare asemanatoare cu somnul sau cu somnambulismul, provocata artificial prin sugestie, in timpul careia controlul constient asupra propriei comportari si contactul cu realitatea slabesc, actiunile celui hipnotizat fiind supuse vointei hipnotizatorului. ♦ Fig. Fascinatie. – Din fr. hypnose.

FOTOGRAMA, fotograme, s. f. 1. Fotografie speciala (luata din avion sau din puncte inalte), care indeplineste conditia de a oferi o perspectiva centrala, pe baza careia se pot face masuratori precise asupra obiectului a carui imagine o reproduce si care se foloseste mai ales in topografie si in cartografie. 2. Portiune a unei pelicule cinematografice care contine o imagine (statica) completa. – Din fr. photogramme.

NEHOTARAT, -A, nehotarati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) care nu este hotarat, care este lipsit de hotarare; sovaitor, nesigur; lipsit de claritate, de precizie; neclar, confuz, vag. 2. (Gram.; in sintagmele) Adjectiv nehotarat = adjectiv pronominal care insoteste substantivul fara sa individualizeze obiectul denumit de acesta. Pronume nehotarat = pronume care da indicatii imprecise asupra obiectului al carui nume il inlocuieste. Articol nehotarat = articol care indica obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Numeral nehotarat = numeral care exprima un numar nedeterminat de obiecte sau de fiinte. – Ne- + hotarat.

CORTICOSUPRARENALA s.f. Regiune periferica a glandei suprarenale, ai carei hormoni actioneaza asupra metabolismului substantelor organice si minerale. [Dupa fr. cortico-surrenale].

CORTICOSUPRARENALA adj. glanda ~a (si s. f.) = glanda suprarenala ai carei hormoni actioneaza asupra metabolismului substantelor organice si minerale. (dupa fr. corticosurrenale)

VORNIC, vornici, s. m. 1. (In evul mediu, in tarile romanesti) Mare dregator la curtea domneasca, insarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii, avand si atributii judecatoresti. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintai boier din divan, avand sarcina de carmuitor si de inalt judecator al curtii domnesti si al intregii tari. Vornic de Tara de Jos (sau de Sus) = dregator cu rang de vornic (1) a carui autoritate se intindea asupra unei jumatati din tara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei in orase, cu atributii judecatoresti. 2. (Inv.) Primar al unui sat sau al unui targ. ♦ Functionar in administrarea comunelor rurale, insarcinat cu distribuirea corespondentei, convocarea satenilor la adunari, anuntarea stirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩniku.

MISTICISM s.n. Conceptie teologica-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. ♦ Comportament, atitudine psihica, conceptie specifica misticilor. [Cf. fr. mysticisme, rus. mistitizm].

MISTICISM s. n. conceptie ideologico-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. (< fr. mysticisme)

RATIUNE s. f. 1. facultate a omului de a cunoaste, operand cu notiuni, judecati, rationamente, de a patrunde dincolo de aparentele lucrurilor si fenomenelor; judecata, gandire; inteligenta. 2. motiv, cauza, justificare, temei. ♦ ~ de stat = teorie politica si diplomatica potrivit careia interesele generale primeaza asupra oricaror considerente de drept sau morala. ♦ ~ a de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica existenta (unui lucru). ♦ scop, tel. (< lat. ratio)

TRANZITIV, -A adj. 1. (despre verbe) a carui actiune trece direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relatie ~a = relatie intre elementele unei multimi, in care, atunci cand se verifica pentru primul si al doilea, in consecinta pentru al doilea si un al treilea element, se verifica si pentru primul si al treilea. (< fr. transitif, lat. transitivus)

BOYACA, localit. in Columbia centrala; 7,7 mii loc. (1968). Aici, Bolivar a obtinut la 7 aug. 1819 o victorie decisiva asupra spaniolilor, in urma careia s-a proclamat Republica Federativa Marea Columbie.

OPTIMISM s. n. Conceptie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneste asupra raului, iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul; tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

MIOGRAF, miografe, s. n. Aparat pentru inregistrarea grafica a contractiei musculare, cu ajutorul caruia se pot face aprecieri asupra marimii, a formei si a duratei acesteia. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

TRANZITIV, -A, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a carui actiune se rasfrange direct asupra unui obiect. 2. Adj. care are insusirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus.

ALERTA ~e f. 1) Semnul prin care se anunta apropierea unui pericol iminent; alarma. 2) geofiz. Semnal conventional prin care se atrage atentia specialistilor asupra unor fenomene ceresti, evolutia carora trebuie urmarita. /<fr. alerte

INTRANZITIV, -A adj. (Despre verbe) A carui actiune nu trece direct asupra unui obiect. [Var. intransitiv, -a adj. / cf. fr. intransitif, lat. intransitivus].

TRANZITIV, -A adj. (Despre verbe) A carui actiune se rasfrange direct asupra unui obiect. ◊ (Log.; mat.) Relatie tranzitiva = relatie intre elementele unei multimi, care, atunci cand se verifica pentru primul si al doilea, in consecinta pentru al doilea si un al treilea element, se verifica si pentru primul si al treilea. [Cf. fr. transitif, lat. transitivus].

AGIOTA vb. I. intr. A specula asupra valorilor sau marfurilor al caror pret este variabil. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioter].

CIRCULANT, -A, circulanti, -te, adj. care circula; pus, aflat in circulatie. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime si auxiliare, combustibil etc.) a carei valoare se transmite in intregime asupra marfurilor produse (in decursul fiecarui proces de productie). – Din fr. circulant.

EXPERTIZA, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; in sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, in urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos in conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist in cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.

COMUTARE s.f. 1. Actiunea de a comuta si rezultatul ei; comutatie. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (Mat.) Operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. Fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atentiei cuiva de a trece usor de la o activitate la alta. 4. Procedeu, folosit mai ales in lingvistica structuralista, constand in inlocuirea unui element lingvistic cu altele din acelasi plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui in limba. [< comuta].

COMUTARE s. f. 1. actiunea de a comuta; comutatie. ♦ (jur.) -a pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (mat.) operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. 4. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietatile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice). (<comuta)

FOTOGRAMA s.f. Proba fotografica pozitiva; fotografie (luata din avion) pe baza careia se pot face masuratori precise asupra obiectului reprodus si care este folosita mai ales in catografie. ♦ (Cinem.) Fiecare element fotografic care intra in alcatuirea unui plan (3 si 4). [< fr. photogramme, cf. gr. phos – lumina, gramma – desen].

SINOPTIC, -A adj. care permite sa se vada dintr-o privire diferitele parti ale unui tot. ♦ Harta sinoptica = harta cu date culese simultan in diferite localitati asupra diferitelor elemente meteorologice, cu ajutorul carora se stabileste timpul probabil pentru urmatoarele 48 de ore. [< fr. synoptique, cf. gr. syn – cu, opsomai – voi vedea].

FOTOGRAMA s. f. 1. fotografie (din avion, satelit etc.) pe baza careia se pot face masuratori precise asupra obiectului inregistrat. 2. (cinem.) fiecare element fotografic care intra in alcatuirea unui plan (4). (< fr. photogramme)

INTRANZITIV, -A adj. 1. (despre verbe) a carui actiune nu se exercita direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relatie ~a = relatie in care nu se transmite un anumit raport de la primul la ultimul termen prin intermediul celorlalti termeni. (< fr. intransitif, lat. intransitivus)

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

INTERVIU ~ri n. 1) Convorbire in decursul careia un jurnalist pune intrebari unei persoane asupra unui subiect cu intentia de a publica in presa sau de a difuza la radio, televiziune aceasta convorbire. 2) Textul unei astfel de convorbiri (publicat in presa sau difuzat la radio, televiziune). /<engl., fr. interview

ALERTA, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarma. ♦ Semnal conventional international prin care se atrage atentia oamenilor de stiinta asupra producerii sau iminentei producerii unor fenomene ceresti ale caror evolutie si consecinte geofizice trebuie urmarite. – Din fr. alerte.

FOTODIODA s.f. 1. Dioda a carei functionare depinde de intensitatea fluxului luminos ce cade asupra sa. 2. Celula fotoelectrica. [Pron. -di-o-. / < fr. photodiode].

FOTODIODA s. f. 1. dioda a carei functionare depinde de intensitatea fluxului luminos ce cade asupra sa. 2. celula fotoelectrica. (< fr. photodiode)

CORAZIUNE (‹ fr.) s. f. Actiunea de eroziune exercitata de vint prin nisipul transportat in suspensie asupra rocilor de la supr. scoartei si in urma careia iau nastere forme de relief eoliene: dreikantere, adincituri la suprafata rocilor, ciuperci eoliene (babe) etc. C. este strins legata de deflatie.

FOTODIODA, fotodiode, s. f. 1. Dioda a carei functionare este dependenta de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celula fotoelectrica. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.

AUTOSCOPIE s. f. 1. observatie asupra propriei persoane. 2. simptom al unor boli, prin halucinatie al carei obiect este imaginea vizuala a propriului corp (in timpul agoniei, in clipa mortii etc.) (< fr. autoscopie)

ASPERSOR, aspersoare, s. n. Aparat cu ajutorul caruia se imprastie apa, sub forma de picaturi imitand ploaia, asupra unei culturi agricole. – Dupa fr. aspersoir.

ROESLER [roslər], Robert (1840-1881), istoric german. In lucrarea „Studii romanesti. Cercetari asupra istoriei vechi a romanilor” a sustinut teza nestiintifica potrivit careia poporul s-a format excusiv in S Dunarii, de unde ar fi imigrat, in sec. 9, la N de fluviu. A fost combatut de B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, D. Onciul s.a.

INTERVENTIONISM s.n. 1. Amestec al unui stat in treburile interne ale altui stat. 2. Doctrina economica potrivit careia statul intervine pe piata interna pentru a exercita o influenta asupra pretului marfurilor, asupra raportului dintre cerere si oferta. [Pron. -ti-o-. / < fr. interventionnisme].

RECIPROC, -A adj. (Despre actiuni, fenomene, sentimente etc.) care actioneaza unul asupra celuilalt; mutual. ♦ Ecuatie reciproca = ecuatie cu o singura necunoscuta, ale carei radacini sunt doua cate doua, una reciproca celeilalte; teorema reciproca (si s.f. ) = teorema ale carei premise sunt concluziile altei teoreme si invers; judecati reciproce = judecati in care subiectul uneia poate sa devina predicatul celeilalte si invers; reflexiv reciproc = reflexiv care arata ca actiunea este facuta simultan de doua obiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele actiunii celuilalt. ♦ (Despre conventii, obligatii) care angajeaza in egala masura partile contractante. [< fr. reciproque, cf. lat. reciprocus].

INTERVENTIONISM s. n. 1. amestec al unui stat in treburile interne ale altui stat. 2. doctrina economica potrivit careia statul intervine pe piata interna pentru a exercita o influenta asupra pretului marfurilor, asupra raportului dintre cerere si oferta. (< fr. interventionnisme)

INTEGRITATE s. f. 1. Insusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Insusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg. 3. (In sintagma) Integritate teritoriala = principiu de baza al dreptului international potrivit caruia fiecare stat are dreptul sa-si exercite deplin si nestingherit suveranitatea asupra teritoriului sau. – Din fr. integrite.

CONFERINTA ~e f. 1) Expunere in public a opiniilor asupra unei teme (stiintifice, politice etc.). 2) Reuniune a reprezentantilor unor state (organizatii politice, obstesti etc.) cu scopul de a face un schimb de pareri asupra unor probleme importante. ~ de pace. ~ internationala.~ de presa intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice (sociale, culturale etc.) face o expunere si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [G.-D. conferintei] /<fr. conference, lat. conferentia

CONFIDENT, -A s.m. si f. Cel caruia i se fac confidente; prieten. ♦ Personaj secundar intr-o piesa de teatru, caruia un erou ii face confidente menite sa informeze astfel pe spectator asupra celor gandite de el sau asupra faptelor pe care are de gand sa le savarseasca. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].

BENTHAM [bentəm], Jeremy (1748-1832), filozof si jurist englez. Discipol al lui Th. Hobbes si Cl. A. Helvetius. Teoretician al liberalismului. A sesizat influenta economicului asupra juridicului si a promovat o morala utilitarista bazata pe „interesul personal”, ale carei principii le-a aplicat si in legislatie („Introducere in principiile moralei si legislatiei”, „Scrieri economice”).

GRAVITATIE s. f. (Fiz.) Fenomen de atractie reciproca a corpurilor, dependent de masa lor; gravitate (4). ◊ Camp de gravitatie = spatiul in care un corp isi exercita atractia asupra altor corpuri. Centru de gravitatie = a) punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp; b) fig. loc in jurul (si sub influenta) caruia evolueaza, traieste cineva sau ceva. – Din fr. gravitation.

PESIMISM n. (in opozitie cu optimism) 1) Viziune asupra vietii dominata de deznadejde, de neincredere in viitor si in oameni. 2) Conceptie filozofica conform careia in lume predomina raul ca trasatura inerenta. 3) Stare sufleteasca de deprimare, de neliniste si amaraciune. /<fr. pessimisme, germ. Pessimismus

SARBACANA s.f. Tub lung si drept cu ajutorul caruia se pot arunca, prin suflare, mici proiectile. ♦ Arma cu care musulmanii aruncau materiile incendiare asupra trupelor inamice. [< fr. sarbacane, cf. sp., gr. zarbatana].

SARBACANA s. f. 1. tub lung si drept cu ajutorul caruia se pot arunca, prin suflare, mici proiectile. 2. arma cu care musulmanii aruncau materiile incendiare asupra trupelor inamice. (< fr. sarbacane)

SEPARATIE s. f. separare. ♦ (jur.) ~ de bunuri = regim matrimonial in unele state, prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; a puterilor = principiu fundamental de organizare a statului, potrivit caruia in acesta actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca, exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. (< fr. separation, lat. separatio)

REZULTANTA ~e f. 1) mec. Forta a carei efect este echivalent cu efectul produs de mai multe forte si care se aplica simultan asupra aceluiasi punct material. 2) fig. Efect combi-nat a mai multor cauze. /<fr. resultante, germ. Resultante

OPERATOR, -OARE s.m. si f. 1. Persoana calificata care supravegheaza functionarea unui aparat sau a unei masini. 2. care opereaza; chirurg. 3. Cel care manuieste aparatul de filmat la fotografiere sau la proiectare. // s.m. 1. Simbol folosit in operatiile matematice (numere, functii, vectori etc.), care se gaseste indicat in dreapta. 2. Organ al unui calculator care efectueaza operatii aritmetice sau logice. 3. (Biol.) Element genetic care controleaza actiunea a doua sau a mai multor gene structurale legate de-a lungul unui cromozom; gena operatorie. 4. (Mat.) Functie, aplicatie. ♦ Functie al carei argument este constituit din alta functie. ♦ (Log.) Conectiv. [Cf. fr. operateur, lat. operatorcare actioneaza asupra cuiva].

IPOTEZA s.f. Presupunere, supozitie pe baza unor fapte cunoscute asupra relatiei intre anumite fenomene sau asupra legaturii dintre aceste fenomene si cauzele launtrice care le determina. ♦ (Mat.) Element dat pe baza caruia se dezvolta o demonstratie. [Cf. fr. hypothese, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – pozitie].

SEPARATIE s.f. Despartire, separare. ♦ (Jur.) Separatie de bunuri = regim matrimonial in unele state, caracterizat prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; separatia puterilor = principiu fundamental de organizare a unui stat, potrivit caruia in stat actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. separation, lat. separatio].

CATARSIS ({s} gr. katharsis „purificare”) 1. Cuvint utilizat initial de Aristotel pentru a desemna efectul de purificare a pasiunilor pe care-l producea tragedia asupra spectatorilor. 2. (in psihanaliza) Eliberarea, sub forma de emotie, a unei reprezentari refulate in inconstient si careia i se datoreaza anumite tulburari psihice.

REMIZA, remize, s. f. I. 1. Situatie in care doi sahisti angajati intr-o partida amicala sau oficiala consimt reciproc asupra unui rezultat de egalitate; partida de sah terminata la egalitate. 2. Forma de retribuire (in comert) potrivit careia lucratorii primesc pentru munca prestata o suma de bani calculata in functie de volumul vanzarilor, cumpararilor, contractarilor etc. pe care acestia le efectueaza; (concr.) suma de bani acordata in acest fel. II. 1. Constructie prevazuta cu instalatii de spalare si ventilare, precum si cu un mic atelier de reparatii, folosita pentru adapostirea vehiculelor auto, a uneltelor, a locomotivelor, a vagoanelor etc. 2. Mic petic de padure sau de tufisuri plantat cu scopul de a servi ca adapost pentru vanatul mic. – Din fr. remise.

MENDELISM s. n. conceptie biologica potrivit careia transmiterea caracterelor ereditare se face dupa anumite legi fixe, independent de actiunea si influenta mediului exterior asupra organismului. (< fr. mendelisme)

VOX CLAMANTIS IN DESERTO (lat.) glasul celui ce predica (striga) in pustiu – Matei 3, 3. Raspunsul dat de Ioan Botezatorul la intrebarea „cine esti” pusa de evreii carora le predica in pustiul Iudeii. Sensul actual: persoana care incearca in zadar sa-si convinga semenii asupra unui lucru sau sa-i moblizeze pentru o cauza.

SARBACANA, sarbacane, s. f. Tub lung si drept cu ajutorul caruia se pot arunca, sufland in el, proiectile de mici dimensiuni. ♦ Arma cu care musulmanii aruncau substante incendiare asupra trupelor inamice. – Din fr. sarbacane.

CALVIN [calvẽ], Jean (1509-1564), reformator religios si scriitor francez. Autor al operei teologice „Institutia religiei crestine”, devenita baza cultului crestin reformat, numit ulterior calvinism. Fondator si conducator al republicii teocratice din Geneva (1541), dupa al carei model s-au constituit numeroase alte biserici reformate. Prozator preclasic, renumit pentru rigoarea stilului sau („Catehism”, „Tratat asupra eternei predestinari”).

REOLOGIE s. f. Ramura a fizicii al carei obiect de studiu il constituie curgerea lenta si deformarea in timp a corpurilor solide sub actiunea fortelor exercitate asupra lor. [Pr.: re-o-] – Din fr. rheologie.

UNIVERSAL, -A adj. 1. care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot si este comun tuturor lucrurilor; general. ♦ adv. Universal valabil. 2. (Log.; despre judecati) Al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ♦ (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 3. care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operatii. // s.n. Mandrina de strung. [< fr. universel, it. universale, lat. universalis].

JERBA s. f. 1. buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fantani arteziene al caror jet da impreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)

cam adv. – Putin, aproximativ, aproape; indica faptul ca o anumita afirmatie nu trebuie inteleasa in sensul sau strict, ci cu o oarecare restringere. Lat. quam (Cipariu, Gram., 128; Cihac; REW 6928; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 202). Dupa Puscariu 264, s-ar explica mai bine prin lat. quam magis, al carui rezultat normal ca mai (mr. cama) s-ar fi redus ulterior la cam. Spitzer, Mitt. Wien, 140, a atras atentia asupra corespondentei cu ngr. ϰἄν ‹ ϰαi ἄν (in expresia ca ϰάμποσος „destul de mare”, ϰάπως „oricare” etc.), fara a putea preciza insa daca modismul este propriu rom. sau ngr.

REZULTANTA, rezultante, s. f. 1. (Mec.) Forta a carei aplicare este echivalenta din punctul de vedere al efectului cu mai multe forte date, care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. 2. Fig. Efectul imbinat al unor cauze multiple. – Din fr. resultante, germ. Resultante.

BERGSON [bercsɔn], Henri (1859-1941), filozof francez. A criticat pozitivismul, sustinind ca stiinta trebuie prelungita cu o metafizica definita ca „experienta integrala” („Introducere in metafizica”). Esenta metafizicii sale este teoria duratei („Eseu asupra datelor imediate ale constiintei”). A elaborat o teorie a cunoasterii axata pe intuitie, o metafizica a vietii de tip intuitionist, potrivit careia esenta vietii rezida intr-o energie care impinge spre evolutie, numita „elan vital” („Evolutie creatoare”). Studii de psihologie etica si estetica („Cele doua surse ale moralei si religiei”, „Risul”). Premiul Nobel pentru literatura (1927).

IMPRESIONA, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternica asupra cuiva; a emotiona, a misca. 2. (Despre lumina) A actiona asupra substantei sensibile de pe o placa, de pe un film sau de pe o hartie fotografica, dand nastere unui proces chimic datorita caruia se inregistreaza o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

BIOFIZICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a biologiei al carui obiect il constituie studiul fenomenelor si proceselor fizice si fizico-chimice care se desfasoara in organismele vii, precum si influenta factorilor fizici asupra acestora. In prezent, b. s-a separat in citeva ramuri independente: radiobiologia, bioenergetica, fotobiologia, biomecanica s.a.

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

NOTIUNE s.f. 1. Forma de reflectare a lumii in gandirea omeneasca, cu ajutorul careia sunt fixate caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte (obtinute prin generalizare si abstractizare); concept. 2. Cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunostinte, principii fundamentale; elementele de baza ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaste].

COMERCIAL, -A (‹ fr., lat.) adj. care apartine comertului, privitor la comert; din comert, negustoresc. Capital c. = capital care functioneaza in sfera circulatiei marfurilor, prin intermediul caruia se obtine profitul comercial.Societate comerciala = entitate economica cu personalitate juridica, inregistrata la Camera de Comert si Industrie, posesoare de capital propriu si patrimoniu (garantii pentru indeplinirea obligatiilor sociale) a carei activitate se desfasoara in sfera productiei, circulatiei marfurilor si serviciilor. ◊ Politica c. = componenta a politicii economice, reprezentind ansamblul modalitatilor si pirghiilor de interventie a statului asupra structurilor economice pentru orientarea relatiilor comerciale interne si externe in sensul realizarii obiectivului urmarit.

REZONANTA, rezonante, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor incaperi de a intensifica si a prelungi sunetele; rasunet. 2. Stare de v******e in care se gaseste un corp sau un sistem fizic cand asupra lui se exercita o actiune exterioara periodica, cu o frecventa egala ori apropiata cu frecventa proprie v******ei corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanta = cavitate al carei volum de aer este capabil sa oscileze si sa amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gandire la schizofrenici, caracterizata prin inlocuirea legaturilor de fond ale actiunilor prin relatii verbale, de obicei facute dupa asonanta, rima sau localizare in timp sau spatiu. – Din fr. resonance.

RECIPROC, -A adj. (despre fapte, fenomene, sentimente) care actioneaza unul asupra celuilalt. ♦ (mat.) ecuatie ~a = ecuatie care, pe langa orice solutie data, admite ca solutie si valoarea inversa a acesteia; teorema ~a (si s. f.) = teorema ale carei premise sunt concluziile altei teoreme si invers; judecati ce = judecati in care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte si invers; reflexiv ~ = reflexiv care arata ca actiunea este facuta simultan de doua subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele actiunii celuluilt. ◊ (despre conventii, obligatii) care angajeaza in egala masura partile contractante; mutual. (< fr. reciproque, lat. reciprocus)

COMPRESIUNE s. f. 1. comprimare. 2. stare de solicitare a unei piese sub actiunea a doua forte egale si de sens contrar. 3. faza de functionare a unei masini in timpul careia fluidul din cilindrul motor isi micsoreaza volumul sub actiunea pistonului. 4. apasare a unui vas sangvin pentru a opri o hemoragie. ◊ apasare pe care o exercita o tumoare asupra unui organ sau tesut vecin. (<fr. compression, lat. compressio)

CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

MASA s.f. 1. Marime caracteristica unui corp, exprimata prin catul dintre forta care se exercita asupra lui si acceleratia pe care o are acest corp. ♦ (Curent) Corp solid, compact; bloc. 2. Mare multime de oameni. ◊ Mase populare = totalitatea claselor si paturilor sociale dintr-o anumita etapa istorica ale caror interese concorda cu cerintele dezvoltarii societatii. ♦ Cantitate mare. [Cf. fr. masse, it., lat. massa].

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

ZODIAC, zodiace, s. n. 1. Zona circulara a sferei ceresti in care se afla cele douasprezece constelatii corespunzatoare lunilor anului si prin fata carora trece drumul aparent al Soarelui in cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ◊ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului reprezentand cele douasprezece constelatii. 2. Carte de astrologie cuprinzand preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei in care s-au nascut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Din ngr. [kiklos] zodhiakos.

ZODIAC, zodiace, s. n. 1. Zona circulara a sferei ceresti in care se afla cele douasprezece constelatii corespunzatoare lunilor anului si prin fata carora trece drumul aparent al soarelui in cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ◊ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului, reprezentand cele douasprezece constelatii. 2. Carte de astrologie cuprinzand preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei in care s-au nascut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Ngr. [kiklos] zodiakos.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

CORESPONDENTA s. f. I. 1. schimb de scrisori intre persoane, institutii etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ continutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; afinitate care leaga parti ale unui intreg; concordanta, armonie. 2. (mat.) relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al uneia este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta. 3. raport constant existent intre doua fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. ♦ a timpurilor = concordanta timpurilor. (< fr. correspondance)

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].

CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.

EMBARGO ~uri n. 1) Interdictie statala asupra importului si exportului de marfuri in/din alt stat ca sanctiune pentru incalcarea unor reguli sau drepturi internationale sau ca mijloc de presiune politica. 2) Retinere de catre un stat a navelor straine ancorate in porturile sale in caz de conflict cu statele carora le apartin. [Art. embargoul] /<fr. embargo

ASASIN -A, (‹ fr.) s. m. si f. 1. S. m. si f. Persoana care savirseste un asasinat; ucigas. 2. (La m. pl.) Secta musulmana siita organizata sub forma unei societati secrete ai carei membri au actionat pe terit. actualelor state Iran, Siria si Liban (sec. 11-13). Intemeiata de Hasan ibn as-Sabbah, care a pus stapinire (in 1090) pe cetatea Alamut (din M-tii Erbuz), devenita cartier general, extinzindu-si apoi autoritatea, prin teroare si asasinate politice, asupra unui larg terit. din NV Iranului. Suprimati de mongoli (in Iran, 1256) si de mameluci (in Siria si Liban, 1272).

ACTIUNE ~i f. 1) Desfasurare a unei activitati. A trece la ~. ~ armata. 2) Exercitare a unei forte asupra cuiva sau ceva. 3) Desfasurare a evenimentelor intr-o opera literara. ~ea romanului. 4) gram. Proces sau stare exprimata de un verb. 5) jur. Act prin care se cere deschiderea unui proces. A intenta o ~. 6) Hartie de valoare care adevereste participarea detinatorului la capitalul unei societati si in virtutea careia primeste dividende. [G.-D. actiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. action, lat. actio, ~onis

cometa f., pl. e (neol. din sec. 17, d. lat. cometa, care vine d. vgr. kometes, iar acesta d. kome, coama, par lung). Stea ratacitoare care descrie in prejuru [!] soarelui o lunga elipsa ori parabola si care e insotita de o coada luminoasa (si de aceia poporu o numeste stea cu coada). – Unii zic comet, pl. tot e. – E recunoscut astazi ca cometele tin de sistema noastra planetara si ca strabat spatiu in orbite foarte excentrice, al caror focar il ocupa soarele. Is multe al „caror mers si inturnare [!] poate fi calculata din ainte [!] cu oare-care aproximatiune. Cometa numita a lui Halley revine la fie-care 75 de ani; alta isi face revolutiunea in trei ani si jumatate, alta in sase si trei sferturi s. a. – Poporu, in ignoranta lui, atribue [!] cometelor oare-care influenta asupra lucrurilor de pe pamint, ceia ce e o pura superstitiune.

ORTEGA Y GASSET, Jose (1883-1955), filozof si eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), as carui fondator a fost, a contribuit la propagarea in Spania a ideilor novatoare si la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat intre 1936 si 1945. Ocupand o pozitie intermediara intre „filozofia vietii” si fenomenologie si existentialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a facut patrunzatoare observatii asupra crizei culturii, a fenomenelor de instrainare si depersonalizare generate de societatea contemporana („Rascoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „Istoria ca sistem”) sau configurand o constiinta filozofica a artei („Meditatii despre Don Quijote”, „Velasquez”, „Goya”).

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

CONCEPTIE (‹ lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existentei. Din perspectiva marilor constructii ontologice clasice, filozofia este prezentata drept c. generala despre lume (Weltanschauung), vizind constituirea unui tablou ontologic complet si definitiv care sa includa o filozofie a naturii si una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de catre un s**********d; procreatie. ◊ (REL.) C. imaculata = dogma catolica potrivit careia Fecioara Maria a fost ferita de pacatul originar; sarbatoare prin care Biserica catolica cinsteste acest mister (8 dec.).

ACORD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat intr-o intelegere; invoire, intelegere. 2. Tratat, conventie intre state, care reglementeaza domenii determinate ale colaborarii internationale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixata pe unitatea de produs realizat. ◊ Acord global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga nemijlocit marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. Raport intre doua sau mai multe cuvinte ale caror forme trebuie sa concorde potrivit genului, numarului, cazului, conjugarii etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse in acelasi timp. ♦ Disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale si inlantuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].

REVOLUTIA DIN OCTOMBRIE, insurectie armata declansata la Petrograd in noaptea de 24/25 oct. (6/7 nov.) 1917, in cursul careia fortele revolutionare (muncitori, soldati si marinari) din oras ocupa principalele institutii guvernamentale, iau cu asalt (26 oct./8 oct. 1917) Palatul de Iarna si aresteaza Guvernul provizoriu (constituit in febr. 1917, in conditiile existentei dualitatii puterii in Rusia), care reprezenta interesele burgheziei. Congresul II General al Sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor din Rusia (26-27 oct./8-9 nov. 1917) proclama instaurarea puterii sovietice, ca forma a dictaturii proletariatului. Congresul adopta, totodata, Decretul asupra pacii si Decretul asupra pamantului si formeaza primul guvern sovietic, Consiliul Comisarilor Poporului, in frunte cu V.I. Lenin. Din oct. 1917 si pana in febr. 1918, revolutia s-a extins in intreaga tara. R. din O. a creat conditiile instaurarii in Rusia a unui sistem comunist-totalitar, insotit de teroare si de pierderea a milioane de vieti.

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)