Rezultate din textul definițiilor
BUNAVOINTA s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare fata de cineva; ingaduinta. 2. Tragere de inima; ravna, zel, sarg. [Gen.-dat.: bunavointei] – Buna + vointa (dupa lat. benevolentia).

CURTOAZIE f. Purtare plina de amabilitate; atitudine binevoitoare; curtenie. [G.-D. curtoaziei; Sil. -toa-zi-e] /<fr. courtoisie

MANUSA ~i f. 1) Obiect confectionat din lana, din piele, care se imbraca pe mana, acoperind-o pana la incheietura (in scop protector). ~ cu degete. ~ de mireasa. ◊ A arunca cuiva ~a a) a chema la duel pe cineva; b) a provoca pe cineva. A ridica cuiva ~a a) a primi chemarea cuiva la duel; b) a primi provocarea cuiva. A umbla (sau a se purta) cu ~i cu cineva a avea o atitudine binevoitoare si politicoasa fata de cineva. 2) rar Parte a unui obiect (vas, instrument, usa etc.) de care acesta este apucat pentru a putea fi manipulat; maner. 3) rar Cantitate de plante cu tulpina subtire care poate fi cuprinsa cu mana; manunchi. [G.-D. manusii] /mana + suf. ~usa

binevoi (-oesc, -oit), vb. – A avea o dispozitie favorabila fata de o cerere, a catadixi. – Var. (inv.) binevrea. De la bine si voi.Der. binevointa, bunavointa, s. f. (atitudine binevoitoare, ingaduinta); binevoitor, adj. (care are bunavointa). Binevointa, cuvint inv., modificat in limba mod., intrucit se considera instinctiv ca vointa, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. buna; si poate si prin influenta fr. bonne volonte.

bunavointa (atitudine binevoitoare) s. f., art. bunavointa, g.-d. art. bunavointei

ALTRUISM s. n. atitudine binevoitoare si dezinteresata in favoarea altora; principiu etic preconizand asemenea atitudine. (< fr. altruisme)

AMENITATE s. f. atitudine binevoitoare; amabilitate, politete. (< fr. amenite, lat. amoenitas)

ATENTIE I. s. f. 1. perceperea distincta numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea si concentrarea constiintei intr-o anumita directie. 2. interes, preocupare, grija. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ♦ a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ◊ dar, cadou oferit cuiva in schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! baga de seama! (< fr. attention, lat. attentio)

SOLICITUDINE s. f. atitudine binevoitoare, plina de afectiune, de bunavointa fata de cineva. (< fr. sollicitude, lat. sollicitudo)

BUNAVOINTA s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; ingaduinta. 2. Tragere de inima (pentru a face ceva); ravna, zel, sarg. [Gen.-dat.: bunavointei] – Din buna + vointa (dupa lat. benevolentia).

AMENITATE s. f. (Frantuzism) atitudine binevoitoare, amabilitate, politete. – Dupa fr. amenite, lat. amoenitas, -atis.

ALTRUISM n. atitudine binevoitoare si dezinteresata manifestata in folosul altora. [Sil. al-tru-] /<fr. altruisme

ATENTIE f. 1) Concentrare a constiintei intr-o anumita directie, asupra unui anumit lucru. ~ dispersata. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi in centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua in seama. 2) atitudine binevoitoare, amabila. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fara plata in semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atentiei] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

BUNAVOINTA f. 1) atitudine binevoitoare (fata de cineva); dispozitie favorabila; ingaduinta. 2) rar Straduinta deosebita; ravna; zel. [G.-D. bunavointei] /buna + vointa

GRIJA ~i f. 1) Gand ce provoaca neliniste, cauzat de o eventuala neplacere sau primejdie. 2) atitudine binevoitoare, plina de atentie si de interes fata de cineva sau de ceva; preocupare pentru cineva sau ceva. ~a fata de generatia in crestere. ◊ A avea ~ sa..., a fi atent sa..., a baga in seama sa... A purta ~a cuiva, a purta ~ de cineva (sau de ceva), a purta cuiva de ~ a se preocupa de cineva (sau de ceva). A da (sau a lasa) in ~a cuiva (pe cineva sau ceva) a da insarcinare cuiva sa supravegheze ceva sau pe cineva. [G.-D. grijii] /<bulg. griza

INGADUINTA f. 1) v. A INGADUI si A SE INGADUI. 2) Caracter ingaduitor; indulgenta; toleranta. 3) atitudine binevoitoare; armonie. 4) Ragaz pentru indeplinirea unei obligatii; amanare. [G.-D. ingaduintei] /a ingadui + suf. ~inta

INTELEGERE ~i f. 1) v. A INTELEGE si A SE INTELEGE. 2) Facultatea de a intelege lucrurile. 3) atitudine binevoitoare; bunavointa. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; conventie; acord. 5) Situatie, caracterizata prin relatii bune; stare de conceptii comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. intelegerii] /v. a (se) intelege

MILA1 ~e f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compatimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) intr-o situatie jalnica. A-i plange (cuiva) de ~ a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grija fata de cineva. 2) Dar facut unui nevoias. 3) rar atitudine binevoitoare fata de cineva; bunavointa; ingaduinta. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu gasi bunavointa undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu

OMENESC omeneasca (omenesti) 1) si substantival Care este caracteristic pentru oameni; de om; uman; lumesc; pamantesc. ◊ Asezare ~easca localitate. 2) Care este plin de omenie; binevoitor. atitudine ~easca. 3) inv. (in opozitie cu boieresc) Care apartine omului muncitor de la sate; caracteristic taranilor; taranesc. /om + suf. ~esc

ALTRUISM s.n. atitudine binevoitoare si dezinteresata manifestata in favoarea altora. [< fr. altruisme, cf. lat. alter – altul].

AMENITATE s.f. (Rar) atitudine binevoitoare; amabilitate, politete. [Cf. fr. amenite, lat. amoenitas – blandete].

ATENTIE s.f. 1. Proces psihic complex care contribuie la perceperea distincta numai a anumitor impresii din mai multe impresii simultane, prin orientarea si concentrarea constiintei intr-o anumita directie. 2. Interes, preocupare, grija. ◊ In atentia cuiva = reclamand luarea-aminte speciala a cuiva. 3. (La pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ◊ A da atentie (cuiva) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var. atentiune s.f. / cf. fr. attention, it. attenzione, lat. attentio].

AMENITATE s. f. (Frantuzism) atitudine binevoitoare; politete. – Dupa fr. amenite (lat. lit. amoenitas, -atis).

POLITICOS, -OASA, politicosi, -oase, adj. Care are o atitudine amabila, binevoitoare, indatoritoare, care se poarta cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arata, demonstreaza politete. Purtare politicoasa. – Din ngr. politikos.

DELICATETE f. 1) Caracter delicat; finete. 2) atitudine delicata, binevoitoare. 3) Comportare retinuta si plina de tact; discretie. [Art. delicatetea; G.-D. delicatetei] /<fr. delicatesse

INTELEGATOR ~oare (~ori, ~oare) Care da dovada de intelegere; predispus sa inteleaga o situatie grea; binevoitor. Om ~. atitudine ~oare. /inteleg + suf. ~ator

PROTECTOR, -OARE, protectori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apara, care pazeste sau fereste pe cineva sau ceva; care favorizeaza pe cineva sau ceva. ♦ (Despre atitudini sau comportari) binevoitor, condescendent. 2. (Despre state) Care exercita un protectorat asupra unei tari, unui teritoriu. [Acc. si: protector] – Din lat. protector, -oris, fr. protecteur.

PRIETENESC adj. 1. amical, prietenos, tovarasesc. (atitudine ~easca.) 2. v. binevoitor. 3. v. prietenos.

LIBERALISM s.n. 1. Doctrina politica si economica aparuta in epoca de ascensiune a burgheziei industriale, cand aceasta lupta impotriva aristocratiei feudale pentru cucerirea puterii, care tindea sa largeasca dreptul de vot si sa admita in anumite limite libertati democratice; 2. atitudine excesiv toleranta si binevoitoare fata de greselile altora; impaciuitorism. [< fr. liberalisme].

SOLICITUDINE s.f. atitudine plina de afectiune, de bunavointa si de grija; atentie binevoitoare. [< fr. sollicitude, cf. lat. sollicitudo].

OMENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

binevoitor ~oare (~ori, ~oare) si substantival (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste bunavointa (fata de cineva sau de ceva); predispus sa inteleaga situatia grea in care se afla cineva; intelegator; amabil. atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)