Rezultate din textul definițiilor
INFANTERIE s. f. Una dintre armele de baza, caracterizata prin faptul ca duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotata cu auto vehicule pentru transportul personalului si al utilajului tehnic de lupta in timpul deplasarilor. Infanterie marina = parte din fortele maritime care lupta pe uscat in sprijinul unitatilor de marina. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.
REMIZA, remize, s. f. I. 1. Situatie in care doi sahisti angajati intr-o partida amicala sau oficiala consimt reciproc asupra unui rezultat de egalitate; partida de sah terminata la egalitate. 2. Forma de retribuire (in comert) potrivit careia lucratorii primesc pentru munca prestata o suma de bani calculata in functie de volumul vanzarilor, cumpararilor, contractarilor etc. pe care acestia le efectueaza; (concr.) suma de bani acordata in acest fel. II. 1. Constructie prevazuta cu instalatii de spalare si ventilare, precum si cu un mic atelier de reparatii, folosita pentru adapostirea vehiculelor auto, a uneltelor, a locomotivelor, a vagoanelor etc. 2. Mic petic de padure sau de tufisuri plantat cu scopul de a servi ca adapost pentru vanatul mic. – Din fr. remise.
autoATELIER ~e n. Atelier mobil folosit la depanarea sau la reparatii curente necesare vehiculelor. /auto- + atelier
TANCA vb. I. tr. (Rar) A aproviziona un (auto)vehicul cu carburant. [P.i. -chez. / < germ. tanken, engl. tank].
CONDUCATOR, -OARE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rau) conducator de electricitate (sau de caldura) = (Corp) prin care strabate usor (sau greu) electricitatea (sau caldura). // s.m. si f. Persoana, organ care este la conducere; sef politic si ideologic al unui partid, al unei miscari publice etc.; persoana care conduce o institutie, o intreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(a)tor].
RETROVIZOR s.n. Oglinda care permite conducatorului unui (auto)vehicul sa vada in spate. [Cf. fr. retroviseur < lat. retro – inapoi, visum < videre – a vedea].
CONDUCATOR, -OARE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rau) ~ = care prezinta (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoana, organ care conduce un partid, o institutie, intreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/a/tor)
REMIZA s. f. I. 1. partida de sah in care cei doi jucatori consimt reciproc la un rezultat de egalitate. 2. forma de retribuire a muncii sub forma de cota procentuala in functie de munca prestata si rezultatele obtinute. 3. operatie financiara de achitare a unei datorii in strainatate prin transmiterea catre un creditor a unui document de plata. ◊ comision; reducere, rabat. II. 1. cladire destinata pentru adapostirea (auto)vehiculelor rutiere, masinilor agricole, locomotivelor etc. 2. padurice care serveste ca loc de adapost pentru vanat. (< fr. remise)
RETROVIZOR s. n. oglinda care permite conducatorului unui (auto)vehicul sa vada in spate. (< fr. retroviseur)
TRIPLARE s. f. actiunea de a tripla. ◊ depasire a unui (auto)vehicul de catre al doilea, atunci cand primul este deja angajat in depasirea unui alt (auto)vehicul oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa ce desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. (< tripla)
RADAR (‹ fr., germ.; engl. ra[dio] d[etecting] a[nd] r[anging], „detectare si localizare prin radio”). s. n. Sistem de radiolocatie in care, cu ajutorul unul tub catodic si al unei aparaturi anexe, se determina directia si distanta la care se afla diverse obiecte indepartate (avioane, obstacole etc.); se bazeaza pe emiterea unor unde radio si receptionarea acestora dupa reflectarea lor de catre obiectul urmarit. Sin. radiolocator. Isi are originea in opera experimentala a lui H. Hertz la sfarsitul anilor 1880. Primul r. a fost realizat in 1904 de germanul C. Hulsmeyer. In 1934, francezul Pierre David a experimentat cu succes un sistem de detectare electromagnetica a avioanelor. A fost dezvoltat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; azi r. este folosit mult mai simplu, in identificarea si monitorizarea satelitilor artificiali pe orbitele pamantene, ca ajutor de navigatie pentru avioane si vasele maritime si pentru controlul traficului aerian in jurul marilor aeroporturi; de asemenea, r. este folosit de politia rutiera pentru a stabili viteza vehiculelor auto.
autoMOBIL, -A, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. vehicul cu patru (rar, trei, sase) roti pneumatice, miscat de un motor cu explozie interna, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto2. 2. Adj. (Despre vehicule) care se misca cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.
autoVAN s. n. autovehicul cu caroserie special construita pentru transportul animalelor. (< auto2 + engl. van, vehicul)
autoTRAILER s. n. vehicul pentru transportul pieselor grele. (< auto2 + trailer)
autoDRUM, autodrumuri, s. n. Sosea construita atat pentru vehicule cu tractiune animala cat si pentru vehicule cu tractiune mecanica. – Din auto2 + drum (dupa fr. autoroute).
autoATELIER, autoateliere, s. n. Atelier mobil folosit la depanari si reparatii de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-]- auto2 + atelier.
autoSTROPITOARE s. f. vehicul pentru stropitul si spalatul strazilor. (< auto2 + stropitoare)
PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)
RETROVIZOR, retrovizoare, s. n. Oglinda mobila fixata la autovehicule in asa fel incat sa permita conducatorului auto sa vada ce se petrece in spatele vehiculului. – Din fr. retroviseur.
autoINCARCATOR, autoincarcatoare, s. n. vehicul care incarca automat o marfa, un obiect. [Pr.: a-u-] – auto1- + incarcator.
autoSANITARA s.f. vehicul inchis cu care se transporta bolnavii, ranitii etc.; autosalvare. [Pron. a-u-. / < auto2- + sanitara].
autoBLINDAT, autoblindate, s. n. (Mil.) vehicul pe roti sau pe senile cu armament usor, destinat misiunilor de cercetare, de siguranta si de legatura. – Din auto2 + blindat.
PLATFORMA s.f. I. 1. Suprafata plata, planseu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urca sau coboara calatorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa pentru transport. 2. Parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ Rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 3. Portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ Platforma continentala = marginea submersa a continentelor, care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ Loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform].
autoSTOP, autostopuri, s. n. 1. Instalatie de semnalizare luminoasa asezata la intretaierea strazilor pentru reglementarea circulatiei. ♦ Instalatie de oprire automata a unui vehicul feroviar cand linia nu este libera. 2. Procedeu prin care un pieton parcurge itinerarul propus apeland la serviciile (gratuite ale) automobilistilor ocazionali. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.
automobil, -a adj. (cuv. ibrid, d. auto- si mobil; fr. automobile. Cuv. corect ar fi fost automat). Care se misca fara cai (adica printr´un motor cu abur, electricitate s. a.) vorbind de vehicule: o trasura automobila. S. n., pl. e. Trasura automobila. – Se zice des si rau si -il si otomobil. Prima incercare a unui automobil cu abur fu a lui Cugnot, la 1769. La 1831 s´au pus in functiune in Anglia omnibuse cu abur. La 1875 Bollee facu un automobil cu care merse, in 1878, de la Paris la Viena. La 23 Octobre 1883, Belmont si-a brevetat la Paris un automobil de lemn cu o masina de bronz cu toate caracterele motorului actual, in special ale carburatorului. El a lucrat 15 ani la inventiunea lui perfectionind-o, dar a murit sarac. Primu care a pus in practica motoru cu benzina fu Daimler in Cannstatt (Bavaria) si, aproape in acelasi timp, Benz, in Mannheim, in anu 1886. Motoru lui Daimler fu perfectionat in Francia. Alt inventator fu si Siegfried Markus, mort la 1899 la Viena. Sint si automobile cu spirt si cu electricitate.
autoSTOP s. n. 1. instalatie de semnalizare luminoasa pentru reglementarea circulatiei pe strazi. 2. instalatie servind la oprirea automata a unui vehicul de cale ferata cand mecanicul uita sa ia masuri de franare. 3. oprire a unui automobilist de catre un pieton care solicita sa fie luat in masina. (< fr. auto-stop)