Rezultate din textul definițiilor
BĂGÁ, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra2. ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în d***i = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.
BĂGÁ, bag, vb. I. I. 1. Tranz. A introduce, a vârî un lucru sau o ființă în..., la... sau sub... ◊ Expr. A băga (ceva) în gură = a mânca. A-și băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva). A-și băga mințile în cap = a-și da bine seama de urmările faptelor sale; a se cuminți. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva); b) a face (pe cineva) să creadă (ceva). A-și băga nasul în ceva (sau undeva, în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva, în toate). A-și băga mâna în foc pentru cineva = a garanta pentru cinstea cuiva. ♦ A face să intre (izbind); a înfige, a împlânta. 2. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un loc; a (se) duce în... (sau sub...). L-a băgat într-o odaie foarte curată (CARAGIALE). ◊ Expr. (Refl.) A se băga în cineva (sau în sufletul cuiva, în ochii cuiva) = a se apropia prea tare de cineva; a plictisi pe cineva cu prezența, cu insistențele. A se băga (sau a intra) sub pielea cuiva = a căuta să câștige încrederea sau dragostea cuiva. (Tranz.) A băga pe cineva (de viu) în mormânt (sau în pământ) = a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. A băga oile în lapte = a separa oile de miei, pentru a le mulge. A băga în lanțuri (sau în fiare) = a lega; a încătușa. II. 1. Tranz. A investi o sumă de bani (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. A introduce, a înainta o cerere sau o plângere. 3. Tranz. (În expr.) A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă etc.) = a provoca discordie; a învrăjbi. 4. Refl. A se angaja într-un serviciu. Du-te și te bagă undeva slugă (RETEGANUL). ♦ Tranz. A pune pe cineva într-o slujbă, a da pe cineva la o meserie. 5. Refl. A se prinde, a se angaja să facă ceva. ♦ A se amesteca într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere. 6. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație neplăcută, dificilă. La grea nevoie m-a băgat iar spânul (CREANGĂ). ◊ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă (de ceva). A băga (pe cineva) în boală sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase = a tulbura (pe cineva); a înspăimânta, a îngrozi. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mântuială. A băga (pe cineva) în răcori (sau în sperieți) ori a-i băga cuiva frica (sau fiori) în oase sau a băga spaima în cineva = a umple pe cineva de spaimă, de groază. (Reg.) A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui pe cineva. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) = a observa, a da atenție (cuiva sau la ceva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva); a fi atent (la ceva); a remarca, a observa (ceva). Bag seamă = observ; mi se pare.
CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nici o treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus; cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, trădând oboseală, plictiseală și mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare.
CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii sau să te afli undeva. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnească privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobăi. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obțină ceva, a urmări ceva. ♦ Refl. (Despre mărfuri) A avea căutare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-și vedea de treabă. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A-i căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic. 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: -că-u-. – Var.: (pop.) cătá vb. I] – Lat. *cautare.
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) d******i (sau la d***u, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit1. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de d***u = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie). – Lat. dare.
GRÍJĂ, griji, s. f. 1. Teamă sau neliniște simțite de cineva la gândul unei eventuale primejdii sau întâmplări neplăcute pe care le-ar putea îndura; îngrijorare. ◊ Expr. A intra la griji = a începe să fie îngrijorat. ♦ Cauza îngrijorării cuiva. 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atenție acordată unei ființe, unei probleme etc. ◊ Loc. vb. A (nu) avea grijă (de cineva sau de ceva) = a (nu) se îngriji (de cineva sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) păzi (pe cineva sau ceva). ◊ Expr. A avea grijă (să...) = a băga de seamă, a fi atent (să...). A da (sau a lăsa) în grija (cuiva) = a da (sau a lăsa) în directa supraveghere (a cuiva); a încredința. – Din bg. griža.
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (în expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.
UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. ◊ Expr. (Fam.) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. Tranz. și intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seama de... 3. Tranz. A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracție, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ◊ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [Imper. și: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus).
ZĂPSÍ, zăpsesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A prinde (pe cineva) asupra unui fapt săvârșit în ascuns; a surprinde. 2. A simți, a observa, a prinde de veste, a băga de seamă. – Et. nec.
ZĂRÍ, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii); a întrezări. ◊ Expr. A zări ca prin sită (sau ca printr-o pânză) = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. și refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. 4. Intranz. (Pop.) A străluci, a lumina. – Din zare.
PARATIRISÍ, paratirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A băga de seamă, a fi atent, a observa. – Din ngr. paratiríso (viit. lui paratiró).
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).
PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.
OBSERVÁ, obsérv, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi. 4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare.
REMARCÁ, remárc, vb. I. Tranz. A observa; a băga de seamă; a releva. ♦ Refl. A se distinge, a se deosebi; a se evidenția. – Din fr. remarquer.
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei e*******i; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o e*******e a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.
SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt. ♦ A găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A băga de seamă, a observa (pe furiș), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (după prinde).
A CĂSCÁ casc 1. tranz. (gura) A desface despreunând buzele și fălcile (pentru a mânca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naivă la ceva sau la cineva; b) a umbla fără nici o treabă (uitându-se în toate părțile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaimă etc.); a se holba; b) a băga de seamă; a fi atent. Cască-gură (sau gură-cască) calificativ atribuit unei persoane care umblă fără nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o mișcare reflexă, inspirând adânc și expirând prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare
A PRÍNDE prind 1. tranz. 1) (despre ființe) A apuca ținând strâns. ◊ ~ în brațe a îmbrățișa. 2) (despre mecanisme, instrumente etc.) A apuca imobilizând și reținând. Ușa mi-a prins rochia. 3) A sesiza prin simțuri și cu ajutorul gândirii; a percepe. A prins repede mișcările. ~ un gând. ◊ A (nu) ~ de veste a (nu) observa; a (nu) băga de seamă. ~ firul a înțelege; a pricepe. 4) (ființe în mișcare) A ajunge din urmă apucând. ◊ Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde nici unul v. IEPURE. Pisica cu clopoței nu prinde șoareci v. PISICĂ. 5) (persoane care au comis fapte reprobabile) A reține, privând la libertate; a captura. 6) A descoperi în momentul săvârșirii unei fapte condamnabile. ◊ ~ (pe cineva) cu minciuna a constata că (cineva) a mințit. ~ cu mâța-n sac (sau cu ocaua mică) v. MÂȚĂ. 7) (vehicule sau persoane gata de plecare) A găsi în ultimul moment; a apuca. ◊ ~ momentul (sau ocazia, prilejul) a nimeri momentul (ocazia sau prilejul) potrivit. 8) (despre evenimente, fenomene ale naturii) A apuca pe neașteptate. L-a prins furtuna în pădure. 9) (despre stări fizice sau morale) A cuprinde în întregime; a copleși. L-a prins o dorință de plecare. Nu-l prinde somnul. ◊ ~ tovărășie a se întovărăși. 10) (obiecte) A alătura fixând. ~ o broșă în piept. ◊ ~ în jug a înjuga. 11) (despre îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfățișare plăcută. 12) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a începe. A prins a vorbi. 13) (însușiri sau stări noi) A căpăta transformându-se. ~ mucegai. ◊ ~ la putere a deveni mai puternic. ~ la carne a se îngrășa. ~ rădăcini a se stabili definitiv într-un loc. ~ la minte v. MINTE. A-și ~ pofta (sau foamea, setea etc.) a-și satisface cât de cât pofta (sau foamea, setea etc.). A-i ~ cuiva bine a-i fi de folos. 14) A face să se prindă. 15) (animale sălbatice) A lua în stăpânire folosind diferite mijloace; a captura. 2. intranz. fig. fam. (despre manifestări umane) A fi luat drept valabil. Șiretenia a prins. /<lat. pre[he]ndere
VEDÉRE ~i f. 1) Însușire a organismului viu de a vedea; văz. ◊ Din ~ a) numai din văzute; superficial; b) în fugă; în grabă; în treacăt. La ~ a) în văzul lumii; deschis; b) la exterior; la înfățișare. De la prima ~ de la început; de la prima cunoștință. În ~ea în scopul. A-și pierde ~ea (sau ~ile) a înceta să mai vadă. A avea ~ea scurtă a fi miop. A scoate la ~ a scoate să fie văzut; a expune. A cunoaște (sau a ști) pe cineva numai din ~ a cunoaște (a ști) doar la înfățișare. A avea pe cineva (sau ceva) în ~ a) a se referi la cineva sau la ceva; b) a ține cont de cineva sau ceva; c) a avea grijă de cineva sau ceva. A scăpa din ~ a uita neintenționat. A pune cuiva în ~ a avertiza pe cineva. A trece cu ~ea a nu băga de seamă; a nu lua în considerație. 2) Organ-pereche al văzului situat pe partea din față a capului; ochi. ◊ A-i lua (sau fura) cuiva ~ile (sau ochii) a orbi pe cineva; a face să nu mai vadă. A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ (sau din ochi) a) a înceta de a mai vedea pe cineva sau ceva din cauza îndepărtării; b) a nu mai ști de existența cuiva sau a ceva. 3) Aspect sub care se înfățișează cineva; înfățișare. 4) Aspect al unui colț din natură, privit dintr-un anumit punct de vedere; priveliște. 5) Carte poștală care reprezintă un astfel de loc. 6) mai ales la pl. Ansamblu de idei ce stau la baza interpretării generale a unui obiect sau fenomen; concepție. [G.-D. vederii] /v. a vedea
învegheá vb. I refl. (reg.) a băga de seamă, a lua aminte, a se păzi, a se învăța minte, a se cuminți.
OBSERVÁ vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. A pândi, a iscodi. [P.i. obsérv, 3,6 -vă. / < cf. fr. observer, lat. observare].
sinorisí1, sinorisésc, vb. IV (înv.) 1. a băga de seamă; a acorda atenție. 2. (refl.) a-și face griji; a se potrivi.
OBSERVÁ vb. tr. 1. a băga de seamă, a remarca. ◊ a atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. a cerceta, a examina atent. ◊ a supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. a pândi, a iscodi. (< fr. observer, lat. observare)
REMARCÁ vb. I. tr. a băga de seamă, a observa, a releva. II. refl. a ieși în evidență, a se distinge. (< fr. remarquer)
giní (ginésc, ginít), vb. – (Arg.) A privi, a băga de seamă. Țig. ğan- „a cunoaște” (Graur 156; Juilland 165). – Der. gineală, s. f. (observație); ginitor, s. m. (observator). Cf. geană.
seámă (-sémi), s. f. – 1. Cantitate, număr. – O seamă, cîțiva. – Fără seamă, fără număr. 2. Cont. – A băga de seamă, a ține cont, a observa. – De bună seamă, în mod sigur. – Mai cu seamă, mai ales. – 3. Ordin, regulă, linie. – 4. Pază, vigilență, grijă. – 5. Importanță, categorie, rang. – 6. Etate, leat. Mag. szám (Lambrior 375; Cihac, II, 525; Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 22-30; Gáldi, Dict., 960. – Der. semui (var. asemui, sămui), vb. (a compara, a confrunta; a confunda); sămădău, s. m. (Trans., casier, contabil), din mag. számodó (Candrea); sămădas, s. n. (Trans., socoteală), din mag. számadás (Gáldi, Dict., 157); sămădușag, s. n. (Trans., contabilitate), din mag. számadóság; sămălui (var. (a)semălui), vb. (Trans., a face socoteli, a calcula; Trans., a compara, a confunda, a-și găsi asemănarea), din mag. szálmoni; sămăluitor, adj. (socotitor); sameș, s. m. (înv., intendent, strîngător de biruri); sămeșie (var. sămișie), s. f. (administrație); sămeșoaie, s. f. (nevastă de intendent); însemui vb. (a însemna), probabil prin confuzia dintre semui și însemna.
NĂDĂÍ, nădăiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A băga de seamă; a pricepe, a înțelege. ♦ A cere cuiva socoteală; a imputa. ♦ A bănui. – Slav (v. sl. nadĕjati).
CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsești pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta (cuiva) ceartă sau pricină (cu lumânarea) = a căuta prilej de ceartă cu orice preț. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descoperi (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnești privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obții ceva, a urmări ceva. Du-te de caută nouă piei de bivol (ISPIRESCU). ◊ Expr. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, e interzis să te afli sau să vii (undeva).** Refl. (Despre mărfuri) A avea trecere, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi) = a-și vedea de ocupațiile sale, fără a se amesteca în treburile altora. A-și căuta de drum (sau de cale) = a-și continua drumul, a-și vedea de treburile sale. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. Pe mine căutați să nu mă smintiți (CREANGĂ). 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... Tată-său îl trimitea într-una să caute a se căpătui (ISPIRESCU). 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. Cată să știm cum se mișcă și cu cine se adună (SADOVEANU). III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. ◊ Expr. A căuta o pasăre de ou = a examina o pasăre pipăind-o, pentru a-și da seama dacă are ou. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... Ochii osteniți și părul nepieptănat... căutau a melancolie (DELAVRANCEA). 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic (CREANGĂ). 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Var.: cătá vb. I] – Lat. *cautare.
ZĂRÍ, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii). ◊ Expr. (Intranz.) A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea neclar, ca prin ceață. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. ◊ Refl. impers. De la măria-ta se zărea la el și de la el la măria-ta (DELAVRANCEA). 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva. 3. Refl. impers. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. Începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum (COȘBUC). 4. Intranz. (Pop.) A străluci. Casele lui Dobrișeanu... zăresc ca soarele (TEODORESCU). – Din zare.
ZĂPSÍ, zăpsesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A prinde (pe cineva) asupra unui fapt săvârșit în ascuns. 2. A simți, a observa, a prinde de veste, a băga de seamă.
BĂGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) băga și rezultatul ei. ◊ băgare de seamă = grijă, atenție (deosebită). – V. băga.
BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊ Expr. (Substantivat) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. – Bine + suf. -ișor.
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.
FEREÁLĂ s. f. 1. Faptul de a (se) feri; ferire. ♦ Pază, precauțiune, băgare de seamă, circumspecție. 2. Loc unde cineva este ferit de primejdie; adăpost. – Feri + suf. -eală.
ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var.: atențiúne s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.
PRECÁUT, -Ă, precauți, -te, adj. (Despre oameni) Care prevede un pericol posibil, care acționează cu băgare de seamă și ia toate măsurile de prevedere pentru evitarea unui pericol, unei neplăceri; (despre vorbe, gesturi etc.) care dovedește prudență; prudent, prevăzător, circumspect. [Acc. și: precaút] – Din lat. praecautus.
PRECAÚȚIE, precauții, s. f. Atitudinea, comportarea omului precaut; băgare de seamă, prevedere, circumspecție, prudență. [Pr.: -ca-u-. – Var.: precauțiúne s f.] – Din fr. précaution, lat. praecautio, -onis.
ESCAMOTÁ, escamotez, vb. I. Tranz.1. A face să dispară ceva fără să se bage de seamă, a ascunde ceva cu iscusință. ♦ Fig. A denatura, a falsifica. 2. A introduce trenul de aterizare al unei aeronave în locurile anume construite în corpul ei, pentru a micșora rezistența la înaintare a avionului în timpul zborului. [Var.: scamotá vb. I] – Din fr. escamoter.
NEVĂZÚT2, -Ă, nevăzuți, -te, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea, invizibil; p. ext. care nu se poate aprecia, constata, sesiza. ◊ Expr. A se face nevăzut = a pleca brusc, a dispărea. ♦ (Rar) Care nu este băgat în seamă, observat, luat în considerație. – Ne- + văzut.
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre ființe și lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingaș, subțirel, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori, nuanțe) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. De calitate bună (în ceea ce privește finețea materialului și a execuției). ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă, subtilitate; gingaș. – Din fr. délicat, lat. delicatus.
BĂGÁRE s. 1. băgat, introducere, vârâre, vârât. (~ cheii în broască.) 2. băgat, introducere, punere, vârâre, vârât. (~ vinului în sticle.) 3. băgat, introducere, trecere, vârâre, vârât. (~ aței prin urechea acului.) 4. intrare, introducere, vârâre, vârât. (~ lui prin spărtura zidului.) 5. ascundere. 6. băgare de seamă v. prudență.
FEREÁLĂ s. v. adăpost, atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, luare-amin-te, precauție, prevedere, prudență.
PÁZĂ s. v. arest, atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, închisoare, luare-aminte, ocnă, penitenciar, precauție, prevedere, prudență, pușcărie, temniță.
PRIVEGHÉRE s. v. atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, luare-aminte, pază, precauție, prevedere, prudență, strajă, străjuire, supraveghere, veghe, veghere.
PRUDÉNȚĂ s. atenție, circumspecție, grijă, precauție, prevedere, băgare de seamă, luare-aminte, (pop.) fereală, pază, priveghere, (înv.) socotință, veghere. (Să procedați cu multă ~.)
SOCOTÍNȚĂ s. v. apreciere, atenție, băgare de seamă, calcul, cinste, cinstire, cir-cumspecție, considerație, gând, grijă, idee, intenție, judecată, luare-aminte, minte, numărare, numărat, numără-toare, onoare, opinie, părere, plan, pre-cauție, prețuire, prevedere, proiect, prudență, punct de vedere, raționa-ment, rațiune, respect, socoteală, stimă, trecere, vază.
VEGHÉRE s. v. atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, luare-aminte, nesomn, precauție, prevedere, prudență, trezie, veghe.
băgáre de seámă s. f. + prep. + s. f.
DELICÁT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care este plin de grație. 2) (despre constituția fizică) Care este lipsit de vigoare, de rezistență; plăpând; slab; gingaș; firav. 3) (despre oameni sau despre manifestările lor) Care vădește multă bunăvoință și amabilitate în relațiile cu alți oameni; prevenitor. 4) (despre culori) Care nu bate la ochi; puțin intens; atenuat. 5) (despre mâncăruri, băuturi) Care are gust plăcut; ales; delicios; savuros; suculent. 6) (despre obiecte) Care este executat cu multă îndemânare. 7) (despre situații, probleme) Care cere precauție și băgare de seamă. /<fr. délicat, lat. delicatus
A ESCAMOTÁ ~éz tranz. 1) rar (lucruri, obiecte etc.) A dosi fără să se bage de seamă; a ascunde. 2) fig. A face să fie fals; a prezenta altfel decât este de fapt; a denatura; a falsifica. 3) (roțile de aterizare ale unei aeronave) A retrage în fuzelaj pentru a reduce rezistența în timpul zborului. /<fr. escamoter
GRÍJĂ ~i f. 1) Gând ce provoacă neliniște, cauzat de o eventuală neplăcere sau primejdie. 2) Atitudine binevoitoare, plină de atenție și de interes față de cineva sau de ceva; preocupare pentru cineva sau ceva. ~a față de generația în creștere. ◊ A avea ~ să..., a fi atent să..., a băga în seamă să... A purta ~a cuiva, a purta ~ de cineva (sau de ceva), a purta cuiva de ~ a se preocupa de cineva (sau de ceva). A da (sau a lăsa) în ~a cuiva (pe cineva sau ceva) a da însărcinare cuiva să supravegheze ceva sau pe cineva. [G.-D. grijii] /<bulg. griža
A IGNORÁ ~éz tranz. 1) (studii, legi etc.) A refuza în mod conștient să cunoască și să aplice. 2) (persoane) A trata fără considerație; a nu băga în seamă; a disprețui; a desconsidera. 3) (probleme, datorii etc.) A trece cu vederea; a lăsa fără atenție; a nesocoti. [Și ignor] /<fr. ignorer, lat. ignorare
ÎNCÉT1 adv. 1) Fără grabă; pe îndelete; alene; agale; lin; domol. Noaptea trece ~. ◊ ~ul cu ~ul (sau ~-~, cu ~ul) puțin câte puțin. 2) Fără zgomot; aproape neauzit. Vântul bate ~. 3) (cu valoare de interjecție) Atent! Cu băgare de seamă! /<lat. qu[i]etus
NEBĂGÁRE f. (negativ de la băgare): ~ de seamă neatenție. Din ~ de seamă din neatenție. Cu ~ de (sau în) seamă neatent. ~ în seamă trecere cu vederea; desconside-rare. /ne- + băgare
NEBĂGÁT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la băgat): ~ în seamă a) neobservat; b) de care nu s-a ținut sau nu se ține cont; neglijat. /ne- + băgat
VIGILÉNȚĂ s.f. 1. Atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă. 2. Calitate politică care constă în a veghea, a recunoaște cu pricepere dușmanul de clasă sub orice formă s-ar ascunde și a-l face inofensiv. [Cf. fr. vigilance, lat. vigilantia].
ATÉNT, -Ă adj. 1. Cu atenția îndreptată către ceea ce se petrece (în fața lui), cu luare-aminte, cu băgare de seamă. ♦ Făcut cu atenție. 2. Amabil, politicos, prevenitor față de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se întinde spre, a fi cu luare-aminte].
cáut, -ă, adj. (reg., înv.) cu băgare de seamă; circumspect, precaut, prudent.
nebăgá vb. I (înv.; în expr.) a nebăga în seamă (pe cineva sau ceva) = a nu da atenția, a nu lua în considerație, a nu băga în seamă, a desconsidera.
MINUȚIÓS, -OÁSĂ adj. Migălos, meticulos; amănunțit. // adv. Cu grijă, cu multă băgare de seamă. [Pron. -ți-os. / cf. fr. minutieux].
PRECAÚȚIE s.f. Prevedere, băgare de seamă, circumspecție, prudență. [Var. precauțiune s.f. / < lat. precautio, cf. fr. précaution].
PRUDÉNȚĂ s.f. Însușirea de a fi prudent; prevedere, precauție, băgare de seamă. [Cf. fr. prudence, it. prudenza, lat. prudentia].
băgá de seámă (a ~) loc. vb. v. băgá
băgáre de seámă (atenție) loc. s. f., g.-d. art. băgắrii de seámă; (observații) pl. băgắri de seámă
ATÉNȚIE I. s. f. 1. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. interes, preocupare, grijă. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ♦ a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ◊ dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! bagă de seamă! (< fr. attention, lat. attentio)
MINUȚIÓS, -OÁSĂ I. adj. migălos, meticulos; amănunțit. II. adv. cu grijă, cu multă băgare de seamă. (< fr. minutieux)
PRECAÚȚIE s. f. atitudinea celui precaut; prevedere, băgare de seamă, prudență, circumspecție. (< fr. précaution, lat. praecautio)
VIGILÉNȚĂ s. f. atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă; supraveghere activă. (< fr. vigilance, lat. vigilantia)
ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai câteva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 2. Interes, grijă, preocupare. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. A-și îndrepta atenția = a-și concentra luarea-aminte. 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă; (concr.) cadou, dar. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). [Var.: atențiúne s. f.] – Fr. attention (lat. lit. attentio, -onis).
BĂGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) băga și rezultatul ei. ◊ Expr. Cu băgare de seamă = cu grijă, cu atenție.
BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine1. 2. Cu băgare de seamă. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! 3. Cu blândețe, prietenos. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu binele.
NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei și judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”.
QUIDQUID AGIS, PRUDENTER AGAS ET RESPICE FINEM (lat.) orice ai face, fă cu băgare de seamă și ai în vedere sfârșitul – „Gesta Romanorum” (culegere de povestiri, legende, anecdote inspirate din istoria poporului roman, datând din sec. 14). 103. V și Age quod agis.
TOUT FLATTEUR VIT AU DEPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.
AȚÍNE, ațín, vb. III. Refl. 1. A sta în calea cuiva, a pândi trecerea cuiva. ◊ Tranz. Calea mândrei aținui, O floricică de-i cerui (TEODORESCU). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde ceva care încearcă să scape); a băga bine de seamă. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. Aține-te! = fii gata! ține-te bine! [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere).
NEBĂGÁT1 s. n. (în expr.) Pe nebăgate de (sau în) seamă = fără a (se) observa; pe nesimțite. – Ne- + băgat.
BĂGĂTÓR, -OARE, băgători, -oare, adj. (Mai ales ir.; în sintagma) Băgător de seamă = care nu face decât să observe fără a acționa; care nu are un rol precis într-o treabă. – băga + suf. -ător.
BĂGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre): ~ de seamă a) care acționează cu atenție deosebită; b) care este fără un rol definit într-o acțiune. /a (se) băga + suf. ~tor
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seama de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba.
NEBĂGÁT2, -Ă, nebăgați, -te, adj. (în expr.) Nebăgat în seamă = a) care nu este luat în considerație, care este trecut cu vederea; b) care nu a fost văzut, observat. – Ne- + băgat.
NEBĂGÁRE s. f. (În expr.) (Din) nebăgare de (sau în) seamă = a) (din) lipsă de atenție; (din) neglijență; (din) imprudență; b) (din) lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. – Ne- + băgare.
BĂGĂTÓR, -OARE, băgători, -oare, adj. (În expr., mai ales ir.) Băgător de seamă = care observă, care e atent (la ceva); precaut, circumspect, prudent. ♦ (Substantivat; fam.) Supraveghetor. ♦ (Substantivat) Persoană care introduce snopii la batoză. – Din băga + suf. -(ă)tor.
A BĂGÁ bag tranz. 1) A face să intre (înăuntru); a introduce; a vârî. ◊ ~ (ceva) în cap a ține minte; a memora. ~ (ceva) în gură a mânca. ~ (cuiva) mințile în cap a cuminți (pe cineva). A(-i) ~ cuiva în cap a) a face pe cineva să fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva să înțeleagă ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica în oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în sân a apropia mult (pe cineva); a trata cu atenție și cu dragoste. ~ mâna în buzunarul cuiva a jecmăni (pe cineva). 2) A pune într-o situație neplăcută. ◊ ~ (pe cineva) în boală (sau în boale) a înspăimânta (pe cineva). ~ (pe cineva) în d***i (sau în toți d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mânia tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în păcat a face (pe cineva) să comită o faptă condamnabilă. ~ (pe cineva) în nevoi a face să aibă neplăceri. ~ (pe cineva) la apă a pune în mare încurcătură. ~ în mormânt a pricinui moartea cuiva. 3) A face să îmbrățișeze o slujbă, o meserie; a plasa. ~ la școala de meserii. 4): ~ de seamă a fi atent la ceva; a avea grijă. /Orig. nec.