Rezultate din textul definițiilor
bahornita f., pl. e (sirb. bahornica, farmacatoare, d. bahoriti, a farmaca). Munt. Vest. Baba de aspectu unei farmacatoare, baba rea. In Munt. est, Mold. ba- si ba-bornita (dupa baba). V. cotoroanta, farmacatoare.
cloanta (oa dift.) f., pl. e (d. clont, fiind-ca babele au adese-ori numai un dinte ori doi, cum ar avea pasarea ciocu). Fam. Baba fara dinti si rea. Baba cloanta, baba rea din povesti.
HARCA ~ci f. pop. peior. 1) Femeie batrana, urata si rea; hoanghina; hoasca. ◊ baba-harca fiinta imaginata ca o vrajitoare batrana si rea; baba-cloanta. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka
clontat, -a adj. Cu clont. Fig. Obraznic la vorba. S. f. baba rea careia nu i-a mai ramas de cit un dinte. – Si clontos, -oasa.
BABORNITA, babornite, s. f. baba urata si rea; cotoroanta. ◊ Vrajitoare. [Var.: babornita s. f.] – contaminare intre baba si bahornita.
BABORNITA ~e f. pop. baba urata si rea; cotoroanta. [G.-D. babornitei] /baba + bahornita
COTOROANTA ~e f. 1) baba urata si rea; babornita. 2) folc. baba care se ocupa cu vrajitul; vrajitoare. /Orig. nec.
BABORNITA, babornite, s. f. baba urata si rea; cotoroanta. ♦ Vrajitoare. [Var.: babornita s. f.] – Din baba + suf. -or-nita.
CLOANTA, cloante, s. f. 1. (Pop.) baba urata, fara dinti, rea. 2. (Fam., peior.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). – Cf. clont.
hara, hare, s.f. (reg.) 1. cearta, neintelegere, zazanie (pentru lucruri marunte). 2. tuse rea (cu sange); baduga. 3. (fig.) baba, babarca, harca. 4. matreata oilor si viteilor, umflarea urechilor acestora. 5. paduche de vita. 6. matreata omului, tarata. 7. boala de piele; rapan.
STIRB, -A, stirbi, -e, adj. 1. Caruia ii lipseste unul sau mai multi dinti. ◊ Compus: stirba-baba-cloanta s. f. = a) vrajitoare batrana din mitologia populara; porecla data unei femei batrane si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune in gluma copiilor cand le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia ii lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia ii lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. strubu.