Rezultate din textul definițiilor
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care îmbrățișează, care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale sau comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ♦ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe inconștiente formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ♦ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament e****c al copilului față de părintele de s*x opus. – Din fr. complexe, lat. complexus.

COMPLÉX -Ă (‹ fr., lat.) adj., s. n. I. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (MAT.) Număr c. = pereche de numere reale; pentru numerele complexe operațiile de adunare și înmulțire se definesc astfel: (a,b) + (c,d) = (a+c, b+d); (a,b) • (c,d) = (ac-bd, ad+bc). N.c. (0,1) se numește unitate imaginară și se notează cu i. Forma algebrică a n.c. (a,b) este a+b • i. Numerele b • i se numesc imaginare ∏. s. n. 1. Întreg format din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucru. ♦ (CHIM.) Combinație complexă.Complecși π = combinații complexe ale unor metale tranziționale (fier, cupru, argint, paladiu, platină etc.) cu hidrocarburi; au importanță teoretică pentru studiul legăturilor chimice. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale sau comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop (ex. c. școlar, c. pentru industrializarea lemnului, c. comercial). ◊ C. zootehnic = sistem de exploatare format din mai multe adăposturi pentru animale în care procesele de muncă (hrănire, întreținere, muls, asigurarea condițiilor de microclimat) sînt mecanizate sau automatizate. C. mai cuprinde silozuri, fînare, magazii etc., precum și terenul necesar asigurării bazei furajere. C. de lansare = cosmodrom. ♦ C. sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 2. (În psihanaliză) Ansamblu de tendințe inconștiente, formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. C. de inferioritate = termen introdus de A. Adler pentru a desemna sentimentul de neîncredere în forțele proprii format în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. și care trezește tendința de compensare. C. lui Oedip = disponibilitate afectivă de atașare excesivă a copilului față de părintele de s*x opus și de aversiune față de părintele de același s*x considerat ca rival. 3. (MED.) C. primar = unitate morfopatologică întîlnită în tuberculoza pulmonară și care cuprinde leziunea de inoculare, adenopatia și limfagita. 4. (PEDOL.) C. adsorbativ al solului = ansamblu de compuși din sol cu suprafața activă, capabili să manifeste fenomenul de adsorbție. Se compune din substanțe minerale, organice și organo-minerale ce provin din dezagregarea rocii-mame și consecutiv acțiunii microorganismelor asupra materiilor organice din sol. 5. C. fizico-geografic, totalitatea elementelor și fenomenelor fizico-geografice de pe un terit., legate între ele prin relații reciproce și care dau specificul peisajului geografic al unității respective.

BÁZĂ s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fața unui poliedru, situată în poziția cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esențial, a ceva. ♦ Element principal al unei combinații chimice. 3. Bază economică = totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Bază militară = loc special pe teritoriul unui stat unde staționează trupe dotate cu mijloace de luptă necesare acțiunilor de război. 5. bază sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanță cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

ECHÍPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium.

PROGNÓSTIC1, prognosticuri, s. n. Previziune a evoluției unei boli pe baza analizei simptomelor, agentului patogen etc. și la sfârșitul unor evenimente, al unor acțiuni, al unor întreceri sportive etc. [Acc. și pronostíc] – Din fr. pronostic

OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. h********r.

BÁZĂ s. f. 1. parte inferioară a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonică. 2. electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui număr) = număr care se ridică la puterea indicată de exponent. ◊ latură a unui poligon sau față a unui poliedru, în poziția cea mai de jos. 4. element fundamental, esențial a ceva (cuvânt, combinație chimică etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a întemeia, a înființa. 5. totalitatea relațiilor de producție dintr-o etapă determinată a dezvoltării sociale, economice, pe care se înalță suprastructura corespunzătoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinată. ♦ ~ militară = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sunt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă. 7. ~ sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanță chimică cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

PIRAMÍDĂ s. f. 1. poliedru având ca bază un poligon și fețele laterale în formă de triunghi cu același vârf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatră, în care erau înmormântați faraonii Egiptului. ◊ edificiu arhitectonic asemănător unui asemenea monument. 3. figură de gimnastică în care mai mulți sportivi se așază în rânduri suprapuse. 4. îngrămădire de materiale, de lucruri etc. în formă de piramidă (1). ◊ formă de așezare a armelor pe sol, cu vârfurile țevilor sprijinite unele de altele. 5. formă de coroană de pom cu ax principal. ◊ sistem de susținere a viței de vie portaltoi, dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc mai multe sârme legate de butuci. 6. formație anatomică asemănătoare unei piramide (1). ◊ proeminență osoasă din interiorul cavității timpanice. ♦ ~ bulbară = proeminență a cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahihdian; ĕ Malpighi = formațiuni conice din zona medulară a parenchimului renal, prin care se scurge u***a. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)

FOND ~uri n. 1) Parte interioară de bază, care poate fi sesizată cu ajutorul rațiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei țesături pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de bază. 3) bază sensibilă care pune în valoare senzațiile de altă natură. ~ sonor. 4) Element de bază, esențial sau permanent. ◊ ~ul lexical de bază al unei limbi partea esențială, stabilă a lexicului, denumind noțiuni fundamentale, cu o mare frecvență în uz. În ~ de fapt, în realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare și materiale cu o anumită distribuție. 6) Ansamblu de valori esențiale, aparținând unui domeniu. ~ de cărți. 7) Instituție menită să acorde asistență materială sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Probă sportivă pe distanță mare. /<fr. fond

NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă. ◊ Normă morală (sau etică) = regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligațiile sale față de ceilalți oameni și față de societate. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei respectare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

BÁZĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreaptă sau plan, de obicei în poziție orizontală, de la care se măsoară perpendicular înălțimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalații etc.) necesare unei activități. ~ de aprovizionare. ~ sportivă. ◊ ~ navală port militar. ~ militară loc de staționare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de luptă pentru război. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albăstrește hârtia roșie de turnesol și intră în combinație cu acizii, formând săruri. 5) la pl. fig. Element de importanță primordială, pe care se ține, se întemeiază ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fără ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia; a funda. ~ economică (a societății) totalitate a relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care închide cutia cranială spre ceafă. 7) lingv.: ~ de articulație mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

SPÁTE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spinare. ◊ În ~ pe partea dindărăt a corpului. Pe ~ culcat cu fața în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urmă; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supăra pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fără știrea cuiva. A nu ști nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu bănui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul neliniștit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lăsa în seama altuia anumite obligații. A avea ~ (tare) a fi protejat, susținut (de cineva). 2) Probă sportivă de înot (cu fața în sus). 3) Partea dindărăt a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dușmanului. /<lat. spatha

TÍTLU s.n. 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (In orânduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvânt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< lat. titulus].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)