Dex bine ales

NIMERIT, -A, nimeriti, -te, adj. 1. Care este bine gasit, bine ales, care este adecvat situatiei, scopului; corespunzator, indicat, potrivit. ♦ (Adverbial) Potrivit; judicios. 2. Bun, reusit, izbutit. [Var.: (reg.) nemerit, -a adj.] – V. nimeri.

DIALECTISM s.n. 1. Particularitatile graiului, ale dialectului; regionalism; dialectalism. ♦ Dialect; grai. 2. Teorie care considera ca lumea fenomenelor poate fi explicata printr-un sir de opozitii bine alese, care se inlocuiesc reciproc la infinit. [Pron. di-a-. / cf. it. dialettismo, germ. Dialektismus, rus. dialektizm].

DIALECTISM s. n. 1. cuvant sau expresie apartinand unui dialect; dialectalism. 2. teorie care considera ca lumea fenomenelor poate fi explicata printr-un sir de opozitii bine alese, care se inlocuiesc reciproc la infinit. (< fr. dialectisme, rus. dialektizm, germ. Dialektismus)

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separa din lapte, dupa coagulare, la prepararea branzeturilor si care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ◊ Expr. A se alege branza (sau urda) din zer = a se alege binele de rau. A scoate zer din piatra = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vaca prins² (3). ♦ Lichid alb si gras care ramane dupa prepararea untului; zara. – Et. nec.

POTRIVIT², -A, potriviti, -te, adj. 1. Care are insusiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizeaza cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzator (scopului urmarit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., in concordanta cu..., in raport cu... ♦ bine ales; indicat. 3. Aranjat, asezat; intocmit, mestesugit. ◊ Cheie potrivita = cheie de care se serveste cineva pentru a deschide broasca unei usi, a unei cutii etc. straine; cheie falsa. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o departare potrivita. – V. potrivi.

ZER n. Lichid care se separa din lapte dupa coagulare, la prepararea branzei; jant. ◊ A se alege branza de ~ a se alege binele de rau. /Orig. nec.

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separa din lapte la prepararea branzeturilor. ◊ Expr. A se alege branza (sau urda) din zer = a se alege binele de rau. A scoate zer din piatra = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vaca prins. ♦ Lichid alb si gras care ramane dupa prepararea untului; zara.

alt-fel ori altfel adv. In alt mod, nu asa: azi e asa, dar ieri a fost alt-fel. Daca nu, in alt caz: ai avut noroc c' ai nemerit [!] drumu, ca, alt-fel, te-ar fi mincat lupii. In colo, in alta privinta: e violent, dar alt-fel e om bun. A fi mai alt-fel, a fi mai deosebit (mai ales in bine): aici par' ca-i lumea mai alt-fel. De alt-fel, in alta privinta, si fara asta, in colo: de alt-fel, am spus eu de mult ca asa se va intimpla.

GAINA ~i f. Pasare domestica de talie medie, cu cioc conic, crescuta pentru carne si oua. ◊ A avea orbul ~ilor a nu vedea bine, deslusit (mai ales seara). De rasul ~ilor de nimic; de batjocura. A se culca o data cu ~ile a se culca foarte devreme, decuseara. A sta ca o ~ (sau curca) plouata a) a fi lipsit de curaj; b) a fi indispus. ~-de-apa pasare de balta, migratoare, de talie medie, cu penaj negru-cenusiu, avand un mot alb intre ochi; lisita. [G.-D. gainii] /<lat. gallina

bineCRESCUT, -A, binecrescuti, -te, adj. Care a primit o educatie aleasa; cu purtari cuviincioase. – bine + crescut (dupa fr. bien-eleve). [idem DEX'84]

PA interj. fam. (se foloseste ca formula de salut la despartire, mai ales, cu copiii) Cu bine; la revedere. /<germ. pa, ung. pa

LAXISM s. n. sistem (teologic, filozofic, politic) tolerant, care sustine ca in absenta unei interdictii, evidente, o actiune poate fi infaptuita, mai ales daca exista temeiuri bine determinate. (< fr. laxisme)

chitesc v. tr. (vsl. kytati, sirb. kititi, a orna, a potrivi, kita, chita, buchet. Cp. si cu ngr. kittazo, privesc, it. guatare, fr. guetter, vgerm. wahten, ngerm. wachten, a pazi, a pindi. Bern. 1, 679). Ochesc, tintesc, indrept lovitura: ai chitit bine! Ochesc, pun ochii, aleg: a chitit un copac, un ginere. Asez, astern bine (un pat, un tol, niste snopi. In Olt. chichesc). Cuget, chibzuiesc: Si tot chiteam si ne gindeam Cum sa ne cada´n gheara (Al. Penes). Cred, socotesc (fam. pop.): eu chiteam ca-i bine asa. V. refl. Ma potrivesc, cadrez: hainele se chitesc bine pe trupu lui. Ma gindesc, chibzuiesc: ma chiteam cum sa scap. Ma arunc, ma raped [!] (P. P.): el pe Turci mi se chitea. Trans. (d. chita 1). Ma gatesc, ma dichisesc. V. pitesc.

SALUTARE ~ari f. 1) v. A SALUTA si A SE SALUTA. 2) mai ales la pl. Urare de bine transmisa cuiva; complimente. ◊ ~! a) buna ziua! b) la revedere. /v. a (se) saluta

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

calai, -ie, calai, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apa) neincalzita bine, calduta.

faes, -a, adj. (reg.) 1. de soi bun, de neam bun; ales, nobil. 2. (despre oameni) aratos, chipes, chipos, bine facut, frumos; zdravan, voinic.

bina f. (turc. [d. ar.] bina, edificiu, corpu unei corabii). Edificiu (mai ales mare) in timpu construirii sau si pe urma. Vechi. Rar. Cherestea.

BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.

halal s. n. – 1. Dar, cadou. – 2. Multumire, recunostinta. – 3. Noroc, fericire. – Mr. halane. Tc. halal (Seineanu, II, 199; Lokotsch 794), cf. ngr. χαλάλι „permis”, alb. halalj, bg., sb. halal „fericire”. Primele doua sensuri sint inv. (sec. XVIII), ultimul mai ales ca adv., ngr. χαλάλι σου „sa-ti fie de bine”, bg. halal da e „sa fie cu noroc”; echivaleaza cu sp. „enhorabuena”.

NEGHINA ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, paroasa, cu frunze lungi, cu flori rosii si cu seminte marunte negre, toxice, ce creste prin semanaturi. 2) Samanta acestei plante. ◊ A alege ~a de grau (sau graul din ~) a separa binele de rau sau pe cei buni de cei rai. A nu sti sa deosebeasca graul de ~ a nu putea face distinctie dintre bine si rau sau dintre cei buni si cei rai. [G.-D. neghinei] /Orig. nec.

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

OCHITOR ~i m. 1) Persoana care ocheste bine (cu o arma); tintas. 2) Militar insarcinat cu operatia ochirii (mai ales in artilerie). /ochi + suf. ~tor

A STRUNI ~esc tranz. 1) (caii) A stapani cu ajuorul fraului; a infrana; a domoli. ◊ A-si ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorita prin intinderea sau slabirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obisnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, intinzand bine firele (ca struna). /Din struna

SFOARA sfori f. 1) Fir confectionat din fibre vegetale sau sintetice prin rasucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ◊ Tras cu ~a (asezat) in linie dreapta; bine aliniat. A intinde ~a prea tare (sau prea mult) a depasi limita in procesul realizarii unui lucru. A trage pe ~ a pacali. A trage sforile a pregati in taina ceva reprobabil. 2) Multime de obiecte similare insirate pe astfel de fir; sirag. O ~ de ardei. 3) inv. Unitate de masura pentru suprafete, folosita la masurarea pamantului (avand diferite valori in diferite perioade). 4) inv. Fasie (ingusta) de pamant arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. svora

PUPA, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. si refl. recipr. A (se) saruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa in bot (pe cineva) = a lingusi, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (in bot) cu cineva = a se intelege bine cu cineva, a se afla in relatii de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales in constructii negative) A ajunge sa obtina ceva ravnit; a dobandi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare.

VIRTUTE ~ti f. 1) Forta morala prin care omul tinde catre bine si frumos; perfectiune morala. 2) Fidelitate sentimentala sau/si conjugala (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornica spre a infaptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ◊ Cele patru ~ti curajul, justetea, prudenta si temperanta. 4): In ~tea... in baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtutii] /<lat. virtus, ~utis

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece un material prin sita sau prin ciur, pentru a alege sau a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a inlatura corpurile straine. Sita noua cerne bine (= ceea ce este nou da rezultate bune). ♦ (Poetic) A face sa cada, a presara ca printr-o sita. Zapada si stelele cerneau o lumina potolita (AGIRBICEANU). 2. Tranz. Fig. A distinge. Si-auzul prinde cu-ncetul sa cearna Un ciripit stins (PAUN-PINCIO). 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua marunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea buna, valabila (dintr-un studiu, dintr-o idee etc.), eliminand restul; a discerne. – Lat. cernere.

ORTOMAN, -A, ortomani, -e, adj. (Mai ales in poezia pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (in turme). 2. (Despre haiduci) Chipes, viteaz, mandru; ortomanos. 3. (Despre cai) Care alearga bine; sprinten, focos. [Var.: iortoman, -a, iortomani, -e adj.] – Et. nec.

RAZGHINA, razghin, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-si rupe picioarele, departandu-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Raz- + [im]bina.

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

pasa, pers. 3 sg. pasa, vb. I 1. (inv. si reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a pasi. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rau). 3. (pop. si fam.) incearca sa ..., cauta ... sa, indrazneste sa ...

BREAZ ~a (breji, breze) 1) (despre animale, mai ales despre cai) Care are o pata alba sau o dunga alba pe bot. ◊ A cunoaste pe cineva ca pe un cal ~ a cunoaste pe cineva foarte bine. 2) fam. Care se impune prin agerimea mintii; istet. ◊ A (nu) fi mai ~ decat altii a nu se deosebi de altii; a (nu) fi mai presus decat altii. [Monosilabic] /<bulg. breaz

aligni (-nesc, -it), vb. – 1. A sufla vintul. – 2. A schiopata. Ngr. λιχναίνω „a slabi, a debilita”. Sensul 2 nu este inca bine individualizat, caci este nevoie sa se precizeze: aligneste cu piciorul sau aligneste de un picior. Acest uz lipseste din majoritatea dictionarelor (DAR, Dame, Candrea), dar este comun, mai ales in Mold. (cf. fata subreda de sanatate, caci alignea cu piciorul, Iorga; se apropie alignind de un picior, Cezar Petrescu). DAR indica drept etimon posibil mag. legyezni „a bate vintul”. Cf. lihni.

SIMT, simturi, s. n. 1. Facultate a oamenilor si a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioara cu ajutorul unor organe specifice; functiune a organismului prin care acesta receptioneaza si prelucreaza o anumita categorie de stimuli externi sau interni; simtire. ◊ Organe de simt = organe periferice ale perceptiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuala; senzualitate. ♦ Delectare a simturilor; gust. 2. Capacitate a omului de a intelege, de a judeca, de a aprecia; inclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simt moral = facultatea de a deosebi binele de rau. Simt practic = indemanare in rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simti (derivat regresiv).

BASMA ~le f. 1) Bucata de tesatura (uni sau pestritata) avand forma patrata sau triunghiulara si folosita, mai ales de femei, pentru a-si acoperi capul; batic. ◊ A scoate (pe cineva) ~ curata a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdara). A iesi (sau a scapa) ~ curata a iesi (a scapa) cu bine dintr-o incurcatura. 2) pop. Bucata mica de panza, folosita pentru a sterge nasul sau fata; batista. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

DULCE¹ dulciuri n. 1) Ceea ce produce placere si satisfactie deosebita. ◊ A fi satul de dulce a se satura de bine. Pana nu gusti amarul, nu stii ce-i dulcele pana nu gusti viata grea, n-o intelegi pe cea buna. 2): De dulce care, dupa ritualul bisericii crestine, nu se mananca in timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mancare servita ca desert. /<lat. dulcis

BUNATATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

SCULA ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat si actionat manual in vederea executarii unei operatii de munca; unealta; instrument. 2) Parte activa a unei masini-unelte care vine in contact direct cu materialul ce se prelucreaza. 3) fig. Persoana care se distinge prin ceva (in bine sau in rau). Buna ~ mai esti!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

A DANSA ~ez 1. intranz. 1) A executa un dans. 2) A poseda bine tehnica dansului. 3) fig. poet. (despre fulgi, frunze si alte obiecte usoare) A face miscari ca de dans (prin aer); a pluti usor (in aer), saltand ca intr-un dans. 2. tranz. 1) (anumite feluri de dans) A executa dupa tehnica si regulile specifice. ~ un vals. 2) (persoane, mai ales de s*x feminin) A avea drept partener de dans. /<fr. danser

MANCA vb. 1. (mai ales in vorbirea copiilor) a papa, (inv. si pop.) a (se) ospata, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede intreaga paine.) 3. (fam.) a imbuca. (N-a apucat sa ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrani, a (se) nutri, (fam.) a hali. (~ bine.) 5. v. roade. 6. v. intepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) macina, a (se) roade, a (se) sapa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. v. ataca.

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe langa un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Asezat dupa adjectiv, inv. si arh.) Suparat foarte. ◊ (Ca determinativ pe langa o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ◊ (Ca determinativ pe langa un substantiv care exprima o insusire) E foarte copil pentru varsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe langa un verb si asezat inaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte ii placeau. ◊ (In legatura cu „a multumi”, azi mai ales ir.) Iti foarte multumesc de asa serviciu. ◊ (Pop.; asezat dupa verb) Se manie foarte. ◊ (Pop.; asezat intre auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

TARATA, tarate, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Invelis al grauntelor de grau, de porumb etc. zdrobit prin macinare si separat de faina la cernut. ◊ Expr. Scump la tarate si ieftin la faina, se spune despre cel care este zgarcit la cheltuieli marunte, dar risipitor cand nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tarate = a rupe in bucati, a omori (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tarate = a se deprinde cu binele. 2. Rumegus (de lemn). 3. (Reg.) Matreata (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.

BRAZDA brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) Urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. Urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda

COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de imbracaminte facut din piele de oaie prelucrata cu mite cu tot, care se poarta mai ales la tara ca palton (cu blana inauntru). ◊ Expr. Iarna cu sapte cojoace = iarna foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi batut (zdravan). A nu mai intreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lasa sa se gandeasca. A-si teme (sau a-si pazi) cojocul = a fi precaut, a evita cu prudenta riscurile. 2. Patura de bumbac bine presata, obtinuta in filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoaca s. f.] – Din sl. kozuhu.