Rezultate din textul definițiilor
APROPÓ (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.

BA adv. 1. (Exprimă opoziția față de ideea din propoziția negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ◊ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ◊ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziție interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă; a se abține. ◊ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ◊ (Cu slăbirea ideii de opoziție, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nțelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioși!; b) să fim drepți! 2. (Urmat de și sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură își bea banii, mintea, ba și sănătatea. 3. (În corelație cu el însuși, având rol de conjuncție disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.

BÍNE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine.Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-și facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine.Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea!De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu!Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut).

HAI interj., s. (probabil n.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. S. (n.) (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.

NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.

hai-hái (hai, hái) (ba bine că nu, încet-încet) interj.

APROPÓ1 adv. Fiindcă a venit vorba; bine că mi-am adus aminte. [Sil. a-pro-] /<fr. à propos

BA2 adv. 1) Nicidecum; nu. Ai fost la școală?Ba. 2): Ba bine că nu evident că da; se înțelege că da. /<bulg., sb. ba

NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativă) Îi aparțin cinci invenții, nu trei. Nu am știut de asta. 3) și substantival (ține locul unei părți de propoziție, unei propoziții sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (ține locul predicatului negativ într-o propoziție eliptică) Cine dorește, rămâne, cine nu, pleacă. ◊ Nu și nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugăminte repetată sau nereușită. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întări un consimțământ. Cum de nu (sau ba bine că nu) a) desigur; fără îndoială; firește; b) vorbă să fie! nici când! (ei) aș! A spune că nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intră în componența locuțiunilor adverbiale și conjuncționale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentuează ideea exprimată de îmbinarea de cuvinte precedentă).Nu o (singură) dată în repetate rânduri; deseori. Nu zăbavă peste puțin timp; repede. Nu glumă (sau nu șagă) cu adevărat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în construcția Și unde nu, urmată de un verb, capătă sens afirmativ afectiv) Și unde nu începe a juca. /<lat. non

APROPÓ adv. (Fam.) Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rău intenționate) la adresa cuiva; aluzii răutăcioase. [Pl. -ouri. / < fr. à-propos].

apropó adv. – Fiindcă a venit vorba; bine că mi-am adus aminte. Fr. à propos.Der. apropo(u), s. n. (aluzie).

BÍNE1 adv. I. 1. În mod convenabil, după cum își dorește cineva. Câtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (JARNIK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A fi (sau a face, a se simți) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sănătatea) = a fi sănătos. A (se) face bine = a (se) însănătoși. A nu-i fi bine = a fi bolnav; (fam.) a fi nebun. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi (cuiva) de folos. A sta bine = a fi bogat. A-i veni bine (să...) = a găsi momentul prielnic (să...), a-i fi la îndemână (să...). (Decât...) mai bine să... = (decât...) prefer să... Dacă (sau de)..., e bine = dacă (sau de)..., poți fi mulțumit. Bine-ai venit! formulă de salut la primirea unui musafir. Bine v-am găsit! formulă de salut pe care o spune un nou venit. 2. În mod plăcut, agreabil. Floarea miroase bine.Expr. E bine = e vreme bună. 3. În mod comod, confortabil. S-așază mai bine pe prispă (CAMILAR). 4. (Eliptic, cu sensul unei propoziții afirmative) Sunt de acord, îmi convine. Bine, Ivane, du-te (CREANGĂ). ◊ Expr. Ba bine că nu! = se înțelege! firește! Ei bine! = fie (și așa)! bine că... = noroc că... II. 1. Cum trebuie, cum se cere. ◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune (ceva) la păstrare, la o parte. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a ponegri (pe cineva) căutând să-i prejudicieze situația. Bine-rău = mai mult sau mai puțin, după posibilități. După ce ne-am pus bine-rău gura la cale... (CREANGĂ). 2. Conform realității, adevărului; exact, precis; corect, just. ◊ Expr. A ști (prea) bine (ceva). = a) a ști (ceva) mai dinainte; b) a fi convins de ceva. Să știu bine că... = măcar să..., chiar dacă... A vedea bine = a-și da seama (de ceva). Vezi bine (că...) = firește, negreșit. (Că) bine zici = așa este, ai dreptate. 3. În mod reușit, frumos. A cânta bine.Expr. A-i sta (sau a-i ședea) bine = a i se potrivi. ◊ (Adjectival, fam.) Un bărbat bine. 4. În conformitate cu cerințele sociale, morale, profesionale etc. Se poartă bine.Expr. A fi bine = a fi spre binele cuiva, a fi recomandabil. A face bine (să...) = a proceda așa cum e (mai) potrivit. Nu faci bine ceea ce faci! (CREANGĂ). Bine ți-a făcut! = așa-ți trebuie! III. (Cu sens întăritor) 1. De-a binelea, de tot, pe deplin. Vorba bine nu sfârșea Și de cale se gătea (ALECSANDRI). 2. Tare mult, foarte... ◊ Expr. Mai bine (de...) = mai mult (de...). Mult și bine = foarte mult. (Fam.) De bine ce... = abia, cu toate că. De bine ce am venit, tu pleci. A dormi bine = a dormi adânc, fără întrerupere. A mânca bine = a mânca mult, din lucruri bune. – Lat. bene.

APROPÓ1 adv. (Franțuzism) Fiindcă a venit vorba (de asta); a! bine că mi-am adus aminte! – Fr. à-propos.

BA adv. 1. În nici un caz, de loc, nicidecum; (negând o frază întreagă) nu. Oană, ție ți-e foame. – Ba (DELAVRANCEA). ◊ Loc. adv. (Reg.) Ce mai ba! sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ Expr. A zice ba = a se opune; a refuza. A nu zice (sau a nu spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă. 2. (În dialoguri contradictorii, întărește o afirmație sau o negație) Era mișel? – Ba nu, de loc! (COȘBUC). 3. (Arată o gradație) Ba Peneș-împărat văzând Pe Barbă-Cot, piticul, stând Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc! (COȘBUC). ♦ (Servește pentru a completa sau a rectifica o expresie) a) (Arată că ceva nu este numai așa cum s-a spus mai înainte, ci și altfel) E lung pământul, ba e lat (COȘBUC). b) (Arată o ezitare în alegerea unei alternative) Unde să m-ascund?... Colea! ba colea... Ba colea (ALECSANDRI). 4. (În corelație cu alt ba) Când... când..., acum... acum..., aci... aci... Abia ne vedem capul de treburi. Ba cu vitele, ba cu știubeiele, ba cu vinul (SADOVEANU). 5. (În expr.) Ba bine că nu! = firește (că da)! desigur! Ba nu! sau ba (nu) zău! = să fim serioși; să fim drepți! Ba că bine zici! = într-adevăr! – Bg., sb. ba.

ba adv. (vsl. ba) Nu: Da orĭ ba? Nu știŭ dacă vine orĭ ba. Ca particulă întăritoare: Ești dator! Ba nu-s! Ba eștĭ! Ba nu! Ba da!Ba zăŭ? Zăŭ! Adevărat! Cum se poate?Ba că? (= căci) chear (Iron.), curat așa, chear așa! – Ba bine că nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezĭ? De sigur! – Singur saŭ în legătură cu chear, încă, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (saŭ ba încă, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nicĭ nu aude! – Cînd.... cînd, aci... aci: ba la unii, ba la alții; ba e albă, ba e neagră!

batalamá și (ob.) pat- f. (turc. ar. bataláma, anularea unui act). Iron. Certificat, act, diplomă: bine că m’am văzut cu palamaua la mînă!

apúc, a v. tr. (din a apoca, d. interj. poc care arată lovirea, ideĭe apropiată de apucare. Cp. cu înhaț și înșfac). Prind (cuprind) răpede [!] cu mîna, cu dințiĭ ș. a.: jandarmu-l apucă pe tîlhar, calu apucă ĭarba cu buzele. Surprind: ĭ-a apucat noaptea pe drum. Ocup: a stricat cetatea ca să n' o apuce dușmaniĭ. Capăt, dobîndesc: s' apuc ceva banĭ pe marfa asta. Răpesc, ĭaŭ cu hapca: a apuca bunu altuĭa. Insist să: l-a apucat să-ĭ plătească datoria; degeaba m' apucĭ pe mine, că nu știŭ unde a fugit el. Mă îndrept spre, pornesc: a apucat (adică „drumu”) la deal, spre sat. Unde a apucat? Încotro a pornit? Văd, ajung în timp: bine că n' am murit și am apucat și eŭ asta! Ajung să, am parte să: n' a apucat să facă zece pașĭ, și ĭ-a și sărit ĭepurele. Cuprind (vorbind de o boală, de un sentiment, de o stare): m' aŭ apucat frigurile, fioriĭ, groaza, somnu. Apuc înainte, anticip, întrec. Apuc pe Dumnezeŭ de picĭor, daŭ de o mare fericire. Cînd te apucă, mult te ține? cînd te cuprinde nebunia, mult te ține? Așa am apucat, așa ne-a rămas obiceĭu de la strămoșĭ. V. intr. Vechĭ. Apuc la suflet, capăt curaj. V. refl. Mă agaț: m' apuc să taĭ lemne, de arat, de negustorie, de latină. Vechĭ. Mă prind, mă' nvoĭesc: m' apuc slugă la el, a făcut cum s' a apucat. A se apuca rămășag, a pune rămășag. Trans. A te apuca fecĭor, a începe să fiĭ fecĭor (flăcăŭ). A te apuca cu mînile [!] de cap a da semne de desperare. Pe apucate, cum se întîmplă, la noroc, cum se poate în grabă: aci e pe apucate, nu pe alese! V. răgăduĭesc.

bíne adv. (lat. bĕne, d. benus, bonus, bun; it. bene, pv. ben, fr. sp. bien, pg. bem). Așa cum se cuvine, frumos, conform adevăruluĭ, esteticiĭ saŭ moraleĭ: a face bine, a vorbi bine. Tare, mult, foarte: a ploŭat bine, e beat bine (= e beat răŭ). A ședea bine, a ședea liniștit, a fi cuminte, a fi astîmpărat; a veni, a se potrivi bine pe corp: haĭna-ĭ șade bine. A sta bine, a fi înfloritor, a fi bogat: bine staĭ! Bine făcut, robust, zdravăn. Bine văzut, stimat, respectat. A vinde bine, a vinde cu folos. A fi bine, a-țĭ fi bine, a fi sănătos: acuma-s bine, dar ierĭ mĭ-a fost răŭ. Nu ți-ĭ bine? Ești nebun? A face bine cu, a’mprumuta cu: fă-mĭ bine c’un franc! A pune bine (Munt.), a pune la o parte, a economisi, a ascunde ca să se păstreze. Să-țĭ fie de bine, să-țĭ folosească, să-țĭ priĭască (iron. orĭ serios): să-ți fie de bine prînzu! Ia fă bine și pleacă de aci, ia fă bunătate (orĭ plăcere) și pleacă de aci! Exclamativ: 1) ca aprobare (= îmĭ place, am înțeles, am auzit): Dute-n’dată! – Bine! 2) Ca aprobare ironică saŭ ca amenințare: Vrea să zică, nu vrei? Bine saŭ Bine-bine! Maĭ bine, maĭ degrabă, preferabil: dacă e așa, rămîn maĭ bine acasă. Maĭ mult: doĭ anĭ și maĭ bine, maĭ bine de doĭ anĭ. A vrea maĭ bine, a prefera. De-a binele, serios, cu tot dinadinsu, de tot: a adormit de-a binele. Cu binele, cu binișoru, cu blîndeță, încet. Vezĭ bine! se’nțelege, fără’ndoială! Ba bine că nu! se’nțelege, nici nu poate fi altfel! De bine, de răŭ, cu maĭ multe orĭ maĭ puțin folos: avea de bine, de răŭ, o văcuță, care i-a murit. Mult și bine V. mult. Bine zici! în adevăr, aĭ dreptate (cp. cu curat așa!). De bine ce, arată contrastu, surpriza: lupiĭ mi-aŭ mîncat caiĭ de bine ce mi-ĭ cumpărasem; de bine ce l-am ajutat, m’a ocărît. S.n. fără pl. Acțiune bună, frumoasă, morala: binele va fi răsplătit, mult bine a făcut săracilor. Folos: ploaĭa a făcut mult bine semănăturilor. Noroc, bucurie: du-te cu bine, vino cu bine (formulă de urare unuĭa care pleacă). S’auzim de bine, să fim sănătoșĭ, rămînețĭ sănătoșĭ. Rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos (formule de a-țĭ lua adiĭo). A vorbi de bine, a lăuda (o persoană).

PĂI1 adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dânsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gând! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).

chitésc v. tr. (vsl. kytati, sîrb. kititi, a orna, a potrivi, kíta, chită, buchet. Cp. și cu ngr. kittázo, privesc, it. guatare, fr. guetter, vgerm. wahtên, ngerm. wachten, a păzi, a pîndi. Bern. 1, 679). Ochesc, țintesc, îndrept lovitura: aĭ chitit bine! Ochesc, pun ochiĭ, aleg: a chitit un copac, un ginere. Așez, aștern bine (un pat, un țol, niște snopĭ. În Olt. chichesc). Cuget, chibzuĭesc: Și tot chiteam și ne gîndeam Cum să ne cadă´n gheară (Al. Peneș). Cred, socotesc (fam. pop.): eŭ chiteam bine așa. V. refl. Mă potrivesc, cadrez: haĭnele se chitesc bine pe trupu luĭ. Mă gîndesc, chibzuĭesc: mă chiteam cum să scap. Mă arunc, mă răped [!] (P. P.): el pe Turcĭ mi se chitea. Trans. (d. chită 1). Mă gătesc, mă dichisesc. V. pitesc.

INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit reia intelectul (rațiunea) este capabil(ă) de a înțelege lumea. 2. Doctrină potrivit reia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând înțelegerea binelui impli săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.

DÚCE vb. 1. v. ra. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gură.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fața locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasă.) 13. v. ghida. 14. v. însoți. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mână.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. răspândi. 20. v. desfășura. 21. v. purta. 22. a întreține, a purta. (A ~ o corespondență vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trăi, a viețui. (O ~ rău.) 26. a-i merge. (Știu o ~ bine!) 27. v. sfârși. 28. v. muri.

MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mișca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puțin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneții.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. colinda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieși. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfășura. 21. v. progresa. 22. v. funcționa. 23. a o duce. (Știi îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.

ắsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăsta), g.-d. ắstuia, p. ắștia (-tia); f. ásta (și n.: asta înseamnă e bine), g.-d. ắsteia, pl. ástea, g.-d. pl. m. și f. ắstora

anorgánic, -ă adj. (fr. anorganique, d. vgr. an-, fără, și órganon, organ). Fără organe, fără vĭață, mort. Chimia anorgani, care se ocupă de metale și metaloide. – Maĭ puțin bine inorganic ( in- e prefix latin, și organic e cuv. gr.).

PRÁCTIC ~ (~ci, ~ce) (în opoziție cu teoretic) 1) Care ține de practi; propriu practicii. Activitate ~. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit într-un anumit scop; care poate fi folosit sau mânuit cu ușurință; comod. 3) (despre persoane) Care se orientează cu abilitate în viața cotidiană; care află aplicare oriror lucruri sau situații; priceput. Femeie ~. /<fr. pratique, lat. practicus

EUDEMONÍSM s.n. 1. Concepție, teorie morală fundată pe principiul fericirea este binele suprem. 2. (Liv.) Năzuință a omului spre fericire. [Pron. e-u-. / < fr. eudémonisme, cf. gr. eudaimonia – fericire].

círcovi1 s.m. pl. (pop.) numele unei sărbători nerecunoscută de biseri, în care poporul crede nu e bine să lucrezi.

ált-fel orĭ áltfel adv. În alt mod, nu așa: azĭ e așa, dar ĭerĭ a fost alt-fel. Da nu, în alt caz: aĭ avut noroc c' aĭ nemerit [!] drumu, , alt-fel, te-ar fi mîncat lupiĭ. În colo, în altă privință: e violent, dar alt-fel e om bun. A fi maĭ alt-fel, a fi maĭ deosebit (maĭ ales în bine): aicĭ par' -ĭ lumea maĭ alt-fel. De alt-fel, în altă privință, și fără asta, în colo: de alt-fel, am spus eŭ de mult așa se va întîmpla.

PREZBITÍSM n. (în opoziție cu miopie) Anomalie a văzului caracterizată prin faptul omul vede mai bine obiectele îndepărtate decât cele apropiate. /<fr. presbytisme

PELAGIANÍSM s.n. Doctrină ereti creștină care nega urmările păcatului originar, susținând oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].

PELAGIANÍSM s. n. doctrină ereti creștină care nega urmările păcatului originar, susținând oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. (< fr. pélagianisme)

aúd (est) și aúz (vest), a auzí v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simțu auzuluĭ, simt sunetu: a auzi o vorbă, niște pașĭ, tunetu. Aflu: am auzit c´a murit, n´am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturiĭ [!]. Maĭ auziĭ una! exclamațiune ironi la auzu uneĭ veștĭ ridicule. Să te-audă Dumnezeŭ! exclamațiune pin [!] care dorim să se împlineas urarea saŭ dorința cuĭva. Să auzim de bine! formulă de salutare la despărțire. Ĭa´uzĭ! (din ĭa auzĭ), exclamațiune de atras atențiunea asupra unuĭ zgomot, unuĭ cîntec saŭ uneĭ veștĭ surprinzătoare. Aud? vorbă pin care arătăm așteptăm ordinu saŭ n´am auzit bine ce s´a zis și dorim să se repete vorba (maĭ intim saŭ maĭ obraznic „ce?”, maĭ politicos „poftim?”).

auróră f., pl. e (lat. auróra). Zorĭ, lumina care precede răsăritu soareluĭ. Fig. Început: aurora viețiĭ.Aurora boreală, un meteor luminos care se vede pe cer în spre nord. – Acest fenomen e des în Islanda, Scandinavia, Laponia, Siberia. E un fel de cerc aprins, din care plea raze de lumină. Aurorele boreale-s un bine pentru țările norduluĭ, -s imobile și le luminează în lungile lor nopțĭ de ĭarnă. Ele-s legate strîns de magnetizmu terestru și suprimă proprietatea aculuĭ magnetic. Sînt și aurore australe, la polu suduluĭ.

comisión n., pl. oane (germ. kommission, fr. commission, comisiune, comision). Com. Procurare pin [!] comisionar, însărcinare dată cuĭva să cumpere ceva (saŭ să și vîndă) în numele tăŭ. – E mult maĭ elegant și maĭ bine a zice comisiune, comision, ca și divizion, denotă o influență ruseas și germană.

CÂÍNE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit și folosit la pază, vânătoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziție bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relații rele; a se dușmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, undeva se trăiește foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situații de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ◊ Porc de ~ om tilos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelație boreală în care intră și Sirius. ~le-Mic constelație boreală între Hydra și Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mi și culoare albastră-cenușie. /<lat. canis

FOTOGÉNIC ~ (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care posedă o aparență plăcută pe fotografie sau în film. Actor ~. 2) Care impresionează bine o pla fotografi. Claritate ~. /<fr. photogénique

NĂDÉJDE ~i f. 1) Credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; sentiment al unei persoane care speră; speranță. ◊ De ~ a) pe care te poți bizui; de încredere; b) sigur; c) trainic; temeinic. Cu ~ a) cu încredere; b) foarte bine; solid. În ~ea sperând . Slabă ~ puțin probabil; este problematic. A trage ~ a nădajdui; a spera. A avea ~ (sau a-și pune ~ea) în cineva a conta pe cineva. A se lăsa în ~ea cuiva (sau a ceva) a se bizui (fără temei) pe cineva (sau pe ceva). A trăi cu ~ea a trăi sperând. A pierde ~ea a înceta de a mai spera; a se descuraja. A pierde ~ea în cineva a) a nu mai avea încredere în cineva; b) a fi dezamăgit. 2) Persoană sau lucru de la care se așteaptă multe; speranță. [G.-D. nădejdii] /<sl. nadežda

BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechĭ. Pur, limpede: vin chear, cheară și adevărată istorie. Adv. Limpede, lămurit: maĭ chear ne spune, va vedea bine și chear, mult maĭ chear. Azĭ. Curat, în adevăr [!]: era chear el (saŭ el însușĭ saŭ el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoană, d***u gol). Tocmaĭ: chear mă gîndeam (saŭ mă gîndeam chear) să vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma însăși). Însușĭ: chear d***u să fie, tot nu mă tem. Chear așa, curat așa, bine zicĭ (cînd e exclamativ, acc. e pe chear, cînd nu, nu formează locuțiune, și acc. e pe așa: e chear așa cum îțĭ spun). Ba chear (iron.), da, da! bine zicĭ! curat! curat așa! Chear atuncĭ, în orĭ-ce caz, chear da, orĭ-ce ar fi, chear așa să fie: Zicea mă va ucide! Chear atuncĭ, tot nu trebuĭa să-ĭ spuĭ! Chear din senin saŭ din chear senin (dintr´un senin clar), fără cel maĭ mic motiv: s´a supărat chear din senin. V. săvaĭ.

MEGÁRIC, -Ă adj. Școală megari = școală filozofi idealistă greceas, întemeiată de Euclid din Megara, care uta să uneas etica idealistă a lui Socrate cu doctrina eleată asupra existenței imuabile, susținând singura existență reală ar fi binele imuabil. // s.m. și f. Adept al acestei școli. [< fr. mégarique, cf. Megara – oraș în Grecia anti].

MEGÁRIC, -Ă I. adj. școală ~ă = școală filozofi greceas întemeiată de Euclid din Megara, care uta să uneas etica idealistă a lui Socrate cu doctrina eleată asupra existenței imuabile, susținând singura existență reală ar fi binele. II. adj., s. m. (adept) al acestei școli. (< fr. mégarique)

DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă!Expr. Doar nu... = aproape ..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai utat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă!Expr. Fără doar și poate = fără nici o îndoială; neapărat. ♦ În speranța ... L-a întrebat, doar va afla ce să fa.Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg., la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora.

conchítă f., pl. e (fr. conchite, f., d. lat. concha, scoĭ; vgr. konhites, masc., ca și anthrakites, antracit. Decĭ, ar fi maĭ bine conchit, n.). Petrificațiune formată într´o scoĭ goală și care ĭa forma scoĭciĭ.

BENÉFIC ~ (~ci, ~ce) (despre circumstanțe, împrejurări etc.) Care face bine; cu efect pozitiv; binetor; prielnic; favorabil; propice. /<fr. bénefique

binevoí (-oésc, -oít), vb. – A avea o dispoziție favorabilă față de o cerere, a catadixi. – Var. (înv.) binevrea. De la bine și voi.Der. binevoință, bunăvoință, s. f. (atitudine binevoitoare, îngăduință); binevoitor, adj. (care are bunăvoință). binevoință, cuvînt înv., modificat în limba mod., întrucît se consideră instinctiv voință, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. bună; și poate și prin influența fr. bonne volonté.

DIALECTÍSM s.n. 1. Particularitățile graiului, ale dialectului; regionalism; dialectalism. ♦ Dialect; grai. 2. Teorie care consideră lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un șir de opoziții bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit. [Pron. di-a-. / cf. it. dialettismo, germ. Dialektismus, rus. dialektizm].

DIALECTÍSM s. n. 1. cuvânt sau expresie aparținând unui dialect; dialectalism. 2. teorie care consideră lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un șir de opoziții bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit. (< fr. dialectisme, rus. dialektizm, germ. Dialektismus)

aranjéz v. tr. (fr. arranger, d. rang, rînd, rang). Rînduĭesc, deretic, așez, r*****z, ordonez: a aranja lucrurile pin [!] casă, rțile în dulap. Potrivesc, r*****z, îndrept, dreg: a aranja o mașină. Fig. R*****z, rînduĭesc, întocmesc: a-țĭ aranja bine viața. pătuĭesc, pun într' o situațiune bună: șĭ-a aranjat fiiĭ. Fam. Iron. Pun ceva la cale contra cuĭva, aștern, defaĭm: lasă, -l aranjez eŭ la minister! Pun la cale saŭ termin o afacere: a aranja o afacere. V. refl. Îmĭ așez lucrurile pin [!] casă după mutare: pînă mîne [!] ne aranjăm. Fig. Îmĭ fac o situațiune: s' a aranjat bine pin [!] politi. Mă învoĭesc, ajung la o înțelegere: lasă, ne vom aranja ușor!

arắt, a arătá v. tr. (din maĭ vechĭu arét, areată, să arete, uzitat și azĭ în Trans., d. lat. ad-rectare d. árrĭgo, -ígere, -éctum, a ridica. V. direct.Arăt, arățĭ, arată, – să arate și să arăte). Îndrept ochiĭ cuĭva spre ceva, indic: a arăta drumu, ceasornicu arată ceasu. Demonstrez: a arăta periculu. Scot, daŭ la iveală: a arăta pașaportu. Fac să vadă am putere (de ex., răzbunîndu-mă, pedepsind) lasă, -ĭ arăt eŭ! Vechĭ. Mustru. V. intr. Am înfățișare, par: arățĭ foarte bine (la față), arățĭ rău (eștĭ bolnav). V. refl. Apar, mă ivesc: luna se arată. Mă revelez: după zăzboĭ mulțĭ vitejĭ s' arată (Prov.).

amazónă și (ob.) -oánă f., pl. e (vgr. amazón, -ónos, d. a-, fără, și mazós, țîță, , după tradițiune, amazoanele îșĭ nimiceaŭ țîța dreaptă ca să poată trage maĭ bine cu arcu; lat. amázon, amazónis). În mitologia greceas, femeĭe războini din Scitia. Fig. Femeĭe războini. Femeĭe lăreață. Haĭnă femeĭas de lărie. V. vivandieră.

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare = par1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea mă aflam într-un mare oraș.Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

LAXÍSM s. n. sistem (teologic, filozofic, politic) tolerant, care susține în absența unei interdicții, evidente, o acțiune poate fi înfăptuită, mai ales da există temeiuri bine determinate. (< fr. laxisme)

A POMENÍ ~ésc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A păstra bine în memorie; a ține minte (pentru mult timp). ◊ Are să mă ~eas amenințare prin care cineva este avertizat va avea de suferit pentru cele săvârșite. Nici se ~ește nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (într-un anumit fel). Mă va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi în timpul slujbei (pentru a atrage harul divinității). 5) (în construcții interogative sau negative) A se întâmpla să vezi sau să auzi. Unde s-a mai ~it așa ceva? 2. intranz. A aduce vorba în treat (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pominĕti

cioflingár (cioflingári), s. m. – Om de nimic, setură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a rui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Da etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a înlța, a potcovi, etc.

TÁRE1 adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului). Îți voi rămânea tare recunostor (ODOBESCU). 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca «a vorbi», «a spune», «a cânta» etc.; în opoziție cu în gând) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (în opoziție cu încet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (În opoziție cu agale, încet etc.) Iute, repede. Prin târg așa mâna de tare... de ți se părea zboară iepele (CREANGĂ). – Lat. talem.

Celeus, fiul lui Eleusis și rege în ținutul cu același nume. Avea doi fii: pe Demophon și pe Triptolemus (v. și Demopho(o)n, Triptolemus). Atît Celeus cît și soția sa, Metanira, au primit-o și au găzduit-o bine pe Demeter atunci cînd zeița rătăcea, cuprinsă de desperare, în utarea fetei ei Persephone, răpită de tre Pluto. Se spunea înainte de a se întoarce în Olympus, Demeter l-ar fi inițiat pe Celeus în tainele cultului său.

TEMÉINIC ~ (~ci, ~ce) și adverbial Care are un temei serios; fondat pe o bază solidă; sănătos. ◊ A cunoaște ceva ~ a cunoaște foarte bine. /temei + suf. ~nic

SE NON È VERO È BEN TROVATO (it.) da nu e adevărat e bine găsit – Giordano Bruno, „Gli eroici furori”. Mod de a pune la îndoială veracitatea unei informații sau a unei legende, admitând totodată e adecvată.

țeástă (-éste), s. f.1. Hîr, craniu. – 2. Carapace. Lat. tĕsta (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tête. Tiktin se îndoiește ar fi moștenit; dar apare în vorbirea populară, chiar da circulația lui este în prezent redusă (ALR, I, 7). S-a păstrat mai bine sub forma țest, s. n. (înv., craniu; înv., carapace; înv., capitel; castron sau vas de pămînt folosit drept cuptor, se ține cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. tĕstum (Pușcariu, 1728; REW 8686), cf. mr. țest, megl. țost.Der. țestos, adj. (care are carapace, înpățînat, îndărătnic).

PANTELÍSM s.n. Concepție idealistă care susține la baza dezvoltării fenomenelor este o voință de natură cosmi, care fixează anumite scopuri. ♦ Teorie care afirmă voința ca origine și natură a binelui. [< fr. pantélisme, cf. gr. pas – tot, teleos – scop].

PANTELÍSM s. n. concepție idealistă care susține la baza dezvoltării fenomenelor se află o voință de natură cosmi, ce fixează anumite scopuri. ◊ teorie care afirmă voința ca origine și natură a binelui. (< fr. pantélisme)

adí conj. (lat. ad id quod. V. . Cp. și cu di). Vrea să zi, cu alte cuvinte: regele animalelor, adi „leu”. Și anume: a plătit și restu, adi un franc. Oare: Adi crezi mă tem? Adi ce te crezi tu? – Maĭ rar și lit. ádi (vechi áde), mai ales în locuțiunea la adi, la urma urmeĭ, judecînd bine, în momentu deciziv [!] (la di), la adi, nu-s nicĭ eŭ așa de slab; să n' o pățim tocmaĭ la adi! – De acest cuv. (ca și de anume) abuzează Româniĭ germanizațĭ traducînd pe germ. nämlich: era adi bolnav (corect rom. ci era bolnav). Alțiĭ, ca să evite o pretinsă cacofonie, zic adi, care adi îld. adi , adi care, cum zice poporu, care nu știe de asemenea fleacurĭ. Tot așa, nu e maĭ corect să zicĭ cum adi îld. adi cum.

NĂDÉJDE, nădejdi, s. f. Încredere sau convingere ceea ce faci ori dorești se va realiza; speranță, nădăjduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nădejde = așa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nădejde = a spera, a nădăjdui. ◊ Expr. În nădejdea... = în speranța..., bazându-se pe... A se lăsa în nădejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-și pune (sau a avea) nădejdea (în cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se încrede (în...). Slabă nădejde = puțin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce dă încredere, certitudinea se va realiza dorința cuiva. – Din sl. nadežda.

Amazonides, femei războinice care sălășluiau în regiunea rîului Thermodon din Pontus. Li se atribuia întemeierea mai multor orașe, printre care se numărau: Ephesus, Magnesia și Smyrna. Erau conduse tot de femei. Cele mai vestite dintre reginele lor au fost Antiope, Hippolyte și Penthesilea (v. și numirile respective). Se spunea amazoanele își ucideau copiii da erau de s*x masculin și nu lăsau în viață decît fetele, rora de mici le tăiau sînul drept, ca să poată mînui mai bine sulița și arcul. Își petreceau întreaga viață luptînd sau îndeletnicindu-se cu exerciții războinice. Divinitatea lor protectoare era Artemis. Mitologia grea le pomenește adesea. Odată au invadat Attica pentru a-l pedepsi pe Theseus, care le răpise regina, pe Antiope. Cea mai importantă dintre expedițiile amazoanelor este aceea făcută cu ocazia războiului troian, cînd au venit în ajutorul lui Priamus. Au fost, cu această ocazie, învinse de armata grecilor, iar regina lor, Penthesilea, ucisă de tre Achilles. Se pomenește, de asemenea, despre înfrîngerea lor de tre Bellerophon și Heracles.

avînt (avînturi), s. n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Da această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identi, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).

COMÓD adj., adv. 1. adj. confortabil, (reg.) îndemânos, (Mold.) îndemânatic. (Un fotoliu ~.) 2. adv. bine, confortabil, (Munt.) tabla-bașa. (Te rog să te așezi ~ în fotoliu.) 3. adj. v. lesnicios. 4. adj. lesnicios, practic. (O soluție ~.) 5. adv. v. lesne. 6. adv. îndemână, lesne, ușor. (Îi e mai ~ să spună nu poate!) 7. adj. liniștit, tihnit, ușor. (O viață ~.) 8. adj. v. lejer.

buc (búci), s. m. 1. Scamă, cîlți. – 2. Coajă, cocoloș. Origine necunoscută. Cihac crede expresia într-un buc „într-o clipă” se bazează pe un cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu pol. buch, rus. buch „zgomot”, cf. buh; însă pare a se potrivi mai bine cu sensul 1, de „scamă”, înțeles ca „pic, strop, cantitate neînsemnată”. Se folosește în Mold. și Trans.Der. bucos, adj. (cu părul încîlcit).

cam adv. – Puțin, aproximativ, aproape; îndi faptul o anumită afirmație nu trebuie înțeleasă în sensul său strict, ci cu o oarecare restrîngere. Lat. quam (Cipariu, Gram., 128; Cihac; REW 6928; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 202). După Pușcariu 264, s-ar explica mai bine prin lat. quam magis, al rui rezultat normal ca mai (mr. cama) s-ar fi redus ulterior la cam. Spitzer, Mitt. Wien, 140, a atras atenția asupra corespondenței cu ngr. ϰἄν ‹ ϰαì ἄν (în expresia ca ϰάμποσος „destul de mare”, ϰάπως „oricare” etc.), fără a putea preciza însă da modismul este propriu rom. sau ngr.

califár m. (bg. kalefar și kilifar, rață leșeas, d. vgr. kallipharos, bine îmbrăcat). Un fel de rață sălbati cu pene albe pe pîntece și ruginiĭ pe spinare (casarca rútila). Ial. Rață leșeas (anas tadorna). Adj. Porumbĭ califarĭ, un fel de porumbĭ de rasă superioară. – În Munt. -. V. corcodel.

chiómb (chioámbă), adj.1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost”, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observația din DAR se folosește numai în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur” (pronunțat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-și strica ochii; a desluși cu greutate); chimbăneală, s. f. (lucru făcut în condiții proaste de luminozitate); chiombie s. f. (miopie). – Cf. chiondorîș.

ATẤT2, adv. 1. În asemenea măsură, așa de mult (sau de tare, de bine, de scump etc.). ◊ Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și... Atât... cât și... = și... și...; nu numai... ci (și)... Tot atât = același lucru, tot una, egal; indiferent. În pe atât = (aproape) în o dată aceeași măsură, sumă etc. 2. (Indi o gradație; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ți-a etc.) fost = până aici mi-a (sau ți-a etc.) fost viața, sănătatea etc.; cu asta s-a sfârșit. Atât (numai sau doar) ... = numai ..., doar ... Cu cât... cu atât sau cu atât... cu cât = pe măsură ce... tot mai mult... Atât... atât... = în măsura în care... Atât știu, atât spun. 3. Pentru cea din urmă oară, mai mult nu. Eu atât îți spun. [Var.: atấta adv.] – Lat. eccum-tantum.

dedíc și (maĭ bine) dédic, a -á v. tr. (lat. dé-dico, -dicáre, compus al lui dĭco, -áre, a consacra, ca și pre-dic). Consacrez cultuluĭ divin, hărăzesc, închin: biseri dedicată sfîntuluĭ Ilie. Fac omagiŭ cu o operă de artă declarînd e făcută în onoarea cutăruĭa.

CLAR adj., adv. 1. adj. deslușit, distinct, evident, lămurit, limpede, precis, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (O imagine ~; o pronunție ~.) 2. adv. v. bine. 3. adj. v. transparent. 4. adj. v. citeț. 5. adj. v. senin. 6. adj. v. limpede. 7. adj. evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 8. adv. evident, limpede, (înv. și reg.) acurat. (Este ~ ai dreptate.) 9. adj. v. limpede, nealterat, pur, (fig.) cristalin, (rar fig.) curat. (O voce ~.) 10. adj. deslușit, explicit, expres, inteligibil, lămurit, limpede, net, precis, răspicat, (livr.) comprehensibil, (înv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmație ~.) 11. adv. deslușit, explicit, expres, lămurit, limpede, răspicat, (rar) aievea, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (I-am spus ~.) 12. v. evident.

MOÁLE1 moi adj. 1) Care își modifi ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ Apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. ◊ Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate szută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape nu este simțit. ◊ A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

BÍNE1 adv. 1) În mod favorabil; în mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (să...) a(-i) veni cuiva la îndemână. 2) Așa cum se cere; după toate regulile. A lucra ~. 3) În mod corect și frumos. A scrie ~. A cânta ~. 4) În concordanță deplină cu realitatea; cu precizie; exact. A ști ~. ◊ ~ zici ai dreptate. A ști prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a ști ceva dinainte. 5) Plin de sănătate; sănătos. 6) În cantitate îndestulătoare; destul; îndeajuns; suficient. A mânca ~. ◊ Mult și ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propoziții aprobative) Îmi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ nu! desigur; se înțelege. /<lat. bene

NÚMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-stricție sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din altă cauză decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate ~ atâta. Acesta este ~ începutul. ◊ Nu ~ () a) pe lângă; afară de; b) mai mult decât. ~ așa (sau așa ~) a) de mântuială; b) fără a se adânci; c) fără nici un rost; fără scop; fără motiv; d) fără a urmări un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treat. 2) (exprimă modalitatea unei acțiuni) Gata să; cât pe ce. Era ~ să plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) așa cum trebuie; potrivit. 3) (accentuează conținutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat și s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

ELEMÉNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substanțe sau principii despre care se credea stau la baza corpurilor și a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forțe din natură, forțele naturii. 2. Parte componentă a unui obiect, a unei mașini. 3. Membru al unei colectivități etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimi și care, în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse. 5. Mediu în care trăiește o ființă, o viețuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj plăcut în care se simte bine cineva. 6. Pilă electri; celulă a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei științe. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / < lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento].

A VEDEÁ văd 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A percepe prin văz. ~ bine. ◊ ~ lumina zilei a se naște. ~ lumina tiparului a apărea de sub tipar. ~ lumina rampei a juca o piesă în fața publicului. 2) (persoane) A vizita sau a întâlni. Nu l-am văzut de mult.Să ne vedem sănătoși formulă de salut la despăr-țire. 3) (persoane, lucruri, obiecte etc.) A cerceta cu privirea; a privi. ~ ce se petrece în jur. 4) A fi martor la un eveniment. ~ multe în viață. 5) A-și da seama; a pricepe. ~ e bolnav. 2. intranz. A avea grijă (de cineva sau de ceva). ~ de casă. /<lat. videre

cînd adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). În care timp: cînd viĭ? În timpu în care: cînd ploŭă, se curăță aeru. Conj. Da, o da [!] (cu subjunctivu): cînd să am banĭ, aș pleca; eh, cînd să fiŭ eŭ acolo! Da, o da (cu optativu): cînd aș ști, aș spune; eh, cînd aĭ ști ce bine-mĭ pare! Cînd și cînd, din cînd în cînd (vechĭ cînd de cînd), din timp în timp, cîte-odată, une-orĭ. Cînd... cînd, aci... aci, acú... acú: cînd unu, cînd altu. Cînd cu, în timpu cînd: cînd cu războĭu. Cînd să, cînd era aproape să: cînd să plec, ĭată și el! De cînd, din timpu în care, din acea epo. Pînă cînd, pînă în ce timp. Pe cînd, 1) cînd: a venit pe cînd ploŭa, 2) cînd din contra: unu e alb, pe cînd cel-lalt e negru. Cînd colo, dar din contra: Credeam -ĭ alb. Cînd colo, e negru! În amenințărĭ eliptice: cînd țĭ-oĭ trage una! (subînț. aĭ să vezĭ pe d***u, aĭ s´o pățeștĭ!).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)