Rezultate din textul definițiilor
ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica.Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.

zice, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva in cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cat ai zice peste = intr-o clipa, imediat, indata. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tagadui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimti. Vrea (sau va, vra) sa zica = a) inseamna, are sensul, semnificatia, valoarea...; b) asadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a sustine, a pretinde. ♦ A promite, a fagadui. ♦ A raspunde, a riposta; a invoca. Mai zi daca ai ce. ♦ A reprosa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice.Expr. Sa nu zici ca... = sa nu-mi reprosezi ca... ♦ A contesta. ♦ A sfatui, a indemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A canta (din gura sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-si da o parere, a se pronunta intr-o chestiune; p. ext. a gandi, a socoti, a crede. Toti vor zice cum vrei tu.Expr. (Ca) bine zici! = buna idee! asa este. Ce-am zis eu? = nu ti-am spus? vezi ca am avut dreptate? Zi... = a) judeca, socoteste, da-ti parerea; b) asadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce parere ai avea? cum ti-ar parea? Sa zicem = a) sa presupunem, sa admitem; b) de exemplu. Vino, sa zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lasa impresia ca... Asa, numai ca sa zica si el ca face o treaba. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fata ce-i zice Maria.Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

calator (calatoare), adj.1. Care calatoreste. – 2. (S. m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incerta. Este considerat in mod normal a fi der. de la cale „drum, strada”; insa der. prezinta dificultati. Suf. -tor se aplica de obicei der. verbali; si, pe de alta parte, nu poate da nastere la rindul sau la un der. verbal, ca a calatori (verbi gracia, suparator este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a suparatori). Puscariu 262 si DAR a incercat sa evite dificultatea, presupunind ca termenul calator ar fi provenit din cale, precum alb. udhetar „calator” de la udhe „drum”. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator fata de via. Totusi, trebuie sa semnalam posibilitatea ca legatura intre cale si calator sa fi fost stabilita a posteriori de imaginatia populara. Calator ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o forma verbala der. de la acest cuvint. Ideea de „calatorie” era strins legata de cea de „a calari”, cf. germ. reisen si reiten. Daca presupunem ca lat. caballus a format aceeasi der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvintul calator „persoana care merge calare” si, mai tirziu, „persoana care calatoreste”. Der. calatoret, adj. (care calatoreste mult); calatori, vb. (a fi calator, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); calatorie, s. f. (actiunea de a calatori); calatorit, adj. (care a calatorit mult).

cruta (-t, -at), vb.1. A economisi, a cheltui putin. – 2. A trata cu menajament, a nu obosi, a nu abuza. – 3. A proteja, a ocroti. – 4. A ierta, a scuti. – 5. (Inv.) A se supune, a respecta. – 6. A evita. Origine incerta. Se considera in general ca reprezinta un lat. *curtiāre „a taia”, fie direct (Puscariu 420; Puscariu, Lat. ti, 43; Philippide, II, 639; REW 2419; DAR; Puscariu, Lr., 264) fie prin intermediul alb. kurtseń (Cihac, II, 716; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Densusianu, Hlr., 352; Philippide, Principii, 140). Aceasta der. este greu de sustinut, caci sensurile 3-5, care sint la fel de vechi ca celelalte, nu se pot explica pe baza ideii de „scurt”. Credem ca este vorba de acelasi cuvint ocroti „a proteja, a sprijini”, din sl. okrotiti; mai bine zis ca trebuie pornit de la sl. krotiti „a atenua, a calma”, chiar daca fonetismul nu este clar. Dupa Lexiconul de la Buda, din lat. *cruciāre „a incrucisa”; cuvint autohton, dupa Miklosich, Slaw. Elem., 10; din lat. *curatiāre, dupa Cretu, 351.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica.Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.

capo d´opera f., pl. e (it. capo d´opera, ild. capolavoro). Opera, lucrare perfecta (mai bine zis cap de opera, pl. capete de opera).

carte f., pl. carti (lat. charta, it. pv. sp. pg. carta, fr. charte. V. carta). Volum compus din foi tiparite sau si scrise: dictionaru e un fel de carte. Carte de aur, care cuprinde numele oamenilor ilustri. Carte de citire sau de lectura, carte pe care elevii din scoala o citesc numai, dar n´o invata pe de rost. Invatatura, studiu. A invata carte, 1) a invata sa citesti si sa scrii (intr.), 2) a-l invata pe altu sa citeasca si sa scrie (tr.). A sti carte, 1) a sti sa citesti si sa scrii, 2) a fi om invatat. A merge, a umbla la carte, a te duce la scoala, a o frecuenta [!]. A te lasa de carte, a parasi studiu. Diviziune, parte a unei carti (tradus dupa lat. liber, ceia ce pe rom. e mai bine zis parte). Vechi. Scrisoare (Trans. Pop.). Document, act, adeverinta. A avea carte la mina, a poseda acte (Vechi si pop.). Carte de judecata, sententa [!] judecatoreasca, de unde vine si expresiunea: Ai carte? Ai parte, adica ca „daca ai act la mina, ai drepturi asupra unei mosii”, iar azi ca „daca ai carte (invatatura), esti fericit”. Un mic carton cu figuri care formeaza o serie de 52 de cartoane numite carti de joc. (V. masla). O pareche [!], un rind de carti de joc sau (mai rar) un joc de carti, o serie de 52 de aceste carti. A juca la (sau in) carti, a juca carti sau (mai ales cind e obicei) a juca cartile, a perde [!] timpu in diferite jocuri care se fac cu aceste carti. A face cartile, a le amesteca. A taia cartile, a le desparti in 2-3 gramezi schimbind ordinea lor ca sa fii mai sigur ca cel ce le-a amestecat nu te va insela punindu-le cum i-a placut lui. A da cartile, a le imparti. A da in carti sau cu cartile, a gici [!], a prezice viitoru pin [!] carti de joc. A da cartile pe fata, a spune tot, a nu ascunde nimica. A juca ultima carte, a face o ultima incercare ca sa scapi de o primejdie. Cartile sapientiale, V. sapiential. Cartile sibiline, V. sibilin. Carte galbena, alba, albastra, verde, portocalie, carte cu documente diplomatice (dupa colectiunea de documente diplomatice care se distribuia parlamentului in Francia si care se numea carte galbena, dupa coloarea[!] scoartelor ei). Cartea de aur, un registru in care, la Venetia, erau scrise cu litere de aur numele tuturor familiilor nobile. Fu distrusa la 1797 in timpul razboaielor Italiei. Cartea rosie, registru secret al cheltuielilor particulare al lui Ludovic XV si XVI al Franciii si care se compunea din trei mari volume legate in marochin ros. Fu regasita, dupa evenimentele de la 10 August, intr´un cabinet secret al castelului de la Versailles si publicata in parte din ordinu Conventiunii.

cotilion n., pl. oane (fr. cotillon, dim. d. cotte [fusta taraneasca], cuv. germanic. D. fr. vine engl. coat, haina. V. redingota). Un fel de dans sau, mai bine zis, mai multe dansuri la un loc, intrerupte de pauze in timpu carora se primesc diferite daruri. V. revelion.

PAI1 adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) Cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

CINE pron. 1. (Interogativ; tine locul unui substantiv care denumeste o persoana sau un animal ori al unui pronume, asteptat ca raspuns la intrebare) Cine a venit?Expr. Cine (mai) stie? = nu stiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu stii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. bine-a zis cine-a zis...Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) exista om care, (nu) se gaseste persoana care... 3. (Nehotarat) Fiecare, oricine, oricare. Zica cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

BELDIMAN, Alexandru (Alecu) (1760-1826, n. Husi sau Iasi), poet roman. Vornic. A scris o cronica in versuri a Eteriei („Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii imtimplare”) si poezii preromantice; traduceri de romane si piese de teatru.

amortizez v. tr. (fr. amortir, amortissant; it. ammortizzare [un debito], germ. amortisieren). Com. Sting o datorie platind ratele la dati hotarite: a amortiza o renta. – S' ar putea zice mai bine amortesc, ca convertesc.

comision n., pl. oane (germ. kommission, fr. commission, comisiune, comision). Com. Procurare pin [!] comisionar, insarcinare data cuiva sa cumpere ceva (sau sa si vinda) in numele tau. – E mult mai elegant si mai bine a zice comisiune, ca comision, ca si divizion, denota o influenta ruseasca si germana.

claviatura f., pl. i (germ. klaviatur, d. klavier, clavir). Siru de clape la piano, (Francejii zic clavier, iar rom. ar fi mai bine sa se zica clape, sir de clape ori chear [!] clavier).

ADIO1 interj. 1) (se spune cand cineva isi ia ramas bun pentru totdeauna sau pentru un timp indelungat) Ramai cu bine. 2) iron. S-a zis cu...; s-a terminat cu...; gata. /<fr. adieu, it. addio

LUCID1 ~da (~zi, ~de) Care intelege bine lucrurile; limpede. /<fr. lucide, lat. lucidus

SCIZIUNE s.f. Separatie, despartire, dezbinare intervenita intr-un grup, intr-o organizatie care anterior era bine inchegata; scizionare. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. scission, lat. scissio].

aud (est) si auz (vest), a auzi v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simtu auzului, simt sunetu: a auzi o vorba, niste pasi, tunetu. Aflu: am auzit c´a murit, n´am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturii [!]. Mai auzii una! exclamatiune ironica la auzu unei vesti ridicule. Sa te-auda Dumnezeu! exclamatiune pin [!] care dorim sa se implineasca urarea sau dorinta cuiva. Sa auzim de bine! formula de salutare la despartire. Ia´uzi! (din ia auzi), exclamatiune de atras atentiunea asupra unui zgomot, unui cintec sau unei vesti surprinzatoare. Aud? vorba pin care aratam ca asteptam ordinu sau ca n´am auzit bine ce s´a zis si dorim sa se repete vorba (mai intim sau mai obraznic „ce?”, mai politicos „poftim?”).

ANUMIT, -A, anumiti, -te, adj. 1. bine determinat; hotarat, cunoscut. O anumita zi. O anumita casa. ♦ Deosebit, special. Se uita intr-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiti oameni. – Din anume + suf. -it (dupa germ. bestimmt).

boiama si buiama f. (turc. boiama, boia, basma brodata cu aur; bg. boiama). Mun. Mod. Rar azi. Basma, testemel. Lelea cu buiamale si badea cu durligele goale, se zice ironic cind nevasta e prea bine imbracata, iar barbatu prea rau imbracat. V. bariz, boccea, dermea, naframa.

LIMPEDE adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adv. v. bine. 3. adj. v. senin. 4. adj. luminos, senin. (O zi ~; zori ~zi.) 5. adj. clar, cristalin, curat, pur, transparent, (pop.) vioara, (Transilv.) tistas, (inv.) chiar. (Apa ~ de izvor.) 6. adj. v. evident. 7. adv. v. evident. 8. adj. clar, nealterat, pur, (fig.) cristalin, (rar fig.) curat. (O voce ~.) 9. adj. clar, deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, net, precis, raspicat, (livr.) comprehensibil, (inv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 10. adv. clar, deslusit, explicit, expres, lamurit, raspicat, (rar) aievea, (inv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (I-am spus ~.)

civil, -a adj. (lat. civilis, d. civis, cetatean. V. cetate). Cetatenesc: drepturi civile. Se zice in opoz. cu militar si ecleziastic [!]: functiune, autoritate civila. Fig. Cioplit, civilizat, bine crescut. Moarte civila, perderea [!] drepturilor de cetatean. Razboi civil, intre cetatenii aceluiasi stat. Dreptu, codu civil, cel relativ la drepturile si datoriile cetateanului. Casatorie, inmormintare civila, facuta numai cu actele oficiului starii civile, deci fara preut [!]. Stare civila, situatiunea unui om conform actelor de la oficiu starii civile (la primarie), de ex. daca e barbat, femeie, insurat ori nu, viu sau mort: ofiteru starii civile. Biurou in care se tin hirtiile acestei situatiuni. S. m. Un civil, o persoana civila (nu militar, nici preut). Adv. A te cununa civil, fara preut, ci numai la primarie. Cu politeta [!]: a te purta civil. – Vechi, azi pop. tivil (germ. zivil).

1) am, avut, a avea v. tr. (lat. habere, a avea, iar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eu sau noi. – Am, ai, are, avem, aveti, au; aveam, avui; am avut eu, am avut noi; avusesem; voi avea; voi fi avut; sa am, sa ai, sa aiba si aiva, sa avem, sa aveti, sa aiba si aiva; as avea; ai, aiba, aveti, aiba; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorba (dar mi-e frica, mi-e sete, mi-e pofta). Obtin: cu un franc ai o gaina, vei avea un premiu. Am dimensiunea de: Etna are peste trei mii de metri. Trebuie (cu inf. subj. ori supinu): am a scrie, am sa scriu, am de scris. Cost, am pretu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (mai des si mai lamurit costa un franc). V. refl. Is in relatiune: ma am bine cu el. Ma refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutator care serveste la formarea perfectului (am zis) ori a viitorului (am sa zic). A avea, a fi: n' are cine sa ma ajute (nu e cine sa ma ajute).

buhai m., pl. tot asa (rut. buhai, rus. bugai, d. turc. buga, id. buhac, bufnita; bg. buga; ung. [d. rom.] buhay. V. buha). Taur (V. bic). Popusoi care nu rodeste (adica care se deosebeste din multime ca „tauru’ntre boi”). S.n., pl. uri sau e. Stup care nu roieste intr’o vara. (V. paroi). Cofa ori putinica astupata c’o pele intinsa de care atirna o codita de par de cal si care, cind e trasa cu mina uda si bine spalata, vibreaza imitind mugetu taurului (Cu asta, in Mold. si aiurea, baietii merg din casa’n casa in ultima zi a anului tragind de coada buhaiului, sunind dintr’un clopot si recitind „plugusoru”): a umbla cu buhaiu. Bucoi (Olt., Munt.). – In Ial. si buga (bg. turc.), m., pl. bugi, taur. V. duba.

ASA1 adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) Intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

LIMPEDE ~zi adj. 1) (despre lichide) Care este lipsit de orice impuritati; curat; straveziu. Apa ~. 2) (despre cer, atmosfera) Care este fara nori; senin. 3) (despre ochi, privire) Care reflecta curatenie sufleteasca; curat; luminos. 4) (despre sunete, voce) Care se aude bine; cu o sonoritate deosebita; argintiu; cristalin. 5) (despre minte, judecata) Care intelege bine lucrurile; lucid. 6) (despre idei, ganduri) Care este clar, usor de inteles; clar; inteligibil; accesibil. Raspuns ~. ♦ ~ ca buna ziua care nu are nevoie de nici un fel de explicatii; clar. /<lat. limpidus

ci si (vechi) ce conj. (lat. quid, de unde vine si ce, pron. Cp. si cu lat. quin etiam, ci inca). Dar: nu opt, ci zece: nu multe, ci mult. Nu numai, ci si; nu singur faptu cutare, ci inca: nu numai bun, ci si invatat. Fereste-te de a zice nu opt, dar zece, caci e dupa fr. mais, care e egal si cu „dar”, si cu „ci”. Noi avem, ca si Germanii, si int. lui aber, si al lui sondern. In limba vorbita, ci se suprima si poate fi insemnat mai bine prin doua puncte de cit prin virgula: nu opt: zece (sau, invers, numai pin [!] virgula: zece, nu opt). In exclamatiuni: ci taci odata sau si taci odata sau (mai bine) dar taci odata!

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

bine1 adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

STRUNA ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; coarda. ◊ A zice din ~ a canta la vioara (sau la cobza). A canta cuiva in ~ (sau in ~a cuiva) a sustine pe cineva in actiunile lui; a tine hangul. A o intoarce pe alta ~ a) a-si schimba atitudinea fata de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-si schimba parerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfasoara foarte bine. 2) Parte a fraului care trece pe sub barbia calului. ◊ A tine pe cineva in ~ a infrana pornirile cuiva; a tine din scurt pe cineva. /<sl. struna

VERDE1 (~zi) adj. 1) Care este de culoarea frunzelor (ierbii, arbustilor, copacilor). ◊ A visa (a vedea sau a spune) cai ~zi pe pereti a-si imagina (sau a spune) lucruri neverosimile. 2) (in opozitie cu uscat) (despre plante) Care este proaspat; plin de seva. 3)(despre legume, fructe) Care inca nu s-a copt; neajuns la maturitate; necopt; crud; agurid. 4) (despre lemne) Care este taiat de curand; plin de seva inca; umed. 5) (despre piei) Care n-a fost inca prelucrat; netabacit; nedubit. 6) fig. (despre persoane) Care este bine facut; plin de puteri; voinic; viguros; puternic; robust; rezistent. /<lat. vir[i]dis

CEAS1 ~uri n. 1) Unitate de masura a timpului (egala cu a douazeci si patra parte dintr-o zi); ora. Un ~ si jumatate. 2) Interval (scurt) de timp. ◊ Cu ~urile (sau cu ~ul) foarte mult timp. ~ul mortii momentul de sfarsit al vietii. ~ul incercarilor moment in care cineva trebuie sa dea dovada de tarie de caracter si de prezenta de spirit. Intr-un ~ rau (sau greu) intr-un moment neprielnic, nefast. Intr-un ~ bun intr-un moment prielnic. Din ~ in ~ foarte curand. In ~ul al doisprezecelea in ultima clipa. 3) Lectie predata timp de 45 de minute intr-o institutie de invatamant; ora. ~ academic. 4) Aparat care masoara si indica timpul; ceasornic. ~ de mana. ~ de masa. ~ de buzunar. ~ de perete. ◊ A merge ca ~ul a functiona foarte bine. /<sl. tasi

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)