Rezultate din textul definițiilor
CUVIINTA, cuviinte, s. f. Regula de buna conduita, atitudine sau purtare cuviincioasa; politete, decenta. ◊ Loc. adv. Dupa cuviinta = asa cum trebuie. ◊ Expr. A gasi (sau a crede, a socoti) de cuviinta = a gasi, a crede etc. ca e bine, potrivit. Cele de cuviinta = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.
MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor si deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduita morala, moralitate. bunele moravuri = decenta in comportare. – Din naravuri (refacut dupa lat. mos, moris).
MANIERA ~e f. 1) Mod de a se purta; tinuta; comportament; conduita. 2) rar Comportare conform regulilor bunei-cuviinte; amabilitate; politete. 3) Mod de a actiona pentru atingerea unui anumit scop; modalitate; metoda; procedeu; mijloc. [Sil. -ni-e-] /<fr. maniere
MORALITATE s. f. Insusirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivitati din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduita, moravuri in conformitate cu principiile morale; cinste, buna purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralite.
POLITETE, (2) politeti, s. f. 1. Atitudine, comportare conforma cu buna-cuviinta, amabila, politicoasa; amabilitate. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politete = pronume care se foloseste in vorbirea cu sau despre o persoana careia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. ◊ Loc. adj. De politete = a) care exprima politete; b) politicos, amabil; protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politete = fiind obligat de anumite cerinte (formale) de conduita, de eticheta. ♦ Ansamblu de reguli de comportament in spiritul bunei-cuviinte, al amabilitatii si al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprima politetea (1) (exagerata a) cuiva fata de cineva. [Pl. si: (2) politeturi. – Var.: politeta s. f.] – Din fr. politesse.
REGULA, reguli, s. f. 1. Norma, lege pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei = metoda pentru determinarea celei de a patra proportionale a trei numere date. Regula de trei simpla = regula de trei in care numerele sunt direct proportionale. Regula de trei compusa = regula de trei in care cea de a patra proportionala se refera la numere care sunt si ele deduse printr-o regula de trei. ♦ Obicei, linie de conduita, principiu conducator. 2. Randuiala, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regula = de obicei, in mod obisnuit. In (buna) regula = in ordine, asa cum se cuvine. In toata regula = dupa toate regulile, in lege. 3. (Pop.) M*********e. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri dupa fr. regle).
PASTRA, pastrez, vb. I. Tranz. 1. A tine la loc sigur, pazind cu grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija de...; a tine in posesiunea sa. ♦ Spec. A conserva alimentele in buna stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu calca, a nu viola (legi, norme de conduita, angajamente etc.) 2. A mentine, a face sa dureze. ◊ Loc. vb. A pastra tacere(a) = a tacea; a nu se destainui. ◊ Expr. A (-si) pastra calmul (sau sangele rece) = a ramane calm. A pastra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a pastra (pe cineva sau ceva) in amintire (sau in inima, in minte, in suflet) = a) a nu uita niciodata (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A ramane, a se mentine. 3. A nu divulga, a nu destainui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-si rezerva pentru alta ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.
MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. Stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
CUVIINTA ~e f. conduita unanim acceptata; purtare cuviincioasa. ◊ A gasi (a crede, a socoti) de ~ a crede ca este potrivit. Dupa ~ dupa cum se cuvine. buna-~ atitudine cuviincioasa; decenta. [G.-D. cuviintei; Sil. -vi-in-] /<lat. convenientia
REGULA ~i f. 1) Norma potrivit careia se desfasoara o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ◊ ~ de trei (simpla si compusa) metoda pentru determinarea celei de-a patra marimi date. 3) Principiu calauzitor; linie de conduita. ~ de politete. ◊ De ~ in mod obisnuit; de obicei. 4) Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte. ◊ A face ~ a face ordine. In (buna) ~ asa cum trebuie; in ordine. In toata ~a in conformitate cu legea; in deplina ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle