Rezultate din textul definițiilor
SEDUCATOR, -OARE, seducatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care seduce, incita, captiveaza prin aspect, prin fel de a fi etc., (persoana), fermecatoare, incantatoare. 2. S. m. Barbat care abuzeaza de buna credinta a femeilor, ademenindu-le si seducandu-le cu promisiuni inselatoare; ademenitor, inselator. – Seduce + suf. -ator.

INTEGRU ~a (~i, ~e) Care este corect si de buna credinta; onest; cinstit. [Sil. -te-gru] /<fr. integre, lat. integer, ~igris

ONEST ~sta (~sti, ~ste) Care se conformeaza corectitudinii morale; corect si de buna credinta; cinstit; integru. /<lat. honestus, it. onesto

AMAGEALA, amageli, s.f. Mijloc folosit pentru a insela buna-credinta a cuiva; escrocherie. ◊ A umbla cu amageli = a umbla cu inselaciuni; a avea obisnuinta de a amagi. [G.-D. amagelii] – Amagi + suf. -eala.

IMPOSTOR, -OARE, impostori, -oare, s. m. si f. Persoana care cauta sa insele, profitand de necunostinta sau de buna-credinta a oamenilor; sarlatan, mincinos. ♦ Persoana care cauta sa se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita in numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

INCREDERE s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. Om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.

INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.

INSELATOR, -OARE, inselatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce in eroare, care amageste, iluzoriu, deluzoriu; care abuzeaza de buna-credinta a cuiva; amagitor. – Insela + suf. -ator.

SARLATAN, sarlatani, s. m. Persoana necinstita care profita de naivitatea sau de buna-credinta a cuiva; inselator, impostor, farsor; escroc. – Din fr. charlatan.

SIRET2, -EATA, sireti, -te, adj. Care stie sa profite de naivitatea sau de buna-credinta a celor din jur pentru a-si atinge scopurile pe cai ocolite; care dovedeste un caracter viclean, perfid. ♦ Plin de subtilitate, de finete; rafinat; descurcaret, abil. ♦ Care denota, tradeaza viclenie, prefacatorie, perfidie; care denota abilitate, subtilitate, umor. Privire sireata. – Din tc. sirret.

SIRETLIC, siretlicuri, s. n. Procedeu, fapta de om siret2; truc folosit pentru a insela buna-credinta a cuiva; smecherie, viclesug. – Din tc. sirretlik.

CINSTIT, -A, cinstiti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de buna-credinta; onest, corect; care nu insala. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Inv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.

SEDUCE, seduc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre barbati) A abuza de buna-credinta a unei femei, ademenind-o si determinand-o sa intretina relatii s*****e, cu promisiuni inselatoare; a ademeni; a insela, a amagi. – Din lat. seducere. Cf. fr. seduire.

buna-credinta s. f., art. buna-credinta, g.-d. art. bunei-credinte

AMAGEALA ~eli f. Mijloc folosit pentru a insela buna-credinta a cuiva; escrocherie. ◊ A umbal cu ~eli a umbla cu inselaciuni; a avea obisnuinta de a amagi. [G.-D. amagelii] /a amagi + suf. ~eala

CINSTIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect si de buna-credinta; onest; integru. Om ~. 3) Care manifesta un atasament constant; care vadeste statornicie in convingeri si sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

INCORUPTIBIL ~a (~i, ~e) Care nu poate fi corupt; corect si de buna-credinta. /<fr. incorruptible, lat. incorruptibilis

NECUVIINTA ~e f. 1) Lipsa de buna-credinta; indecenta. 2) Fapta sau vorba ne-cuviinciosa. /ne- + cuviinta

PROB ~a (~i, ~e) livr. Care este corect si de buna-credinta; cinstit; onest; integru. /<fr. probe, lat. probus

VICLENIE ~i f. 1) Caracter viclean; perfidie. 2) Manifestare de om viclean; manevra iscusita prin care se insala buna-credinta a cuiva: hartie; siretenie; tertip; stratagema; truc. [G.-D. vicleniei. Sil. vi-cle-] /viclean + suf. ~ie

AUTOIMPRECATIE s.f. Blestem adresat siesi pentru a garanta justetea si buna-credinta cu care a afirmat sau a intreprins ceva. [Gen. -iei. / et. incerta].

FIDEICOMIS s.n. Dispozitie testamentara prin care testatorul dispune ca mostenitorul sau legatarul sau sa remita unei terte persoane o parte din averea pe care i-o lasa. [Pron. -dei-. / cf. fr. fideicommis, lat. fideicommissum < fideibunei-credinte, commissum – lucru incredintat].

IMPOSTURA s.f. Inselatorie, minciuna. ♦ Situatie in care se afla cineva care vrea sa insele buna-credinta a altora. [< fr. imposture, it. impostura].

IMPOSTOR, -OARE s.m. si f. Cel care cauta sa insele, profitand de necunostinta sau de buna-credinta a oamenilor; sarlatan. ♦ Cel care incearca sa se substituie cuiva (pentru a lucra in numele lui). [< fr. imposteur, cf. lat. impostor].

buna-credinta (onestitate) s. f., art. buna-credinta (dar: buna lui credinta), g.-d. art. bunei-credinte

SARLATAN s. m. om necinstit, care insala buna-credinta a cuiva; pungas, escroc, impostor. (< fr. charlatan)

buna-credinta s. f. Convingere intima a cuiva ca ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De buna-credinta = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credinte] – Din buna + credinta.

PACTA SUNT SERVANDA (lat.) tratatele trebuie respectate – Principiu de drept international. Statele sunt obligate sa onoreze cu buna-credinta angajamentele asumate.

Fides, divinitate romana care simboliza respectarea cuvintului dat, a juramintului facut, increderea, cinstea si buna-credinta. Era infatisata ca o femeie foarte batrina, cu parul alb.

credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in Dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. Incredere: credinta in Dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. Om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. buna credinta, sinceritate. Rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. gener. constelatie, planeta. ♦ Interval de timp determinat cand Soarele se afla intr-un astfel de sector. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa unele credinte, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzator; p. ext. destin, ursita. ◊ Expr. (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul dupa pozitia stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zodhion.

SUPERSTITIE, superstitii, s. f. Prejudecata care decurge din credinta in spirite bune si rele, in farmece si vraji, in semne prevestitoare, in numere fatidice sau in alte ramasite ale animismului si ale magiei; p. ext. practica superstitioasa. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

SAMANISM s. n. ansamblu de credinte si practici magice constituind forme de mistica primitiva ale religiei unor populatii din America de Nord, Asia de Nord si insulele Oc. Pacific, prin cultul stramosilor, credinta in spirite bune si rele, in farmece, ritualuri de tamaduire prin dansuri, stari de extaz etc. (< fr. chamanisme)

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. ext. constelatie, planeta. ♦ Fig. Interval de timp determinat. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa credintele superstitioase, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; p. ext. destin, soarta, ursita. ◊ Expr. A se naste intr-o zodie buna (sau rea, a norocului, norocoasa etc.) = a avea un destin bun (sau rau, norocos etc.). (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A se naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice (cuiva) soarta. 3. (Rar) Ursitoare. – Ngr. zodion.

GENIU1 s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

blajin, -a adj. (vsl. blazinu, blazinyi, bun, si blazenu, fericit, part. d. blaziti, a ferici, adica „a face bun”, d. blagu, bun). bun si blind: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niste oameni buni si evlaviosi care, dupa credinta poporului, traiesc undeva departe, pe linga apa Simbetei, la marginea lumii. Pastele lor cade Lunea dupa Duminica Tomii, iar despre asta el nu afla decit atunci cind ajung la ei cojile de oua rosii, pe care poporu inadins le arunca pe riuri, ca sa ajunga si la ei vestea invierii lui Hristos. In Buc. se numesc Rocmani.

DEMON ~i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui Dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) fig. Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop. Persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas

SAMANISM s. n. Religie animista, primitiva, care are la baza credinta ca slujitorii cultului pot influenta spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri si prin formule magice, practicata de unele populatii din nordul si centrul Asiei, de diverse triburi de eschimosi si de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia si din Africa. – Din fr. chamanisme.

cobesc v. tr. si intr. (d. cobe, cobie; sirb. kobiti). Augurez (prezic) nenorocire, menesc a rau, fac a rau: cucuveaua i-a cobit moarte (ceia ce e o credinta falsa, caci ia [!], cind cinta, anunta vreme buna). Gaina asta cobeste a cutit, a stricat ceva ori ma plictiseste cu cotcodacitu si trebuie s´o tai.

cred (est) si crez (vest), a crede v. tr. (lat. credere, it. credere, pv. crezer, creire, fr. croire, sp. creer, pg. crer.Crezi, sa creada. V. perd, vind). Sint convins ca e adevarat: cred o legenda, cred ca e aci. Imi inchioui, judec, socotesc: lumea-l crede prost, crede ca e prost. V. intr. Dau crezare: satulu nu crede celui flamind (Prov.). Am credinta: a crede in Dumnezeu. V. refl. Am cea mai buna ideie de mine, is fudul: te prea crezi, mai prostule!

A RAZbuna razbun tranz. (acte de rea-credinta) A trata cu rasplata cuvenita; a rasplati. ~ rusinea indurata. /raz- + bun

SUPERSTITIE s. f. credinta primitiva, bazata pe ramasite ale animismului si magiei, in spirite bune sau rele, miracole, farmece si vraji, in semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition, lat. superstitio)

credinta ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes.Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

A CREDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. ~ cele spuse.Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege. 2. intranz. 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere

VAMA, vami, s. f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct in care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara in alta sau (in trecut) dintr-o regiune in alta a tarii. ◊ Loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa in natura pentru macinat; uium. 2. (In credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (in vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge in cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)