Rezultate din textul definițiilor
INGRIJI, ingrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. si refl. A avea grija de cineva sau de ceva, a purta de grija cuiva. ♦ Tranz. A pastra ceva in buna stare. ♦ Tranz. A avea grija de sanatatea cuiva. ♦ Refl. A-si cauta de sanatate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A-si procura ceva (din vreme), a face pregatirile necesare. II. Refl. si tranz. (Inv.) A (se) ingrijora, a(-si) face griji. – In + grija.
PASTRA, pastrez, vb. I. Tranz. 1. A tine la loc sigur, pazind cu grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija de...; a tine in posesiunea sa. ♦ Spec. A conserva alimentele in buna stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu calca, a nu viola (legi, norme de conduita, angajamente etc.) 2. A mentine, a face sa dureze. ◊ Loc. vb. A pastra tacere(a) = a tacea; a nu se destainui. ◊ Expr. A (-si) pastra calmul (sau sangele rece) = a ramane calm. A pastra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a pastra (pe cineva sau ceva) in amintire (sau in inima, in minte, in suflet) = a) a nu uita niciodata (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A ramane, a se mentine. 3. A nu divulga, a nu destainui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-si rezerva pentru alta ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.
RESTAURA, restaurez, vb. I. Tranz. 1. A repara, a aduce in buna stare, a reface in forma initiala un monument de arhitectura, o pictura etc. 2. A instaura din nou un suveran, o dinastie sau o forma de guvernamant abolita. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restaurer, lat., it. restaurare.
PASTRA vb. 1. (inv.) a scuti. (A ~ un bun ce i-a fost incredintat.) 2. a (se) conserva, a (se) mentine, a (se) tine. (A ~ ceva in buna stare.) 3. v. conserva. 4. a tine. (Unde ~ peria de haine?) 5. v. dura. 6. v. retine. 7. v. menaja. 8. v. mentine. 9. v. dainui. 10. v. perpetua. 11. a purta, a retine. (~ in suflet icoana copilariei.) 12. v. opri. 13. v. opri. 14. v. tine.
PASTRARE s. 1. conservare, mentinere, tinere. (~ in buna stare a ceva.) 2. v. conservare. 3. v. retinere. 4. v. perpetuare. 5. v. oprire.
REPARA vb. I. tr. 1. A indrepta stricaciunile, a reface in stare buna de functionare, a readuce (un obiect) in buna stare, dupa ce fusese stricat; a drege. 2. (Fig.) A indrepta, a corecta. ♦ A compensa. 3. (Jur.) A plati daune (pentru o stricaciune, pentru o insulta). [P.i. repar. / < fr. reparer, cf. lat. reparare].
buna stare (stare buna) adj. + s. f. (totul este in ~)
bunastare s. f. Situatie materiala buna, prospera; prosperitate. [Gen.-dat.: bunastarii si (mai vechi) bunei stari] – buna + stare (dupa germ. Wohlstand).
INTRETINE, intretin, vb. III. 1. Tranz. A pastra in stare buna, in bune conditii; a face sa dureze, a mentine. 2. Tranz. si refl. A(-si) procura, a(-si) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrani. 3. Refl. recipr. A sta de vorba cu cineva; a conversa. Intre1- + tine (dupa fr. entretenir).
PROSPER, -A, prosperi, -e, adj. Care se afla sau se dezvolta in conditii fericite, favorabile; infloritor. ♦ Care dovedeste o stare buna, favorabila. – Din fr. prospere.
DURA3, pers. 3 dureaza, vb. I. Intranz. 1. (Despre actiuni in desfasurare) A tine un anumit timp, a se desfasura intr-o anumita perioada de timp. ♦ A persista, a dainui, a se mentine. 2. (Despre lucruri) A se mentine (multa vreme) in stare buna; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.
NEREPARAT, -A, nereparati, -te, adj. l. Care nu este refacut, readus in stare buna, care nu este repus in stare de functionare. 2. Fig. Care nu a fost indreptat, corectat. ♦ (Jur.; despre pagube) Care nu este acoperit; (despre stricaciuni, insulte etc.) pentru care nu s-au platit daune. – Ne- + reparat.
REFACUT, -A, refacuti, -te, adj. (Despre industrie, agricultura, economie etc.; p. ext. despre regiuni, tari etc.) Readus in starea buna de mai inainte; restabilit. ♦ (Despre o lucrare, o casa etc.) Executat din nou (sau in cea mai mare parte); reconstruit. ♦ Fig. (Despre oameni) insanatosit, intremat, intarit. – V. reface.
REPARA, repar, vb. I. Tranz. 1. A face propriu pentru folosire, a reface, a readuce in stare buna, a repune in stare de functionare; a drege. ♦ A carpi. 2. Fig. A indrepta, a corecta. ♦ (Rar) A inlocui, a compensa. ♦ (Jur.) A acoperi o paguba, a plati daune (pentru o stricaciune, o insulta etc.) – Din fr. reparer, lat. reparare.
bunastare ~ari f. Situatie materiala prospera. [G.-D. bunastarii] /buna + stare
A INGRIJI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte, lucruri) A avea in grija; a inconjura cu grija; a cauta. ~ un copil. 2) A pastra in stare buna si in curatenie. ~ biblioteca. 2. intranz. A avea grija; a cauta. ~ de toate. [Sil. in-gri-] /in + grija
A INTRETINE intretin tranz. 1) A tine in stare buna; a pastra in conditii bune; a ingriji. ◊ ~ focul a alimenta focul ca sa nu se stinga. ~ o convorbire a conversa. 2) A asigura cu cele trebuincioase traiului; a hrani. ~ familia. /intre- + a tine
INTELEGERE ~i f. 1) v. A INTELEGE si A SE INTELEGE. 2) Facultatea de a intelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunavointa. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; conventie; acord. 5) Situatie, caracterizata prin relatii bune; stare de conceptii comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. intelegerii] /v. a (se) intelege
A PLASTICIZA ~ez tranz. 1) (materiale) A face sa devina plastic; a aduce intr-o stare buna pentru modelare. 2) A reda prin imagini plastice; a zugravi sugestiv. /plastic + suf. ~iza
PRACTICABIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate fi practicat; care poate fi introdus in practica. 2) (despre drumuri) Care este intr-o stare buna; pe care se poate merge fara dificultati. /<fr. praticable
pastrat, pastrata, adj. (reg.) care este bine ingrijit, care este tinut in stare buna.
INTRETINE vb. III. 1. tr. A pastra in stare buna. 2. tr., refl. A da, a asigura cuiva sau a-si asigura mijloacele de trai necesare. 3. tr. A alimenta, a sustine (arderea). 4. refl. A sta de vorba, a conversa cu cineva. [P.i. intretin, conj. -tina. / dupa fr. entretenir].
RECONDITIONA vb. I. tr. A readuce in stare buna, a repara, a renova. [Pron. -ti-o-. / < fr. reconditionner].
INTRETINE vb. I. tr. 1. a pastra in stare buna. 2. a alimenta, a sustine (arderea). II. tr., refl. a da, a(-si) asigura mijloacele de trai necesare. III. refl. a sta de vorba cu cineva, a conversa. (dupa fr. /s'/entretenir)
REPARA vb. tr. 1. a indrepta defectele unui lucru, ale unei piese, a repune in stare buna, de functionare; a drege. 2. (fig.) a indrepta, a corecta. ◊ a compensa. 3. (jur.) a plati daune (pentru o stricaciune, pentru o insulta). (< fr. reparer, lat. reparare)
bunastare s. f. Prosperitate. [Gen.-dat.: bunastarii si (mai vechi) bunei-stari] – Din buna + stare (dupa germ. Wohlstand).
GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.
DISPOZITIE, dispozitii, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa intr-o lege sau intr-un regulament; masura sau hotarare luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul in subordine. ◊ Loc. adv. La dispozitie = la indemana. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. Asezare a unor elemente intr-un anumit loc, intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
PATENTA, patente, s. f. 1. Drept exclusiv pe care il are un inventator de a pune in fabricatie si in vanzare produsul inventiei sale; act, diploma prin care se acorda acest drept; brevet de inventie. ♦ Fig. (Ir.) Sistem, procedeu (propriu cuiva). ♦ Certificat, dovada. ◊ Patenta de sanatate = act eliberat conducerii unui vas maritim, la plecarea dintr-un port, prin care se adevereste starea sanitara buna a echipajului. Patenta consulara = scrisoare de acreditare a unui consul. ♦ Drept de a profesa, de a exercita (pe cont propriu) o activitate sau o actiune comerciala. 2. (Inv.) Impozit anual platit de negustori si de liberii-profesionisti; act prin care se confirma plata acestui impozit si dreptul de exercitare a comertului sau a profesiunii libere. [Var.: patent s. n.] – Din fr. patente, germ. Patent.
VESELIE, veselii, s. f. 1. stare de buna dispozitie, de voiosie. ♦ Manifestare, comportare care reflecta aceasta stare. 2. Petrecere vesela cu mancare si cu bautura. – Din sl. veselije.
CONCORDIE f. stare de buna intelegere intre membrii unui grup; acord; armonie. Aici domneste ~a. [Art. concordia; G.-D. concordiei; Sil. -di-e] /<lat. concordia
CUMINTE ~ti adj. si substantival 1) (despre copii) Care se poarta bine; cu purtari bune. ◊ Fii ~, stai ~! sezi binisor! astampara-te. 2) Care are judecata sanatoasa; care este echilibrat. /cu + minte
DISPOZITIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte intr-o anumita ordine. 2) Precept obligatoriu (continut intr-un act normativ), emis de o persoana oficiala sau de o instanta. ◊ La ~ la indemana. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a astepta ordinele cuiva, fiind gata sa le indeplineasca. 3) stare sufleteasca (buna sau rea). [Art. dispozitia; G.-D. dispozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis
DUSI m. la pl pop. stare sufleteasca (buna sau rea); dispozitie. /<lat. dusii
EUFORIE ~i f. 1) stare de buna dispozitie exagerata, provocata de folosirea excesiva a bauturilor alcoolice, de unele substante narcotice sau care apare la unele boli psihice. 2) stare de fericire deplina; beatitudine; extaz. [G.-D. euforiei; Sil. e-u-] /<fr. euphorie, gr. euphoria
HAZ ~uri n. stare de buna dispozitie; voie buna; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, facand glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz
OSANZA ~e f. 1) Grasime din cavitatea abdominala a unui porc. 2) inv. Untura de peste. 3) fig. stare materiala buna. /<lat. axunia
BENIGN, -A adj. (Med.; op. malign) Usor, care nu da complicatii sau stari grave. ♦ bun, cumsecade, de bine. [< lat. benignus, cf. fr. benigne].
CICLOTIMIE s.f. (Med.) stare psihica morbida, caracterizata prin alternarea starilor de buna dispozitie cu cele de depresiune. [Gen. -iei. / < fr. cyclothymie, cf. gr. kyklos – cerc, thymos – stare de spirit].
snaga s.f. sg. (reg.) 1. putere, vigoare. 2. stare materiala buna; dobanda, castig. 3. narav, obicei prost. 4. pofta, dorinta. 5. nadejde.
PATRIMONIU s.n. bunuri mostenite prin lege de la parinti; bunuri de familie. ♦ bunurile, veniturile care apartin unei persoane, unei colectivitati, unui stat etc.; bun public. [Pron. -niu. / < lat. patrimonium, cf. fr. patrimoine, it. patrimonio].
EUFOMANIE s. f. stare de buna dispozitie realizata prin intermediul d********r. (< eufo- /rie/ + -manie2)
EURITROFIC, -A adj. cu stare nutritionala buna. (< fr. eurytrophique)
PATRIMONIU s. n. 1. totalitatea drepturilor si a obligatiilor evaluabile in bani si a bunurilor materiale la care se refera acestea, care apartin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri mostenite prin lege de la parinti. ◊ totalitatea bunurilor care apartin unei colectivitati, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care apartin unui popor sau omenirii intregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)
haz (hazuri), s. n. – 1. stare de buna dispozitie, placere, veselie. – 2. Farmec, lipici. – 3. Vorba de duh, nostimada. – Mr. haze. Tc. haz (Seineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάζι. – Der. hazliu, adj. (nostim); hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).
AVUT2, -A, avuti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care dispune de o stare materiala buna; bogat. – V. avea.
AVUT, -A, (1) avuti, -te, adj. (2) avuturi s. n. 1. Adj. Care are o stare materiala foarte buna; bogat. 2. S. n. Avere. – V. avea.
HIPERTIMIE, hipertimii, s. f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii caracteristica starilor maniacale. – Din fr. hyperthymie.
MORIA s. f. invar. Tulburare psihica manifestata printr-o stare de euforie, buna dispozitie exagerata si tendinta de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moria.
BLAGA s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
BOGATATE s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
PARALE s. pl. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
PERIUSIE s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
PRINDERE s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
SEU s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
VLAGA s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, situatie, stare.
INDIVIZIUNE ~i f. stare a unui bun material asupra caruia au dreptul mai multe persoane, fara a fi determinata cota-parte a fiecareia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision
NESIMTIRE f. 1) Lipsa de bun-simt; nerusinare. 2) stare de inconstienta; pierdere a cunostintei; lesin. ◊ A cadea in ~ a-si pierde cunostinta; a lesina. /ne- + simtire
OPTIM ~a (~i, ~e) 1) Care este cel mai bun, mai potrivit, mai favorabil sau mai indicat. 2) Care asigura cea mai buna eficienta; in stare sa corespunda cel mai bine intereselor urmarite. /<fr. optime, lat. optimus
PAZA ~e f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; straja; garda. A sta de ~. ◊ ~a buna trece primejdia rea v. PRIMEJDIE. 2) Persoana sau grup de persoane avand sarcina de a pazi (ceva sau pe cineva); caraula; garda; straja. /v. a pazi
HIPOTIMIE s.f. (Med.) Scadere a bunei dispozitii in starile depresive. [Gen. -iei. / < fr. hypothymie, cf. gr. hypo – sub, thymos – spirit].
HIPERTIMIE s.f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii in starile maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].
HIPERTIMIE s. f. 1. ansamblu de tulburari atribuite functionarii exagerate a timusului, la copii si adolescenti. 2. crestere exagerata a bunei dispozitii, in starile maniacale. (< fr. hyperthymie)
HIPOTIMIE s. f. 1. hipofunctie a timusului. 2. scadere a bunei dispozitii in starile depresive. (< fr. hypothymie)
AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.
AVERE s. avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, stare, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~.)
CHEAG s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, periteag, situatie, stare.
A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger
A SE CORECTA ma ~ez intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normala de comportare; a se indrepta; a se corija. /Din corect
A SE CORIJA ma ~ez intranz. A deveni mai bun; a reveni la starea normala de comportare; a se indrepta; a se imbunatati. /<fr. se corriger
LIBER ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; independent din punct de vedere social si politic; slobod. 2) (despre state, colectivitati) Care nu se afla sub stapanire straina; in stare de independenta sociala si nationala; autonom; independent; slobod; suveran; neatarnat. 3) Care este consfintit prin lege; garantat de constitutie. Votare ~a. 4) (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; nestanjenit; nestingherit. Respiratie ~a. 5) (despre persoane) Care nu este ocupat; disponibil. 6) (despre persoane) Care poate actiona dupa buna cuviinta; care nu este lipsit de dreptul de a se deplasa dupa bunul plac; aflat in stare de independenta fizica si psihica. /<fr. libre, lat. liber
LINISTE f. 1) Lipsa de zgomot; tacere. ◊ A pastra ~ea a nu face zgomot. ~ si pace a) acalmie; tihna; b) invoiala; buna intelegere. 2) fig. (despre starile sufletesti) Lipsa de galagie, de zbucium; pace. [G.-D. linistii] /lin + suf. ~iste
abea (ea dift. Mold.), abia (Munt.) abia (Olt.), abi (Serbia) si abie (vechi) adv. (vsl. bg. abiie, indata). Indata ce, cum: abea s' a culcat, si a adormit. De putin timp: abea plecase cind am sosit. Cu greu, anevoie, dificil: abea stau de osteneala, (iron.) aceasta [!] casa, de buna ce e, abea sta sa nu se darime!
CHEREM s. n. (Pop. si fam.; in expr.) A fi (sau a se afla, a sta etc.). la cheremul cuiva = a fi (sau a se afla, a sta etc.) la discretia, la bunul plac al cuiva. A avea pe cineva la cheremul sau = a dispune de cineva dupa voie. – Din tc. kerem „favoare, bunavointa”.
MAHMUREALA, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsa de buna dispozitie; buimaceala, mahmurie. – Mahmur + suf. -eala.
stare, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.
PRILEJ s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace, pericol, primejdie, situatie, stare.
CIRCUIT ~e n. 1) Miscare pe un cerc inchis cu revenire la punctul initial ◊ ~ul capitalului miscare a capitalului industrial in sfera productiei (bani-marfa-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circula ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). ◊ ~ul apei in natura proces continuu de circulatie a apei in diferitele ei stari. ~ electric ansamblu de fire, bune conducatoare de electricitate, care constituie un traseu inchis pentru circulatia unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus
COPT coapta (copti, coapte) 1) (despre alimente) Care este pregatit pentru mancare prin incalzirea in cuptor. 2) (despre fructe sau despre plante) Care a ajuns in ultima faza de dezvoltare naturala; bun pentru consum. Mar ~. Cirese coapte. ◊ Mort-~ in orice conditii; cu orice pret. 3) fig. (despre oameni) Care are suficienta experienta de viata; ajuns la maturitate; matur. ◊ Om ~ la minte om cu buna judecata; om serios. 4) (despre stari de lucruri) Care este de acum gata de ceva; ajuns in faza superioara de dezvoltare. 5) (de-spre abcese) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. /<lat. coctus
A SE INDISPUNE ma indispun intranz. A ajunge intr-o stare de indispozitie; a pierde buna dispozitie. /<fr. indisposer
RECOLTA ~e f. 1) Cantitate de cereale sau de alte produse (fructe, legume etc.) adunate intr-o anumita perioada; roada stransa. A strange ~a campului. 2) rar Operatia de a recolta. Perioada ~ei. 3) fig. Rezultat (bun) al unei activitati sau stari de lucru. [G.-D. recoltei] /<fr. recolte
SECHESTRU s. n. 1. masura de asigurare ordonata de organele judiciare sau financiare, constand in aplicarea de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ masura exceptionala de administrare fortata sau de supraveghere adoptata de un stat beligerant fata de un bun al inamicului in vederea conservarii acestuia. ◊ retinere a unei nave de catre un stat, cu privire la care exista un litigiu, pana la solutionarea acestuia. 2. fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. ◊ tesut necrozat. (< fr. sequestre, lat. sequestrum)
tinta (-te), s. f. – 1. Cuisor, stift. – 2. Pioneza. – 3. Obiectiv. – 4. Finalitate, scop, pretentie. – 5. Stea, pata de par alb in fruntea calului. – 6. (Banat, Trans.) Pana, ic. – 7. (Adv.) La fix. Sl. cęta „moneda” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 434; Byhan 308; Conev 122; Rosetti, III, 58). – Der. tintar, s. n. (filiera fabricantilor de cuie; un anumit joc de societate); tintat, adj. (cu stea in frunte); tintes, adj. (bun ochitor); tintui, vb. (a se bate in cuie; a fixa, a imobiliza); atinti (var. tinti, atinta), vb. (a fixa pe cineva, a se uita tinta).
CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. stare de (usoara) betie si buna dispozitie a omului care a baut. 3. buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Tc. ke(yi)f.
CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. stare de (usoara) betie si de buna dispozitie a omului care a baut. 3. buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).
INDISPOZITIE, indispozitii, s. f. 1. Lipsa de voie buna, de dispozitie; suparare, mahnire (trecatoare). 2. stare a celui usor bolnav; boala usoara. [Var.: indispozitiune s. f.] – Din fr. indisposition.
IOSAG s. v. avere, avut, avutie, bogatie, bun, domeniu, latifundiu, mijloace, mosie, situatie, stare.
MAHMUR ~a (~i, ~e) 1) Care este buimac de betie sau de somn; in stare de indispozitie provocata de betie sau de nesomn. 2) pop. Care se afla intr-o stare de indispozitie sufleteasca; lipsit de buna dispozitie; posomorat; suparat. /<turc. mahmur
OFICIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ◊ Din oficiu = fara a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (in mod) oficial. 2. Functie, indatorire, slujba. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, inlesniri. ◊ bune oficii = interventie diplomatica a unui stat in vederea impacarii unor state in litigiu sau beligerante. 4. Slujba religioasa. 5. Mica incapere langa sufragerie in care se depoziteaza cele necesare pentru servirea mesei; camara. [Pron. -ciu, var. ofitiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].
OFICIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♦ ~ diplomatic = misiune diplomatica pe langa o organizatie internationala; din ~ = fara a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (in mod) oficial. 2. functie, indatorire, slujba. 3. (pl.) servicii, ajutoare, inlesniri. ♦ bune ĩi = interventie diplomatica a unui stat in vederea impacarii unor state in litigiu sau beligerante. 4. slujba religioasa. 5. mica incapere langa sufragerie, in care se depoziteaza cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)
OPTIM, -A I. adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav. ◊ care asigura cea mai buna eficienta economica. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situatii considerate ca cea mai favorabila. ♦ ~ ecologic = ansamblul conditiilor de vegetatie in care o specie apare cel mai frecvent intr-o regiune; ~ de populatie = densitatea populatiei unei tari care permite cea mai buna folosire a resurselor naturale. (< fr. optime, lat. optimus)
BON, bonuri, s. n. 1. Bilet provizoriu pe baza caruia se elibereaza o marfa, un bun etc. 2. Hartie de valoare emisa de stat sau de o institutie financiara recunoscuta de stat. ◊ Bon de tezaur = obligatie emisa de stat pentru sumele imprumutate pe termen scurt si pentru care statul plateste dobanda. – Din fr. bon.
APT apta (apti, apte) 1) Care este bun sau potrivit pentru... 2) Care este in stare a savarsi ceva; capabil. ~ pentru munca. /<fr. apte, lat. aptus
ELECTROLIT ~ti m. Compus chimic care, dizolvat sau in stare topita, se disociaza in ioni, devenind bun conducator de electricitate. /<fr. electrolyte
AFECTIUNE s.f. 1. Dragoste, sentimente bune pentru cineva, atasament, iubire, caldura. 2. (Med.) stare patologica a unui organ; maladie, boala. [Var. afectie s.f. / cf. fr. affection, lat. affectio].
CONCESIUNE s.f. 1. Drept de a exploata un bun, o intreprindere etc. acordat de un stat unui alt stat sau unor intreprinderi straine; (p. ext.) obiectul unei astfel de exploatari. 2. Concesie. [Cf. fr. concession, lat. concessio].
CICLOTIMIE, ciclotimii. s. f. stare psihica morbida in care depresiunea alterneaza cu buna dispozitie. – Din fr. cyclothymie.
GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa1. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.
EUFORIE, euforii, s. f. stare care se manifesta printr-o senzatie de buna dispozitie exagerata, de optimism nemotivat si care apare in unele boli nervoase sau este provocata de unele substante narcotice; p. ext. beatitudine. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorie.
TRIbuna, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.
RESTABILI, restabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A stabili din nou, a readuce in starea de la inceput (sau in alta mai buna). 2. Tranz. A reconstitui cuvinte, texte, manuscrise etc. in forma (presupusa) originara. 3. Refl. A-si reface sanatatea zdruncinata, a se intrema; a se insanatosi; a se inzdraveni. – Re1 + stabili (dupa fr. retablir).
BUCATE s. pl. v. aliment, avere, avut, avutie, bogatie, bun, cereale, grane, hrana, masa, mijloace, mancare, situatie, stare.
DOBITOCIE ~i f. 1) Atitudine, purtare de dobitoc; animalitate; brutalitate. 2) stare a omului lipsit de inteligenta si de bun-simt; animalitate. [Art. dobitocia; G.-D. dobitociei; Sil. -ci-e] /dobitoc + suf. ~ie
OTCUP ~uri n. ist. 1) Drept acordat de stat unor persoane particulare de a incasa impozite. 2) bun al statului dat in arenda unei persoane particulare. /<rus. otkup
REVERSIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate reveni la starea initiala; in stare sa revina la loc. 2) jur. (despre un bun) Care se intoarce in posesia fostului proprietar. 3) (despre rente, pensii etc.) Care la moartea titularului poate trece asupra altei persoane. 4) (despre unele procese fizice, chimice etc.) Care se poate produce succesiv in sensuri diferite. 5) tehn. Care poate actiona in doua sensuri opuse. Plug ~. /<fr. reversible
CHIBZUIALA, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Expr. A sta la chibzuiala = a sta pe ganduri, a sovai. A fi de buna chibzuiala = a fi cumpanit, chibzuit.
GLISANT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre suprafete) Care permite glisarea; bun pentru glisare; alunecos. 2) (despre piese) Care gliseaza; in stare sa gliseze; alunecator. Usa ~ta. /<fr. glissant
PASABIL ~a (~i, ~e) Care poate fi acceptat; in stare sa fie acceptat (fara a fi suficient de bun); acceptabil; admisibil. /<fr. passabile
VESELIE ~i f. 1) stare de om vesel; voiosie. ◊ In ~ vesel; cu dispozitie buna. 2) Manifestare de om vesel. 3) Petrecere cu mancare si bautura; chef. [G.-D. veseliei] /<sl. veselije
APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. (Anat.) Totalitatea organelor care servesc la indeplinirea unei functiuni; sistem. Aparatul digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii. Aparatul administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor administrative ale statului. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = prezentarea (si discutarea) de catre un editor, in alcatuirea unei editii critice, a variantelor unui manuscris. – Fr. appareil, apparat (lat. lit. apparatus).
MURA, murez, vb. I. Tranz. 1. A tine unele legume intr-o solutie de otet sau in saramura pentru a le face sa se acreasca si sa se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume tinute in otet sau in saramura) A deveni acru si bun de mancat; a se acri. 2. A conserva nutreturile in stare suculenta printr-un proces de fermentare. 3. A m**a in apa plantele textile (in cursul procesului de prelucrare); apune la topit. 4. Fig. A uda tare, pana la piele. – Din moare (derivat regresiv).
A REMANIA ~ez tranz. 1) (organe de conducere) A supune unor modificari de componenta sau de structura; a modifica. 2) (materiale, masini etc.) A face sa devina mai bun din punct de vedere calitativ sau sa revina la starea de mai inainte; a imbunatati; a ameliora; a remedia. [Sil. -ni-a] /<fr. remanier
A REMEDIA ~ez tranz. A face sa devina mai bun din punct de vedere calitativ sau sa revina la starea de mai inainte; a imbunatati; a ameliora; a remania. [Sil. -di-a] /<fr. remedier, lat. remediare
SAMANISM s. n. ansamblu de credinte si practici magice constituind forme de mistica primitiva ale religiei unor populatii din America de Nord, Asia de Nord si insulele Oc. Pacific, prin cultul stramosilor, credinta in spirite bune si rele, in farmece, ritualuri de tamaduire prin dansuri, stari de extaz etc. (< fr. chamanisme)
DISPONIBILITATE, disponibilitati, s. f. 1. Insusirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (In loc. adv.) In disponibilitate = scos (temporar) dintr-o slujba (cu posibilitatea de a fi rechemat in activitate). 3. Lucru, bun de care se poate dispune; rezerva. 4. (Mai ales la pl.) stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta libere si in plenitudinea lor. – Din fr. disponibilite.
ONEST ~sta (~sti, ~ste) Care se conformeaza corectitudinii morale; corect si de buna credinta; cinstit; integru. /<lat. honestus, it. onesto
RESTABILI vb. I. tr. 1. a stabili din nou, a aduce in starea in care a fost la inceput sau in alta mai buna. 2. a stabili, a reconstitui (un cuvant, un text). II. refl. a se intrema, a se inzdraveni. (dupa fr. retablir)
TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)
CUPRU (‹ lat.) s. n. Element chimic (Cu; nr. at. 29, m. at. 63,54; p. t. 1.083ºC, p. f. 2.310ºC), durit. 3, metal de culoare rosiatica, ductil, maleabil, bun conducator de caldura si electricitate. Se gaseste in natura in stare nativa sau sub forma de combinatii, in special ca sulfuri. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 1 si 2. Este utilizat in ind. electrotehnica, in fotogravura, galvanoplastie, la obtinerea de aliaje (alama, bronzuri etc.). Cunoscut in Egipt din anii 5.000-4.500 i. Hr. Sin. arama.
CASATORIE s. 1. (pop. si fam.) capatuiala, capatuire. (~ cuiva la ofiterul starii civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partida. (A facut o ~ buna.) 4. unire, (pop.) insotire, luare. (Dupa ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. insuratoare. 7. v. maritis. 8. v. casnicie.
DISPOZITIE s. 1. (JUR.) norma, prescriptie, prevedere, (inv. si reg.) rost, (inv.) prescript. (Care sunt ~ in vigoare?) 2. v. clauza. 3. hotarare, ordin, porunca, (pop.) porunceala, (inv.) asezamant, carte, farmuta, invatatura, mandat, oranduiala, oranduire, pitac, poruncita, povelenie, povelire, pravila, randuiala, stransoare, sart, tertip, ucaz, (rusism inv.) pricaz. (A emis o ~ scrisa.) 4. v. consemn. 5. situatie, stare. (In ce ~ sufleteasca se afla?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.) 7. v. pofta. 8. v. tendinta.
DEMENTIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de dementa; propriu dementei. stare ~a. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste dementa; contrar logicii si bunului simt; nebunesc. Fapta ~a. [Sil. -ti-al] /<fr. dementiel
RECUNOASTE vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. ♦ A considera si a arata ca (un guvern, un stat) este indreptatit sa-si exercite puterea, sa existe. 2. A admite ca bun, ca adevarat; a marturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 4. A se arata recunoscator. [P.i. recunosc. / < re- + cunoaste, dupa fr. reconnaitre].
IZOLA, izolez, vb. I. 1. Tranz. A desparti cu totul; a separa unul de altul; spec. a desparti un bolnav contagios de oamenii sanatosi, pentru a evita contagiunea, 2. Tranz. A impiedica transmiterea caldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) in altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducator de electricitate. 3. Refl. A se indeparta de societate, de semeni; a sta retras, departe de altii; a se retrage, a se inchista. – Din fr. isoler.
A SCHIMBA schimb tranz. 1) (fiinte, lu-cruri) A supune unui schimb. ◊ ~ calul pe magar (sau capra pe gasca, sau cioara pe pupaza) se spune, cand dai un lucru bun si primesti altul mai prost. ~ (cate) o vorba (sau (cateva) vorbe) a sta putin de vorba. 2) A face sa se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta in alta parte. ◊ ~ vorba a trece la alta tema in timpul unei convorbiri; a incepe a vorbi despre altceva. ~ cantecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decat mai inainte. /<lat. excambiare
DISPUS, -A adj. aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea buna dispozitie, a fi vesel.; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)
CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.
ELATIE s. f. (med.) stare in care subiectul are o deosebita incredere in fortele proprii si manifesta o buna dispozitie. (< lat. elatio)
SERVITUTE s. f. 1. stare de dependenta, de supunere; servitudine. ◊ obligatie, constrangere. 2. (jur.) sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie. (< lat. servitus)
cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. Alte forme vulgare is crestal si clistar.
APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la indeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care insotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).
SERVITUTE, servituti, s. f. 1. (In evul mediu) stare de dependenta, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligatie, constrangere. 2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. – Din lat. servitus, -utis.
APUCATURA s. v. abilitate, avere, avut, avutie, bogatie, bun, colica, crampa, destoinicie, dexteritate, dibacie, ingeniozitate, iscusinta, istetie, istetime, indemanare, mijloace, pricepere, situatie, spasm, stare, stiinta, talent, usurinta.
A BIRUI birui tranz. 1) (dusmani, adversari etc.) A infrange intr-o lupta sau intr-o intrecere; a bate; a invinge. 2) rar (actiune greu de realizat) A duce la bun sfarsit; a scoate la capat; a ispravi; a termina; a sfarsi; a incheia. 3) fig. (stari, sentimente) A face sa nu se manifeste; a invinge. ~ frica. [Sil. -ru-i] /<ung. birni
A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun in rau. Grindina ~t via. 3) A face in mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mancarea cu cineva. 6) fig. (intelegeri, relatii intre diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ◊ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare
SERVITUTE s.f. 1. stare de dependenta, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligatie, constrangere. 2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. [< lat. servitus].
ACHIZITIE s. f. 1. procurare de obiecte (rare); bun astfel obtinut. 2. cumparare de produse (agroalimentare) si de materiale prin unitati ale comertului de stat sau cooperatist. (< fr. acquisition, lat. acquisitio)
REABILITA vb. I. tr., refl. a(-si) restabili buna reputatie, onoarea, prestigiul stirbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce in stare activa unele functii alterate in urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-si indrepta situatia scolara, obtinand o nota buna, dupa note insuficiente. (< fr. rehabiliter)
RECUNOASTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. 2. a admite ca bun, ca adevarat; a marturisi. 3. (jur.) a considera si a arata ca (un guvern, un stat) este indreptatit sa-si exercite puterea, sa existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 5. a se arata recunoscator. II. refl. a-si descoperi in altul trasaturile caracteristice. (dupa fr. reconnaitre)
FERICIT, -A, fericiti, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se afla intr-o stare de deplina multumire sufleteasca, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoaca multumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfintenie acordat cuiva de sinod sau de papa. – V. ferici.
ACHIZITIE s.f. 1. Procurare, cumparare de obiecte (rare) etc.; bunul obtinut prin acest mijloc. 2. Procurare de produse si de materiale prin unitati ale comertului de stat sau cooperatist pe calea unor contracte speciale. [Gen. -iei, var. achizitiune s.f. / cf. fr. acquisition, lat. acquisitio].
DISPUS, -A adj. Aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; gata sa... ◊ A fi bine dispus = a avea buna dispozitie, a fi vesel; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].
DAR2, daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.
RECUNOSCUT, -A, recunoscuti, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut. 2. Acceptat (ca bun, ca adevarat, ca valabil); marturisit, declarat. ♦ Considerat, consacrat ca autoritate in materie; notoriu. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca indreptatit sa-si exercite puterea si sa intretina relatii diplomatice cu alte state. ♦ (Despre un copil natural) Declarat ca legitim. 3. (Despre o pozitie, o formatie militara etc.) Cercetat indeaproape, cunoscut. – V. recunoaste.
SIMTIT, -A, simtiti, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectiva puternica, dintr-un sentiment profund; plin de simtire, plin de sensibilitate; p. ext. emotionant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simt, cu bun-simt. – V. simti.
POLOG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarba (sau de alte plante) cosita dintr-o singura miscare de coasa; manunchi de fan sau de grau secerat (care urmeaza sa fie adunat sau legat in snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zacea, a cadea) polog = a sta (sau a zacea, a cadea) gramada. 2. (Reg.) Intoarcere sau imprastiere a fanului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarba buna de cosit. – Din bg., scr. polog.
DISPUS, -A, dispusi, -se, adj. Aflat intr-o situatie sau intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; inclinat sa... gata sa... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea buna dispozitie, a fi vesel, multumit; b) a fi usor ametit de bautura. A fi rau (sau prost) dispus = a fi intr-o stare sufleteasca rea. – V. dispune.
DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.
RENTA s.f. 1. (Ist.) Plata (in munca, in produse sau in bani) la care era obligat iobagul fata de stapanul sau. 2. (Ec.) Venit pe care il aduce cu regularitate un bun imobiliar si care nu este legat de o activitate productiva a proprietarului acestora; dobanda a unei obligatii emise de stat. ♦ Renta viagera = renta anuala care inceteaza la moartea beneficiarului. [< fr. rente].
conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.
MATCA, matci, s. f. I. 1. Albie (minora) a unei ape curgatoare; pat2, fagas, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra in) matca = a reveni la starea obisnuita a lucrurilor, a-si relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matca = a readuce (pe cineva) la calea cea buna. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare. 2. Fig. Origine, obarsie, inceput, izvor; spec. loc de nastere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a navodului in care se strang pestii cand navodul este tras din apa; matita. II. 1. Albina femela mai mare decat albinele lucratoare, care depune oua; regina, mama. ◊ Expr. Ca un roi fara matca = dezorientat, zapacit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel putin un an, care a roit o data sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitantier, bonier, dosar etc. care ramane dupa ce s-au rupt partile (sau foile) detasabile; cotor. – Din bg., scr. matka.
DETENTIUNE, detentiuni, s. f. (Jur.) 1. Retinere a cuiva in stare de arest, pentru cercetari. 2. Pedeapsa penala care priveaza pe cineva de libertate pentru o perioada data. 3. (Rar) Posedare, pastrare a unui bun, fara intentia de a deveni proprietarul lui. [Pr.: -ti-u-. – Var.: detentie s. f.] – Din fr. detention, lat. detentio, -onis.
PRINSOARE s. v. acord, aranjament, arest, arestare, avere, avut, avutie, bogatie, bun, captivitate, capturare, catusa, chinga, combinatie, contract, conven-tie, inchisoare, intelegere, invoiala, invoire, legamant, mijloace, ocna, pact, penitenciar, prindere, prins, prizonie-rat, puscarie, situatie, stare, temnita, tranzactie.
CIHODARU, Costache (1907-1994, n. Ivanesti, jud. Vaslui), istoric roman. Prof. univ. la Iasi. Contributii la studiul inceputurilor vietii de stat la E de Carpati, al institutiilor si structurilor agrare ale Moldovei („Istoria medie a Romaniei, partei I”, in colab., „Alexandru cel bun”).
A SE INSANATOSI ma ~esc intranz. 1) A deveni (din nou) sanatos; a reveni la starea normala (dupa o boala); a se indrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) fig. (despre relatii intre oameni, ambiante) A deveni mai bun; a se imbunatati; a se ameliora. /in + sanatos
stare stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta
LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)
NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na
A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere
DETINE vb. tr. 1. a avea in stapanire sau in pastrare un bun material; a poseda. 2. a fi in posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o functie, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a tine sub stare de arest. (dupa fr. detenir)
VERVA s. f. Insufletire, avant, imaginatie, fantezie care anima pe cineva (fiind exprimata prin cuvinte); bogatie verbala rezultata din aceasta stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi in (sau in) verva = a) a fi insufletit, volubil, avantat; b) (despre sportivi, artisti etc.) a manifesta o forma deosebit de buna. – Din fr. verve.
BINE2 n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); fapta buna. ◊ Cu ~le cu blandete si cu bunavointa. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a imprumuta pe cineva cu ceva. 2) stare de satisfactie. A ajunge la ~. /<lat. bene
MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
RANA, rani, s. f. 1. Ruptura interna sau exterioara a tesutului unei fiinte vii, sub actiunea unui agent distrugator; leziune, plaga. ◊ Expr. bun de pus la rana, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rana = a intarata pe cineva, a starni lucrurile, agravand situatia. A pune degetul pe rana = a gasi si a arata in mod lamurit pricina unei stari de lucruri suparatoare, a dezvalui adevarata cauza a unei situatii neplacute. 2. Fig. Durere morala, suferinta, chin sufletesc. – Din sl. rana.
CAPAT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafata, lucru, stare, perioada de timp etc.); margine; extrema. ~atul podului. ◊ Fara ~ fara sfarsit. De la ~ de la inceput. Pana la ~ pana la sfarsit. A pune ~ a face sa inceteze. A da de ~ a duce la bun sfarsit. 2) Parte a ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; ramasita; rest. Un ~ de lumanare. /<lat. capita
DESFASURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) intinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ in bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a indeplini, a intreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (inv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)
LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.
ADEZIV, -A I. adj. (despre materiale) care sta strans lipit. ◊ (biol.; despre organe) care fixeaza organismul de ceva. II. s. m. 1. produs, natural sau sintetic, la incleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc. 2. substanta care se adauga la preparatele agricole antiparazite pentru o mai buna fixare a acestora pe plante. (< fr. adhesif)
CERCA, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A intreba, a se informa. 2. Tranz. si refl. (Pop.) A se stradui, a se sili; a cauta sa... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A cauta. 5. Tranz. (Inv.) A supune la grele incercari. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da tarcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.
IMPRUMUT ~uri n. 1) v. A IMPRUMUTA. ◊ ~ de stat atragere in bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea si repartizarea unor hartii de valoare (obligatii). De ~ a) care este imprumutat; b) care nu se potriveste bine cuiva. A da (sau a lua) cu ~ a imprumuta. 2) bun material sau suma de bani luate pentru a fi restituite. A inapoia ~ul. 3) Element de limba, de cultura, de arta integrat in alt sistem. ~uri din alte limbi. [Sil. im-pru-] /<lat. in promutuum
VAMA, vami, s. f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct in care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara in alta sau (in trecut) dintr-o regiune in alta a tarii. ◊ Loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa in natura pentru macinat; uium. 2. (In credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (in vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge in cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.
SIMTIRE ~i f. 1) v. A SIMTI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ Fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. Bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti
SANATATE s. f. 1. stare a unui organism la care functionarea tuturor organelor se face in mod normal si regulat. ◊ Casa de sanatate = sanatoriu; ospiciu. Sanatatea publica = bunastarea sanitara, starea de salubritate a intregii populatii. ◊ Expr. In sanatatea (cuiva sau a ceva) = a) urare facuta cand se bea un pahar in cinstea cuiva sau a ceva; b) pentru a onora pe cineva sau ceva, in cinstea cuiva sau a ceva. Sanatate (buna)! = a) formula de urare la despartire; b) s-a sfarsit, nu mai e nimic de facut; putin imi pasa! atata paguba! 2. Fig. Tarie, robustete. – Lat. sanitas, -atis.
stare s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)
SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu
PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis
CERCA, cerc, vb. I. (Adesea in concurenta cu incerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. si refl. A se stradui, a se sili, a cauta sa... Biata fata... se cerca sa zica si ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A cauta. Cercam un vad Sa ies la lumea larga (EMINESCU). 5. Tranz. (Inv.) A supune la grele incercari. Mai mult de opt zile cercara tara (BALCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici carciumaritei nu-i era tocmai urat a sta intre noi, de ne cerca asa des (CREANGA). 7. Intranz. A reveni; a da tarcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.
FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
REGIE s.f. 1. Conceptia interpretarii textului si activitatea de indrumare si de supraveghere a jocului artistilor, desfasurata la punerea in scena si la montarea unei piese de teatru, a unui film. ♦ Regie tehnica = conducerea tehnica a realizarii unui spectacol; cel care desfasoara aceasta activitate. 2. Exploatare a unui bun sau executarea unei lucrari de catre un administrator prin angajati sau agenti directi. ♦ Cheltuieli de regie = cheltuieli de intretinere (la o intreprindere sau institutie); cheltuieli facute la executarea unei lucrari. 3. (Inv.) Administratie care se ocupa cu perceperea impozitelor indirecte. ♦ Administratie a unor produse sau bunuri asupra carora exista un monopol de stat. [Gen. -iei. / < fr. regie].
TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.
A SE INDREPTA ma indrept intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se vindeca; a se lecui; a se insanatosi. 2) (despre timp) A se schimba in bine. 3) A lua directia; a o apuca; a face. ~ spre padure. 4) A recapata forma sau pozitia initiala; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai inainte; a se ameliora; a se imbunatati. Copilul si-a ~t purtarea. /in + drept
A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti
A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva
LICENTA s.f. 1. (In trecut) Titlu obtinut in urma unui examen special sustinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobandea dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor; examen de licenta; (p. ext.) diploma care atesta acest titlu. 2. Purtare care intrece limitele bunei-cuviinte. 3. (Rar) Invoire, permisiune. ◊ Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale de pronuntare si de scriere corecta a cuvintelor pentru a invinge o dificultate de versificatie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei inventii. ♦ (Iesit din uz) Autorizatie pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri, data de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].
PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.
FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
METAL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricarui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducator de caldura si de electricitate, maleabil si ductil, de obicei solid la temperatura obisnuita; p. ext. aliaj format din doua sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente si alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se gaseste in natura in cantitati mici si care se oxideaza sau se altereaza cu greutate. Metal pretios = aurul, platina si argintul. Metal rar = metal care se gaseste in cantitati mici sau in stare dispersa in scoarta Pamantului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanta chimica. [Pl. si: (rar) metaluri] – Din fr. metal, germ. Metall.
CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).
REVENI2, revin, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se intoarce. ♦ A aparea iar; a se manifesta din nou. 2. A se intoarce la o stare anterioara (obisnuita); a-si recapata echilibrul sufletesc, forta etc. ◊ Expr. A reveni la viata = a scapa cu viata dintr-o boala grea. A-si reveni in fire (sau in sine) = a-si recapata cunostinta in urma unui lesin, a unei crize, a unei emotii etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunta la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.
CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit1, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).
SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.
STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu
MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura